Mana Zilnica

Mana Zilnica

6 Aprilie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre.

Evrei 12.3


Câtă răbdare a arătat Domnul nostru! El a fost Adevărul perfect, în mijlocul minciunii; Dragostea perfectă, în mijlocul nerecunoștinței și a răcelii; Integritatea perfectă, în mijlocul înșelăciunii, a violenței și a fățărniciei; Credincioșia perfectă, în mijlocul trădării și a părăsirii; Sfințenia perfectă, în mijlocul unei lumi pline de depravare și de păcat; Răbdarea perfectă, în mijlocul provocărilor de tot felul.

Cel mai mare test pentru curajul unui soldat este acela de a îndura cu răbdare. Să ne ferim întotdeauna de izbucnirile de mânie, de răzvrătire și de pierderea cumpătului! Mai degrabă să manifestăm un duh de răbdare și de blândețe în mijlocul insinuărilor, atunci când motivațiile noastre sunt răstălmăcite, când reputația ne este atacată, când faptele noastre bune sunt ridiculizate și când intențiile noastre bune sunt respinse cu răceală și cu repulsie. Ce biruință asupra tendințelor naturale este să poți manifesta un duh de blândețe și de răbdare în astfel de împrejurări! „Ferice de omul care rabdă” (Iacov 1.12).

Poate suntem osteniți, expuși defăimărilor și disprețului din cauza credincioșiei față de Dumnezeu, poate ne confruntăm cu atitudinea rece și distantă a celor dragi, care nu apreciază deloc sfințenia căilor noastre, nici înălțimea scopurilor noastre. Să privim la Domnul! Să ne gândim bine la El! Ce înseamnă ostilitatea pe care o întâmpinăm noi, în comparație cu cea pe care a întâmpinat-o El? Să privim înainte către ziua arătării Domnului nostru, când motivațiile și scopurile, acum greșit înțelese, vor fi îndreptățite, iar toate calomniile și vorbirile de rău vor fi șterse definitiv. Până atunci să ne bucurăm că am fost găsiți vrednici să fim disprețuiți pentru Numele Lui (Fapte 5.41)!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta.

Psalmul 32.8



Părerile omului și adevărurile Bibliei

Omul spune: Eu sunt rezultatul evoluției; Biblia spune: „Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său” (Geneza 1.27).

Omul spune: În ziua veseliei, bucură-te de toată bunăstarea ta; Biblia spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6.33).

Omul spune: Banul deschide toate ușile; Biblia spune: „Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele” (1 Timotei 6.10).

Omul spune: Cei care își fac cele mai puține probleme de conștiință sunt cei care reușesc în viață; Biblia spune: „Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu” (Romani 14.12).

Omul spune: Sănătatea este fericirea; Biblia spune: „Ferice de omul … care își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui” (Psalmul 1.1,2).

Omul spune: Prin fapte bune putem câștiga cerul; Biblia spune: „Omul nu este îndreptățit prin faptele legii, ci numai prin credința în Isus Hristos” (Galateni 2.16).

Omul spune: Nu poți fi sigur de faptul că vei avea viața veșnică; Biblia spune: „Cine crede în Fiul are viața veșnică” (Ioan 3.36).

Citirea Bibliei: Deuteronom 21.1-9 · Matei 28.11-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE CU ÎNCREDERE! – Fundația S.E.E.R. România

„Îndrăzneala pe care o avem la El…” (1 Ioan 5:14)


Nu-i așa că uneori rostim rugăciuni care au la bază cuvântul „numai”? Spunem: „Te rugăm numai să ne ocrotești” sau „Numai, îngrijește de noi!” „O, dacă ne-ai ajuta numai în situația asta, am fi foarte mulțumitori!” „Numai scapă-ne, Doamne!” E ca și cum am spune: „Doamne, nu-mi place să te deranjez cu asta, numai că… n-am încotro!” Pare o rugăciune pioasă, plină de smerenie, dar în realitate demonstrează o lipsă de credință și de încredere în apropierea de Dumnezeu. În plus, nu este biblică! Biblia spune:

„Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16).

„Dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:21-22).

„Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne
ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5:14-15).

„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava…” (Efeseni 3:20-21).

„Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11).

În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, te poți apropia de Tatăl tău ceresc plin de încredere, știind că indiferent de ce ai nevoie, El Se va îngriji de tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 4:1-19


Copilul cu părinţi creştini începe să dobândească noţiunile elementare ale înţelepciunii lui Dumnezeu din familie. Negarea, dispreţuirea sau abandonarea (v. 2) „învăţăturii bune” primite în casa părintească sunt tot atâtea atitudini care nu pot fi binecuvântate şi prea adesea ele constituie punctul de lansare în pierderea mărturiei în viaţă (comp. v. 10 cu Exod 20.12).

Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău” (Isaia 38.19). Învăţătura creştină este în responsabilitatea capului de familie. Adesea tatăl le transmite copiilor săi ceea ce, la rândul său, el însuşi a primit de la părinţii săi (Psalmul 78.4-6). Solomon, scriitorul inspirat al Proverbelor, îşi amintea, cu siguranţă, de cele din urmă cuvinte ale tatălui său, David (v. 3; 1 Împăraţi 2.1-3).

Versetele 11-13 ne instruiesc cu privire la umblare, în timp ce v. 14-19 cuprind amănunte cu privire la cale. Ne este descrisă cărarea celor răi tocmai pentru a şti să o evităm şi pentru a porni cu hotărâre pe cărarea celor drepţi. Aceasta este „ca lumina strălucitoare, care luminează tot mai mult, până când ziua e deplină (v. 18). Înţelepciunea este un domeniu în care, în mod normal, se progresează puţin câte puţin (comp. Luca 2.52). Oprirea din această creştere, cauzată de o conştiinţă aflată într-o stare rea, este, în schimb, un lucru anormal.

Fie ca v. 18 să poată rezuma viaţa fiecăruia dintre noi!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: