14 Noiembrie 2021
Iată, Împăratul tău vine la tine blând și călare pe măgar, chiar pe măgăruș, mânzul unei măgărițe.
Matei 21.5
Era necesar ca El, fiind Împăratul Sionului, să intre în cetatea împărătească. Și Se folosește pentru aceasta de o măgăriță și de mânzul ei, însă Se comportă cu toată demnitatea și autoritatea pe care le are ca Domn a tot ce cuprinde pământul. Proprietarii animalelor au trebuit să asculte de cuvintele: „Domnul are trebuință de el”, și, contrar firii, contrar oricărui sentiment al inimii omenești într-o astfel de ocazie, ei l-au trimis „îndată” (Marcu 11; Luca 19).
Astfel a strălucit Isus din nou în slava proprie Dumnezeului lui Israel. Vălul poate că era foarte gros, și așa a și fost – Tâmplarul, Fiul tâmplarului, Isus din Nazaret (Matei 13.55; Marcu 6.3). Norul care acoperea totul era opac, într-adevăr, însă slava de sub el era infinită. Era slava deplină a lui Iahve, și nicio rază din întreaga strălucire divină n-ar fi refuzat să o exprime și să o afirme. El „n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu”, ci „S-a golit pe Sine Însuși”. Credința pricepe această slavă acoperită, iar afecțiunea o protejează ca și cu un zid de foc. „Cine s-a suit în ceruri și s-a coborât? Cine a adunat vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într-o manta? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este Numele Său și care este Numele fiului Său, dacă știi?” (Proverbe 30.4).
Nu vom încerca să răspundem, ci, precum Moise odinioară, vom învăța și noi, atunci când trece Isus, să ne plecăm capetele și să ne închinăm (Exod 34).
J. G. Bellett
La ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.
Marcu 15.33
Părăsit de Dumnezeu
Soldații romani au împlinit sentința lui Pilat și L-au răstignit pe Domnul Isus pe cruce. Timp de trei ore, El a fost acolo ținta batjocurilor oamenilor. Cei care treceau pe acolo Îl huleau, marii preoți Îl batjocoreau, iar tâlharii răstigniți împreună cu El Îl defăimau. „Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap … Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii își băteau și ei joc de El … Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El Îi aruncau aceleași batjocuri” (Matei 27.39,41,44).
Apoi a intervenit Dumnezeu și a adus întuneric asupra țării timp de trei ore. Mântuitorul a ajuns în suferințe mai mari decât cele provocate de oameni, pentru că Dumnezeu a împlinit judecata asupra Lui.
În acele trei ore de întuneric, Isus Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn (1 Petru 2.24). El a suferit pedeapsa divină pentru tot ceea ce am făcut noi rău. Dumnezeul sfânt și drept L-a lovit pe El pentru toată nedreptatea făcută de noi.
Deoarece Dumnezeu este sfânt și nu poate vedea păcatul, El a trebuit să-Și întoarcă privirea de la Domnul Isus. Cât de mult a suferit Mântuitorul din această cauză! El a exprimat durerea Sa în cuvintele rostite în ceasul al nouălea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Marcu 15.34).
Citind aceste cuvinte, stăm liniștiți și privim la cele petrecute pe Golgota. Singurul Om drept a fost părăsit acolo de Dumnezeu, ca noi să fim scăpați de judecata divină. Să cugetăm și astăzi împreună la ceea ce a făcut El și să-I mulțumim din inimă!
Citirea Bibliei: Ezechiel 8.1-18 · Psalmul 118.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NESIGURANȚA ÎN SLUJIRE – Fundația S.E.E.R. România
„Nu faceţi nimic… din slavă deşartă…” (Filipeni 2:3)
Astăzi vom vorbi despre impasul în care se găsește un lider nesigur: el crede că dacă alții excelează în „lucrul încredințat”, acest lucru îl va face pe el să apară într-o lumină nefavorabilă, dar în același timp se teme și de faptul că dacă ceilalți își îndeplinesc sarcina prost, tot el va fi pus într-o situație stânjenitoare. Așa că încearcă să facă totul de unul singur. În consecință, el nu are parte de succes (sau succesul său este limitat). Apostolul Pavel o spune în felul următor: „Nu faceţi nimic… din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4). Liderii siguri pe ei sunt capabili să creadă în oameni, deoarece cred în ei înșiși. Ei nu sunt aroganți; ei își cunosc propriile calități și defecte, și se respectă pe ei înșiși. Când cei pe care îi conduc se descurcă bine, ei nu se simt amenințați. Ei se abat de la drumul lor pentru a aduce laolaltă pe cei mai buni oameni, apoi îi formează pentru ca aceștia să acționeze la cel mai înalt nivel. Când echipa unui lider sigur pe el are succes, el simte o mare bucurie. El vede lucrul acesta ca pe cel mai mare compliment pe care îl poate primi pentru calitatea lui de lider.
Un autor scrie: „Nimic nu reprezintă un impediment mai mare pentru a fi în relații bune cu ceilalți, decât să nu te simți în largul tău cu tine însuți.” Așadar, ce ar trebui să faci?
1) Cunoaște-te pe tine însuți. Dacă în mod natural nu ești conștient de propria ta persoană, roagă o persoană de încredere să numească trei dintre cele mai mari calități și trei dintre cele mai mari defecte ale tale. Nu te apăra, când îi auzi răspunsurile. Strânge informația și apoi reflectează la ea.
2) Cere ajutor. Îl meriți, ești demn de el! Pe măsură ce îți învingi nesiguranța, te vei ridica la un nou nivel de binecuvântare și de realizări.
de Jean Koechlin
Plangerile lui Ieremia 2:1-10
În cap. 1, cei consideraţi responsabili pentru nenorocirile Ierusalimului erau vrăjmaşii, în timp ce, de aici înainte, tot ceea ce se întâmplă este privit ca lucrarea Domnului şi numai a Lui. Să învăţăm şi noi să–L recunoaştem pe Cel care ne disciplinează … uneori pentru a ne pedepsi, dar întotdeauna cu scopul de a ne binecuvânta în final. De aceea, în loc să ne oprim la mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte în acest scop <probleme cu sănătatea, cu banii, dificultăţi apărute la locul de muncă…> sau să căutăm să scăpăm de ele cât mai curând posibil, să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre, pentru că El Însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5.6,7).
Ierusalimul îşi trece în revistă întregul dezastru: împăratul, preoţii şi profeţii săi sunt fie luaţi robi, fie masacraţi; ceremoniile solemne sunt desfiinţate; zidurile, surpate. Nimic n‑a fost cruţat, nici chiar lucrurile cele mai sfinte: altarul şi Locul Sfânt au fost pângărite (cap. 1.10), devastate, iar obiectele de preţ, duse în Babilon. Până şi chivotul însuşi, „aşternutul picioarelor Sale” (v. 1; Psalmul 132.7), împreună cu legea dinăuntru (v. 9; 1 Împăraţi 8.9), a dispărut pentru totdeauna, ca semn că Dumnezeu a rupt relaţiile cu poporul Său vinovat.
Mana Zilnica 