6 Octombrie 2021
Viu este Domnul și binecuvântată fie Stânca mea! Și înălțat fie Dumnezeul mântuirii mele.
Psalmul 18.46
Dumnezeul mântuirii mele (1)
Mântuirea este un termen biblic cu o semnificație foarte bogată. Credincioșii sunt deja mântuiți, în ce privește mântuirea sufletului lor (Efeseni 2.5,8). Există o mântuire viitoare, când trupurile noastre de asemenea vor avea parte de lucrarea măreață de mântuire (Filipeni 3.20,21). Există și o mântuire temporală, din feluritele pericole pe care le întâlnim în viața noastră (2 Corinteni 1.10).
Când vorbim despre mântuire trebuie să vorbim despre un Mântuitor. Dumnezeu este numit Mântuitor în Biblie (Luca 1.47; Iuda 25); la fel și Domnul Isus (Ioan 4.42; 2 Timotei 1.10). În Vechiul Testament, Dumnezeu a fost cunoscut de asemenea ca Mântuitor. Expresia „Dumnezeul mântuirii mele” apare de șapte ori în Vechiul Testament. Prima oară apare în Psalmul 18, care a fost scris de David „în ziua când l-a scăpat Domnul din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul”. David începe acest psalm declarându-și dragostea pentru Domnul: „Te iubesc, Doamne, tăria mea!”. În feluritele împrejurări ale vieții sale, David experimentase faptul că Domnul era tăria sa, fortăreața și salvatorul său, scutul și turnul său cel înalt (versetele 1 și 2). Descoperise că, atunci când se ruga lui Dumnezeu, El îl asculta: „În strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu. Din templul Său a auzit glasul meu și strigătul meu a ajuns înaintea Lui, la urechile Sale” (versetul 6).
David avea deci toate motivele să spună că Dumnezeul în care se încredea era vrednic de toată lauda. Și aceasta face el în versetul 46: „Înălțat fie Dumnezeul mântuirii mele”. Nu este aceasta reacția potrivită și pentru noi, atunci când ne gândim la Dumnezeul mântuirii noastre, care ne-a mântuit prin lucrarea măreață de la cruce? „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți” (1 Petru 1.3).
M. Vogelsang
Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.
Romani 12.2
Generația „selfie”
Ce am putea vedea dacă am deschide albumul de poze dintr-un smartphone al unui tânăr? În multe poze am vedea fața zâmbitoare a posesorului telefonului, pentru că, în medie, 30% dintre pozele tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 ani sunt autoportrete: selfie-uri.
De câțiva ani, această modă enervează pe toată lumea, și totuși majoritatea o practică. Câțiva hoți au fost atât de „isteți”, încât și-au făcut o poză cu smartphone-ul furat; ulterior, poza s-a transferat automat în cloud-ul posesorului adevărat. Am devenit chiar atât de nebuni după noi?
Acest obicei se potrivește foarte bine în societatea noastră. Cine este omul cel mai important din viața noastră? Eu! Cine trebuie să apară pe fiecare poză? Eu! Poate unii reproșează că acest egocentrism este normal, deoarece, până la urmă, fiecare își este lui însuși aproapele.
Mesajul lui Isus Hristos este cu totul altul. El ne cere să ne iubim semenii așa cum ne iubim pe noi înșine și cum ne îngrijim de binele nostru. Această atitudine biblică nu este normală pentru societatea actuală. Dar cum poate fi ea pusă totuși în aplicare? În versetul de astăzi avem răspunsul: gândirea noastră trebuie să fie înnoită, avem nevoie de o schimbare. Printr-o relație vie cu Dumnezeu primim un duh nou, care ne ajută să ne îndreptăm privirea spre nevoile semenilor noștri. Iubirea de semeni ne scapă de egocentrism.
Să începem chiar acum să nu ne mai punem în centru pe noi, ci pe cei din jurul nostru. A căuta binele semenului îți oferă ție un sentiment de bine.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 8.16-29 · Ioan 19.25-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREDE CĂ DUMNEZEU TE ASCULTĂ – Fundația S.E.E.R. România
„Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” (Ioan 11:41)
Înainte de a-l învia pe Lazăr din morți, Domnul Isus rugându-Se a spus: „Tată, Îţi mulțumesc că M-ai ascultat.” Când știi că rugăciunea ta este în armonie cu voia lui Dumnezeu, o poți exprima în aceleași cuvinte: „Tată, îți mulțumesc că m-ai ascultat!” Să înțelegem un lucru: după ce te-ai rugat, diavolul vrea să te provoace, și să te întrebi dacă te-a auzit Dumnezeu sau nu, sau dacă El vrea să-ți împlinească cererea. Dar când știi că Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea, ai încredere! Gândești, te porți și vorbești diferit. Anxietatea este înlocuită cu pacea. Iată câteva versete la care să meditezi: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15). „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:23-24). Deci, începe de astăzi să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru că ți-a auzit rugăciunea și că îți va răspunde așa cum știe El că este cel mai bine pentru tine! Amin?
de Jean Koechlin
Ieremia 29:1-14
Ieremia a încredinţat la doi călători o scrisoare pentru cei din Babilon. Ea se adresa celor care fuseseră deja deportaţi, sub domnia anterioară, şi care aparţineau tuturor claselor sociale ale poporului. Tonul acestei scrisori este cu totul diferit de cel întrebuinţat de profet pe când se adresa poporului rămas în Ierusalim. Celor din Babilon le transmite din partea Domnului „gânduri de pace, şi nu de rău„ (v. 11), mângâieri, încurajări şi promisiuni emoţionante.
Ca şi Israel la Babilon, creştinul este străin pe pământ. Cetăţenia lui este în ceruri (Filipeni 3.20) şi el aşteaptă împlinirea promisiunii care îl va introduce în adevărata sa Patrie. „Cuvântul cel bun” al lui Dumnezeu îi asigură „un viitor şi o speranţă” (v. 10,11). Cu toate acestea, Cuvântul nu-i fixează celui credincios o dată exactă, asemeni celor deportaţi, când această preafericită speranţă se va împlini. Domnul doreşte, în adevăr, ca noi să-L aşteptăm necontenit. Până atunci, până la fericitul moment al întoarcerii Lui, să ne amintim că avem o datorie şi faţă de oraşul sau satul în care ne aflăm (v. 7): să aducem pacea (comp. cu Matei 5.9), să ne gândim la adevăratul bine al sufletelor şi să ne rugăm pentru cei lângă care trăim.
Mana Zilnica 