Mana Zilnica

Autor: Mana Zilnica

  • 16 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții.

    Efeseni 6.18



    Rugăciunea este expresia și exercițiul dependenței. Dacă cineva îmi pune o întrebare și îi răspund fără să-L consult pe Dumnezeu, atunci răspunsul va fi de natură să-l depărteze de Dumnezeu, decât să-l apropie de El, la fel cum s-a întâmplat cu Ezechia, atunci când solii din Babilon au venit, iar el le-a îndreptat privirile către bogățiile sale și nu spre Domnul, care-l vindecase (Isaia 39). Când apare o întrebare sau o dificultate, ne îndreptăm noi către Dumnezeu?

    Orice dorință exprimată către Dumnezeu, cu încrederea unui copil în tatăl său, este auzită; însă aceasta nu înseamnă, în mod necesar, rugăciune „în Duhul”. Când trăim cu adevărat în puterea comuniunii, avem acea energie a mijlocirii care caută răspunsuri (1 Ioan 3.21,22; 5.14,15), iar aici apostolul vorbește despre cineva care este în comuniune. Așa trebuie să stea lucrurile cu noi; trebuie să umblăm în libertatea lui Hristos în așa măsură, încât să nu fim împiedicați sau scoși din comuniune de către îngrijorările, poftele sau preocupările vieții acesteia.

    Să presupunem că ne începem ziua într-un duh binecuvântat de rugăciune și de încredere în Dumnezeu. În decursul zilei, în această lume nelegiuită, vom descoperi o mie de pricini de tulburare. Însă, dacă suntem exersați din punct de vedere spiritual și receptivi la lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu, totul devine o chestiune de rugăciune și de mijlocire potrivit cu gândul Lui. Astfel, smerenia și dependența vor caracteriza toate acțiunile noastre. Dacă umblăm cu Hristos, vom fi sensibili la interesele Lui. Ce binecuvântare să putem duce toate lucrurile înaintea lui Dumnezeu, în loc să murmurăm mereu din cauza falimentului nostru! Aceasta este poziția noastră – să avem întreaga armură a lui Dumnezeu și să nu fim înșelați de Satan. Dacă noi înșine nu suntem într-o stare bună, nu putem mijloci pentru alții.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și ți se vor împlini gândurile. Domnul a făcut toate pentru un scop.

    Proverbe 16.3,4



    Curajul marinarilor (2)

    Când emoțiile s-au mai risipit, Shackleton l-a întrebat pe un tânăr marinar: „Cum a fost posibil să fiți cu toții gata la întoarcerea mea? V-am găsit pe toți pe mal, pregătiți să plecați la primul semnal!”. Marinarul a răspuns: „Domnule, dumneavoastră ați promis că vă veți întoarce, așa că nu ne-am pierdut speranța. Ori de câte ori marea era eliberată de sloiurile de gheață, strângeam sacii de dormit și împachetam lucrurile, spunându-ne: «Poate Sir Shackleton se va întoarce astăzi». Așa v-am așteptat în tot acest timp: gata de plecare”.

    În această lume egoistă, care urmărește doar binele personal, să ne oprim câteva clipe și să medităm la faptul că planurile ne vor izbuti doar atunci când ne încredem în Dumnezeu. Acei marinari s-au încrezut în cuvintele unui om, care putea să vină sau să nu vină să-i salveze. Înaintea noastră au trăit mulți creștini a căror încredere și al căror curaj al credinței i-au susținut în lupta vieții. În ascultarea de Domnul și Învățătorul lor ceresc, ei au fost gata să se despartă de toate lucrurile trecătoare, înfruntând greutăți și pericole. Ei erau convinși că Stăpânul lor îi va conduce cu bine în Portul ceresc. Aceștia au fost adevărați eroi ai credinței, care au depus mărturii minunate despre dragostea lui Dumnezeu și despre lucrarea harului Mântuitorului în inimile lor.

    Și noi putem fi o mărturie a harului divin care ne-a însoțit din momentul când L-am primit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al nostru personal.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BINECUVÂNTAREA VINE PRIN FAPTE – Fundația SEER

    „Împlinesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:166)


     În cartea sa „Traveling Hopefully” (Călătoria speranței – n.tr.), renumitul evanghelist vizionar Stan Mooneyham, primul președinte al World Vision, scria: „Voi merge, când… voi dărui, după ce… voi asculta, dar mai întâi… găsim mereu atâtea motive să amânăm, și uneori par să fie chiar motive valide. Împreună cu un bun prieten de-al meu, am simțit chemarea de a deveni predicatori cam în același timp și am mers la universitate împreună. În timpul celor patru ani de studiu, eu am întors homiletica pe toate părțile în bisericile rurale din Oklahoma, dar prietenul meu a spus că nu va rosti prima predică până când nu-și va primi diploma de doctor. Lucrul acesta s-a întâmplat cu treizeci de ani în urmă. Eu încă întorc homiletica pe toate părțile, dar prietenul meu tot nu predică.

    Niciodată nu a predicat. Pregătirea este importantă, dar trecerea la fapte este o parte vitală a pregătirii. În Vechiul Testament, citim multe despre oferirea „primelor roade.” Partea cuvenită lui Dumnezeu era chiar din cele mai bune produse. Astăzi, suntem cunoscuți mai degrabă prin (și pentru) „ultimele roade”. Lângă butonul „așteptare” de la linia telefonică a cerului, cred că aceste cuvinte ar fi potrivite: „Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu acolo, atunci unde?”

    Aștepți cumva să vină „momentul perfect”, înainte să pășești prin credință și să asculți ceea ce ți-a zis Dumnezeu să faci? Ascultă de Dumnezeu! Acum! Nu este suficient să crezi Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să-l și împlinești. Nu e suficient să acumulezi cunoștințe din Biblie, trebuie să și aplici în viața ta de fiecare zi cunoașterea de care ți-a făcut parte Dumnezeu.” Iacov ne îndeamnă (Iacov 1:22, 25): „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri… un împlinitor cu fapta, va fi fericit
    în lucrarea lui.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 1:38-53


    O ceremonie cu totul diferită va fi celebrată acum, potrivit instrucţiunilor lui David. Înconjurat de bucuria poporului rămas credincios, tânărul Solomon urcă pe scaunul de domnie al tatălui său. Ce contrast mare faţă de Adonia! Noul împărat nu acţionează pe cont propriu: el este determinat să urce pe catârul împăratului, este dus la Ghihon, unde este uns
    de Ţadoc în mijlocul bucuriei generale.

    Între timp, la En-Roguel sărbătoarea se sfârşeşte. Un vuiet neobişnuit şi persistent vine dinspre cetate. Ioab, militar experimentat, aude trompeta şi se nelinişteşte. În momentul acesta apare Ionatan, aducând ştiri. În ce-l priveşte, acestea sunt ştiri bune, pentru că David a rămas domnul lui, împăratul. Dar ce dezastru pentru Adonia şi pentru oaspeţii lui! Întreaga conspiraţie se prăbuşeşte dintr-o dată şi cei implicaţi se împrăştie descumpăniţi. Înspăimântat, Adonia uzurpatorul se prinde de coarnele altarului, implorând clemenţa împăratului. I se acordă păsuire, deşi mândria şi răutatea inimii lui nu fuseseră judecate.

    Ce prostie este să se opună cineva lui Dumnezeu şi Unsului Său! Şi totuşi, aceasta este ceea ce Anticrist va face în curând; dar va fi distrus, pentru ca să dea locul Domnului Isus şi împărăţiei Sale.

  • 15 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cel care L-a înviat pe Hristos dintre morți va face vii și trupurile voastre muritoare, datorită Duhului Său care locuiește în voi.

    Romani 8.13



    În ce privește sufletele noastre, suntem pe deplin răscumpărați, însă așteptăm încă răscumpărarea trupurilor noastre. Scoși fiind din Egipt prin Marea Roșie, complet eliberați și având Duhul Sfânt ca arvună a moștenirii noastre, noi așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului. Căci, în fapt, ne aflăm încă în pustie și suntem legați prin trupul pe care-l avem acum de creația care suspină; prin urmare și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi înșine, așteptând momentul când trupurile noastre vor fi răscumpărate (Romani 8.23). Aceasta așteptăm, până când El va veni să ne ia la Sine Însuși (Filipeni 3.20,21), iar atunci vom vedea cât de desăvârșită este răscumpărarea pe care Domnul a împlinit-o pentru ai Săi – atât de completă, încât nimic nu va fi lăsat în mâinile vrăjmașului, ci duhul, sufletul și trupul vor fi salvate și se vor afla în posesia Lui.

