Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “martie 1, 2022”

1 Martie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu în el.

1 Ioan 4.16


În 1 Ioan 4.7 găsim caracterul lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea este trăsătura de filiație a copiilor lui Dumnezeu – „Cine iubește este născut din Dumnezeu”. Dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu au referire la sfera lucrurilor create, însă aici ni se arată caracterul lui Dumnezeu în propria Lui sferă. Ce minunat este gândul – în contrast cu tot ceea ce este omul – că Dumnezeu este dragoste; nu există egoism acolo și nici nevoia de a ne întoarce de la El din cauză că n-am găsi totul în El! Așa cum pământul uscat soarbe ploaia, sufletul se adapă cu acest gând: „Dumnezeu este dragoste”. Acesta este balsamul care alină sufletul în orice împrejurare.

Dumnezeu, în gloria Lui, S-a gândit la sărmanii păcătoși. Al Lui a fost gândul de a-L trimite pe Fiul Său să moară, pentru ca noi să trăim prin El. Cine și ce erau aceia pentru care L-a trimis? Niște sărmane creaturi, păcătoși morți în fărădelegi, nimic altceva decât niște fire de praf, purtate încolo și încoace de Satan, îndreptându-se cu repeziciune către vârtejul pieirii. Dumnezeu a putut spune: «Chiar dacă sunt morți, chiar dacă sunt doar praf în mâna lui Satan, Îl voi trimite pe Fiul Meu ca să le dea viață». De-a lungul întregii eternități nu vom găsi nimic care să bucure precum gândul că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul dragostei Sale ca să dea viață păcătoșilor morți! Hristos ne-a fost dat ca viață eternă, în mijlocul stării de moarte în care El ne-a găsit. Aș fi fost mort pentru toată eternitatea, dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit pentru a-mi da viață prin Fiul Său.

Când spun că „Dumnezeu este dragoste”, spun că El L-a trimis pe singurul Său Fiu ca noi să avem viața în El. Avem încă în noi natura păcătoasă, însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – deși Satan m-a prins pe picior greșit de multe ori, niciodată nu m-a distrus. Aceasta este ispășirea – sunt înăuntru, la adăpostul sângelui și iertat pe deplin!

G. V. Wigram

SĂMÂNȚA BUNĂ

Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.

2 Timotei 3.5


Copierea originalului

Pierderile cauzate de contrafacere și de piraterie sunt mari pentru economiile multor țări. Acești prădători moderni nu fură mărfuri, ci drepturile de proprietate intelectuală sau își însușesc reputația bună a altora. Sunt copiate ilegal produse de tot felul, de cele mai multe ori folosindu-se fără drept marca comercială a unor produse originale sau aplicându-se certificate de falsă proveniență.

Așa este și în creștinătate! Chiar și observatorii binevoitori sunt derutați, pentru că sub această emblemă a creștinătății ei sesizează o așa mare diversitate, în care fiecare pretinde că ceea ce face este corect. – Dar unde este adevărul? Creștinismul original a fost copiat, la fel ca produsele bune originale. Din creștinism a rămas doar o formă exterioară, constând în mersul ocazional la slujbele religioase, ceremonii festive, activități filantropice. Versetul de astăzi este de mare actualitate, el conținând și un puternic semnal de alarmă: Nu „forma” este importantă, ci „puterea”, adică legătura vie cu Persoana de care depinde totul: Isus Hristos!

Isus a trăit printre noi și a murit la crucea de pe Golgota pentru vina altora. Însă Dumnezeu L-a înviat, pentru că El este drept și sfânt. De Isus Hristos depinde soarta noastră personală. Cine Îl primește în inima sa este eliberat de păcat și de iad și va avea un viitor măreț în gloria lui Dumnezeu. Așadar, nu vă opriți la o formă exterioară, ci căutați o Persoană: pe Preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Estera 5.1-14 · Proverbe 20.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BUNĂVOINȚA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE TINE – Fundația S.E.E.R. România

„Mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa…” (Iov 10:12).


Nu există tratament mai bun pentru durerea suferită în trecut decât năzuința prezentă. Când inima ta tânjește și-și dorește ceva extrem de mult, lucrul acesta îți poate șterge durerea trecutului, redându-ți puterea necesară să te ridici iarăși, cu energie și scop cu totul noi.

Întreabă femeile care au trecut prin durerile nașterii dacă a meritat toată suferința prin care au trecut – multe dintre ele îți vor spune că sunt dispuse să retrăiască din nou acele dureri, doar pentru a experimenta bucuria de a-l ține în brațe pe micuțul nou-născut. Poate ai experimentat o tragedie care te-a lăsat indiferent față de viitor, sau poate cineva ți-a frânt inima și durerea încă te copleșește. Poate ai încercat să găsești o explicație logică, spunându-ți: „Voi încerca să fiu nepăsător, și nu mă voi mai lăsa rănit.” Dar teama de a nu fi rănit din nou este foarte reală; copilul care s-a ars se teme de foc. Dar nu-ți poți trăi restul vieții în frică!

Iov și-a pierdut sănătatea, averea și copiii într-o singură zi. Cum a reușit el să treacă peste toate acestea? A apelat la Dumnezeu, afirmând: „mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa.” Și tu trebuie să faci la fel! Dumnezeu nu și-a terminat lucrarea în viața ta. El Își va arăta din nou bunăvoința față de tine! Istoria lui Iov se încheie cu aceste cuvinte: „Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese” (Iov 42:10). Dumnezeu poate face la fel și în viața ta! Îmbărbătează-te, El ți-a pregătit un viitor mai bun! De unde știm? – întrebi tu. Din Biblie (Iov 11:13-16): „Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El. Depărtează-te de fărădelege şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică; îţi vei uita suferinţele şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs”.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 1:1-14


Ne vom ocupa acum de cartea lui Ezechiel, uneori neglijată, din cauza dificultăţii sale; să-I cerem Domnului, cu stăruinţă, ajutorul Său, pentru a putea fi zidiţi din punct de vedere spiritual în timp ce o vom studia.

Acest profet era un preot, ca şi Ieremia, contemporanul său; însă, în timp ce Ieremia locuia în Ierusalim, Ezechiel fusese dus cu cel dintâi convoi de prizonieri „în ţara caldeenilor”, sub domnia lui Ioiachin (v. 3). Acolo, lângă râul Chebar, i se adresează Cuvântul lui Dumnezeu şi el devine martorul unei viziuni extraordinare. În mijlocul focului şi al aramei strălucitoare, imagine a justiţiei divine care-şi exercită drepturile, profetul zăreşte patru animale fantastice, care erau heruvimi, străjeri şi apărători ai sfinţeniei lui Dumnezeu (cap. 10). Trăsăturile lor, feţele, aripile, picioarele şi mâinile sunt tot atâtea simboluri prin care Dumnezeu doreşte să ne facă să înţelegem care sunt caracterele Sale manifestate în dreptate şi în judecată: înţelepciunea, puterea, răbdarea şi iuţimea, reprezentate, respectiv, prin faţa de om, de leu, de bou şi de vultur. Aceste simboluri se regăsesc, împreună cu multe altele, în Apocalipsa, care este tot o carte a judecăţilor (vezi Apocalipsa 4.6,7).

Navigare în articole