3 Martie 2022
La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; și cerurile sunt lucrări ale mâinilor Tale.
Evrei 1.10
Aici ni se spune că Dumnezeu este Cel care I Se adresează binecuvântatului Său Fiu. Îl vedem pe Fiul, în Ghetsimani, vărsându-Și sufletul înaintea lui Dumnezeu, cu strigăte mari și cu lacrimi: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele”, și așteptând răspuns din partea Lui. Care a fost răspunsul de la Cel Veșnic, pentru Cel care Se afla în locul de ascultare, căutând voia Lui? pentru Cel care Se smerise până în țărâna morții și lua acum paharul pe care, după puțin timp, avea să-l bea până la fund? Dumnezeu Îi răspunde ca unei Persoane divine: „Tu, Doamne”. Să ne gândim la acest lucru: Dumnezeu I Se adresează Celui care era în adâncurile umilinței cu aceste cuvinte: „Tu ai întemeiat pământul la început și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale”.
Ce priveliște minunată! Celui care suspina în Ghetsimani, Fiului binecuvântat al lui Dumnezeu, aflat într-o poziție de smerenie, Dumnezeu I Se adresează ca și Creatorului cerului și al pământului! Când tot ceea ce este creat se va prăbuși și va dispărea, El va rămâne, în puterea și în gloria Sa veșnică. Putem oare concepe două extreme mai mari? Strigătul către Dumnezeu al Celui smerit aflat în nevoie și răspunsul venit de la tronul lui Dumnezeu Însuși, care I Se adresează ca Dumnezeului peste toate lucrurile, binecuvântat în veci!
Să ne îndreptăm deci inimile cu adorare către Cel binecuvântat și să ne adresăm Lui folosind același limbaj! Când ne gândim la smerenia Lui, la felul cum El Și-a ascuns gloria morală de ochii necredinței, inima noastră se umple de dorința de a-I spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, așa cum a făcut Toma (Ioan 20.28). În felul acesta, credința își găsește întotdeauna plăcerea în a-L recunoaște în Cel care S-a smerit nespus pe Dumnezeul care este peste toate lucrurile, binecuvântat în veci.
S. Ridout
Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!
Psalmul 32.1
Erwin Barnes (2)
După atacul asupra avionului său, englezul Erwin Barnes, salvat de un echipaj de intervenție german, s-a întors în Anglia. Dar nu i-a putut uita pe salvatorii săi. Vedea mereu mâinile lor întinse care l-au apucat. Atunci s-a gândit la atitudinea lui dușmănoasă. În decursul timpului, îndoiala lui s-a transformat în certitudinea că le-a făcut o nedreptate.
Barnes a luat hotărârea să le ceară iertare, cu toate că trecuseră mai bine de 60 de ani de la salvarea sa. A mers în localitatea Bremerhaven și a găsit în port un echipaj de salvare (desigur, cu alți membri). Acolo, în fața unor străini, a recunoscut: „Eu v-am considerat dușmanii mei. Doresc să-mi prezint scuzele. Abia astăzi pot aprecia ce ați făcut pentru mine și aș vrea să vă mulțumesc”.
Conștiința lui a fost împovărată timp de 60 de ani, dar apoi a pornit la drum…, a recunoscut… și a primit pace în inimă. Mulți oameni se află într-o situație asemănătoare! Ei au adunat vină peste vină față de părinți, față de prieteni, față de soți, soții sau copii. Dar nu o mărturisesc. Dacă și-ar mărturisi vina, atunci ar primi iertare de la Dumnezeu și s-ar împăca cu oamenii cu care s-au certat sau față de care au hrănit antipatii.
Ce minunat ar fi dacă oamenii ar asculta de Dumnezeu și ar recunoaște cu sinceritate în fața Lui: „Noi am păcătuit împotriva Ta, Te-am respins, nu Te-am vrut!”. Atunci Dumnezeu le iartă vina și le dă eliberare.
Citirea Bibliei: Estera 7.1-10 · Proverbe 20.21-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE MOȘTENIRE VEI LĂSA ÎN URMA TA? (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Tu îmi dai moştenirea…” (Psalmul 61:5).
Ce moștenire ai dori să lași în urma ta? În cartea sa: „Walden sau Viața în pădure”, Henry David Thoreau relatează o experiență reală din viața sa și-și exprimă totodată îngrijorarea ca nu cumva, când va veni vremea să moară, să descopere că nu a trăit niciodată pe deplin. Când vorbim de moștenire, iată două lucruri pe care trebuie să le ții minte:
1) Nimănui nu-i va păsa la fel de mult de moștenirea pe care o lași, cum îți va păsa ție! Așadar, când te hotărăști în privința moștenirii tale, plănuiește înțelept; în felul acesta, îți sporești considerabil șansele de a avea un impact asupra generației următoare.
2) Esența modului în care îți trăiești viața, în fiecare zi, devine moștenirea ta. Te rog să-ți contabilizezi fiecare faptă, de-a lungul anilor, și vei vedea cum moștenirea ta începe să prindă contur.
În cartea sa: „Inspiration and Ideals” (Inspirație și idealuri), Grenville Kleiser scria: „Viața ta este ca o carte. Titlul de pe copertă este numele tău. Prefața este intrarea ta în lume. Paginile reprezintă cronica zilnică a eforturilor, încercărilor, plăcerilor, descurajărilor, ambițiilor și realizărilor tale. Zi după zi, gândurile și faptele tale sunt înscrise ca dovadă a succesului sau a eșecului tău. Ceas după ceas se fac consemnări care trebuie să reziste pentru totdeauna. Dar într-o bună zi, va trebui să se scrie „Sfârșit”. Atunci lumea va putea să spună despre cartea ta că este o dovadă vie a unui scop nobil, a unei slujiri generoase și a unei datorii duse la bun sfârșit.” Majoritatea dintre noi nu avem șansa să alegem când și cum vom muri, dar toți avem șansa de a decide cum vom trăi. Și asta este moștenirea pe care o lăsăm celor care vin după noi.
de Jean Koechlin
Ezechiel 2:1-10; 3:1-11
Măreaţa viziune de care are parte Ezechiel va fi ca şi în cazul lui Isaia, în capitolul 6 al cărţii lui, punctul de plecare al chemării şi al slujbei Sale. Duhul lui Dumnezeu îl pătrunde, îl face să stea în picioare şi îi deschide mintea pentru Cuvântul divin cu care înainte de a-l putea transmite trebuia să se hrănească (comp. cu Apocalipsa 10.8‑11). Prin aceasta, îi simte efectul întâi asupra propriului suflet, pentru că este imposibil să aplici cu eficacitate Cuvântul în dreptul altora fără să-i fi încercat mai înainte tu însuţi dulceaţa sau ascuţişul (cap. 3.1‑3; Ieremia 15.16). Într-o manieră generală, hrănirea cu Sfintele Scripturi încă din tinereţe este secretul întregului serviciu folositor Domnului.
„Israel nu va voi să te asculte” (cap. 3.7) îi spune Domnul mesagerului Său pentru că, de fapt, „pe Mine refuză El să Mă asculte”. Pe buzele celui credincios trebuie să se găsească nu propriile cuvinte, ci cele ale Domnului. Un astfel de mesaj nu va lăsa niciun loc discuţiilor inutile. Şi el trebuie primit în inimă (cap. 3.10).
Fruntea casei lui Israel era dură, însă Domnul îi dădea slujitorului Său o putere cu atât mai mare (comp. cap. 3.8,9 cu Isaia 50.7 şi cu Luca 9.51). Însuşi numele lui era, de altfel, o promisiune, Ezechiel semnificând: Dumnezeu dă tărie.
Mana Zilnica 