Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Iunie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Filip, coborând într-o cetate a Samariei, le-a predicat pe Hristos … Și a fost mare bucurie în cetatea aceea … Și apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru și pe Ioan care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt. Pentru că El nu coborâse încă peste niciunul dintre ei, ci erau numai botezați pentru Numele Domnului Isus. Atunci au pus mâinile peste ei, și ei au primit Duh Sfânt.
Fapte 8.5,8,14-17

Samaritenii – Bucurie în cetate

După ce Ștefan fusese omorât cu pietre, o mare persecuție s-a pornit împotriva credincioșilor și mulți dintre ei s-au răspândit prin Iudeea și prin Samaria. Filip, unul dintre cei șapte diaconi, s-a dus în Samaria și L-a predicat pe Hristos acolo. Mulți oameni l-au auzit și au luat seama la lucrurile spuse de el, impresionați fiind de multele minuni pe care le făcea. Acest lucru a produs multă bucurie în cetate. Chiar și un vrăjitor, pe nume Simon, care mai înainte îi uimise pe locuitorii cetății cu vrăjitoriile lui, a mărturisit că a primit credința. El a fost botezat și nu se mai despărțea de Filip, privind la minunile și la semnele pe care acesta le făcea.

Dumnezeu nu le-a dat imediat Duhul Sfânt acestor samariteni care crezuseră, așa cum El procedează astăzi. Fără îndoială că, prin aceasta, El a dorit să elimine tendința de a forma o adunare samariteană, rivală celei iudaice. Apostolii i-au trimis pe Petru și pe Ioan la Samaria, iar ei s-au rugat pentru acești noi credincioși, care deja fuseseră botezați. De asemenea, ei și-au pus mâinile peste ei, exprimând astfel comuniunea cu ei, și astfel samaritenii au primit Duhul Sfânt. În felul acesta, orice gând de independență a fost înlăturat și unitatea Adunării a fost păstrată.

Ipocrizia lui Simon a fost dată pe față atunci când le-a oferit bani lui Petru și lui Ioan pentru a primi puterea de a dărui Duhul Sfânt. Apostolii i-au spus să se pocăiască de această ticăloșie. Pe drumul de întoarcere la Ierusalim, Petru și Ioan au predicat evanghelia în multe sate ale samaritenilor.

E P Vedder, Jr


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.”
Romani 3.23,24

De ce depinde?

Un predicator intră într-o discuție cu un bărbat într-o călătorie cu trenul. El i-a spus acestuia despre Isus Hristos, care a murit pentru oamenii păcătoși, pentru ca ei să poată primi iertarea păcatelor și viața veșnică. Celălalt susținea ideea că Dumnezeu îi va da un loc în cer din cauza caracterului său ireproșabil și a vieții sale exemplare. Degeaba încerca creștinul să-l convingă că toți oamenii au păcătuit și astfel au închis calea spre Dumnezeu.

La scurt timp, controlorul de bilete intră în compartiment și spuse: „Biletele, vă rog!” Călătorii au luat biletele din buzunar și le-au înmânat controlorului. Acesta le-a verificat, le-a dat înapoi și a mers la alți călători.

Predicatorul se folosi de situație: „Biletul dumneavoastră a fost singurul obiect pe care l-a interesat pe controlor. El nu s-a interesat de caracterul dumneavoastră sau de stilul dumneavoastră  de  viață.  A  depins  dacă  aveți  un  bilet valabil.

Așa este și cu mântuirea. Avem nevoie de un bilet valabil pentru cer. Pe acesta nu-l putem dobândi prin mijloace proprii. Noi îl primim ca dar de la Isus Hristos, dacă Îi deschidem Lui inima noastră și credem că El a murit la cruce pentru ștergerea vinei noastre. Numai când suntem răscumpărați cu sângele Său prețios, suntem îndreptățiți de Dumnezeu și acceptați pentru totdeauna.”


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE SĂ AI TRECERE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

„Ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!” (Psalm 119: 58)

     O singură clipă în care ai trecere înaintea lui Dumnezeu valorează mai mult decât o viață întreagă de năzuințe. Prin faptul că a căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu, dintr-o văduvă săracă Rut a ajuns să fie soția lui Boaz, care era un om bogat. Este ceea ce a făcut-o regină pe Estera, și a adus-o în poziția de a salva poporul iudeu. Pe măsură ce capeți trecere înaintea lui Dumnezeu, ți se vor deschide noi orizonturi, oamenii potriviți îți vor veni în ajutor și vei descoperi idei, strategii și resurse în locurile cele mai neașteptate. Să însemne asta că nu vei experimenta împotrivire? Nicidecum! De fapt, când faci ceva de valoare, trebuie să te aștepți la reacții ostile de la cei care nu sunt preocupați de planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Este inevitabil!

Dar Biblia spune chiar că „Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului pe care îl îndreaptă încotro vrea” (Proverbe 21:1). La fel ca schimbarea direcției unui râu ce curge, Dumnezeu poate schimba inimile oamenilor și îți poate da trecere înaintea celor care altfel ar putea să te respingă, ori să nu te ia în calcul sau în considerare. Solomon a mai scris (Proverbe 16:7): „Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui”. Deci, când oamenii ți se opun sau nu sunt de acord cu tine, trebuie doar să te concentrezi să fii pe placul lui Dumnezeu – și lasă-L pe El să se ocupe de restul. Nu uita: Dumnezeu intervine în clipa în care tu nu mai poți. El îți poate da binecuvântări pe care, din punct de vedere omenesc, nu le meriți și pentru care nu îndeplinești condițiile. Așa cum Duhul Sfânt L-a ajutat pe Domnul Isus să-Și îndeplinească misiunea vieții, El te va echipa și te va ajuta și pe tine să împlinești planul Său pentru viața ta (vezi Luca 4:18-19). Așadar, nu te mai strădui atât de mult să faci ca lucrurile să se întâmple în termenii tăi, și începe să te rogi să ai trecere înaintea lui Dumnezeu. El ți-a promis-o, și El Își ține promisiunile!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Amos 3.1-15

Israel era o familie pe care Dumnezeu Şi-o alesese dintre toate familiile de pe pământ. De aceea…, spune Domnul, adăugând încă o zală la acest lanţ, pentru a arăta că din această alegere decurg cele mai stricte obligaţii. O spunem încă o dată: cu cât mai strânsă relaţia, cu atât mai mare responsabilitatea (citiţi Matei 11.20-24). O aceeaşi greşeală va fi resimţită în mod diferit, după cum ea a fost comisă de către un străin, de către un rob sau de către un fiu.

Dumnezeu este gata să-Şi cerceteze poporul prin judecată. Cu toate acestea, nimic nu se va face fără avertisment. Pentru o turmă, răgetul unui leu este cel mai eficient semnal de alarmă. Amos, păstorul din Tecoa, ştia bine aceasta, de aceea caută să smulgă poporul din inconştienţă. „Faceţi să se aud㠅 Ascultaţi…“, strigă el (v. 9, 13). Dumnezeu însă va mai folosi încă o voce pentru a-l scutura pe Israel din somnolenţă şi din împietrire. Întreaga profeţie a lui Amos este încărcată de aluzii cu privire la un cutremur de pământ ce urma să aibă loc doi ani mai târziu (cap. 1.1b; 2.13-16; 3.14,15; 6.1; 9.1,11 etc.).

Noi, cei care prin har facem parte din familia cerească a lui Dumnezeu, să ne plecăm urechea la toate felurile în care Tatăl nostru găseşte cu cale să ne avertizeze.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: