18 Noiembrie 2021
Și a fost așa: după un timp, Cain a adus un dar Domnului din roadele ogorului. Și Abel a adus și el din cele întâi-născute ale oilor lui și din grăsimea lor. Și Domnul a privit la Abel și la darul său. Iar la Cain și la darul său n-a privit.
Geneza 4.3-5
Cain și Abel – aceștia au fost primii doi copii născuți în această lume. După ce au crescut, Cain a devenit lucrător al pământului, iar Abel, păstor. Fără îndoială că părinții lor, Adam și Eva, le spuseseră copiilor lor că Dumnezeu jertfise un animal pentru a le face haine din piele și că, pentru a face ispășire pentru păcat, era necesară vărsarea de sânge. Abel a adus Domnului jertfă din întâii-născuți ai turmei sale. Cain însă a gândit că Domnul putea fi mulțumit cu o jertfă din roadele pământului, care erau lucrarea mâinilor sale. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, însă nu și pe a lui Cain, iar acesta s-a mâniat foarte tare.
Domnul S-a purtat cu blândețe cu Cain, care avea prilejul să aducă o jertfă de sânge, pe care El ar fi primit-o cu bucurie. În loc să asculte de îndemnul lui Dumnezeu, Cain s-a mâniat atât de mult, încât l-a ucis pe fratele său. Aceasta este o imagine tragică a urii născute în sufletele care aud că păcatele lor merită judecata divină. Dumnezeu Însuși este Cel care L-a dat pe Fiul Său pentru a suferi și pentru a muri pe cruce, astfel încât să facă ispășire pentru vina omenirii, aducând iertare tuturor celor care cred în El.
Acești primi doi oameni născuți în lume ne oferă o lecție solemnă tuturor. Unul a înțeles că era păcătos și a adus o jertfă care era un indicator către jertfa Domnului Isus Hristos. Celălalt a încercat să-și acopere păcatul încrezându-se în lucrările mâinilor sale, pe care gândea că Dumnezeu trebuie să le accepte.
„El ne-a mântuit, nu pentru fapte, împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după propria Sa îndurare” (Tit 3.5).
L. M. Grant
El a răspuns și a zis: „Iată, eu văd patru oameni dezlegați, umblând în mijlocul focului și nevătămați; și chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei”.
Daniel 3.25
În cuptorul încercării
Cei trei prieteni ai lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria, fac parte dintre dregătorii împăratului Nebucadnețar. Atunci când conducătorul le poruncește supușilor săi să se plece și să se închine înaintea chipului de aur, acești trei bărbați refuză. Datorită credinței lor în Dumnezeul cel viu, le este imposibil să slujească zeilor păgâni și să se închine chipului de aur.
Pentru că ei refuză să asculte de porunca împăratului din Babilon, acesta poruncește să fie legați și aruncați în cuptorul aprins. Cu toate acestea, ei nu mor, ci Nebucadnețar vede dintr-odată patru oameni umblând liberi prin foc. Cine este cel de-al patrulea? Este Domnul care a promis: „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43.2).
Această istorisire ne aduce încurajare, pentru că și noi trecem prin situații în care credința noastră este testată.
• Exemplul celor trei prieteni ne încurajează să rămânem și noi credincioși Dumnezeului nostru, chiar și atunci când trebuie să îndurăm dezavantaje sau când întâmpinăm împotrivirea lumii.
• Domnul Isus este cu noi în suferință. El Se îngrijește ca în timpul acelei încercări să nu suferim niciun fel de pagube spirituale, oferindu-ne prezența și compasiunea Lui care întăresc credința noastră.
Citirea Bibliei: Ezechiel 12.1-28 · Psalmul 119.33-48
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NOI SLUJIM UNUI DUMNEZEU GENEROS – Fundația S.E.E.R. România
„Pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:8)
Dumnezeu nu doar iubește; El ne copleșește cu dragostea Sa (vezi 1 Ioan 3:1). El nu ne dă înțelepciunea cu zgârcenie; El „dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare” (Iacov 1:5).
Fiul risipitor a primit vițelul cel îngrășat, invitații de la nunta din Cana au primit cel mai bun vin, iar Petru a prins atât de mulți pești, încât barca lui a început să se scufunde. Apostolul Pavel ne spune că Dumnezeu „dă sămânţă semănătorului” (2 Corinteni 9:10); cuvântul grecesc pentru „a da” are două rădăcini. Prima înseamnă „a sălta” și a doua înseamnă „a face.” Ad literam înseamnă „a face un salt.”
Așadar, când Dumnezeu îți dăruiește, El saltă de bucurie. El dă tonul la cântec și conduce parada dărniciei! Lui Îi place să dăruiască! Într-o zi, Petru i-a spus Domnului Isus: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat. Ce răsplată vom avea?” (Matei 19:27). Aceasta părea o bună ocazie pentru Hristos ca să-și disciplineze ucenicul pentru mentalitatea „mie ce-mi iese de aici?” Dar El nu a făcut-o. În schimb, l-a asigurat pe Petru că va primi însutit în viața aceasta și că va moșteni și viața veșnică! (vezi Matei 19:29). Domnul Isus promite un câștig de 100%! Dacă cineva ți-ar da zece mii de lei astăzi, pentru fiecare o sută de lei pe care i-ai dăruit ieri, ai putea spune că acea persoană este „generoasă ca Dumnezeu”, nu-i așa?
Dumnezeu își distribuie bunătatea nu cu pipeta, ci cu furtunul; nu cu ceașca, ci cu cisterna. Pur și simplu nu o poți cuprinde! Așa că, las-o să dea pe dinafară, să se reverse, să fie turnată peste tine și prin tine! „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” (Matei 10:8).
de Jean Koechlin
Plangerile lui Ieremia 3:52-66; 4:1-6
Ne amintim de groapa oribilă în care Ieremia a fost aruncat de către cei care îi erau „vrăjmaşi … fără motiv”. Aceasta a inspirat v. 52 şi următoarele şi ilustrează groaza morţii în care Mântuitorul nostru, de partea Sa, a intrat într-un mod real (vezi şi Iona 2.3).
Versetele 55‑58 pot fi însă experienţa oricăruia care geme sub povara păcatelor sale şi ajunge să înţeleagă ce a făcut Domnul pentru el.
Capitolul 4 pune în contrast starea actuală a Ierusalimului cu cea pe care o avusese înainte. În timp de prosperitate, totul avea aspectul cel mai strălucitor. Fiii Sionului erau „comparaţi cu aurul fin” (v. 2); dar, să remarcăm, doar „comparaţi cu aurul fin”, nu şi „echivalenţi”, pentru că, atunci când încercarea a venit peste ei, precum focul aurarului, totul a fost mistuit acolo, în timp ce un aur autentic ar fi trebuit să reziste victorios. Nu era deci vorba decât de o strălucire înşelătoare. Să ne amintim că întotdeauna încercările sunt cele care spulberă aparenţele şi descoperă adevărata stare a inimii. Cruzimea (v. 3), lipsa totală a milei (v. 4), egoismul odios conducând la fapte dintre cele mai oribile (v. 10), iată ce apare acum în toată goliciunea la aceşti locuitori ai Ierusalimului. Dumnezeu le dezvăluie adâncul inimii, iar focul judecăţii Sale nu cruţă nimic din falsa lor evlavie.
Mana Zilnica 