Autor: Mana Zilnica

  • 22 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că Domnul Dumnezeu este un soare și un scut; Domnul va da har și glorie; nu va refuza niciun bine celor care umblă în nevinovăție.

    Psalmul 84.11


    Harul este ceea ce ne trebuie în fiecare moment, iar el ne este dat gratuit. Ce poate fi mai gratuit decât un dar? Astăzi vom primi susținere, întărire, sfințire. Dumnezeu ne oferă har în ziua de azi și, în ce privește viitorul, același har ne este de ajuns. Dacă primim doar puțin har, vina este a noastră, fiindcă Domnul nu așază limite, nici nu este greoi în a dărui din belșug. Putem cere atât cât dorim și nu trebuie să ne temem că El ne-ar refuza, căci Domnul dă cu mână largă și fără mustrare.

    Poate că Domnul nu ne va da aur, însă ne va da har; poate că nu ne va da câștig, însă ne va da har. El ne va trimite cu siguranță și încercări, însă ne va da har potrivit cu încercările. Ne poate chema să ne ostenim și să suferim, însă, odată cu chemarea, va veni și tot harul necesar.

    Însă, alături de har, El ne dă și glorie. Nu avem încă nevoie de glorie și deocamdată nu suntem făcuți potriviți cu ea; însă o vom dobândi la timpul cuvenit. După ce am mâncat pâinea harului, vom bea vinul gloriei. Trebuie să trecem prin Locul Sfânt, care este harul, în Locul Preasfânt, care este gloria. Toate aceste lucruri sunt de ajuns să facă inima cuiva să salte de bucurie. Încă puțin și vom fi în glorie pentru totdeauna!

    C. H. Spurgeon

    El trăiește, m-a salvat,

    Da, trăiește pentru mine.

    Cel ce m-a răscumpărat

    Îmi arată har, iubire.

    Când necazuri vin, eu știu:

    Domnul meu Isus e viu.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit.

    Romani 10.9


    Cine se interesează de dumneavoastră?

    „Sunt acuzat de mai multe infracțiuni, unele dintre acestea fiind chiar foarte grave. Sentința încă nu a fost pronunțată, dar avocatul mi-a spus că voi primi cel puțin douăzeci de ani de închisoare.

    Într-o zi, în urmă cu câteva luni, am simțit deodată, cu toată puterea, groaznica realitate. Nu mai puteam nici mânca, nici dormi și mă simțeam singur în deznădejdea mea. Nu era nimeni care să se intereseze cu adevărat de mine. În acea perioadă a venit la mine preotul închisorii și mi-a dat o foaie cu titlul: «Cine se interesează de dumneavoastră?». La citirea acelei foi, am înțeles că Isus Hristos Se interesează de mine! Am recunoscut înaintea lui Dumnezeu că sunt un om păcătos, dar am citit și textul din Romani 10.9 și L-am rugat pe Isus să vină în inima mea.

    Și astăzi mai plâng, dar sunt lacrimi de bucurie. Va trebui totuși să ispășesc marea mea vină față de orânduirea omenească. Dar vina mea uriașă față de Dumnezeu a plătit-o altcineva: Isus Hristos a purtat la cruce toate păcatele mele și El a suferit în locul meu pedeapsa dreaptă.

    După ce ați citit această mărturisire, îngăduiți-mi să vă pun o întrebare. Fără îndoială, sunteți un om corect în comparație cu mine și nu trebuie să vă temeți de justiția omenească. Dar cum veți scăpa de judecata lui Dumnezeu? «Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu» (Romani 2.5).

    Faceți ce am făcut eu! Puneți-vă, prin credință, toată încrederea în Isus Hristos!”

    Citirea Bibliei: Ezechiel 16.1-34 · Psalmul 119.97-112

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FĂ-ȚI VIAȚA SĂ CONTEZE PENTRU DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România

    „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” (2 Timotei 4:7)


    În cimitirul Mount Hope, din Hiawatha, Kansas, poți găsi mai multe monumente funerare ridicate de John Milburn Davis. Davis și-a început activitatea ca angajat într-o muncă umilă, dar a reușit să adune o avere considerabilă. În tot acest proces, nu a legat prea multe prietenii. Nu era apropiat nici de familia soției sale, deoarece aceștia considerau că ea s-a căsătorit cu o persoană sub demnitatea ei. Cuprins de amărăciune, a jurat că nu le va lăsa moștenire niciun ban. Când i-a murit soția, Davis a făcut un monument funerar lucrat cu grijă, care îl înfățișa pe el și pe soția lui stând de-o parte și de alta a unei băncuțe de nuntă. A fost atât de mulțumit de acest monument funerar, încât a făcut proiectul pentru altul, care o înfățișa pe soția sa îngenuncheată, punând o coroniță pe viitoarea lui piatră funerară. Apoi a pus un sculptor să-i facă soției lui două aripi. O idee l-a condus la alta, până când a cheltuit un sfert de milion de dolari pe omagii aduse soției sale și lui însuși. Când oamenii l-au rugat să contribuie la spitalul local sau la o piscină pentru copii, bătrânul avar ar fi spus: „Orașul ăsta ce a făcut pentru mine?” Davis și-a cheltuit averea de-o viață pe statui și a murit la nouăzeci și doi de ani, cu o față sumbră și singur într-un atelier… Și ce s-a ales de monumentele sale? Fiecare dintre ele se scufundă lent în solul Kansasului – victime ale timpului, vandalismului și neglijenței… memoriale ale urii și ale unei vieți egocentrice!

    Există un fel de justiție în faptul că în câțiva ani toate acestea vor dispărea. Apropo, o singură persoană a participat la înmormântarea fermierului Davis – Horace England, vânzătorul de pietre funerare! Nu lăsa să ți se întâmple și ție așa ceva! Fă ca viața ta să conteze pentru Dumnezeu!

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 1:14-28


    Odată apărut Domnul Isus, prin chiar acest fapt, slujba lui Ioan Botezătorul se află la sfârşitul ei.

    Împărăţia lui Dumnezeu s–a apropiat; Împăratul în persoană Se află în mijlocul poporului. Şi El face o proclamaţie care se rezumă prin două porunci, întotdeauna actuale: „Pocăiţi–vă şi credeţi în Evanghelie” (v. 15). Domnul citeşte în inima fiecăruia răspunsul pe care îl dăm la această invitaţie urgentă. Celor care L–au ascultat şi L–au primit, El le adresează apoi, personal, o altă chemare, de a–L urma slujindu–L. „Veniţi după Mine” (v. 17), le spune El celor patru ucenici cărora le cunoştea înclinaţia interioară. Şi imediat aceştia Îl urmează. Ei vor avea privilegiul de a-L însoţi pe Isus pe tot parcursul slujbei Sale, de a fi martorii Săi la tot ce vor fi văzut şi auzit (1 Ioan 1.1…) şi de a fi ucenicii Săi, învăţaţi de El (Matei 11.29). Este condiţia pentru a deveni, mai târziu, apostolii Săi, altfel spus, trimişii Săi (Ioan 20.21) pentru a predica evanghelia în lume.

    La Capernaum, Isus vindecă un om stăpânit de un duh necurat care se afla chiar în sinagogă, ca o caracteristică a stării de adânc faliment în care era căzut atunci Israelul. Încă de la începutul slujbei Domnului, puterea Lui este „la cuţite” cu cea a lui Satan, care acţionează atât asupra trupurilor, cât şi asupra sufletelor (despre care atât de puţini sunt conştienţi).

  • 21 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El, și fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut.

    Ioan 1.1-3


    Noi comunicăm cu ajutorul cuvintelor. Cuvintele pe care le rostim descoperă ceea ce este în inimile și în mințile noastre. Domnul Isus, Cuvântul, a descoperit inima și gândurile lui Dumnezeu Însuși. S-a spus deseori că Domnul Isus Hristos este ultimul cuvânt adresat de Dumnezeu omenirii. Evrei 1.1,2 declară chiar acest lucru: „Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri și în multe feluri părinților prin profeți, la sfârșitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul”. Domnul Isus, Fiul etern al lui Dumnezeu, era de la început. El nu a avut un început, ci este Cuvântul etern. El a putut spune: „Înainte de Avraam, Eu sunt” (Ioan 8.58). El este Dumnezeu și El era cu Dumnezeu.

    El este de asemenea Cuvântul creator. Domnul Isus este nu doar Cuvântul etern, ci este și Cuvântul manifestat în timp, și Îl vedem acționând la începutul creației. Dumnezeu a creat toate lucrurile prin Fiul Său, Isus Hristos. Lumea și tot ce este în ea au fost create prin El și pentru El.

    Apostolul Ioan ne amintește că Domnul Isus este Cuvântul întrupat. El a venit în această lume, fiind conceput prin puterea Duhului Sfânt (Luca 1.26-38). A venit ca Om și S-a identificat cu omul în orice aspect al vieții, de la naștere până la moarte, cu excepția păcatului. Ca Om, Domnul Isus S-a smerit pe Sine, S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Aici vedem adâncimea deplină a harului și a adevărului pe care El le-a manifestat, atunci când Cel care n-a cunoscut păcatul a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El. Dumnezeu încă vorbește, împărtășind acest Cuvânt lumii. Ce mesaj minunat avem de vestit!

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și au pus deasupra capului Său acuzația Lui scrisă.

    Matei 27.37


    Acesta este Isus Nazarineanul, Împăratul iudeilor

    Putem oare să rămânem insensibili când Îl privim pe Domnul Isus, Mântuitorul lumii, răstignit pe cruce de oameni cu mâini și inimi atât de brutale?!

    Deasupra capului Său încununat cu spini a fost pusă inscripția care prezenta în trei limbi motivul acuzării Sale. În fiecare Evanghelie apare doar câte un fragment din ceea ce era inscripționat acolo: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor” (Matei 27.37); „Împăratul iudeilor” (Marcu 15.26); „Acesta este Împăratul iudeilor” (Luca 23.38); „Isus Nazarineanul, Împăratul iudeilor” (Ioan 19.19). Dacă punem aceste fragmente unul lângă altul, vom avea o propoziție completă: „Acesta este Isus Nazarineanul, Împăratul iudeilor”.

    Nazarineanul este Fiul lui Dumnezeu în smerenie, „Cel disprețuit de popor” (Psalmul 22.7). Împăratul iudeilor ne aduce aminte de suveranitatea Sa adevărată, care nu a fost recunoscută atunci; acest titlu face trimitere la gloria Sa viitoare ca Mesia. El, care a fost odinioară răstignit pe cruce și batjocorit, va fi înconjurat cu glorie pe acest pământ și va fi recunoscut de toți.

    Inscripția a fost scrisă în limbile greacă, latină și ebraică, deci în limba oamenilor de știință, a oficialilor și a religiei. Astfel, Dumnezeu a permis ca toți cei care treceau pe acolo să vadă clar drepturile Fiului Său, dar, în același timp, și nebunia învinuirii aduse Lui.

    La cruce vedem în Mântuitorul înjosirea și gloria. Tocmai Pilat, care nu era prieten cu adevărul, a fost instrumentul în mâna lui Dumnezeu care a dat mărturie pentru adevăr prin această inscripție.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 14.12-15.8 · Psalmul 119.81-96

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PROTEJEAZĂ-ȚI MINTEA! – Fundația S.E.E.R. România

    „Gândurile voastre să nu se strice…” (2 Corinteni 11:3)


    Apostolul Pavel scria: „mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.” Ispita începe întotdeauna în mintea ta, și – pentru a o proteja – trebuie să rămâi în Cuvântul lui Dumnezeu. Satan a fost cel care a sădit în mintea Evei dorința de a mânca din fructul interzis. Eva nu-și petrecea timpul încercând să găsească o metodă prin care să nu-L asculte pe Dumnezeu. Așa că, amintește-ți atunci când ești ispitit că nu Dumnezeu este cel care îți vorbește. Noua fire pe care o ai de la Dumnezeu nu gândește în felul acesta. Diavolul te studiază la fel cum un antrenor experimentat studiază înregistrările video ale echipei adverse. Și pentru că face lucrul acesta, el îți cunoaște punctele slabe și știe care sunt ispitele care au cele mai mari șanse de reușită.

    Oare de câte ori n-ai spus: „Mi-am promis că nu voi mai face niciodată lucrul acesta”?… și cu toate acestea, l-ai făcut. Asta pentru că Satan știe ce funcționează în cazul tău. Dar nu trebuie să trăiești cu sentimentul de victimă, de slăbiciune și descurajare. Biblia spune: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). Satan așteaptă să „lași garda jos” ca el să poată lovi, însă Dumnezeu îți oferă întotdeauna o „cale de scăpare”.

    Pentru fiecare ispită cu care te vei confrunta vreodată, Dumnezeu are un plan de scăpare. Asta înseamnă că deși nu vei fi scutit de ispită, tu poți să fii victorios asupra ei. Și odată ce Satan descoperă că tacticile sale nu mai funcționează, se va duce (pentru o vreme!) să încerce în altă parte!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 1:1-13


    Evanghelia după Marcu este Evanghelia Robului desăvârşit. Aici nu găsim relatate nici istoria naşterii Domnului Isus şi, cu atât mai mult, nu genealogia Sa, câtă vreme, pentru aprecierea unui rob, calităţile luate în seamă sunt doar ascultarea, credincioşia, promptitudinea… Însă chiar de la primele cuvinte, El este desemnat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, pentru ca cititorul să nu se înşele asupra Persoanei a Cărei lucrare smerită o va găsi relatată: este deci vorba de un rob de bunăvoie: „Fiind în chip de Dumnezeu„, Isus a luat El Însuşi „chip de rob„ (Filipeni 2.6,7).

    Precedat de mărturia lui Ioan, Domnul Îşi începe slujba imediat, astfel că acest cel dintâi capitol este caracterizat de folosirea cuvântului „îndată„ (de unsprezece ori).

    Isus Se supune botezului. Deşi „sfânt, fără răutate, fără pată” (Evrei 7.26), El Îşi ia locul printre păcătoşii care se pocăiau. Dar, pentru a nu fi confundat cu aceştia, Dumnezeu face din ceruri o declaraţie solemnă cu privire la „Sfântul Său Slujitor, Isus„ (Fapte 4.27,30), declaraţie care se face auzită înainte ca El să-Şi fi început lucrarea. Nu se spune: în Tine voi găsi, ci: „Îmi găsesc plăcerea„.

    După aceasta, Isus este „mânat„ de Duhul în pustiu, pentru a-l lega acolo pe Vrăjmaşul care ne ţinea în robie (vezi cap. 3.27). Pretutindeni pe unde păcatul ne-a târât pe noi, dragostea şi ascultarea L-au condus pe Isus, pentru a ne elibera.

  • 20 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos nu urmând basme iscusit alcătuite, ci fiind martori oculari ai măreției Sale. Pentru că El a primit de la Dumnezeu Tatăl onoare și glorie.

    2 Petru 1.16,17


    Schimbarea la față (1) – O prezentare anticipativă a Împăratului

     

    Evenimentul schimbării la față a fost o prezentare anticipativă a Împărăției glorioase a lui Hristos. Acest eveniment a reprezentat un punct de turnură în slujirea Domnului pe pământ. El fusese lepădat de Israel și acum Se îndrepta spre Ierusalim și spre cruce. Suferințele Sale aveau să vină primele, după care urma gloria, însă Dumnezeu a dorit să ofere o rază a acestei glorii înainte de suferințe (Matei 16.21,28). Scena schimbării la față de pe „muntele sfânt” a fost surprinsă pentru a confirma cuvântul profetic cu privire la puterea și la împărăția viitoare a Domnului nostru Isus Hristos (2 Petru 1.18). Trei ucenici, Petru, Iacov și Ioan, au avut privilegiul să fie martori oculari ai măreției lui Hristos și să audă glasul care a vorbit din „gloria minunată”.

    În aceste meditații dorim să privim la diferitele trăsături ale relatărilor acestui eveniment, detaliate în mod specific, unic, în Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca. Evanghelia după Ioan nu menționează acest eveniment, fiindcă ea ne prezintă mai mult gloria personală a Domnului, decât pe cea oficială, precum celelalte trei Evanghelii. Nu există nimic mai înalt decât aceasta: „și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl” (Ioan 1.14).

    Un studiu asupra acestui eveniment ar trebui să producă un răspuns practic în viețile noastre. Dumnezeu a vorbit prin această împrejurare, iar noi trebuie să luăm seama la mesajul Lui și astfel inimile noastre să fie conduse spre închinare.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.

    Ioan 8.29


    Întotdeauna ce-I este plăcut Tatălui

    Domnul Isus a făcut întotdeauna cele plăcute Tatălui Său. În orice situație și în orice loc, purtarea Sa a fost spre bucuria lui Dumnezeu Tatăl.

    • În casa părintească: „Apoi S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus” (Luca 2.51). Copilul Isus S-a supus părinților Săi și a ascultat de ei, deși Iosif și Maria nu erau perfecți.

    • În pustie: Când Domnul Isus a fost ispitit de diavolul, El a rămas credincios lui Dumnezeu și Cuvântului Său (Luca 4.1-13). Domnul Isus nu a dorit niciodată să facă ceva ce nu era după voia lui Dumnezeu.

    • În templu: Oamenii religioși din Israel făcuseră din casa Tatălui Său o peșteră de tâlhari. Pentru a apăra gloria lui Dumnezeu, Domnul Isus a mers și i-a scos afară din templu pe negustori (Luca 19.45,46).

    • În grădina Ghetsimani: Acolo El a arătat atât strâmtorarea în care Se afla cu privire la suferințele și moartea pe cruce, cât și supunerea Sa deplină față de voia Tatălui. El S-a rugat, spunând: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22.42).

    • Înaintea sinedriului: El a tăcut înaintea falselor învinuiri aduse de acuzatorii Săi. Totuși, atunci când marele preot L-a întrebat despre identitatea Sa, El a dat o mărturie clară, deși știa că ei Îl vor condamna la moarte pentru aceasta (Marcu 14.55-64).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 14.1-11 · Psalmul 119.65-80

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCEARCĂ SĂ-ȚI PLĂTEȘTI DATORIA! – Fundația S.E.E.R. România

    „Dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19:8)


    Dacă ai înşelat pe cineva, Dumnezeu așteaptă să restitui ce ai luat pe nedrept. Nu ascunde gunoiul sub covor încercând să-ți salvezi reputația. Zacheu era un maestru al înșelătoriilor, din primul secol, și a lucrat pentru romani colectând impozite și taxe de la propriul său popor, iudeii. A jecmănit tot ce se putea! Biblia spune că era bogat (Luca 19:2). Însă după ce a petrecut timp cu Domnul Isus, el a fost schimbat în mod radical. De unde știm asta? Deoarece el a ajuns să spună: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19:8)

    Evanghelia ne pune înainte această învățătură: „Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră” (Matei 3:8). Dar uneori nu este posibil să despăgubești persoana pe care ai rănit-o. S-ar putea să fi murit între timp. Dar ce faci dacă ai avut o aventură cu soțul sau soția altcuiva? Ar trebui să mergi și să spui acel lucru soției sau soțului acelei persoane, ca să te simți mai puțin vinovat? Nu, le-ai frânge inima și poate le-ai distruge familia. Deci ce ar trebui să faci? Roagă-te pentru a primi iertarea lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan 1:7-9). Și dacă te simți în continuare tulburat, discută cu pastorul tău, cu un consilier creștin sau cu un prieten matur spiritual, care să te poată ajuta să gestionezi situația.

    Iacov scrie: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Ce înseamnă acest lucru? Că trebuie să fii dispus să despăgubești atunci când se poate, și să suporți costurile pentru a îndrepta lucrurile. Dacă faci așa, Dumnezeu te va binecuvânta și vei putea trăi cu conștiința curată. Așadar, încearcă să-ți plătești datoria!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 5:1-22


    În această ultimă plângere, „rămăşiţa„ poporului îşi face o tristă şi umilitoare descriere a stării sale, fără să ascundă nimic. Nu numai părinţii lor (v. 7), ci ei înşişi au păcătuit şi suferă pedeapsa (v. 16). Aici trebuie să ajungă atât un necredincios, cât şi un credincios care a căzut într-o greşeală. Cu siguranţă, toţi cunoaştem din experienţă lucrarea pe care Dumnezeu trebuie s-o împlinească în conştiinţele noastre, în calea căreia mândria noastră se aşază deseori ca un obstacol. Dar, spre deosebire de cei necăjiţi din acest capitol (v. 22), în clipa când noi ne mărturisim păcatele, ştim că Dumnezeu ne-a iertat deja, pe baza lucrării Domnului Hristos.

    Totuşi, aceste versete, ca de altfel întreaga carte, ne prezintă mai cu seamă aspectele păcatului colectiv. Şi ne ducem cu gândul la răul care s-a extins în Biserică asemenea aluatului, la mondenitate, la falimentul care a rezultat din aceasta şi ale cărui jalnice efecte morale sunt la fel de lamentabile precum tabloul acestui capitol. O, dacă am fi preocupaţi de gloria Domnului, nu am putea rămâne indiferenţi în faţa unei aşa dezolante stări a lucrurilor. Să ne dea El inimi cu adevărat smerite, dar totodată încrezătoare într-un Dumnezeu care nu Se schimbă niciodată (v. 19).

  • 18 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a fost așa: după un timp, Cain a adus un dar Domnului din roadele ogorului. Și Abel a adus și el din cele întâi-născute ale oilor lui și din grăsimea lor. Și Domnul a privit la Abel și la darul său. Iar la Cain și la darul său n-a privit.

    Geneza 4.3-5


    Cain și Abel – aceștia au fost primii doi copii născuți în această lume. După ce au crescut, Cain a devenit lucrător al pământului, iar Abel, păstor. Fără îndoială că părinții lor, Adam și Eva, le spuseseră copiilor lor că Dumnezeu jertfise un animal pentru a le face haine din piele și că, pentru a face ispășire pentru păcat, era necesară vărsarea de sânge. Abel a adus Domnului jertfă din întâii-născuți ai turmei sale. Cain însă a gândit că Domnul putea fi mulțumit cu o jertfă din roadele pământului, care erau lucrarea mâinilor sale. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, însă nu și pe a lui Cain, iar acesta s-a mâniat foarte tare.

    Domnul S-a purtat cu blândețe cu Cain, care avea prilejul să aducă o jertfă de sânge, pe care El ar fi primit-o cu bucurie. În loc să asculte de îndemnul lui Dumnezeu, Cain s-a mâniat atât de mult, încât l-a ucis pe fratele său. Aceasta este o imagine tragică a urii născute în sufletele care aud că păcatele lor merită judecata divină. Dumnezeu Însuși este Cel care L-a dat pe Fiul Său pentru a suferi și pentru a muri pe cruce, astfel încât să facă ispășire pentru vina omenirii, aducând iertare tuturor celor care cred în El.

    Acești primi doi oameni născuți în lume ne oferă o lecție solemnă tuturor. Unul a înțeles că era păcătos și a adus o jertfă care era un indicator către jertfa Domnului Isus Hristos. Celălalt a încercat să-și acopere păcatul încrezându-se în lucrările mâinilor sale, pe care gândea că Dumnezeu trebuie să le accepte.

    „El ne-a mântuit, nu pentru fapte, împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după propria Sa îndurare” (Tit 3.5).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    El a răspuns și a zis: „Iată, eu văd patru oameni dezlegați, umblând în mijlocul focului și nevătămați; și chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei”.

    Daniel 3.25


    În cuptorul încercării

    Cei trei prieteni ai lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria, fac parte dintre dregătorii împăratului Nebucadnețar. Atunci când conducătorul le poruncește supușilor săi să se plece și să se închine înaintea chipului de aur, acești trei bărbați refuză. Datorită credinței lor în Dumnezeul cel viu, le este imposibil să slujească zeilor păgâni și să se închine chipului de aur.

    Pentru că ei refuză să asculte de porunca împăratului din Babilon, acesta poruncește să fie legați și aruncați în cuptorul aprins. Cu toate acestea, ei nu mor, ci Nebucadnețar vede dintr-odată patru oameni umblând liberi prin foc. Cine este cel de-al patrulea? Este Domnul care a promis: „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43.2).

    Această istorisire ne aduce încurajare, pentru că și noi trecem prin situații în care credința noastră este testată.

    • Exemplul celor trei prieteni ne încurajează să rămânem și noi credincioși Dumnezeului nostru, chiar și atunci când trebuie să îndurăm dezavantaje sau când întâmpinăm împotrivirea lumii.

    • Domnul Isus este cu noi în suferință. El Se îngrijește ca în timpul acelei încercări să nu suferim niciun fel de pagube spirituale, oferindu-ne prezența și compasiunea Lui care întăresc credința noastră.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 12.1-28 · Psalmul 119.33-48

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NOI SLUJIM UNUI DUMNEZEU GENEROS – Fundația S.E.E.R. România

    „Pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:8)


    Dumnezeu nu doar iubește; El ne copleșește cu dragostea Sa (vezi 1 Ioan 3:1). El nu ne dă înțelepciunea cu zgârcenie; El „dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare” (Iacov 1:5).

    Fiul risipitor a primit vițelul cel îngrășat, invitații de la nunta din Cana au primit cel mai bun vin, iar Petru a prins atât de mulți pești, încât barca lui a început să se scufunde. Apostolul Pavel ne spune că Dumnezeu „dă sămânţă semănătorului” (2 Corinteni 9:10); cuvântul grecesc pentru „a da” are două rădăcini. Prima înseamnă „a sălta” și a doua înseamnă „a face.” Ad literam înseamnă „a face un salt.”

    Așadar, când Dumnezeu îți dăruiește, El saltă de bucurie. El dă tonul la cântec și conduce parada dărniciei! Lui Îi place să dăruiască! Într-o zi, Petru i-a spus Domnului Isus: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat. Ce răsplată vom avea?” (Matei 19:27). Aceasta părea o bună ocazie pentru Hristos ca să-și disciplineze ucenicul pentru mentalitatea „mie ce-mi iese de aici?” Dar El nu a făcut-o. În schimb, l-a asigurat pe Petru că va primi însutit în viața aceasta și că va moșteni și viața veșnică! (vezi Matei 19:29). Domnul Isus promite un câștig de 100%! Dacă cineva ți-ar da zece mii de lei astăzi, pentru fiecare o sută de lei pe care i-ai dăruit ieri, ai putea spune că acea persoană este „generoasă ca Dumnezeu”, nu-i așa?

    Dumnezeu își distribuie bunătatea nu cu pipeta, ci cu furtunul; nu cu ceașca, ci cu cisterna. Pur și simplu nu o poți cuprinde! Așa că, las-o să dea pe dinafară, să se reverse, să fie turnată peste tine și prin tine! „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 3:52-66; 4:1-6

    Ne amintim de groapa oribilă în care Ieremia a fost aruncat de către cei care îi erau „vrăjmaşi … fără motiv”. Aceasta a inspirat v. 52 şi următoarele şi ilustrează groaza morţii în care Mântuitorul nostru, de partea Sa, a intrat într-un mod real (vezi şi Iona 2.3).

    Versetele 55‑58 pot fi însă experienţa oricăruia care geme sub povara păcatelor sale şi ajunge să înţeleagă ce a făcut Domnul pentru el.

    Capitolul 4 pune în contrast starea actuală a Ierusalimului cu cea pe care o avusese înainte. În timp de prosperitate, totul avea aspectul cel mai strălucitor. Fiii Sionului erau „comparaţi cu aurul fin” (v. 2); dar, să remarcăm, doar „comparaţi cu aurul fin”, nu şi „echivalenţi”, pentru că, atunci când încercarea a venit peste ei, precum focul aurarului, totul a fost mistuit acolo, în timp ce un aur autentic ar fi trebuit să reziste victorios. Nu era deci vorba decât de o strălucire înşelătoare. Să ne amintim că întotdeauna încercările sunt cele care spulberă aparenţele şi descoperă adevărata stare a inimii. Cruzimea (v. 3), lipsa totală a milei (v. 4), egoismul odios conducând la fapte dintre cele mai oribile (v. 10), iată ce apare acum în toată goliciunea la aceşti locuitori ai Ierusalimului. Dumnezeu le dezvăluie adâncul inimii, iar focul judecăţii Sale nu cruţă nimic din falsa lor evlavie.

  • 17 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu lepădați deci încrederea voastră, care are mare răsplătire!

    Evrei 10.35


    Pasajul cu care se încheie capitolul 10 din Evrei este minunat și de natură să ofere stabilitate creștinilor. În capitolele 8, 9 și 10, scriitorul descrisese un legământ mai bun, promisiuni mai bune și jertfa mai bună, pe care credința creștină se sprijină. Acum, în Evrei 10.19-25, este trasă concluzia: Dragi frați și surori, avem libertate să intrăm în prezența lui Dumnezeu! Să ne apropiem deci de El! De ce să ne purtăm ca și cum am fi la distanță de El? Să ținem cu tărie speranța pe care o avem în El, impulsionându-i și pe ceilalți credincioși la dragoste, la fapte bune și la părtășie!

    În versetele 26-31 vedem că unii se depărtaseră. „Noi” din versetul 26 îi include pe toți cei care s-au pus în legătură cu credința creștină. Este într-adevăr cumplit să ne gândim, de exemplu, la unii care au crescut în familii creștine, dar care, atunci când au devenit adulți, L-au respins în deplină cunoștință pe Domnul Isus Hristos, socotind că jertfirea Sa nu este altceva decât un basm pentru copii. Însă cei cărora scriitorul li se adresează în versetul 32 sunt credincioși adevărați. Aceștia se luptau poate cu îndoielile, însă exista dovada unei credințe veritabile în ei. Deja suferiseră multă persecuție și chiar li se răpiseră averile. Cu siguranță, oamenii nu îndură suferințe și pierdere de dragul lui Hristos, dacă El nu reprezintă nimic pentru ei.

    Prin urmare, creștinii evrei aveau nevoie de încredere. Iar de această încredere avem adesea nevoie și noi. Dacă ne-am încredințat soarta în mâinile lui Hristos, trebuie să ne bazăm pe valoarea lucrării Sale și pe perfecțiunea caracterului Său. Ești descurajat și plin de îndoieli? Nu lepăda încrederea în Dumnezeul care Își ține promisiunile! Ai nevoie de răbdare, pentru a continua să faci voia lui Dumnezeu, căci ești dintre cei care cred, spre mântuirea sufletului!

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.

    Romani 12.21


    Imitație ilegală

    Un creștin japonez a realizat o pastă de dinți specială care a avut o vânzare foarte bună. Dar pasta de dinți a fost imitată în mod ilegal. Frauda a fost descoperită, iar vinovatul a fost condamnat la închisoare.

    Fabricantul credincios a aflat că familia concurentului său necinstit trăia în mare sărăcie. Atunci s-a decis să le trimită în fiecare lună o anumită sumă de bani. Dar totul se desfășura în anonimat. Familia se întreba mereu mirată cine este binefăcătorul generos.

    Într-o zi, soția întemnițatului a observat un băiat care punea în cutia poștală un plic cu bani. Ea a insistat să-i spună numele persoanei care l-a trimis. Până la urmă a reușit să afle de la băiat numele concurentului credincios. Când a auzit că era tocmai bărbatul pe care ei îl înșelaseră, a început să plângă. Și soțul ei a fost adânc mișcat când i-a istorisit cele aflate.

    Mai târziu, bărbatul a fost eliberat din închisoare. El l-a căutat imediat pe binefăcătorul familiei sale și și-a exprimat regretul, uimirea și mulțumirea sa. Creștinul s-a folosit de această ocazie, ca să-i spună că Dumnezeu îi cheamă pe oamenii vinovați să se întoarcă la El. Dumnezeu dorește să le șteargă toată vina.

    Această ofertă a fost valabilă chiar și pentru ucigașii Fiului Său. „Dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).

    Isus a murit și pentru dumneavoastră!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 11.1-25 · Psalmul 119.17-32

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    HARUL DĂTĂTOR DE PUTERE – Fundația S.E.E.R. România

    „Harul Meu îţi este de ajuns…” (2 Corinteni 12:9)


    Există două tipuri de har:

    1) Harul mântuitor. În momentul în care îți mărturisești păcatele și-ți pui încrederea în Hristos, Dumnezeu îți șterge întreaga listă de păcate;

    2) Harul dătător de putere. Apostolul Pavel scrie: „mi-a fost pus un ţepuş în carne… De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:7-9). Țepușul străpunge pielea subțire și își face loc dedesubt. Fiecare pas îți amintește de el… poate fi: copilul din centrul de dezintoxicare, venitul insuficient sau durerea din piept, fapta penală din dosar, pofta de alcool din mijlocul zilei, lacrimile din toiul nopții… „Doamne, ia-mi-l!” Dar ceea ce auzi este doar atât: „Harul Meu îți este de ajuns!” „Cu asta va trebuie să trăiesc zi de zi?” – întrebi tu. Este posibil, pentru că harul care te susține îți promite prezența lui Dumnezeu care îți dăruiește… putere, și nu absența luptei!

    John Newton, clericul anglican care a scris „Mărețul har”, a descoperit că harul lui Dumnezeu este suficient. În duminica în care iubita lui soție, Mary, a murit, el a găsit puterea de a predica în biserică. În următoarea zi, a mers în vizită la membrii bisericii și mai târziu a oficiat slujba de înmormântare a soției lui. Privind în urmă, el a scris: „Banca Angliei este prea săracă pentru a compensa o pierdere ca aceea pe care am suferit-o eu. Însă Bunul Dumnezeu cel atotsuficient spune un cuvânt, și este de ajuns. Toți cei ce Îl cunosc și care se încred în El să se îmbărbăteze. El le poate da tărie în funcție de circumstanțele zilei. El poate să le mărească puterea pe măsură ce încercările se intensifică. Și tot ce poate face, El a promis că va face!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 3:25-51

    Pentru ca încercarea să nu ne determine niciodată să punem la îndoială dragostea lui Dumnezeu, profetul se grăbeşte să adauge că „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (v. 33). Cu cât mai mult pe cei care sunt răscumpăraţii Săi! 1 Petru 1.6 confirmă că o face doar „pentru puţin (timp)” şi numai „dacă trebuie”. Totuşi, încercarea este adesea necesară pentru a zdrobi voinţa noastră proprie, când o lăsăm să se dezvolte. „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui” (v. 27) se poate aplica la ascultare chiar când este vorba să fie în copilărie: a învăţa supunerea în casa părintească înseamnă a ne pregăti să acceptăm apoi, în întreaga viaţă, autoritatea Domnului.

    Încercarea este deseori pentru noi şi o ocazie de a ne întoarce ochii spre noi înşine şi de a ne analiza: „Să ne cercetăm căile noastre şi să le încercăm…” (v. 40). Vom putea recunoaşte în felul acesta, împreună cu psalmistul: „Este bine pentru mine că am fost smerit” (Psalmul 119.71).

    „Ne-ai făcut gunoi şi lepădătură în mijlocul popoarelor” (v. 45). Pavel va folosi şi el aceeaşi comparaţie, dar nicidecum pentru a se plânge (1 Corinteni 4.13), pentru că serviciul pentru Evanghelie şi iubirea pentru sfinţi îi permiteau să accepte de bunăvoie această condiţie.

  • 16 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi și nu stă pe calea păcătoșilor și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori; ci plăcerea lui este în legea Domnului și cugetă la legea Lui zi și noapte.

    Psalmul 1.1,2


    Acest om binecuvântat din Psalmul 1 este preocupat de felul cum umblă. El nu dorește să primească sfat de la cei răi, nici nu umblă așa cum umblă ei. Nu dorește să stea pe calea celor păcătoși, fiindcă nu are nimic în comun cu ei. O astfel de cale ar fi foarte nesigură, lipsită de orice temelie, iar pașii lui s-ar clătina pe ea. El nu dorește nici să șadă împreună cu cei batjocoritori, care îi disprețuiesc pe alții.

    Ce oferă însă putere acestui om să stea neclintit împotriva răului? Iată răspunsul: plăcerea lui este în legea Domnului și meditează la ea zi și noapte. Este într-adevăr o minunată meditație, să ai mintea curată, impregnată doar cu frumusețea Domnului.

    El este ca un pom sădit lângă niște pâraie de apă (versetul 3). În Scriptură, pomul este adesea folosit pentru a ilustra lecții morale și spirituale. Singurul care a corespuns în mod perfect cu descrierea oferită în acest psalm este Domnul Isus Hristos. Tot ceea ce este excelent în om s-a găsit într-o perfecțiune deplină în El, și în nimeni altul. Isus, Fiul Omului, este prezentat aici în sfințenia Sa personală și în integritatea Sa. Aceste cuvinte s-au aplicat Domnului în fiecare zi, fiindcă El a fost întotdeauna despărțit de păcătoși și a trăit mereu cu orice cuvânt care a ieșit din gura lui Dumnezeu. Legea lui Iahve a fost subiectul meditației Lui zi și noapte.

    Pe drumul ascultării perfecte, El ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Acesta este drumul nostru acum – să umblăm după El, ferindu-ne de orice rău, iubind voia Lui revelată în Cuvântul Său și dorind întotdeauna s-o împlinim.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Măcar că zici că nu-L vezi, totuși judecata este înaintea Lui: așteaptă-L!

    Iov 35.14


    Încrede-te în Domnul

    Poate treci printr-o perioadă întunecoasă în viața ta și nu Îl vezi pe Dumnezeu. Strigi către Dumnezeu, dar El nu-ți răspunde. Poate ești în fața unei decizii și nu ai niciun ajutor și nu vezi nicio perspectivă. Ți se pare că nu este nimeni alături de tine și ai nevoie urgentă de Dumnezeu.

    Să știi însă că „judecata este înaintea Lui: așteaptă-L!”. Dumnezeu cunoaște cazul tău, vede că ești fără speranță. El Se va ocupa de tine, pentru că ți-a promis aceasta. De aceea, încrede-te în El și așteaptă-L! „Taci înaintea Domnului și așteaptă-L cu răbdare” (Psalmul 37.7).

    Avocații ajung la capătul cunoștințelor, posibilităților și competențelor lor. De aceea, câteodată se văd nevoiți să cedeze cazul preluat. Dar la Domnul nu este așa! El trăiește ca să mijlocească pentru noi: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi” (Evrei 7.25). Nu există un alt mijlocitor mai bun. El preia cazul nostru și nu îl cedează până nu-l rezolvă. El nu pierde cazul nostru. Când ne rugăm, El ne ascultă și Se interesează de noi.

    De aceea, încrede-te în El! Bazează-te pe El!

    S-ar putea ca ceața să fie atât de deasă, încât să nu-L vezi. Dar încrede-te! El este acolo! El Se ocupă de cazul tău! De aceea: nădăjduiește în El! „Încredințează-ți Domnului calea, încrede-te în El și El va lucra!” (Psalmul 37.5).

    Să ne încredem în Dumnezeu și să-I încredințăm Lui totul, chiar și atunci când, conform posibilităților omenești, ni se pare că este imposibilă rezolvarea problemei!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 10.1-22 · Psalmul 119.1-16

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUTEREA MĂRTURISIRII – Fundația S.E.E.R. România

    „Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.” (Faptele Apostolilor 19:18)


    Vorbind despre biserica din Efes, apostolul Pavel scrie: „Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră… Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului…” (vers. 18-20). Vindecarea spirituală are loc în biserici ca aceasta. Așadar, dacă ești prins în capcana unui păcat sau a eșecului, caută creștini maturi și dedicați, care nu sunt șocați de problema ta, care nu-ți vor divulga mărturisirea și care știu să se roage pentru tine și cu tine. Domnul Isus le-a dat ucenicilor Săi autoritatea de a asculta confesiunile oamenilor și de a proclama iertarea. „Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan 20:23). Catharsis-ul spiritual are loc atunci când cineva te privește în ochi și-ți spune fără ocolișuri: „Dumnezeu te iartă, eu te iert, acum iartă-te și tu… și umblă în iertarea lui Dumnezeu!” Iertarea are o putere atât de mare, încât poate să faciliteze vindecarea.

    Apostolul Iacov scria: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:14-16). Și dacă nu ești sigur care e persoana cu care trebuie să vorbești sau în care poți avea încredere, începe cu pastorul tău!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 3:1-24

    Odată cu cap. 3 ajungem în inima acestei cărţi mici şi totodată în adâncul deznădejdii profetului. Deşi nu era vinovat, totuşi Ieremia ia în mod personal asupra lui nelegiuirile poporului său, de vreme ce priveşte pedeapsa ca abătându–se numai asupra sa: „Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua mâniei Lui…” (v. 1). El Îl reprezintă astfel pe Domnul Isus împlinind ispăşirea pentru păcatele noastre. Suferinţele îndurate pe cruce din partea omului, despre care ne amintesc v. 14 şi 30 (comp. cu Psalmul 69.12 şi cu Isaia 50.6), au fost urmate, în cele trei ore de întuneric, de suferinţe pricinuite de Dumnezeu, când era tratat aşa cum o cerea păcatul. Aceste expresii înfiorătoare ale mâniei au fost în întregime partea Mântuitorului (comp. v. 8 cu Psalmul 22.2). Şi totuşi încrederea şi speranţa Sa nu L–au părăsit nicio clipă, în timp ce pe Ieremia acestea l–au abandonat (v. 18).

    Începând însă cu v. 21, cel întristat caută ajutor chiar la Acela care îl loveşte. Atunci credinţa sa, în supunere şi speranţă, îl ajută să descopere minunatele mângâieri ale Domnului, care „sunt noi în fiecare dimineaţă” (v. 23).

  • 15 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui. Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele, că sunt deja albe pentru seceriș”.

    Ioan 4.34,35


    Dumnezeu dorește să ne ridicăm ochii și să privim ogoarele, care sunt gata pentru a fi secerate. Dumnezeu nu ne-a chemat să privim înapoi cu regret la toate oportunitățile ratate, nici cu nostalgie după puterea spirituală și zelul creștin din epoci anterioare. Nici nu dorește să visăm la zelul și energia spirituală pe care le vom avea atunci când, după părerea noastră, vom fi mai bine pregătiți să-L slujim. Mai degrabă, El dorește să fim în mâna Lui vase pregătite pentru împlinirea scopurilor Sale eterne aici și acum.

    Mi-aduc aminte bine de un frate care avea pe perete, în sufragerie, o hartă a unei țări străine. El dorea cu adevărat să meargă acolo ca misionar și vorbea tuturor celor care îl vizitau despre acel lor care ocupa, fără îndoială, un loc important în rugăciunile sale. Partea tristă este însă că el nu trăia deloc în prezent, nu se bucura de Hristos și nu căuta să-L împărtășească și altora. Viața lui era înfășurată într-un viitor care niciodată nu mai venea.

    Poate că suntem și noi afectați de o astfel de atitudine, într-o măsură sau alta. Să o punem în contrast cu exemplul și cu îndrumările Domnului nostru Isus Hristos. Mâncarea Lui era să facă voia Celui care L-a trimis și să sfârșească lucrarea Lui. Viața Lui a fost zi de zi trăită în prezent, astfel că El n-a spus niciodată că mâncarea Lui „va fi”, nici că „a fost”, ci că „este” să facă voia Tatălui Său. Această voie a împlinit-o zi după zi. Cunoaștem și noi ceva din ce înseamnă a avea voia lui Dumnezeu ca hrană și băutură a noastră?

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căile lui Dumnezeu sunt perfecte. El îmi netezește cărarea.

    2 Samuel 22.31,33


    Deviere de o jumătate de grad de la curs

    Era pe vremea navelor mari cu vele. În timpul unei deplasări pe Canalul Mânecii, un călător a stat în apropierea cârmaciului. Seara era liniștită și nu se vedea niciun pericol. O fâlfâire neînsemnată în pânze l-a determinat pe căpitan să privească atent busola și i-a strigat imediat cârmaciului: „Ai deviat o jumătate de grad de la curs”. Și abaterea a fost corectată imediat.

    „Observ că trebuie să acționați foarte exact”, a spus călătorul care a privit mișcările, „dacă nici măcar o jumătate de grad abatere nu este permisă!”.

    „Da, este foarte important!”, a replicat căpitanul. „În unele locuri chiar și o abatere mai mică ar duce vaporul direct spre o stâncă”.

    Așa este și în viața noastră. Chiar și cea mai mică neascultare față de indicațiile clare și simple din Cuvântul lui Dumnezeu ne poate abate de la calea cea dreaptă și vom fi în pericol să suferim pierderi. De aceea, Solomon spunea: „Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții … Ochii tăi să privească drept și pleoapele tale să caute drept înaintea ta … Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga și ferește-ți piciorul de rău” (Proverbe 4.23,25,27).

    Poate v-ați abătut de la calea cea dreaptă. Atunci verificați-vă viața în lumina Bibliei! Ar fi foarte periculos să mergeți mai departe în direcția greșită sau să permiteți păcate în viața dumneavoastră! Domnul dorește să vă ducă pe calea cea bună, pe „căile dreptății”! El vă netezește cărarea vieții care vă stă înainte. Bizuiți-vă pe puterea Lui, nu pe puterea dumneavoastră!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 9.1-11 · Psalmul 118.15-29

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUTEREA CUVÂNTULUI SCRIPTURII – Fundația S.E.E.R. România

    „Tot aşa şi Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod…” (Isaia 55:11)


    Profetul Isaia scrie: „ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi… udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod…” (Isaia 55:10-11). Dacă vrei să ai seceriș, trebuie să pui o sămânță: „cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). Dar în același timp, trebuie să uzi sămânța și să faci lucrul acesta rugându-te și rostind Cuvântul lui Dumnezeu peste ea! Asta face ca „sămânța să rodească.” Limba ta are puterea de a aduce viață sau moarte (vezi Proverbele 18:21), așadar: rostește cuvinte de viață peste sămânța pe care ai semănat-o. Dumnezeu le-a spus iudeilor: „Aţi zis: ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului?… celor răi le merge bine, şi scapă!…” (Maleahi 3:14-15).

    Ai spus și tu astfel de cuvinte? Dacă da, ai grijă: cârtirea a fost păcatul care i-a făcut pe iudei să se învârtă în cerc, în pustie, timp de 40 de ani. Numai pentru că Dumnezeu îți promite ceva, nu-ți garantează că-l vei primi automat. Trebuie să faci și tu anumite lucruri: întâi, refuză să cârtești. „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

    Apoi, ține cont de Cuvântul lui Dumnezeu: (Romani 4:17) „Dumnezeu… cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi”. Credința este de acord cu Scriptura, mai înainte ca rezultatele să fie evidente. Așadar, dacă ai semănat dar nu ai strâns rod, asta ar putea fi cauza dar și soluția pentru tine. Așa că, începând de astăzi, udă fiecare sămânță pe care o semeni, rostind Cuvântul lui Dumnezeu peste ea – și crede că El îți va da un seceriș de binecuvântări!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 2:11-22

    Ce mare este dezolarea profetului în faţa tabloului zugrăvit de versetele anterioare! Lacrimile îi curg fără oprire la vederea acestei „ruine întinse ca marea” (v. 13).

    Şi Domnul Isus a plâns Ierusalimul, pentru că El cunoştea mai dinainte care vor fi pentru cetatea vinovată consecinţele respingerii Sale (Luca 19.41…).

    Cu toate că împăratul, căpeteniile, preoţii, profeţii mincinoşi (v. 14) şi majoritatea poporului îşi meritau loviturile care cădeau asupra lor, erau totuşi mulţi care sufereau fără să fi fost răspunzători în mod direct: prunci murind de foame, bătrâni şi copilaşi căzând pe străzi, leşinaţi de foame (v. 11,19,21). Cu toate acestea, Ieremia nu ridică niciun „de ce”, ci se aşază „la spărtură”, în favoarea poporului pe care-l iubea.

    Versetele 15 şi 16 îi prezintă din nou pe cei care „trec pe cale”. La aceştia nu mai este vorba acum doar de indiferenţă, ca în cap. 1.12; de astă dată ei „clatină din cap”, „scrâşnesc din dinţi”, privesc cu neruşinare, aruncă insulte, varsă dispreţ. Domnul Isus, Sfânta Victimă, a cunoscut în timpul ceasurilor de pe cruce toate aceste manifestări ale răutăţii oamenilor (vezi Psalmul 22.7,8; Psalmul 35.21).

  • 14 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, Împăratul tău vine la tine blând și călare pe măgar, chiar pe măgăruș, mânzul unei măgărițe.

    Matei 21.5


    Era necesar ca El, fiind Împăratul Sionului, să intre în cetatea împărătească. Și Se folosește pentru aceasta de o măgăriță și de mânzul ei, însă Se comportă cu toată demnitatea și autoritatea pe care le are ca Domn a tot ce cuprinde pământul. Proprietarii animalelor au trebuit să asculte de cuvintele: „Domnul are trebuință de el”, și, contrar firii, contrar oricărui sentiment al inimii omenești într-o astfel de ocazie, ei l-au trimis „îndată” (Marcu 11; Luca 19).

    Astfel a strălucit Isus din nou în slava proprie Dumnezeului lui Israel. Vălul poate că era foarte gros, și așa a și fost – Tâmplarul, Fiul tâmplarului, Isus din Nazaret (Matei 13.55; Marcu 6.3). Norul care acoperea totul era opac, într-adevăr, însă slava de sub el era infinită. Era slava deplină a lui Iahve, și nicio rază din întreaga strălucire divină n-ar fi refuzat să o exprime și să o afirme. El „n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu”, ci „S-a golit pe Sine Însuși”. Credința pricepe această slavă acoperită, iar afecțiunea o protejează ca și cu un zid de foc. „Cine s-a suit în ceruri și s-a coborât? Cine a adunat vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într-o manta? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este Numele Său și care este Numele fiului Său, dacă știi?” (Proverbe 30.4).

    Nu vom încerca să răspundem, ci, precum Moise odinioară, vom învăța și noi, atunci când trece Isus, să ne plecăm capetele și să ne închinăm (Exod 34).

    J. G. Bellett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    La ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.

    Marcu 15.33


    Părăsit de Dumnezeu

    Soldații romani au împlinit sentința lui Pilat și L-au răstignit pe Domnul Isus pe cruce. Timp de trei ore, El a fost acolo ținta batjocurilor oamenilor. Cei care treceau pe acolo Îl huleau, marii preoți Îl batjocoreau, iar tâlharii răstigniți împreună cu El Îl defăimau. „Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap … Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii își băteau și ei joc de El … Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El Îi aruncau aceleași batjocuri” (Matei 27.39,41,44).

    Apoi a intervenit Dumnezeu și a adus întuneric asupra țării timp de trei ore. Mântuitorul a ajuns în suferințe mai mari decât cele provocate de oameni, pentru că Dumnezeu a împlinit judecata asupra Lui.

    În acele trei ore de întuneric, Isus Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn (1 Petru 2.24). El a suferit pedeapsa divină pentru tot ceea ce am făcut noi rău. Dumnezeul sfânt și drept L-a lovit pe El pentru toată nedreptatea făcută de noi.

    Deoarece Dumnezeu este sfânt și nu poate vedea păcatul, El a trebuit să-Și întoarcă privirea de la Domnul Isus. Cât de mult a suferit Mântuitorul din această cauză! El a exprimat durerea Sa în cuvintele rostite în ceasul al nouălea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Marcu 15.34).

    Citind aceste cuvinte, stăm liniștiți și privim la cele petrecute pe Golgota. Singurul Om drept a fost părăsit acolo de Dumnezeu, ca noi să fim scăpați de judecata divină. Să cugetăm și astăzi împreună la ceea ce a făcut El și să-I mulțumim din inimă!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 8.1-18 · Psalmul 118.1-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NESIGURANȚA ÎN SLUJIRE – Fundația S.E.E.R. România

    „Nu faceţi nimic… din slavă deşartă…” (Filipeni 2:3)


    Astăzi vom vorbi despre impasul în care se găsește un lider nesigur: el crede că dacă alții excelează în „lucrul încredințat”, acest lucru îl va face pe el să apară într-o lumină nefavorabilă, dar în același timp se teme și de faptul că dacă ceilalți își îndeplinesc sarcina prost, tot el va fi pus într-o situație stânjenitoare. Așa că încearcă să facă totul de unul singur. În consecință, el nu are parte de succes (sau succesul său este limitat). Apostolul Pavel o spune în felul următor: „Nu faceţi nimic… din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4). Liderii siguri pe ei sunt capabili să creadă în oameni, deoarece cred în ei înșiși. Ei nu sunt aroganți; ei își cunosc propriile calități și defecte, și se respectă pe ei înșiși. Când cei pe care îi conduc se descurcă bine, ei nu se simt amenințați. Ei se abat de la drumul lor pentru a aduce laolaltă pe cei mai buni oameni, apoi îi formează pentru ca aceștia să acționeze la cel mai înalt nivel. Când echipa unui lider sigur pe el are succes, el simte o mare bucurie. El vede lucrul acesta ca pe cel mai mare compliment pe care îl poate primi pentru calitatea lui de lider.

    Un autor scrie: „Nimic nu reprezintă un impediment mai mare pentru a fi în relații bune cu ceilalți, decât să nu te simți în largul tău cu tine însuți.” Așadar, ce ar trebui să faci?

    1) Cunoaște-te pe tine însuți. Dacă în mod natural nu ești conștient de propria ta persoană, roagă o persoană de încredere să numească trei dintre cele mai mari calități și trei dintre cele mai mari defecte ale tale. Nu te apăra, când îi auzi răspunsurile. Strânge informația și apoi reflectează la ea.

    2) Cere ajutor. Îl meriți, ești demn de el! Pe măsură ce îți învingi nesiguranța, te vei ridica la un nou nivel de binecuvântare și de realizări.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 2:1-10

    În cap. 1, cei consideraţi responsabili pentru nenorocirile Ierusalimului erau vrăjmaşii, în timp ce, de aici înainte, tot ceea ce se întâmplă este privit ca lucrarea Domnului şi numai a Lui. Să învăţăm şi noi să–L recunoaştem pe Cel care ne disciplinează … uneori pentru a ne pedepsi, dar întotdeauna cu scopul de a ne binecuvânta în final. De aceea, în loc să ne oprim la mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte în acest scop <probleme cu sănătatea, cu banii, dificultăţi apărute la locul de muncă…> sau să căutăm să scăpăm de ele cât mai curând posibil, să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre, pentru că El Însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5.6,7).

    Ierusalimul îşi trece în revistă întregul dezastru: împăratul, preoţii şi profeţii săi sunt fie luaţi robi, fie masacraţi; ceremoniile solemne sunt desfiinţate; zidurile, surpate. Nimic n‑a fost cruţat, nici chiar lucrurile cele mai sfinte: altarul şi Locul Sfânt au fost pângărite (cap. 1.10), devastate, iar obiectele de preţ, duse în Babilon. Până şi chivotul însuşi, „aşternutul picioarelor Sale” (v. 1; Psalmul 132.7), împreună cu legea dinăuntru (v. 9; 1 Împăraţi 8.9), a dispărut pentru totdeauna, ca semn că Dumnezeu a rupt relaţiile cu poporul Său vinovat.

  • 13 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și l-au luat și l-au aruncat în groapă; și groapa era goală, nu era apă în ea.

    Geneza 37.24


    Locul important pe care Iosif îl ocupa în inima tatălui său i-a umplut de invidie pe frații săi. La fel, locul important pe care Domnul Isus îl ocupa în inima Tatălui i-a umplut pe iudei de ură împotriva Lui. Frații lui Iosif au zis: „Iată, vine făuritorul de vise! Veniți acum dar și să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din gropi” (Geneza 37.19,20). Frații iudei ai lui Isus au zis: „Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm” (Matei 21.38).

    Iosif a fost aruncat în groapă – într-o groapă în care nu era apă. Ticăloșia inimii fraților săi a fost în așa fel manifestată, încât, după ce l-au aruncat în groapă, s-au așezat și au mâncat. Iudeii L-au răstignit pe Domnul Isus, apoi au șezut să țină ziua cea mare de sabat. Iosif a fost vândut pentru douăzeci de arginți; Isus, pentru treizeci. Iosif nu a murit, iar în groapă nu era apă. Însă Domnul nostru scump S-a afundat în noroi adânc. El a zis: „Toate valurile și talazurile Tale au trecut peste Mine”.

    Isaac, după ce a fost așezat pe altar, a fost cruțat; Iosif, după ce a fost aruncat în groapă, a fost cruțat. Însă, după ce Domnul Isus a fost atârnat pe cruce, Dumnezeu nu L-a cruțat pe Fiul Său preaiubit. Frații lui Iosif l-au tratat pe acesta cu cruzime, dar el nu a fost cu totul părăsit; Domnul Isus însă a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. De ce a fost El lovit de Dumnezeu și părăsit pe cruce? Sufletul Său a fost făcut „o jertfă pentru păcat”. „El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre.” Suferințele lui Iosif au fost împotriva voinței lui, însă moartea lui Isus a fost o jertfă voluntară – „Eu Îmi dau viața pentru oi”. Da, „Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu”. În felul acesta Și-a arătat Dumnezeu dragostea față de noi.

     

    C. Stanley

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Domnul i-a zis atunci: Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă și țara care-ți mai rămâne de luat în stăpânire este foarte mare.

    Iosua 13.1


    Când un slujitor al lui Dumnezeu îmbătrânește

    Iosua I-a slujit lui Dumnezeu mulți ani cu credincioșie. La porunca lui Dumnezeu, Iosua a condus poporul Israel în țara Canaan. Acum îmbătrânise, însă lucrarea nu era încheiată. Ce sentimente erau în inima lui, când s-a gândit la puterile sale slăbite și la părțile de țară care mai erau de luat în stăpânire?

    Dumnezeu l-a ajutat pe slujitorul Lui și i-a îndepărtat grijile. După enumerarea dușmanilor, Dumnezeu i-a promis cu privire la aceștia: „Eu îi voi izgoni dinaintea fiilor lui Israel” (Iosua 13.6). Iosua putea să lase lucrarea în seama Dumnezeului Atotputernic. El va fi Ajutorul poporului Său.

    Dumnezeu a ținut seama de vârsta și de puterea lui Iosua. El n-a mai pretins fapte mari de la el, ci l-a îndrumat să împartă țara ca moștenire printre semințiile lui Israel, iar Iosua a putut îndeplini această muncă, în ciuda vârstei lui înaintate. Tocmai Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Dar cei care se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu sunt extenuați” (Isaia 40.31).

    Noi slujim aceluiași Dumnezeu. El știe că îmbătrânim și că nu mai avem așa de multă putere ca mai demult. El cunoaște grijile noastre pe care ni le facem pentru binele celor credincioși și pentru progresul lucrării Sale. El discută cu noi situația și ne arată ce putem face pentru El în ciuda puterilor care scad tot mai mult. El are, cu siguranță, un plan pentru cum va continua lucrarea Lui când slujba noastră se va încheia.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 7.1-27 · Psalmul 117.1-2

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII TOT MAI BUN! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” (Luca 12:48)


    Autorul H. Jackson Brown Jr. afirma glumind: „Talentul fără disciplină este ca o caracatiță pe patine cu rotile. Există multă mișcare, dar nu știi niciodată dacă va fi înainte, înapoi sau în lateral.” Dacă știi că ai talent și ai văzut multă mișcare, dar puține rezultate concrete, probabil că-ți lipsește autodisciplina. Uită-te la programul tău de săptămâna trecută. Cât din timpul tău ai alocat activităților veritabile? Ai făcut ceva ca să crești și să fii mai bun? Dacă ai tot amânat lucrurile acestea și ți-ai spus că le vei face mai târziu, trebuie să lucrezi la autodisciplină. La o pepinieră, din Canada, există următorul afiș pe perete: „Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum douăzeci și cinci de ani. Al doilea cel mai bun moment este astăzi.” Așadar, disciplinează-te să fii tot mai bun începând de astăzi! De ce? Pentru că:

    1) Trebuie să plătești un preț pentru a ajunge la nivelul următor. Dramaturgul american Sidney Howard a spus: „O jumătate din a ști ce vrei este a ști la ce trebuie să renunți înainte de a-l obține.”

    2) Trebuie să fii dispus să începi cu lucrurile mărunte. La început, câștigul va fi mic, dar va crește. Diferența dintre câștigătorul medaliei de aur și ceilalți concurenți, este de multe ori de doar câteva sutimi de secundă.

    3) Trebuie să faci parte din mediul potrivit. De vreme ce îmbunătățirea implică întotdeauna un anumit grad de risc și eșec, alege un loc în care sunt încurajate creșterea și destoinicia.

    4) Trebuie să crezi că te poți descurca mai bine. Orice lucru pe care l-ai făcut într-un mod anume o perioadă de timp, se poate face întotdeauna mai bine. Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu, tu poți deveni și mai bun!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 1:12-22

    „Nu este nimic aceasta pentru voi toţi care treceţi pe cale?”, strigă Ierusalimul copleşit de nenorocire (v. 12). De câte ori nu trecem şi noi nepăsători pe lângă suferinţa altuia! (v. 21). De câte ori nu pierdem ocaziile de a exprima un crâmpei de simpatie! Să-I cerem Domnului să ne dea inimi mai sensibile, pentru a putea înţelege mai bine necazurile celor din jur şi pentru a le aduce, din partea lui Dumnezeu, o mângâiere autentică.

    În faţa acestei dureri fără seamăn, pricinuită de mânia lui Dumnezeu, cum să nu ni se îndrepte gândurile spre cruce? (v. 12). Domnul Hristos însă nu făcuse nimic care nu trebuia făcut, în timp ce, prin gura lui Ieremia, Ierusalimul recunoaşte, asemeni tâlharului, că merita din plin ceea ce i se întâmplase (v. 18; Luca 23.41). Vedem parcă mulţimea celor care treceau pe lângă Mântuitorul crucificat… (Matei 27.39). Printre acei trecători se aflau ‚şi sunt şi astăzi în prezenţa crucii” oameni duşmănoşi, batjocoritori, dar, mai presus de toate, indiferenţi. Unora ca aceştia li se adresează o astfel de întrebare. Drag prieten, pentru mântuirea ta erau suferinţele Domnului Isus. Rămâi tu indiferent în faţa lor? Chiar nu înseamnă ele nimic pentru tine?

  • 12 Noiembrie 2021


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus le-a spus: „Veniți după Mine”.

    Marcu 1.17


    Petru și Andrei și-au lăsat imediat năvoadele și L-au urmat pe Domnul. Iacov și Ioan și-au părăsit și ei îndată corabia și pe tatăl lor și L-au urmat pe Domnul. Levi, după ce a fost chemat, a lăsat totul și L-a urmat pe Domnul. Pescuitul, deși o îndeletnicire rezonabilă, probabil că nu-i făcuse bogați pe acești oameni. Știm din anumite locuri din Evanghelii că se întâmpla ca acești oameni să se trudească toată noaptea și să nu prindă nimic. Știm de asemenea că Petru avea o soție, ceea ce însemna că avea responsabilități financiare pe care nu le putea ignora. Poate că și ceilalți aveau responsabilități asemănătoare; știm că Levi avea o casă, în care L-a invitat pe Domnul la un ospăț mare.

    Și totuși vedem că fiecare dintre ei, când a fost chemat de Domnul, L-a urmat. Ioan și Iacov și-au lăsat tatăl în corabie. Sunt legăturile noastre de familie atât de puternice, încât nu ne permit să-L urmăm pe Domnul? Într-adevăr, avem responsabilități cu privire la familiile noastre. Biblia spune că cel care nu se îngrijește de familia sa este mai rău decât un necredincios. De cealaltă parte însă, Domnul a spus că cel care nu-L iubește pe El mai mult decât pe tatăl, mama, fratele și sora sa nu este vrednic de El.

    De asemenea, ei și-au părăsit corabia, iar Petru și Andrei și-au lăsat năvoadele. Sunt ocupațiile și posesiunile noastre cele care ne opresc să-L urmăm pe Domnul? Levi a lăsat totul – poate că avea mulți bani pe acea masă de la care s-a ridicat, însă a arătat prin ascultarea sa că este de o importanță supremă chemarea Domnului. Sunt posesiunile noastre prea importante în ochii noștri? Sau poate avem datorii financiare, care ne împiedică să răspundem chemării așa cum acești oameni au făcut? Ce exemple strălucitoare ne oferă ei! Să medităm la ele și să ne întrebăm cum răspundem noi la chemarea Domnului! Căci El deja ne-a chemat!

    A. Blok

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

    1 Ioan 1.9


    Ce se va întâmpla după aceea?

    Cu toții știm că la sfârșitul acestei vieți stă realitatea dură: moartea. Nici puterea și nici bogăția nu pot opri moartea. Dar ce urmează după ce trece această viață?

    Ce se va întâmpla după moarte? Există cineva care să știe cu siguranță? Tradiția spune: Nesiguranță! Religia spune: Speranță pentru cei buni. Înțelepciunea lumii răspunde: O săritură în necunoscut.

    Pe lângă toate aceste voci contradictorii, apăsătoare și derutante, auzim glasul puternic al Dumnezeului celui veșnic. Dacă dorim cu sinceritate să avem siguranță cu privire la viitorul nostru, atunci trebuie să ne îndreptăm cu încredere spre Dumnezeu și să ascultăm de Cuvântul Său. El cunoaște viitorul tot așa de bine ca și prezentul.

    Ce spune Dumnezeu că se va întâmpla după aceea? „Iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Așadar, pentru oameni va veni judecata, dar nu pentru toți.

    Biblia spune că toți oamenii sunt păcătoși. Toți cei care au crezut ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu și s-au smerit înaintea Lui au fost întâmpinați cu har de Dumnezeu. Judecata pe care ar fi meritat-o ei L-a lovit la cruce pe Locțiitorul lor, pe Domnul Isus. Pe astfel de oameni nu-i mai așteaptă judecata. Lor le sunt iertate păcatele, pentru că au crezut în Domnul Isus și El a devenit Mântuitorul lor. Pentru ei, după moarte va veni cea mai mare fericire.

    Ce așteptați dumneavoastră: judecata ori fericirea veșnică?

    Citirea Bibliei: Ezechiel 5.1-6.14 · Psalmul 116.10-19

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CARE ESTE VIZIUNEA TA? – Fundația S.E.E.R. România

    „Și iată că slava Lui… era acolo, aşa cum o văzusem” (Ezechiel 8:4)


    Când Dumnezeu îți dă o viziune, ea îți va schimba viața. John Sculley, fost președinte al companiilor PepsiCo și Apple Computer, a spus: „Viitorul aparține acelora care văd posibilitățile înainte ca acestea să fie evidente.”

    Biblia ne spune că Dumnezeu „cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi” (Romani 4:17). Viziunea zugrăvește o țintă, aprinde în tine un foc și te împinge înainte. Dacă ceea ce urmărești în viață nu vine dintr-o dorință arzătoare din lăuntrul tău – din profunzimile a ceea ce ești tu și a ceea ce crezi – nu o vei putea duce la îndeplinire. De ce este așa? Deoarece, pe drum, va trebui să treci peste obstacole, împotrivire, blocaje și rezistență. Viziunea Esterei a însemnat să-și pună viața în pericol pentru a salva poporul evreu de la anihilare. Ea a spus: „dacă va fi să pier, voi pieri” (Estera 4:16). A pierit ea? Nu, dar a trebuit să fie dispusă s-o facă. Dar tu?

    Pentru a-ți împlini viziunea, trebuie să faci două lucruri:

    1) Să te evaluezi. Dacă te-ai gândit la viziunea vieții tale și ai reușit s-o articulezi clar, evaluează cât de bine o îndeplinești. Vorbește cu cei în care ai încredere și roagă-i să-ți spună ce cred ei despre viziunea ta. Și dacă o pot articula, înseamnă c-o trăiești.

    2) Exprimă-ți-o în scris. „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor” (Habacuc 2:2). Scrisul îți clarifică gândirea. Odată ce ți-ai exprimat viziunea în scris, ea devine hartă pentru destinația ta. Consult-o des și urmărește-o cu tot ce ai în tine. Dacă faci lucrul acesta, sunt șanse s-o vezi împlinindu-se câtă vreme ești în viață!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Plangerile lui Ieremia 1:1-11

    Plângerile lui Ieremia exprimă durerea profetului în faţa evenimentelor relatate în cel din urmă capitol al cărţii sale: este vorba de luarea şi de distrugerea Ierusalimului de către armata lui Nebucadneţar. Ca oricare dintre profeţii, şi aceasta ţinteşte dincolo de împrejurările în care a fost consemnată, astfel că, prin aceste capitole, Duhul ne poartă până la „necazul cel mare” prin care va trebui să treacă Israel.

    Este impresionant să vedem cum Ieremia, deşi nevinovat într–un mod personal, suferă cel mai mult din cauza umilirii Ierusalimului şi se identifică cu poporul aflat sub judecata lui Dumnezeu. Nenorocirile pe care nu contenise să le vestească, şi pe care poporul nu voise să le creadă, acum i–au ajuns. Un altul n-ar fi scăpat prilejul să le spună: V–am prevenit! De m–aţi fi ascultat…! Slujitorul lui Dumnezeu însă nu caută să triumfe prin aceasta. Dimpotrivă! Ierusalimul, care în ziua necazului său n–a găsit pe nimeni care să-i vină în ajutor (v. 7; Isaia 51.18,19), pe nimeni care să-i aducă mângâiere (v. 2,9,17,21), va avea în Ieremia (simbol al Domnului Hristos) pe cel mai credincios prieten, pe cel mai zelos mijlocitor (Proverbe 17.17).

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne