3 Mai 2022
Isus deci, ridicându-Și ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, i-a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?”.
Ioan 6.5
O mare mulțime se afla în acel loc sterp, având nevoie de hrană. În ce privește puterea omenească, era imposibil ca această nevoie să fie împlinită. Însă Domnul era prezent acolo și El avea să împlinească această nevoie. Însă, înainte de a face acest lucru, El folosește acea dificultate pentru a pune la încercare credința ucenicilor Săi. Aveau ei credință pentru a folosi resursele Domnului atunci când, în ce privește resursele lor, nu mai exista nicio speranță?
Ne putem oare îndoi că lucrurile stau la fel și acum? În mijlocul poporului lui Dumnezeu sunt îngăduite dificultăți de netrecut, pentru ca astfel să fim puși la încercare. Noi mărturisim că Îl urmăm, că fără El nu putem face nimic și că harul Său ne este de ajuns. Prin urmare, mărturisirea noastră este pusă la încercare printr-o dificultate pe care singuri nu o putem birui. Totuși, ni se spune că „El știa ce avea de gând să facă” – cuvinte care ne asigură că, în viața noastră individuală sau colectivă, nu se poate ivi nicio dificultate pe care El să n-o poată rezolva. În aceste zile grele din urmă, învățătorii și conducătorii ne pot înșela așteptările, însă există Unul la care putem apela în cea mai neagră zi și în fața celei mai mari dificultăți, cu certitudinea că El știe ce are de făcut.
Adesea, rădăcina problemei este că, de partea noastră, suntem înceți în a recunoaște faptul umilitor că noi nu știm ce este de făcut. Toți credem că știm și că totul ar merge strună dacă ceilalți ar face cum zicem noi. În felul acesta eșuăm în a ne îndrepta către Cel care cu adevărat știe ce are de făcut. La fel ca în cazul ucenicilor, dificultățile dau pe față sărăcia credinței noastre; în același timp, ele descoperă măreția resurselor care se află în Domnul. Filip nu s-a putut gândi decât la felul cum banii ar fi putut rezolva acea dificultate, deși a trebuit să admită că o astfel de soluție n-ar fi oferit fiecăruia decât „câte puțin”. Cât de diferit au stat lucrurile în ce-L privește pe Domnul, care, atunci când a acționat, a dat tuturor „cât au vrut”!
H. Smith
Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol și m-am ascuns.
Geneza 3.10
Teama (1)
Teama este declanșată de amenințări care ne pot distruge fericirea și sănătatea sau chiar ne pot curma viața! Să ne întrebăm care este adevărata cauză a fricii. Totul a început în grădina Eden, când primii oameni au încălcat porunca lui Dumnezeu, cu toate că El îi avertizase în prealabil: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar, din pomul cunoștinței binelui și răului, să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2.16,17).
După ce au încălcat porunca, oamenii s-au ascuns de Dumnezeu, pentru că le era teamă. Cum putem ieși din această stare? Nu ne ajută la nimic să-L considerăm pe Dumnezeu mort sau să-L ignorăm.
Realitatea este că moartea domnește în această lume și ea reprezintă cea mai mare amenințare pentru noi, oamenii. De moarte nimeni nu poate scăpa. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …” (Romani 5.12). Moartea nu este așadar o problemă biologică, de care am putea scăpa cândva cu ajutorul medicinei. Moartea este plata păcatului. Pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu, trebuie să murim. Dar odată cu moartea nu se termină totul. Există un „după aceea”: „Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Fiecare om trebuie să dea odată socoteală înaintea lui Dumnezeu.
Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU TRĂDA NICIODATĂ ÎNCREDEREA CUIVA! – Fundația S.E.E.R. România
„Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. (Proverbele 11:13)
Trădarea este mai rea decât bârfa. Bârfitorul nu simte neapărat dușmănie față de victimă; însă trădătorul divulgă informații cu bună știință, încălcând încrederea. El se face vinovat de „trădare relațională” nesocotind încrederea pe care cineva și-a pus-o în el. Iuda s-a aflat în această postură, în Ghetsimani. El L-a trădat pe Domnul Isus, fără prea mare efort, pentru că era la curent cu programul Său. Biblia ne spune: „Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui.” (Ioan 18:2). Iuda s-a folosit de faptul că știa care sunt obiceiurile Domnului, pentru a-L face să sufere. Mai târziu, acest comportament a generat atâta ură de sine încât Iuda s-a sinucis.
Faptele de trădare îți distrug stima de sine și sentimentul demnității. Așadar, ai trădat vreodată încrederea cuiva? De ce ai făcut-o? Care a fost câștigul? Ai obținut vreun oarecare avantaj din interior? Care era lucrul pe care erai invidios sau care îți producea nemulțumire în acel moment? Exista un conflict nerezolvat între tine și cealaltă persoană? Te-ai pocăit de ceea ce ai făcut? Luând lucrurile în sens invers, ți-a trădat cineva încrederea? Dacă e așa, culegeai de fapt ceea ce ai semănat? Ce învățătură prețioasă ai tras de aici? L-ai eliberat din toată inima pe cel care ți-a greșit, și nu mai dorești să fie pedepsit? Dacă nu, ești încă legat de acea persoană și ea îți controlează viața. Renunță! Adu-ți aminte că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Luptă-te să devii o persoană de încredere, pe care alții să se poată baza știind că le vei păstra secretele. Iar dacă ești o persoană de încredere și nu te-ai confruntat niciodată cu trădarea, dă slavă Domnului! Ești un „suflet credincios”. Și dacă ai fost binecuvântat cu un prieten demn de încredere, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru el!
de Jean Koechlin
Luca 4:1-15
Domnul a fost ispitit în pustiu, locul unde Israel îşi înmulţise cârtirile şi poftele (Psalmul 106.14). Cel dintâi atac al vrăjmaşului este pentru Isus ocazia de a aminti acest adevăr fundamental: că omul are un suflet care cere să fie hrănit şi că singura hrană pentru omul lăuntric este Cuvântul lui Dumnezeu.
Apoi, acestui Om perfect dependent, Satan Îi oferă toate împărăţiile lumii şi gloria lor. Câţi nu şi–au vândut sufletul pentru infinit mai puţin! Lumea face parte, într–adevăr, din moştenirea destinată Domnului Isus. Dar, fie că este vorba de întregul pământ, fie de o simplă bucată de pâine, Hristos nu vrea să le primească decât din mâna Tatălui Său (Psalmul 2.8).
Atunci Satan insinuează pentru a doua oară: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu” (v. 3 şi 9), ca şi cum lucrul acesta era de probat. O asemenea probă ar fi fost exact punerea la îndoială a ceea ce Tatăl venise să-I proclame în mod solemn (cap. 3.22) sau, cu alte cuvinte, aceasta ar fi însemnat chiar ispitirea lui Dumnezeu.
Domnul Isus nu ar fi putut fi un model pentru noi dacă L-ar fi învins pe diavol în timp ce era îmbrăcat în puterea Lui divină. El însă triumfă prin armele puse la dispoziţia omului: o dependenţă totală de Dumnezeu, o ascultare deplină faţă de Cuvânt şi o încredere nezdruncinată în promisiunile Lui.
Mana Zilnica 