20 Ianuarie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
O, de aș avea aripi ca un porumbel, aș zbura și m-aș odihni. Iată, aș fugi departe, aș rămâne în pustie. M-aș grăbi să scap departe de vântul năprasnic, de furtună.
Psalmul 55.6-8
Disciplinarea (2)
Când David se afla în mare necaz și suferință, el a spus: „O, de aș avea aripi ca un porumbel, aș zbura și m-aș odihni”. Ceea ce venise peste el la momentul respectiv era din cauza propriului său păcat – era disciplinarea lui Dumnezeu în viața sa, iar el dorea să scape de furtună, să fie ca un porumbel și să fugă departe. Acesta este un simțământ foarte natural. Când părinții exercită disciplina, este greu pentru copii să o accepte și să o îndure. Și acest lucru este la fel de adevărat și pentru cei credincioși.
Epistola către Evrei ne spune că disciplina nu este o pricină de bucurie, ci de întristare (Evrei 12.11). Când suntem în încercare, când dificultățile vieții ne apasă, tendința noastră naturală este să ieșim de sub toate acestea și să scăpăm de ele. În Evrei se folosește un cuvânt instructiv, care ne arată că trebuie nu să fugim de sub încercare, ci să o răbdăm (Evrei 12.7). Cuvântul grecesc pentru „a răbda” este „hupomeno„. Acesta este un cuvânt compus dintr-o prepoziție, „hupo” („sub”), și un verb, „meno” („a rămâne”). El semnifică deci faptul de „a rămâne sub”. Când acceptăm disciplinarea din partea lui Dumnezeu în viața noastră și nu încercăm să ieșim de sub ea, atunci ea își va face lucrarea. Poate exista tendința de a o disprețui sau de a ne pierde inima sub ea, însă suntem îndemnați să ridicăm „mâinile obosite” (Evrei 12.12).
Deși este dureroasă, disciplinarea lui Dumnezeu în viețile noastre produce rodul dreptății, pentru cei exersați prin ea. Să rămânem deci sub mâna tare, dar plină de har, a Tatălui nostru!
B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați.
Isaia 53.5
Isus Hristos a murit și pentru păcatele mele!
Bătrânul era pe moarte. Preotul îl vizitase mereu, se rugase cu el și îi explicase că era păcătos. Dar cuvintele lui nu puteau să-l ajute pe bolnav: acesta devenea tot mai nefericit și tot mai disperat. Se căise cu mult timp în urmă de păcatele din viața lui și le recunoscuse înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Dar conștiința nu îi dădea pace. El nu găsise încă liniște.
Într-o duminică dimineața, preotul a trecut iarăși pe la bătrân. Neajutorat, văzând necazul acelui bolnav pe moarte, preotul i-a citit numai versetul din predica lui: „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre”. — „Oprește-te!”, a strigat omul. „Într-adevăr, scrie acolo «pentru fărădelegile noastre»? Atunci Isus Hristos a murit și pentru păcatele mele! De ce nu mi-a spus nimeni până acum aceste cuvinte? Acum știu că păcatele mele sunt iertate și că sunt salvat.” Puțin mai târziu a murit.
Preotul l-a întrebat pe un prieten de ce este atât de deosebit versetul acesta. Acela i-a răspuns: „Versetul cuprinde toată evanghelia! Tu nu trebuie să știi numai că ești un păcătos și că Hristos a murit – este prea puțin. Trebuie să știi că El a fost judecat pentru fărădelegile tale, că Fiul lui Dumnezeu «a purtat păcatele tale în trupul Său, pe lemn»” (1 Petru 2.24).
În următoarea duminică, preotul a recunoscut în fața tuturor cât de orb fusese, că el studiase Biblia și că le-o explicase altora, în timp ce el nu o crezuse! Dar acum știa că Isus Hristos a murit și pentru păcatele sale!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PERICOLELE GRIJII PĂRINTEȘTI EXCESIVE – Fundația SEER
„Cel ce dă naștere unui înțelept se bucură. Să se bucure tatăl tău și mama ta” (Proverbele 23:24-25)
Scopul tău ca părinte nu ar trebui să fie acela de a crește niște copii perfecți, ci de a le transmite înțelepciunea necesară pentru a avea o viață reușită. Lucrul acesta ridică două provocări: neglijența parentală și obsesia parentală. Cea de-a doua este răspândită printre părinții care devin obsedați de copiii lor, nelăsându-le timp pentru recreere, dragoste sau odihnă. S-ar putea ca acești părinți să nu o considere potrivită și calificată pentru a fi bona copiilor nici chiar pe maica Tereza!
Motivele părinților obsesivi ar putea fi bune, dar preocuparea lor poate duce la trei probleme serioase:
1) A face din copii piesa centrală a vieții tale nu este spre folosul lor. Dacă îi transformi pe copii în centrul universului tău, ei vor avea parte de o trezire crudă la realitate când vor intra în lumea adevărată.
2) Oboseala emoțională și fizică produce ceea ce este cunoscut drept „epuizarea parentală.” Așa cum o baterie nu poate fi folosită la nesfârșit, tu ai nevoie să te încarci pe plan fizic, emoțional și spiritual. Când nu se întâmplă asta, ești iritat și toată lumea din jurul tău va simți efectele negative.
3) „Grija părintească” excesivă poate fi distrugătoare pentru o căsnicie, mai ales când mama are această înclinație. Tatăl poate ajunge să nu-și mai sufere copiii apreciind că i-au luat soția de lângă el… sau ea poate crede că soțul ei este egoist pentru că nu se conformează dedicării ei față de copii.
În oricare din aceste situații, apare un zid între ei, care ar putea distruge familia. Biblia spune: „Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii” (Filipeni 4:5). Moderația sau echilibrul este cheia unei vieți, de familie, sănătoase și fericite.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
2019 de Jean Koechlin
Judecatori 11:1-22
Domnul este un Dumnezeu al iertării, milos şi îndurător (Neemia 9.17). Încă o dată
Îşi va elibera poporul, iar de data aceasta prin mâna lui Iefta. Istoria acestui judecător începe într-un fel asemănător celei a lui Abimelec. Dar, în loc să se revolte, să se răzbune pe fraţii lui, renunţă la ceea ce are de drept şi se retrage în ţara Tob, unde Dumnezeu va şti să-l găsească atunci când va veni timpul.
Iefta, privat de partea sa de moştenire, urmărit de fraţii săi şi exilat într-o ţară străină, de unde revine apoi ca eliberator, Îl prefigurează, sub acest aspect, pe Domnul Isus. Salvatorul poporului trebuie, în mod imperios, să fie şi cap al lor şi căpetenie peste ei (10.18; 11.8, 9, 11). Este Hristos şi una şi alta pentru voi? După ce a fost respins de poporul Său Israel, care na vrut să-I recunoască drepturile, Hristos este acum absent, înălţat la cerurile din care va reveni cu putere şi ca Învingător (vezi Luca 19.1214). În faţa vrăjmaşilor lui Israel, Iefta este plin de curaj. Cum răspunde el la pretenţiile lor, la minciunile lor? Făcând apel la adevărurile de început şi sprijininduse pe binecuvântările de altădată. Principiile Cuvântului care i-au călăuzit pe credincioşii din generaţiile trecute trebuie bine cunoscute şi menţinute cu fermitate (2 Tes. 2.15).
Mana Zilnica 