Mana Zilnica

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 68.24-35

Versetele cu care se încheie acest psalm ne prezintă o altă latură a întemeierii împărăţiei. ” Umblarea” lui Dumnezeu împreună cu poporul Său, care începuse în pustiu (v. 7), ia sfârşit odată cu intrarea în „locaşul sfânt”, simbol al unei odihne glorioase (v. 24; comp. cu 2 Samuel 6.17 şi 7.6) Seminţiile lui Israel, strânse laolaltă, au, în sfârşit, parte de această odihnă. Versetul 27 îl menţionează pe Iuda reunit acum cu Zabulon şi cu Neftali, dar şi cu „Beniamin, cel mic” Această seminţie (Beniamin) a fost odinioară aproape în totalitate nimicită prin judecată (Judecători 21), devenind astfel o imagine a poporului Israel întregit care urmează să treacă prin necaz. In prezent însă, seminţia lui Beniamin este cea care stăpâneşte, pentru că „Dumnezeul tău a poruncit puterea ta” (v. 28). Şi o lume întreagă i se supune: împăraţii (v. 29), cei mari (v. 31), împărăţiile (v. 32), toţi sunt chemaţi să recunoască puterea şi măreţia lui Dumnezeu care sunt arătate în Israel.

„Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule!” (v. 24). Acest verset ne îndreaptă gândurile spre ce au făcut ucenicii lui loan Botezătorul: privind la umbletele lui Isus (loan 1.36: „privind la Isus care umbla”), ei L-au urmat pe Isus. Citind Cuvântul, să medităm şi noi la această umblare perfectă a Domnului în pustiul acestei lumi, aşteptând clipa când II vom putea contempla faţă-n faţă, în odihnă şi în glorie.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Toată adunarea la un loc era patruzeci și două de mii trei sute șaizeci, în afară de robii lor și roabele lor, care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte. Și aveau două sute de cântăreți și cântărețe. Caii lor erau șapte sute treizeci și șase; catârii lor, două sute patruzeci și cinci; cămilele lor, patru sute treizeci și cinci; măgarii lor, șase mii șapte sute douăzeci.” Ezra 2.64-67

După captivitatea babiloniană – Un număr mic

Mare parte din Ezra 2 prezintă familiile care s-au întors la Ierusalim din captivitatea babiloniană. Avem aici grupuri numeroase și grupuri mai puțin numeroase. Fiecare persoană este prețioasă pentru Dumnezeu și toate sunt menționate aici și în Neemia 7. Sunt menționate, de asemenea, cetățile din care proveneau și în care s-au întors, ocupațiile lor și diferite alte detalii. Preoții, leviții, cântăreții, păzitorii, netinimii – cei care tăiau lemne și care scoteau apă – precum și fiii slujitorilor lui Solomon, cu toții sunt menționați! Orice lucrare pe care o putem face pentru preaiubitul nostru Domn este remarcată, apreciată și, la timpul potrivit, răsplătită!

Cât de mic era acest grup, aproximativ cincizeci de mii de oameni, față de cei șase sute de mii care ieșiseră din Egipt cu sute de ani înainte! Aceia fuseseră numiți războinici, aceștia însă nu. Ei au călătorit cu permisiunea împăratului Persiei. Mulți au trebuit să meargă pe jos, fiindcă nu erau destule animale. Totuși, aceștia formau poporul Domnului, plecați pentru a rezidi templul Său la Ierusalim.

Și astăzi, cei care doresc să se închine și să trăiască potrivit cu voia lui Dumnezeu sunt puțini și slabi în comparație cu cei mulți care mărturisesc a fi creștini. Unii ca aceștia nu sunt numărați cu milioanele, nici nu au catedrale impunătoare sau alte lucruri de care lumea să fie impresionată. Ei se supun în liniște autorităților instituite de Dumnezeu și nu doresc să cârmuiască această lume. Țelul pe care îl au este să fie plăcuți Domnului lor.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Doamne, numai Tu poți veni în ajutor celui slab ca și celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne …
2 Cronici 14.11

Profesorul și studentul

Ceea ce a reușit studentul, în marile sale emoții, să-i spună tatălui au fost doar câteva cuvinte: „Tată, te iubesc. Am venit acasă ca să-ți spun asta”. În acel moment, ziarul a fost aruncat, iar tatăl a făcut ceea ce nu a mai făcut până atunci: s-a ridicat și a început să plângă îmbrățișându-și fiul. „În ziua aceea”, a continuat studentul, „Dumnezeu era acolo și mă aștepta. Dumnezeu a fost martor al acelor momente ale reîntâlnirii. Nu mi-a răspuns la multele strigăte prin care L-am căutat, dar a fost lângă mine când mi-a fost mai greu. Ceea ce este mai important stă în faptul că Dumnezeu m-a găsit”.

Iată o lecție de viață pentru fiecare! Mulți tineri amână gândul că sunt trecători și că au nevoie de Dumnezeu, de salvarea adusă la cruce de Fiul Său. Tot ce face omul, fără Dumnezeu, poate ține cât va dăinui lumea. Tot ce este omenesc, oricât ar părea de trainic, strălucitor, înțelept și atrăgător, este sortit morții, țărânii, întunericului. Mântuitorul a venit să mântuiască pe păcătoși, să-i salveze din această stare nenorocită și să le dea un prezent și un viitor fericit. Cine recunoaște că este un păcătos pierdut și apelează la iertarea dăruită de Mântuitorul, va primi salvarea oferită în dar. Orice amânare poate fi un veșnic prea târziu. Astăzi este ziua mântuirii.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU INTIMIDA SI NU TE LĂSA INTIMIDAT

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică” (2 Timotei 1:7)

Unul dintre cei mai celebri intimidatori din Biblie a fost Goliat. El s-a lăudat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului!” (1 Samuel 17:44). David, însă, nu a avut „un duh de frică” așa că a răspuns: „Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî” (v. 46). Intimidatorii mizează pe faptul că îți vei pierde puterea în fața atacului verbal. De aceea trebuie să le aduci la cunoștință că nu vei renunța și că ai puterea de la Dumnezeu de a rezista tacticilor lor.

Dumnezeu nu a intenționat ca cineva să opreseze sau să domine o altă persoană. Așa că, apără-ți drepturile astăzi prin puterea Lui!

Iar dacă intimidatorul ești chiar tu, întreabă-te de ce simți nevoia de a câștiga putere și control asupra altora. Dacă așa stau lucrurile vei avea nevoie de ajutorul unui consilier care să te învețe cum să scapi de această problemă. Intimidatorii cresc adesea într-un mediu dezorganizat sau neprielnic și au fost neputincioși pentru a putea schimba împrejurările în care au trăit. Prin urmare, își promit să nu mai piardă controlul asupra vieților lor, deci, în schimb, caută să controleze. Însă așa-zisa lor putere nu face decât să le mascheze nesiguranțele și temerile.

Oricare ar fi cauza, intimidatorii nu pot spera niciodată că vor avea o relație semnificativă cu nici o persoană pe care o constrâng să li se supună. De vreme ce duhul intimidării nu vine de la Dumnezeu, există numai o sursă – Satan.

Să înțelegem un lucru: Dumnezeu controlează viața ta în toate privințele, așa că nu tu trebuie să controlezi sau să fii controlat de comportamentul altora.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 ian. 2017

30 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 68.15-23

Va veni un moment când toate pretenţiile oamenilor puternici (ale acestor munţi cu multe piscuri din v. 16) vor trebui să cedeze, făcând loc unei singure puteri, puterea divină. Aceasta şi-a dat proba cea mai măreaţă nu prin victoriile câştigate asupra vrăjmaşilor lui Israel, ci prin biruinţa lui Hristos obţinută asupra lui Satan (asupra omului puternic care ne ţinea în robie) şi prin învierea Sa triumfătoare (v. 18; Romani 1.4). înălţat „mai presus de toate cerurile”, El este Cel care aici, în Psalmul 68, primeşte daruri „în om” (în calitate de om, ca om), în timp ce, în citatul din Efeseni 4.8-10, El va fi Cel care va împărţi daruri. Biserica Lui are astăzi la dispoziţie pentru zidirea Sa aceste daruri împărţite prin Duhul Sfânt (Fapte 2.33). Astfel că, în toate privinţele, noi putem spune împreună cu versetul 19: „Binecuvântat fie Domnul, care zilnic ne copleşeşte cu darurile Sale, Dumnezeu, mântuirea noastră”. Într-adevăr, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al salvării. Lui Ii revine atât să salveze din moarte (deşi v. 20 se aplică în primul rând învierii naţionale a lui Israel), cât şi să dea celor care au fost reţinuţi prin puterea ei o parte cerească şi eternă împreună cu Intâiul-născut dintre cei morţi, cu Omul înviat.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Vă îndemn deci eu, cel întemnițat în Domnul, să umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în dragoste, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului, în legătura păcii.
Efeseni 4.1-3

Expresia „a umbla într-un chip vrednic” apare de mai multe ori în epistolele lui Pavel. Ea pune în evidență importanța umblării sau purtării noastre. Auzim adesea îndemnul de a fi practici, ceea ce este potrivit cu voia lui Dumnezeu pentru cei ai Săi.

În primele trei capitole din Efeseni ni se prezintă adevărul minunat cu privire la acceptarea noastră în Hristos. Pe baza sângelui Său răscumpărător, suntem binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, sfinți și fără vină, în dragoste. Acest plan minunat își are originea în inima lui Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii.

Poziția noastră înaintea lui Dumnezeu are două aspecte. Mai întâi, în Efeseni 1.17, rugăciunea apostolului către „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos” implică faptul că Domnul Isus este văzut ca Fiu al Omului. Văzut astfel, El este Cap peste toate lucrurile și Cap al Adunării, care este Trupul Său. Orice credincios este mădular al Trupului Său și are o legătură vie cu El. Apoi, în rugăciunea apostolului din Efeseni 3.14, el se adresează „Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Astfel, Domnul Isus este văzut ca Fiu al Tatălui, aceasta semnificând faptul că suntem de asemenea copii ai Tatălui și suntem iubiți cu aceeași dragoste cu care Tatăl Îl iubește pe Fiul.

Rugăciunea și dorința fierbinte a lui Pavel este să devenim absorbiți de bogățiile harului Său, care ne este revelat în Persoana Domnului Isus, care locuiește în inimile noastre prin credință. A umbla într-un fel vrednic de o asemenea chemare înseamnă să manifești în mod practic trăsăturile morale ale lui Hristos – să umblăm cum a umblat El, să vorbim cum a vorbit El și să facem acestea în ascultare și în dependență de El.

J Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, și prin suferință îl înștiințează.
Iov 36.15

Profesorul și studentul

La ultima oră de cursuri, un profesor credincios a fost întrebat de un student: „Credeți că voi reuși vreodată să-L găsesc pe Dumnezeu?”. Profesorul și-a dat imediat seama că întrebarea nu era una sfidătoare, ci era expresia unei împotriviri lăuntrice sau a unei convingeri ateiste. De aceea profesorul i-a răspuns: „Nu cred că Îl vei găsi vreodată pe Dumnezeu, dar ceea ce cred și știu cu siguranță este că Dumnezeu te va găsi pe tine!”.

După acest răspuns, studentul nu a mai spus nimic și a plecat. Au trecut câțiva ani. Într-o zi, la ușa profesorului a bătut iarăși acel student. Acum, studentul nu avea de pus întrebări, ci avea de făcut o mărturisire sinceră. El a spus că suferea de o boală incurabilă după părerea medicilor. „Am bătut la ușa cerului de mai multe ori, dar n-am primit niciun răspuns. Și n-am primit niciun răspuns, pentru că eram într-un mare conflict cu tatăl meu pe care nu mai voiam să-l mai întâlnesc vreodată. Într-o zi, în care mi-am dat seama că boala mea se agravează și nu mai este nicio scăpare, mi-am zis că nu aș vrea să mor înainte ca să mă împac cu tatăl meu. Am mers să-l caut și, când am ajuns acasă, l-am găsit pe tata citind ziarul. În acele momente nu știam ce să zic și cu ce să încep o conversație întreruptă de atâta vreme.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ NE RUGĂM

„Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă” (Matei 6:8)

Domnul Isus a spus: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (v. 7-8).

Când oamenii spun: „Nu știu să mă rog”, ceea ce afirmă ei de fapt este că nu știu să se roage ca noi. Ei nu știu să folosească „limbajul nostru creștin”. Domnul Isus spune că nu trebuie să-ți faci griji că nu-ți găsești cuvintele potrivite, întrucât „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi”. Dumnezeu ne ascultă inima mai mult decât cuvintele. Nu trebuie să ne simțim jenați; El nu ne dă note pentru cât de bine ne exprimăm.

Putem compara rugăciunea cu respirația. Respirăm din instinct, fără să ne dăm seama sau fără să fim atenți la ea în mod conștient; este o exprimare conștientă a dependenței noastre de oxigen clipă de clipă. Tot așa dorește Dumnezeu să ne angajăm în comunicarea noastră cu El. El dorește să fie aerul pe care îl respirăm și mediul în care trăim.

Edwin Keith a spus: „Prin rugăciune dăm drumul oftului interior și inspirăm Duhul lui Dumnezeu”. Prin rugăciune, noi putem trăi într-o legătură continuă cu Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti” (v. 6).

Rugăciunea nu este o demonstrație publică a spiritualității. Comunicarea cu Cel pe care Îl iubim presupune să stăm singuri cu El, departe de întreruperi și de elemente care să ne distragă atenția. Ea are de-a face cu comunicarea sinceră și profundă dintre noi și Tatăl nostru.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 ian. 2017

29 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 68.1-14

Dumnezeul cel înfricoşător în judecăţile Sale când este vorba să le aplice împotriva celor necredincioşi Se arată atât de plin de duioşie faţă de cei care-I aparţin şi pe care-i numeşte „cei drepți” (v. 3). El însuşi îşi ia frumosul nume de „Tatăl orfanilor” şi de apărătorul văduvelor” (v. 5; Psalmul 146.9; Ieremia 49.11), arătând astfel că Se ocupă într-un mod cu totul special de aceia care şi-au pierdut sprijinul natural. Şi cei însinguraţi se bucură de o grijă deosebită din partea Lui: „Dumnezeu îi face pe cei singuri să locuiască într-o familie¹” (v. 6). Şi cât de mulţi sunt aceia care au făcut această preţioasă experienţă! Odată cu întoarcerea lor la Dumnezeu, porţile li s-au închis: anumiţi membri ai familiei lor n-au mai vrut să-i primească. Din dragoste pentru Domnul, ei au trebuit să părăsească „casă sau fraţi sau surori…”. „Tatăl orfanilor” însă i-a strâns în propria Lui familie, unde au găsit alţi fraţi şi alte surori (citiţi Marcu 10.29,30).

Până la versetul 14 inclusiv ne este reamintită grija lui Dumnezeu îndreptată spre poporul Său, în timpul drumului prin pustie (comp. v. 1 şi 7 cu Numeri 10.33-36), şi El n-a încetat să vegheze asupra „turmei” Sale, Israel (v. 10). Dar astăzi Domnul are „alte oi, care nu sunt din staulul acesta” iudeu (loan 10.16). Sunteţi voi una dintre acestea? Puteţi voi să vorbiţi despre dragostea acestui bun Păstor?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Mulți tauri m-au înconjurat, cei puternici din Basan m-au împresurat.
Psalmul 22.12

Una dintre trăsăturile interesante ale acestui psalm mesianic este faptul că el face referire la șase viețuitoare. În titlul psalmului apare expresia: „Căprioara zorilor” – o metaforă care Îl descrie pe Mesia. Căprioara este una dintre cele mai blânde și mai grațioase dintre creaturile lui Dumnezeu; agilă în mișcări, ea este o imagine potrivită a Celui care a fost grabnic la a împlini voia lui Dumnezeu.

Omul însă L-a văzut altfel. El a fost batjocorit și disprețuit și a spus despre Sine Însuși: „Eu sunt vierme, și nu om; ocara oamenilor” (versetul 6). Este vorba de viermele (evreiește, „tola”) care era strivit pentru a se obține astfel culoarea cărămizie, care este culoarea regalității iudaice (2 Samuel 1.24).

Citim, de asemenea, că „tauri puternici din Basan” L-au înconjurat pe Mesia la cruce. Basanul era o zonă foarte fertilă din nordul Israelului. Vitele de acolo erau cunoscute ca fiind bine hrănite. Acești tauri îi reprezintă pe conducătorii lui Israel, care aveau câștiguri financiare din sistemul religios pe care îl instituiseră. Hristos era o amenințare pentru aceste câștiguri. La fel ca niște tauri, ei Îl împungeau cu coarnele lor, spunând: „Pe alții i-a mântuit; pe Sine nu Se poate mântui”.

Ei erau, de asemenea, „ca un leu care sfâșie și răcnește”, simbolul binecunoscut al puterii persecutoare a lui Satan (1 Petru 5.8). Expresia „gura leului” apare în versetul 21 – imagine a puterii morții deținute de Satan.

În versetul 16 avem expresia: „Niște câini m-au înconjurat”. Aceasta este o imagine a soldaților romani (vedeți și versetul 20). Câinele era un animal necurat și este un simbol al nelegiuirii celor dintre națiuni (Matei 15.26). Națiunile, ca și iudeii, și-au avut partea în omorârea Celui Preaiubit, „căprioara zorilor”.

În cele din urmă, Hristos cere să fie izbăvit „dintre coarnele bivolilor„, ceea ce constituie o imagine sugestivă a suferințelor crucii. Acestei rugăciuni i s-a dat răspunsul prin înviere, iar rezultatul este lauda (versetul 22).

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!
Psalmul 107.1

Isuse, Nume pe veci unic,

Mângâietor, plăcut nespus,

Toți îngerii adoră veșnic

Și-admiră slava Ta de sus!

Dumnezeirea cea de sus

Se află-n Tine, scump Isus!

Tu ne ești totul: ești putere,

Salvare, -nțelepciune chiar,

Izvorul faptelor sfințite,

Lucrate-n noi de al Tău har.

Da, tot ce suntem și avem

E de la Tine, Domn suprem!

Iubirea Ta neasemuită

Ne umple viața pe pământ;

În orice luptă sau ispită

Revarsă blând balsamu-i sfânt.

Și dacă ne refuzi ceva,

Doar înspre bine-i voia Ta.

De-aceea poate tot să piară:

În lume-odihnă nu găsim.

Cu Tine cine se compară?

Tu binecuvântezi din plin.

Ce bogăție-n Tine avem,

Rămâi al nostru Domn suprem!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MÂNIA FACE RAVAGII

„Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău” (Eclesiastul 7:9)

Izbucnirile de mânie sunt distrugătoare în toate relațiile, mai ales în căminul tău. Copiii sunt cei mai vulnerabili la mânia părinților și sunt oglinda comportamentului părintesc. Noi modelăm destinele copiilor noștri prin cuvinte, comportamente și atitudini și dacă sunt crescuți într-un cămin unde volumul este mereu la maxim, ei vor reacționa la fel. Faptele tale îi pregătesc pe copii să fie isterici și violenți. În scurt timp vor reacționa exagerat, vor ridica mâna la mânie și se vor ataca unii pe ceilalți. Când dai dovadă de un comportament plin de mânie, acționezi din nevoia egoistă de a obține ceea ce-ți dorești, când dorești și în felul în care tu crezi că trebuie să obții.

Te rog – de dragul familiei tale – începe să te porți ca un adult; dă dovadă de stăpânire de sine. „Să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele” (Evrei 6:12). Să remarcăm faptul că trebuie să avem credință și răbdare. Tu nu vei putea controla ceea ce îți aduce viața, dar cu siguranță îți vei putea controla reacțiile. Fie că vorbim de mânia cu care tatăl vine acasă de la serviciu, fie că este vorba despre mânia mamei pe care o varsă asupra soțului ei, ea poate aduce nenorocirea. Simion și Levi au strâns mânia în sufletul lor și au devenit niște ucigași haini și răzbunători. Din pricina aceasta, s-a abătut un blestem peste ei, iar mânia s-a transmis de la o generație la alta (Geneza 49).

Poți rupe blestemul când te opui tentației de a lăsa ca mânia să-ți dicteze modul în care te comporți sau trăind după cuvintele Scripturii: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu” (Iacov 1:19-20).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

28 ian. 2017

28 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 67

Israel cere pentru el să fie binecuvântat, pentru ca, în felul acesta, voia lui Dumnezeu şi mântuirea Lui să fie cunoscute de tot pământul (v. 1,2). Nu suntem oare şi noi, în mod obişnuit, preocupaţi prea mult cu noi înşine în rugăciunile noastre? Să cerem însă ca harul, căruia noi îi suntem obiecte, şi binecuvântările, de care noi ne bucurăm atât de mult, să poată fi cele remarcate de aceia din jurul nostru, astfel ca ei să fie atraşi spre Domnul Isus.

Epistola către Romani (capitolele 9-11) ne explică cum Israel a fost dat deoparte, astfel încât Dumnezeu să-Şi poată extinde de atunci harul Său şi asupra naţiunilor. Aceste capitole ne mai arată cum trebuia această participare a naţiunilor la promisiunile făcute lui Avraam să-i stârnească pe iudei la gelozie (citiţi Romani 11.11,12). Sub autoritatea absolută a lui Mesia însă, îşi vor găsi loc şi unii şi alţii (Psalmul 22.27). Toate naţiunile lumii vor fi binecuvântate împreună cu poporul evreu. Atunci nu va mai fi problema geloziei, nici a orgoliului naţional; Israel nu va avea decât o dorinţă: să vadă toate popoarele bucurându-se în Dumnezeu şi celebrând Numele Său (v. 3,5). Atunci Mielul va fi proslăvit în ceruri şi pe pământ, aşa cum I se cuvine. „Ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune …” (Apocalipsa 5.9).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Toate sunt ale voastre; și voi, ai lui Hristos, iar Hristos, al lui Dumnezeu.
1 Corinteni 3.22,23

„Voi, ai lui Hristos.” Trebuie să scoatem din mințile noastre toate noțiunile populare cu privire la relațiile noastre cu Hristos – căci, cu cât mai populară este o noțiune, cu atât mai mare este probabilitatea ca ea să fie falsă – și să ne întoarcem la cuvintele clare ale Scripturii. Ea nu afirmă că Hristos este al nostru, ci că noi suntem ai lui Hristos. Nu îmi amintesc de vreun pasaj care să spună: „Hristos este al vostru”. Noi suntem proprietatea Lui, iar drepturile Lui asupra noastră sunt absolute; El este Domnul nostru. Odată stabilit acest adevăr, putem privi și la celălalt: „Toate sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre”. Creștinismul popular caută să încununeze aceste cuvinte cu afirmația: «Iar apoi, ceea ce este încă și mai minunat, Hristos este al vostru». Scriptura însă nu se exprimă așa. Ea spune: „Voi, ai lui Hristos, iar Hristos, al lui Dumnezeu”.

Creștinii din Corint nu recunoscuseră pe deplin autoritatea Domnului Isus. Probabil se mândreau cu faptul că Hristos era al lor, fiindcă foloseau darurile și privilegiile primite pentru a se înălța pe ei înșiși. Domneau ca împărați, în timp ce Pavel și cei împreună-lucrători cu el, care recunoșteau pe deplin că Îi aparțineau lui Hristos, erau precum „lepădătura tuturor”.

Felul de creștinism pe care corintenii îl manifestau este exact cel foarte popular astăzi, de aceea, așa cum ei aveau nevoie să li se prezinte cu tărie adevărul, la fel avem nevoie și noi. Fără aceasta nu poate exista progres în har și în adevăr, nici o umblare și o creștere în Duhul. Adevărul că noi suntem ai lui Hristos trebuie să aibă ascendentul necesar în viețile noastre, dacă este să fim ceea ce Scriptura arată că sunt creștinii cu adevărat.

J T Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Mă bucur de Cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă.
Psalmul 119.162

Biblia – o temelie solidă

Când primul misionar scoțian, dr. Alexander Duff, a fost trimis în India, a luat cu sine aproximativ 800 de volume frumoase și multe manuscrise de preț, deoarece avea de gând să înființeze acolo o școală. La Capul Bunei Speranțe, vaporul a naufragiat și toate cărțile lui au pierit în valuri. Pe când stătea pe marginea mării, a văzut o carte, care era adusă de valuri spre țărm. Era Biblia lui de buzunar. Atât i-a mai rămas, dar i-a fost de ajuns. A considerat aceasta ca un semn din partea lui Dumnezeu. Cât de minunat lucrează Dumnezeu cu fiii oamenilor! Cât de mare este puterea Cuvântului Său! Dacă n-am avea Cuvântul lui Dumnezeu, am fi lipsiți de singura temelie solidă, pe care se pot odihni sufletele noastre. Dacă n-am avea Scriptura, am fi ca un vapor fără busolă. Tot timpul, vrăjmașul sufletelor, diavolul, a căutat să le ia oamenilor de sub picioare stânca tare a revelației divine, ca să le dea în schimb temelia de nisip a tradițiilor omenești. Din cauza aceasta spunem tuturor cititorilor că cel mai important lucru este de a se ține strâns legați de Biblie. Despre acest Cuvânt, Autorul dumnezeiesc a spus: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24.35). Să ne întemeiem și noi credința noastră pe Cuvântul lui Dumnezeu, care este ca o stâncă ce nu poate fi clintită niciodată!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EXPRIMĂ-TI IUBIREA!

„Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi” (1 Tesaloniceni 3:12)

C.W. Vanderbergh a scris: „A iubi pe toată lumea nu este o corvoadă pentru mine. Singura mea problemă adevărată este vecinul meu de vizavi”. Majoritatea firmelor ar avea de câștigat dacă șefii și-ar iubi cu adevărat angajații și dacă aceștia ar ști-o. Majoritatea căsătoriilor ar fi mai fericite dacă soții/soțiile ar auzi și ar vedea dovezi constante ale iubirii din partea partenerilor lor. Majoritatea familiilor ar fi mai fericite dacă părinții și-ar susține neîncetat copiii, în dragoste.

Tim Sanders, care a scris „Love Is the Killer App: How to Win Business and Influence Friends (Dragostea este aplicația ucigașă: Cum să ai succes în afaceri și să-ți influențezi prietenii)”, ne spune că dragostea este un element crucial în căutarea succesului personal și profesional. El continuă spunând că dacă viața ar fi un iPhone, dragostea ar fi prima aplicație pe care ar trebui s-o descărcăm. Domnul Sanders știe ce știe!

Cei mai mari lideri sunt liderii iubitori – adepții lor, prietenii lor și angajații lor știu că ei le reprezintă interesele. Oprește-te și gândește-te: Ai putea spune că cei care au avut impactul cel mai mare și de durată asupra ta au fost aceia care te-au iubit cu adevărat și care au avut grijă de tine? Firește că da! Așa trebuie să te porți cu ceilalți. Compozitorul a spus: „Dragostea nu ne-a fost pusă în inimă ca să stea; deci, dragul meu, dăruiește-o altcuiva”.

Iată patru motive pentru care poți spune „te iubesc” în mod regulat:

1) Ai nevoie să spui.

2) Ai nevoie să te auzi spunând.

3) Ceilalți au nevoie să te audă spunând.

4) Ai nevoie s-o auzi de la alții.

Așadar, nu-ți fie teamă să spui aceste două cuvinte! Odată ce începi – nu te vei întoarce niciodată înapoi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 ian. 2017

27 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 66

In timpurile fericite despre care vorbeşte Psalmul 65, lui Israel îi va reveni misiunea de a invita naţiunile la a se bucura şi la a-L lăuda pe Dumnezeu, întâi pentru lucrările Lui înfricoşătoare (v. 3,5), apoi pentru bunătatea Sa îndreptată spre poporul Său. Ieşirea din Egipt şi intrarea în Canaan (v. 6) sunt cele dintâi acte ale măreţiei puterii şi ele trebuie întotdeauna preamărite. Creştini, să nu încetăm niciodată să celebrăm crucea Domnului nostru Isus Hristos! El ne-a eliberat de sub jugul prinţului acestei lumi (Egiptul) şi ne-a făcut să intrăm în binecuvântările cereşti.

Sunt apoi reamintite lungile suferinţe ale lui Israel (v. 10-12). Iudeii au fost (şi sunt încă) încercaţi în toate felurile, asupriţi şi călcaţi în picioare de naţiunile în mijlocul cărora au fost risipiţi. In curând însă Îl vor putea binecuvânta pe Dumnezeul care le-a scăpat sufletul şi care i-a curăţit în cuptorul încercării. În ce ne priveşte, noi suntem cu mult mai responsabili dacă vom uita vreodată acest obiectiv divin atât de preţios! Versetul 18 ne reaminteşte un adevăr deosebit de important: Dumnezeu nu poate asculta rugăciunile noastre atât timp cât avem pe conştiinţă un păcat nejudecat; de aceea, să ne grăbim să I-l mărturisim, pentru a ne putea bucura din nou de comuniunea cu El (Isaia 1.15; Psalmul 32.5,6)!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Moise a zis poporului: „Nu vă temeți; stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului, pe care o va lucra astăzi pentru voi; pentru că pe egiptenii pe care-i vedeți astăzi nu-i veți mai vedea niciodată”.
Exod 14.13

Minunată este pentru suflet mângâierea dată de faptul că am fost aduși la Dumnezeu! Când realizăm acest fapt, un nou orizont spiritual se deschide înaintea ochilor noștri. Israeliții strigaseră și plânseseră pe malul Mării Roșii dinspre Egipt. Ei credeau că Dumnezeu îi adusese acolo pentru a-i da morții, însă mormântul despre care credeau că va fi al lor s-a dovedit a fi al vrăjmașilor lor, iar pentru ei avea să devină o poartă spre libertate. „Nu vă temeți; stați pe loc și veți vedea salvarea Domnului.” Ei „au trecut pe uscat prin mijlocul mării” (versetul 29). În acele ape au fost înecați faraon și oștirea lui. Adâncurile i-au acoperit și s-au scufundat ca o piatră.

Puterea lui Satan a fost pentru totdeauna nimicită prin învierea lui Hristos. Poporul lui Dumnezeu este mântuit și mare este mântuirea lui Dumnezeu. Domnul a înviat; El a trecut prin moarte pentru noi. Puterea vrăjmașului încetează la mormântul lui Hristos. Ea nu poate pătrunde pe terenul învierii. Sângele Mielului lui Dumnezeu este răscumpărarea noastră; învierea lui Hristos este libertatea noastră. Aceste două mari binecuvântări ne aparțin și, prin Cel care a murit și a înviat, suntem împăcați cu Dumnezeu (2 Corinteni 5.18).

Mormântul Lui este poarta noastră spre libertate. Puterile întunericului nu pot trece dincolo de el. Am fost răscumpărați și aduși la Dumnezeu, în Hristos.

H F Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Împăratul le-a rânduit … o parte din bucatele de la masa lui și din vinul de care bea el … după care aveau să fie în slujba împăratului.” Daniel 1.5

Tactica împăratului Babilonului

Împăratul Babilonului este o imagine a diavolului, care tot timpul vrea să strice ordinea pe care Dumnezeu a așezat-o în lume. Programul împăratului Nebucadnețar în privința tinerilor din poporul lui Dumnezeu din vechime este o imagine a planurilor și tacticilor diavolului împotriva tinerilor creștini. Prin aceasta, Dumnezeu ne oferă o imagine exactă a felului în care vrăjmașul încearcă să-i doboare pe oameni. Împăratul Babilonului a făcut schimbări majore în viețile copiilor lui Israel cu scopul de a-i încorpora în împărăția sa, cu scopul ca ei să slujească pentru creșterea gloriei sale. Sunt cel puțin șase lucruri diferite pe care împăratul Babilonului le-a făcut pentru a-și atinge scopul: le-a schimbat locul; i-a transformat pe tineri în fameni; a schimbat scopul existenței lor; le-a schimbat limba; le-a schimbat hrana; le-a schimbat numele. Toate aceste schimbări au avut scopul ca acei tineri să fie îndepărtați de credința în Dumnezeu. Însă, așa cum vom vedea, întotdeauna credința în Dumnezeu are o cale diferită de aceea a împăratului Babilonului. Calea credinței poate fi îngustă, dar ea este clară, plină de pace și fericire. Să-L lăudăm pe Dumnezeu, pentru că ne-a dat exemplul lui Daniel și al prietenilor săi în Cuvântul Său! Datoria noastră a tuturor este să ne lăsăm atenționați de aceste învățături biblice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE ALEGI ACEEA CULEGI

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbe 14:12)

Imaginează-ți un coridor lung, întunecos, cu multe uși de o parte și de alta. Pe fiecare dintre ele stă scrisă o dependență, cum ar fi alcoolul, tabacul, drogurile, pornografia, jocurile de noroc, etc. Copilul tău adolescent trebuie să treacă prin acest coridor în călătoria lui spre starea de adult, iar tentația de a deschide aceste uși va fi mare. Ar putea auzi ritmul muzicii și râsetele gălăgioase ale prietenilor răsunând din spatele ușilor. Presiunea de a li se alătura poate fi uriașă. E foarte greu să convingi un adolescent iubitor de distracție să rămână în coridorul întunecos, care pare atât de plictisitor și de jenant.

Din nefericire, pentru un anumit procentaj de persoane care au deschis una sau mai multe uși din acestea, tragedia începe să se desfășoare. Dacă o persoană este predispusă – și nu ai cum să o știi dinainte – ea nu trebuie decât să deschidă ușa foarte puțin pentru ca monstrul să iasă afară și să-l apuce. Unii vor fi ținuți în această strânsoare toată viața.

Dacă vorbești despre problema lui cu cineva care are o dependență, vei afla că probabil totul a început întâmplător – fără cel mai mic indiciu că viața va lua o întorsătură tragică. Totul a început cu deschiderea unei uși.

Solomon concluzionează lucrul acesta în două versete:

1) „Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei! Dacă-ţi vor zice: „Vino cu noi! … fiule, să nu porneşti la drum cu ei, abate-ţi piciorul de pe cărarea lor!” (Proverbe 1:10-11,15).

2) „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 ian. 2017

26 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 65

Înainte ca lauda să devină universală, în zorii zilei mileniale (Psalmul 66), ea este pregătită în linişte în inima celor răscumpăraţi. Trebuie să ne fie familiară această adorare care se înalţă în tăcere spre Dumnezeu într-un mod cu atât mai real, cu cât cuvintele nu pot s-o exprime. Să experimentăm această închinare şi când suntem pe drum, şi în timpul pauzelor la lucru, şi în patul nostru în „vegherile nopţii”… (Psalmul 63.6). Ea va fi întotdeauna ascultată şi înţeleasă de Cel care ascultă rugăciunea (v. 2).

După ce, în versetul 3, a conştientizat iertarea păcatelor, Israel (şi în aceeaşi măsură creştinul) se va putea bucura de prezenţa lui Dumnezeu (v. 4).

Psalmul se încheie printr-un măreţ tablou al viitoarelor binecuvântări pământeşti, imagini ale bogăţiilor spirituale pe care credinciosul le-a luat în posesie încă de acum. Dacă aici tânjeşte „într-un pământ sec şi uscat, fără apă” (Psalmul 63.1), el trebuie să-şi amintească de faptul că „râul lui Dumnezeu este plin de apă” (v. 9). Dragi prieteni, nu este atunci vina noastră, dacă uneori sufletul nostru suferă de uscăciune? (vezi loan 4.14,15).

„Tu faci să cânte de bucurie venirea dimineţii şi a serii”, spune din nou versetul 8. Fie ca şi zilele noastre să înceapă, să se desfăşoare şi să se încheie printr-un cânt al fericirii şi al dragostei.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Și sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi; și, când voi lovi țara Egiptului, nu va fi nicio plagă peste voi, ca să vă distrugă.” Exod 12.13

Nu exista scăpare decât prin sânge. Îndurarea nu avea loc acolo; era timpul Nimicitorului. Oriunde nu era sângele, sabia lovea. Orice casă care nu purta deja sentința judecății se afla sub mânia divină. Onoarea, titlurile, vrednicia personală sau orice altceva nu constituiau o protecție; judecata avea să cadă asupra fiecărui întâi-născut.

„Sângele vă va fi semn.” Nimic altceva nu putea fi semn. Nu căuta un semn înăuntrul tău, ci privește la sângele lui Hristos! Nu privi la simțămintele tale, ci la suferințele Lui! Nu la bucuria ta, ci la durerea Lui! N-ar fi fost credință, ci neascultare, dacă israeliții și-ar fi petrecut noaptea întrebându-se și cercetând dacă sângele era cu adevărat pe ușa casei lor. Nimeni nu trebuia să iasă din casă până dimineața. Ei trebuiau să stea înăuntru și să aștepte venirea zilei. Cei care stăteau în casă tremurând și îndoindu-se erau oare mai puțin în siguranță decât cei care așteptau venirea dimineții plini de liniște și de încredere? Întâiul-născut al unei mame disperate și măcinate de îndoială era oare mai puțin în siguranță decât cel al unei mame pline de încredere în Domnul? Nu, ci sângele de pe ușă reprezenta temeiul siguranței, nu simțămintele celor din casă. Remarcați cuvintele: „Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi”. Sabia dreptății Lui a căzut asupra binecuvântatului Înlocuitor. Dreptatea Lui nu mai cere o a doua judecată, nu mai cere încă o moarte pentru păcat. Sabia care a căzut asupra Mielului este cea care acum îi adăpostește pe aceia pentru care sângele a fost vărsat.

H F Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… au ajuns plini de orice fel de nelegiuire … Și, măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu … găsesc de buni pe cei ce le fac.” Romani 1.29,32

O „inundație” mult mai groaznică se propagă pe tot cuprinsul pământului. În versetele de mai sus, apostolul zugrăvește starea de stricăciune în care a ajuns omul după potop în privința religiei, pentru ca apoi să descrie căderea morală groaznică, urmarea inevitabilă a îndepărtării de Dumnezeu și a idolatriei. Cine cunoaște câtuși de puțin scrierile antice ale păgânilor știe că acestea vorbesc cu libertate în numeroase locuri despre fapte rușinoase, ceea ce ar putea părea de neînțeles, dacă nu am ști în ce măsură poate păcatul să împietrească inima și să anihileze orice fel de sentiment de rușine. Dând mai multă cinste creaturii decât Creatorului, omul nu făcea altceva decât să schimbe adevărul lui Dumnezeu sau să nu țină seamă de el. Dacă omul părăsește locul cuvenit, acela de ființă creată, dependentă, și cade pradă patimilor și poftelor, devine o jucărie a lui satan, tatăl minciunii, și se scufundă cu repeziciune, ajungând mai jos decât animalele. Cât de îngrozitoare va fi judecata care va izbucni curând peste o asemenea stricăciune! Cine recunoaște însă că starea sa este pierdută, să cheme Numele Domnului, care singur poate aduce rezolvare, poate aduce iertare, poate aduce eliberare de păcat și urmările sale. Un astfel de om va putea spune: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FACI FATĂ DURERII (2)

„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă” (Psalmul 34:18)

O femeie a spus: „Expresia prima dată” l-am înțeles cu adevărat când mi-am pierdut soțul. Prima mea noapte singură, prima dată când m-am dus singură la biserică, prima mea aniversare singură. Și când nici prin cap nu-mi trecea că lucrurile s-ar putea înrăutăți, m-am trezit pregătindu-mă singură pentru concedii – aș da orice să le pot boicota”.

În asemenea clipe, ne putem sprijini pe promisiunea aceasta: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă”. El ne oferă mângâierea prezenței Lui prin Cuvântul Său. Suportul prietenilor și a familiei pline de dragoste, ajută la vindecarea noastră.

Între timp, există câteva lucruri pe care le poți face singur:

1) Apelează la puterea lui Dumnezeu! Durerea te secătuiește din punct de vedere fizic și emoțional. Așa că, roagă-L pe Dumnezeu să te ridice și să te întărească când te simți epuizat. „El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin … cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea” (Isaia 40:29, 31)

2) Să ai așteptări rezonabile cu privire la lucrurile pe care le poți gestiona! Nu aștepta prea mult dintr-odată. Poartă-te cu tine însuți așa cum te-ai purta cu cel mai bun prieten al tău; fii bun, atent și cumpătat.

3) Încearcă să-ți faci planuri dinainte! Când suferi, nu există un mod „corect” sau „incorect” de a te comporta la evenimente speciale, cum ar fi zilele de naștere, aniversările și vacanțele. Unii încearcă să facă lucruri total diferite, în loc să păstreze vechile obiceiuri care le-ar putea accentua simțul pierderii. Fă ceea ce simți că e mai bine pentru tine.

4) Lasă-i pe alții să te ajute! A merge singur înseamnă, de regulă, a nu ajunge nicăieri; apelează la prieteni și la cei dragi. Cere-le să se roage cu tine și pentru tine. Nu uita, ceilalți nu știu neapărat care sunt lucrurile de care ai nevoie decât dacă le spui.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 ian. 2017

25 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 64

Credinciosul nu suferă numai din pricina uscăciunii unei lumi in care nu-şi poate potoli setea sufletului, ca în Psalmul 63, ci el resimte şi vrăjmăşia oamenilor. Aceştia îşi ascut limba împotriva lui ca o sabie (comp. cu Psalmii 55.21 ft 17.4). Credinţa a stârnit întotdeauna antipatia din partea necredincioşilor, iar acest lucru nu trebuie să ne mire, ci să ne determine să veghem ca purtarea noastră să nu le dea niciodată ocazia unor acuzaţii îndreptăţite. împotriva acestei săbii şi a acestor săgeţi să îmbrăcăm ,platoşa neprihănirii (adică o comportare ireproşabilă – Efeseni 6.14; citiţi şi 1 Petru 2.12) și să opunem tuturor acestor manifestări ale răutăţii „blăndețea înţelepciunii” (Iacov 3.13). Atunci Dumnezeu va lua în mîinile Sale cauza noastră (Romani 12.17-19).

„Cine va vedea?” se întrebau vrăjmaşii celui drept (v. 5; vezi şi Psalmii 10.11 şi 59.7). Ei bine, Dumnezeu îi vede! Privirea Lui discerne în cele mai mari profunzimi ale inimii răutatea şi uneltirile acesteia (v. 6). Şi, ca răspuns la săgeata ţintită şi lansată pe neaşteptate (acest cuvânt „amar”) împotriva omului integru (v. 4), El pregăteşte propria Lui săgeată, care-l va scăpa pe răscumpăratul Său într-un mod la fel de neaşteptat, când va veni momentul potrivit (v. 7).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și a treia zi a avut loc o nuntă în Cana din Galileea și mama lui Isus era acolo.
Ioan 2.1

Cele trei zile de la începutul lucrării publice a lui Hristos s-au încheiat cu o sărbătoare de nuntă – o frumoasă imagine a bucuriei din Mileniu. În ciuda multor calități ale ei, Maria mai avea ceva de învățat; la fel, și noi avem încă multe de învățat. Ea trebuia să învețe să lase toate lucrurile în mâinile Fiului ei și să înțeleagă că El era nu doar un oaspete acolo, ci Gazda.

Știm că Maria avea obiceiul să păstreze și să cântărească lucruri în inima ei (Luca 2.19), de aceea ea trebuie să se fi gândit mult la evenimentele din acea zi. Totul părea să fie în ordine, până când vinul s-a terminat; apoi cuvintele pe care Fiul ei i le-a spus (versetul 4); vasele de piatră care au fost umplute cu apă, la porunca Lui; mai-marele mesei, care a rămas uimit atunci când a gustat din apa schimbată în vin și care i-a spus mirelui că păstrase vinul cel bun până atunci (versetul 10). Lecția pe care o învățăm din toate acestea este că, atunci când nu-L lăsăm pe Domnul să fie la controlul vieților, căminelor și adunărilor noastre, falimentul va interveni, în ciuda tuturor eforturilor noastre. Totuși, supunându-ne Lui, lăsându-L să preia controlul și făcând ceea ce spune El, binecuvântarea va începe să curgă și vom vedea ceva din gloria Lui (versetul 11).

Astfel, Îl putem contempla pe Hristos în cele șapte minuni înregistrate pe paginile Evangheliei lui Ioan și în cele șapte afirmații „Eu sunt” și, de asemenea, putem vedea cât de mare este El. Cuvintele lui Ioan de la sfârșitul acestei întâmplări sunt demne de remarcat: „După aceasta a coborât la Capernaum, El și mama Sa și frații Săi și ucenicii Săi; și acolo au rămas nu multe zile” (Ioan 2.12). Vedem harul minunat al Domnului, care a binevoit să fie cu cei ai Săi. La fel, El dorește și azi să fie – să rămână – cu noi. Lumea nu era pregătită atunci pentru așa ceva și nici astăzi nu este.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Proverbe 3.5-6

Negustorul se întoarse descurajat acasă și închise ușa prin care apa intrase deja în coridor, apoi urcă la ai săi. După ce soția lui l-a întrebat cum stau lucrurile în sat, aceasta i-a încurajat pe toți din casă să cânte o cântare în noaptea aceea fără speranță. În cântarea lor se spunea: „Deci ia-mi, Tu, Doamne, mâna / Și mă condu, / De-acum și-ntotdeauna / Precum vrei Tu”. Apoi într-o rugăciune a credinței au încredințat totul în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu. Când s-a luminat de ziuă, s-au putut vedea stricăciunile aduse de ultimele ore. Toți se îngroziră. Aproape toate casele de pe strada lor dispăruseră. Și apa continua să se ridice, iar casa lor se cutremura de loviturile puternice, încât locatarii se întrebau cu frică de moarte: Cât timp se va mai putea împotrivi casa noastră acestor lovituri? Dar când omul nu mai are niciun sprijin în lucrurile văzute, Dumnezeu intervine în harul și dragostea Sa și pe căile hotărâte de El. Un echipaj al armatei cu o barcă mare căuta prin sat să vadă dacă mai sunt supraviețuitori. Cu mare greutate, soldații au reușit să ajungă la casa negustorului și astfel să-i salveze. Putem înțelege bucuria acelor oameni, care au primit un răspuns la rugăciunea lor și au fost salvați.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FACI FATĂ DURERII (1)

„Isus plângea” (Ioan 11:35)

Dr Colin M. Parkes a spus: „Durerea este prețul pe care îl plătim pentru dragoste”. Cu cât iubești mai mult o persoană, cu atât mai îndurerat ești la moartea ei. Șocul, nesiguranța, confuzia, depresia, golul și mânia, toate acestea fac parte din proces.

Când Domnul Isus a ajuns la casa lui Lazăr, prietenul său murise deja de patru zile, iar sora sa, Marta era supărată. Ea dorea să știe de ce Isus nu a venit mai devreme sau de ce nu a împiedicat toate acestea. „De ce, Doamne?” E o întrebare pe care ne-o punem când suntem copleșiți de durere. Care a fost răspunsul Domnului Isus? Biblia ne spune că, văzând-o pe Maria și pe ceilalți îndoliați, „Isus a plâns”. Și fiindcă El a plâns, înseamnă că și tu poți plânge!

Lacrimile nu reprezintă o lipsă a credinței, ci sunt o dovadă a faptului că ești om. Cel ce ți-a dat abilitatea de a iubi înțelege părerea de rău și pierderea, de aceea ți-a dăruit lacrimi. Cum jelim noi?

Un consilier spune: „Ciudat. Imperfect. De obicei, cu un puternic sentiment al împotrivirii. Deseori cu mânie și cu încercarea de a negocia. Ne zvârcolim, lovind și strigând, până când ajungem la acea stare de pace, numită acceptare”. Acceptarea nu înseamnă, însă, capitularea în fața disperării, pentru că „despărțirea e vremelnică, iar reîntâlnirea este veșnică”.

Pavel spune: „toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire … atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1 Corinteni 15:51-54).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 ian. 2017

24 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 63

Ce putea să caute David, în zorii zilei, în pustiul lui Iuda, un loc arid, dezolant, imagine a lumii? Nimic altceva decât pe Dumnezeu, pe Dumnezeul lui personal. Avem noi cu Domnul nostru astfel de întâlniri matinale, în care să aducem înaintea Lui slăbiciunea noastră, temerile noastre – căci cel credincios nu este nicidecum unul insensibil – dar în care să şi ascultăm învăţăturile Lui, să-I cerem ajutor şi călăuzire? Numai El poate împlini cerinţa sufletului, prin propria Lui prezenţă: Sufletul meu însetează după Tine” (v. 1), iar la această nevoie. Dumnezeu răspunde întotdeauna (Ieremia 31.25). Versetul 5 confirmă aceasta: „Sufletul meu se va sătura…” Oare a transformat Dumnezeu pustiul într-un loc roditor? Cam în direcţia aceasta îndreptăm noi deseori rugăciunile noastre. Cerem împrejurări mai favorabile, cu convingerea – greşită – că starea noastră spirituală ar depinde de împrejurări. Nu! Aici pustiul rămâne pustiu, însă ceea ce s-a schimbat este numai modul în care este străbătut. Pentru că sufletul îşi regăseşte rădăcinile în interiorul templului, de aceea este mereu capabil să cânte de bucurie (v. 3,5,7). Dumnezeu doreşte întotdeauna să mi Se arate ca fiindu-mi de ajuns, iar dacă pustiul este necesar pentru această demonstraţie, şi cântările mele spun acelaşi lucru, pentru că ele mărturisesc faptul că însuşi Domnul este fericirea mea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Păzește-mă, Dumnezeule, pentru că în Tine mă încred.
Psalmul 16.1

Întotdeauna, în orice împrejurare, cu Dumnezeu „avem de-a face” (Evrei 4.13). Cei care privesc întotdeauna la cauzele secundare ajung într-o stare de necredință practică. Dacă ne bazăm pe împrejurări, vom pierde simțământul faptului că avem de-a face cu Dumnezeu.

Când ajungem să-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu, Îl cunoaștem ca fiind dragoste. Apoi, știind că totul ne vine de la El, deși ne aflăm în pustie, interpretăm toate lucrurile prin dragostea Sa. Putem fi chemați să trecem prin dureri, suferințe și încercări, ca parte a disciplinării noastre, însă toate vin de la Dumnezeu, dintr-un izvor în care avem încredere. Privim, dincolo de împrejurări, la El; și nimic nu ne poate despărți de dragostea Sa (Romani 8.38,39).

Nu este oare adevărat că adesea ne oprim la împrejurările în care ne aflăm și luăm în considerare doar simțămintele și judecata noastră cu privire la ele? Nu cu împrejurările trebuie să ne preocupăm, ci cu ceea ce Dumnezeu intenționează prin ele. Poate exista vreun rău ascuns (unul dintre miile de lucruri care, dacă ne complăcem în ele, ne pot împiedica să ne bucurăm de Dumnezeu), care lucrează în inima mea și de care nu sunt conștient. Ei bine, Dumnezeu trimite anumite împrejurări prin care îmi descoperă acel rău ascuns, ca eu să-l judec. Nu este aceasta o binecuvântare? Împrejurările nu creează răul respectiv, ci doar îl pun în lumină; ele nu fac decât să acționeze asupra lucrurilor pe care le găsesc în inima mea și le pun în lumină. După ce răul este descoperit, împrejurările sunt date uitării și va fi văzut doar Dumnezeu.

Dacă trecem prin împrejurări care ne încearcă inima și o umplu de nedumerire, să nu uităm că avem de-a face cu Dumnezeu și că El are un scop cu privire la noi. Din momentul în care inima recunoaște prezența lui Dumnezeu, ea se supune, iar sufletul tratează împrejurările în părtășie deplină cu El.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Mai bine să cauți un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.
Psalmul 118.9

În satul părăsit se așternu o liniște apăsătoare. Dar nu plecaseră toți. Câteva familii, care locuiau în partea de sus a satului, gândeau că pot risca să rămână pe loc. Printre aceștia era și negustorul satului, domnul Jordan. Casa lui mare și puternică a mai înfruntat multe inundații și i se părea mai sigur, în caz de nevoie, să se adăpostească cu ai săi la ultimul etaj decât să plece la drum pe o astfel de vreme, mai ales cu soția și plăpândul sugar, și să caute adăpost în aglomeratul oraș Mannheim. Astfel, se apucară de lucru pentru a fi pregătiți în caz de nevoie. Lenjeria, lemnele, alimentele și felinarele au fost duse la ultimul etaj al clădirii. După ce totul a fost pregătit, domnul Jordan plecă să se intereseze de cele două familii care au rămas în sat.

Între timp se întunecase și nimeni nu mai era prin case ca să aprindă luminile. O ploaie rece cădea mereu, iar apa de pe stradă ajunse până la glezne. Domnul Jordan încerca să înainteze, dar aproape de cele două case, la care dorea să ajungă, venea un pârâu care i-a tăiat calea. Domnul Jordan privi cu atenție la ferestre, dar jos era întuneric peste tot, doar la ferestrele de la pod se zărea o lumină. Oamenii nu mai aveau încredere că digul va rezista.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LIBER SĂ TE ÎNCHINI LUI DUMNEZEU

„Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12)

Când vorbim despre mântuire, există o singură cale. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Calea” (Ioan 14:6). Când vorbim, însă, despre închinare, există mai multe modalități. Fiecare generație descoperă același lucru: muzica ce-i înflăcărează pe nepoți, pe bunici îi stinge. Așa că, ar fi bine să nu ne mai certăm din cauza preferințelor personale, cu privire la stilul de închinare.

„Cântau o cântare nouă … oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam” (Apocalipsa 5:9). Cu toții ne închinăm aceluiași Domn și singurul lucru pe care El îl cere este o inimă sinceră. Lucrul acesta este valabil fie că este muzică country, lirică, calypso sau muzică clasică intonată la orgă.

Dumnezeu nu ne cere să ne exprimăm dragostea față de El în mod identic, însă ne cere să nu-i judecăm pe alții pentru felul în care se închină. Când Biblia spune: „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul”, crezi că toți o făceau pe același stil de muzică? Marea trezire spirituală care a avut loc sub frații Wesley și care a dat naștere Bisericii Metodiste a fost caracterizată de cântări care îți răscoleau sufletul, precum: „O, de-aș avea eu limbi o mie”. Cu toate acestea, numeroși creștini sinceri din acele zile au condamnat melodia pentru că se asemăna muzicii din baruri. Unul din pericolele înaintării în vârstă constă în dorința de a păstra lucrurile neschimbate, insistând ca ceilalți să fie de acord cu noi și judecându-i ca fiind nespirituali atunci când nu sunt de acord.

Pavel a scris: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinteni 9:22). Să remarcăm cuvântul „oricum”. Câtă vreme cântarea cuiva îi este adresată „Mielului”, Dumnezeu o primește – și noi, la rândul nostru trebuie s-o primim!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 ian. 2017

23 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 62

Acest frumos psalm compus de David nu s-a «născut» în urma unei împrejurări deosebite din viaţa sa, ceea ce pentru noi confirmă faptul că, „în toate timpurile”’ (v. 8), sufletul trebuie să se lase liniştit în grija lui Dumnezeu (numit aici de șapte ori) şi numai în El! Ce preţioase expresii ale încrederii găsim în versetele 1 şi 2 şi în versetele 5-8, dar, mai presus de toate, ce Obiect de nepreţuit al încrederii mele: Hristos, Stânca de veacurilor, pe care se întemeiază deopotrivă mântuirea mea şi gloria mea (v. 7)! Dacă eu sunt pătruns de acest adevăr, atunci sunt în măsură să-i invit şi pe alţii să se încreadă în El (v. 8) şi, în acelaşi timp, să-i avertizez cu privire la faptul că orice alt sprijin este amăgitor. Într-adevăr, fie că sunt jos pe scara socială, fie că sunt sus, oamenii se fălesc cu aroganța lor şi cu pretenţiile lor mincinoase. Puşi în cumpăna divină însă, ei vor fi găsiţi fără greutate: „mai puţin decât o suflare” (v. 9; comp. cu Daniel 5.27).

In Ce ne priveşte pe noi, creştinii, să avem grijă să nu uităm cuvintele cu care se încheie versetul 10: „Când creşte bogăția, nu vä lipiţi inima de ea”. Mulţi copii ai lui Dumnezeu, caree au rămas credincioşi atât timp cât nu se puteau bizui decât pe Dumnezeu (v. 1), n-au rezistat la proba … îmbogățirrii (comp. cu Psalmul 69.22). „înşelăciunea bogăţiilor” a Inăbușit Cuvântul viu, facându-l astfel să rămână fără rod (Midi 13,22).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Atunci capii părintești ai lui Iuda și ai lui Beniamin și preoții și leviții, toți aceia al căror duh îl trezise Dumnezeu, s-au ridicat ca să se suie și să înalțe casa Domnului, care este în Ierusalim. Și toți care erau împrejurul lor i-au ajutat cu obiecte de argint, cu aur, cu bunuri și cu animale și cu lucruri de preț, pe lângă tot ce aduceau de bunăvoie.” Ezra 1.5,6

După captivitatea babiloniană – Dorința de a pleca și dorința de a dărui

Cirus, împăratul Persiei, vestise faptul că Domnul Dumnezeul lui Israel îi poruncise să-I zidească un templu la Ierusalim. El Îl recunoscuse pe Domnul ca fiind adevăratul Dumnezeu. Prin urmare, a dat voie celor din poporul lui Dumnezeu să plece și să rezidească templul, și a poruncit celor care rămâneau să-i ajute pe cei care plecau cu argint, aur, bunuri, vite și daruri de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu.

Conducătorii lui Israel, cărora Dumnezeu le mișcase duhul, au făcut întocmai. Mulți, fără îndoială, așteptaseră de mult ziua când aveau să se întoarcă în țara lor, pentru a rezidi templul. Alții i-au încurajat și le-au dăruit din averile lor materialele și proviziile necesare pentru această acțiune de mare anvergură.

În vreme ce, pe de o parte, Domnul Însuși Își zidește astăzi Adunarea formată din pietre vii, pe de altă parte El folosește credincioși pentru a zidi. Peste tot în jurul nostru există material pe care să-l zidim pe singura temelie, care este Isus Hristos. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toți cei implicați în mod activ în lucrarea de zidire. El îi va răsplăti din belșug la timpul potrivit.

Fiecare dintre noi putem participa la această lucrare spirituală de zidire. Nimeni nu este scutit. Unii lucrează efectiv, iar alții îi pot ajuta prin rugăciune. Există și dintre aceia care au la dispoziție mijloace financiare; ei au privilegiul de a-și folosi averile pentru a-i susține pe alții care lucrează. Domnul Isus a menționat chiar și cei doi bănuți ai văduvei.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.”
Eclesiastul 1.9

Anul 1822 se încheiase cu ploi și vijelii, iar noul an nu părea să aducă altceva mai bun. Ploaia curgea neîncetat pe pământul plin de apă, care nu mai putea absorbi nimic. Toate pâraiele și râurile crescuseră și inundară țara. Chiar și marele fluviu Rin, care nu se ridica așa de ușor, acum, încetul cu încetul își ieșise din matcă. Numeroșii săi afluenți din împrejurimi își măreau zilnic apele și oricât ar fi împins masele mari de apă, curând fluviul Rin nu le-a mai putut primi: ele au inundat malurile lui și au pustiit țara de jur-împrejurul său aducând numai frică și sărăcie. Aproape de orașul Mannheim se afla un sat, care era așezat chiar lângă fluviul Rin. În ziua de 2 ianuarie, în acel sat era zarvă mare. Masele mari de apă, care creșteau mereu, prevesteau ruperea digului, singurul care adăpostea satul de groaznicele valuri. Plini de spaimă, locuitorii se strânseră să hotărască, dacă se mai putea rămâne sau nu o noapte în satul amenințat de ape. Deodată se auziră strigăte. Pe o stradă veneau din satul vecin mulți bărbați, femei și copii, pe jos și în căruțe, și anunțau că au scăpat cu mare greu de apele, care intraseră cu mare putere în sat și în fața cărora nu putea sta niciun dig. Cuprinși de spaimă, locuitorii de pe valea fluviului Rin se pregătiră să fugă și ei, luându-și cu ei doar strictul necesar, care se putea lua.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUHUL LUI DIOTREF

„Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea” (3 Ioan 1:9)

Unii oameni sunt atât de nesiguri și se simt amenințați cu atâta ușurință încât simt nevoia de a doborî orice persoană pe care o percep ca pe un competitor. Să ne gândim la Diotref, unul dintre liderii bisericii Noului Testament. El a ajuns într-o adevărată dilemă când Ioan i-a recomandat pe unii învățători talentați ai Evangheliei să vină și să vorbească în biserica lui. Contaminat de nesiguranță, Diotref s-a temut că vizita lor va fi o amenințare pentru poziția sa, așa că a refuzat să le dea voie să vină. Ioan, supărat pe comportamentul lui Diotref, i-a scris prietenului său Gaius despre felul în care intenționa să gestioneze această situație. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică. Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu” (v. 9-11).

Adevărul este că vedem duhul lui Diotref bine-merci atât în organizațiile seculare, cât și în cele sacre. Astfel de persoane îi ponegresc pe noii-veniți, și-i percep ca pe o amenințare. Cuvântul pentru tine astăzi este; stai alipit tare de bine! Acest duh caută fisuri în armura victimelor, însă contrar a ceea ce face, faptul că strică imaginea celuilalt nu le va îmbunătăți propria imagine.

Cuvântul „diavol” are la origine cuvântul „diabolos”, care se traduce literal prin „a defăima”. A defăima, deci, înseamnă a face lucrarea diavolului!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

22 ian. 2017

22 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Psalmul 61

Când cel credincios întâmpină răutatea, sub toate formele ei, când este urmărit de oameni şi inima îi este copleşită înăuntrul său, el îşi are adăpostul în Dumnezeu (v. 2,3). Aceasta a fost experienţa lui David atunci când a fost urmărit, pentru început de Saul şi mai târziu de Absalom, şi tot aceeaşi experienţă va fi şi a rămăşiţei care va fugi pentru a scăpa de dominaţia lui Antihrist.

„Mă vei conduce pe o stâncă prea înaltă pentru mine” (v. 2). Duhul Sfânt conduce credinţa pe înălţimi pe care inteligenţa firească nu le poate atinge şi faţă de care se simte nevrednică. Şi, de pe înălţimea stâncii, cel credincios ÎI proslăveşte pe Dumnezeu pentru tot ceea ce Persoana Sa este pentru el, pentru toate aspectele sub care găseşte la El ajutor şi ocrotire. Astfel, Dumnezeu îi este „un turn tare împotriva vrăjmaşului” (v. 3; comp. cu Proverbe 18.10), un „cort”, ca adăpost de furtună sau de dogoarea soarelui (v. 4) şi un „ascunziş al aripilor (Sale)”, care vorbeşte despre îngrijire şi siguranţă (v. 4).

Ca şi în Psalmul 56.12, cel credincios îşi aminteşte de jurămintele pe care le-a făcut, de angajamentele pe care şi le-a luat faţă de Dumnezeu (v. 5 şi 8). Pentru noi, creştinii, echivalentul acestor jurăminte este o conştiinţă pătrunsă de sentimentul că Domnul are drepturi asupra noastră, că acum suntem daţi lui Dumnezeu şi deci nu ne mai aparţinem deloc nouă înşine, ci Aceluia care ne-a răscumpărat (2 Corinteni 5.15; citiţi şi Romani 12.1).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

„Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, nesocotindu-le greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării.” 2 Corinteni 5.19

Unii afirmă că Domnul Isus, prin moartea Sa, a găsit o cale de a-L îmbuna pe Dumnezeu cu privire la păcătoși, ca astfel Dumnezeu să poată fi plin de har față de ei. Aceasta însă nu este evanghelia adevărată. Adevărata evanghelie începe cu ceea ce este în inima lui Dumnezeu Însuși. El nu a fost niciodată vrăjmașul omului; toată vrăjmășia a fost din partea omului împotriva Sa. Omul a devenit răzvrătit și păcătos, hotărât să-și urmeze propria cale. El nu are nici dorința, nici puterea de a trece peste bariera pe care păcatul a ridicat-o între el și Dumnezeu.

Dumnezeu a inițiat lucrarea minunată de aducere a omului înapoi la Sine. El L-a trimis pe Fiul Său pentru a fi ispășirea pentru păcatele omului. De fapt, așa cum versetul nostru ne spune, „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”. Hristos era reprezentantul lui Dumnezeu în această lume, însăși reprezentarea inimii lui Dumnezeu, fiindcă El este pe deplin Dumnezeu, binecuvântat în veci. Omul era cel care avea nevoie de împăcare, fiindcă el era vrăjmașul, însă doar Dumnezeu putea face lucrarea necesară pentru aceasta, și a făcut-o în mod perfect, dăruindu-L pe singurul Său Fiu. Ispășirea a fost făcută, iar sfințenia lui Dumnezeu a fost satisfăcută, pentru întreaga lume, căci în inima lui Dumnezeu era gândul de a împăca lumea cu Sine.

Acum oamenii sunt invitați să se împace cu Dumnezeu – să găsească pacea cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos. Acest cuvânt al împăcării a fost încredințat apostolilor și, prin extensie, credincioșilor din ziua de astăzi. Știm că inimile oamenilor sunt vrăjmașe lui Dumnezeu și, pentru chiar acest motiv, suntem chemați să-i invităm pe cei pierduți să se împace cu Dumnezeu, prin a-și pune încrederea în Cel care a fost făcut păcat pentru noi. El îi aduce pe cei păcătoși la Dumnezeu, pentru ca aceștia să fie manifestarea dreptății lui Dumnezeu, în Hristos.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos …
Galateni 6.14

Crucea, punctul central a toate

Nimic nu se aseamănă cu crucea lui Isus Hristos. Crucea pune pe fiecare în fața întrebării: stau de partea lumii care L-a lepădat pe Hristos sau de partea lui Hristos care a fost lepădat de lume? Crucea este dovada dreptății lui Dumnezeu, unde El a trebuit să judece păcatul, și dovada dragostei lui Dumnezeu, unde El vrea să-l ierte pe păcătos. Pentru cei credincioși, ea înseamnă achitarea de judecată și începutul vieții noi, pe care o primești în clipa când accepți mântuirea. Acolo la cruce s-a făcut cel mai mare păcat crucificând pe Hristos, și totuși tocmai acolo s-a ispășit și păcatul: prin moartea Lui. Cu cât ne gândim mai mult la ce s-a întâmplat la cruce, cu atât înțelegem mai mult că acolo este punctul central a toate. Cuvântul de la cruce, Evanghelia, descoperă vina și pierzarea omului și promite în același timp tuturor care cred în lucrarea de răscumpărare făcută de Hristos, mântuirea veșnică. „Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării.” Astfel de oameni nu contestă moartea lui Isus la Golgota, dar ei îi fură toată valoarea. Pentru ei este cel mult moartea unui martir. Ei nu cred nici în necesitatea lucrării de mântuire făcută de Hristos, nici în efectul ei pentru ispășirea păcatului; ei refuză să-L recunoască pe Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Dar pentru toți, care primesc în credință cuvântul crucii, ea se arată ca „puterea lui Dumnezeu”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass