8 Aprilie 2021
Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.
Matei 3.17
Îl vedem pe pământ, trecând prin dureri și osteneli ca Fiu al Omului; însă peste tot, și la fel de limpede, El produce aceeași plăcere neasemuită ca odinioară în vremurile ascunse ale veșniciei. „Iată Robul Meu pe care-L sprijin, Alesul Meu în care sufletul Meu Își găsește plăcerea”, sunt grăiri ale Tatălui, care vorbesc despre această bucurie neschimbată, în timp ce privirea Lui urmărea drumul lui Isus de-a lungul acestui pământ întinat (Isaia 42.1).
Și aceeași voce, „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea”, se face auzită pentru a doua oară; răsună pe muntele cel sfânt, la fel ca pe malul Iordanului; în ziua transfigurării, ca și la botez (Matei 17). Iar transfigurarea a fost arvuna și preînchipuirea împărăției, așa cum botezul a fost intrarea Sa în slujbă și în mărturie. Însă aceeași plăcere este trezită în sânul Tatălui, unde Se află Fiul, fie că ochiul lui Dumnezeu Îl urmărea de-a lungul drumului Său solitar de Slujitor într-o lume pângărită, fie în grandoarea poziției Sale în mileniu ca Împărat al slavei.
Peste tot, de-a lungul drumului din veșnicie către veșnicie, El produce plăcerea, o desfătare egală și deplină. Nu există întrerupere, nici pauză, în desfătarea lui Dumnezeu în El, deși bucuria provocată de ea a fost variată. Totuși a rămas aceeași ca plinătate și profunzime, oricât de felurite și de complexe au fost ocaziile care au generat-o. Cel care o provoacă este Același peste tot, și la fel și desfătarea în sine. Ea nu poate cunoaște diferite măsuri, deși poate purcede din izvoare felurite.
Iar El a rămas la fel de imaculat prin tot acest drum din veșnicie către veșnicie. La fel de sfânt în pântecele Mariei, ca în sânul Tatălui; la fel de nepătat la sfârșitul călătoriei, ca atunci când a început-o; la fel de perfect ca Slujitor, cât și ca Împărat. Totul este marcat de o perfecțiune infinită, și o plăcere la fel de infinită se odihnește peste tot.
J. G. Bellett
La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.
Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel care este, Cel care era și Cel care vine, Cel Atotputernic.
Geneza 1.1; Apocalipsa 1.8
Nimic fără Dumnezeu (Nihil sine Deo)
Adesea ni se pare că lumea merge foarte rău; ceea ce vedem în jurul nostru ne tulbură și ne revoltă, iar dacă ne-am lăsa în voia acestor gânduri, am ajunge să nu mai sperăm nimic. Dar credința nu îngăduie aceasta și ea ne ajută să-L deslușim pe Dumnezeu la începutul fiecărui lucru. Lumea, cu tot ce cuprinde ea, a fost creată de Dumnezeu după planul Lui. Scopul fiecărui lucru este măreț, pentru că Ziditorul lumii este un Dumnezeu iubitor și înțelept. Încredințarea aceasta trebuie să ne lumineze viața în fiecare zi, astfel încât, orice ne-ar rezerva aceste ceasuri, oricât de întunecoase ni s-ar părea, să putem sta liniștiți și încrezători: Cel care le-a făcut este Însuși Dumnezeu.
Când ne trezim dimineața din somn, primul nostru gând ar trebui să se îndrepte către Dumnezeu! La începutul oricărui lucru, mare sau mic, să-L rugăm să rămână cu noi, să binecuvânteze munca noastră, dacă este potrivită cu voia Lui, sau s-o împiedice, dacă, dimpotrivă, trece peste voia Lui. Să nu începem nimic fără Dumnezeu, ci totul cu El, pentru că aceasta este taina unei vieți rodnice și a unor zile binecuvântate! Nihil sine Deo!
Tu porți de grijă, Doamne, cum ai făcut mereu,
Când noi în rugăciune venim la tronul Tău.
De ce să ne mai temem, să ne îngrijorăm,
Când harul se-nnoiește cu fiecare zi?
Citirea Bibliei: Deuteronom 22.1-29 · Galateni 1.10-24
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE TE FACE SĂ TE ABAȚI DIN DRUM? – Fundația S.E.E.R. România
„Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga…” (Proverbele 4:27)
Mulți dintre noi eșuează, dar nu pentru că nu sunt talentați, hotărâți sau pasionați, ci pentru că se abat de la drum.
Dumnezeu i-a zis profetului Habacuc: „Scrie proorocia, şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!” (Habacuc 2:2). Dacă nu ai un scop bine definit, pe care să-l ai în fața ochilor tăi, tot timpul, nu vei alerga în direcția bună. După cum spunea autorul și conferențiarul motivațional Sam Horn: „E greu să-ți păstrezi scopul, dacă nu știi care este acesta!” Phil Cooke, în cartea sa „One Big Thing” (Un lucru măreț), scria: „Nu am fost niciodată un fan al celui care a inventat „politica ușii deschise.” Firește, ne dorim să fim persoane abordabile față de angajați sau față de colegii de muncă, dar la un moment dat, e timpul să închizi ușa și să-ți vezi de treabă. După următoarea întrerupere, făcută de vreun vizitator ocazional, scrie-ți pe o hârtie cât timp îți ia să te întorci la nivelul anterior de intensitate și de concentrare. Vei fi șocat să afli cât timp îți fură asta dintr-o zi!
De prea multe ori, nevoile celorlalți oameni se așază înaintea viselor noastre. De bună seamă, trebuie să ne îngrijim de copiii noștri, să ne cinstim soțiile și să ne îngrijim de responsabilitățile principale din familie, sau de la locul de muncă. Însă primul pas prin care ne putem împlini scopul vieții este să ne asumăm responsabilitățile pentru el. Asta înseamnă să-l programezi, și să „anulezi programarea” nevoilor mai mărunte ale colegilor de serviciu și ale prietenilor. Aceste angajamente zilnice ne fărâmițează timpul și fără să ne dăm seama, pierdem din vedere scopul dat de Dumnezeu. Așadar (concluzionează Phil Cooke) încetează să mai faci ce cred alții că este urgent și începe să te focalizezi pe ceea ce contează pentru Dumnezeu și pentru tine”.
de Jean Koechlin
Proverbe 6:1-19
„A te pune chezaş„ pentru cineva înseamnă a întări mărturia despre acea persoană că ea prezintă garanţie în dreptul angajamentelor pe care şi le-a luat. Deşi porneşte de la un sentiment aparent bun, Dumnezeu urăşte acest gen de chezăşie: în primul rând, pentru că exprimă încrederea în om, iar în al doilea rând, pentru că se angajează în mod nechibzuit viitorul, care nu-I aparţine decât Lui (Ieremia 17.5; Iacov 4.13,14).
Versetele 6-8 îi îndeamnă pe cei leneşi să facă o vizită la furnicar. Ce lecţii utile putem învăţa de la acest mic popor muncitor: hărnicie, perseverenţă, prudenţă, ordine, întrajutorare, disciplină de bunăvoie! Niciuna nu stă degeaba, iar dacă povara uneia este prea grea, o tovarăşă îi vine repede în ajutor. Să învăţăm şi noi să luăm seama la exemplele vii pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziţie ici şi colo în creaţia Lui!
După ce am înţeles din cap. 4 şi 5 că mădularele celui credincios trebuie păzite şi sfinţite în totalitate pentru Dumnezeu (4.21-27; 5.1,2), în cap. 6 (v. 12-19) vedem cum mădularele omului firesc sunt puse în slujba răului. La fel a fost şi starea noastră pe când eram robi ai păcatului, dar am fost eliberaţi! Şi tot Romani 6.18 şi 19, care ne aminteşte acest mare adevăr, ne îndeamnă cu tărie să ne punem de acum mădularele în slujba dreptăţii, dându-le, ca roabe, pentru sfinţire.
Mana Zilnica 