16 Ianuarie 2021
El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.
Ioan 1.10,11
Dacă vom înțelege că scopul măreț al Evangheliei după Ioan este să prezinte gloria Fiului lui Dumnezeu ca Persoană divină, ne va fi ușor să pricepem de ce în această Evanghelie nu găsim genealogia și nici istoria nașterii Domnului și a primilor Săi ani de viață pe acest pământ. Aceste amănunte, atât de prețioase credinței și atât de frumoase și de necesare la locul lor, n-ar fi fost însă potrivite unei Evanghelii care prezintă gloria Persoanei Sale ca Fiu. Ca Persoană divină, El este mai presus de orice genealogie; de asemenea, atunci când este prezentat ca Rob, în Evanghelia după Marcu, El ia o poziție atât de joasă, încât nici de data aceasta nu este necesar să I se prezinte genealogia.
Mai mult, în prezentarea Cuvântului care a devenit trup nu este dat niciun indiciu care să-L pună pe Hristos în legătură cu pământul și cu poporul Israel. Nu face parte din scopul acestei Evanghelii să arate împlinirea promisiunilor date în trecut, să spună mai dinainte despre așezarea Împărăției viitoare sau să ne învețe cu privire la forma pe care o ia Împărăția în prezent. Aceste adevăruri sunt necesare și prețioase la locul lor, dar nu și pentru scopul măreț al Evangheliei după Ioan, care prezintă gloria Fiului lui Dumnezeu. Odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu și cu revelarea Persoanelor divine și a unui nou tip de om, are loc punerea deoparte a vechii rânduieli iudaice și este introdus creștinismul.
Încă de la începutul acestei Evanghelii, atât națiunea lui Israel, cât și lumea întreagă sunt văzute ca fiind în întregime prăbușite în ceea ce privește responsabilitatea lor și puse deoparte pentru judecată, lăsând astfel loc creștinismului. Mai departe, Evanghelia arată creștinismul potrivit gândului lui Dumnezeu, nu potrivit corupției creștinătății, pentru că, să nu uităm, această Evanghelie a fost scrisă probabil târziu, când ruina prevăzută de apostolul Pavel se arătase deja în mărturia creștină. De aceea, în Evanghelia după Ioan suntem ridicați deasupra lumii și suntem aduși în afara iudaismului și a creștinătății corupte, ca să descoperim binecuvântarea creștinismului potrivit gândului lui Dumnezeu, binecuvântare bazată pe Persoana Fiului lui Dumnezeu.
H. Smith
Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care își dă viața pentru prietenii săi.
Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.
Ioan 15.13; 1 Timotei 2.5,6
„Numărul zece”
Turkela, un tânăr credincios, fusese aruncat în închisoare din pricina credinței. Acum împărțea celula în care se afla cu Iwan, un criminal. Iwan era foarte mâhnit; din tinerețe cunoscuse numai nedreptate și ură. Dar acum a întâlnit pe cineva la care a găsit iubire. Încet-încet a prins încredere în Turkela și astfel au devenit prieteni. În serile lungi de iarnă, Turkela îi vorbea noului său prieten despre credința lui în Isus Hristos și îi spunea: „Și tu poți să faci această experiență. Hristos te poate elibera de tot ce te apasă și te robește”.
Într-o zi s-a iscat o revoltă în închisoare. După ce s-a făcut liniște, deținuții au fost aliniați pe un rând și fiecare al zecelea care ieșea la numărătoare trebuia să treacă în față pentru a fi împușcat.
Turkela era chiar lângă prietenul său. În timp ce se număra, Turkela a înțeles că și Iwan va fi un „număr zece”. Turkela l-a prins de mână și i-a șoptit: „Tu trebuie să fii liber!”. Și a schimbat locul cu el. În următorul moment, Turkela a strigat cu voce tare: „Zece!”, și a făcut un pas în față. Turkela a fost împușcat. Dar credința lui a trăit mai departe în prietenul său pentru care murise.
Acum Iwan nu mai putea trăi fără Isus, Fiul lui Dumnezeu, care murise pentru el și care i-a dat și lui Turkela putere să-și dea viața pentru el.
Isus a murit și pentru tine!
Citirea Bibliei: Numeri 9.15-10.10 · Matei 7.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TRĂIEȘTE CONFORM CONVINGERILOR TALE (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Daniel s-a hotărât să nu se spurce…” (Daniel 1:8)
Biblia relatează că, evreu în robia babiloniană fiind, „Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul.” Mâncarea și vinul acelea erau bucate închinate zeilor păgâni, ca un act de venerație, și pentru Daniel lucrul acesta era inacceptabil. I se cerea să-și compromită caracterul, și n-a consimțit sub nicio formă să facă asta.
Daniel ar fi avut argumente întemeiate să spună da. Era departe de casă și putea face tot ce-și dorea. Nimeni de acasă nu ar fi știut vreodată. În plus, dacă nu mânca, îl insulta pe împărat – și nu ar fi fost o mutare inspirată în perspectiva carierei! Dar Daniel știa că voia lui Dumnezeu era foarte clară cu privire la închinarea la idoli; a ascultat de ea, și Dumnezeu l-a binecuvântat pentru asta. El a ajuns în final să fie protejat, apărat, promovat și prosper la cote nebănuite.
Filosofia sa a fost aceasta: „Când Dumnezeu spune da, și eu spun da. Când Dumnezeu spune nu, și eu spun nu.” În plus, el avea convingeri ferme stabilite încă dinainte să ajungă în Babilon.
Întrebare: Tu știi care sunt convingerile tale cele mai profunde? Te-ai gândit, și ai stabilit în vremuri bune ce vei face (și ce nu vei face) în vremuri grele? Dacă nu, trebuie s-o faci. S-ar putea ca unii să-i fi zis lui Daniel: „Nimeni nu va ști!” Dar Daniel gândea diferit: „Dumnezeu va ști, și la fel și eu. Nu trebuie să trăiesc cu voi, dar trebuie să trăiesc cu El, și cu mine.”
Gândurile și ideile tale trebuie să fie mereu deschise la schimbare și îmbunătățire, însă convingerile tale principale trebuie să se bazeze pe Dumnezeu și pe Cuvântul Său, și nu trebuie să fie negociabile. Așadar, trăiește conform convingerilor tale – în acord cu voia Lui!
de Jean Koechlin
Iov 15:1-16
Acum se deschide o nouă temă a dezbaterilor şi fiecare interlocutor îşi reia cuvântul în aceeaşi ordine ca prima dată. Lovitură după lovitură, cei trei însoţitori îşi înfig acuzaţiile în conştiinţa lui Iov, cum se înfige un cui: eşti un ipocrit, eşti un om şiret; dacă nai fi vinovat, nu teai apăra cu atâtea cuvinte (v. 5,6); iar proverbul, „Cine se scuză se acuză”, pare să le susţină vorbele.
Cei trei moralişti, „prietenii” lui Iov, dispun fiecare de metode şi de argumente proprii. Elifaz se bazează pe experienţa omenească: ce ştia (v. 9), ce văzuse (v. 17); Bildad apelează la vechile tradiţii (expl. cap. 8.8); cât despre Ţofar, după cum am observat, argumentele lui sunt dirijate de un legalism intransigent. Niciuna însă dintre aceste trei direcţii nu se întemeia pe ceea ce spusese Dumnezeu. Neavând o bază sigură, să nu ne mirăm că cei trei greşesc, „necunoscând Scripturile…„ (Matei 22.29).
Cuvântul lui Dumnezeu este singura sursă în care ne putem încrede, atât pentru noi înşine, cât şi pentru ai ajuta pe aceia care sunt aşezaţi în calea noastră. Un tânăr, chiar copil fiind, care cunoaşte Cuvântul, are mai multă înţelepciune decât un om în vârstă, cu păr alb (v. 10), a cărui înţelepciune nu se bazează decât pe propriai experienţă (Psalmul 119.99,100).
Mana Zilnica 