    Pe măsură deci ce parcurgem această lucrare în toată întinderea ei, putem cu siguranță să exclamăm din inimi pline de bucurie că Hristos este Răscumpărătorul nostru! Și nu trebuie să uităm niciodată cu ce preț ne-a răscumpărat El pentru Dumnezeu. Ne-am obișnuit să spunem: cu sângele Lui. Dar cât de puțin înțelegem semnificația acestor cuvinte; cât de puțin pătrundem adevărul minunat că El Sa dat pe Sine la moarte, că a lăsat să vină peste El toată mânia care ni se cuvenea nouă, că a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El! Cu cât medităm mai mult la un asemenea subiect, cu atât mai constant se va înălța din inimile noastre strigătul de adorare: „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6).

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cei care se coborâseră pe mare în corăbii … aceia au văzut lucrările Domnului și minunile Lui în adânc.

    Psalmul 107.23



    Curajul marinarilor (1)

    Sir Ernest Henry Shackleton a fost un explorator anglo-irlandez. Într-o expediție în Antarctica, vaporul pe care călătorea împreună cu echipajul lui s-a zdrobit de un bloc uriaș de gheață, singura lor speranță fiind posibilitatea ca o echipă formată din doar câțiva marinari să meargă în căutarea unui ajutor, folosindu-se de o mică ambarcațiune, lăsându-i pe ceilalți în mijlocul zăpezii și a ghețurilor insulei Elefantului.

    Sub protecția lui Dumnezeu, cu eforturi susținute, conducătorul expediției și alți cinci însoțitori s-au angrenat într-o călătorie extrem de periculoasă spre o insulă îndepărtată, de unde au obținut un alt vapor și proviziile necesare tentativei de salvare a colegilor lor. Imediat, Shackleton și însoțitorii lui au pornit în călătorie pentru a salva restul echipajului. Ceața, furtuna și blocurile de gheață blocau în mod repetat înaintarea. În cele din urmă, ceața s-a ridicat și echipajul lui Shackleton a observat ceea ce părea o deschizătură care conducea exact spre insulă. Mizând pe faptul că acel canal creat între sloiurile de gheață ar mai putea rămâne deschis, Shackleton a poziționat vasul pe direcția canalului, a ajuns la oamenii lăsați acolo, i-a îmbarcat pe toți într-un timp record și a părăsit zona cu doar câteva clipe înainte ca blocurile de gheață să blocheze, poate pentru totdeauna, accesul spre insulă. Riscanta operațiune de salvare a durat numai o jumătate de oră!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PROVOCAREA UNEI PORUNCI – Fundația SEER

    „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12)


    Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11). Care sunt aceste „lucruri” pe care trebuie să le faci pentru a avea bucuria Lui în viață? Domnul Isus răspunde în versetul următor: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12)

    Vei spune: „E o poruncă grea, și o mare provocare!” Da, și va trebui să crești și să te maturizezi foarte mult pentru a o respecta. Însă pentru a te bucura de viața pe care Domnul Isus dorește s-o ai, trebuie să-ți iei angajamentul că așa vei face! Dumnezeu a creat tot felul de oameni, cu diferite temperamente și personalități, așa că lui Dumnezeu îi place în mod sigur varietatea. După ce Dumnezeu a creat primii oamenii, El a văzut că „toate erau foarte bune”. Așa că, nu numai că există varietăți de oameni, dar în fiecare om există ceva „foarte bun”, pe care tu trebuie să-l cauți.

    O mare parte a nefericirii vieții noastre este cauzată de oamenii care nu sunt ceea ce dorim noi să fie, sau care nu fac ceea ce dorim noi să facă.

    Care este răspunsul? Cum te poți bucura de fiecare zi, dacă va trebui să te confrunți cu oameni care te deranjează? Hotărându-te să-i iubești! Nu trebuie să-ți placă modul lor de a fi, dar trebuie să-i iubești în ciuda modului lor de a fi. Dacă stai să te gândești puțin, așa se poartă și Dumnezeu cu tine, nu-i așa? Iată cum poți să-i iubești pe cei care te deranjează: oamenii deranjanți sunt de obicei deranjați de ceva, în viața lor… Dacă vei interveni în sensul atenuării suferinței lor, vor începe să se simtă mai bine și se vor purta mai frumos cu tine.

    Deci, iubește-i și ajută-i pe oameni!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 1:22-37


    La En-Roguel, celebrarea este în plină desfăşurare. Invitaţii sunt strânşi în jurul lui Adonia. Şiretul Ioab se găseşte acolo, la fel şi Abiatar, cel care a uitat cuvântul de har al lui David („Rămâi cu mine…” 1 Samuel 22.23). Ceilalţi fii ai împăratului, din oportunism sau din slăbiciune de caracter, s-au alăturat cauzei fratelui lor. Excepţie face unul singur: Solomon, care nu fusese invitat. Şi nu fără motiv! Oare nu este el ales de Dumnezeu ca să-i succeadă lui David? Ce-ar fi făcut Solomon la această sărbătoare? Dar întregul plan, abil urzit, va fi zădărnicit de câteva suflete credincioase care sunt în pas cu voia lui Dumnezeu. Îndată ce situaţia i se aduce la cunoştinţă, David acţionează: Solomon va urca acum pe tronul său. Şi toate poruncile date converg spre acest efect.

    În zilele noastre, în toate domeniile, omul se pune pe sine în faţă, căutând propria glorie. Un singur gând nu-l preocupă niciodată: cunoaşterea voii lui Dumnezeu. Şi, de fapt, această voie divină este să-i ofere lumii pe Împăratul care i-a fost destinat: pe Isus Hristos. Astăzi, Împăratul acesta este încă respins şi dispreţuit aici; El nu primeşte invitaţie la celebrările lumii care stârnesc bucuria ei. Şi nici aceia care se tem de Dumnezeu nu-şi găsesc vreun loc.

  • 14 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Aceasta nu i-a plăcut deloc lui Iona și s-a mâniat. Și s-a rugat Domnului și a zis: „O, Doamne, nu era acesta cuvântul meu, când eram încă în țara mea? De aceea am căutat să fug la Tarsis, pentru că știam că ești un Dumnezeu milos și îndurător, încet la mânie și de o mare bunătate și Te întorci de la rău. Și acum, Doamne, Te rog, ia-mi viața, pentru că este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc”.

    Iona 4.1-3



    Unde era credința lui Iona? Unde erau încrederea sa în Dumnezeu, ochiul curat și inima călăuzite de ascultarea simplă a credinței? Nu era Dumnezeu, Cel care îi încredințase vestirea judecății asupra cetății Ninive, capabil să aibă grijă de caracterul lui de proroc? Când judecata anunțată de Iona nu a avut loc, datorită pocăinței celor din Ninive, lau considerat ei pe Iona un proroc mincinos? Nu, ci erau foarte bucuroși și recunoscători că fuseseră iertați și cruțați.

    O, ce lucru nenorocit și plin de răutate este „eul”, oriunde își face văzut chipul respingător, mai ales în lucrarea și slujba lui Dumnezeu! Mai degrabă să piară Ninive cu milioanele ei de suflete, decât să fie afectate caracterul personal, slujba și poziția unui proroc al lui Dumnezeu! Ba, mai grav decât atât, mai degrabă turma lui Dumnezeu, pentru care Păstorul cel bun a murit, să fie împrăștiată în cele patru vânturi și să devină prada lupilor răpitori, care nu o cruță, decât ca cei ce poartă responsabilitatea bisericii săși mărturisească greșeala.

    Istoria bisericii până la cele mai recente momente poartă mărturie despre roadele amare ale unui astfel de egoism neosândit, ale voinței proprii și ale mândriei în unii dintre cei care au fost priviți ca slujitori ai binecuvântatului Domn, care este blând și smerit cu inima. Fie ca noi, cu simțământul zdrobitor al nimicniciei noastre, să învățăm să fim mici înaintea Aceluia care este marele „Eu sunt”, în prezența lui Dumnezeu! Odinioară cel mai smerit dintre toți slujitorii, luând cel mai de jos loc pe pământ, El a fost în consecință înălțat la dreapta lui Dumnezeu, de unde va veni ca „Domn al domnilor și Împărat al împăraților”, ca să judece această lume. Fie ca noi să înțelegem mai bine căile Sale și să intrăm în ele!

    J. A. von Poseck

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Faceți tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și cu rugăciune pentru toți.

    Efeseni 6.18



    Îndemn la rugăciune

    Mesajul stăruitor al versetului de astăzi este: Rugați-vă întotdeauna, în toate împrejurările! Prin rugăciune ne exprimăm dependența de Dumnezeu. Neglijarea rugăciunii personale este calea sigură spre faliment total în viața unui creștin.

    De-a lungul timpului am urmărit drumul mai multor creștini. Am remarcat progresul și succesul unora și am deplâns eșecul altora. Într-o mare măsură, aceste rezultate au oglindit sau stăruința lor în rugăciune, sau neglijarea rugăciunii.

    Începutul lucrării Domnului și Mântuitorului nostru a fost marcat de rugăciune. În vederea alegerii celor doisprezece ucenici, Învățătorul ceresc a petrecut o noapte în rugăciune. Lucrarea de putere a lui Dumnezeu în Europa poate fi urmărită, ajutați de cartea Faptele Apostolilor (16.13), până la acea întâlnire de rugăciune de pe malul râului. Profetul Ilie s-a rugat cu toată convingerea să nu plouă și nu a fost ploaie timp de trei ani și jumătate. S-a rugat din nou pentru ploaie și a plouat. Convertirea a trei mii de suflete a urmat unei întâlniri de rugăciune desfășurată timp de zece zile.

    Un om al rugăciunii poate ajunge la rezultate mărețe; în schimb, slujitorul care s-a lipsit de rugăciune, chiar dacă este un om capabil, nu are putere. Un om al rugăciunii are o putere extraordinară. În sine însuși este slab și lipsit de apărare, dar prin rugăciune el apelează la atotputernicul Dumnezeu și se bizuie pe resursele Sale inepuizabile.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MOTIVE DE MULȚUMIRE – Fundația SEER

    „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18)

    Mulțumirea nu este ceva care apare într-un mod natural și firesc, dar nemulțumirea – da! Nimeni nu a avut mai multe motive să fie nemulțumit decât Iosif: fusese abandonat, înrobit, trădat și înstrăinat! Acestea sunt titlurile capitolelor din istoria vieții sale. Cu toate acestea, când Iosif vorbește despre viața sa, nu vei auzi nici o fărâmă de amărăciune… ci exact opusul! Când a dat nume celor doi copii ai săi, el i-a făcut mărturii vii, pe viață, ale recunoștinței lui față de Dumnezeu.

    „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” Şi celui de-al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” (Geneza 41:52-53).

    Să remarcăm două lucruri.

    Primul: Iosif s-a uitat la trecutul său și I-a adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru experiențele prin care l-a trecut. Și tu trebuie să faci la fel. Fie că e vorba de ceea ce ți-au făcut alții sau de ceea ce le-ai făcut tu altora, harul lui Dumnezeu te-a ajutat să treci prin toate. Există un singur motiv pentru care merită să reînvii trecutul: amintește-ți cum te-a călăuzit Dumnezeu, cum te-a ocrotit și cum te-a binecuvântat!

    Al doilea lucru pe care să-l remarcăm: Iosif s-a uitat la prezentul său: „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” Îți aduci aminte de o perioadă în care ai crezut că nu o vei scoate la capăt? Și când și alții au crezut la fel despre tine? Uită-te la ce a făcut Domnul în viața ta! În ciuda obstacolelor și a opoziției, El te-a binecuvântat și ți-a purtat de grijă. Închide robinetul văicărelilor, și deschide robinetul mulțumirii! „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu… cu privire la voi.”

    Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 1:1-21


    David este acum înaintat în vârstă. Obosit de o viaţă de suferinţă şi de lupte, continuă să se încreadă în Dumnezeu, aşa cum exprimă rugăciunea lui din Ps. 71: „Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea… Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi” (v.17, 18; vezi şi v. 9). Domnul îi va răspunde şii va acorda ajutorul Său în ultima încercare ce îl aşteaptă.

    După Absalom, un altul dintre fiii săi, Adonia, apare pe scenă, conspirând să ia tronul. Sfârşitul trist al fratelui mai mare nu-l învăţase nimic. De altfel, educaţia acestui tânăr lăsa mult de dorit. Tatăl lui nu-l mustrase şi nu-l corectase niciodată. Din fragedă copilărie, Adonia făcuse întotdeauna numai ceea ce dorise. Iată un nou subiect de meditaţie pentru cititorii noştri mai tineri care-i găsesc câteodată pe părinţii lor prea exigenţi! Fie ca ei să ajungă să înţeleagă că a fi astfel „pedepsiţi”, copii fiind, sau tineri sau tinere îi poate scuti la anii de maturitate de pedepse cu mult mai dureroase. Dumnezeu nu Se poartă diferit cu fiii Săi (Evrei 12.6). De câte ori înţelepciunea şi dragostea
    Lui nu ne-au împiedicat să ne facem propriul drum: aceasta spre binele nostru imediat şi probabil etern!

  • 13 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe de la bătrâni și de la preoții de seamă și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.

    Matei 16.20,21



    De îndată ce Isus pune deoparte caracterul mesianic și Își ia, ca temelie a Bisericii, titlul de Fiu al Dumnezeului Celui viu, începe să vorbească despre moartea și învierea Sa. Este foarte adevărat că aceasta este temelia binecuvântării atât a iudeilor, cât și a Bisericii. Totuși există o diferență însemnată. Israel își datorează binecuvântarea morții lui Hristos, însă este asociat, în ce privește chemarea lui, cu slava pământească. Biserica, dimpotrivă, este asociată cu lepădarea Lui pe pământ. În ce privește această lume, Israel Îl va cunoaște ca pe Cel care poartă cununa; Biserica însă Îl cunoaște ca pe Cel care a purtat crucea. Israel Îl va recunoaște când va fi „încins cu putere”; Biserica Îl recunoaște ca „răstignit în slăbiciune”.

    Și la fel și în ce privește învierea Lui. Fără îndoială că El va lua puterea pe pământ ca fiind Cel înviat; totuși, acesta nu este un fapt pe care se insistă cu precădere în legătură cu slava împărăției, în timp ce același fapt este cu totul proeminent în legătură cu Biserica. El este „dovedit cu putere Fiu al lui Dumnezeu, potrivit Duhului sfințeniei, prin învierea morților”. El îi spune lui Ioan: „Am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor”. Credincioșii sunt morți cu Hristos și de asemenea înviați cu El. Ei trebuie să se dea pe ei înșiși lui Dumnezeu „ca vii din morți”. Astfel, în timp ce toți sunt interesați în moartea și învierea lui Hristos, Biserica este asociată cu aceste două evenimente într-o manieră particulară și importantă.

    T. B. Baines

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Omul Hristos Isus … S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.
    Pentru că Fiul Omului … a venit să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

    1 Timotei 2.6; Matei 20.28

     



    Răscumpărare refuzată

    În Evul Mediu, navigarea pe apele Mediteranei era deosebit de riscantă. Se întâmpla des ca pirații să atace vasele, să prindă echipajul și să ducă pasagerii la Alger, cerând pentru eliberarea lor o mare răscumpărare. Spaniolii erau adesea victimele acestui odios șantaj.

    Într-o zi, regele Spaniei s-a hotărât să-i elibereze pe toți prizonierii săi, odată pentru totdeauna. A strâns plata răscumpărării și o navă puternic înarmată, încărcată cu această avere, a plecat să-i caute pe toți captivii. Dar iată că acolo mulți se adaptaseră condiției lor și profitaseră de unele avantaje: unul se căsătorise, altul se antrenase în comerț. Și ceea ce era de necrezut se produsese: cea mai mare parte dintre acești oameni au refuzat eliberarea. Vasul a trebuit să se întoarcă în Spania, neaducând la libertate decât o parte dintre prizonieri și purtând în calele lui banii nefolosiți.

    Oamenii sunt niște prizonieri în mâinile lui Satan, care i-a târât în lume, domeniul său, și îi ține înlănțuiți. Un Rege puternic a plătit prețul izbăvirii lor: Isus Hristos Și-a dat viața ca răscumpărare pentru toți.

    Prețul eliberării noastre de sub puterea lui Satan și a lumii a fost plătit. Nu este aceasta o veste bună? Astăzi mai este timp să o accepți!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎN PUSTIE – Fundația SEER

    „Şi a zis: „Pe care drum să ne suim?” Ioram a zis: „Pe drumul care duce în pustia Edomului.” (2 Împărați 3:8)


     Iudeii au descoperit că drumul spre Țara Promisă trecea prin pustie, pentru ei. Un învățător biblic se referă la această pustie ca la „câmpul de sacrificiu al lui Dumnezeu.” El spunea: „În experiențele pustiei, lucrurile de care te împiedici în umblarea ta cu Dumnezeu pot dispărea. Acolo, El îi separă pe cei ce se mulțumesc cu o relație superficială de cei care tânjesc să-L cunoască pe Dumnezeu mai îndeaproape. E locul în care înveți să te bazezi pe credință și să arunci asupra Lui toate grijile tale pentru că nu ai pe nimeni altcineva la care să apelezi. E locul în care Dumnezeu spune: „În sfârșit, ai ajuns acolo unde doresc să fii!” Uneori, El te va conduce spre pustie brusc. Acest lucru se întâmplă atunci când încearcă să-ți capteze atenția și să-ți vorbească despre o chemare pe care a pus-o în viața ta, și pe care până acum n-ai avut timp s-o asculți. Dintr-odată îți dai seama că Dumnezeu e singurul care te poate scăpa din situația în care te găsești. El îngăduie să fii dezbrăcat de mândrie ca să te poți îmbrăca în smerenie; să te dezbraci de autosuficiență ca să poți fi adus în locul dependenței totale de El.”

