Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “ianuarie 6, 2020”

6 Ianuarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și o femeie cu numele Lidia, care se închina lui Dumnezeu, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, asculta; Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele vorbite de Pavel. Fapte 16.14



Evenimentele din Fapte 16 au o importanță specială pentru noi, fiindcă ele prezintă începutul predicării evangheliei în Europa. Apostolul Pavel își desfășura lucrarea în Asia atunci când a avut o viziune într-o noapte – un om din Macedonia îl ruga, spunând: „Treci în Macedonia și ajută-ne!”. Pavel deci a părăsit Troa și s-a urcat într-o corabie către țărmul Europei. Exista în Macedonia o inimă aflată în nevoie, flămândă după adevăr, iar Dumnezeu a făcut în așa fel încât slujitorul său să ajungă acolo cu evanghelia harului divin.

Ajungând în Filipi, cea mai importantă cetate din acea parte a Macedoniei, Pavel și însoțitorii săi au mers la un loc de rugăciune unde au găsit câteva femei. Se pare că Pavel nu le-a predicat, ci a stat și a vorbit cu ele. Mulți oameni au fost convertiți în felul acesta – nu prin predici, ci prin discuții personale. Să folosim și noi prilejurile ce ne sunt oferite de a sta de vorbă cu păcătoșii aflați în nevoie și de a le spune ceea ce cunoaștem despre Hristos. Aceasta au făcut aici Pavel, Sila și Luca.

Inima Lidiei s-a deschis la cuvintele apostolului. Ea știa că este păcătoasă, însă tot ce auzise până atunci nu rezolvase problema sufletului ei. Există un gol în suflet care nu se poate umple până când Hristos nu este cunoscut. Cu câtă bucurie trebuie să fi ascultat Lidia vestea cea bună a binecuvântatului Mântuitor! Odată cu inima, ea și-a deschis și casa, unde i-a găzduit pe slujitorii lui Hristos. S-a îmbrăcat cu Hristos și și-a luat locul public de partea Lui. A fost un început deosebit de frumos pentru, probabil, primul convertit al lui Hristos în Europa.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez. Cel care vine de sus este mai presus de toți.

Ioan 3.30,31



Ioan Botezătorul

Pe când se afla alături de doi dintre ucenicii săi, Ioan Botezătorul a dat mărturie despre Domnul Isus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Auzind aceste cuvinte, cei doi ucenici L-au urmat pe Isus, Învățătorul ceresc, au aflat unde locuia și au rămas la El în ziua aceea. Nu citim nicăieri că s-ar mai fi întors la Ioan Botezătorul. Însă acest umil slujitor al lui Dumnezeu nu a arătat niciun resentiment din această cauză.

În timp ce Ioan Botezătorul și-a continuat în liniște lucrarea, s-a văzut curând că Isus Hristos atrăgea mai mulți ucenici decât el. Unii l-au atenționat pe Ioan în legătură cu acest aspect. Încercau ei oare să-l provoace la gelozie? Dacă aceasta le era intenția, nu au avut succes. Ioan le-a spus că omul nu primește nimic altceva în afară de ceea ce îi este dat din cer. Lui îi fusese încredințată misiunea deosebită de a fi înainte-mergătorul lui Hristos. La nunțile din acea vreme, mirele era persoana cea mai onorată. Văzându-L pe Hristos onorat, Ioan Botezătorul, ca prieten al Mirelui, s-a bucurat.

Ce exemplu pentru noi toți! Când Domnul Isus Hristos este onorat, noi ne putem bucura! Dacă slujirea noastră poate contribui la gloria Sa, nu trebuie să ne preocupăm cu recunoașterea meritelor noastre pe pământ.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PREDĂ-TE LUI DUMNEZEU (2) – Fundația SEER

„Dacă voiește cineva să vină după Mine… să-și ia crucea…” (Matei 16:24)


Predarea nu este același lucru cu pasivitatea. Voia lui Dumnezeu pentru viața ta presupune să-ți exersezi creativitatea, să faci alegeri și să iei inițiativa. Predarea nu înseamnă să fii ca un preș; nu înseamnă să accepți împrejurările în mod fatalist. Deseori predarea înseamnă să te lupți și să pui la îndoială starea de fapt. Nu înseamnă să încetezi să-ți folosești mintea, să încetezi să mai pui întrebări sau să încetezi să gândești critic. Predarea nu este o proptea pentru cei slabi care nu pot ține piept vieții. Ci predarea este recunoașterea bucuroasă și voluntară a faptului că există un Dumnezeu, și că tu nu ești Dumnezeu! Planurile Sale sunt mai înțelepte și mai bune decât dorințele tale. Domnul Isus nu vine să-ți rearanjeze exteriorul vieții așa cum vrei tu; El vine să rearanjeze lăuntrul vieții tale așa cum vrea Dumnezeu. Când te predai, renunți la viața ta. Recunoști că nu mai ești tu centrul universului, ci Îl așezi pe Dumnezeu acolo! Îi cedezi Lui locul. Îi oferi supunerea ta. Faci ceea ce spune El.

Domnul Isus a fost foarte clar cu acest subiect: „dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” (Ioan 12:24). Cum poți avea o viață productivă și roditoare? Murind față de tine însuți în fiecare zi! D.L. Moody a spus că lumea mai are încă de văzut ce poate face Dumnezeu cu o singură persoană care este complet predată Lui. Așadar, îngenunchează acum și roagă-te: „Doamne, ia-mă, scutură-mă, frânge-mă dacă e cazul… și fă-mă ce dorești Tu să fiu!” Asta e o rugăciune la care El va răspunde!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Judecatori 3:12-31


Nuiaua pe care Dumnezeu o foloseşte acum pentru aŞi disciplina poporul este Moabul, acelaşi popor pe care odinioară Dumnezeu îl împiedicase, prin gura lui Balaam, să i se opună lui Israel. Optsprezece ani trec până când poporul se reîntoarce la Domnul; mai înainte, opt ani fuseseră de ajuns (v. 8). În îndurarea Sa, Domnul le ridică un salvator, pe Ehud beniamitul.

Ehud are „un cuvânt de la Dumnezeu” (v. 20) pentru Eglon, împăratul Moabului. Acest mesaj solemn nu este altul decât sabia cu două tăişuri, care înseamnă moartea pentru acest om rău. Epistola către Evrei compară Cuvântul lui Dumnezeu, ascuţit şi plin de putere, cu o sabie cu două tăişuri (Evrei 4.12). Astăzi binefăcătoare pentru cei care se lasă cercetaţi prin mijlocirea ei, mâine ea va condamna şi va aduce pieirea tuturor acelora care nu vor fi crezut (Apocalipsa 19.13-15). Arma lui Şamgar reprezintă şi ea Cuvântul lui Dumnezeu, însă de data aceasta aşa cum îl vede lumea: aparent un instrument fără nici o valoare. Totuşi arma aceasta are mare putere şi este îndeajuns de tare pentru a-l elibera pe Israel încă o dată.

Slăbiciunea omului (Ehud era stângaci) şi slăbiciunea instrumentului (ţepuşa pentru boi a lui Şamgar) scot în evidenţă, şi una şi alta, puterea lui Dumnezeu care îi scapă pe aceia care strigă către El.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: