8 Octombrie 2021
Nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor.
Evrei 8.12
Dumnezeu este Mântuitorul meu, nu Judecătorul meu. El este Mântuitorul meu, fiindcă am fost pierdut. Lucrarea lui Hristos mi-a curățit conștiința și mi-a înlăturat păcatele.
Acest lucru trebuie des afirmat, deoarece există mereu tendința de a amesteca starea sufletelor noastre cu plinătatea lucrării pe care Dumnezeu a săvârșit-o pentru noi în Hristos. Nu vreau nicidecum să minimalizez importanța lucrării care se face în conștiință, însă unii creștini sunt înclinați să privească la starea lor practică și să pună la îndoială faptul că lucrarea lui Hristos este completă. Acesta este un lucru rău. Nu putem îndemna îndeajuns la credincioșie pe orice creștin, dar, dacă amestec ceea ce simt eu cu ceea ce-mi spune Dumnezeu despre rezultatul lucrării lui Hristos, este ca și cum aș amesteca apa cu vinul și le-aș strica pe amândouă. Responsabilitatea nu atinge în niciun fel chestiunea mântuirii.
Creștinul este în mod desăvârșit spălat, curățit și făcut în stare să se bucure de Isus. El este tot ceea ce dorește Isus să fie și este părtaș la bucuria și pacea Domnului Însuși. Este posibil ca eu să nu mă bucur așa cum ar trebui de poziția mea, dar aceasta nu schimbă poziția însăși.
Credința înseamnă a avea gândurile lui Dumnezeu în locul gândurilor mele. Dumnezeu spune: „Nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile lor”, iar eu trebuie să gândesc tot așa. Dumnezeu spune că suntem copii ai Lui „prin credința în Hristos Isus”, iar eu trebuie să-L cred și să gândesc la fel. El spune că suntem moștenitori ai slavei și „împreună-moștenitori cu Hristos”. Am orice lucru pe care Îl are Hristos Însuși, fiindcă sunt un copil al Tatălui. Acesta este locul meu. Dar, dacă nu mă port potrivit cu acest loc, atunci Duhul Sfânt mă mustră și mă smerește; totuși, poziția mea rămâne aceeași.
J. N. Darby
Iată și corăbiile: cât de mari sunt și, măcar că sunt mânate de vânturi puternice, totuși sunt duse de o cârmă foarte mică.
Iacov 3.4
Efectul lucrului mic
În octombrie ١٨٧١, asupra orașului Chicago s-a abătut una dintre cele mai mari catastrofe, denumită „Marele foc”. Se spune că incendiul a fost declanșat de vaca doamnei O’Leary, care a răsturnat cu piciorul lampa cu gaz de lângă ea. Nu se știe cu precizie dacă acest lucru este adevărat sau nu. Dar adevărul este că incendiul a distrus o treime din oraș, au murit aproximativ trei sute de oameni, alții, circa o sută de mii, au rămas fără locuință și au ars o mie șase sute de magazine.
La baza lucrărilor mari stau lucruri mici. La un incendiu mare este suficient un chibrit. O ceartă mare poate începe de la un cuvânt nepotrivit. Când privim viața din perspectiva biblică, putem observa că deciziile mici au condus la lucrări mari.
La începutul creștinismului, un tânăr, pe nume Saul, era plin de râvnă pentru religia strămoșilor săi. În râvna sa pentru religia iudaică, amenința cu uciderea ucenicilor Domnului Isus. Dar, într-o zi, acest tânăr a fost oprit din calea sa de Mântuitorul prigonit în ucenicii Săi. Întrebarea lui Saul: „Doamne, ce vrei să fac?”, a primit un răspuns clar. De la această simplă și sinceră întrebare a început o viață cu totul nouă. Efectul acestei întrebări scurte a îndreptat spre adevărata țintă viața acelui tânăr, și prin el și viața altora.
Această întrebare scurtă poate avea efecte mari în viața noastră, a fiecăruia. Dumnezeu vrea să facă această mare lucrare de har în fiecare păcătos care se recunoaște vinovat. El îi cheamă pe toți la mântuire. De aceea, fă-ți timp și nu mai amâna să vii la El!
Citirea Bibliei: 2 Împărați 9.17-29 · Ioan 20.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DACĂ TRECI AZI PRINTR-O FURTUNĂ… – Fundația S.E.E.R. România
„Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie…” (Matei 14:22)
Când „Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă”, știa El oare că se pregătea o furtună? Da! Atunci de ce oare i-a trimis în mijlocul ei? Ca ei să învețe, să crească și să li se mărească credința. Biblia ne spune: „Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat, şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:25-27). Putem să învățăm cel puțin trei lecții importante de aici: 1) Faptul că-L slujești pe Domnul nu te scutește de furtunile vieții, dar te protejează când te afli în toiul lor. Domnul Isus a promis: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). 2) Ceea ce tu percepi ca fiind o altă problemă care se pregătește să te lovească, s-ar putea să fie… Domnul, care îți iese în cale! Ucenicii au crezut că Isus este o nălucă, când în realitate era Izbăvitorul lor. 3) Poate Domnul Isus nu va apărea când vrei tu, dar va apărea mereu… la timp! Ucenicii erau deja în furtună de câteva ore, când S-a arătat Domnul Isus. Și atunci, El le-a spus: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” Să reținem că înainte ca Domnul Isus să Se ocupe de ceea ce îi deranja în afară, El i-a liniștit în interior. Așa lucrează El! Mai întâi, ne schimbă pe noi; după aceea, schimbă împrejurările. Prin urmare, creștem în credință și ajungem să fim mai bine echipați… pentru a face față următoarei furtuni care va sufla peste viața noastră.
de Jean Koechlin
Ieremia 30:1-24
Domnul îl invită pe Ieremia să consemneze toate cuvintele Sale într-o carte, astfel ca generaţiile care vor urma să se poată referi la ea. Acesta este încă şi privilegiul nostru: noi nu mai avem în mijlocul nostru nici profeţi, nici apostoli care să ne înveţe, dar Dumnezeu S-a îngrijit să ne păstreze Cuvântul Său scris, singurul izvor de adevăr pentru sufletele noastre.
Tot prin Scripturi, Israel va primi în mijlocul necazului său celui mare mângâieri şi promisiuni.
În v. 11 strălucesc în acelaşi timp sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu: „Nu te voi socoti nicidecum vinovat” (sau: „Nu te voi lăsa cu totul nepedepsit”) zice Domnul. Dumnezeul sfânt nu poate trece cu vederea cu niciun chip răul, ci El Însuşi trebuie să-i pedepsească pe ai Săi. Fiind însă totodată şi Dumnezeul dragostei, El aplică „cu măsură” (lit. „cu judecată”) corecţia şi nu dă nicio lovitură
în plus dacă nu este necesar (vezi şi cap. 10.24; 46.28).
Versetele 18 şi 19 din cap. 31 ne vor arăta efectele acestei corecţii salvatoare (1 Corinteni 11.32); în acelaşi timp, citind v. 18-22, simţim cât Se bucură Dumnezeu la gândul că va vindeca şi va restaura poporul Său. „Cine este cel care îşi predă (sau: îşi pune garanţie) inima?„, întreabă Domnul (v. 21). Cât despre noi, suntem cumva creştini din conformism, ori din obicei? Sau dintre aceia care ne-am angajat cu adevărat inima pentru Domnul?
Mana Zilnica 