    Dacă treci prin experiența pustiei, să nu crezi că Dumnezeu te pedepsește sau că te-a părăsit. El nu face decât să îngăduie ca unele lucruri să moară, pentru ca altele să se nască în tine, să crească și să aducă rod.

    Simte-te încurajat; vei trece și peste asta! Prin harul lui Dumnezeu, vei ajunge la destinație! Adevărul este că singura cale prin care poți ajunge la destinația plănuită de Dumnezeu pentru tine este prin pustie!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 24:14-25


    Pedeapsa divină este gata să se exercite asupra naţiunii. Odată terminată numărarea oamenilor de război, efectivul acestora se şi reduce prin epidemie. Este ca şi cum Dumnezeu i-ar fi spus lui David: ŤStă în atribuţia Mea să înmulţesc sau să împuţinez în trei zile acest popor pe care tu l-ai numărat în aproape zece luniť.

    Este frumos răspunsul lui David la opţiunile dificile care-i sunt puse înainte: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui …“ (v. 14). Cunoaşte inima lui Dumnezeu şi, chiar sub disciplină, încrederea în dragostea divină nu i se clatină. Încrederea aceasta nu-i va fi dezamăgită niciodată. Încă o dată, păcatul omului aduce oportunitatea pentru ca Dumnezeu să-Şi arate resursele minunate ale îndurării şi ale iertării.  „Destul“
    – spune El atunci când fructul aşteptat s-a copt în inimi.

    Este adusă o ardere-de-tot. Şi aria lui Aravna, cumpărată de împărat, va deveni, după cum vom vedea, locul de amplasare a templului.

    David nu vrea să aducă Domnului arderi-de-tot care să nu-l coste nimic (v. 24). Să ne gândim la ofranda Mariei din evanghelii. Ea a ţinut să-I aducă un parfum deosebit, pentru a arăta înalta consideraţie pe care o avea pentru Domnul Isus (Ioan 12.3).

  • 12 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vouă vi s-a dat har, cu privire la Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, având aceeași luptă pe care ați văzut-o în mine și acum auziți că este în mine.

    Filipeni 1.29,30



    Când Scriptura vorbește despre a avea părtășie cu suferințele lui Hristos, ea se referă, în mod simplu, la suferințele Sale pentru dreptate – la suferințele îndurate de El din partea oamenilor. Hristos a suferit pentru păcat, ca noi să nu mai avem de suferit pentru el. Hristos a îndurat mânia lui Dumnezeu, ca noi să nu mai trebuiască să o îndurăm. Acesta este temeiul păcii noastre.

    Însă, în ce privește suferințele îndurate din partea oamenilor, vom descoperi întotdeauna că acestea vor crește în măsura în care călcăm tot mai mult cu credincioșie pe urmele lui Hristos; aceste suferințe sunt însă un dar, un privilegiu, o favoare. A călca pe urmele lui Hristos – cu scopul de a ne bucura tot mai mult de compania Lui – și a simți împreună cu El sunt privilegii de cel mai înalt caracter.

    Facă Domnul să intrăm cu toții tot mai mult în caracterul acestor suferințe! Însă, din nefericire, ne mulțumim prea ușor să trăim fără ele și suntem satisfăcuți, precum Petru, dacă Îl urmăm „de departe”, ținându-ne la distanță de un Hristos disprețuit și în suferință. Aceasta înseamnă, fără îndoială, o mare pierdere pentru noi. Dacă am avea mai multă părtășie cu suferințele Sale, cununa răsplătirii ar străluci cu mult mai puternic înaintea ochilor sufletului nostru. Când ne dăm înapoi de la părtășia cu suferințele lui Hristos, ne lipsim singuri de bucuria profundă care izvorăște din comuniunea cu El și, de asemenea, de puterea morală oferită de nădejdea gloriei Sale viitoare.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ei au ridicat ochii și n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Isus singur.

    Matei 17.8



    Unde să privim?

    Mergând cu bicicleta, un om a văzut o piatră în mijlocul drumului. Dorind să o evite, și-a fixat privirea asupra ei și a grăbit pedalatul. Rezultatul a fost că a nimerit chiar în ea. Impactul aproape că l-a azvârlit de pe bicicletă. Și-a dat seama că a privit într-un loc greșit. Ar fi trebuit să privească la drumul pe care dorea să meargă, nu la piatra pe care spera să nu o atingă.

    Adevărul este că suntem atrași de firea pământească spre locul pe care îl fixăm cu privirea. Cea mai bună metodă pentru a depăși păcatul este să ne mutăm privirea de la ceea ce ne ispitește și să ne-o ațintim asupra Domnului Isus Hristos prin rugăciune: „privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre …” (Evrei 12.2). Să nu ne concentrăm atenția asupra piedicilor pe care le întâlnim în viață. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne amețesc mai mult și ne copleșesc, până când ajungem să cădem de oboseală.

    Când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt și spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp însă și-a ațintit privirea asupra lui Hristos, el a umblat pe ape ca pe uscat. Cu cât misiunea noastră este mai dificilă și cu cât ispitele din jur sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Mântuitorul nostru. „Uitați-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, … ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12.3).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PĂSTREAZĂ-ȚI CONCENTRAREA – Fundația SEER


    1. „Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta.” (Proverbele 4:25)

    Cu ani în urmă, un avion s-a prăbușit în Parcul National Everglades, Florida. La apropierea sa de aeroportul din Miami, indicatorul luminos pentru instalarea corectă a trenului de aterizare s-a stricat. Avionul a zburat în cerc deasupra mlaștinilor din Everglades, în timp ce echipajul din cabină a verificat să vadă dacă aparatul s-a stricat într-adevăr sau dacă becul de la semnalizator era defect. Când inginerul de zbor a încercat să dea jos ansamblul de semnalizare luminoasă, acesta nici nu s-a mișcat, așa că ceilalți membri ai echipajului au venit și au încercat să-l ajute. În timp ce se chinuiau să repună în funcțiune echipamentul, nici unul nu și-a dat seama că avionul pierde din altitudine.

    Drept urmare, avionul a aterizat direct în mlaștină, omorând 101 persoane aflate la bord. Totul a fost pierdut din cauză că echipajul se ocupa de un bec și și-au luat privirea de la ceea ce conta cel mai mult. În viață vei fi tentat să alegi ceea ce pare urgent și nu ceea ce este important. Când vrei să ai sorți de izbândă, această dilemă îți va amenința mereu concentrarea: „Cum pot să aleg ce e mai bine și nu ceea ce e doar bine? Sau perspectiva pe termen lung față de perspectiva pe termen scurt?” Trebuie să nu-ți pierzi concentrarea; misiunea ta este prea importantă. Solomon concluzionează astfel: „Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta nici la stânga” (Proverbele 4:25-27).

    PĂSTREAZĂ-ȚI CONCENTRAREA (2) „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor” (Neemia 6:3)

    Când a venit vremea reconstruirii zidurilor Ierusalimului, Neemia a înțeles la un moment dat că nu toți doreau ca el să reușească. Pentru a stopa lucrarea, dușmanii săi s-au folosit de amenințări și de zvonuri. Cu toate acestea, el a reconstruit zidurile Ierusalimului în mai puțin de două luni. Cum a reușit? A stat concentrat pe ceea ce era important și a refuzat să fie atent la altceva! „Îşi puseseră de gând să-mi facă rău. Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor…” (Neemia 6:2-4). În limbajul de astăzi, ei i-au trimis un email. L-au identificat în poze. I-au lăsat mesaje pe telefonul mobil. Au încercat pe toate căile să-i distragă atenția și să-l devieze de la lucrarea sa prin dialog. Dar el a refuzat să se războiască cu ei. Vocea de la căsuța lui vocală spunea ceva de felul următor: „Ați sunat la Neemia. Momentan nu sunt acasă. În clipa de față mă ocup de un mare proiect. Dacă ești Sanbalat, Tobias sau Gheșem, nu vă mai pierdeți timpul. Dacă ești altcineva, te rog să lași un mesaj după semnal!”

    Când hotărăști care sunt prioritățile din viața ta, ele te vor ajuta să decizi cu privire la tot. Ele te vor ajuta să nu-ți pierzi concentrarea. Când ți se pare că viața îți stă împotrivă, întreabă-te: „Care sunt prioritățile pentru această zi? Dar pentru această săptămână?” Așează-ți-le în minte și concentrează-te pe ele, urmărind doar misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 24:1-13


    David comite un nou păcat: procedează la numărarea poporului. Versetul 1 pare să-l scuze prin faptul că ar fi fost determinat de Domnul la aceasta. Dar 1 Cronici 21.1 ne arată că Satan a fost agentul nefast căruia Domnul i-a permis să acţioneze, ca să-l pedepsească pe Israel, pentru ca, după aceea, să-Şi arate harul. Vrăjmaşul nu îşi realizează ţelurile decât datorită orgoliului împăratului, mândru să domnească peste o naţiune numeroasă şi să dispună de o armată puternică. Mândria ne împinge să ne acordăm importanţă şi să uităm că numai harul lui Dumnezeu ne-a făcut ceea ce suntem şi ne-a dăruit ceea ce avem. David recunoscuse în zile mai fericite acest fapt: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule … Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel?“ (7.18, 23). Gloria lui Israel nu se trăgea nici din puterea lui, nici din numărul de luptători, cum era cazul cu celelalte naţiuni. Gloria lui exista şi se centra pe numele Domnului, al Cărui popor erau (vezi Psalmul 20.7)!

    Ioab, deşi nu era un om temător de Dumnezeu, vede mai clar decât David şi încearcă să-l abată de la intenţia lui. În zadar! Recensământul se efectuează, … dar abia sunt date cifrele, că împăratul îşi şi înţelege prostia. În pofida pocăinţei sale, se va confrunta încă o dată cu conduita de guvernare a lui Dumnezeu (Amos 3.2).

  • 11 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

    Ioan 17.4



    Iată-mă, un păcătos, conștient de păcatul meu; cum pot să mă încred în Dumnezeu? Știu că El este un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul; cum aș putea deci să mă încred în El? Nu îndrăznesc să intru în prezența Sa, cu păcatul asupra mea. Ce pot să fac în această privință? N-are rost să neg sfințenia lui Dumnezeu, nici nu pot să-mi îndepărtez păcatul.

    Dumnezeu însă îmi spune că păcatul meu este înlăturat, iar eu Îl cred. Lucrul care-mi oferă pacea este primirea mărturiei Lui. Duhul meu nu-și poate găsi odihna câtă vreme sunt conștient de păcatul meu, dacă nu știu că acest păcat nu-mi este ținut în socoteală. Dumnezeu vede păcatul meu exact așa cum este el, astfel că nu e de ajuns ca eu să fiu mulțumit de mine; trebuie neapărat ca Dumnezeu să fie mulțumit de mine. Există o luptă care se desfășoară în sufletul care dorește să fie mulțumit cu sine însuși. Dacă ar crede mărturia lui Dumnezeu, ar căpăta pacea. Acest lucru se întâmplă fiindcă sufletul respectiv n-a ajuns încă să-și vadă păcătoșenia totală. Nu se pune deci problema dacă am sau nu păcat, ci dacă Îl cred pe Dumnezeu atunci când îmi spune că acest păcat a fost înlăturat. Există o lucrare a Duhului Sfânt în tot acest proces, nu ca să producă ceea ce m-ar satisface pe mine, ci pentru a mă aduce în punctul unde să spun: «Totul este pierdut în ce mă privește».

    Dumnezeu adesea îngăduie să ne chinuim în încercările noastre de a deveni mai buni; în astfel de cazuri suntem ca omul scufundat în mlaștină, care încearcă să-și scoată un picior afară și nu face decât să-l afunde și mai mult pe celălalt. Răspunsul la toată această stare se găsește în adevărul binecuvântat al evangheliei, prin lucrarea Domnului Isus, anume că „prin El suntem îndreptățiți de toate lucrurile” (Fapte 13.38,39). Acum realizez că Dumnezeu Se odihnește în mod perfect; Se odihnește în Domnul Isus, satisfăcut pe deplin. Hristos spune: „Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”; iar Dumnezeu Îi răspunde: „Șezi la dreapta Mea”. Sufletul mi se odihnește, fiindcă văd deslușit că Dumnezeu nu mai are absolut nimic împotriva mea.

    Există deci adesea un astfel de conflict sub apăsarea vinovăției, până când sufletul capătă pace.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?

    Amos 3.6



    Nimic nu este la întâmplare

    „Părinții mei s-au căsătorit în martie 1920. Cu puțin timp înainte, tatăl meu înființase o mică întreprindere. Acum dorea să se instruiască în chimie. De aceea, în vara anului 1921 a urmat cursurile de formare în orașul Köln, situat la 100 de km depărtare. Acolo s-a întâmplat nenorocirea: când se pregătea să urce în tramvai, a fost grav rănit, încât șoldul stâng a trebuit să-i fie amputat. Apoi a stat mult timp în spitalul din oraș. În ziua nenorocirii, pe foaia de calendar era versetul biblic: «Se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?». Bunicul meu îi dăduse mamei această foaie de calendar pentru a o duce tatălui la spital. La început, atât versetul, cât și modul de a proceda al bunicului meu l-au lovit pe tata. Dar mai târziu a mărturisit că acest verset din Biblie a fost singurul care l-a ajutat să treacă peste acel timp greu.”

    Iov a avut parte de o experiență asemănătoare. În decurs de câteva ore i-au fost luați copiii și toată averea. Dar el a spus: „Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!” (Iov 1.21). El a înțeles că Dumnezeu îi dăduse și copiii și averea. Acum nu le luaseră nici dușmanii, nici forțele dezlănțuite ale naturii. Nu, ci era mâna lui Dumnezeu, chiar dacă el nu înțelegea. Doar din acest motiv a putut adăuga, poate printre lacrimi: Fie Numele Domnului lăudat.

    Psalmistul Îl înalță pe Dumnezeu: „Tu ești bun și binefăcător” (Psalmul 119.68). Poate astăzi nu vedem încă acest lucru, pentru că totul este întunecat în jur, dar este și rămâne adevărat – iar aceste cuvinte pot mângâia inimile noastre!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass


     


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 23:13-39


    Avem aici „cartea de aur” a însoţitorilor împăratului. În trecut, ei au luptat şi au suferit împreună cu el. Acum împărăţesc
    de asemenea împreună cu el (2Timotei 2.12). Ce pagină glorioasă, în care fiecare nume, fiecare faptă vitejească sunt consemnate cu credincioşie! În acelaşi fel, nimic nu va fi uitat din tot ce Domnul ne va fi îngăduit să facem pentru El. Nu a promis El:     „oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din micuţii aceştia, … adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răsplata“ (Matei 10.42)? Să ne gândim la expediţia celor trei viteji la fântâna de la Poarta Betleemului; ei şi-au riscat viaţa pentru puţină apă proaspătă! Dar ultima dorinţă a căpeteniei pe care o iubeau merita în ochii lor un asemenea sacrificiu. „Aceste lucruri le-au făcut cei trei viteji” (v.17). Suntem noi gata, din dragoste pentru un Stăpân cu mult mai mare, să facem fapte care să ilustreze devotamentul nostru?

    Domnul evaluează exact dificultăţile pentru orice se face în numele Lui: uciderea a doi lei este în sine o faptă de vitejie puţin obişnuită, pe care zăpada a făcut-o şi mai dificilă pentru curajosul Benaia. Ei bine, un astfel de  timp, nefavorabil, este reţinut în mod special! Vine apoi lista numelor acestor eroi. Toţi sunt aici, preţioşi inimii împăratului, iar fidelul Urie se află printre ei (v.39). În schimb, în pofida întregii sale activităţi, numele lui Ioab nu este inclus, în timp ce, al celui care-i purta armele, este găsit (v.37)!

  • 10 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt Rădăcina și Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață.” Și Duhul și Mireasa spun: „Vino!”. Și cine aude să spună: „Vino!”. Și cine însetează să vină; și cine vrea să ia apa vieții fără plată.

    Apocalipsa 22.16,17



    Ultima carte din Scriptură este pe cale să se încheie și cât de minunat răsună această invitație de har! Domnul vrea ca nimeni să nu piară, ci ca toți să vină la pocăință. Este însă foarte important ca cei invitați să știe bine cine este Cel care face această invitație. El este Rădăcina lui David, adică David a venit din El, fiindcă El este Dumnezeul etern. El este de asemenea Vlăstarul lui David, fiindcă, în ce privește umanitatea Sa, El a venit din David. Astfel, gloria măreață a dumnezeirii Sale și realitatea scumpă a umanității Sale sunt deopotrivă și pe deplin declarate.

    În timp ce Se afla pe pământ, El a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Acum El ne spune că Duhul și Mireasa se unesc în această invitație a dragostei, fiindcă Duhul lui Dumnezeu este în Mireasă. Apoi El îi cheamă pe cei care aud să se unească în invitația făcută tuturor celorlalți: „Vino!”. Cu siguranță că toți cei care au crezut în Domnul Isus doresc ca și alții să fie mântuiți.

    Mai mult, Domnul Isus extinde invitația către „cel care însetează”, invitându-l să vină și să-și potolească setea. Ce bunătate și îndurare! Apoi Domnul lărgește invitația, pentru a include pe oricine „vrea să ia apa vieții fără plată”. Domnul nu exclude pe nimeni atunci când caută mântuirea celor pierduți. Toți cei care vin sunt primiți cu bucurie. „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă” (Ioan 3.16). Ce dar minunat!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El [Hristos] este Începutul, Cel întâi-născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă cel dintâi loc.

    Coloseni 1.18



    Primul loc

    Domnul Isus Hristos este punctul central al planurilor lui Dumnezeu, Singurul spre care converg toate lucrurile, contopindu-se într-o descoperire armonioasă a gloriei lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă vrem să avem același mod de gândire cu Dumnezeu, trebuie să găsim și noi toate lucrurile în Hristos, pentru că El este Singurul care poate satisface cu adevărat toate nevoile inimii omenești. Hristos, ca Întâiul-născut din toată creația, este Capul noii creații. Prin urmare, toate lucrurile din noua creație se află în legătură cu Hristos. Pentru omul credincios, Hristos este totul și toate gravitează în jurul Lui.

    Mântuitorul nu a venit în lumea noastră ca un rege care își vizitează supușii, având toate privirile ațintite asupra lui. Mântuitorul a locuit printre noi. El nu S-a ținut deoparte: a luat parte la toate împrejurările vieții omenești, S-a implicat în bucuriile și în durerile oamenilor, la fel de natural cum intra în casele lor. S-a apropiat de ei, a devenit accesibil chiar și celor mai nevrednici dintre ei. Era plin de compasiune pentru durerile lor. Harul și adevărul care erau în Persoana Domnului au strălucit în această lume împotrivitoare. Dar harul și adevărul au strălucit și în sufletele celor care L-au primit pe Cel care a dăruit oamenilor posibilitatea împăcării cu Dumnezeu prin jertfa Sa de la cruce. În astfel de inimi, Mântuitorul are întâietatea. Dorința lui Dumnezeu pentru fiecare persoană este ca Hristos să ocupe primul loc.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    STRĂDANIE ȘI INTEGRITATE – Fundația SEER

    „Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.” (Proverbele 12:11)

     În cartea sa „The Finishing Touch” (Ultimul retuș – n.tr.), autorul Chuck Swindoll povestește despre un om pe care l-a cunoscut și care i-a lăsat o impresie foarte bună: „Cu un zâmbet și cu o licărire în ochi, întinse mâna brusc. Era o mână de care puteai aprinde un chibrit, întărită de zecile de ani de munci grele.

    „Pari un om căruia îi place viața. Cu ce te ocupi?” am întrebat eu. „Eu? Sunt fermier în Midwest.” Swindoll l-a întrebat: „Ce ai făcut săptămâna trecută?” El a răspuns: „Săptămâna trecută am terminat de cules nouă mii de găleți de porumb.” La care eu am exclamat: „Nouă mii! Câți ani ai, prietene?” El nu a părut să ezite sau să se simtă jenat de întrebarea mea: „Sunt doar la două luni depărtare de nouăzeci.” A râs din nou, în timp ce eu am dat din cap. Trecuse prin patru războaie, prin Marea Recesiune, prin mandatele a șaisprezece președinți, prin nouăzeci de ierni în Midwest, și cine știe câte alte necazuri personale, și încă răzbea în viață! Am fost nevoit să-l întreb care este secretul vieții lui îndelungate și productive. „Strădania și integritatea” a fost răspunsul său rapid.

    În timp ce ne despărțeam, s-a uitat în spate peste umăr și a adăugat: „Nu te relaxa prea mult, tinere. Stai concentrat!” Strădania și integritatea! Aceste două calități merg mână în mână și reprezintă esența unei vieți bine trăite.”

    Biblia spune acest lucru în felul următor: „Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 23:1-12


    Viaţa lui David se apropie de sfârşit. Biblia îi reţine cele din urmă cuvinte ale sale pline de inspiraţie. „Psalmistul plăcut al lui Israel“ evocă trecutul: el ştie că nu şi-a condus casa aşa cum ar fi trebuit! Dar se odihneşte deplin în harul lui Dumnezeu. Acesta a pregătit pentru Israel şi pentru lume un viitor glorios sub guvernarea Domnului Hristos, Împăratul dreptăţii şi al păcii. Va fi ca lumina dimineţii izbucnind după noaptea sumbră, măturând întunericul care domneşte acum în lume. Sub această guvernare, oamenii se vor teme şi-L vor sluji pe Dumnezeu, aducând fructe ca cele crescând pe un teren fertil şi bine udat.

    Fără a aştepta sfârşitul vieţii, este necesar din când în când să ne determinăm poziţia pe „hartă“, asemeni unui marinar pe vaporul său. Trecutul: este trista mea istorie, dar în acelaşi timp şi emoţionanta istorie a harului Domnului faţă de mine. Prezentul este marcat de două datorii primordiale: să-L ascult pe Domnul şi numai în El să mă încred. Cât despre viitorul credincioşilor, îl ştim, este gloria. Domnul Hristos va împărtăşi gloria Lui cu ei, după cum I-a promis Tatălui Său (Ioan 17.22).

  • 9 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Samuel a luat un miel de lapte și l-a adus întreg ardere-de-tot Domnului. Și Samuel a strigat către Domnul pentru Israel și Domnul i-a răspuns.

    1 Samuel 7.9



    Calea către restabilire (3)

    După restabilire este nevoie să rămânem veghetori, fiindcă vrăjmașul va căuta să ne biruiască din nou. Restabilirea nu garantează sfârșitul bătăliei. De fapt, după o mare biruință, cel credincios este în pericolul de a se încrede în propria putere și înțelepciune. Natura noastră veche este cel mai înverșunat vrăjmaș al nostru. Putem dobândi biruința asupra lumii prin dragostea Tatălui și asupra lui Satan prin a ne împotrivi lui prin credință, însă singura apărare împotriva cărnii este să o ținem răstignită.

    Falsa încredere pe care ei o avuseseră înainte este acum înlocuită cu teama de Domnul și cu dorința după ajutorul Lui. „Samuel a luat un miel de lapte și l-a adus întreg ardere-de-tot Domnului. Și Samuel a strigat către Domnul pentru Israel și Domnul i-a răspuns”. Orice binecuvântare se bazează pe valoarea jertfei Mielului lui Dumnezeu. Deși vrăjmașul atacă permanent, atunci când ne încredem în Domnul Isus Hristos, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, El va lupta pentru noi. În versetul 10 vedem că Domnul a tunat cu un tunet puternic și a adus învălmășeală în rândurile vrăjmașilor. Lupta a devenit a Domnului. Arderea-de-tot vorbește despre jertfirea lui Hristos în exclusivitate pentru Dumnezeu. Prin urmare, toate eforturile vrăjmașului împotriva poporului lui Dumnezeu sunt deșarte, fiindcă Dumnezeu Însuși va lupta împotriva lui și îl va învinge. De asemenea, cetățile care fuseseră luate mai înainte de filisteni au fost recucerite. Lăudat să fie Domnul, fiindcă atacurile vrăjmașului au avut ca rezultat un mare câștig pentru poporul lui Dumnezeu! Nu este deci de mirare că Samuel a luat o piatră și a numit-o Eben-Ezer, ca aducere-aminte. Acest nume este compus din două cuvinte: „eben” („piatră”) și „ezer” („ajutor”). Avem și noi o mulțime de aduceri-aminte cu privire la grija și la ajutorul de care am beneficiat din partea lui Dumnezeu în călătoria noastră.

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

    1 Ioan 5.12



    Cine oferă mai mult? (3)

    Toți cei din sală erau cuprinși de un singur gând: în sfârșit putem continua!

    Stând drept ca o lumânare, agentul a spus: „Licitația s-a încheiat!”. — Cum? Ce? — „Da, licitația s-a încheiat. Când am primit comanda pentru această licitație, avocatul mi-a comunicat o clauză din testamentul tatălui. Nu mi-a fost permis să comunic această decizie înainte de vinderea tabloului fiului. Clauza este: Cine cumpără la licitație tabloul fiului meu moștenește toată averea mea, inclusiv toate picturile. Cine îl «primește» pe fiul meu moștenește totul!”.

    Cunoști tu „Testamentul” lui Dumnezeu? Ascultă ce îți comunică Dumnezeu în acest testament: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața” (1 Ioan 5.12). Aceasta contează: Să-L ai pe El. De aceea trebuie să-L primești pe Isus în viața ta, în inima ta. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12). Ce ai de făcut? Strigă către Dumnezeul cel sfânt: „Vina mea mă desparte de Tine. Îmi pare foarte rău și mă căiesc adânc. Numai în Fiul Tău, Isus Hristos, se poate găsi iertare și mântuire. Doresc să-L primesc în viața mea, acum și pentru totdeauna”.

    Cine Îl primește pe Fiul moștenește totul! Cine ar putea oferi mai mult decât El?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂT EȘTI DE „FLĂMÂND”? – Fundația SEER

    „El… a umplut de bunătăţi sufletul flămând” (Psalmul 107:9)


    Oamenii de succes sunt adesea doar niște oameni care au fost puțin mai flămânzi și mai însetați decât noi restul. Ceea ce noi ne-am dorit, ei au urmărit! Napoleon s-a născut în sărăcie. Colegii lui de școală își băteau joc de el… dar el și-a dedicat timpul cărților, a excelat la învățătură și a devenit cel mai strălucit elev din clasă. Înainte ca viața lui să ia sfârșit, cucerise o parte importantă din lume! Când un puiet de copac trebuie să-și croiască drumul printre stânci pentru a ajunge la lumina soarelui și la aer, iar apoi să se lupte cu furtuni și îngheț pentru a supraviețui, poți fi sigur de un lucru: rădăcinile sale vor fi puternice, iar lemnul rezistent.

    Natura însăși ne învață că este imposibil să reușești, fără să treci prin împotriviri. Dacă ai succes și nu ai experimentat greutăți, poți fi sigur că altcineva le-a experimentat în locul tău. Dacă ai trecut prin greutăți fără să ai succes, este posibil ca altcineva să aibă succes datorită prețului pe care l-ai plătit tu. Oricum ar fi, nu există realizări fără greutăți. Proba focului pentru caracter este determinată de ceea ce te face să fii descurajat și să renunți.

    Dr. G. Campbell Morgan povestește despre un om al cărui magazin a fost mistuit de flăcări în timpul marelui incendiu din Chicago din 1871. În dimineața următoare, a sosit la serviciu cu o masă pe care a instalat-o în mijlocul ruinelor carbonizate. Pe masă a pus un afiș pe care scria: „Pierdut totul, în afară de soție, copii și speranță. Program obișnuit începând de mâine dimineață.” Solomon a spus: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi.” (Proverbele 22:29) Spui că vrei să ai succes? Întrebarea este cât de „flămând” ești ca să-l obții?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 22:33-51


    Am văzut în această cântare de eliberare partea care-l priveşte pe David şi în acelaşi timp pe cel credincios; apoi partea care-L priveşte pe Hristos, Căruia David Îi este un palid simbol. Ne rămâne să luăm în considerare partea lui Dumnezeu. „Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită“, aşa începe v.31. Domnul Isus doreşte ca noi să-L cunoaştem pe Autorul eliberării Sale (recitiţi v.17,18 şi Ps. 40.2). Să luăm în considerare întâiul Său mesaj trimis ucenicilor prin Maria, imediat după învierea Sa (comparaţi cu Ps. 22.22 şi cu Ioan 20.17). Este ca şi cum le-ar fi spus: ŤTatăl care Mă iubeşte, Dumnezeul cel puternic, care M-a eliberat, a devenit Tatăl vostru, Dumnezeul vostru. El de asemenea vă iubeşte şi, prin aceeaşi măreaţă putere a Lui, vă eliberează, cum M-a eliberat pe Mine de sub puterea lui Satan şi a morţii. Tot ceea ce înseamnă Numele Tatălui pentru Mine va însemna de acum înainte şi pentru voiť.

    Versetul 33 şi cele următoare ne arată că Dumnezeu este la fel de puternic pentru a-i susţine în mersul şi în luptele lor pe cei care se încred în El. În felul acesta L-a condus pe Isus Unul, a cărui încredere în Tatăl a fost totală.

    Ultima parte a cântării deschide viitorul. Ea ne arată ce va face Dumnezeu în final pentru a-i distruge definitiv pe vrăjmaşii Domnului Hristos pe pământ, ca să aşeze naţiunile sub domnia Lui şi, în sfârşit, să-L stabilească Împărat peste întregul univers.

  • 8 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe orice mlădiță în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează; și pe oricare aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.

    Ioan 15.2



    Cuvântul grecesc pentru „rod” este „karpos” și este folosit pentru rodul viei sau al pomilor. În Vechiul Testament, rodul face referire și la copiii care sunt născuți într-o familie. Pentru creștini, rodirea înseamnă a produce ceva similar cu atributele pomului sau ale plantei respective. De exemplu, o vie produce struguri, iar fructul ei are o natură similară cu calitatea plantei care îl produce. Aici, în Ioan 15, este clar că Domnul Isus așteaptă ca cei care Îl urmează să aducă rod, iar rodirea aici face referire la a aduce, prin viețile noastre, glorie Domnului Isus și Tatălui.

    Noul Testament ne prezintă multe feluri de rod pe care noi trebuie să le aducem. Duhul Sfânt caută să producă în fiecare dintre noi caracterul lui Hristos Însuși: „Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea” (Galateni 5.22,23). În Romani 6.21,22, Pavel spune: „Deci ce rod aveați atunci în acele lucruri de care acum vă este rușine? pentru că sfârșitul acelora este moarte. Dar acum, eliberați de păcat și devenind robi ai lui Dumnezeu, aveți rodul vostru spre sfințire, și sfârșitul: viața eternă”. El menționează un alt fel de rod în Romani 15.26-28 și în Filipeni 4.15-18 – rodul dărniciei și al împlinirii nevoilor altora.

    Viticultorul dorește rod din viața fiecăruia dintre noi. Acest rod este de multe feluri. Dorința noastră trebuie să fie de a-L glorifica în fiecare aspect al vieții noastre, pentru ca astfel să aducem rod, mai mult rod și mult rod. Rodul care rămâne este ceea ce facem cu adevărat spre gloria Lui.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.

    Romani 8.24,25



    Cine oferă mai mult? (2)

    Tatăl dorea să afle mai multe de la soldat. Dar, înainte de aceasta, tânărul a spus: „Am aici, în acest pachet, un tablou al fiului dumneavoastră, pe care l-am pictat pe când eram în Vietnam. Eu nu sunt un artist. Dar mă gândesc că fiul dumneavoastră ar fi dorit să-l primiți”. Când tatăl a deschis pachetul, a ținut cu uimire în mâini portretul fiului său. A fost adânc mișcat. Nu era o lucrare de maestru. Dar tânărul soldat nimerise exact trăsăturile drăguțe ale feței fiului său. Astfel, acest tablou a primit un loc de cinste în conacul părintesc. Câteva luni mai târziu s-a stins din viață și tatăl.

    Acum sosise momentul licitației prețioasei colecții. Printre piesele expuse se afla și tabloul fiului. Agentul care conducea licitația i-a salutat pe cei strânși acolo și a spus: „Vom începe cu portretul fiului. Cine oferă întâi pentru acest tablou?”. – Tăcere. – Tăcere penibilă. – Nimeni nu dorea să ofere ceva. Deodată s-a auzit o voce din public: „Am venit să cumpărăm picturile renumite. Treceți peste acest portret. Începeți odată!”. Dar agentul care conducea licitația susținea că trebuie să păstreze rândul: „Cine oferă pentru acest tablou? Vă rog să vă gândiți, este un tablou al fiului”.

    Din spatele sălii s-a auzit o voce ezitantă. Era grădinarul conacului. „Eu ofer 100 de dolari pentru această pictură”. Era tot ce putea oferi. Toate capetele s-au întors spre el. Vânzătorul a continuat: „Sunt oferiți 100 de dolari. Cine pune mai mult?”. — „Dați-i tabloul și să revenim la problemă”. Dar agentul ezita. Apoi în sfârșit: „100 de dolari prima dată, 100 de dolari a doua oară, 100 de dolari a treia oară”. Ciocanul a lovit. Tabloul fiului aparținea grădinarului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ALEGE-ȚI LUPTELE CU ÎNȚELEPCIUNE! – Fundația SEER

    „Dacă vei face lucrul acesta… vei putea face faţă lucrurilor” (Exodul 18:23)


    Un general bun știe că este o greșeală să încerce să lupte pe mai multe fronturi în același timp și că atunci când este împărțit în mai multe locuri, devine vulnerabil! Același lucru este valabil și în viață. Pentru a evita stresul inutil, trebuie să refuzi ca lucrurile mărunte să te epuizeze. Cu alte cuvinte, alege-ți luptele înțelept. Nu face din țânțar armăsar. Înainte de a aloca timp, energie și emoții într-un domeniu, întreabă-te cât de important este și cât din timpul, efortul și energia ta se cuvine să aloci. Încearcă să discerni ce contează cu adevărat și concentrează-te în această direcție. Învață să faci diferența dintre problemele majore și cele minore, între urgent și important.

    Moise a devenit epuizat deoarece el se ocupa personal de fiecare problemă, dispută și criză care apărea printre iudei. Poate a crezut că așa trebuie să facă, de vreme ce era conducătorul poporului. Dar socrul său i-a zis în esență: „Tu să ai grijă de lucrurile importante și lasă lucrurile mărunte în seama altcuiva.” Apoi a continuat: „Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.” Moise a ascultat sfatul socrului său şi a făcut tot ce spusese el.” (Exodul 18:23-24).

    Oprește-te și gândește-te: în viața ta există destul stres și încordare, deci ce rost are să adaugi stres în plus dacă poți evita lucrul acesta? Când ești tentat să pornești o altă „luptă”, fă un pas lateral și gândește-te dacă merită, și cu ce trebuie să participi. Nu merge la război când nu există nicio pradă de război! Deci, alege-ți luptele cu înțelepciune!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 22:20-32


    Eliberările pe care Domnul ni le dă (începând cu mântuirea noastră) nu depind de meritele noastre, ci numai de harul Său. Pe de altă parte, în ce-L priveşte pe Fiul Său, s-a găsit în El o asemenea desăvârşire, încât Dumnezeu nu putea să nu-L scape. Între toţi oamenii, Hristos este Acel Unul care, dacă se poate spune aşa, Şi-a meritat învierea. Celor care-L priveau pe Isus pe cruce li se părea că abandonarea Lui acolo era un semn al dezaprobării din partea lui Dumnezeu. Batjocoritorii „dădeau din cap“: „să-L salveze, pentru că Îşi găseşte plăcerea în El!“ (Psalmul 22.8) sau „să-L salveze, … dacă-L vrea“ (Matei 27. 43). Dumnezeu a îndepărtat această sfidare, înviindu-L pe Isus din morţi. Şi Fiul, care cunoaşte inima Tatălui, răspunde de cealaltă parte a morţii: „El M-a salvat, pentru
    că Şi-a găsit plăcerea în Mine    “ (v. 20).

    Urmează motivele minunate pe care Isus I le-a oferit lui Dumnezeu ca să-Şi găsească plăcerea în El: justeţea şi puritatea acţiunilor Sale (v.21,25), credincioşia Sa (v.22), ascultarea Sa (v. 23), sfinţenia Sa (v. 24), îndurarea Sa (v.26), dependenţa Sa (v. 29, 30), încrederea Sa (v. 31); pe scurt, perfecţiunea Sa (v. 24). În adevăr, privirea Tatălui se putea odihni cu o satisfacţie totală asupra „Omului perfect“ (v. 26).

  • 7 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iona s-a ridicat ca să fugă la Tarsis, departe de fața Domnului.

    Iona 1.3



    Primele două capitole ale cărții Iona ne învață două adevăruri foarte importante. În primul capitol învățăm că nu există niciun loc, oricât ar părea el de sigur, unde mâna Domnului să nu poată să ne ajungă. Cel deal doilea ne arată că nu există temniță, oricât de zăvorâtă, de unde mâna Domnului să nu poată să ne izbăvească. Ce loc poate fi mai potrivit pentru a fugi, decât marea nesfârșită? Dacă un răufăcător vrea să scape de justiție, se îmbarcă spre o țară îndepărtată. Dumnezeu însă știe cum săl captureze pe cel care fuge de El și care, ca și Iona, vrea să meargă pe drumul lui, „departe de fața Domnului”.

    Și unde ar putea fi găsită în această lume o temniță din care scăparea să fie mai imposibilă, decât pântecele unui pește în adâncul mării? Totuși, să nu deznădăjduiești, tu, cel care ești prizonier! Pentru Dumnezeu nu este deloc greu să te izbăvească din cea mai grozavă temniță, de îndată ce El socotește de cuviință și Și-a împlinit scopul pentru care tea așezat acolo.

    Unii poate că vor spune că Iona, ca profet al lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie îndeajuns de inteligent și de temător de Dumnezeu ca să nu facă încercarea zadarnică de a fugi de fața Domnului. Dar să nul judecăm prea tare pe proroc. N-am încercat noi oare, ca și el, să mergem spre apus atunci când Dumnezeu nea spus să mergem către răsărit? Iona era proroc al lui Dumnezeu, însă noi suntem copii ai Lui, mai mari ca Iona, mai mari chiar decât Ioan, înaintemergătorul Domnului (Matei 11.11). Și oare na trebuit să experimentăm noi, spre durerea și rușinea noastră, cât de zadarnice sunt astfel de încercări, dar și cât de aproape este brațul lui Dumnezeu pentru ai izbăvi pe cei care-L cheamă din negura temniței, îndată ce ei au priceput lecția pe care El a vrut săi învețe? Vai, de câte ori n-am urmat noi, ca și Iona, pornirile voinței noastre, uitând de acel adevăr atât de important pentru viața practică de credință, așa cum este el exprimat în Psalmul 139!

    J. A. von Poseck

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Noi am cunoscut dragostea prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi.

    1 Ioan 3.16



    Cine oferă mai mult? (1)

    Minutarul ceasornicului de perete se învârte neobosit. La ora 11 fix trebuie să înceapă licitația, iar sala din hotelul de lux este deja plină de mai bine de o oră. Unii sunt bucuroși că pot sta măcar în picioare pe culoare. Deja de mult timp nu mai este permis nimănui accesul.

    Doar câteva minute mai sunt. Apoi se va deschide ușa grea cu canaturi și licitația pentru picturile prețioase poate începe. Discuțiile colecționarilor de artă și ale reprezentanților muzeelor se sting treptat. Liniștea pune stăpânire pe întreaga sală. Dar în piepturile tuturor crește o tensiune greu de controlat.

    În sfârșit! Doi oameni de serviciu ai hotelului, frumos îmbrăcați în uniformă, deschid ușa larg. Agentul care conduce licitația înaintează, având o mapă groasă sub braț, și este urmat de două asistente care intră după el în sală.

    Evenimentul este unul deosebit. Altfel, nu ar fi apărut acolo iubitori de pictură din toată lumea. Posesorul unei colecții unice murise de curând. El și fiul său deținuseră lucrări de artă de la Picasso până la Raphael. O comoară de neprețuit în valoare de milioane de dolari!

    Fiul murise în războiul din Vietnam în timp ce salva viața unui alt soldat. Aproximativ o lună mai târziu, un tânăr soldat l-a vizitat pe tatăl acestuia: „Domnule, eu sunt acela pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. A salvat mulți soldați, până ce o grenadă l-a rănit grav și a sângerat puternic. El mi-a vorbit deseori despre dumneavoastră și despre dragostea pe care o împărtășiți cu el pentru artă”.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    APROPIE-TE DE DUMNEZEU CA UN COPIL – Fundația SEER

    „Dacă… nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3)


    Matei scrie (Matei 18:1-3): „Ucenicii s-au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” Isus a chemat la El un copilaş… şi le-a zis: „Dacă… nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” Pentru a face lucruri mari pentru Dumnezeu, trebuie să te apropii de El cu atitudinea unui copil. Poți învăța multe dacă te uiți la copilași. Oriunde s-ar afla, ei găsesc o cale de a se bucura, orice ar face. Ei iartă cu ușurință o ofensă. Acum se ceartă pentru ceva, iar în clipa următoare se joacă bucuroși împreună. Le este natural să aibă încredere. Ei nu se îngrijorează de plata ipotecii, de hrană sau de împlinirea scopurilor pentru că ei au încredere că în mod implicit părinții le vor da tot ce au nevoie.

    Ce învățătură a dorit Domnul Isus să ne dea?

    a) Să avem o credință neprefăcută.

    b) Să rostim rugăciuni cu umilință.

    c) Să alergăm la pocăință!

    d) Să apelăm tot timpul la ajutorul lui Dumnezeu.

    e) Să credem că Tatăl nostru cel ceresc este bun și că „nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11).

    În plus, când ierți precum copiii, n-o să te mai simți vinovat și condamnat. Cu acest fel de simplitate în relația ta cu Dumnezeu, vei ajunge să crești spiritual și să te bucuri de El mai mult ca niciodată. Și acesta ar trebui să fie scopul tău!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 22:1-19


    Ultimii vrăjmaşi ai împăratului au fost nimiciţi. Asemenea lui Israel după trecerea Mării Roşii (la care se referă v. 16), a Deborei şi a lui Barac după victoria lor, precum şi a Anei după ce i s-a răspuns la rugăciune, David poate celebra acum scăparea pe care i-a dat-o Domnul. În cântare, el Îi mulţumeşte Mântuitorului său  (v. 3). Oare ne exprimăm şi noi mulţumirea în cântări? În strângerile împreună sau în cercul familiei, fără îndoială! Dar de ce n-am face-o şi când suntem singuri?

    Cântarea aceasta repetă o mare parte a Psalmului 18. Şi, ca toţi psalmii, merge mult dincolo de experienţele celui care a compus-o. Ce sunt, de fapt, suferinţele lui David, în comparaţie cu cele ale Domnului? Ce sunt violenţa şi răutatea lui Saul, în comparaţie cu ura lui Satan, „omul tare”? Satan a încercat să-L facă pe Isus să Se teamă prin perspectiva mâniei lui Dumnezeu (care avea să-L facă pe El păcat în locul nostru), apoi să-L prindă în „laţurile morţii” (v. 6). Dar, în Ghetsimani, Domnul Hristos a fost ascultat „datorită temerii Sale evlavioase” (Evrei 5.7). Cu certitudine, Dumnezeu nu-L putea cruţa pe Fiul Său de încercarea crucii, nici „să facă să treacă de la El paharul”. Cu toate acestea însă, Dumnezeu I-a răspuns, scăpându-L de „vrăjmaşul cel puternic”, diavolul (v. 18), şi scoţânduL (prin înviere) din acele „ape mari” (v. 17), din teribilele „valuri ale morţii” (v. 15).

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne