2 Mai 2022
Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani și pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.
Iacov 1.27
Trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători ai lui. Un om poate părea religios, plin de râvnă în toate lucrările sale, și totuși religia lui să fie dovedită a fi deșartă prin faptul că nu-și stăpânește limba. Un astfel de om nu a învățat să fie „încet la vorbire”, după cum ne îndeamnă versetul 19. Dând frâu liber limbii sale, el dă frâu liber eului său (versetul 26).
Religia curată și neîntinată, singura care poate sta în prezența lui Dumnezeu, este de așa natură, că elimină eul. Cel care îi cercetează pe orfani și pe văduve în necazul lor nu găsește într-o astfel de lucrare ceva care să slujească eului și propriei importanțe. Dacă se preocupă cu cei necăjiți și sărmani, el nu va face altceva decât să slujească, și nu să fie slujit. În plus, el se ține separat de lume, pentru a nu fi întinat de ea.
„A se păstra neîntinat de lume” este o expresie de o forță deosebită. Lumea este ca o mlaștină în care mult prea mulți își găsesc plăcerea să se scalde și să se amuze (vedeți 2 Petru 2.22). Adevăratului creștin nu-i place să se tăvălească în noroi, iar dacă practică religia pură, el va merge mai departe de atât și va umbla în separare completă de această mlaștină, pentru ca nici măcar stropii ei să nu-l atingă.
Cât de sărăcăcioasă și de slabă este religia adevărată în ochii acestei lumi! Dacă ea ar fi formată din ritualuri, din ceremonii și din alte lucruri de felul acestora, creștinătatea ar aprecia-o, însă ea, în realitate, reprezintă revărsarea dragostei divine, care se exprimă prin compasiunea și prin slujirea față de cei care nu au nicio posibilitate de a oferi vreo răsplată, ca și prin separarea sfântă de sistemul lumesc întinat care ne înconjoară.
F. B. Hole
Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.
1 Ioan 4.19
Un cuvânt spus la timpul potrivit
Într-o zi, un ofițer a ajuns la o pensiune unde dorea să înnopteze. El Îl cunoștea și Îl iubea pe Domnul și i-ar fi plăcut să le spună și gazdelor despre Isus, Mântuitorul său. Dar nu s-a ivit nicio ocazie. Dorind să lase cel puțin un semn în urma sa prin care gazdele să afle după plecarea lui cui Îi aparținea și cui Îi slujea, a scris pe o bucată de hârtie, cu litere mari, cuvintele: „Eu Îl iubesc pe Cel de pe cruce”.
La scurt timp după plecarea oaspetelui, proprietarul a observat bilețelul de pe masă și și-a chemat soția să i-l arate. Femeia a citit acele câteva cuvinte o dată, de două ori… În cele din urmă, a exclamat cu emoție profundă și cu lacrimi în ochi: „Noi nu suntem așa cum ar trebui; noi nu-L iubim pe Cel care a murit pentru noi pe cruce!”.
Acele puține cuvinte i-au determinat pe amândoi să caute calea mântuirii.
După aproximativ un an, ofițerul a trecut iarăși pe la pensiune. Dar cât de uimit a rămas când proprietarul și soția sa l-au întâmpinat cu așa mare bucurie, de parcă le-ar fi fost un vechi și bun prieten! Și chiar era, pentru că cei doi găsiseră între timp pace prin credința în Cel răstignit, iar acum ofițerul li se părea ca un prieten drag, cunoscut de multă vreme. Împreună L-au lăudat pe iubitul lor Mântuitor, care suferise pentru ei pe cruce și care le câștigase mântuirea veșnică prin moartea și prin învierea Lui.
Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNFRUNTĂ-ȚI ÎNDOIELILE! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)
Unii dintre noi am luat mesajul creștinismului și l-am pus într-o cutie pe care am scris: „Nu vorbi, nu întreba!” Te-ai simțit vreodată ca și cum ai avea nevoie de permisiunea cuiva pentru a plânge atunci când ai pierdut pe cineva drag? Sau te-ai simțit intimidat atunci când a trebuit să recunoști că „nu știi sigur”?
Istoria lui Toma, necredinciosul, ne învață nu numai că nu e rău să ai îndoieli – ci și că uneori este necesar! Dacă nu ai îndoieli, nu crești. Vei îmbrățișa răspunsurile altcuiva, și în multe cazuri, ele vor fi neadecvate pentru întrebările tale – chiar dacă ești suficient de cinstit ca să ți le pui. Întrebare: Ți s-a întâmplat vreodată ca vreun suflet religios, bine intenționat, să te pună cu „botul pe labe” și să te facă să crezi că întrebările tale sunt o ofensă la adresa lui Hristos? În acest caz, este timpul să iei aminte la cuvintele blânde ale Celui care îți cunoaște îndoielile și temerile mai bine decât tine: „Pace vouă!… Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20:26-27)
Rostește următoarea rugăciune: „Doamne, asemenea lui Toma, încă mă lupt cu anumite îndoieli. Încă nu mi-am făcut ordine în viața mea. Știu că atunci când îmi voi pune încrederea în Tine se va întâmpla lucrul acesta. Îți mulțumesc că mă accepți cu luptele mele și nu-mi ignori îndoielile. Toma a ajuns, în cele din urmă, în locul în care a putut spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu.” Îți mulțumesc că ai răbdare cu mine și cu strădaniile mele de a ajunge și eu în acel loc. Amin!”
Așadar, cum trecem peste îndoielile noastre? Ca Toma! Confruntându-le cu onestitate, aducându-le la Isus și crescând spiritual prin ele.
de Jean Koechlin
Luca 3:15-38
Ioan îndemna poporul şi predica Evanghelia (v. 18). Mesager credincios, el a vorbit despre Hristos şi despre puterea Sa, după care este pus deoparte; misiunea sa a fost împlinită. Ce frumos exemplu este el pentru noi, cei care dorim să slujim Domnului! Nu este în puterea noastră să convertim pe nimeni, orice–ar fi, însă viaţa şi cuvintele noastre trebuie să-i pregătească pe cei care ne cunosc, astfel încât să-L primească pe Domnul Isus. Pentru aceasta nu este suficient să chemăm la pocăinţă; trebuie să-L prezentăm pe Mântuitorul.
Deci apare Isus.
Prin har, El Se alătură celor din poporul Său încă de la primii lor paşi pe calea cea bună. Este botezat, Se roagă (fapt menţionat numai de Luca) şi, ca răspuns divin, Duhul Sfânt coboară peste El; în acelaşi timp, vocea Tatălui I se adresează Lui personal: „Tu eşti Fiul Meu Preaiubit: în Tine Îmi găsesc plăcerea Mea!” (în Matei 3.17, cuvântul fusese spus pentru cei din jur). Fie ca şi noi să ne putem găsi în El toată plăcerea noastră!
Genealogia Domnului Isus în Evanghelia după Luca merge înapoi până la Adam şi până la Dumnezeu, atestând calitatea Lui de Fiu al Omului în acelaşi timp cu cea de Fiu al lui Dumnezeu. Matei 1.1–17 stabilea titlul Lui de Fiu al lui David şi al lui Avraam, moştenitor al promisiunilor divine făcute lui Israel.
Mana Zilnica 