Mana Zilnica

15 Ianuarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

La sfârșitul fiecăror șapte ani să faci o iertare. Și acesta este felul iertării: oricine a împrumutat pe cineva să-și ia înapoi mâna de la împrumutul pe care l-a împrumutat aproapelui său; să nu-l ceară de la aproapele său și de la fratele său, pentru că s-a vestit iertarea Domnului.

Deuteronom 15.1,2

Dumnezeu cunoaște inima omului, care este întotdeauna gata să profite de o anume situație pentru folosul propriu. Exista riscul ca cei săraci din popor să fie luați ca sclavi de oameni bogați și nelegiuiți, împietriți cu privire la nevoile celor sărmani. Aici însă Dumnezeu introduce un lucru potrivit cu inima Sa: anul de iertare.

În fiecare al șaptelea an, toate datoriile trebuiau iertate, iar iertarea trebuia să fie acordată în întregime și fără părere de rău, după cum ne demonstrează versetul 9: „Ia seama la tine însuți să nu fie în inima ta un gând rău, zicând: «Se apropie anul al șaptelea, anul iertării!» și ochiul tău să fie rău împotriva fratelui tău sărac și să nu-i dai, și el să strige împotriva ta către Domnul și să fie păcat în tine”.

Găsim aplicația morală a acestui principiu în Matei 18.21-35, când Domnul Isus răspunde la întrebarea lui Petru: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, și eu îl voi ierta: până la șapte ori?”. Răspunsul Domnului a fost: „Nu îți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte”. Apoi El spune pilda robului care avea o datorie imposibil de plătit, dar care a fost iertat de stăpânul lui. Totuși, acest rob a refuzat după aceea să ierte o datorie foarte mică pe care un alt rob o avea la el. Lucrurile nu s-au sfârșit bine pentru robul neîndurător.

Învățătura Domnului Isus de a-l ierta mereu pe fratele nostru din toată inima merge mult mai departe de ceea ce Legea prevedea ca israeliții să facă în fiecare al șaptelea an. „Și fiți buni unii cu alții, miloși, iertându-vă unii pe alții, după cum și Dumnezeu v-a iertat în Hristos” (Efeseni 4.32).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi.

Ioan 13.35

Ce m-a determinat să mă întorc la Dumnezeu

M-am născut în Africa de Nord, într-unul din statele din Magreb. Toată viața m-am străduit să fiu plăcut lui Dumnezeu. Dar mereu am simțit un gol de care nu puteam să scap. Prietenii mei musulmani îmi spuneau: „Dacă vrei să fii desăvârșit, trebuie să te rogi mai mult”. Eu le-am răspuns: „Nu, căci pentru a ajunge mai aproape de Dumnezeu, îmi lipsește mai mult decât aceasta. Inimii mele îi lipsește ceva important”. — „Dar tu ai o inimă bună, faci multe milostenii și îi iubești pe toți oamenii.” — „Aceasta nu are nimic de-a face cu relația mea cu Dumnezeu.”

Într-o zi am văzut o emisiune la care cineva citea cuvintele Domnului: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.” Acest cuvânt mă mișcă și astăzi la fel de mult (Matei 11.28).

Mai târziu am întâlnit un creștin căruia i-am spus că doresc să merg la o adunare creștină. El mi-a dat o adresă. M-am dus acolo și am fost foarte impresionat de simplitatea acelor frați creștini. Ei se salutau prietenește, tineri și bătrâni, fără să facă vreo deosebire. Aceasta m-a copleșit. Era exact ceea ce căutam: simpatie adevărată și dragoste frățească. Din ziua aceea am mers regulat la acea adunare creștină. Curând am înțeles că nu prin fapte bune sau prin respectarea unor reguli poți ajunge în Paradis, ci numai prin credința în Domnul Isus. „Este … un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus” (1 Timotei 2.5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCEPUTUL VINDECĂRII – Fundația SEER

„Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, și Tu m-ai vindecat.” (Psalmul 30:2)

Vorbim cu atâta ușurință despre lucruri care nu contează. Dar când se ivește prilejul să vorbim despre fricile noastre, despre singurătatea noastră, despre vina noastră sau despre nevoia noastră de a fi iubiți, ne închidem ca niște scoici. Uneori, ne purtăm de parcă nici nu auzim, când în realitate nu ne place ce auzim. Ți-ai auzit soția sau soțul spunând că are nevoie de atenția și de timpul tău sau l-ai auzit pe copilul tău spunând: „Te iubesc!”… Și i-ai auzit și când au suspinat că nu ai răspuns nimic! Ai fugit și te-ai ascuns, pentru că fie nu știi cum să le oferi ceea ce ei îți cer, fie nu vrei să plătești prețul.

Cu toții avem ascunzătorile noastre, cum ar fi: locul de muncă, obiceiurile sau relațiile care nu pretind onestitate emoțională. Și în consecință, ne simțim stânjeniți. Dar toate mecanismele noastre de scăpare ne țin și mai mult încătușați în ciclul tăcerii.

Dumnezeu te-a creat cu nevoia de a simți, de a atinge, de a-ți exprima emoțiile. Cât ai de gând să te mai ascunzi în spatele măștii și să-ți negi nevoile neîmplinite și fricile neexprimate? Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza 2:18). Dacă îți negi în continuare emoțiile, nu vei experimenta niciodată bucuria unei relații frumoase.

Lui David nu i-a fost teamă să recunoască înaintea lui Dumnezeu că se simte slab, trist, mânios sau că are nevoie de dragoste. El a spus: „…strig către Tine cu inima mâhnită…” (Psalmul 61:2). Dacă nu te poți exprima față de alții, începe prin a vorbi cu Dumnezeu. Ceea ce a făcut pentru David, El poate face și pentru tine. Așa că, întoarce-te astăzi la El și lasă ca vindecarea să înceapă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 8:1-17

Lecţiile de umilinţă pe care Ghedeon le primise de la Domnul au rodit. El este gata să recunoască rolul pe care ceilalţi l-au avut în câştigarea victoriei. Şi mânia bărbaţilor lui Efraim dispare în faţa răspunsului său plin de blândeţe, prin care subliniază importanţa a ceea ce ei făcuseră (v. 2, 3). Să scoatem în evidenţă lucrarea altora şi să apreciem valoarea calităţilor lor, în loc să insistăm asupra lucrării noastre şi a calităţilor noastre, este un fruct al vieţii divine care nu are nimic comun cu ipocrizia diplomaţiei omeneşti.

Petru ne aminteşte că un duh blând şi liniştit este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 3.4). Dumnezeu i-a ales bine pe cei trei sute de luptători. Ei nu-şi iau în seamă acum oboseala, nici propriul confort, nici setea lângă izvor (cap. 7). Au o singură ţintă şi o urmează până la capăt (v. 4). „Eu una fac − declară Pavel − alerg drept spre ţint㓠(Filipeni 3.13-14). „Trântiţi jos, dar nu nimiciţi“, spune el în altă parte (2 Corinteni 4.9). Asemenea lui Ghedeon cu oamenii din Sucot şi din Penuel, apostolul va trebui să treacă prin experienţa dureroasă că toţi l-au abandonat (2 Timotei 4.16). Dar ce contrast cu aspra răzbunare a lui Ghedeon: Pavel poate adăuga, ca un adevărat ucenic al Stăpânului său: „să nu li se ţină în seamă“!