Mana Zilnica

Autor: Mana Zilnica

  • 26 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    A trimis un om înaintea lor: Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în butuci, sufletul său a intrat în fiare, până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat. Împăratul a trimis și l-a dezlegat; stăpânitorul popoarelor l-a eliberat. L-a pus domn peste casa lui și cârmuitor peste toate avuțiile lui.

    Psalmul 105.17-21



    Dumnezeu a trimis un Om și înaintea noastră – pe Fiul Său preaiubit. Ni se spune că „El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.11). Cât de trist este să vedem felul în care El a fost tratat! A fost vândut pentru treizeci de arginți, prețul unui rob. Suferințele lui Iosif în închisoare nu se pot compara cu suferințele lui Hristos pe cruce. Acolo El a îndurat batjocura și persecuția amară din partea celor pe care El Însuși îi crease. Mai mult, a suferit agonia de a fi părăsit de Dumnezeu atunci când purta judecata cumplită pentru păcatele noastre, în timpul celor trei ore de întuneric. Cu adevărat, „sufletul Său a intrat în fiare”.

    „Până la timpul când s-a împlinit ce a spus.” Aceste cuvinte, scrise cu privire la Iosif, își găsesc ecouri cu siguranță mult mai adânci cu privire la Hristos. Ce spusese Hristos? Găsim cuvintele Lui în Luca 18.31-33: „Toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. Pentru că El va fi dat în mâinile națiunilor și va fi batjocorit și va fi insultat și va fi scuipat și Îl vor biciui și Îl vor omorî și a treia zi va învia”. Învierea Domnului Isus dintre cei morți este ilustrată aici în ceea ce este spus despre Iosif: „Împăratul a trimis și l-a dezlegat”. Dumnezeu I-a dezlegat Domnului Isus legăturile morții.

    Așa cum Iosif a fost înălțat în Egipt, Domnul Isus a fost înălțat în ceruri și I s-a dat un Nume mai presus de orice nume. Să-I dăm și noi cinstea și gloria care I se cuvin!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Se răspândea tot mai mult vestea despre El și mulțimi multe se strângeau să-L asculte … Iar El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga.

    Luca 5.15,16



    Vestea despre Isus

    Cât de reală a fost binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrarea Domnului Isus încă de la începutul acesteia! Cu o atingere, El a vindecat un lepros. Deși i-a spus omului să nu spună nimănui nimic, totuși vestea s-a răspândit, iar mulțimile au fost atrase să Îl asculte și să fie vindecate. Dar Domnul binecuvântat al gloriei nu a fost încântat de entuziasmul mulțimii. Unii ar considera aceasta o oportunitate excelentă; dar Domnul Se retrăgea și Se ruga. El nu a venit în lume ca să Își facă publicitate, ci ca să facă voia lui Dumnezeu. Dacă numărul mare al celor ce-L ascultau tindea să distragă atenția de la realitatea și adevărul mesajului Său de har, El Se retrăgea.

    Locul cel mai înalt Îi aparține numai Domnului Isus, iar El, de dragul nostru, a coborât pentru a lua locul cel mai de jos, un loc asociat cu suferințe și lupte mai mari decât pot înțelege mințile noastre. Dar acum, ca Om, El stă pe tronul lui Dumnezeu în locul cel mai înalt. Ale Lui sunt pentru veșnicie lauda și onoarea și puterea și gloria! Să lăsăm ca această veste despre Isus – Unicul Mântuitor venit la noi din partea Tatălui ceresc – să-Și facă lucrarea în inimile noastre! Cât de bine ni se potrivește locul la picioarele Domnului și Mântuitorului nostru, în toată smerenia și mulțumirea!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂ ÎNTÂIETATE! – Fundația SEER

    „Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

    Pe măsură ce te apropii de ultimii ani ai vieții, îți dai seama că nu numai ceea ce faci pentru tine contează, ci și ceea ce faci pentru alții. Cei mai nefericiți oameni de pe pământ sunt toți cei care urăsc, obstrucționează și îi rănesc pe ceilalți, în timp ce oamenii cei mai fericiți sunt cei care își trăiesc viața ajutându-i pe alții.

    Măsura cu care ajuți este măsura fericirii tale – e foarte simplu.

    Poetul John Albert Holmes a spus: „E bine să-ți amintești că întreaga populație a universului, cu o singură excepție, se compune din alții.” Așadar, ce vei face pentru ei? Cât de bun ești în a lăsa pe altul să primească laudele pentru ceea ce s-a făcut? Apostolul Pavel scrie: „fiecare să dea întâietate altuia.” Data viitoare când cineva îți împărtășește realizările lui, fii atent la nevoia ta de a interveni și de a spune ceva la fel de bun, dacă nu cumva chiar mai bun despre tine însuți. Când faci lucrul acesta, creezi comparație și competiție, îi micșorezi bucuria, creezi o distanță între voi doi și amândoi aveți de pierdut. În schimb, mușcă-ți limba, uită-te la el și spune: „E minunat, mai spune-mi!” Și… fii sincer!

    Când îi tratezi pe oameni în felul acesta, se întâmplă două lucruri:

    1) Oamenii se bucură de compania ta pentru că simt că ești alături de ei și că nu stai gata pregătit să-ți vină și ție rândul să vorbești.

    2) Oamenii simt că în loc să concurezi împotriva lor, îți pasă și te bucuri că au reușit. Prin urmare, relația voastră devine mai solidă – pentru că nu mai dorești ca tu să ai parte de toată atenția și gloria.

    Asta înseamnă să dai întâietate și să trăiești pentru alții.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 15:30-37; 16:1-4


    Durerile pe care David trebuie să le cunoască acum sunt rezultatul propriilor păcate. De aceea nu pot fi comparate cu suferinţele Domnului Isus, care au fost toate consecinţa păcatelor noastre. Cu toate acestea, ele ne aduc în măsură să înţelegem mai bine prin ce a trecut Mântuitorul nostru. Iată-l pe David însoţit de câţiva prieteni credincioşi, plângând, în timp ce urcă din greu pe muntele Măslinilor! Mai târziu, în acelaşi loc, în grădina Ghetsimani, Omul durerilor, aflat în chinul luptei Sale, avea să aducă „cereri şi rugăciuni stăruitoare cu strigăt puternic şi lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte” (Evrei 5.7). Tocmai în acest loc află împăratul de trădarea lui Ahitofel, prietenul şi sfătuitorul său apropiat (dar al cărui nume înseamnă „frate al nesăbuinţei”). Şi tot aici va veni mai târziu Iuda în fruntea soldaţilor şi a aprozilor (vezi Ps. 3.1 şi titlul).

    Strigătul de dezolare al lui David din Ps. 55.13-14 poate fi atribuit, fără îndoială, acestui moment: „Ci tu, un om ca mine, sfătuitorul meu şi prietenul meu: noi am avut dulci destăinuiri împreună …” Să ne gândim cu câtă tristeţe trebuie să-l fi întrebat Domnul pe mizerabilul Său ucenic, „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26.50).

  • 25 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

    Evrei 3.7,8



    Copacul Chingale crește în Columbia și este unul foarte neobișnuit. În primii ani de viață, el este un copac la fel ca toți ceilalți, însă, cu trecerea timpului, seva i se transformă într-un fel de rășină, care an de an devine tot mai dură, până când copacul moare. Trunchiul cade la pământ, arătând ca un lemn, însă este tare ca o piatră. Versetul de astăzi este o atenționare ca inimile noastre să nu devină ca acest copac.

    Când Dumnezeu a vrut să-Și elibereze poporul din robia Egiptului, i-a trimis lui faraon mesaje însoțite de plăgi. Citim că, la început, faraon a fost cel care și-a împietrit în mod repetat inima împotriva lui Dumnezeu, însă, la sfârșit, Dumnezeu Însuși i-a împietrit inima lui faraon.

    În primul capitol din Proverbe vedem ceva asemănător. Înțelepciunea (personificată) strigă la cei care doresc să asculte, însă, dacă este în mod repetat respinsă, ea declară că, atunci când nenorocirea va veni peste unii ca aceștia, ei vor striga, dar ea va râde de ei și îi va lepăda (Proverbe 1.20-27).

    Ori de câte ori auzim sau citim Cuvântul lui Dumnezeu, suntem ori sensibili la mesajul lui, ori ne astupăm urechile conștiinței și ne împietrim inimile. Pentru cel care respinge mesajul evangheliei și al dragostei lui Dumnezeu, rezultatul este fatal – moartea, precum în cazul copacului Chingale. Și pentru un copil al lui Dumnezeu există pericolul de a stărui în neascultare, îmbrăcând o haină a evlaviei, însă fiind lipsit de orice rod. „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile.” Facă Domnul să ascultăm și să-L lăsăm să ne înmoaie inimile prin Cuvântul Său și prin părtășia frățească!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.

    Ioan 10.29



    Dragostea tatălui

    Scriitorul rus Tolstoi descrie într-o remarcabilă nuvelă viața familiei unui pantofar sărac. El avea șapte copii și, dincolo de multele lor greutăți, toți erau veseli și cântau din zori până-n noapte, acompaniind loviturile surde de ciocan din atelier. Într-o zi, cântările s-au stins și loviturile de ciocan păreau mai puternice, mai nervoase, mai sinistre. Ce se întâmplase? Un vecin bogat, fără copii, ceruse tatălui să-i dea pe unul dintre cei șapte fii ai săi. Voia să-l înfieze și astfel să-i ușureze tatălui povara. Pantofarul i-a promis că-i va da unul, dar a cerut răgazul necesar să se poată hotărî pe care anume. A spus fiilor dorința vecinului. Cine ar dori să plece? Nu se decidea niciunul. Cui să-i spună tatăl: „Mergi tu!”, fiindcă ar fi însemnat că ținea mai puțin la acela. Tatălui i se părea nedrept să se poarte astfel. Frământarea a durat câteva zile. Toți se priveau pe furiș și bănuitori: „Oare de cine vrea tata să scape? Care dintre noi l-a supărat mai mult vreodată?”.

    În cele din urmă, tatăl și-a luat inima în dinți, a mers la vecinul său și i-a spus răspicat: „Îmi pare rău, dar nu am niciun copil de dat!”. Când au aflat fiii, s-au umplut toți de bucurie și s-au aruncat pe gâtul tatălui lor, copleșindu-l cu sărutări. Îndată au reizbucnit cântările, iar munca făcută cu veselie îi răsplătea cu o bucurie tot mai mare, chiar dacă nu reușeau să iasă din sărăcie.

    Iar dacă suntem îndreptățiți să spunem din toată inima despre acel tată iubitor că „perii albi sunt o cunună de cinste”, cât de copleșiți suntem când admirăm cât de iubitor este Domnul nostru Isus Hristos! Cât de încurajatoare sunt cuvintele Lui: „Eu le dau viața veșnică; nicidecum nu vor pieri … Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10.28,30)!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    JOACĂ PÂNĂ LA SFÂRȘIT – Fundația SEER

    „Domnul este sprijinitorul vieţii mele” (Psalmul 27:1)


    Autorul Jon Gordon spune: „A fost o vreme când, copii fiind, am sărit din sala de gimnastică direct pe roller-coaster. Nici un ideal nu era de neatins. Apoi, după ce am crescut, scepticii ne-au convins să nu ne urmăm visele: „Ești nebun… e prea greu… e periculos… visele nu sunt pentru oameni ca noi!” Ei ne-au insuflat lipsa lor de siguranță și – cu atât de multe persoane care ne-au spus că nu putem, și cu așa puține care ne-au spus că putem – am lăsat ca frica să pătrundă în viețile noastre. Ne este atât de teamă să nu pierdem ceea ce avem, încât nu mergem înainte spre ceea ce ne dorim. Ținem atât de mult la aparență, încât nu ajungem niciodată la esență.

    Eu numesc lucrul acesta „jocul la înfrângere.” Vedem lucrul acesta în sport. Când o echipă conduce, jucătorii încep să se gândească și să acționeze ca să nu piardă, în loc să se gândească cum să câștige. Nu mai riscă nimic, și devin temători… în timp ce echipa cealaltă, nemaiavând ce pierde, își asumă riscuri, joacă fără frică și câștigă.

    David a spus: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?”

    A duce o viață de credință înseamnă a învinge frica și a adopta tactica „jocului la câștig”, care spune că și dacă pierzi, nu vei renunța și nu-ți vei lăsa visele să moară. Succesul nu ne este dat în mod automat, el este urmărit cu toată energia și transpirația de care putem da dovadă. Obstacolele și luptele fac parte din viață, ele ne fac să apreciem succesul. Dacă lucrurile s-ar obține ușor, nu am ști niciodată ce înseamnă să ai succes. Obstacolele au fost menite să fie doborâte. Teama a fost menită să fie învinsă. Succesul a fost menit să fie obținut. Ele fac parte din viață, și cei care au succes sunt cei care nu renunță până în ultima clipă!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 15:13-29


    Cât timp toate mergeau bine pentru împărat şi pentru toată curtea lui, era imposibil să se facă o distincţie între cei care-i erau cu adevărat loiali lui David şi cei care rămăseseră cu el numai pentru un câştig personal. Încercarea va arăta acum ce se afla în inimile lor şi-i va tria. Unii îl urmează pe Absalom (v. 13), alţii pe David (v. 18); starea de neutralitate nu mai este posibilă.

    Ne-am gândit vreodată ce am face dacă mâine creştinii ar ajunge persecutaţi, sub pedeapsa cu închisoarea sau cu moartea, la fel cum erau odinioară … şi cum sunt încă în unele ţări? Atunci am cunoaşte dacăL iubim pe Domnul Isus cu adevărat şi dacă-L urmăm nu doar când drumul este uşor, ci în egală măsură şi atunci când trebuie să părăsim totul şi să suferim toate pentru a locui cu El.

    Itai era un străin care se alăturase împăratului nu cu mult timp în urmă. Am văzut adesea oameni întorşi de curând la Dumnezeu, veniţi de pe un teren cu doar puţină lumină, dar dând dovadă de o credinţă mare şi de o evlavie profundă. Prin contrast, alţi creştini, de la care am putea aştepta mult, datorită cunoştinţelor şi educaţiei lor, dau înapoi când vine timpul încercării. Fie ca toţi să ne asemănăm cu Itai din Gat!

  • 24 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.

    Geneza 5.24



    O perioadă de trei sute de ani din viața acestui om al lui Dumnezeu este rezumată în aceste cuvinte simple: „Enoh a umblat cu Dumnezeu”. Ce mare onoare a primit el! În Evrei 11.5 citim că „a primit mărturia că I-a plăcut lui Dumnezeu”. Iată ce răsplată a primit el! Nu a văzut moartea, fiindcă Dumnezeu l-a luat la Sine în cer, ca să fie cu El.

    A fost Enoh singurul care a umblat cu Dumnezeu? Nu, fiindcă citim același lucru despre Noe: „Noe era un om drept, integru printre contemporanii lui: Noe umbla cu Dumnezeu” (Geneza 6.9). Întotdeauna dorința lui Dumnezeu este ca oamenii să umble cu El. Vedem însă că rezultatul vieții lui Enoh a fost foarte diferit de cel al vieții lui Noe. Ei au avut totuși un lucru în comun: amândoi au umblat cu Dumnezeu. Ei însă nu s-au copiat unul pe altul. Câteodată admirăm viața cuiva și dorim să fim o copie la indigo a acelei persoane. Bineînțeles că este bine să învățăm lecții spirituale folositoare din viețile altor creștini, însă nu este bine să dorim să fim o copie a lor.

    Enoh a umblat cu Dumnezeu, a fost luat de către Dumnezeu și nu a văzut moartea. Noe a umblat și el cu Dumnezeu, însă a văzut mult mai multă moarte decât ar putea cineva să-și închipuie, după care el însuși a trecut prin moarte. El a fost un predicator al dreptății, un om drept, care a umblat cu Dumnezeu. Însă Dumnezeu nu a făcut pentru Noe ceea ce a făcut pentru Enoh. Și cum stau lucrurile cu Avraam, prietenul lui Dumnezeu? El a trebuit să privească moartea în față atunci când l-a dus pe Isaac pe muntele Moria, pentru a-l jertfi Domnului.

    Să umblăm deci cu toții cu Dumnezeu și să-L lăsăm pe El să lucreze cu privire la fiecare dintre noi, așa cum vrea El. Dumnezeu are o cale perfect de clară pentru fiecare dintre noi. „Dumnezeu: calea Lui este desăvârșită … Dumnezeu, Care mă încinge cu putere și-mi face calea desăvârșită” (Psalmul 18.30,32).

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neștiință, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

    Fapte 17.30



    Ce este pocăința?

    Pocăința nu este un simplu regret pentru păcat, nici încercarea de a îndrepta cumva răul săvârșit, nici vreo reparare sau vreo reformare prin unele locuri. Pocăința este o schimbare completă a atitudinii. A te pocăi înseamnă a-ți schimba atitudinea față de sine, față de păcat, față de Dumnezeu și față de Mântuitorul Isus Hristos. Ioan Botezătorul a venit predicând pocăința celor care se recunoșteau păcătoși și care lepădau cu totul ceea ce erau, cărturari mândri și farisei legaliști. Vorbind despre nenorocirea galileenilor și despre căderea turnului Siloamului peste acei oameni, Mântuitorul a spus: „Gândiți voi că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit astfel de lucruri? Eu vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13.2,3).

    Pocăința adevărată cere ca cel care iubește plăcerile să fie conștient de acest mare pericol și să mărturisească nebunia vieții sale goale; cere ca cel care se iubește pe sine să învețe să urască stricăciunea naturii sale vechi, păcătoase; cere ca cel care se auto-îndreptățește să se vadă păcătos și vrednic de a fi condamnat în fața lui Dumnezeu; și de asemenea cere ca fiecare dintre aceștia să simtă personal nevoia de un Mântuitor și să-L accepte pe Isus ca Mântuitorul său, primind astfel viață și mântuire. Nu este ușor să afirmi deschis: „Sunt vinovat și pierdut”; dar acest lucru este începutul vieții de credință, al păcii și al bucuriei. Nicio persoană care își pune încrederea în Hristos nu va pieri. Harul Domnului este mai mare decât păcatele noastre.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SUFLAREA LUI DUMNEZEU PESTE NOI – Fundația SEER

    „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”… Şi a intrat duhul în ei… şi au stat pe picioare: era o oaste mare” (Ezechiel 37:9-10)


     În grădina Edenului, Adam era complet modelat, dar nu avea viață. Avea „tot ce-i trebuie”, dar nu s-a putut mișca până când Dumnezeu nu „i-a suflat în nări suflare de viață.” Apoi a început să umble cu Dumnezeu, să aibă inițiative, și să-și împlinească scopul pentru care a fost creat. Tu spui: „Am nevoie de ceea ce a suflat Dumnezeu în Adam în acea zi.” Și poți avea asta! Gândește-te la valea lui Ezechiel plină de oase moarte. Erau moarte și împrăștiate. Dacă la fel se poate descrie și viața ta prezentă, există o veste bună.

    Când Dumnezeu a suflat peste acele oase, ele au revenit la viață, s-au ridicat și au devenit o forță demnă de luat în considerare. Să observăm faptul că Duhul lui Dumnezeu a venit din cele „patru vânturi” sau din cele patru colțuri ale pământului. Asta înseamnă că nu există loc în care Duhul Sfânt să nu te poată găsi, dacă ești deschis să-L primești! Să observăm și faptul că atunci când Duhul lui Dumnezeu S-a dus în valea lui Ezechiel, lucrurile stricate au fost reparate, iar cele moarte au fost readuse la viață. Și Dumnezeu dorește să facă același lucru și pentru tine! Iată ce s-a mai întâmplat: „o mișcare” (Ezechiel 37:7).

    Aceasta este procedura standard la Dumnezeu. Înainte să te folosească, El te mișcă din perimetrul confortului tău, metodelor și ideilor tale împământenite. Trecutul tău nu constituie o problemă pentru El, deoarece ochii Săi sunt îndreptați spre viitorul tău. Așa că, vino astăzi în prezența Sa și roagă-te: „Suflă peste mine suflarea Ta, Doamne! Umple-mă cu viață din nou, ca să pot iubi ceea ce iubești Tu și să pot face ceea ce ai face Tu.” Când Dumnezeu va face asta, nu vei mai fi la fel!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 15:1-12


    Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fusese pregătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poarta cetăţii pentru ai întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi întindea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de cauza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţeles că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit actul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de judecarea pricinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reuşit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel“ de la domnul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oameni (şi lucruri) în stare să fure inimile noastre de la adevăratul David? Să ne reamintim totdeauna că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hristos! El a plătit un preţ suficient de mare pentru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

    În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acoperindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

  • 23 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe orice mlădiță în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează.

    Ioan 15.2



    Principiul rodirii străbate întreaga Scriptură. De fapt, cuvântul folosit pentru rod apare de peste o sută de ori în Vechiul Testament și de șaptezeci de ori în Noul. Ideea aducerii de rod apare în douăzeci și patru din cele douăzeci și șapte de cărți ale Noului Testament. Apostolul Pavel vorbește despre importanța rodirii în fiecare epistolă pe care a scris-o. Vedem deci cât de important este ca cel credincios să aducă rod.

    Mulți citesc Ioan 15 ca pe o chemare de a-i aduce pe alții la Hristos, însă nu aceasta înseamnă cu adevărat să aduci rod. A aduce rod pentru Hristos nu înseamnă doar să mărturisesc despre El, ci include și lucrarea și închinarea mea; întreaga mea umblare aici pe pământ trebuie să fie pentru gloria lui Dumnezeu!

    Este interesant că Tit 3.14 face o paralelă între a aduce rod și a face fapte bune: „Să învețe și ai noștri să dea atenție lucrărilor bune pentru trebuințele neapărate, ca să nu fie neroditori”. În Galateni 5.22 citim despre rodul Duhului, despre acel caracter interior al lui Hristos, care este format în viața celui credincios. Putem aduce rod în afară doar atunci când Îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze înăuntrul nostru.

    Ioan 15 vorbește despre lipsa rodului, despre rod, despre mai mult rod, despre mult rod și despre rod care rămâne. Ca urmași ai lui Hristos, am fost creați pentru belșug. Cheia pentru belșug în viața creștină este rămânerea (versetul 5), iar cheia pentru rămânere este ascultarea (versetul 10), iar cheia pentru ascultare este dragostea (versetele 9, 10 și 15). Aceste trei lucruri, rămânerea, ascultarea și dragostea, apar foarte des în primele șaptesprezece versete din Ioan 15.

    Este important să vedem rodirea nu ca pe ceva ce facem, ci ca pe ceva ce suntem. Aducerea de rod nu înseamnă a face, ci a fi. Ea decurge din savurarea relației pe care o avem cu Vița și cu Viticultorul – cu Hristos și cu Tatăl.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Croiți cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel care șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.

    Evrei 12.13



    Ajutor pentru alții

    În anul 1929, doi germani au încercat să escaladeze muntele elvețian Matterhorn. Pentru aceasta au angajat trei ghizi și astfel au început ascensiunea pe partea cea mai abruptă și mai alunecoasă. Bărbații s-au legat între ei cu o frânghie în următoarea ordine: ghid – turist – ghid – turist – ghid. Nu au urcat decât puțin, când ultimul s-a dezechilibrat. Temporar a fost susținut de ceilalți patru, fiecare având vârful piciorului fixat în nișa pe care și-o tăiaseră în gheață, însă nu a durat mult până când a alunecat și următorul, trăgându-i și pe următorii doi după el. Singurul care a rămas pe poziție a fost primul ghid și cel mai în vârstă, care înfipsese adânc în gheață un piron. Pentru că el a rămas ferm, cei de sub el s-au putut reechilibra și astfel au fost salvați.

    Putem trage următoarea învățătură din această întâmplare: Eu sunt asemenea celor care s-au dezechilibrat și au căzut, însă, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt legat de Hristos prin legături vii. Și, pentru că El rămâne pentru veșnicie, nici eu nu voi pieri niciodată. Putem însă extinde învățătura celor petrecute pe munte și la viața de familie sau de adunare. Suntem chemați să fim imitatori ai Mântuitorului nostru. Unul sau altul este în pericol să alunece în prăpastie. Astăzi noi le putem fi lor de ajutor; mâine ne pot fi ei nouă de ajutor.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O ÎNTÂLNIRE ÎN VĂZDUH – Fundația SEER

    „Apoi, noi… care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17)


    O versiune a Bibliei în limba engleză parafrazează revenirea lui Hristos în felul următor: „Domnul Însuși va da porunca. Arhanghelul anunță cu glas tunător! Trâmbița lui Dumnezeu răsună! El va coborî din ceruri, iar cei morți în Hristos vor învia – ei vor fi primii. Apoi noi cei vii, care vom fi încă în viață în acel moment, vom fi răpiți împreună cu ei în nori pentru a-L întâmpina pe Domnul. Atunci va fi o reuniune de familie uriașă. Așa că mângâiați-vă cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:16-18). A doua venire a lui Hristos va fi anunțată de sunetul de trâmbiță al arhanghelului. Cimitirele și oceanele vor da morții înapoi.

    „Hristos… Se va arăta a doua oară… ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28). Evenimentul va fi văzut de întreaga omenire. „Orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1:7). De la Adam și până la noul născut, toți vom fi martorii acelui moment. Dar nu toată lumea Îl va primi cu bucurie. „Toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere” (Matei 24:30). În cer nu poți ajunge prin șansă, ci prin alegere. Și Dumnezeu îți va onora alegerea! Cei care Îl recunosc pe Hristos ca Mântuitorul lor vor învia pentru a celebra cea mai mare reuniune de familie din toate timpurile.

    Tu vei ajunge în cer? Dacă nu ești sigur, nu lăsa ca ziua aceasta să se încheie până nu-ți pui încrederea în Hristos și nu Îl primești ca Domnul și Mântuitorul tău!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 14:25-33


    Corupţie, violenţă: acestea sunt titlurile pe care le pot purta capitolele 11-13. Încă de la începutul Genezei, acestea reprezintă caracteristicile lumii. Şi ea nu s-a schimbat. Şi ce teribil este când aceste caracteristici se manifestă în familia
    omului lui Dumnezeu! David dăduse curs acestor două forme ale răului, luând-o pe Bat-Şeba şi ordonând moartea lui Urie. Acum ele se dezvoltă în propria casă. Până la sfârşitul istoriei sale, David va face amara experienţă că „ce seam    ănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6.7).

    Amnon este mort. La intervenţia lui Ioab, Absalom, ucigaşul fratelui său, se întoarce la Ierusalim. Dar nu vedem la el nici un regret, nici un sentiment de umilinţă. Şiretenie, mândrie, ambiţie, lipsă de evlavie şi de afecţiune naturală, iată ce găsim la acest om; iar istoria care urmează îi va reda portretul şi mai sumbru. Absalom este un om a cărui condiţie morală rămâne mult în urma frumuseţii lui fizice. Cum ar putea un asemenea individ mizerabil să fie fiul împăratului iubit? Şi totuşi este fiul lui! Noi nu moştenim credinţa părinţilor noştri. Trebuie să devenim noi înşine credincioşi.

  • 22 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus … Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.

    Filipeni 4.6,7,9



    „Nu vă îngrijorați de nimic.” E ușor de spus. Să nu fii îngrijorat de starea adunării, sau cu privire la nevoile familiei? „Nu vă îngrijorați de nimic” – tot ceea ce produce o îngrijorare în noi produce grija lui Dumnezeu pentru noi; de aceea, „nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri” și, prin urmare, „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus”. Nu că inimile voastre vor păzi (păstra) pacea lui Dumnezeu, ci pacea pe care o dă Dumnezeu, pacea Lui Însuși – acea stabilitate imuabilă a tuturor gândurilor Sale – vă va păzi (păstra) inimile.

    Mai mult, atunci când nu suntem îngrijorați, mintea ne este liberă și, pacea lui Dumnezeu păzindu-ne inima, El face ca sufletul să se gândească la lucruri prețioase. „Toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute și dacă este vreo laudă, la acestea gândiți. Ce ați și învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut în mine, pe acestea faceți-le! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4.8,9).

    Când sufletul se sprijină doar pe Dumnezeu, Domnul este alături de el în încercare, iar mintea este ținută într-o stare de liniște perfectă. Duhul dragostei, Duhul lui Hristos, este acolo; când mă gândesc la mine însumi, acolo este duhul egoismului.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Luați seama ca nu cumva să refuzați să ascultați pe Cel care vă vorbește!

    Evrei 12.25



    Urechi de auzit

    Lucia stă în balansoar și se mișcă ritmic încoace și încolo, cu ochii închiși, cu căștile în urechi.

    Simon trece de-a lungul străzii, fără să perceapă ceva din glasurile și zgomotele care-l înconjoară; ascultă muzica preferată, având căștile bine fixate în urechi.

    Și câți oameni nu se comportă asemănător lor? Ei nu vor să audă nimic din ceea ce se întâmplă în jur și care i-ar putea supăra sau incomoda. Aud numai ceea ce le place; altor voci nu le acordă niciun strop de atenție. Până la un anumit nivel pare de înțeles. Trebuie să fie însă atenți să nu piardă informațiile cu adevărat importante.

    Și care sunt informațiile importante pentru viață? Cuvintele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Când le explica oamenilor un lucru pe care intenționa să-l spună apăsat, El adăuga: „Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13.9). Există cuvinte pe care neapărat trebuie să le auzim, chiar dacă ne surprind.

    Întotdeauna când Dumnezeu ne vorbește, trebuie să ascultăm cu atenție. Dumnezeu vorbește în diverse moduri, de exemplu prin creație, așa cum ne arată Psalmul 19. Dumnezeu ne vorbește și prin evenimente și împrejurări ale vieții noastre personale. Dar cel mai mult Dumnezeu dorește să ne vorbească prin Cuvântul Său, Biblia. Acolo este prezentată o Persoană: Isus Hristos, Mântuitorul și Domnul.

    De noi depinde dacă ascultăm cu atenție glasul lui Dumnezeu și dacă dăm crezare Cuvântului Său.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ATITUDINI MOLIPSITOARE (2) – Fundația SEER

    „Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” (Proverbele 27:19)


    Felul tău de-a fi ca persoană se reflectă în prietenii pe care ți-i alegi. Așadar, dacă viața ta este neproductivă și stagnează, uită-te la oamenii cu care te-ai înconjurat. Prieteniile, bune și rele, indică direcția în care mergi. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Proverbele 13:20).

    Nefericirea adoră compania, așa că îndepărtează gânditorii negativiști. E mai bine să călătorești singur decât să-ți petreci viața în compania celor care te trag în jos. Când te însoțești cu persoanele potrivite, „luați o plată cu atât mai bună pentru munca voastră” (Eclesiastul 4:9).

    Autorul John Mason scrie: „Cu cât te asociezi mai puțin cu anumiți oameni, cu atât mai mult viața ta se va îmbunătăți. Prietenii și tovarășii potriviți scot din tine latura originală. Cu siguranță știi genul de oameni la care mă refer. După ce ai stat cu ei, îți dai seama că ești mai puțin critic, că ești mai plin de credință și că ai o viziune pentru viitor. În general, diavolul nu se folosește de niște persoane necunoscute pentru a te descuraja sau pentru a te opri. Prietenii fie îți vor dezvolta viziunea, fie îți vor îneca visul. Pe măsură ce crești în cunoașterea lui Dumnezeu, tovărășiile tale se vor schimba. Unii prieteni nu vor dori ca tu să mergi mai departe; vor dori să rămâi acolo unde sunt ei. Însă după cum remarca Edwin Louis Cole: „Când îi lași pe alții să-ți creeze lumea în locul tău, întotdeauna o vor face prea mică.”

    Nu oricine are dreptul să vorbească în viața ta. Respectă-i pe cei cu care te-a pus Dumnezeu în relație ca să te ajute. Dumnezeu Se îngrijește de oameni prin oameni, și înțelept este cel ce își întărește viața cu prieteniile potrivite.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 12:13-25


    Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

    Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

    Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci „şi în special atunci” când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

  • 21 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ridică-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; pentru că nu știm ce i sa întâmplat lui Moise acesta, omul care nea scos din țara Egiptului!

    Exod 32.1



    „Fă-ne un dumnezeu!” Ce gând cumplit! Un om chemat să facă un dumnezeu și alți oameni gata săși pună încrederea în el! Cititorule, să privim înăuntrul și în jurul nostru și să vedem dacă nu detectăm ceva de felul acesta! Citim în 1 Corinteni 10, cu referire la istoria lui Israel, că „toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor” (versetul 11). Să căutăm deci să profităm de această „avertizare” și să ne aducem aminte că, deși poate noi nu vom face un vițel turnat ca să ne închinăm înaintea lui, totuși păcatul lui Israel este o „pildă” a unui lucru în care și noi suntem în pericol să cădem.

    Ori de câte ori renunțăm în inima noastră la a ne sprijini în mod exclusiv pe Dumnezeu Însuși, fie în chestiunea mântuirii, fie în cea cu privire la necesitățile de pe drumul credinței, spunem, în principiu, „fă-ne un dumnezeu”! Nu este nevoie să mai adăugăm că, în noi înșine, nu suntem cu nimic mai buni decât Aaron sau decât fiii lui Israel. Iar dacă ei sau închinat unui vițel în locul lui Iahve, noi suntem în pericol să acționăm pe același principiu și să manifestăm același duh.

    Singura cale sigură de a evita un astfel de pericol este să stăm permanent în prezența lui Dumnezeu. Moise știa că vițelul turnat nu era Iahve, de aceea nu la recunoscut. Dar când nu mai suntem în prezența divină, nimeni nu poate estima în câte greșeli și lucruri rele am putea cădea.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: ești al Meu.

    Isaia 43.1



    Teama

    Când viața aproape s-a scurs, la puțin timp înainte de moarte, oamenii sunt cuprinși de teamă. Acest sentiment chinuitor traversează invizibil, ca un fir roșu, viața fiecărui om.

    Există teamă de viață, de un accident, de o boală, de o situație pe care nu o putem ține sub control. Tot așa, teama în fața morții este o realitate. Știm că trebuie să murim – dar alungăm acest gând, pentru că ne temem de judecata lui Dumnezeu. Mai presus de toate este teama vinei. Fiecare nedreptate pe care o facem declanșează teama: dacă iese la iveală…?

    Cum putem birui teama? Răspunsul este simplu: Avem nevoie de Cineva care este întotdeauna cu noi și care ne poate ajuta atât în viață, cât și în moarte. Trebuie să fie Cineva care, în pofida eșecurilor noastre, ne iubește fără contenire și nu renunță niciodată la noi. Trebuie să fie Cineva care este mai tare decât moartea.

    Acest Cineva există. Este Isus Hristos. Dragostea Sa este așa de mare, încât El Și-a dat viața la cruce pentru noi. Puterea Lui este mai mare decât puterea morții, căci El a înviat după trei zile.

    El îi spune oricui se încrede în El: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor și Eu țin cheile morții și ale Locuinței Morților” (Apocalipsa 1.17,18).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ATITUDINI MOLIPSITOARE (1) – Fundația SEER

    „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15:33)

    Nu doar virusurile (de gripă, sau mai știu eu ce boli infecțioase) sunt contagioase, ci și atitudinile: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Cercetătorii numesc lucrul acesta „infestare emoțională” și afectează viața în același fel cum un măr putred strică întreaga lădiță cu mere. Un expert în relații spune: „Un angajat pesimist poate influența întreaga echipă și poate crea un mediu toxic de lucru. Un lider negativist poate să facă locul de muncă dezagreabil atât pentru el cât și pentru echipă. Un angajat fără chef de lucru poate izgoni nenumărați clienți. Văicăreala poate funcționa ca un cancer și se poate extinde în toată organizația, sabotând starea de spirit și performanța echipelor cu talent și potențial mare. Noi nu suntem numai o creație a culturii noastre, ci noi creăm cultura în fiecare zi prin gândurile noastre, prin convingerile și prin faptele noastre. Putem fi contagioși în mod negativ sau în mod pozitiv. Putem fi un germene care atacă sistemul imunitar al organizației noastre sau putem funcționa ca o doză de vitamina C, întărind-o. Emoțiile noastre au un impact în lumea care ne înconjoară.”

    Apostolul Pavel spune: „să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare, şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre” (Efeseni 4:22-23). Cum? Rugându-L pe Dumnezeu să ne prefacă „într-alt om” (1 Samuel 10:6), schimbându-ne atitudinea, dintr-una care infectează, într-una cu impact pozitiv asupra celor cu care interacționăm zilnic. În același timp, fii selectiv în privința tovărășiilor tale! Îi cunoști din experiență pe cei care te trag în jos și care te secătuiesc de energie. Roagă-te pentru ei… dar micșorează timpul pe care îl petreci în compania lor!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 12:1-12


    „Să nu pofteşti soţia aproapelui tău”, „Să nu comiţi adulter”, „Să nu ucizi” spunea legea (Exod 20. 17, 14, 13). David, cel care în Ps. 19.7 avea să declare: „Legea Domnului este perfectă“, a călcat succesiv trei dintre dispoziţiile ei. Cu toate acestea, conştiinţa încă nu i se trezeşte. Domnul trebuie să i-l trimită pe Natan. Şi parabola impresionantă a mieluşelei furate, atât de potrivită pentru a putea pătrunde în inima unuia care odinioară fusese păstor, este pe punctul de a-l ajuta să-şi evalueze grozăvia faptei sale. Însă David nu se recunoaşte imediat. Se arată fără milă faţă de omul bogat.

    Nu suntem şi noi la fel? Paiul din ochiul fratelui nostru nu ne scapă, în timp ce nu observăm deloc bârna care se găseşte într-al nostru (Matei 7.3). Astfel degetul lui Dumnezeu îi arată cu solemnitate: „Tu eşti omul acesta”. Apoi trista afacere, ascunsă atât de atent, este, fără nici un menajament, pusă în lumină: „Tu ai făcut aceasta, aceea …!” În final, pentru a ruşina inima lui David, Dumnezeu îi reaminteşte tot ceea ce harul Său făcuse pentru el. Era puţin oare? În cap. 7.19, David spusese contrariul. Cu cât am primit mai mult, cu atât mai puţin scuzabile sunt poftele noastre. Dar noi am primit şi mai mult!

  • 20 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și oamenii cetății au zis lui Elisei: „Iată, te rugăm, așezarea cetății este bună, după cum vede domnul meu, dar apele sunt rele și pământul neroditor”. Și el a zis: „Aduceți-mi un vas nou și puneți sare în el”. Și i-au adus. Și a ieșit la izvorul apelor și a aruncat sarea acolo; și a spus: „Așa zice Domnul: «Am vindecat apele acestea; nu va mai fi din ele nici moarte, nici nerodire»”. Și apele s-au vindecat până în ziua aceasta, după cuvântul lui Elisei, pe care-l spusese.

    2 Împărați 2.19-22



    În industria imobiliară, cele mai importante trei lucruri sunt: locația, locația și locația. Vedem însă, în textul nostru, că locația nu este totul. Oamenii din Ierihon se bucurau de o locație bună, însă degeaba, fiindcă apele cetății erau rele. Câmpurile erau neroditoare, oamenii și vitele sufereau, iar moartea domnea asupra cetății – totul din cauza apelor rele. Avem aici o lecție importantă. Ne putem croi un drum în viață, obținând în cele din urmă bogăție, recunoaștere sau atingerea diferitelor țeluri. Dar când, în final, obținem acea poziție plăcută, ea nu înseamnă altceva decât amărăciune și moarte în sufletul nostru.

    Avem nevoie de vasul cu sare al lui Elisei. Sarea contracarează efectul natural de alterare. „Să aveți sare în voi înșivă și fiți în pace unii cu alții”, le-a spus Domnul Isus ucenicilor (Marcu 9.50). De asemenea, sarea trebuie să fie într-un vas nou. La fel cum un petic nou nu poate fi pus la o haină veche (Marcu 2.21), tot așa nu-I putem cere Domnului sare și apoi s-o punem în vasul nostru vechi și murdar. Sarea Domnului trebuie pusă într-un vas nou – într-o natură nouă care prețuiește lucrurile Domnului mai mult decât pe ale noastre.

    Remarcați că Elisei însuși a pus sarea chiar la sursa izvorului. Trebuie să mergem întotdeauna la rădăcina problemelor cauzate de „apele rele”, altfel nu poate exista un nou început. Doar Dumnezeu ne poate da puterea pentru acest lucru și Îi mulțumim Lui că un „vas cu sare” produce efecte care durează, iar șuvoiul Său de apă nu va înceta niciodată să ne învioreze.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Isus Cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, așa cum a zis.

    Matei 28.5,6



    Din lanțul morții

    Din lanțul morții și mormânt Hristos a înviat!
    Prin moarte moartea biruind, Hristos a înviat!
    Trăiește El, Cel răstignit, ce moartea-n veci a biruit.
    Slăviți-L ne-ncetat, Hristos a înviat!

    Maria vine-n zori de zi cu sufletu-ntristat.
    Mormântu-i gol; ce poate fi? Hristos a înviat!
    Și îngerii în ceruri sus Îi cântă slavă lui Isus.
    Slăviți-L ne-ncetat, Hristos a înviat!

    Prin moartea Lui, în greul chin, cu Tatăl ne-a-mpăcat.
    Prin viața Lui acum trăim; Hristos a înviat!
    Ce har măreț ne-a dăruit! Credința-n El ne-a mântuit.
    Slăviți-L ne-ncetat, Hristos a înviat!

    „În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea și altele împreună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de la mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Pe când ele nu știau ce să creadă, iată, doi bărbați au stat deodată lângă ele, în veșminte strălucitoare. Și pe când ele erau pline de teamă, plecându-și fețele la pământ, ei le-au zis: «Pentru ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte cum v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învieze»” (Luca 23.1-7).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS (2) – Fundația SEER

    „Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11:25)


    De ce este unică Învierea lui Isus Hristos?

    1) Pentru că El este singurul care nu a mai murit după înviere. În Scriptură, toți ceilalți care au înviat din morți au murit din nou. Isus a fost excepția glorioasă. Prin urmare, El a fost făcut Preot „nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.” (Evrei 7:16). Mărturia Lui rămâne: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18).

    2) Numai El S-a înălțat la cer pentru a mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Ceilalți preoți au murit și au încetat să mai slujească. Dar despre Domnul Isus citim: „Tu eşti preot în veac…” (Evrei 7:17) Și El nu stă degeaba, așteptându-Și a doua venire, ci mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu. „Hristos… a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 8:34).

    3) El are puterea de a te învia atunci când mori. Domnul Isus Și-a mângâiat ucenicii cu această promisiune extraordinară: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19). Și această promisiune ți se aplică și ție! „Căci Însuşi Domnul… Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16-17). Ce glorioasă va fi ziua aceea! Dar până atunci, bucură-te că Isus e viu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 11:1-27


    Cineva ar prefera să rămână la victoriile din cap. 10 şi peste ceea ce urmează acum să aştearnă un văl de tăcere;  şi aceasta pentru că David suferă aici, din partea vrăjmaşului sufletelor noastre, cea mai crudă înfrângere a vieţii sale. Mai mult, acest trist episod reprezintă în Cuvântul lui Dumnezeu o avertizare solemnă pentru fiecare dintre noi. Chiar cel mai evlavios credincios posedă o inimă coruptă, larg deschisă pentru toate poftele şi de aceea trebuie să vegheze asupra porţilor acestei inimi rele, în special asupra ochilor lui. Această istorie tragică ni-l arată pe un împărat devenind sclav: un sclav al propriilor dorinţe, înfăşurat în teribila strânsoare a păcatului. În loc să se afle pe câmpul de luptă cu oştile lui, David se relaxează la Ierusalim, plimbându-se fără ocupaţie pe terasa palatului său.
    Să nu uităm niciodată că lipsa de
    activitate sau lenevia multiplică pentru copilul lui Dumnezeu ocaziile de cădere. În condiţii de inactivitate, vigilenţa se prăbuşeşte inevitabil, iar diavolul, care niciodată nu pierde ocazia, ştie cum să exploateze avantajul. Să fim atenţi deci să ne umplem timpul cu o activitate folositoare.

    David o ia pe soţia lui Urie şi, pentru a-şi acoperi păcatul, îl comite pe al doilea, urzind cu complicitatea lui Ioab moartea unuia dintre cei mai nobili şi mai devotaţi soldaţi ai săi.

  • 19 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mergi la frații Mei și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”.

    Ioan 20.17



    Ultimul Său gând, înainte de a intra în negura morții, a fost la „ai Săi” (Ioan 13.1). La fel, primul Său gând, după ce a înviat dintre cei morți, a fost tot la „ai Săi”. Cu câtă dragoste i-a căutat, cu câtă tandrețe li S-a revelat și cu ce tact neasemuit S-a purtat față de ei, față de fiecare după cum avea nevoie, până când ei au fost pregătiți să-L vadă și să-L asculte spunându-le acele cuvinte care-I umpleau inima!

    Ce inimă ar putea medita asupra evenimentelor din acea zi a învierii fără să fie profund mișcată? El n-a căutat să le arate celor care Îl disprețuiseră cine era cu adevărat, nici nu S-a răzbunat pe vrăjmașii Săi și nici n-a căutat să-i dovedească lui Israel că El era Făcătorul și Mesia al lor. Toate acestea le-ar fi putut face, dar nu le-a făcut, ci mai degrabă a căutat compania celor pe care-i iubea, pentru ca El Însuși să le facă cunoscut relația și bucuria în care i-a adus, relație și bucurie pe care, până atunci, doar El le cunoscuse. Acesta a fost momentul după care El tânjise, iar acum, în sfârșit, era liber să le împărtășească marea Sa bucurie și faptul că îi făcuse una cu El în poziția Sa binecuvântată. Acest lucru era posibil, fiindcă acum ei erau frații Lui, Tatăl Lui era Tatăl lor și Dumnezeul Lui era Dumnezeul lor. Această bucurie și această poziție sunt și ale noastre: „Voi vesti Numele Tău fraților mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Psalmul 22.22).

    El ne-a numit frați ai Săi! Ce minunat! Nimic altceva n-ar fi satisfăcut dragostea Sa. Ne dăm noi seama de acest lucru? Fie ca El să ne dea harul să nu fim indiferenți față de o așa dragoste, care nu dă cum dă lumea, ci care împarte tot ce are cu cei iubiți!

    J. T. Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pe când vorbeau ei astfel, Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”. Dar ei, plini de frică și de spaimă, credeau că văd un duh.

    Luca 24.36,37



    Siguranță

    Vestea că Domnul a înviat dintre cei morți nu a fost ușor de primit. Ucenicii, adunați laolaltă în seara zilei de înviere, plini de teamă, vorbeau tot despre aceasta atunci când Însuși Domnul a stat în mijlocul lor, spunându-le: „Pace vouă!”. Minunea apariției Lui bruște a fost prea mult pentru ei. Nu aveau nicidecum pace, căci frica pusese stăpânire peste ei toți. Credeau că văd un duh, pentru că altcumva n-ar fi putut apărea cineva dintr-odată înaintea ochilor lor. Aceasta este însă doar una dintre minunile învierii Sale – El nu a înviat în aceeași stare în care fusese înainte de moarte, ci a biruit moartea, pentru a nu mai muri niciodată. Trupul Său are puteri pe care noi nu le-am fi crezut posibile decât pentru un duh.

    Cât de scumpe au fost cuvintele Sale dătătoare de siguranță! „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimi?” Domnul dorea ca ei să fie liniștiți în prezența Sa, de aceea le-a arătat mâinile și picioarele Sale, purtând rănile cuielor, și i-a invitat să-L atingă. Realitatea era evidentă: Isus avea același trup cu care mersese în mormânt, însă un trup cu o stare schimbată, care nu mai putea fi limitat de barierele fizice. Era un trup spiritual, potrivit împrejurărilor spirituale, însă un trup adevărat, nu un duh. El le-a spus că avea carne și oase. N-a spus: „carne și sânge”, așa cum declară Biblia în ce privește viața Sa de pe pământ, pentru că sângele nu va mai face parte din trupul de înviere.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS (1) – Fundația SEER

    „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:18)


    Nu faptul că a înviat din morți Îl face unic pe Domnul Isus Hristos. Biblia pomenește alte vreo șapte învieri (învierea fiului văduvei din Sarepta, învierea fiului Sunamitei, învierea fiicei lui Iair, învierea fiului văduvei din Nain, învierea lui Lazăr, învierea Tabitei și învierea lui Eutih), Domnul Isus reprezentând învierea numărul opt (numărul biblic pentru noile începuturi).

    Din două puncte de vedere, uimitoare, Învierea Sa nu a semănat cu nici una dintre ele; să vedem care sunt acestea:

    1) Învierea Sa a fost singura înviere care a fost profețită dinainte. David a profețit despre Domnul Isus: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea” (Psalmul 16:10). Și Isaia a prezis Învierea Sa după răstignire: „după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat… va trăi multe zile” (Isaia 53:10). Domnul Isus a prezis și El Învierea Sa din morți: „Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim… că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze.” (Matei 16:21).

    2) Numai Domnul Isus S-a ridicat singur din mormânt! Dușmanii Lui L-au socotit o victimă neajutorată a eforturilor lor susținute de a-L eradica pe El și misiunea Sa. Dar ei au greșit pe toate planurile! El a afirmat despre viața Sa: „Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:18). Nici puterea Romei și nici ura persecutorilor iudei nu L-au putut elimina pe Domnul Isus și nu I-au putut anula cauza. El nu a avut nevoie de ajutor. În moartea și în Învierea Sa, El a fost mereu la cârmă. „Stricaţi Templul acesta (trupul Său) şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19). Și așa a făcut!

    El este viu în vecii vecilor! Hristos a înviat!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 10:1-19


    După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

    David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

    A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

  • 18 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. El a înviat! Nu este aici. Iată locul unde fusese pus.
    Pentru că la Tine este izvorul vieții; în lumina Ta vom vedea lumina.

    Marcu 16.6; Psalmul 36.9



    Venind la mormânt, aceste femei devotate descoperă că Dumnezeu fusese acolo înaintea lor și că piatra de la mormânt era dată la o parte. Piatra n-a fost dată la o parte pentru ca Domnul înviat să poată părăsi mormântul, ci pentru ca ucenicii să poată intra și să vadă că locul unde fusese pus era acum gol. Nicio piatră, oricât de mare, n-ar fi putut ține trupul Domnului în mormânt.

    Intrând în mormânt, ele sunt întâmpinate de un mesager ceresc, care le liniștește inimile și le alungă teama, spunându-le: „Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. El a înviat! Nu este aici. Iată locul unde fusese pus”. Ele Îl căutau pe Isus, de aceea, în ciuda ignoranței și a necredinței lor, totul avea să fie bine. Noi ce căutăm? Este Domnul Isus țelul inimilor noastre? Cineva a spus: «Consacrarea inimii față de Domnul este cea care aduce lumină și inteligență sufletului». Cât de des se întâmplă ca necunoașterea adevărului și incapacitatea noastră de a deosebi între ceea ce este corect și ceea ce este greșit să-și aibă cauza în lipsa unui ochi simplu, care Îl are pe Hristos ca singur Obiect! Adesea căutăm voia și înălțarea noastră, mai degrabă decât pe Domnul și gloria Lui. Măsura în care Îl căutăm pe Domnul este măsura în care primim lumină.

    Putem căuta multe lucruri care sunt bune în ele însele, însă nu sunt Isus – putem căuta suflete, lucrări, binele oamenilor și al sfinților, însă, dacă Îl căutăm mai întâi pe Isus, toate își vor ocupa locul potrivit și vom căpăta lumină pe cale. Căutându-L pe Isus, aceste femei au primit lumină din cer și au fost trimise să facă o lucrare pentru Domnul.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Când au ajuns la locul numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele.
    Noi predicăm pe Hristos cel răstignit.

    Luca 23.33; 1 Corinteni 1.23



    Tată, ei L-au răstignit!

    Fiul unui domn necredincios primise o Biblie și citea din ea cu așa mare interes, încât uita și de cele ce se întâmplau în jurul său. A ajuns cu cititul la un loc care l-a răscolit. Tatăl i-a observat neliniștea și l-a întrebat ironic: „Ce fel de carte citești?”.

    Băiatul și-a ridicat privirea. Avea lacrimi în ochi. Zguduit, a spus: „Tată, ei L-au răstignit!”.

    Tatăl a tăcut. Săgeata lui Dumnezeu îl străpunsese fix în inimă: Degeaba s-a apărat împotriva strigătului acestor puține cuvinte. Mereu răsuna în interiorul ființei sale: „Ei L-au răstignit!”. Conștiința i-a fost trezită, neliniștea însă creștea. Tot mai greu îl apăsa povara păcatelor sale. Își dorea iertare și pace.

    Și tot cuvintele copilului său, „Ei L-au răstignit!”, au fost cele care l-au ajutat și mai departe. Isus, Mântuitorul, a fost răstignit și pentru el. El L-a acceptat prin credință ca pe Mântuitorul său și astfel a găsit pace cu Dumnezeu.

    „Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ADEVĂRUL DESPRE CALVARUL CARE SCHIMBĂ VIEȚI (4) – Fundația SEER

    „Isus… a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Și-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul.” (Ioan 19:30)


    Calvarul a fost victorios! Crucea poate părea triumful răului asupra binelui, a celui puternic asupra celui lipsit de putere, dar numai pentru aceia care nu înțeleg misiunea lui Hristos. Niciodată nu a fost un curaj mai mare sau o putere mai tare. Când El a strigat: „S-a isprăvit!” (unele traduceri spun „s-a desăvârșit”), El nu a vrut să spună: „Sunt terminat, cauza mea s-a năruit.” Domnul Isus nu a fost zdrobit la Calvar ci a triumfat în trei moduri:

    1) Și-a învins dorința firească de a evita nespusa suferință: „A căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” (Matei 26:39).

    2) A biruit forțele demonice ale întunericului. „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15).

    3) A triumfat asupra Legii. „Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Romani 10:4).

    La Calvar, dragostea a triumfat asupra legii, eliberându-ne pentru totdeauna, pe noi care n-am fost în stare niciodată să ascultăm de legea lui Dumnezeu. „S-a isprăvit!” a fost strigătul unui învingător, nu al unei victime! Mulțimea și ucenicii Săi care erau devastați nu au înțeles lucrul acesta. Dar L-au înțeles trei zile mai târziu când mormântul gol a dovedit că Isus a câștigat victoria asupra morții.

    Totul se poate reduce la următorul verset: „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.” (Romani 10:9).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 9:1-13


    Capitolul 8 ne-a înfăţişat gloria împăratului David. Însă aici este altceva care o depăşeşte cu mult: este harul care îl însoţeşte. David l-a învăţat în şcoala lui Dumnezeu, el însuşi fiind obiectul lui. Oare poate fi aceasta „legea omului“, să primească la curtea lui, la masa lui, pe ultimul reprezentant al liniei rivale, pe moştenitorul vrăjmaşului său? (citeşte 2 Samuel 4.4).

    Cu siguranţă, nu! Aceasta este un exemplu de „bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu”, pentru că David nu este satisfăcut doar să-şi împlinească promisiunea faţă de Ionatan şi de Saul (1 Sam. 20.15; 24.21, 22): el face ca acest har divin să se reverse peste sărmanul Mefiboşet, pătruns cu totul de sentimentul propriei nevrednicii. În plus, nu era el şchiop şi, din această cauză, obiect al vrăjmăşiei împăratului? (5.8). Dar să remarcăm felul în care este căutat, chemat pe nume,
    asigurat, îmbogăţit, invitat ca un membru de familie la masa împăratului şi, în final, adoptat pentru tot restul vieţii lui. Ce frumoasă imagine a lucrării Domnului Isus pentru un păcătos!

    Mefiboşet nu va înceta să fie un invalid. Versetul 13 o repetă intenţionat. Dar când va fi aşezat la masa împărătească, faptul acesta nu va mai putea fi văzut. Oare nu este tot aşa şi cu credinciosul aflat aici, jos?
    Vechea lui fire nu-i este luată, dar, în timp ce stă în comuniune cu Domnul, o poate ţine în afara vederii.

  • 17 Aprilie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că I-a venit ceasul ca să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

    Ioan 13.1



    Ce minunată este dragostea lui Isus, Mântuitorul și Domnul nostru! Nu există nimic nepotrivit în ea – este lipsită de orice egoism și de orice rezervă. Ea întrece orice cunoștință, așa cum ni se spune în Cuvânt, și cât de adevărat este acest lucru, fiindcă niciun gând omenesc nu o poate măsura. Totuși noi o cunoaștem; cunoaștem dragostea lui Hristos, care depășește orice cunoștință. O cunoaștem, fiindcă ne-a fost vestită, așa cum doar El o putea face, nu doar în cuvinte, ci și în fapte. Am cunoscut dragostea, ea ne-a cucerit și ne-a făcut fericiți pentru eternitate.

    Vom face bine să luăm seama la cuvintele din Evanghelia după Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” și să contemplăm cu ochi deschiși de Duhul Sfânt acea cale a sfințeniei și a dragostei, care adus la cruce, și inimile noastre să fie umplute de adorare. Cu cât cunoaștem mai mult dragostea lui Isus, cu atât înțelegem mai bine că ea nu poate fi niciodată cunoscută pe deplin; cu cât privim mai mult la ea, cu atât vom fi mai uimiți la vederea înțelepciunii și a căldurii ei. Nu este o dragoste oarbă, care să descopere mai târziu defecte pe care nu le știuse, căci dragostea divină a cunoscut de la bun început totul despre noi.

    Ea a cunoscut de asemenea toate suferințele care trebuie îndurate pentru ca scopul ei să fie împlinit. Este o dragoste care nu poate fi dezamăgită, nici tulburată, fiindcă, atunci când a fost supusă la cele mai mari teste, ea n-a slăbit și nu s-a răcit. Nu trebuie deci să ne temem că ar putea slăbi acum, după ce a fost pe deplin dovedită a fi perfectă.

    J. T. Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    N-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.

    3 Ioan 4



    Testamentul unei bunici credincioase

    Pency, 17 aprilie 1866

    „Cu emoție îngenunchez în acest moment solemn când vreau să-mi aștern în scris ultimele mele dorințe. O, Doamne, Te rog să-i binecuvântezi pe copiii mei în trup și suflet și să-Ți aduci aminte de ei, în mila Ta. De la Tine, Dumnezeul meu, am primit toate lucrurile. Tu ai pregătit trecutul, prezentul și viitorul; prin favoarea Ta mi Te-ai făcut cunoscut. Dumnezeul bunătății, cine sunt eu, ca să vrei să mi Te descoperi astfel, prin marea Ta bunătate prin care m-ai iubit în Domnul Isus Hristos, Mântuitorul meu? Pe acest pământ, unde Tu ai vrut să locuiesc, ai pregătit totul pentru nevoile mele; nu m-ai lăsat niciodată fără dovada dragostei Tale. Îți cer iertare, o, Dumnezeul meu, pentru toate momentele când am întristat Duhul Tău… Fie ca aceste zile pe care mi le mai dai de trăit pe acest pământ să fie folosite spre gloria Ta! Pregătește Tu, Te rog, inima mea, pentru ca nimic în lume să nu mă despartă de Tine.

    Ceea ce Îți mai cer este ca și copiii mei și nepoții mei să se întoarcă la Tine; Tu mi-ai spus de multe ori: «Nu te teme, crede numai». Eu plec cu asigurarea promisiunii Tale și Îți mulțumesc.”

    Acest testament a fost găsit într-un anticariat din Geneva, într-o Biblie uzată ca urmare a unei citiri stăruitoare.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ADEVĂRUL DESPRE CALVARUL CARE SCHIMBĂ VIEȚI (3) – Fundația SEER

    „Fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9:22)

     În al treilea rând, Calvarul a fost vital! Cât de vital mai exact? La fel de fundamental ca viața sau moartea, speranța sau disperarea, raiul sau iadul. Golgota este singura noastră cale de mântuire! „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 4:12).

    Fără moartea lui Hristos, păcatele noastre ne-ar fi despărțit de Dumnezeu pentru totdeauna. Dacă nu ar fi fost moartea Sa, am fi căzut sub pedeapsa legii lui Dumnezeu, am fi fost declarați vinovați pentru fiecare păcat pe care l-am fi comis vreodată și astfel, păcătoși condamnați, am fi fost pierduți pentru totdeauna. Apostolul Pavel scrie: „Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 3:19).

    Fără excepție – „toată lumea”, inclusiv tu – toți eram vinovați înaintea lui Dumnezeu. Dar pentru că Domnul Isus a împlinit în locul nostru tot ceea ce prevedea Legea lui Dumnezeu, am fost iertați și declarați neprihăniți. Această informație este vitală. Referitor la Domnul Isus, tu ai numai două opțiuni: să-L accepți sau să-L respingi! El a spus: „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16).

    Jertfa Domnului Isus a rezolvat problema păcatului; acum depinde de tine să dai un răspuns la problema Fiului: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (Matei 27:22). Răspunsul este simplu: Crede în El și vei fi mântuit!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 8:1-18


    Întărit de promisiunile Domnului, noul împărat îşi asigură tronul prin victoriile care aduc supunerea vrăjmaşilor lui. Primii dintre aceşti vrăjmaşi sunt filistenii. Ţara lor întreagă poate fi, în sfârşit, adusă sub control. Următorii care vor fi subjugaţi sunt moabiţii, ca împlinire parţială a profeţiei lui Balaam (Numeri 24.17). Hadadezer împreună cu sirienii care-i vin în ajutor sunt şi ei învinşi. În final este supus Edomul, potrivit unei profeţii încă mai vechi: binecuvântarea lui Isaac asupra lui Iacov (Geneza 27.29; vezi şi Geneza 25.23). David ilustrează aici ceea ce este scris despre Domnul Isus, a Cărui împărăţie glorioasă va fi stabilită când toţi vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut al picioarelor Sale (vezi Psalmul 110).

    Acum, când pacea este stabilită şi autoritatea lui David recunoscută atât înăuntrul cât şi în afara împărăţiei, se întocmeşte organizarea ei (v. 15-18). Împăratul este centrul, exercitând judecata şi actul justiţiar. În jurul lui, fiecare îşi îndeplineşte funcţiile care-i sunt desemnate. Preoţii se află acolo, asigurând relaţiile cu Dumnezeu. Securitate, stabilitate, dreptate şi pace –  sunt caracteristicile glorioase care vor fi, într-o măsură completă şi mult mai evidentă, ale Împărăţiei care va veni!

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne