Mana Zilnica

Cât de nepătrunse îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.

Psalmul 139.17,18

Știe să numere doar până la doisprezece

Fiul nostru Louis tocmai învață să numere de la unu la doisprezece. El numără tot ce vede – jucării, pomi. El numără și acele lucruri pe care noi, adulții, le-am trecut cu vederea, de pildă florile sălbatice de la marginea drumului sau fructele de pădure dintr-un desert rafinat.

Louis mă învață astfel ce trebuie să număr. Adesea seara mă gândesc doar la ceea ce ar fi trebuit să rezolv și număr lucrurile care îmi împovărează inima. Însă Dumnezeu dorește să mă gândesc și la ceea ce mi-a dăruit El astăzi: o rugăciune ascultată, un cuvânt încurajator din Biblie, o mâncare delicioasă, ocrotire în trafic și multe altele… Când enumăr cadourile lui Dumnezeu dăruite zilnic, duhul de îngrijorare este alungat și mulțumirea îmi inundă inima.

Fiul nostru are o problemă la numărat: dacă sunt mai mult de douăsprezece mașini, case, flori etc., el nu știe să numere mai departe și atunci trebuie să înceapă de la unu.

Și mie îmi este imposibil să pun pe o foaie de hârtie toate dovezile bunătății lui Dumnezeu, dar mă pot alătura psalmistului care, când s-a rugat lui Dumnezeu, a spus: „Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai înmulțit lucrările Tale minunate și planurile Tale față de noi; nimeni nu poate să le înșiruie înaintea Ta. Aș vrea să le vestesc și să vorbesc despre ele” (Psalmul 40.5).

Citirea Bibliei: Amos 4.1-13 · Proverbe 23.13-25

coordonatori Bob & Debby Gass

PERSEVEREAZĂ ȘI VEI CÂȘTIGA! – Fundația S.E.E.R. România

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1)

Există o poveste despre un călător care a întâlnit în drumul său un înțelept, pe care l-a întrebat: „Care este calea către succes?” Înțeleptul nu a scos niciun cuvânt, ci a arătat spre un loc aflat la mare depărtare. Omul nostru, încântat de perspectiva succesului rapid și facil, s-a năpustit în direcția indicată. S-a întors șchiopătând, plin de vânătăi și într-o stare de șoc. Gândindu-se că poate a interpretat greșit mesajul, a repetat întrebarea și din nou, înțeleptul i-a indicat, tăcut, aceeași direcție. Așadar, călătorul a plecat încă o dată. De data aceasta, s-a întors furios. Târându-se pe coate, plin de sânge, zdrobit și iritat, a strigat către înțelept: „Te-am întrebat care este drumul spre succes! Am urmat direcția pe care mi-ai arătat-o tu și tot ce am găsit a fost un haos general! Gata cu arătatul – vorbește!” Numai atunci a vorbit înțeleptul. „Succesul se află într-acolo. Îl găsești dincolo de haos!”

Adevărul este că toți am experimentat vremuri de haos. Haos politic, economic, moral și social. Nu se poate să le evităm. Dar ceea ce facem după aceea ne face diferiți. Și perseverența este întotdeauna câștigătoare!

Biblia ne spune: „să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Campionul de curse Rick Mears a spus următoarele cuvintele: „Ca să termini primul, trebuie mai întâi să termini.” Așadar dacă ai căzut, ridică-te și continuă. Autorul american Hamilton Holt afirma: „Nimic valoros nu se obține ușor. Efortul înjumătățit nu produce un rezultat înjumătățit. Ci nu produce niciun rezultat. Munca, munca neîntreruptă și munca asiduă este singura cale prin care poți avea rezultate remarcabile!”

Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: perseverează și vei câștiga!

de Jean Koechlin

Ezechiel 12:1-28

În acelaşi fel în care purta Ieremia un jug pe umerii săi (Ieremia 28.10), şi Ezechiel este aici invitat să–şi facă un „bagaj de captiv”, având aceeaşi semnificaţie. Aceşti profeţi au fost prin aceasta ei înşişi „semne” care arătau ce voia Domnul să împlinească (v. 11). Copii ai lui Dumnezeu, întregul nostru comportament trebuie să fie o punere în lumină a ascultării noastre de Dumnezeu, a statutului pe care îl avem, de străini pe pământ, precum şi a apropiatei noastre plecări, ~ nu în captivitate, ci în patria noastră eternă! Ezechiel nu a fost scutit de întrebări legate de atitudinea sa neobişnuită (v. 9) ~ după cum, cu siguranţă, nu vom fi nici noi scutiţi de îndată ce vom manifesta o credinţă mai autentică. De teama de a nu ne singulariza în cazul în care ne vom remarca printr–o despărţire fermă de lume, pierdem ocaziile de a da mărturie cu privire la speranţa pe care o avem (1 Petru 3.15).

Profeţia neobişnuită din versetul 13 s–a împlinit ad–litteram. Zedechia, cu ochii scoşi, n–a putut vedea ţara captivităţii sale (comp. cu Ieremia 39.7).

Versetele 26–28 ne fac cunoscute gândurile celor din casa lui Israel. Neîndrăznind să nege profeţia care îi condamna, ei împing împlinirea acesteia spre vremuri mai îndepărtate.

Şi astăzi, „robi răi” par să–I zică Domnului: „Vino cât mai târziu cu putinţă!”.

Publicat în Romanian devotionals

10 mart. 2022

10 Martie 2022

S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine.

Filipeni 2.7,8

Fiul lui Dumnezeu pe pământ Și-a ascuns întotdeauna slava, „chipul de Dumnezeu”, sub „chipul de rob”. Slava Lui a fost recunoscută în toate locurile stăpânirii lui Dumnezeu. Demonii au recunoscut-o, trupurile și sufletele oamenilor au recunoscut-o, moartea și mormântul, fiarele câmpului și peștii mării, vânturile și valurile, grâul și vinul. Aș putea spune că doar El a fost singurul care nu a recunoscut-o, sau nu Și-a asumat-o; pentru că El căuta să o acopere. El era „Domnul secerișului”, însă a părut ca unul dintre lucrători; El era Dumnezeul templului și Domnul sabatului, însă S-a supus atacurilor și acuzațiilor unei lumi necredincioase (Matei 9.12).

Așa a fost vălul, sau norul, sub care El mereu și mereu Și-a ascuns slava. Și, în perfectă potrivire cu acest lucru, așa cum am spus deja, S-a comportat El în acele ocazii când viața I-a fost amenințată: Și-a ascuns din nou slava și în astfel de cazuri, sub felurite chipuri de disprețuit în ochii oamenilor. Uneori a fost ocrotit de favoarea unor oameni obișnuiți (Marcu 11.32; 12.12; Luca 20.19); alteori S-a retras într-un fel mai mult sau mai puțin obișnuit (Luca 4.30; Ioan 8.59; 10.39); de multe ori vrăjmașii au fost împiedicați să pună mâna pe El, din pricină că nu-I venise încă ceasul (Ioan 7.30; 8.20); iar într-o ocazie anume, așa cum am văzut, fuga în Egipt Îl ferește de mânia unui rege care voia să-I ia viața.

În toate aceste cazuri, de la primul până la ultimul, văd un singur lucru – Domnul slavei ținându-Se ascuns, ca Unul care venise în numele Altuia, nu în al Lui Însuși. Însă El era „Domnul slavei” și „Prințul vieții”. A fost un prizonier de bunăvoie, lucru pe care l-am înfățișat deja, și așa a ajuns să fie în cele din urmă o victimă de bunăvoie. „El Și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20.28; Tit 2.14).

J. G. Bellett

Toți au fost cuprinși de frică și-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare proroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”.

Luca 7.16

Nu plânge!

La poarta orașului galileean Nain s-au întâlnit două cete de oameni. Unii Îl urmau pe Domnul Isus, ceilalți o însoțeau pe văduva care îl ducea la groapă pe singurul ei fiu. Domnul Isus i-a spus mamei: „Nu plânge! Apoi S-a apropiat și S-a atins de sicriu … Și El a zis: Tinere, scoală-te, îți spun! Și mortul s-a ridicat și a început să vorbească” (versetele 14 și 15).

Această înviere din morți a produs reacția descrisă în versetul de astăzi. Martorii oculari știau că numai puterea divină poate învia din morți. Și totuși ei Îl considerau pe Isus doar un profet – după cum și Ilie profetul și Elisei profetul înviaseră oameni din morți, în puterea lui Dumnezeu (1 Împărați 17.20-22; 2 Împărați 4.32-37).

Isus Hristos este mai mult decât un profet. El este Fiul Dumnezeului veșnic. Viața Lui sfântă, cuvintele și lucrările Lui, moartea Sa de ispășire la cruce arată că El este Fiul lui Dumnezeu. Puterea Lui asupra morții s-a arătat în diferite ocazii, ca aici în Nain și în mod deosebit la propria Sa înviere din morți. Isus Hristos este „dovedit cu putere Fiu al lui Dumnezeu … prin învierea morților” (Romani 1.4). El „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea” (2 Timotei 1.10). Și El spune despre Sine: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11.25).

Citirea Bibliei: Amos 3.1-15 · Proverbe 23.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

FERICIREA CONJUGALĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de cei săraci în duh (cei smeriți, care se consideră nesemnificativi)…” (Matei 5:3).

Când strălucirea rozului pălește și se instalează realitatea, oare ce fel de lucruri fac ca unele căsnicii să fie fericite, în timp ce altele să alunece spre nefericire? Norocul? O bună moștenirea genetică? Capacitatea de a îndura? Nici pomeneală! Fericirea maritală, care transcende circumstanțele schimbătoare, se clădește pe valorile propovăduite de Domnul Isus.

Să vedem care sunt ele:

1) Fericiți sunt cei smeriți. „Ferice de cei săraci în duh (cei smeriți, care se consideră nesemnificativi)”. Mândria care se promovează pe sine și care mereu își cere drepturile aduce nefericire, în timp ce smerenia, renunțarea de sine și faptul de a te gândi la nevoile celuilalt (soțul sau soția) aduce fericire.

2) Fericiți vor fi cei blânzi: cei blajini, răbdători și plini de bunătate. Gestionarea luptelor soțului sau soției tale cu bunătate, sensibilitate și îndelungă răbdare este o expresie a dragostei care aduce vindecare în capitolele dureroase ale vieții și ale căsniciei.

3) Fericiți vor fi cei milostivi. Mai devreme sau mai târziu, vă veți adresa și vorbe necugetate unul altuia. Suferința, dezamăgirea și mânia se vor ridica la suprafață, urmate de dorința de a-l face pe celălalt să plătească. Dar așa cum răzbunarea naște răzbunare, mila naște milă. Mila nu înseamnă „să-l lași pe celălalt să scape nepedepsit.” Mila în atitudinea față de soț sau de soție este reciprocă. Ea crează un climat în care, ori de câte ori greșești, „vei avea parte de milă.” Mila pune capăt disputelor atunci când nimic altceva nu dă rezultate!

4) Fericiți vor fi cei care aduc pacea. Nevoia de a avea dreptate și de a „câștiga” nu face decât să intensifice conflictul. În căsnicie, când unul „câștigă”, amândoi pierd! Renunțarea la victoria personală pentru a fi un împăciuitor este victoria supremă. Ai fi pierdut pe vecie dacă Domnul Isus nu ar fi renunțat de bună voie la drepturile Sale pentru a plăti greșelile noastre. Verigheta poate fi un simbol al căsătoriei, dar fără valorile propovăduite de Hristos, fericirea conjugală este la cheremul circumstanțelor. Renunțarea la firea noastră nerăstignită, după modelul lui Hristos, contribuie la (și susține) fericirea conjugală!

de Jean Koechlin

Ezechiel 11:1-25

După ce capitolul 8 ne-a dezvăluit fărădelegea religioasă a poporului din Ierusalim, versetele 1-12 din capitolul nostru denunţă păcatul conducătorilor lor politici. Domnul Se pregăteşte să le tulbure planurile şi prevederile, dându-le o probă prin faptul că-l loveşte pe unul dintre aceşti oameni chiar în timp ce Ezechiel se adresa către ei.

„Vei nimici cu totul rămăşiţa lui Israel?” (v. 13), strigă profetul tulburat. Nu, deoarece înainte chiar de risipirea completă a poporului, Domnul le şi vorbeşte de restaurarea şi de strângerea lor. El le va da „o inimă neîmpărţită, un duh nou, o inimă de carne” (v. 19). Şi, înainte de a-Şi retrage cu totul gloria de la acel templu pângărit, care trebuia distrus, le promite că El Însuşi va fi „ca un mic locaş sfânt” pentru fiecare dintre aceia care păzesc credinţa. Ce minunat har al lui Dumnezeu! Resursa din 1 Împăraţi 8.48 le va lipsi, dar chiar dacă se vor afla departe de Ierusalim, din vina lor, vor putea totuşi să-L găsească şi să-L adore. Câtă mângâiere au adus acest gând şi această experienţă de atunci încoace pentru credincioşi fără număr aflaţi în izolare! Viziunea lui Ezechiel la Ierusalim se încheie odată cu plecarea gloriei exact din locul în care ucenicii aveau să contemple înălţarea Domnului Isus (v. 23; Fapte 1.12). După acestea, duhul profetului este readus în Caldeea.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 mart. 2022

9 Martie 2022

Eu, prin lege, am murit față de lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.

Galateni 2.19

Legea cerea întotdeauna moartea, din cauza încălcării ei, deși promisiunea fusese: „Fă aceasta și vei trăi” (Luca 10.28). Ea îl proteja pe un om perfect de drept, însă îl condamna pe cel care o încălca, chiar și în ce privește cea mai mică poruncă a ei. Prin urmare, ea îi condamnă pe toți oamenii, cu excepția Celui care n-a cunoscut păcatul. De asemenea, legea cerea jertfe, fiindcă în lege se spune: „Sângele este cel care face ispășire pentru suflet” (Levitic 17.11). Legea închide orice gură și îi aduce pe toți oamenii sub judecata lui Dumnezeu (Romani 3.19). Nimeni nu poate scăpa de sentința ei. Moartea trebuie să intervină, iar sângele trebuie să fie vărsat.

Credinciosul se bucură de faptul că a murit față de lege; sentința ei a fost împlinită pentru el. Altul a murit în locul său – Hristos, Domnul și Mântuitorul Său, a satisfăcut pe deplin cerința legii cu privire la moarte. Prin urmare, legea mă socotește ca fiind mort și ea niciodată nu are vreo cerință de la un om mort. Prin lege am murit față de lege, iar ea declară că nu mai are nicio cerință de la mine, fiindcă, în ceea ce o privește, eu am murit.

Să remarcăm însă că am murit „ca să trăiesc”. Carnea, condamnată prin lege și dată morții prin moartea lui Hristos, este un lucru pe care pot doar să-l urăsc, văzând suferința pe care Domnul a trebuit s-o îndure din pricina păcatului meu. Știu că acum legea nu mai cere nimic de la mine și că sunt eliberat de ea, scos din sfera ei în mod complet și pentru totdeauna de Cel care m-a iubit și a murit pentru mine. Nu mai trăiesc pentru lege, străduindu-mă să împlinesc obligații pe care nu le-aș putea niciodată împlini. Acum privilegiul și plăcerea mea sunt să trăiesc pentru Dumnezeu. „Am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți din credința în Hristos, și nu din faptele legii; pentru că din faptele legii nimeni nu va fi îndreptățit” (Galateni 2.16).

L. M. Grant

Dar pe când vorbea el [Pavel] despre dreptate, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a răspuns: „De astă dată, du-te; când voi mai avea timp potrivit, te voi chema”.

Fapte 24.25

Oare avea să se întoarcă fratele ei la Dumnezeu…?

O creștină se ruga de mult timp pentru mântuirea fratelui ei. Când a venit în localitatea lor un vestitor al evangheliei, ea l-a invitat pe fratele ei să meargă cu ea la evanghelizare. În prima seară, acesta a însoțit-o, pentru a-i face plăcere. A mers și a doua seară tot de dragul ei. Pe drumul către casă, el i-a spus: „Dacă merg cu tine și mâine seară, vorbitorul mă va determina să mă pocăiesc”. Plină de bucurie, femeia i-a spus evanghelistului aceste cuvinte, când l-a întâlnit în ziua următoare în oraș. „Mesajul a făcut o impresie adâncă asupra fratelui meu!”, i-a spus ea entuziasmată. Predicatorul însă a privit-o gânditor. „Nu vă bucurați de acest lucru?”, l-a întrebat nedumerită femeia. – „Fratele dumneavoastră, în seara aceasta, ori va veni și va auzi glasul lui Dumnezeu care îl cheamă la pocăință, ori va rămâne acasă, pentru a se sustrage acțiunii Cuvântului lui Dumnezeu”, a spus evanghelistul.

Oare avea să se întoarcă fratele ei la Dumnezeu și să primească harul Său…? Prea de multe ori au existat oameni care au fost impresionați de vestea bună, dar, ca și guvernatorul roman Felix, s-au sfiit să facă pasul hotărâtor. Însă după fiecare eschivare conștientă, pentru inimă este mai greu să se deschidă la mesajul lui Dumnezeu. De aceea adresăm tuturor o atenționare insistentă: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” (Evrei 4.7).

Citirea Bibliei: Amos 2.1-16 · Proverbe 22.17-29

coordonatori Bob & Debby Gass

VREI SĂ FII LIBER? – Fundația S.E.E.R. România

„M-a trimis… să propovăduiesc robilor de război slobozirea…” (Luca 4:18).

Statuia lui David, capodopera marelui artist Michelangelo, se află într-o galerie din Florența, Italia. Mii de turiști așteaptă ore întregi, în fiecare zi, ca s-o privească. Însă mulți dintre ei nici nu iau în seamă mulțimea de sculpturi neterminate care străjuiesc holul ce duce la statuia lui David. Formele acestor sculpturi se pot identifica – o mână aici, un trunchi dincolo… Statuile au fost menite să înfrumusețeze mormântul Papei Iulius al II-lea, dar nu au fost niciodată terminate. Când le privești, ți se pare că aceste sculpturi încearcă să se elibereze și să devină ceea ce ar fi trebuit să fie, dar sunt blocate în piatră. Michelangelo le-a numit „prizoniere”! Te-ai simțit și tu vreodată captiv? Ai încercat, dar nu ai reușit să scapi de obiceiurile păcătoase care te-au tras în jos? Știi cine vrei să fii, ce vrei să faci și încotro vrei s-o apuci – dar nu reușești să ajungi acolo? Indiferent cât de mult timp ai fost blocat, Dumnezeu dorește să sfârșească ceea ce a început în viața ta. Domnul Isus a afirmat că misiunea Sa este să aducă eliberare celor înrobiți (vezi Luca 4:18). Noi avem tendința să ne gândim la această afirmație în termeni juridici; adică, mântuirea este tichetul nostru de eliberare din închisoare. Însă e mult mai mult de-atât! Poate ar trebui să ne gândim la această afirmație în termeni plastici. Domnul Isus a murit ca să readucă la viață acele persoane care am fost menite să fim înainte ca păcatul să distorsioneze chipul lui Dumnezeu din noi. Noi suntem ținuți captivi de imperfecțiunile și nesiguranțele noastre; de vinovăția și neliniștile noastre. Domnul Isus a murit ca să ne elibereze de toate acestea. Și El nu ne scapă doar de starea în care am fost cândva, ci El ne eliberează ca să devenim ceea ce El a dorit să fim.

de Jean Koechlin

Ezechiel 10:1-22

Avem aici o pagină solemnă din istoria lui Israel. Odinioară Domnul Îşi alesese o locuinţă în mijlocul poporului Său (Deuteronom 12.5). Venise să o locuiască în har, spre fericirea alor Săi, iar aceştia aveau responsabilitatea de a păstra în ea sfinţenia cuvenită casei Lui (Psalmul 93.5). În acest templu sfânt însă, ca o supremă provocare, şi‑au dat întâlnire cele mai mari urâciuni păgâne. Într‑adevăr, Israel a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-L izgoni pe Domnul din templul Său (cap. 8.6). De aceea, acum Dumnezeu pleacă de acolo! şi să observăm cu ce emoţionantă încetineală, în etape, pentru a ne face să simţim cât de profund Îl întristează această depărtare şi ca şi cum i-ar spune lui Israel: „Nu Mă opreşti?”

Gloria a stat întâi pe pragul templului (v. 4 şi cap. 9.3), apoi s-a înălţat, după care din nou s-a oprit, „la intrarea porţii dinspre răsărit a casei Domnului”, ca şi cum nu s‑ar fi putut hotărî să plece (v. 19).

Creştini, să nu uităm că noi suntem templul lui Dumnezeu şi că Duhul Lui locuieşte în noi (1 Corinteni 3.16,17). Dacă acest templu (inima noastră) va fi plin de idoli, Duhul întristat nu va mai acţiona, comuniunea cu Dumnezeu nu va mai fi stabilită. El este „un Dumnezeu gelos”, care nu admite ca afecţiunile noastre să fie împărţite între El şi altcineva (2 Corinteni 6.15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 mart. 2022

8 Martie 2022

Și fiii lui Israel au făcut rău în ochii Domnului și Domnul i-a dat în mâna lui Madian șapte ani … Și Israel era foarte sărăcit din cauza lui Madian; și fiii lui Israel au strigat către Domnul.

Judecători 6.1,6

Fiii lui Israel intraseră în țara moștenirii lor. Dumnezeu Își împlinise promisiunea de a-i aduce într-o țară în care curgea lapte și miere. Era o țară care se adăpa din roua cerului. „Domnul Dumnezeul tău te face să intri într-o țară bună, țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu ape adânci care țâșnesc în văi și munți” (Deuteronom 8.7). Totuși, savurarea roadelor țării depindea de ascultarea lor. Dumnezeu le dăduse instrucțiuni clare să-i distrugă pe locuitorii țării, însă ei nu ascultaseră pe deplin de glasul Său. Prin urmare, aceste popoare au devenit o cursă pentru ei și au fost foarte împovărați din cauza lor.

Aceste întâmplări au fost scrise pentru învățătura noastră astăzi. Ascultarea parțială are ca rezultat faptul că orice om face ceea ce este drept în ochii săi. Acesta este un lucru grav, fiindcă Îl dă la o parte pe Domnul ca Obiect central al inimilor noastre, iar noi pierdem comuniunea cu El. Ascultarea și dependența sunt condițiile necesare pentru menținerea bucuriei comuniunii cu Domnul. Ele oferă vitalitatea spirituală după care toți tânjim.

În Psalmul 106.15 citim: „El le-a dat ce au cerut, dar a trimis uscăciune în sufletele lor”. Când suntem împovărați din punct de vedere spiritual și în starea descrisă mai sus, va trebui să suferim disciplinarea din partea Domnului. „Eu îi mustru și îi disciplinez pe toți câți îi iubesc” sunt cuvintele Sale către adunarea din Laodiceea. Domnul a fost Cel care îi dăduse pe israeliți în mâinile lui Madian și El era Cel care urma să-i elibereze, după ce condițiile Sale aveau să fie îndeplinite.

J. Redekop

Tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.

Psalmul 27.10

Unde aș putea găsi un sprijin?

Tot mai multe familii se destramă, iar pentru copii, această situație este deosebit de grea. Câteodată, ei sunt părăsiți chiar de ambii părinți, aceasta provocând răni adânci în inimile lor. Unde ar putea găsi ei un sprijin? David, autorul acestui psalm, știa Cui I se putea adresa și unde putea găsi adăpost. Pentru David, Dumnezeu nu era o Ființă îndepărtată, ci o Persoană cu care avea o relație personală: era Domnul său.

„Unde aș putea găsi un sprijin?”, se întreba Ema. Părinții ei se despărțiseră. Ea le stătuse în calea planurilor lor de carieră, așa că au dat-o la o parte. Ce minunat că Domnul Isus a murit chiar și pentru copii, ca să-i salveze și să le fie un ajutor!

Luca și-a pierdut părinții într-un accident grav. Deodată s-a trezit singur într-o lume care nu se interesa de el. În toată tristețea lui, Luca a găsit mângâiere în Cuvântul lui Dumnezeu.

Flavius a ajuns pe căi rele. Când a fost condamnat la mai mulți ani de închisoare, părinții au rupt orice contact cu el. În celula lui se afla însă o Biblie. Citind-o, a primit o nouă speranță. I-a recunoscut lui Dumnezeu toată viața lui stricată și murdară de păcate, s-a bazat prin credință pe promisiunea că Isus a murit și pentru el și astfel a găsit alinare pentru sufletul lui însingurat.

Indiferent din ce motiv te simți părăsit și singur, Domnul Isus te primește, dacă vii la El în rugăciune.

Citirea Bibliei: Amos 1.1-15 · Proverbe 22.9-16

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMPLINEȘTE-ȚI CHEMAREA ! – Fundația S.E.E.R. România

„Eu Te-am proslăvit pe pământ…” (Ioan 17:4).

Frații lui Iosif l-au urât din cauza visului său, așa că l-au aruncat într-o groapă. Familia Domnului Isus nu I-a înțeles chemarea; odată chiar au crezut că este nebun. Cu toate acestea, când a ajuns la sfârșitul vieții Sale, El a putut declara: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4).

Dacă aștepți ca toată lumea să te înțeleagă și să fie de acord cu tine, nu vei face niciodată ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci. La sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, când metodiștii au organizat o convenție denominațională, un lider s-a ridicat și și-a împărtășit viziunea cu privire atât la biserică, cât și la societate în general. El le-a spus colegilor săi că este convins că într-o bună zi oamenii vor zbura dintr-un loc în altul, și n-o să mai fie nevoie să călărească. Aceasta a fost o afirmație atât de scandaloasă pentru unii dintre cei aflați în sală, încât unul dintre ei, episcopul Wright s-a ridicat în picioare și a început să strige furios: „Erezie! Zborul este destinat numai îngerilor!” El a continuat să protesteze împotriva acestei idei spunând că dacă Dumnezeu ar fi dorit ca omul să zboare, l-ar fi înzestrat cu aripi. În mod evident, episcopul nu era capabil să-și închipuie ce prezisese vorbitorul. După ce și-a încheiat protestul, i-a luat pe cei doi fii ai săi, Orville și Wilbur, și a plecat din sală. „Fiii acestui episcop au fost inventatorii primului avion, nu-i așa?” întrebi tu. Chiar așa – fiii săi erau celebrii Orville și Wilbur Wright! Câțiva ani mai târziu, în 17 decembrie 1903, ei au înfăptuit ceea ce tatăl lor declarase că este imposibil; au realizat primul zbor al omului.

Să înțelegem un lucru: mulți preferă confortul trecutului în locul riscurilor viitorului. Dacă ai nevoie de sprijinul și de aprobarea oamenilor, nu-ți vei împlini niciodată chemarea pe care ti-a facut-o Dumnezeu.

de Jean Koechlin

Ezechiel 9:1-11

Ezechiel a putut constata cu ochii lui în ce fel josnic fusese călcată în picioare gloria Domnului, de aceea acum nu-i este greu să înţeleagă cât de îndreptăţită era pedeapsa. Şi aceasta era chiar la porţi (v. 2)! Dumnezeu însă este departe de a-l face pe cel drept să piară odată cu cel rău (Geneza 18.25). În mijlocul celor şase oameni înarmaţi cu „arme de măcel” se găsea un al şaptelea care ţinea în mână un instrument al harului: călimara scriitorului, pe care, la porunca Domnului, urma să o folosească pentru a le face un semn (ebr. „tau”) pe frunte tuturor acelora pe care păcatul îi făcea să suspine şi să geamă (comp. cu Apocalipsa 9.4; această literă T, ebr. „tau”, ultima din alfabetul ebraic, era folosită ca semn şi ca semnătură: Iov 31.35).

Omul îmbrăcat în haină de in ne îndreaptă gândurile spre Domnul Isus. În casa cea mare a creştinătăţii, invadată de rău şi pe punctul de a fi judecată, El Şi-a pus pecetea Sa, Duhul Sfânt, asupra tuturor acelora care-I aparţin: un semn divin prin care Dumnezeu Îşi recunoaşte copiii. După ce toţi cei credincioşi şi-au primit semnul protector, poate fi lansat ordinul de distrugere către răzbunători. Iar judecata trebuie să lovească întâi elementele cele mai responsabile: templul pângărit, cel pe care Ezechiel îl vizitase (v. 6; comp. cu 1 Petru 4.17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 mart. 2022

7 Martie 2022

Pentru că, dacă ați avea zece mii de îndrumători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus prin evanghelie. Vă rog deci, fiți imitatori ai mei. Pentru aceasta vi l-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul, care vă va aminti căile mele care sunt în Hristos, după cum dau învățătură pretutindeni, în fiecare adunare.

Dar, dacă va veni Timotei, vedeți să fie fără frică între voi, pentru că el lucrează lucrarea Domnului, ca și mine. Nimeni deci să nu-l disprețuiască.

1 Corinteni 4.15-17; 16.10,11

Timotei (3) – Instruit de Pavel

Trecuseră câțiva ani de când Pavel îl trimisese pe Timotei pentru a întări și a încuraja tânăra adunare din Tesalonic, atunci când sfinții de acolo treceau prin multe necazuri. Mai multe adunări luaseră ființă, prin harul lui Dumnezeu, una dintre ele fiind la Corint, un port grecesc în Ahaia, renumit pentru imoralitatea din mijlocul său. Pavel lucrase acolo timp de un an și șase luni, făcând corturi pentru a se întreține, fiindcă Domnul îi spusese că avea mult popor acolo.

În timpul celor trei ani petrecuți la Efes, în următoarea sa călătorie misionară, Pavel a primit întrebări de la corinteni cu privire la căsătorie și la mâncarea jertfelor aduse idolilor. El auzise de asemenea vești cu privire la problemele morale și doctrinare din adunarea de acolo. Ca un adevărat părinte în Hristos, el le-a scris o epistolă corectivă (1 Corinteni) pentru a da răspuns întrebărilor lor și pentru a rezolva problemele din mijlocul lor.

Pavel menționează în această epistolă că îl trimitea pe Timotei la ei. El îl recomandă pe Timotei ca fiind fiul său iubit și credincios în Domnul, care cunoștea felul său de trăire. Pavel îl instruise pe Timotei. Cât de frumos este ca un frate mai în vârstă să fie mentorul unuia mai tânăr, după care să-i încredințeze anumite responsabilități, exprimând astfel încrederea sa în el! Timotei era tânăr și avea un caracter delicat. Nu era ușor pentru el să se confrunte cu această adunare, plină de daruri, însă în care carnea se manifesta atât de mult și care avea probleme majore. Pavel însă l-a trimis acolo, l-a recomandat cu tărie, iar Dumnezeu l-a folosit pentru binecuvântarea celor credincioși.

E. P. Vedder, Jr.

Știu faptele tale, că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!

Apocalipsa 3.15

Nici rece, nici în clocot

Versetul de astăzi vorbește despre creștinii care se laudă cu privilegiile creștine, dar care, în realitate, nu au nimic. Ei spun: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic”, însă Domnul îi condamnă: „Nu știi că ești cel ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb și gol”. Cât de cutremurător este acest gând!

Mărturisirea de credință creștină „moștenită”, mulțumirea de sine și pioșenia de formă duc la o stare de căldicel, încât Domnul trebuie să spună: „Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea” (Apocalipsa 3.16). „O, dacă ai fi fost rece sau în clocot!”

În mijlocul belșugului și a stării generale de căldicel, Domnul îi caută pe aceia care își deschid inima pentru El și le promite o comuniune prețioasă: „Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3.20).

Să avem curaj! Trebuie să facem acest pas, care este unul decisiv, pentru că nu există o altă cale spre pacea cu Dumnezeu și spre părtășia cu Domnul Isus. Să recunoaștem chiar acum înaintea Domnului Isus eșecul nostru, starea noastră de căldicel, și să-I spunem că vrem să credem în puterea ispășitoare a sângelui Său care a curs pe crucea de la Golgota!

Să ascultăm de glasul lui Isus, să-I deschidem ușa inimii și El ne va transforma viețile.

Citirea Bibliei: Estera 9.23-10.3 · Proverbe 22.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA ȘI SIMPLITATEA EI – Fundația S.E.E.R. România

„Când vă rugaţi, să nu bolborosiți… ca păgânii…” (Matei 6:7).

Cunoscându-ne tendința de a complica lucrurile, Domnul Isus ne-a învățat: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe vor fi ascultați. Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (Matei 6:7-8).

Prin faptul că Domnul Isus a folosit expresia „bolborosiți aceleași vorbe”, El a vrut să ne învețe că rugăciunea nu trebuie să fie lungă, spusă cu voce tare sau bine alcătuită. Și pentru că a spus și „Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi”, Domnul Isus ne invită să descoperim o promisiune biblică ce corespunde nevoilor noastre și să ne bazăm pe ea. Charles Swindoll își folosește timpul petrecut în mașină ca să se roage; iată ce a consemnat el în acest sens: „De multe ori vorbesc cu Dumnezeu cu voce tare. Uneori îi cânt. Ocazional, întreaga mea rugăciune o rostesc în mintea mea. De fiecare dată când mă dedic rugăciunii, observ că Dumnezeu devine centrul atenției mele, și nu o zbatere personală. Prin rugăciune sunt eliberat de îngrijorare. Mă eliberez de tot ce mă ține captiv, așa că pot să mă pierd în măreția prezenței Sale și în bucuria slujirii. Când ajung la destinație, sunt plin de elan pentru a face ce Îi este pe plac lui Dumnezeu. Îmi dau seama că sunt înviorat, eliberat și pregătit. Mintea mea este concentrată. Inima mea este pregătită. Emoțiile mele sunt limpezite, și ceea ce mă tulbura când am început să conduc mașina nu mă mai preocupă. Rugăciunea a făcut să fie posibil lucrul acesta. Aș vrea să pot spune că folosesc fiecare deplasare ca timp de rugăciune. Dar, ca mulți alții, adeseori uit. Mintea mea se învârte de la o problemă la alta și în loc să mă rog, încep să mă tulbur. Câteodată sunt atât de neliniștit, încât nu-mi dau seama că ar trebui să nu mă mai îngrijorez, ci să încep să mă rog!”

Așadar, fă din rugăciune un lucru simplu și frecvent.

de Jean Koechlin

Ezechiel 8:1-18

Într-o nouă vedenie, Ezechiel este purtat la Ierusalim, unde Dumnezeu îi dezvăluie lucrurile oribile care se petreceau pe ascuns în templul Său. „Idolul geloziei”, cel dintâi obiect pe care îl zăreşte profetul, aminteşte de ceea ce Manase adusese deja în templu (2 Împăraţi 21.7 şi 23.6; comp. cu Matei 24.15). Apoi, străpungând zidul, el vede cum, în întuneric, nu cei de jos ai poporului, ci chiar bătrânii acestuia se ocupau cu venerarea a tot felul de „dobitoace urâcioase” (v. 10). Le putem compara pe acestea cu roadele necurate ale imaginaţiei noastre, cultivate în ungherele cele mai întunecoase ale sărmanelor noastre inimi, care pot deveni astfel adevărate „camere ale chipurilor” (v. 12). În mijlocul acestor idolatrii slujea un anume Iaazania, ~ fiul credinciosului Şafan! (2 Cronici 34.8,15).

Domnul îi arată apoi lui Ezechiel femei care tocmai îl plângeau pe Tamuz, un idol respingător, precum şi o scenă în care douăzeci şi cinci de bărbaţi ~ exponenţi ai celor douăzeci şi patru de categorii de preoţi, cu marele preot în fruntea lor ~ se prosternau înaintea soarelui (comp. cu Deuteronom 4.19 şi 32.16)!

Să remarcăm că Dumnezeu este Acela care descoperă răul cu privire la cei ai Săi. Numai El, luminându-ne conştiinţa, ne poate da sentimentul potrivit, arătându-ne în ce măsură răul acela lezează propria Lui glorie.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 mart. 2022

6 Martie 2022

Sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi; și, când voi lovi țara Egiptului, nu va fi nicio plagă peste voi, ca să vă distrugă.

Exod 12.13

Eficacitatea sângelui lui Hristos (1) – Răscumpărarea

Doar Dumnezeu cunoaște pe deplin valoarea sângelui prețios al lui Hristos. Deși El ne-a comunicat cu larghețe propriile gânduri cu privire la acest sânge, trebuie totuși să recunoaștem că noi cunoaștem doar în parte. Există însă două lucruri care întotdeauna sunt strâns unite: o viață spirituală viguroasă și o apreciere corectă a valorii sângelui lui Hristos.

În toate perioadele de uscăciune și de sterilitate spirituală, doctrina adevărată cu privire la sânge a fost pierdută din vedere, dacă nu chiar tăgăduită. De aceea este cu atât mai necesar să căutăm să fim plini de gândurile lui Dumnezeu cu privire la sângele Fiului Său. Trebuie să înțelegem nu doar ceea ce sângele a făcut pentru cel credincios, ci și cât de mult suntem datori Celui care S-a smerit, care S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce, ca să ne răscumpere pentru Dumnezeu.

Unul dintre aspectele importante prezentate în Scriptură este că sângele lui Hristos reprezintă răscumpărarea noastră. Acest lucru este prezentat cu claritate în mai multe pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu. „Nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți, ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată” (1 Petru 1.18,19); „În El avem răscumpărarea prin sângele Lui” (Efeseni 1.7); „Ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău …” (Apocalipsa 5.9). Domnul Însuși a enunțat acest adevăr atunci când a spus: „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20.28). Răscumpărarea înseamnă scoaterea dintr-o stare de captivitate sau de robie.

E. Dennett

Trecătorii își băteau joc de El … Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii își băteau și ei joc de El … Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El Îi aruncau aceleași batjocuri.

Matei 27.39,41,44

Cuvintele oamenilor au străpuns ca săgețile (1)

Crucea de pe dealul Golgota a adunat oamenii din Ierusalim. Omul de pe crucea din mijloc era ținta disprețului lor!

„Trecătorii” erau pe de o parte iudei (din Ierusalim și din împrejurimi), iar pe de altă parte, pelerini care veniseră la sărbătoarea de Paște din cetate. Unii au zăbovit acolo pentru a privi un eveniment senzațional, alții au trecut în grabă, pentru că alte evenimente erau mai importante decât acesta ce părea lipsit interes. Ce cuvinte I-au adresat Domnului Isus trecătorii? – Ei și-au bătut joc de El.

Acolo mai erau și „preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii”. Aceștia erau conducătorii religioși, formatorii de opinie, cei care ar fi trebuit să stea mai aproape de Isus Hristos cel răstignit, fiind reprezentanții lui Dumnezeu care cunoșteau Sfânta Scriptură și care învățau pe alții din ea! Aparent erau sinceri și religioși, dar și ei își băteau joc de El.

Apoi erau și „tâlharii”. Aceștia erau cei vinovați, cei căzuți și certați cu legea, care, pedepsiți pe drept, au fost răstigniți împreună cu Isus. Dar și ei Îi aruncau Domnului aceleași batjocuri.

Aici sunt împlinite cuvintele din Psalmul 22.7: „Toți cei ce mă văd își bat joc de mine”. Privitorii din toate păturile sociale s-au unit în batjocura și în disprețul lor față de Isus Hristos. Iar astăzi este la fel!

Citirea Bibliei: Estera 9.11-22 · Proverbe 21.21-31

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA INFLUENȚEI (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Roada Duhului, dimpotrivă, este…” (Galateni 5:22).

Fiecare dintre noi are o anumită influență asupra cuiva. Dar ceea ce faci tu cu acea influență precizează dacă este o influență negativă sau pozitivă. Sociologii ne spun că în decursul unei vieți, chiar și persoanele cele mai timide și mai introvertite vor fi influențat aproximativ zece mii de alte persoane. Fiecare interacțiune pe care o ai cu o altă persoană o îmbogățește sau o sărăcește.

Influența nu este niciodată neutră. Și nu o poți opri, deoarece este integrată în structura vieții. Mai mult de atât, nu contează ce rang porți. La urma urmelor, caracterul tău va determina dacă titlul ți se potrivește. Biblia spune: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrânarea poftelor…” (Galateni 5:22-23). Când ai aceste calități, oamenii vor sta la rând să te ajute, să te iubească și să te urmeze.

Tu întrebi: „Cum pot dobândi aceste calități?” Omenește vorbind, nu poți. Asta este vestea rea.

Dar iată vestea bună. Acest lucru nu este numai o posibilitate, ci o realitate sigură – le poți avea când te afli sub influența Duhului Sfânt. Se spune că un băiețel tot cădea din pat în fiecare noapte, trezindu-și mama cu plânsetul său. Într-o noapte, după ce l-a pus din nou în pat, ea l-a întrebat: „Cum se face că tot cazi din pat?” Băiatul s-a gândit puțin, și apoi a răspuns: „Cred că stau prea aproape de marginea pe unde m-am urcat în pat!” Înțelegi ideea, nu-i așa? Mântuirea este punctul de pornire, dar dacă nu stai în fiecare zi sub influența totală a lui Hristos și a Duhului Sfânt, nu te vei maturiza, nu-ți vei dezvolta la maximum darurile spirituale pe care El ți le-a dat, și nu vei descoperi și nu vei împlini planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Așadar, de cine te lași influențat?

de Jean Koechlin

Ezechiel 7:1-19

Să remarcăm numele pe care Domnul îl dă slujitorului Său: „fiul omului” (sau „fiu al omului”, ebr. „ben–Adam”, cap. 2.1) ~ unul dintre titlurile Domnului Isus, Căruia Ezechiel Îi este un ante-tip. Numele acesta sugerează un ales dintre oameni, un reprezentant în măsură să vorbească în numele rasei umane sfârşite (vezi Eclesiastul 7.28).

După ce, în capitolul 6, anunţase pustiirea, Domnul declară solemn, în capitolul 7, că a sosit ziua fatală: ziua furiei Lui. Marea Sa răbdare îndreptată către un popor vinovat rezistase de multe secole. Ea lua sfârşit după avertismente fără număr. Şi ne gândim la această răbdare a lui Dumnezeu care se exercită şi astăzi înspre o lume care L-a crucificat pe Fiul Său. Dar şi ea va înceta într-o „zi de mânie” (Romani 2.5), incomparabil mai cumplită, zi cu privire la care acest capitol nu ne dă decât o slabă imagine. În ea, oamenii sunt loviţi de groază (v. 17,18). Aurul şi argintul, atât de puternice până atunci, încetează a mai avea vreo valoare. Sunt aruncate ca un gunoi pe străzi, pentru că şi–au dat seama, în sfârşit, că acestea nu pot sătura sufletele. Şi, mai ales, nu vor putea salva pe nimeni în acea zi, pentru că Dumnezeu nu primeşte ca preţ pentru răscumpărarea omului pierdut nimic altceva decât sângele preţios al lui Hristos (v. 19; comp. cu Proverbe 11.4 şi cu 1 Petru 1.18,19).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 mart. 2022

5 Martie 2022

Și celui care învinge și celui care păzește până la sfârșit lucrările Mele, lui îi voi da autoritate peste națiuni; și le va păstori cu un toiag de fier, cum sunt zdrobite vasele de lut, după cum am primit și Eu de la Tatăl Meu.

Apocalipsa 2.26,27

Promisiunile făcute biruitorilor (6) – Păstorirea cu un toiag de fier

Promisiunea făcută biruitorului în textul de astăzi este de fapt un citat luat din Psalmul 2.8,9; este o profeție cu privire la Mesia, Fiul lui Dumnezeu (Psalmul 2.7).

În Psalmul 2 vedem că mai-marii națiunilor doresc să fie liberi de legăturile și de funiile lui Dumnezeu, care sunt simboluri ale frâielor autorității Sale. Chiar și în ziua de astăzi vedem guverne care leapădă orice urme ale creștinismului și ale principiilor sale morale. Dumnezeu însă a declarat în acest psalm că Fiul Său ca domni ca Împărat din Ierusalim. Fiul lui Dumnezeu va cere și va primi națiunile ca moștenire a Sa (Psalmul 2.7,8). El va cârmui cu un toiag de fier; aceasta este descrierea domniei lui Hristos în mileniu. Toiagul de fier este sceptrul Său și este un simbol al puterii împărătești – forma de guvernare din mileniu nu va fi democrația. De fapt, principiul democratic este o urâciune în ochii lui Dumnezeu, fiind expresia ultimă a voinței omului (care întotdeauna este păcătoasă). Cârmuirea lui Hristos va fi absolută, iar cei care se împotrivesc vor fi zdrobiți.

În versetul de astăzi vedem că cei credincioși vor domni împreună cu Hristos și vor mânui și ei toiagul de fier, deoarece li se va da autoritate peste națiuni. Ei vor exercita această autoritate în asociere cu Hristos, căci El spune: „după cum am primit și Eu de la Tatăl Meu”, făcând referire la Psalmul 2.8 – după cum El domnește, așa vor domni și cei credincioși. Ne vine greu să credem acest lucru, însă este adevărat. Adunarea, care este Trupul Său, va avea parte de moștenirea dată Lui (Efeseni 1.10,11,18,20-22). Dacă El cârmuiește cu un toiag de fier, așa vom cârmui și noi. Unii creștini încearcă să facă acest lucru acum prin mijloace politice sau de alte feluri, însă știm că trebuie să așteptăm timpul lui Dumnezeu pentru aceasta, timp pe care El l-a hotărât în planurile Sale.

B Reynolds

Domnul, Domnul Dumnezeu este plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și adevăr; El, care Își ține îndurarea până în mii de generații, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.

Exod 34.6,7

Bunătatea nu înseamnă nici slăbiciune, nici uitare, nici compromis

Uneori oamenii spun: „Dumnezeu este atât de bun, încât îi va mântui la final pe toți oamenii”.

Dar bunătatea nu înseamnă slăbiciune. Dumnezeul cel viu în care credem nu este numai dragoste, El este și lumină, El este sfânt și drept. Dumnezeu este credincios, Își respectă cuvântul dat și face ceea ce a promis – atât cu privire la judecată și la pedeapsă, cât și cu privire la har și la iertare.

Bunătatea nu înseamnă nici uitare. Chiar dacă greșelile noastre au fost făcute cu mult timp în urmă, atât timp cât nu am recunoscut înaintea lui Dumnezeu vina noastră, El nu o iartă și nici nu o „uită”. Dar, dacă o recunoaștem, El o iartă în totalitate și pentru totdeauna. Și El face acest lucru, pentru că Fiul Său Isus Hristos a suportat pedeapsa pe care noi toți, care credem în El, am meritat-o. Dumnezeu îl declară pe cel credincios ca fiind drept, ca și când nu ar fi păcătuit niciodată.

Bunătatea nu înseamnă nici compromis. Să nu gândim că Dumnezeu tolerează păcatul, nici că El apreciază bunele noastre intenții și, ca urmare, nu Se uită la minciunile și la abaterile „mici”, ci judecă doar greșelile „grave”! Dumnezeu este dragoste, însă El este și drept. Iar cei care refuză harul Său nu vor scăpa de judecata Sa.

Citirea Bibliei: Estera 8.15-9.10 · Proverbe 21.11-20

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA INFLUENȚEI (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Au priceput că fuseseră cu Isus”. (Faptele Apostolilor 4:13)

A fi „sub influență” înseamnă a fi controlat de ceva sau de cineva diferit de tine însuți. Cine ești, ce ești și unde ești astăzi, se datorează influenței pe care anumiți oameni au avut-o asupra ta. Tovărășiile pe care le întreții îți influențează gândirea, gândirea îți influențează faptele, faptele îți influențează caracterul și caracterul îți determină destinul. E imposibil să scapi de influență. Ea este ca vremea – trebuie să ții mereu cont de ea. De aceea este esențial să monitorizezi modul în care copiii tăi utilizează Internetul, ceea ce văd la televizor și prieteniile pe care le au, întrucât aceste lucruri îi pot influența în bine sau în rău.

Dacă ești cu adevărat înțelept, vei petrece timp sub influența Domnului Isus. Vei citi Cuvântul Său și vei petrece timp cu El în rugăciune. Firește, cu cât vei petrece mai mult timp cu Hristos, cu atât mai mult vei semăna cu El. Când ucenicii au fost umpluți cu Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, ei s-au schimbat așa de mult, încât unii dintre cei prezenți erau uimiți, iar alții credeau că sunt beți. Dar Petru a spus: „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură” (Faptele Apostolilor 2:15-17). Iar în capitolul patru versetul treisprezece, citim următoarele: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus”.

Astăzi, Duhul Sfânt, care reprezintă influența lui Hristos, îți poate transforma și ție viața – dacă vrei!

de Jean Koechlin

Ezechiel 5:1-17

Începând cu capitolul 4, prin intermediul mai multor semne, Domnul îl introduce pe Ezechiel în împrejurările dureroase pe care poporul său va trebui să le traverseze. Un slujitor al lui Dumnezeu care a trecut el însuşi prin şcoala umilinţei şi a suferinţei este mult mai în măsură să-i înţeleagă pe cei care de asemenea trec prin dificultăţi şi îi poate îndemna cu mai multă autoritate. El cunoaşte situaţia lor din proprie experienţă şi de aceea îi poate pune în gardă, spre folosul lor. Culcându-se pe o parte, consumându-şi pâinea coaptă cu excremente, Ezechiel purta, simbolic, consecinţele fărădelegii poporului său (cap. 4.4).

Acum Dumnezeu îi spune să-şi radă părul şi barba, act dezonorant pentru un preot şi interzis de lege (Levitic 21.5). Versetele 11 şi 12 ne explică încărcătura simbolică a acestui act: Israel, podoaba Domnului, este dat deoparte şi mai multe judecăţi urmează să se abată asupra lui, alese de Cel care cântăreşte (v. 1) vina fiecăruia. Unii vor ajunge victime ale ciumei şi ale foametei în timpul asedierii cetăţii, alţii vor cădea pradă sabiei, alţii vor fi risipiţi şi prigoniţi.

Moise anunţase deja aceste pedepse (Levitic 26.14; Deuteronom 28.15) şi, începând de atunci, istoria lui Israel nu a făcut altceva decât să confirme că Dumnezeu nu poate să nu împlinească Cuvântul Său (cap. 12.28).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 mart. 2022

4 Februarie 2022

Și frații lui Iosif au văzut că tatăl lor a murit și au zis: „Poate că Iosif ne va urî și ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut”. Și au trimis la Iosif, zicând: „Înainte de a muri, tatăl tău a poruncit, zicând: Așa să-i spuneți lui Iosif: «Te rog, iartă acum vina fraților tăi și păcatul lor, pentru că ți-au făcut rău». Și acum, iartă, te rugăm, vina robilor Dumnezeului tatălui tău”. Și Iosif a plâns când i-au vorbit ei … Și Iosif le-a zis: „Nu vă temeți … vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri”. Și i-a mângâiat și le-a vorbit inimii.

Geneza 50.15-17,19,21

Mesajul trimis lui Iosif de frații săi trădează faptul că ei nu cunoșteau cu adevărat inima lui Iosif și că, în consecință, nu se încredeau în el. Lucru și mai grav este că ei au încercat să ascundă această lipsă de încredere în Iosif pretinzând că dau glas unei ultime porunci a tatălui lor. Uitând cu totul de faptul că Iosif le iertase pe deplin trecutul trist și în ciuda întregului har și a dragostei manifestate de Iosif, conștiința lor, care încă îi acuza, i-a făcut să nutrească gândul că Iosif încă avea ceva împotriva lor.

În același fel, conștiința noastră începe să lucreze, ca rezultat al păcatului, al căderii sau al unei umblări nepotrivite. Dacă nu ne-am familiarizat cu inima Domnului nostru, eșecurile noastre ne pot conduce să gândim că El trebuie să fie împotriva noastră. Însă, în ciuda mărimii falimentului său, chestiunea iertării credinciosului adevărat a fost pe deplin și etern rezolvată. Suntem însă îndemnați să ne mărturisim păcatele, pentru ca părtășia noastră să fie restabilită. Hristos, la fel ca Iosif, ne va spune atunci: «Cunosc răutatea naturală a inimii tale, însă în inima Mea nu este decât dragoste pentru tine». În felul acesta, El înlătură orice teamă cu privire la trecut și orice tulburare cu privire la viitor. La fel ca Iosif, El adaugă: „Vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri”, și astfel ne mângâie și ne vorbește inimii.

H. Smith

Doamne, ai milă de mine, vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta.

Psalmul 41.4

Contraste

Cine nu se orientează după Cuvântul lui Dumnezeu va fi judecat de Dumnezeu.
Ori mergi în cer pe calea arătată de Dumnezeu, ori mergi în iad pe calea gândită de tine.
Chiar dacă înoți pe valul succesului, tot la malul veșniciei ajungi.
Ultima dată lumea L-a văzut pe Hristos ca pe un Mântuitor încununat cu spini; în curând Îl va vedea ca pe un Judecător împodobit cu diademe.
Oamenii din ziua de astăzi se tem de o pisică neagră, dar lor nu le este frică de Creatorul; tremură când zilele de marți sau cele de vineri cad în data de 13, dar râd de Domnul veșniciei.
Într-o lume plină de ambiguitate, ar trebui să cugetăm la adevărul lipsit de ambiguitate, cel al Bibliei.
Mormântul gol al lui Isus umple viața noastră cu sens.
Cine are picioarele pe stâncă nu se va adânci în mlaștina deznădejdilor.
Cine crede că Isus Hristos trăiește va fi preocupat ca omul lui vechi să moară.

Citirea Bibliei: Estera 8.1-14 · Proverbe 21.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

CE MOȘTENIRE VEI LĂSA ÎN URMA TA? (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte”. (Proverbele 10:7)

Inventatorul Charles F. Kettering a afirmat că: „Cel mai important lucru pe care îl poate face această generație este să așeze câteva pietre de temelie pentru generația următoare.” Pe termen scurt, atunci când oamenii își aduc aminte de numele tău, poate vor vorbi cu admirație despre ceea ce ai realizat și ai dobândit pentru tine însuți. Pe termen lung, cel mai mult își vor aminti de ceea ce ai făcut pentru alții. De aceea Biblia spune: „Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte”.

Dacă dorești să fii o binecuvântare pentru alții, iată ce poți face:

1) Să-ți pese cu adevărat de oameni și s-o dovedești.

2) Să înțelegi ce impact mare poate avea o bună moștenire.

Se spune că autorul și teologul David Elton Trueblood a zis: „Am făcut cel puțin un pas spre descoperirea sensului vieții atunci când am plantat copaci la umbra cărora știam prea bine că nu vom sta niciodată.” Marele orator Henry Ward Beecher a spus: „Trebuie să trăim și să muncim în așa fel încât ceea ce noi am primit ca sămânță să ajungă la generația următoare ca floare, iar ceea ce noi am primit ca floare să ajungă la următoare generație ca rod. În asta se vede adevăratul spirit al dragostei omenești.”

Așadar, care va fi moștenirea ta?

Ce trebuie să încetezi să mai faci, să începi să faci, sau să faci mai mult decât faci – pentru ca moștenirea ta să devină realitate? Nu e niciodată prea devreme să începi să te gândești la sensul pe care dorești să-l aibă viața ta după ce tu nu mai exiști. Asemenea unui post-scriptum de la sfârșitul unei scrisori, tot așa, moștenirea ta le va spune celor care vin după tine: „Așa a fost viața mea!”

de Jean Koechlin

Ezechiel 3:12-27

Ezechiel este dus de Duhul lui Dumnezeu la Tel-Abib, în mijlocul captivilor poporului său. Acolo află din gura Domnului că îi este atribuit postul de santinelă şi, odată cu el, ordinele care se leagă acum de acesta. Funcţia aceasta impune pe de o parte o vigilenţă neîntreruptă şi, pe de altă parte, o credincioşie riguroasă în transmiterea avertismentelor divine.

O santinelă trebuie să fie capabilă să le spună tuturor cât mai este din noaptea morală a acestei lumi (Isaia 21.11). Observăm însă că aici nu se mai pune problema de a provoca naţiunea în ansamblul ei la o trezire. Cel rău trebuie doar avertizat; responsabilitatea de a asculta este individuală.

În ce priveşte responsabilitatea slujitorului, aceasta este de a prezenta Cuvântul tuturor, „fie că vor asculta, fie că se vor abţine” (cap. 2.5,7; 3.11,27). Pe cei pe care îi foloseşte în slujbă, Dumnezeu nu îi judecă în funcţie de rezultatele pe care ei le obţin, precum fac oamenii, ci după credincioşia lor (1 Corinteni 4.2).

De aceea nu trebuie să fim descurajaţi dacă unii „se abţin” de la Cuvântul vieţii pe care noi am avut oportunitatea să li-l prezentăm.

Dragi prieteni, este, într-adevăr, deosebit de solemn să ne gândim la faptul că fiecare credincios este de asemenea rânduit ca santinelă şi că are datoria de a da aici, pe pământ, mărturie pentru Domnul său. Cum ne achităm noi de această misiune?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 mart. 2022

3 Martie 2022

La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; și cerurile sunt lucrări ale mâinilor Tale.

Evrei 1.10

Aici ni se spune că Dumnezeu este Cel care I Se adresează binecuvântatului Său Fiu. Îl vedem pe Fiul, în Ghetsimani, vărsându-Și sufletul înaintea lui Dumnezeu, cu strigăte mari și cu lacrimi: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele”, și așteptând răspuns din partea Lui. Care a fost răspunsul de la Cel Veșnic, pentru Cel care Se afla în locul de ascultare, căutând voia Lui? pentru Cel care Se smerise până în țărâna morții și lua acum paharul pe care, după puțin timp, avea să-l bea până la fund? Dumnezeu Îi răspunde ca unei Persoane divine: „Tu, Doamne”. Să ne gândim la acest lucru: Dumnezeu I Se adresează Celui care era în adâncurile umilinței cu aceste cuvinte: „Tu ai întemeiat pământul la început și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale”.

Ce priveliște minunată! Celui care suspina în Ghetsimani, Fiului binecuvântat al lui Dumnezeu, aflat într-o poziție de smerenie, Dumnezeu I Se adresează ca și Creatorului cerului și al pământului! Când tot ceea ce este creat se va prăbuși și va dispărea, El va rămâne, în puterea și în gloria Sa veșnică. Putem oare concepe două extreme mai mari? Strigătul către Dumnezeu al Celui smerit aflat în nevoie și răspunsul venit de la tronul lui Dumnezeu Însuși, care I Se adresează ca Dumnezeului peste toate lucrurile, binecuvântat în veci!

Să ne îndreptăm deci inimile cu adorare către Cel binecuvântat și să ne adresăm Lui folosind același limbaj! Când ne gândim la smerenia Lui, la felul cum El Și-a ascuns gloria morală de ochii necredinței, inima noastră se umple de dorința de a-I spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, așa cum a făcut Toma (Ioan 20.28). În felul acesta, credința își găsește întotdeauna plăcerea în a-L recunoaște în Cel care S-a smerit nespus pe Dumnezeul care este peste toate lucrurile, binecuvântat în veci.

S. Ridout

Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!

Psalmul 32.1

Erwin Barnes (2)

După atacul asupra avionului său, englezul Erwin Barnes, salvat de un echipaj de intervenție german, s-a întors în Anglia. Dar nu i-a putut uita pe salvatorii săi. Vedea mereu mâinile lor întinse care l-au apucat. Atunci s-a gândit la atitudinea lui dușmănoasă. În decursul timpului, îndoiala lui s-a transformat în certitudinea că le-a făcut o nedreptate.

Barnes a luat hotărârea să le ceară iertare, cu toate că trecuseră mai bine de 60 de ani de la salvarea sa. A mers în localitatea Bremerhaven și a găsit în port un echipaj de salvare (desigur, cu alți membri). Acolo, în fața unor străini, a recunoscut: „Eu v-am considerat dușmanii mei. Doresc să-mi prezint scuzele. Abia astăzi pot aprecia ce ați făcut pentru mine și aș vrea să vă mulțumesc”.

Conștiința lui a fost împovărată timp de 60 de ani, dar apoi a pornit la drum…, a recunoscut… și a primit pace în inimă. Mulți oameni se află într-o situație asemănătoare! Ei au adunat vină peste vină față de părinți, față de prieteni, față de soți, soții sau copii. Dar nu o mărturisesc. Dacă și-ar mărturisi vina, atunci ar primi iertare de la Dumnezeu și s-ar împăca cu oamenii cu care s-au certat sau față de care au hrănit antipatii.

Ce minunat ar fi dacă oamenii ar asculta de Dumnezeu și ar recunoaște cu sinceritate în fața Lui: „Noi am păcătuit împotriva Ta, Te-am respins, nu Te-am vrut!”. Atunci Dumnezeu le iartă vina și le dă eliberare.

Citirea Bibliei: Estera 7.1-10 · Proverbe 20.21-30

coordonatori Bob & Debby Gass

CE MOȘTENIRE VEI LĂSA ÎN URMA TA? (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Tu îmi dai moştenirea…” (Psalmul 61:5).

Ce moștenire ai dori să lași în urma ta? În cartea sa: „Walden sau Viața în pădure”, Henry David Thoreau relatează o experiență reală din viața sa și-și exprimă totodată îngrijorarea ca nu cumva, când va veni vremea să moară, să descopere că nu a trăit niciodată pe deplin. Când vorbim de moștenire, iată două lucruri pe care trebuie să le ții minte:

1) Nimănui nu-i va păsa la fel de mult de moștenirea pe care o lași, cum îți va păsa ție! Așadar, când te hotărăști în privința moștenirii tale, plănuiește înțelept; în felul acesta, îți sporești considerabil șansele de a avea un impact asupra generației următoare.

2) Esența modului în care îți trăiești viața, în fiecare zi, devine moștenirea ta. Te rog să-ți contabilizezi fiecare faptă, de-a lungul anilor, și vei vedea cum moștenirea ta începe să prindă contur.

În cartea sa: „Inspiration and Ideals” (Inspirație și idealuri), Grenville Kleiser scria: „Viața ta este ca o carte. Titlul de pe copertă este numele tău. Prefața este intrarea ta în lume. Paginile reprezintă cronica zilnică a eforturilor, încercărilor, plăcerilor, descurajărilor, ambițiilor și realizărilor tale. Zi după zi, gândurile și faptele tale sunt înscrise ca dovadă a succesului sau a eșecului tău. Ceas după ceas se fac consemnări care trebuie să reziste pentru totdeauna. Dar într-o bună zi, va trebui să se scrie „Sfârșit”. Atunci lumea va putea să spună despre cartea ta că este o dovadă vie a unui scop nobil, a unei slujiri generoase și a unei datorii duse la bun sfârșit.” Majoritatea dintre noi nu avem șansa să alegem când și cum vom muri, dar toți avem șansa de a decide cum vom trăi. Și asta este moștenirea pe care o lăsăm celor care vin după noi.

de Jean Koechlin

Ezechiel 2:1-10; 3:1-11

Măreaţa viziune de care are parte Ezechiel va fi ca şi în cazul lui Isaia, în capitolul 6 al cărţii lui, punctul de plecare al chemării şi al slujbei Sale. Duhul lui Dumnezeu îl pătrunde, îl face să stea în picioare şi îi deschide mintea pentru Cuvântul divin cu care înainte de a-l putea transmite trebuia să se hrănească (comp. cu Apocalipsa 10.8‑11). Prin aceasta, îi simte efectul întâi asupra propriului suflet, pentru că este imposibil să aplici cu eficacitate Cuvântul în dreptul altora fără să-i fi încercat mai înainte tu însuţi dulceaţa sau ascuţişul (cap. 3.1‑3; Ieremia 15.16). Într-o manieră generală, hrănirea cu Sfintele Scripturi încă din tinereţe este secretul întregului serviciu folositor Domnului.

„Israel nu va voi să te asculte” (cap. 3.7) îi spune Domnul mesagerului Său pentru că, de fapt, „pe Mine refuză El să Mă asculte”. Pe buzele celui credincios trebuie să se găsească nu propriile cuvinte, ci cele ale Domnului. Un astfel de mesaj nu va lăsa niciun loc discuţiilor inutile. Şi el trebuie primit în inimă (cap. 3.10).

Fruntea casei lui Israel era dură, însă Domnul îi dădea slujitorului Său o putere cu atât mai mare (comp. cap. 3.8,9 cu Isaia 50.7 şi cu Luca 9.51). Însuşi numele lui era, de altfel, o promisiune, Ezechiel semnificând: Dumnezeu dă tărie.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 mart. 2022

2 Martie 2022

Mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină.

Coloseni 1.12

Creștinul este făcut să fie potrivit pentru cer. Și oricine este în Hristos este de asemenea vrednic de cer. Ar trebui să adaugi la valoarea lucrării lui Hristos, înainte de a putea adăuga ceva la vrednicia pentru cer.

Ținta dragostei lui Hristos este să ne facă și pe noi să ne bucurăm de tot ce se bucură El. Este El Fiul? Eu sunt un fiu. Este El viața? El este viața mea. Este El pacea? El spune: „Vă las pacea Mea”. Este El dragoste? „Așa cum M-ai iubit Tu, i-am iubit Eu.” Nu este nimic din ce are, în care să nu ne fi adus și pe noi. Desigur, nu înțeleg prin aceasta Dumnezeirea Sa, care nu se poate transmite altora. Dar El ne așază și pe noi în același loc cu Sine Însuși.

Interesele Lui sunt interesele noastre și interesele noastre sunt ale Lui. Ele sunt atât de strâns legate, încât nu se pot despărți. Hristos leagă atât de strâns starea Sa cu a noastră, încât, dacă El este ascuns în Dumnezeu, tot așa și noi suntem ascunși. Și, când Se va arăta El, atunci ne vom arăta și noi împreună cu El în slavă.

„Cunosc un om în Hristos; … cu un astfel de om mă voi lăuda.” Dacă spun că sunt un om „în Hristos”, mă slăvesc cu acest loc. Spun: În ce loc uimitor m-a așezat Dumnezeu! El m-a scos din groapă și m-a așezat împreună cu Fiul Său. El a luat un tâlhar de pe cruce și l-a așezat în aceeași slavă cu a Fiului lui Dumnezeu. El a luat pe una ca Maria Magdalena, din care scosese șapte demoni, și a așezat-o în aceeași slavă cu a Fiului lui Dumnezeu.

J. N. Darby

[Petru] a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat.

Matei 14.30,31

Erwin Barnes (1)

Englezul Erwin Barnes avea 19 ani când, la sfârșitul anului 1944, urma să se înscrie în aviația militară. În seara zilei de 7 martie 1945, unitatea lui efectua un atac asupra orașului Hamburg. În timpul zborului, avionul a fost lovit. Deși trei dintre cele patru motoare luaseră foc, pilotul a reușit totuși să aterizeze forțat în întuneric, undeva lângă Marea Nordului. Izbitura a fost foarte puternică, dar, cu toate acestea, avionul nici nu s-a dezmembrat, nici nu s-a scufundat, pentru că aterizase pe un banc de nisip. Dimineața însă a venit fluxul, nivelul mării a crescut și avionul s-a umplut cu apă.

O barcă cu un echipaj de salvare a oprit în apropierea avionului. Dar Barnes nu a vrut să se lase salvat de nemți, refuzând să urce în barca de salvare. Mai degrabă să moară! Însă într-un final – având doar moartea înaintea ochilor – a prins mâinile care îi stăteau întinse, a fost dus la bord și a fost salvat.

Câteva săptămâni mai târziu, războiul s-a încheiat, iar Barnes s-a întors în Anglia. Resentimentele sale față de dușman, deși ar fi fost cumva de înțeles, acum erau neîndreptățite, pentru că echipajul venise de fapt să-l salveze! Ce a trebuit să facă? Să dea la o parte antipatia și să prindă mâinile întinse!

Unii oameni se comportă la fel față de Dumnezeu. Ei Îl consideră ca fiind dușmanul lor și spun că le vrea răul. Dar Dumnezeu dorește să-i salveze și face aceasta numai dacă ei se lasă salvați de El. Dumnezeu nu obligă pe nimeni! În cer vor fi doar cei care s-au lăsat salvați.

Citirea Bibliei: Estera 6.1-14 · Proverbe 20.11-20

coordonatori Bob & Debby Gass

CE MOȘTENIRE VEI LĂSA ÎN URMA TA? (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi…” (Proverbele 13:22).

John Maxwell, expert în probleme de leadership, scrie: „În 18 decembrie 1998, am avut un atac de cord foarte grav. Îmi amintesc că în noaptea aceea, în timp ce stăteam întins pe podea în așteptarea ambulanței, m-am gândit la două lucruri: Primul, eram prea tânăr să mor. Al doilea, nu am dus la bun sfârșit unele lucruri pe care doream să le îndeplinesc. Unul dintre cele mai benefice efecte ale acestui atac de cord a fost că m-a motivat să mă gândesc: „Ce moștenire las în urma mea?” Moștenirea este ceva ce lăsăm generației următoare. Pot fi lucruri materiale pe care le lăsăm moștenitorilor. Pot fi principii pe care le-am trăit și care dăinuie dincolo de viața noastră. Dar pot să fie și oameni pe care i-am influențat și ale căror vieți s-au îmbunătățit pentru simplul motiv că ne-au cunoscut. Încearcă să trăiești având mereu aceste două lucruri în minte:

1) Ziua de astăzi este tot ce ai. Ia aminte și învață de la aceste cuvinte gravate pe o piatră funerară: „Mă așteptam la așa ceva, dar nu atât de devreme!” Toți sperăm să avem o viață lungă, dar nici unul dintre noi nu știe dacă va vedea ziua de mâine. Biblia spune: „Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi” (Proverbele 27:1). Așadar, astăzi este cea mai frumoasă zi din viața noastră, nu-i așa?

2) Vei lăsa o moștenire. „Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit.” (Proverbele 13:22). Să remarcăm că omul de bine poate lăsa în urma sa o moștenire care aduce binecuvântare peste două generații la rând. Așadar, focalizează-te pe Dumnezeu, fii bun, fă binele și întreabă-te frecvent: „Cum îmi doresc să fiu ținut minte de către cei dragi? Când timpul meu pe pământ se va fi scurs, trăirea mea va continua să influențeze viețile celor care m-au cunoscut, în bine, spre slava lui Dumnezeu?”