Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Martie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine.

Filipeni 2.7,8


Fiul lui Dumnezeu pe pământ Și-a ascuns întotdeauna slava, „chipul de Dumnezeu”, sub „chipul de rob”. Slava Lui a fost recunoscută în toate locurile stăpânirii lui Dumnezeu. Demonii au recunoscut-o, trupurile și sufletele oamenilor au recunoscut-o, moartea și mormântul, fiarele câmpului și peștii mării, vânturile și valurile, grâul și vinul. Aș putea spune că doar El a fost singurul care nu a recunoscut-o, sau nu Și-a asumat-o; pentru că El căuta să o acopere. El era „Domnul secerișului”, însă a părut ca unul dintre lucrători; El era Dumnezeul templului și Domnul sabatului, însă S-a supus atacurilor și acuzațiilor unei lumi necredincioase (Matei 9.12).

Așa a fost vălul, sau norul, sub care El mereu și mereu Și-a ascuns slava. Și, în perfectă potrivire cu acest lucru, așa cum am spus deja, S-a comportat El în acele ocazii când viața I-a fost amenințată: Și-a ascuns din nou slava și în astfel de cazuri, sub felurite chipuri de disprețuit în ochii oamenilor. Uneori a fost ocrotit de favoarea unor oameni obișnuiți (Marcu 11.32; 12.12; Luca 20.19); alteori S-a retras într-un fel mai mult sau mai puțin obișnuit (Luca 4.30; Ioan 8.59; 10.39); de multe ori vrăjmașii au fost împiedicați să pună mâna pe El, din pricină că nu-I venise încă ceasul (Ioan 7.30; 8.20); iar într-o ocazie anume, așa cum am văzut, fuga în Egipt Îl ferește de mânia unui rege care voia să-I ia viața.

În toate aceste cazuri, de la primul până la ultimul, văd un singur lucru – Domnul slavei ținându-Se ascuns, ca Unul care venise în numele Altuia, nu în al Lui Însuși. Însă El era „Domnul slavei” și „Prințul vieții”. A fost un prizonier de bunăvoie, lucru pe care l-am înfățișat deja, și așa a ajuns să fie în cele din urmă o victimă de bunăvoie. „El Și-a dat viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20.28; Tit 2.14).

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toți au fost cuprinși de frică și-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare proroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”.

Luca 7.16


Nu plânge!

La poarta orașului galileean Nain s-au întâlnit două cete de oameni. Unii Îl urmau pe Domnul Isus, ceilalți o însoțeau pe văduva care îl ducea la groapă pe singurul ei fiu. Domnul Isus i-a spus mamei: „Nu plânge! Apoi S-a apropiat și S-a atins de sicriu … Și El a zis: Tinere, scoală-te, îți spun! Și mortul s-a ridicat și a început să vorbească” (versetele 14 și 15).

Această înviere din morți a produs reacția descrisă în versetul de astăzi. Martorii oculari știau că numai puterea divină poate învia din morți. Și totuși ei Îl considerau pe Isus doar un profet – după cum și Ilie profetul și Elisei profetul înviaseră oameni din morți, în puterea lui Dumnezeu (1 Împărați 17.20-22; 2 Împărați 4.32-37).

Isus Hristos este mai mult decât un profet. El este Fiul Dumnezeului veșnic. Viața Lui sfântă, cuvintele și lucrările Lui, moartea Sa de ispășire la cruce arată că El este Fiul lui Dumnezeu. Puterea Lui asupra morții s-a arătat în diferite ocazii, ca aici în Nain și în mod deosebit la propria Sa înviere din morți. Isus Hristos este „dovedit cu putere Fiu al lui Dumnezeu … prin învierea morților” (Romani 1.4). El „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea” (2 Timotei 1.10). Și El spune despre Sine: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11.25).

Citirea Bibliei: Amos 3.1-15 · Proverbe 23.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FERICIREA CONJUGALĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de cei săraci în duh (cei smeriți, care se consideră nesemnificativi)…” (Matei 5:3).


Când strălucirea rozului pălește și se instalează realitatea, oare ce fel de lucruri fac ca unele căsnicii să fie fericite, în timp ce altele să alunece spre nefericire? Norocul? O bună moștenirea genetică? Capacitatea de a îndura? Nici pomeneală! Fericirea maritală, care transcende circumstanțele schimbătoare, se clădește pe valorile propovăduite de Domnul Isus.

Să vedem care sunt ele:

1) Fericiți sunt cei smeriți. „Ferice de cei săraci în duh (cei smeriți, care se consideră nesemnificativi)”. Mândria care se promovează pe sine și care mereu își cere drepturile aduce nefericire, în timp ce smerenia, renunțarea de sine și faptul de a te gândi la nevoile celuilalt (soțul sau soția) aduce fericire.

2) Fericiți vor fi cei blânzi: cei blajini, răbdători și plini de bunătate. Gestionarea luptelor soțului sau soției tale cu bunătate, sensibilitate și îndelungă răbdare este o expresie a dragostei care aduce vindecare în capitolele dureroase ale vieții și ale căsniciei.

3) Fericiți vor fi cei milostivi. Mai devreme sau mai târziu, vă veți adresa și vorbe necugetate unul altuia. Suferința, dezamăgirea și mânia se vor ridica la suprafață, urmate de dorința de a-l face pe celălalt să plătească. Dar așa cum răzbunarea naște răzbunare, mila naște milă. Mila nu înseamnă „să-l lași pe celălalt să scape nepedepsit.” Mila în atitudinea față de soț sau de soție este reciprocă. Ea crează un climat în care, ori de câte ori greșești, „vei avea parte de milă.” Mila pune capăt disputelor atunci când nimic altceva nu dă rezultate!

4) Fericiți vor fi cei care aduc pacea. Nevoia de a avea dreptate și de a „câștiga” nu face decât să intensifice conflictul. În căsnicie, când unul „câștigă”, amândoi pierd! Renunțarea la victoria personală pentru a fi un împăciuitor este victoria supremă. Ai fi pierdut pe vecie dacă Domnul Isus nu ar fi renunțat de bună voie la drepturile Sale pentru a plăti greșelile noastre. Verigheta poate fi un simbol al căsătoriei, dar fără valorile propovăduite de Hristos, fericirea conjugală este la cheremul circumstanțelor. Renunțarea la firea noastră nerăstignită, după modelul lui Hristos, contribuie la (și susține) fericirea conjugală!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 11:1-25


După ce capitolul 8 ne-a dezvăluit fărădelegea religioasă a poporului din Ierusalim, versetele 1-12 din capitolul nostru denunţă păcatul conducătorilor lor politici. Domnul Se pregăteşte să le tulbure planurile şi prevederile, dându-le o probă prin faptul că-l loveşte pe unul dintre aceşti oameni chiar în timp ce Ezechiel se adresa către ei.

„Vei nimici cu totul rămăşiţa lui Israel?” (v. 13), strigă profetul tulburat. Nu, deoarece înainte chiar de risipirea completă a poporului, Domnul le şi vorbeşte de restaurarea şi de strângerea lor. El le va da „o inimă neîmpărţită, un duh nou, o inimă de carne” (v. 19). Şi, înainte de a-Şi retrage cu totul gloria de la acel templu pângărit, care trebuia distrus, le promite că El Însuşi va fi „ca un mic locaş sfânt” pentru fiecare dintre aceia care păzesc credinţa. Ce minunat har al lui Dumnezeu! Resursa din 1 Împăraţi 8.48 le va lipsi, dar chiar dacă se vor afla departe de Ierusalim, din vina lor, vor putea totuşi să-L găsească şi să-L adore. Câtă mângâiere au adus acest gând şi această experienţă de atunci încoace pentru credincioşi fără număr aflaţi în izolare! Viziunea lui Ezechiel la Ierusalim se încheie odată cu plecarea gloriei exact din locul în care ucenicii aveau să contemple înălţarea Domnului Isus (v. 23; Fapte 1.12). După acestea, duhul profetului este readus în Caldeea.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: