Mana Zilnica

Popoare, încredeți-vă în El în orice timp; vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.

Psalmul 62.8

Bolnavul de tuberculoză (1)

În urmă cu mulți ani, domnul Tian trăia în Chongqing, China. Era proprietarul unei cafenele renumite, plină de vizitatori de dimineața până seara. Afacerea i-a adus mulți bani. Dar, într-o zi, medicul a constatat că bărbatul de afaceri avea tuberculoză. Acest diagnostic l-a lovit pe domnul Tian ca o sentință de moarte. Frica și-a înfipt ghearele adânc în sufletul său.

După ce a fost internat, medicul i-a spus că acum este foarte important repausul total. Dar gândurile lui nu se linișteau, ci se învârteau încontinuu în jurul cuvântului „tuberculoză” și îi aduceau în față tablouri care-l înfiorau. Frica din el striga: „Trebuie să mori. Nu poți să schimbi nimic. Tot ceea ce ai câștigat va ajunge pe alte mâini, iar înaintea ta stau pieirea, noaptea și frica de moarte”.

Astfel, frica învăluia zi și noapte patul chinezului. „Deși în jurul meu era o liniște desăvârșită, eu eram tot mai bolnav și muream de frică”, povestea el mai târziu. În necazul lui s-a adresat unei verișoare care îl îndemnase cândva să devină creștin. Când aceasta l-a vizitat, el i-a spus:

— Am tuberculoză și mă tem. Îmi este teamă de noaptea cea veșnică.

Verișoara a ezitat puțin. Oare va fi ea înțeleasă de bolnav? Până la urmă i-a răspuns liniștită și cu hotărâre:

— Nu este așa de important dacă te vei însănătoși sau nu, însă este decisiv să-ți predai viața în mâna lui Dumnezeu și să te încrezi în El! Ceea ce face El este bine!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 11.4-20 · Ioan 21.7-14

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GENEROS FAȚĂ DE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Ilie i-a zis: „Nu te teme…” (1 Împărați 17:13)

Imaginează-ți o mamă cu pruncul ei, confruntându-se cu o foamete cumplită, și având mâncare doar pentru o ultimă masă… şi pe Ilie spunându-i: „Împarte cu mine ce ai. Nu te teme! Dumnezeu va face să ai mai mult decât îți trebuie ca să scapi cu bine!” Tu ce-ai fi făcut?

Ei bine, această femeie alege să asculte. Drept consecință, ea a supraviețuit foametei și groparilor, iar Domnul Isus a elogiat-o într-una dintre predicile Sale. În esență, există două tipuri de generoși: cei care Îi oferă lui Dumnezeu „resturile” și cei care Îi oferă „primele roade” (vezi Proverbele 3:9).

Primii se văd ca fiind responsabili pentru propriile lor nevoi, așa că „resturile” merg în lucrarea lui Dumnezeu. Dar problema, când dăruiești „resturile”, este că generozitatea ta este legată de autosuficiența ta. Și în clipa în care te confrunți cu nesiguranță financiară, generozitatea ocupă locul din spate.

Pe de altă parte, cei care Îi dăruiesc lui Dumnezeu primele lor roade, înțeleg că El este sursa a tot ce au. Ei sunt motivați să investească mai întâi în interesele Sale, și abia apoi în propriile lor interese. Ei cred în principiul biblic conform căruia ceea ce culegi este întotdeauna mai mult decât ceea ce semeni (vezi 2 Corinteni 9:6-11). Teama te va face să devii irațional și să acționezi contrar cu ceea ce crezi în inima ta. Nu-i așa că e logic să te încrezi în Dumnezeu în privința banilor, de vreme ce totul Îi aparține Lui? Deci e cu-atât mai logic să te încrezi în El și-n privința lucrurilor pe care oricum nu le poți controla!

Gândește-te puțin: tu susții că te încrezi în Dumnezeu referitor la destinul tău veșnic și cu toate acestea, Îi respingi invitația ca El să devină partenerul tău economic. Are vreo logică? Adevărul este că nu poți fi mai generos decât Dumnezeu! Așa că… fii generos!

de Jean Koechlin

Ieremia 32:1-15

Capitolul 32 se deschide prin prezentarea unor evenimente în special critice. Ierusalimul, asediat de armata babiloniană, este preocupat săşi trăiască cele din urmă zile ale independenţei sale. Pentru a-l face pe Ieremia să tacă, sub acuzarea că subminează curajul asediaţilor, împăratul are grijă să-l închidă în închisoarea palatului. Captivitatea profetului însă nu împiedică Cuvântul Domnului de a ajunge până la el şi, de asemenea, nici pe profet nu-l împiedică, conform instrucţiunilor primite, să cumpere ogorul vărului său, Hanameel, prin intermediul credinciosului Baruc, menţionat aici pentru prima dată. Acest act capătă, într-un moment ca acesta, o semnificaţie remarcabilă: Cunoscând din Cuvântul Domnului că dezastrul este iminent şi inevitabil, Ieremia îşi manifestă în felul acesta, public, credinţa sa în Cuvântul divin, potrivit căruia restaurarea lui Israel îşi va găsi ulterior împlinirea cu tot atâta certitudine (cap. 31).

Situaţia personală a profetului este fără perspectivă (şi la ce-i poate fi util un ogor unui întemniţat?), iar cea a poporului era disperată. Din punct de vedere omenesc, Ieremia nu mai putea aştepta nimic nici de la compatrioţii lui, nici de la inamicii caldeeni. El însă, împotriva oricărei speranţe, crede cu speranţă (vezi Romani 4.18), iar acest ogor pe care îl cumpără le dă tuturor o mărturie.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 oct. 2021

11 Octombrie 2021

Ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac.

Ioan 14.31

În Exod 21.5, robul evreu spune: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”. El îl pune primul pe stăpânul său. În Noul Testament avem mărturii minunate cu privire la dragostea Domnului pentru noi. Efeseni 5.2 ne spune că El ne-a iubit, iar versetul 25 afirmă că El a iubit Adunarea și că S-a dat pe Sine Însuși pentru ea.

Care credincios nu a contemplat cu plăcere cuvintele: „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”? Da, El a venit din cer pe pământ, a trăit aici aproximativ treizeci și trei de ani, după care a mers la cruce, fiindcă m-a iubit și m-a avut întotdeauna în inima Lui. El a plătit prețul pentru răscumpărarea Mea. S-a gândit la mine și la toți cei care formează Adunarea. Totuși, în Exod 21, stăpânul este menționat primul. El L-a iubit pe Tatăl și, ca Om, L-a iubit pe Dumnezeul Său. Ceea ce trebuia făcut pentru Dumnezeu a avut prioritate pentru Domnul. El L-a iubit pe Tatăl Său și a venit să împlinească o lucrare pentru El. Este adevărat că El a iubit și Adunarea și că a venit să facă o lucrare și pentru ea, astfel încât să poată fi adusă în binecuvântare, însă Dumnezeu a ocupat primul loc în gândurile Lui. Nu putea fi altfel. Dacă înțelegem acest lucru, înțelegem și ceea ce face ca evanghelia să fie atât de măreață. Astfel, vedem clar cât de mare este harul lui Dumnezeu și cum este posibil ca, așa cum ni se spune în 2 Corinteni 5.19,20, Dumnezeu să-i trimită în timpul de acum pe slujitorii Săi la toți oamenii, pentru a-i ruga stăruitor să se împace cu El. Mărețul Dumnezeu îi îndeamnă pe oamenii care L-au crucificat și L-au omorât pe Fiul Său, care L-au scuipat și L-au ocărât, să vină și să se împace cu El. Ochii lor sunt îndreptați către cruce, unde Cel care nu a cunoscut păcat a fost făcut păcat, pentru ca cei care cred să devină dreptatea lui Dumnezeu în El. Putem înțelege toate acestea doar dacă privim la ceea ce Domnul Isus a fost pentru Dumnezeu și la cât de perfect a fost glorificat Tatăl de lucrarea Fiului de la cruce.

H. L. Heijkoop

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Blocul de marmură în mâna lui Michelangelo

În urmă cu mai bine de cinci sute de ani, marele sculptor italian Michelangelo a realizat renumita statuie a tânărului David. Această statuie este sculptată dintr-un singur bloc de piatră și are o înălțime de peste cinci metri.

Așa cum relatează Vasari, un contemporan al lui Michelangelo, înaintea acestuia a încercat cel puțin încă un artist să sculpteze blocul de marmură, dar l-a abandonat nefolosit. În anul 1501, acesta a fost predat lui Michelangelo, iar el a făcut din blocul de piatră un obiect de artă.

Prin păcat, omul a devenit inutilizabil pentru Dumnezeu. Păcat înseamnă nu numai acțiuni păcătoase sau vorbiri rele, ci și faptul că întreaga ființă și toate motivațiile omului s-au stricat prin păcat.

Dumnezeu l-a creat pe om astfel încât omul să trăiască în armonie fericită cu Creatorul său. Dar omul nu se întreabă care este voia lui Dumnezeu și nu se interesează de poruncile Lui. Astfel, omul este inutilizabil pentru Dumnezeu. În această stare, omul păcătos nu va ajunge nicidecum la slava cerului.

Toate încercările de „prelucrare” a omului nu ajută, pentru că răul a cuprins întreaga ființă omenească. Dar Dumnezeu poate și vrea să facă ceva nou, prin nașterea din nou, prin credința în Domnul Isus Hristos. El a spus: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3.5).

Astăzi este o bună ocazie de a deveni un om nou! Nu o rata, căci nu știi dacă vei mai avea o altă șansă și poate atunci nu vei mai avea puterea și bucuria de a face acest pas! Târziu înseamnă de multe ori prea târziu!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.28-11.3 · Ioan 21.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ-I ÎNGRIJORĂRILE TALE LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27)

Îngrijorarea nu schimbă nimic, dar te schimbă pe tine – și nu în bine! Nu te ajută să-ți plătești facturile, să-ți rezolvi problemele de familie sau să dormi mai bine noaptea. Nu poți adăuga nicio zi la viața ta, sau vreun pic de entuziasm în ea – îngrijorându-te! Dar poți îmbătrâni prematur și poți muri înainte de vreme.

Citește următoarele două versete cu atenție: „Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.” (Psalmul 125:1) „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3) Să remarcăm faptul că în ambele versete există același cuvânt: „credință”. Îngrijorarea nu face decât să scoată la lumină lipsa încrederii noastre în Dumnezeu! Așadar, în cine ne încredem noi? În noi înșine! Și numai când lucrul acesta nu merge, suntem dispuși să încredințăm problema lui Dumnezeu. Imaginează-ți că-l întrebi pe Michelangelo: „Ești sigur că știi ce faci cu bucata aceea de marmură?” Dumnezeu știe ce face, și – când te încrezi în El – „pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Apostolul Pavel folosește aici o metaforă militară. Filipenii se aflau sub ocupație romană, ceea ce era rău. Dar ei știau că santinelele le păzeau cetatea, ceea ce era bine. Ei știau că, înainte ca dușmanul să poată ajunge la ei, trebuia mai întâi să treacă de gărzi. Și pentru că tu ești „în Hristos”, Satan trebuie să treacă întâi de El, pentru a ajunge la tine. Înțelegi ideea? Nimic, absolut nimic, nu poate ajunge la tine fără să treacă mai întâi de Hristos, și să fie îngăduit de El! Odată ce accepți lucrul acesta, pacea lui Dumnezeu îți va umple inima!

de Jean Koechlin

Ieremia 31:27-40

Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile”, spune el, când Domnul „va restabili„ casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt„ de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege. Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită (v. 33; 2 Corinteni 3.3). Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie să-i aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea să-L lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!

„Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor…„ (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.

Versetele 31-34, citate în Evrei 8.10-12, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor” (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ„ s-a vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 oct. 2021

10 Octombrie 2021

Pentru că Mă iubește, îl voi salva, îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut Numele Meu.

Psalmul 91.14

Acest psalm, scris cu secole înainte de venirea Sa în această lume, prezintă în mod minunat umanitatea perfectă și dependentă a Domnului Isus. Fiecare pas pe calea Sa în această lume, fiecare acțiune a Sa și fiecare cuvânt ieșit de pe buzele Sale au fost dovezi binecuvântate ale faptului că dragostea inimii Sale a fost perfectă față de Dumnezeu, Tatăl Său. Nimic nu L-a putut da înapoi de la acel prețios devotament al credinței, care a strălucit într-un contrast total cu viața oricărui alt om.

Această dragoste pentru Dumnezeu și Tatăl Său s-a manifestat nu în împrejurări plăcute și pline de pace, ci în mijlocul suferințelor și încercărilor de fiecare zi, într-o lume cu totul opusă lui Dumnezeu și harului Său. Dragostea Aceluia care L-a reprezentat pe Dumnezeu în tot harul și adevărul Său s-a manifestat în fața tuturor împotrivirilor și a persecuției nemiloase a oamenilor.

Există însă mai mult decât atât. Când, în vrăjmășia lor, oamenii L-au respins și L-au răstignit pe binecuvântatul Om al durerilor, vedem în El puritatea dragostei și a devotamentului, prin care a acceptat fără murmur cruzimea persecuției lor. Oferindu-Se de bunăvoie ca jertfă pentru păcat, în perfectă supunere față de voia lui Dumnezeu, El a purtat, în întunericul adânc, judecata pe care noi o meritam.

Dumnezeu răspunde la toate acestea prin cuvinte sigure: „Pentru că Mă iubește, Îl voi salva”. Cât de vrednic a fost El de o astfel de salvare! A fost înviat prin puterea lui Dumnezeu, triumfător asupra puterii morții, asupra păcatului și asupra lui Satan. Prețioasă și dreaptă răsplată pentru dragostea Lui față de Dumnezeu! El L-a așezat în slavă, pe tronul măreției Sale, fiindcă a cunoscut numele lui Dumnezeu cu o realitate vie și în împrejurările suferinței, ale smereniei și ale unui devotament plin de credincioșie. El este, într-adevăr, vrednic de închinarea noastră necontenită! „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6).

L. M. Grant

Nu Te depărta de mine, căci se apropie necazul și nimeni nu-mi vine în ajutor!

Psalmul 22.11

Mântuitorul în suferință

Suferințele Domnului Isus pe cruce sunt descrise într-un mod impresionant în Psalmul 22:

• „O mulțime de tauri sunt împrejurul meu” (versetul 12). Aceste cuvinte se referă la ura și dușmănia iudeilor de rang înalt. Isus Hristos a avut parte de împotriviri din partea lor în tot timpul vieții Sale, dar, când a fost pus pe cruce, ei I-au adresat cele mai mari insulte.

• „Niște câini mă înconjoară” (versetul 16). Prin aceste cuvinte este descrisă cruzimea romanilor. Cu sânge rece, Pilat L-a condamnat pe Împăratul iudeilor la moarte pe cruce. Soldații romani L-au bătut și L-au batjocorit. La sfârșit, sub cruce, au tras la sorți hainele Fiului lui Dumnezeu. Câtă nepăsare!

• „Scapă-mă din gura leului!” (versetul 21). Acest verset ne aduce aminte de puterea desfășurată de Satan la crucificarea Domnului Isus. Diavolul s-a năpustit cu toată dușmănia și ura împotriva Lui. Astfel, s-au împlinit cuvintele Domnului: „Vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În ciuda atacurilor dușmanului, Mântuitorul a rămas ascultător până la moarte. Satan nu a putut face nimic împotriva Lui.

Ura iudeilor, brutalitatea romanilor și puterea diavolului s-au unit împotriva Domnului Isus. Totuși, măsura suferințelor Sale a fost cea mai mare când Dumnezeu L-a părăsit, pentru ca Domnul Isus să împlinească lucrarea de salvare. Atunci, Domnul Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeu nu L-a părăsit de bunăvoie pe Domnul Isus, dar sfințenia Lui nu putea să vadă păcatele noastre îngrozitoare puse pe Fiul Său.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 10.12-27 · Ioan 20.19-31

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA CARE ADUCE ROD – Fundația S.E.E.R. România

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:16)

Biblia ne asigură că „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni” (Iacov 5:16-17). Există două cuvinte în acest fragment din Scriptură la care trebuie să fii atent în mod special:

1) „Fierbinte”; redă căldura puternică pe care o primești de la un foc aprins. O altă versiune a Bibliei propune următoarea traducere: „Rugăciunea sinceră (din inimă, continuă) a unui om neprihănit face să apară o putere nemaipomenită (dinamica la ea acasă)”. Dacă nu ești atent, poți cădea în capcana ideii că trebuie „să dezvolți” emoții puternice înainte de a te ruga, sau în timp ce te rogi, pentru ca rugăciunile tale să fie auzite și ascultate. Nu-i adevărat! Poate sentimentele te mișcă pe tine, însă numai credința îl va mișca pe Dumnezeu. Biblia spune: „cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Doar pentru că ieri ai simțit prezența lui Dumnezeu într-un mod special când te rugai, iar azi n-o mai simți, asta nu înseamnă că rugăciunile tale nu-s auzite, sau că nu vor primi răspuns.

2) „Neprihănit”. Ilie a fost un om neprihănit, dar cu siguranță nu a fost un om perfect. Da, rugăciunile sale erau eficiente. Dar și el a fost cuprins de stări de frică și de depresie adâncă.

Iată soluția: pentru că te-ai îmbrăcat cu neprihănirea lui Hristos, ești socotit vrednic de primit, acceptat de Dumnezeu, și de aceea poți avea încredere că rugăciunile tale vor fi auzite și ascultate (vezi Romani 5:17). Știind lucrurile acestea, rugăciunile tale pot aduce rod!

de Jean Koechlin

Ieremia 31:15-26

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, careşi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şi-a găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nu-ţi pare rău„ (2 Corinteni 7.10). Versetele 18-20 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Să-l ascultăm pe Efraim relatându-şi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinându-l să se convertească, cufundat într-o pocăinţă autentică; iar când s-a cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şi-a condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită.

Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut„ (sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat” (v. 25).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 oct. 2021

9 Octombrie 2021

Cuvintele lui Iov s-au sfârșit. Și acești trei bărbați au încetat să răspundă lui Iov, pentru că el era drept în ochii săi.

Iov 31.40; 32.1

Cuvintele lui Iov se încheie la sfârșitul capitolului 31. Prietenii săi de asemenea au tăcut, lucru de înțeles, fiindcă vedeau că Iov era drept în ochii săi. În realitate însă, ei nu aveau nimic altceva de spus, decât să aducă acuzații împotriva lui, cu privire la vreun păcat ascuns, din cauza căruia Dumnezeu îl pedepsise. O astfel de concluzie părea logică.

Prietenii lui Iov însă ar fi trebuit să aibă cuvinte de mângâiere pentru cel aflat într-o astfel de situație tragică. De multe ori și noi gândim și acționăm ca acești prieteni, însă cuvintele de mângâiere sunt tot ceea ce trebuie, fiindcă lucrarea în inimă o face Dumnezeu. Noi nu putem face o astfel de lucrare. Ea este doar între Dumnezeu și sufletul respectiv. Nu se cuvine ca vreun om să ia locul lui Dumnezeu și să încerce să facă o asemenea lucrare. Doar Dumnezeu o poate face. Noi însă putem încuraja și mângâia, ceea ce îl va face pe celălalt să privească la Dumnezeu, care Își va continua lucrarea în inima sa.

Dacă cineva ne pune o întrebare sau ne cere părerea în vreo privință și suntem în comuniune cu Domnul, descoperim că El pune pe inima noastră un cuvânt de înțelepciune și astfel ne putem deschide gura pentru a răspunde. Dar să nu folosim niciodată tonul prietenilor lui Iov, care nu puteau vedea în inima lui Iov, dar care îi aduceau acuzații grave. Doar Dumnezeu cunoaște inima. Noi nu ne putem cunoaște nici măcar propria inimă, care este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea (Ieremia 17.9). Am făcut noi experiența acestui adevăr? Am învățat să ne aplicăm moartea lui Hristos și să umblăm prin Duhul? Cunoaștem oare semnificația adâncă a cuvintelor: „Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 7.25)? Toate aceste lucruri sunt necesare ca să avem o părere potrivită despre noi înșine și să-i putem ajuta pe alții (Galateni 6.1).

Să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă lucrarea în suflet, iar noi să rostim cuvinte de mângâiere pentru cei aflați în încercare. Este lucrarea lui Dumnezeu să ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca noi să-i putem mângâia pe alții la rândul nostru (2 Corinteni 1.4). Procedând așa, putem fi siguri că facem lucrarea Lui.

A. Leclerc

Ați fost învățați cu privire la felul vostru de viață din trecut, că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare.

Efeseni 4.21,22

L-a invitat iarăși la zaruri

În ciuda legii care-i amenda cu 500 de rupii (rupia, monedă de argint, unitate a sistemului monetar din India, Nepal etc.) pe jucătorii de zaruri, doi tineri nu au respectat interdicția. Unul dintre ei era copil de oameni înstăriți, astfel că părinții acestuia au putut plăti imediat amenda. În schimb, celălalt era fiul unor țărani săraci și a rămas la închisoare. Ca să-l elibereze, mama lui a muncit din greu cărând poveri. Această muncă epuizantă i-a provocat răni adânci la mâini. De după zăbrelele închisorii, tânărul a văzut acele mâini sângerânde și a zis:

— Mamă, ce este cu rănile acestea pe mâinile tale?

— Dragul meu, eu trudesc pentru tine, pentru că vreau să te scap de aici!

Cu multă trudă, mama a câștigat cele 500 de rupii și astfel și-a eliberat fiul. După puțin timp, tânărul pentru care părinții bogați plătiseră amenda, întâlnindu-l pe cel eliberat de curând din închisoare, l-a invitat iarăși la zaruri.

— Nu, i-a răspuns acesta, tu ai scăpat cu ușurință; pentru mine însă au sângerat mâinile mamei mele. Cum aș putea să continui jocul care a costat-o pe mama mea atâta suferință?

Aceia care beneficiază de prețul atât de mare pe care l-a plătit Domnul Isus, vărsându-Și sângele la cruce ca să-i salveze, nu mai pot să trăiască în păcatul care I-a produs Lui atâta suferință. Omul cel vechi, da, se strică prin poftele înșelătoare. Dar, potrivit cu Efeseni 4, ca unii care ne-am dezbrăcat de omul cel vechi, să ne îmbrăcăm în omul cel nou!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.30-10.11 · Ioan 20.11-18

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI PACEA ȘI BUCURIA – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa…” (Romani 15:13)

Dumnezeu a promis că ne va da un sentiment al bucuriei în mijlocul tuturor împrejurărilor cu care ne confruntăm. Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11)

Așadar, cum îți poți păstra bucuria fără să o pierzi? Apostolul Pavel a scris: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13). Să reținem cuvântul extrem de important „credința”. Nu e greșit să ai întrebări, dar tu nu trebuie să te îndoiești niciodată de dragostea și credincioșia lui Dumnezeu față de tine.

Un învățător biblic spunea: „Îmi aduc aminte de o seară în care mă simțeam extrem de nemulțumit și de nefericit. Nu aveam pace sau bucurie și mă simțeam absolut îngrozitor. Am citit Romani 15:13… și a fost într-adevăr „un cuvânt la vreme de nevoie” pentru mine. Problema mea era simplă: mă îndoiam, în loc să cred! Mă îndoiam de dragostea necondiționată a lui Dumnezeu față de mine, mă îndoiam că-L pot auzi, mă îndoiam de chemarea Sa pentru viața mea, mă îndoiam că-Şi găsea plăcere în mine. Eram plin de îndoială, îndoială, îndoială. Când am înțeles problema și m-am întors la credință, am scăpat de îndoială, iar bucuria și pacea mi-au revenit numaidecât. Am descoperit că același lucru este adevărat în viața mea din nou și din nou. Când bucuria și pacea par să dispară din viața mea, îmi verific credința – ca să-mi dau seama dacă și ea a dispărut.”

Ei bine, același principiu este valabil și pentru tine, astăzi!

de Jean Koechlin

Ieremia 31:1-14

Puţine pasaje din Vechiul Testament exprimă dragostea lui Dumnezeu într-un mod atât de emoţionant cum o fac v. 1-14. Ce dragoste necondiţionată, manifestată faţă de fiinţe care nu au nimic plăcut şi a cărei măreţie este scoasă în evidenţă tocmai prin îndepărtarea noastră! „Domnul mi S-a arătat de departe” (v. 3). Să ne gândim la tot drumul străbătut de Fiul lui Dumnezeu pentru a ajunge până la noi. Iubirea Dumnezeului veşniciei este o iubire veşnică. Dragostea este însăşi natura Lui (1 Ioan 4.8,16), iar fiecare credincios este în mod personal ţinta acestei iubiri din veşniciile trecute.

La chemarea entuziastă din cap. 3.4: „Tatăl Meu! Tu eşti călăuza tinereţii Mele!”, Domnul poate acum răspunde: „Eu îi voi fi tată lui Israel„ (v. 9). El va fi sensibil la lacrimile poporului Său, pe care odinioară „l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el„ (v. 11) şi îl va strânge cum îşi adună un păstor turma.

Versetele acestea ne aduc aminte fiecăruia în parte de o binecuvântare autentică. Dumnezeu ne iubeşte nu numai când ne copleşeşte cu haruri văzute (cum va face pentru poporul Lui pământesc, potrivit măreţelor declaraţii din v. 7-14), ci şi în momentele noastre cele mai întunecate; chiar atunci când din vina noastră am pierdut bucuria comuniunii Sale, El nu încetează să Se gândească la noi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 oct. 2021

8 Octombrie 2021

Nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor.

Evrei 8.12

Dumnezeu este Mântuitorul meu, nu Judecătorul meu. El este Mântuitorul meu, fiindcă am fost pierdut. Lucrarea lui Hristos mi-a curățit conștiința și mi-a înlăturat păcatele.

Acest lucru trebuie des afirmat, deoarece există mereu tendința de a amesteca starea sufletelor noastre cu plinătatea lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o pentru noi în Hristos. Nu vreau nicidecum să minimalizez importanța lucrării care se face în conștiință, însă unii creștini sunt înclinați să privească la starea lor practică și să pună la îndoială faptul că lucrarea lui Hristos este completă. Acesta este un lucru rău. Nu putem îndemna îndeajuns la credincioșie pe orice creștin, dar, dacă amestec ceea ce simt eu cu ceea ce-mi spune Dumnezeu despre rezultatul lucrării lui Hristos, este ca și cum aș amesteca apa cu vinul și le-aș strica pe amândouă. Responsabilitatea nu atinge în niciun fel chestiunea mântuirii.

Creștinul este în mod desăvârșit spălat, curățit și făcut în stare să se bucure de Isus. El este tot ceea ce dorește Isus să fie și este părtaș la bucuria și pacea Domnului Însuși. Este posibil ca eu să nu mă bucur așa cum ar trebui de poziția mea, dar aceasta nu schimbă poziția însăși.

Credința înseamnă a avea gândurile lui Dumnezeu în locul gândurilor mele. Dumnezeu spune: „Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile lor”, iar eu trebuie să gândesc tot așa. Dumnezeu spune că suntem copii ai Lui „prin credința în Hristos Isus”, iar eu trebuie să-L cred și să gândesc la fel. El spune că suntem moștenitori ai slavei și „împreună-moștenitori cu Hristos”. Am orice lucru pe care Îl are Hristos Însuși, fiindcă sunt un copil al Tatălui. Acesta este locul meu. Dar, dacă nu mă port potrivit cu acest loc, atunci Duhul Sfânt mă mustră și mă smerește; totuși, poziția mea rămâne aceeași.

J. N. Darby

Iată și corăbiile: cât de mari sunt și, măcar că sunt mânate de vânturi puternice, totuși sunt duse de o cârmă foarte mică.

Iacov 3.4

Efectul lucrului mic

În octombrie ١٨٧١, asupra orașului Chicago s-a abătut una dintre cele mai mari catastrofe, denumită „Marele foc”. Se spune că incendiul a fost declanșat de vaca doamnei O’Leary, care a răsturnat cu piciorul lampa cu gaz de lângă ea. Nu se știe cu precizie dacă acest lucru este adevărat sau nu. Dar adevărul este că incendiul a distrus o treime din oraș, au murit aproximativ trei sute de oameni, alții, circa o sută de mii, au rămas fără locuință și au ars o mie șase sute de magazine.

La baza lucrărilor mari stau lucruri mici. La un incendiu mare este suficient un chibrit. O ceartă mare poate începe de la un cuvânt nepotrivit. Când privim viața din perspectiva biblică, putem observa că deciziile mici au condus la lucrări mari.

La începutul creștinismului, un tânăr, pe nume Saul, era plin de râvnă pentru religia strămoșilor săi. În râvna sa pentru religia iudaică, amenința cu uciderea ucenicilor Domnului Isus. Dar, într-o zi, acest tânăr a fost oprit din calea sa de Mântuitorul prigonit în ucenicii Săi. Întrebarea lui Saul: „Doamne, ce vrei să fac?”, a primit un răspuns clar. De la această simplă și sinceră întrebare a început o viață cu totul nouă. Efectul acestei întrebări scurte a îndreptat spre adevărata țintă viața acelui tânăr, și prin el și viața altora.

Această întrebare scurtă poate avea efecte mari în viața noastră, a fiecăruia. Dumnezeu vrea să facă această mare lucrare de har în fiecare păcătos care se recunoaște vinovat. El îi cheamă pe toți la mântuire. De aceea, fă-ți timp și nu mai amâna să vii la El!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.17-29 · Ioan 20.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

DACĂ TRECI AZI PRINTR-O FURTUNĂ… – Fundația S.E.E.R. România

„Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie…” (Matei 14:22)

Când „Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă”, știa El oare că se pregătea o furtună? Da! Atunci de ce oare i-a trimis în mijlocul ei? Ca ei să învețe, să crească și să li se mărească credința. Biblia ne spune: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:25-27). Putem să învățăm cel puțin trei lecții importante de aici: 1) Faptul că-L slujești pe Domnul nu te scutește de furtunile vieții, dar te protejează când te afli în toiul lor. Domnul Isus a promis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). 2) Ceea ce tu percepi ca fiind o altă problemă care se pregătește să te lovească, s-ar putea să fie… Domnul, care îți iese în cale! Ucenicii au crezut că Isus este o nălucă, când în realitate era Izbăvitorul lor. 3) Poate Domnul Isus nu va apărea când vrei tu, dar va apărea mereu… la timp! Ucenicii erau deja în furtună de câteva ore, când S-a arătat Domnul Isus. Și atunci, El le-a spus: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” Să reținem că înainte ca Domnul Isus să Se ocupe de ceea ce îi deranja în afară, El i-a liniștit în interior. Așa lucrează El! Mai întâi, ne schimbă pe noi; după aceea, schimbă împrejurările. Prin urmare, creștem în credință și ajungem să fim mai bine echipați… pentru a face față următoarei furtuni care va sufla peste viața noastră.

de Jean Koechlin

Ieremia 30:1-24

Domnul îl invită pe Ieremia să consemneze toate cuvintele Sale într-o carte, astfel ca generaţiile care vor urma să se poată referi la ea. Acesta este încă şi privilegiul nostru: noi nu mai avem în mijlocul nostru nici profeţi, nici apostoli care să ne înveţe, dar Dumnezeu S-a îngrijit să ne păstreze Cuvântul Său scris, singurul izvor de adevăr pentru sufletele noastre.

Tot prin Scripturi, Israel va primi în mijlocul necazului său celui mare mângâieri şi promisiuni.

În v. 11 strălucesc în acelaşi timp sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu: „Nu te voi socoti nicidecum vinovat” (sau: „Nu te voi lăsa cu totul nepedepsit”) zice Domnul. Dumnezeul sfânt nu poate trece cu vederea cu niciun chip răul, ci El Însuşi trebuie să-i pedepsească pe ai Săi. Fiind însă totodată şi Dumnezeul dragostei, El aplică „cu măsură” (lit. „cu judecată”) corecţia şi nu dă nicio lovitură
în plus dacă nu este necesar (vezi şi cap. 10.24; 46.28).

Versetele 18 şi 19 din cap. 31 ne vor arăta efectele acestei corecţii salvatoare (1 Corinteni 11.32); în acelaşi timp, citind v. 18-22, simţim cât Se bucură Dumnezeu la gândul că va vindeca şi va restaura poporul Său. „Cine este cel care îşi predă (sau: îşi pune garanţie) inima?„, întreabă Domnul (v. 21). Cât despre noi, suntem cumva creştini din conformism, ori din obicei? Sau dintre aceia care ne-am angajat cu adevărat inima pentru Domnul?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 oct. 2021

7 Octombrie 2021

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care l-au dezbrăcat și l-au rănit, și au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Și, din întâmplare, un preot cobora pe drumul acela; și, văzându-l, a trecut înainte pe partea cealaltă. Și tot astfel și un levit, ajungând la locul acela, a venit și a văzut și a trecut înainte pe partea cealaltă. Dar un samaritean care călătorea a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă.

Luca 10.30-33

Leviții (29) – Ocolindu-l pe cel în nevoie

Domnul Isus a folosit această parabolă pentru a răspunde la două întrebări pe care un cărturar, care dorea să se îndreptățească pe sine, I le adresase: „Ce trebuie să fac pentru a moșteni viața eternă?” și „Cine este aproapele meu?”.

Un om cobora din Ierusalim, de unde era templul, la Ierihon, cetatea blestemată în vechime de Iosua. Pe acest drum descendent, el a fost atacat de tâlhari, rănit, dezbrăcat de hainele sale și lăsat aproape mort. Aceasta ne amintește de omenirea care, pe drumul ei de depărtare de Dumnezeu, a căzut pradă rezultatelor dezastruoase ale păcatului. De unde putea veni ajutorul? Preotul, simbol al închinării religioase, se găsea și el pe același drum, însă a trecut repede pe cealaltă parte, fără să ajute cu nimic. La fel și levitul, simbol al slujirii religioase, aflat și el pe același drum descendent, a venit, a privit și a trecut mai departe fără să-i acorde vreun ajutor sărmanului om. Nici închinarea și nici slujirea religioasă nu sunt de vreun ajutor păcătosului.

Însă – lăudat fie Dumnezeu! – este Unul care poate ajuta. Samaritenii erau în acel timp disprețuiți și ocoliți de către iudei. În Ioan 8.48, iudeii L-au numit pe Domnul „samaritean”. În această parabolă, samariteanul nu mergea pe un drum descendent, ci se afla într-o călătorie cu un scop precis. A venit acolo unde omul căzut se afla. Avea untdelemn și vin, cu care i-a curățat rănile, apoi l-a dus la un han, a îngrijit de el și a pregătit resursele pentru toate nevoile lui, până avea să se întoarcă. Ce contrast frumos între Domnul nostru și cei doi reprezentanți ai religiei: preotul și levitul! Doar El are milă și poate să mântuiască în chip desăvârșit!

E. P. Vedder, Jr.

Încă puțin, foarte puțin timp, și Cel care vine va veni și nu va întârzia.
Cel care dă mărturie despre aceste lucruri zice: Da, Eu vin curând. Amin! Vino, Doamne Isuse!

Evrei 10.37; Apocalipsa 22.20

Revenirea lui Isus

Biblia ne oferă informații despre un eveniment de o însemnătate crucială, care poate să aibă loc în orice moment. Isus Hristos va reveni! Prima dată, El a venit în urmă cu 2.000 de ani pentru a pregăti o cale de salvare pentru oamenii pierduți. A doua oară va veni pentru a-i răpi pe toți credincioșii adevărați de pe acest pământ și a-i duce în cer, indiferent dacă au murit sau mai trăiesc. Această promisiune pe care a făcut-o Domnul Isus se va împlini. „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt de strângere laolaltă, cu glasul arhanghelului și cu trâmbița lui Dumnezeu Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi noi, cei vii care rămânem, vom fi răpiți împreună cu ei, în nori, ca să-L întâmpinăm pe Domnul în văzduh și astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4.16,17).

Isus vine curând! Cu această făgăduință se încheie Biblia. Pentru toți cei care nu au iertarea păcatelor și rămân pe pământ, începe timpul judecății. Poate zâmbiți când citiți aceste rânduri. Faceți probabil parte din grupul celor pe care Biblia îi numește batjocoritori și care spun: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul creației”. Dar luați seama la aceste cuvinte: „Domnul nu Își amână făgăduința, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare față de voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3.4,9).

Isus nu va întârzia! Îl așteptați fiind gata de plecare?

Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.1-16 · Ioan 19.31-42

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI UN BUN ASCULTĂTOR? – Fundația S.E.E.R. România

„Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire…” (Iacov 1:19)

Cineva a spus, doar pe jumătate în glumă, că: „Dumnezeu ne-a dăruit două urechi și doar o gură, pentru ca să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim!” Când ești un bun ascultător, consolidezi relații. Dar nu te naști un bun ascultător, te formezi! Așadar, iată câteva sugestii ca să devii un ascultător tot mai bun:

1) Ascultă fără să întrerupi. Rezistă tentației de a sări și de a termina fraza interlocutorului, sau de a monopoliza discuția. Stăpânește-te, și limitează-te la ascultare!

2) Ascultă pentru a înțelege. Încearcă să înțelegi punctul de vedere, sentimentele, gândirea și nevoile. A fi un bun ascultător înseamnă a asculta ce gândește celălalt de fapt, ce vrea să spună sau ce simte, nu ceea ce-ți imaginezi tu. În loc să dai cu presupusul, mai bine întreabă: „Am înțeles corect? Vrei să spui că…? Simți că…?” Cu alte cuvinte, nu presupune – verifică!

3) Ascultă fără să judeci. Nu trage concluzii pripite. Dacă ceea ce spune celălalt nu prea are logică, continuă să asculți. „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea” (Proverbele 18:13). Dacă asculți mai mult, poate începe să aibă sens.

4) Ascultă fără să corectezi, fără să contrazici și fără să disprețuiești. Tot spunând: „Nu așa a fost” sau „La ce te-ai fi așteptat?”, „Dacă nu ai fi fost acolo…” sau „Ești prea sensibil etc.” – îi vei face pe oameni să stea „cu garda sus” și adevărata comunicare se încheie.

5) Aprobă vorbitorul. Acceptă-i percepțiile și sentimentele ca fiind expresii valide ale unei persoane valoroase. „Dacă am înțeles bine, crezi că… simți că … Așa este?!” Roagă-l să te ajute să-l poți urmări în ceea ce spune. „Ascultând cele spuse de tine, înțeleg acum de ce simți ceea ce simți”; o asemenea exprimare este foarte încurajatoare și îi va crește încrederea și dorința de a lua în considerare soluțiile pe care i le poți oferi. Așadar, iată cum poți să fii un bun ascultător!

de Jean Koechlin

Ieremia 29:15-32

Lucrarea fatală a profeţilor mincinoşi nu se limita nicidecum numai la Ierusalim şi la Iuda. Chiar şi la Babilon, din rândul poporului deportat, unii dintre ei propagau „cuvinte de minciună” (v. 23). În scrisoarea lui, Ieremia îi pune în gardă pe cei „captivi„ cu privire la ei şi anunţă sfârşitul groaznic a doi dintre aceşti oameni răi, Zedechia şi Ahab. Un al treilea, Şemaia, scrisese din Babilon către poporul rămas la Ierusalim, pentru a-l stârni la răzvrătire împotriva Domnului (sf. v. 32), iar într-una din scrisorile lui, acest om nu s-a sfiit nici chiar să propună un nou preot, cu ajutorul căruia avea de gând să pună mâna pe Ieremia. Însă, aşa cum Ieremia va scrie (şi pentru sine) mai târziu, în plângerile sale: „Cine este acela care zice ceva şi se împlineşte fără să fi poruncit Domnul?„ (Plângeri 3.37), şi Şemaia trebuie să audă sentinţa Domnului împotriva lui.

De câte ori nu vom vedea cum şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu vor fi nevoiţi să-i denunţe pe învăţătorii falşi şi pe lucrătorii răi, în epistolele lor inspirate… (expl. Galateni 1.7; Filipeni 3.2; 2 Petru 2.1; 1 Ioan 2.18; Iuda 3.4). Copii ai lui Dumnezeu, siguranţa noastră constă în a cunoaşte bine glasul Păstorului celui bun (Ioan 10.4,5)! Atunci nu-l vom putea confunda cu vreun alt glas.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 oct. 2021

6 Octombrie 2021

Viu este Domnul și binecuvântată fie Stânca mea! Și înălțat fie Dumnezeul mântuirii mele.

