Mana Zilnica

11 Februarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Romani 5.1

Îndreptățirea celor care cred în Mântuitorul mort și înviat este împlinită, este o realitate. Cine crede în Isus este îndreptățit. Datoria sa este plătită, iar el stă în Cel înviat într-o nouă poziție înaintea lui Dumnezeu. Învierea lui Hristos este dovada valabilă pentru eternitate că Dumnezeu a primit lucrarea de pe Golgota ca ispășire atotcuprinzătoare pentru păcatele noastre. Este temelia de neclintit pe care Dumnezeul cel drept Se poate odihni și poate îndreptăți pe oricine crede în Isus.

Nu mai este nevoie să accentuăm faptul că noi nu am avut nicio contribuție la această îndreptățire, căci nici n-am fi putut contribui cu nimic. Singura parte pe care am avut-o în această situație au fost păcatele noastre, cele care I-au produs Domnului și Mântuitorului nostru acele suferințe de nespus, care au culminat cu părăsirea de către Dumnezeu. Nici chiar credința noastră nu poate adăuga nimic la lucrarea de mântuire, cu atât mai puțin recunoștința cea mai adâncă sau slujirea cea mai devotată, după ce am crezut. Nimic – slăvit să fie Dumnezeu! – căci lucrarea este împlinită numai prin Isus Hristos, Domnul nostru. Și nu numai că este împlinită, ci este și atestată ca fiind desăvârșită de către Dumnezeul cel sfânt. Cel care pe drumul desăvârșirii Sale a trebuit să Se coboare în mormânt este înviat dintre morți și stă astăzi la dreapta lui Dumnezeu, încununat cu cinste și cu slavă. Printr-o singură jertfă El i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei sfințiți (Evrei 10.14). Dacă nu ar fi fost așa, atunci noi nu am fi beneficiat cu nimic, pentru că Hristos nu mai poate să moară încă o dată, și știm că fără vărsare de sânge nu este iertare. De aceea: ori lucrarea este împlinită, ori partea noastră este o deznădejde iremediabilă.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât de nepătrunse îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.

Psalmul 139.17,18

Știe să numere doar până la doisprezece

Fiul nostru Louis tocmai învață să numere de la unu la doisprezece. El numără tot ce vede – jucării, pomi. El numără și acele lucruri pe care noi, adulții, le-am trecut cu vederea, de pildă florile sălbatice de la marginea drumului sau fructele de pădure dintr-un desert rafinat.

Louis mă învață astfel ce trebuie să număr. Adesea seara mă gândesc doar la ceea ce ar fi trebuit să rezolv și număr lucrurile care îmi împovărează inima. Însă Dumnezeu dorește să mă gândesc și la ceea ce mi-a dăruit El astăzi: o rugăciune ascultată, un cuvânt încurajator din Biblie, o mâncare delicioasă, ocrotire în trafic și multe altele… Când enumăr cadourile lui Dumnezeu dăruite zilnic, duhul de îngrijorare este alungat și mulțumirea îmi inundă inima.

Fiul nostru are o problemă la numărat: dacă sunt mai mult de douăsprezece mașini, case, flori etc., el nu știe să numere mai departe și atunci trebuie să înceapă de la unu.

Și mie îmi este imposibil să pun pe o foaie de hârtie toate dovezile bunătății lui Dumnezeu, dar mă pot alătura psalmistului care, când s-a rugat lui Dumnezeu, a spus: „Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai înmulțit lucrările Tale minunate și planurile Tale față de noi; nimeni nu poate să le înșiruie înaintea Ta. Aș vrea să le vestesc și să vorbesc despre ele” (Psalmul 40.5).

Citirea Bibliei: Amos 4.1-13 · Proverbe 23.13-25

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PERSEVEREAZĂ ȘI VEI CÂȘTIGA! – Fundația S.E.E.R. România

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1)

Există o poveste despre un călător care a întâlnit în drumul său un înțelept, pe care l-a întrebat: „Care este calea către succes?” Înțeleptul nu a scos niciun cuvânt, ci a arătat spre un loc aflat la mare depărtare. Omul nostru, încântat de perspectiva succesului rapid și facil, s-a năpustit în direcția indicată. S-a întors șchiopătând, plin de vânătăi și într-o stare de șoc. Gândindu-se că poate a interpretat greșit mesajul, a repetat întrebarea și din nou, înțeleptul i-a indicat, tăcut, aceeași direcție. Așadar, călătorul a plecat încă o dată. De data aceasta, s-a întors furios. Târându-se pe coate, plin de sânge, zdrobit și iritat, a strigat către înțelept: „Te-am întrebat care este drumul spre succes! Am urmat direcția pe care mi-ai arătat-o tu și tot ce am găsit a fost un haos general! Gata cu arătatul – vorbește!” Numai atunci a vorbit înțeleptul. „Succesul se află într-acolo. Îl găsești dincolo de haos!”

Adevărul este că toți am experimentat vremuri de haos. Haos politic, economic, moral și social. Nu se poate să le evităm. Dar ceea ce facem după aceea ne face diferiți. Și perseverența este întotdeauna câștigătoare!

Biblia ne spune: „să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Campionul de curse Rick Mears a spus următoarele cuvintele: „Ca să termini primul, trebuie mai întâi să termini.” Așadar dacă ai căzut, ridică-te și continuă. Autorul american Hamilton Holt afirma: „Nimic valoros nu se obține ușor. Efortul înjumătățit nu produce un rezultat înjumătățit. Ci nu produce niciun rezultat. Munca, munca neîntreruptă și munca asiduă este singura cale prin care poți avea rezultate remarcabile!”

Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: perseverează și vei câștiga!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 12:1-28

În acelaşi fel în care purta Ieremia un jug pe umerii săi (Ieremia 28.10), şi Ezechiel este aici invitat să–şi facă un „bagaj de captiv”, având aceeaşi semnificaţie. Aceşti profeţi au fost prin aceasta ei înşişi „semne” care arătau ce voia Domnul să împlinească (v. 11). Copii ai lui Dumnezeu, întregul nostru comportament trebuie să fie o punere în lumină a ascultării noastre de Dumnezeu, a statutului pe care îl avem, de străini pe pământ, precum şi a apropiatei noastre plecări, ~ nu în captivitate, ci în patria noastră eternă! Ezechiel nu a fost scutit de întrebări legate de atitudinea sa neobişnuită (v. 9) ~ după cum, cu siguranţă, nu vom fi nici noi scutiţi de îndată ce vom manifesta o credinţă mai autentică. De teama de a nu ne singulariza în cazul în care ne vom remarca printr–o despărţire fermă de lume, pierdem ocaziile de a da mărturie cu privire la speranţa pe care o avem (1 Petru 3.15).

Profeţia neobişnuită din versetul 13 s–a împlinit ad–litteram. Zedechia, cu ochii scoşi, n–a putut vedea ţara captivităţii sale (comp. cu Ieremia 39.7).

Versetele 26–28 ne fac cunoscute gândurile celor din casa lui Israel. Neîndrăznind să nege profeţia care îi condamna, ei împing împlinirea acesteia spre vremuri mai îndepărtate.

Şi astăzi, „robi răi” par să–I zică Domnului: „Vino cât mai târziu cu putinţă!”.