Psalmul 18.46

Dumnezeul mântuirii mele (1)

Mântuirea este un termen biblic cu o semnificație foarte bogată. Credincioșii sunt deja mântuiți, în ce privește mântuirea sufletului lor (Efeseni 2.5,8). Există o mântuire viitoare, când trupurile noastre de asemenea vor avea parte de lucrarea măreață de mântuire (Filipeni 3.20,21). Există și o mântuire temporală, din feluritele pericole pe care le întâlnim în viața noastră (2 Corinteni 1.10).

Când vorbim despre mântuire trebuie să vorbim despre un Mântuitor. Dumnezeu este numit Mântuitor în Biblie (Luca 1.47; Iuda 25); la fel și Domnul Isus (Ioan 4.42; 2 Timotei 1.10). În Vechiul Testament, Dumnezeu a fost cunoscut de asemenea ca Mântuitor. Expresia „Dumnezeul mântuirii mele” apare de șapte ori în Vechiul Testament. Prima oară apare în Psalmul 18, care a fost scris de David „în ziua când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul”. David începe acest psalm declarându-și dragostea pentru Domnul: „Te iubesc, Doamne, tăria mea!”. În feluritele împrejurări ale vieții sale, David experimentase faptul că Domnul era tăria sa, fortăreața și salvatorul său, scutul și turnul său cel înalt (versetele 1 și 2). Descoperise că, atunci când se ruga lui Dumnezeu, El îl asculta: „În strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu. Din templul Său a auzit glasul meu și strigătul meu a ajuns înaintea Lui, la urechile Sale” (versetul 6).

David avea deci toate motivele să spună că Dumnezeul în care se încredea era vrednic de toată lauda. Și aceasta face el în versetul 46: „Înălțat fie Dumnezeul mântuirii mele”. Nu este aceasta reacția potrivită și pentru noi, atunci când ne gândim la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne-a mântuit prin lucrarea măreață de la cruce? „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți” (1 Petru 1.3).

M. Vogelsang

Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.

Romani 12.2

Generația „selfie”

Ce am putea vedea dacă am deschide albumul de poze dintr-un smartphone al unui tânăr? În multe poze am vedea fața zâmbitoare a posesorului telefonului, pentru că, în medie, 30% dintre pozele tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani sunt autoportrete: selfie-uri.

De câțiva ani, această modă enervează pe toată lumea, și totuși majoritatea o practică. Câțiva hoți au fost atât de „isteți”, încât și-au făcut o poză cu smartphone-ul furat; ulterior, poza s-a transferat automat în cloud-ul posesorului adevărat. Am devenit chiar atât de nebuni după noi?

Acest obicei se potrivește foarte bine în societatea noastră. Cine este omul cel mai important din viața noastră? Eu! Cine trebuie să apară pe fiecare poză? Eu! Poate unii reproșează că acest egocentrism este normal, deoarece, până la urmă, fiecare își este lui însuși aproapele.

Mesajul lui Isus Hristos este cu totul altul. El ne cere să ne iubim semenii așa cum ne iubim pe noi înșine și cum ne îngrijim de binele nostru. Această atitudine biblică nu este normală pentru societatea actuală. Dar cum poate fi ea pusă totuși în aplicare? În versetul de astăzi avem răspunsul: gândirea noastră trebuie să fie înnoită, avem nevoie de o schimbare. Printr-o relație vie cu Dumnezeu primim un duh nou, care ne ajută să ne îndreptăm privirea spre nevoile semenilor noștri. Iubirea de semeni ne scapă de egocentrism.

Să începem chiar acum să nu ne mai punem în centru pe noi, ci pe cei din jurul nostru. A căuta binele semenului îți oferă ție un sentiment de bine.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 8.16-29 · Ioan 19.25-30

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDE CĂ DUMNEZEU TE ASCULTĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” (Ioan 11:41)

Înainte de a-l învia pe Lazăr din morți, Domnul Isus rugându-Se a spus: „Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” Când știi că rugăciunea ta este în armonie cu voia lui Dumnezeu, o poți exprima în aceleași cuvinte: „Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat!” Să înțelegem un lucru: după ce te-ai rugat, diavolul vrea să te provoace, și să te întrebi dacă te-a auzit Dumnezeu sau nu, sau dacă El vrea să-ți împlinească cererea. Dar când știi că Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea, ai încredere! Gândești, te porți și vorbești diferit. Anxietatea este înlocuită cu pacea. Iată câteva versete la care să meditezi: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15). „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:23-24). Deci, începe de astăzi să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru că ți-a auzit rugăciunea și că îți va răspunde așa cum știe El că este cel mai bine pentru tine! Amin?

de Jean Koechlin

Ieremia 29:1-14

Ieremia a încredinţat la doi călători o scrisoare pentru cei din Babilon. Ea se adresa celor care fuseseră deja deportaţi, sub domnia anterioară, şi care aparţineau tuturor claselor sociale ale poporului. Tonul acestei scrisori este cu totul diferit de cel întrebuinţat de profet pe când se adresa poporului rămas în Ierusalim. Celor din Babilon le transmite din partea Domnului „gânduri de pace, şi nu de rău„ (v. 11), mângâieri, încurajări şi promisiuni emoţionante.

Ca şi Israel la Babilon, creştinul este străin pe pământ. Cetăţenia lui este în ceruri (Filipeni 3.20) şi el aşteaptă împlinirea promisiunii care îl va introduce în adevărata sa Patrie. „Cuvântul cel bun” al lui Dumnezeu îi asigură „un viitor şi o speranţă” (v. 10,11). Cu toate acestea, Cuvântul nu-i fixează celui credincios o dată exactă, asemeni celor deportaţi, când această preafericită speranţă se va împlini. Domnul doreşte, în adevăr, ca noi să-L aşteptăm necontenit. Până atunci, până la fericitul moment al întoarcerii Lui, să ne amintim că avem o datorie şi faţă de oraşul sau satul în care ne aflăm (v. 7): să aducem pacea (comp. cu Matei 5.9), să ne gândim la adevăratul bine al sufletelor şi să ne rugăm pentru cei lângă care trăim.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 oct. 2021

5 Octombrie 2021

Și cuvântul Domnului a fost prin profetul Hagai, zicând: „Pentru voi este timpul să locuiți în casele voastre îmbrăcate cu lemn, când casa aceasta stă pustiită?”. Și acum așa zice Domnul oștirilor: „Luați aminte la căile voastre. Ați semănat mult și adunați puțin; mâncați, dar nu vă săturați … Luați aminte la căile voastre!”.

Hagai 1.3-7

Un îndemn stăruitor (2)

Facem cu adevărat tot ce putem pentru promovarea intereselor lui Hristos, pentru prosperitatea Adunării Sale și pentru înaintarea evangheliei Lui? Mărturisesc cu sinceritate că mă tem foarte mult că nu ne folosim așa cum trebuie de tot harul, de toată lumina și de toată cunoștința pe care Dumnezeu a binevoit să ni le împărtășească. Mă tem de asemenea că nu ne folosim cu credincioșie și cu sârguință talanții pe care i-am primit de la Stăpânul nostru, până la venirea Lui. Văd adesea cum credincioși cu mult mai puțină cunoștință și cu mult mai mici pretenții duc o viață mult mai practică, sunt mai roditori în fapte bune, mai activi în convertirea sufletelor și, în general, mai folosiți de către Dumnezeu. Suntem noi deci suficient de goliți de noi înșine, ne rugăm suficient de mult și avem ochiul suficient de curat?

Cineva poate spune că nu este bine să ne preocupăm cu noi înșine, cu căile și cu lucrările noastre. Este adevărat, însă, dacă lucrările și căile noastre nu sunt ceea ce ar trebui să fie, atunci trebuie să ne preocupăm cu ele. Trebuie să le judecăm. Domnul, prin profetul Hagai, i-a îndemnat pe iudei să ia aminte la căile lor. Domnul Isus spune fiecăreia dintre cele șapte adunări: „Știu faptele tale”. Există un mare pericol în a ne mulțumi cu cunoștința noastră, cu principiile noastre și cu poziția noastră, în timp ce umblăm într-un duh carnal, lumesc și nepăsător.

Sfârșitul unei astfel de stări nu poate fi decât cumplit. Să luăm bine seama la aceste lucruri! Fie ca îndemnul apostolic să cerceteze cu putere divină inimile noastre: „Luați seama la voi înșivă, ca să nu pierdem ce am lucrat, ci să primim răsplată deplină” (2 Ioan 8)!

C. H. Mackintosh

Isus i-a zis: Vino după Mine. Omul acela s-a sculat și a mers după El.

Matei 9.9

Studentul

Un student a fost îndemnat să-L urmeze pe Isus. Acesta a răspuns: „Sunt încă tânăr și sănătos. Viața îmi stă înainte și aș vrea să o trăiesc”. Prietenul lui i-a răspuns: „Când vei ajunge în slăbiciune, gândește-te la Isus”.

La scurt timp, tânărul student s-a îmbolnăvit grav. Până în acel moment, viața îi oferise numai lucruri care l-au ținut departe de Dumnezeu și îl acuzau. În slăbiciunea lui, s-a îndreptat spre Dumnezeu, a strigat după ajutor și salvare, din starea lui păcătoasă, iar Dumnezeu l-a ascultat și l-a ajutat.

Dar de ce să așteptăm până când suntem bolnavi? De ce să așteptăm până când păcatul ne-a stricat viața și Îi aducem Mântuitorului numai o ruină? Desigur, și atunci El ne poate ajuta. Când a fost pe pământ, Domnul Isus i-a ajutat pe foarte mulți oameni să iasă din ruina sufletească și trupească.

De ce nu-I oferim Domnului viața noastră tânără și sănătoasă și de ce nu o punem în slujba Sa? Când trăim pentru Isus, ducem o viață demnă. El are nevoie de purtători ai mesajului Său, are nevoie de martori pentru Numele Său. Astăzi, ca și atunci, El privește la oamenii care au nevoie de El și le spune: „Vino după Mine!”.

Cine aude astăzi chemarea Lui să facă cum a făcut vameșul: „S-a sculat și a mers după El”. Mai târziu, acel vameș a devenit evanghelistul Matei care a scris o Evanghelie deosebită. Ce minunat este să mergi pe urmele Mântuitorului și apoi să-i îndemni și pe alții să-L urmeze pe Isus!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 8.1-15 · Ioan 19.17-24

coordonatori Bob & Debby Gass

SCAPĂ DE AMĂRĂCIUNE! – Fundația S.E.E.R. România

„Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)

Imperativul acesta „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru” ne duce cu gândul la un chirurg care extirpă o tumoare malignă pentru a salva viața unui pacient. Un alt verset, „luaţi seama bine… pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune” (Evrei 12:15), ne poruncește să fim vigilenți ca nu cumva o sămânță minusculă de amărăciune să prindă rădăcină și să răsară, cauzând probleme. Amărăciunea poate avea nenumărate cauze: un părinte absent sau abuziv pe care nu-l putem ierta; un divorț urât pe care continuăm să-l retrăim; vorbele neglijente ale unui prieten care nici măcar nu este conștient de efectele lor; un șef care ne-a trecut cu vederea la promovare… Care este răspunsul? Iartă, înainte ca problema să prindă rădăcini în emoțiile tale și să se hrănească din amintirile tale!

Apostolul Pavel scrie: „fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:31-32). Cu cât mai repede faci lucrul acesta, cu atât mai bine! Faptul că nutrești sentimente de amărăciune nu va schimba cealaltă persoană, dar te va schimba pe tine… și nu în bine! Cea mai grea povară pe care o vei purta vreodată este invidia. Ea te va face o persoană neplăcută pentru ceilalți, deoarece dorința ta arzătoare este să vezi că persoana vinovată va fi pedepsită, mai ales când cineva drag este victima. Iată ce se întâmplă: Satan apare în peisaj și te convinge că nu e greșit să ai resentimente. La urma urmelor, nu faci decât să te protejezi ca să nu mai fi rănit din nou, nu-i așa?! Într-un astfel de moment, faci cercetări, îți justifici poziția și trăiești confortabil cu resentimentul. Și vei trăi așa, până te va distruge! Însă nu trebuie să ți se întâmple așa ceva, deoarece nu există o emoție atât de adânc înrădăcinată încât harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge și s-o scoată afară. Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.”

de Jean Koechlin

Ieremia 28:1-17

Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe care-l iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El le-a spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. În aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici nu se îndârjeşte să-i convingă. Îi lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).

Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 15-17; citiţi Deuteronom 18.20-22).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 oct. 2021

4 Octombrie 2021

Vă rog, fraților, îngăduiți cuvântul îndemnării.
Dar spun aceasta, fraților: timpul s-a scurtat. De acum … cei care cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; și cei care se folosesc de lume, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea; deoarece chipul lumii acesteia trece.

Evrei 13.22; 1 Corinteni 7.29-31

Un îndemn stăruitor (1)

Cititorule creștin, mă simt obligat să fac un apel stăruitor la inima și la conștiința ta, în prezența Celui față de care și eu și tu suntem responsabili, și care cunoaște perfect inimile și căile noastre. Nu am nicio intenție să te judec sau să-ți vorbesc aspru, nici nu doresc să scriu într-un duh de amărăciune și de supărare. Ce doresc este să-ți trezesc mintea sănătoasă, să stârnesc energia naturii tale noi și să te îndemn și să te încurajez către o râvnă tot mai mare și un devotament mai deplin în slujirea lui Hristos.

Trăim timpuri solemne. Ziua îndelungii-răbdări a lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, iar ziua mâniei s-a apropiat. Roțile cârmuirii divine se mișcă repede și nimeni nu le poate rezista. Lucrurile se precipită și sufletele sunt luate de curentul timpului către oceanul necuprins al eternității. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. „Sunt aproape zilele și împlinirea fiecărei viziuni” (Ezechiel 12.23).

Văzând deci că lucrurile stau așa, să ne întrebăm fiecare cum ne afectează toate acestea! Ce facem noi în mijlocul scenei care ne înconjoară? Cum ne achităm de responsabilitatea noastră împătrită: față de Dumnezeu, față de Adunare, față de păcătoșii pierduți și față de propriile noastre suflete? Iată o întrebare foarte importantă! Să-i căutăm răspunsul în prezența lui Dumnezeu Însuși!

C. H. Mackintosh

Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; și El îi cunoaște pe cei care se încred în El.
Domnul cunoaște pe cei care sunt ai Săi.

Naum 1.7; 2 Timotei 2.19

El ne cunoaște

Regina a participat la inaugurarea unei școli noi într-un oraș din Anglia. Pentru viitorii elevi a fost un eveniment deosebit, pe care nu l-au uitat, cu siguranță, niciodată. Când s-a terminat festivitatea, o fetiță plângea cu amar. „Ce s-a întâmplat?”, a întrebat-o învățătoarea. „Nu ai reușit să o vezi pe regină?” — „Am văzut-o”, a răspuns fetița, „dar regina nu m-a văzut pe mine„. Desigur, regina nu putea să-l observe pe fiecare copil din mulțime, dar fetița era prea mică pentru a înțelege aceasta.

În secolul aflat sub semnul internetului ni se poate întâmpla și nouă foarte des să ne simțim doar ca niște numere fără însemnătate, de exemplu la asigurările sociale, la bancă, poate la spital sau într-un alt loc unde suntem lipsiți de nume într-o mare mulțime. Nimeni nu pare să fie interesat de noi.

Totuși, există Cineva care știe cine sunt eu. El îmi cunoaște numele și vede în ce stare mă aflu. David a spus: „Știi când stau jos și când mă scol; și de departe îmi pătrunzi gândul. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul” (Psalmul 139.2,4).

Domnul Isus Hristos, Păstorul cel bun, ne cunoaște pe toți și ne cheamă pe nume să-L urmăm. Pentru poporul lui Dumnezeu sunt scrise cuvintele: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: ești al Meu” (Isaia 43.1).

Citirea Bibliei: 2 Împărați 7.1-20 · Ioan 19.7-16

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRATA PRICEPERE VINE DIN SCRIPTURĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Prin poruncile Tale mă fac mai priceput…” (Psalmul 119:104)

Adevărata pricepere vine de la Dumnezeu; e un dar pe care numai El ni-l poate oferi! De aceea împăratul Solomon i-a cerut lui Dumnezeu pricepere și nu s-a bazat pe propria sa înțelepciune. Dumnezeu va turna și peste tine pricepere prin Cuvântul Său, dacă o ceri! „Domnul dă înţelepciune; din gura Lui ies cunoştinţă şi pricepere” (Proverbele 2:6). Împăratul David a spus: „Prin poruncile Tale mă fac mai priceput.” Biblia a fost scrisă pentru ca noi să căpătăm pricepere și să putem interpreta viața așa cum o face Dumnezeu. Apostolul Pavel, care a scris o bună parte a Noului Testament, i-a scris lui Timotei: „Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.” (2 Timotei 2:7).

Când te adâncești în Cuvântul Scripturii, Dumnezeu îți vorbește. În esență, El spune: „Iată cum văd Eu lucrurile… și așa doresc să le vezi și tu!” Cu alte cuvinte, El îți oferă perspectiva Sa asupra situației. În Biblie vei descoperi cum să reușești cu adevărat. Vei găsi răspuns la problemele tale financiare, vei învăța cum să te vindeci de îngrijorare și cum să rezolvi problemele legate de relații. Cuvântul Său te va călăuzi în relațiile de familie – te va învăța rolul autorității în familie, inclusiv locul soțului, al soției și al copiilor.

Biblia conține tratamentul pentru nervozitate și depresie. Ea este totodată o unealtă purificatoare pentru scoaterea păcatului din mintea ta și din viața ta. „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Pe scurt, Biblia este manualul cel mai bun și de succes din lume! Psalmistul a spus: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” (Psalmul 119:130). Așadar, dacă dorești să ai adevărata pricepere, meditează la Cuvântul lui Dumnezeu – astăzi!

de Jean Koechlin

Ieremia 27:12-22

Cu acest prilej, Ieremia se adresează împăratului lui Iuda şi apoi preoţilor. Nebucadneţar luase din templu, şi încă în două rânduri, o parte din vase. Departe de a le restitui, el va organiza o a treia (şi definitiva) jefuire, în momentul deportării lui Zedechia însuşi, precum şi a restului poporului (2 Cronici 36.7,10,18). Ne putem gândi că aceste obiecte le erau scumpe inimii evreilor mai curând din orgoliu naţional, decât pentru că erau mijloace de a I se închina Domnului. Nici în zilele noastre nu este altfel: multe persoane se ataşează puternic de forme de religie aşa-zise creştine, fără să se preocupe câtuşi de puţin cu a-L sluji pe Dumnezeu prin respectul pentru ele.

Ceea ce Ieremia nu încetează să vestească este supunerea faţă de autoritatea instaurată de Domnul (care, în cazul de faţă, era cea a împăratului Babilonului). „Nu este autoritate decât de la Dumnezeu … şi cine se împotriveşte autorităţii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu„ (Romani 13.1,2). Oricând este vorba de guverne sau de magistraţi, de părinţi sau de şefi (chiar duri şi nedrepţi: 1 Petru 2.18), acest îndemn este întotdeauna actual pentru noi.

Profeţia din acest capitol nu se încheie înainte ca Dumnezeu să anunţe că, într-o zi, El personal Se va ocupa de uneltele de la templu şi le va aduce înapoi. Acest cuvânt se va împlini în Ezra 1.7 şi 7.19.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 oct. 2021

3 Octombrie 2021

A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni ați fost vindecați.

1 Petru 2.24

Domnul Isus a suferit mult din cauza cruzimii oamenilor, însă acest verset vorbește despre o suferință infinit mai mare, pe care a îndurat-o atunci când a fost părăsit de Dumnezeu. Deși a simțit adânc suferințele fizice din partea oamenilor, acele suferințe nu pot fi comparate cu suferința îndurată atunci când a fost judecat de Dumnezeu pentru păcatele noastre. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, iar aceasta n-a fost doar o suferință fizică, ci una pe care a simțit-o în adâncul sufletului Său. În Isaia 53.10 citim: „După ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină”. Sufletul este centrul emoțional al ființei, așa cum arată cuvintele Domnului în Ghetsimani: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare până la moarte” (Matei 26.38). În adâncimile sufletului Său, El a simțit suferința supremă a părăsirii de către Dumnezeu, iar aceasta era singura cale prin care noi puteam fi eliberați de vina noastră. Ce dragoste de nemăsurat a umplut inima Lui!

Avem apoi aceste cuvinte: „Prin ale cărui răni ați fost vindecați”. Aceste răni nu sunt cele provocate de biciul romanilor, ci aici avem o imagine simbolică a unor răni cu mult mai dureroase – acelea provocate de un Dumnezeu perfect sfânt, ca singur mijloc de vindecare a noastră de corupția păcatului.

Având un Mântuitor atât de minunat, inimile noastre trebuie să fie pline de adorare și de dorința de a trăi pentru El, de a nu ne plăcea nouă înșine, ci de a-I fi plăcuți Lui. „Am fost răstignit cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; și ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credință, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20).

L. M. Grant

Slujitorii au răspuns: Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta.

Ioan 7.46

Puterea cuvântului

Cei care urmau să-L prindă pe Isus s-au întors cu mâna goală și au spus tulburați: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta!”. „Ei erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu autoritate” (Luca 4.32). Cuvântul Său poruncea și crea. La cuvântul Său, apa a devenit vin, vântul s-a liniștit, morții au înviat. Nimeni nu rămânea nepăsător când auzea cuvintele Lui. Totuși, El folosea limbajul nostru, cuvintele noastre, vocabularul pe care îl avem noi la dispoziție!

Niciodată n-a răspuns vreun om ca Omul Acesta! Chiar dacă I s-au pus întrebări-capcană, El nu a fost pus în încurcătură, ci Și-a arătat superioritatea. „Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și de răspunsurile Lui” (Luca 2.47). Tânăr fiind, la doar doisprezece ani, El era mai înțelept decât învățătorii Săi. Dar El nu a fost nici îngâmfat, nici nepoliticos, ci cunoștea Cuvântul lui Dumnezeu.

Niciodată n-a tăcut vreun om ca Omul Acesta! „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit viclenie” (1 Petru 2.22). „Isus nu i-a răspuns la niciun cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult” (Matei 27.14). „Ca un miel pe care-l duci la tăiere și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu Și-a deschis gura” (Isaia 53.7). Noi ne mâniem, ridicăm vocea și vorbim poate urât; El însă a rămas mut. Dar când a fost vorba de onoarea lui Dumnezeu și de învățătura Sa, Isus Și-a deschis gura ca un leu. Când a fost vorba de propria-I demnitate și de îndreptățirea Sa, El n-a deschis gura ca un miel.

Să vorbim, să răspundem sau să tăcem – toate după cum a făcut Domnul Isus! El este Modelul nostru desăvârșit și de la El putem să învățăm și aceste lucruri.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 6.18-33 · Ioan 19.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

NU STAGNA! – Fundația S.E.E.R. România

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa.” (Proverbele 1:5)

Pentru a avea succes și împlinire în viață, trebuie să faci din creșterea ta personală cea mai înaltă prioritate personală. Adevărul este că nu rămâi niciodată pe loc: fie înaintezi, fie dai înapoi; fie te dezvolți, fie descrești. Știi ce se întâmplă când stagnezi cu bună știință? Îți pierzi influența! Prietenii tăi îți caută sfatul, dar apoi îl urmează? Colegii tăi de serviciu îți prețuiesc opinia? Dacă în mod curent nu vii cu idei și informații noi, oamenii încep să caute în altă parte și ajungi să fii marginalizat. Afacerile din ziua de astăzi cresc cu viteza luminii. Noi idei, tehnologii, tehnici de leadership, modele financiare, principii de vânzare și modalități de comunicare sunt mereu luate în vizor, sunt discutate, evaluate și testate. Conducerea companiilor caută persoane care să nu fie ca niște roboți. Ei caută persoane cu idei originale, oameni care pot vedea dincolo de interacțiunile zilnice de la locul de muncă, și care găsesc noi soluții. Încearcă să devii persoana la care apelează ceilalți când este vorba de răspunsuri și idei. Fii cel care știe cum să găsească informații noi și care poate oferi idei și perspective inovatoare. Dacă ai ochii și urechile deschise, mintea trează și dacă asculți atent, vei descoperi că marile idei se găsesc peste tot. Vei găsi o sută de oameni care pot duce la bun sfârșit o idee bună, pentru fiecare persoană care propune acea idee bună. Dacă tu nu influențezi decizii, direcții sau oameni, trebuie să implementezi un plan de creștere personală – numaidecât! Solomon, cel care a fost adesea numit cel mai înțelept om care a trăit vreodată, în afară de Hristos, a spus: „să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.”