Mana Zilnica

15 Noiembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui. Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele, că sunt deja albe pentru seceriș”.

Ioan 4.34,35

Dumnezeu dorește să ne ridicăm ochii și să privim ogoarele, care sunt gata pentru a fi secerate. Dumnezeu nu ne-a chemat să privim înapoi cu regret la toate oportunitățile ratate, nici cu nostalgie după puterea spirituală și zelul creștin din epoci anterioare. Nici nu dorește să visăm la zelul și energia spirituală pe care le vom avea atunci când, după părerea noastră, vom fi mai bine pregătiți să-L slujim. Mai degrabă, El dorește să fim în mâna Lui vase pregătite pentru împlinirea scopurilor Sale eterne aici și acum.

Mi-aduc aminte bine de un frate care avea pe perete, în sufragerie, o hartă a unei țări străine. El dorea cu adevărat să meargă acolo ca misionar și vorbea tuturor celor care îl vizitau despre acel lor care ocupa, fără îndoială, un loc important în rugăciunile sale. Partea tristă este însă că el nu trăia deloc în prezent, nu se bucura de Hristos și nu căuta să-L împărtășească și altora. Viața lui era înfășurată într-un viitor care niciodată nu mai venea.

Poate că suntem și noi afectați de o astfel de atitudine, într-o măsură sau alta. Să o punem în contrast cu exemplul și cu îndrumările Domnului nostru Isus Hristos. Mâncarea Lui era să facă voia Celui care L-a trimis și să sfârșească lucrarea Lui. Viața Lui a fost zi de zi trăită în prezent, astfel că El n-a spus niciodată că mâncarea Lui „va fi”, nici că „a fost”, ci că „este” să facă voia Tatălui Său. Această voie a împlinit-o zi după zi. Cunoaștem și noi ceva din ce înseamnă a avea voia lui Dumnezeu ca hrană și băutură a noastră?

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căile lui Dumnezeu sunt perfecte. El îmi netezește cărarea.

2 Samuel 22.31,33

Deviere de o jumătate de grad de la curs

Era pe vremea navelor mari cu vele. În timpul unei deplasări pe Canalul Mânecii, un călător a stat în apropierea cârmaciului. Seara era liniștită și nu se vedea niciun pericol. O fâlfâire neînsemnată în pânze l-a determinat pe căpitan să privească atent busola și i-a strigat imediat cârmaciului: „Ai deviat o jumătate de grad de la curs”. Și abaterea a fost corectată imediat.

„Observ că trebuie să acționați foarte exact”, a spus călătorul care a privit mișcările, „dacă nici măcar o jumătate de grad abatere nu este permisă!”.

„Da, este foarte important!”, a replicat căpitanul. „În unele locuri chiar și o abatere mai mică ar duce vaporul direct spre o stâncă”.

Așa este și în viața noastră. Chiar și cea mai mică neascultare față de indicațiile clare și simple din Cuvântul lui Dumnezeu ne poate abate de la calea cea dreaptă și vom fi în pericol să suferim pierderi. De aceea, Solomon spunea: „Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții … Ochii tăi să privească drept și pleoapele tale să caute drept înaintea ta … Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga și ferește-ți piciorul de rău” (Proverbe 4.23,25,27).

Poate v-ați abătut de la calea cea dreaptă. Atunci verificați-vă viața în lumina Bibliei! Ar fi foarte periculos să mergeți mai departe în direcția greșită sau să permiteți păcate în viața dumneavoastră! Domnul dorește să vă ducă pe calea cea bună, pe „căile dreptății”! El vă netezește cărarea vieții care vă stă înainte. Bizuiți-vă pe puterea Lui, nu pe puterea dumneavoastră!

Citirea Bibliei: Ezechiel 9.1-11 · Psalmul 118.15-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA CUVÂNTULUI SCRIPTURII – Fundația S.E.E.R. România

„Tot aşa şi Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod…” (Isaia 55:11)

Profetul Isaia scrie: „ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi… udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod…” (Isaia 55:10-11). Dacă vrei să ai seceriș, trebuie să pui o sămânță: „cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). Dar în același timp, trebuie să uzi sămânța și să faci lucrul acesta rugându-te și rostind Cuvântul lui Dumnezeu peste ea! Asta face ca „sămânța să rodească.” Limba ta are puterea de a aduce viață sau moarte (vezi Proverbele 18:21), așadar: rostește cuvinte de viață peste sămânța pe care ai semănat-o. Dumnezeu le-a spus iudeilor: „Aţi zis: ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului?… celor răi le merge bine, şi scapă!…” (Maleahi 3:14-15).

Ai spus și tu astfel de cuvinte? Dacă da, ai grijă: cârtirea a fost păcatul care i-a făcut pe iudei să se învârtă în cerc, în pustie, timp de 40 de ani. Numai pentru că Dumnezeu îți promite ceva, nu-ți garantează că-l vei primi automat. Trebuie să faci și tu anumite lucruri: întâi, refuză să cârtești. „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

Apoi, ține cont de Cuvântul lui Dumnezeu: (Romani 4:17) „Dumnezeu… cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi”. Credința este de acord cu Scriptura, mai înainte ca rezultatele să fie evidente. Așadar, dacă ai semănat dar nu ai strâns rod, asta ar putea fi cauza dar și soluția pentru tine. Așa că, începând de astăzi, udă fiecare sămânță pe care o semeni, rostind Cuvântul lui Dumnezeu peste ea – și crede că El îți va da un seceriș de binecuvântări!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Plangerile lui Ieremia 2:11-22

Ce mare este dezolarea profetului în faţa tabloului zugrăvit de versetele anterioare! Lacrimile îi curg fără oprire la vederea acestei „ruine întinse ca marea” (v. 13).

Şi Domnul Isus a plâns Ierusalimul, pentru că El cunoştea mai dinainte care vor fi pentru cetatea vinovată consecinţele respingerii Sale (Luca 19.41…).

Cu toate că împăratul, căpeteniile, preoţii, profeţii mincinoşi (v. 14) şi majoritatea poporului îşi meritau loviturile care cădeau asupra lor, erau totuşi mulţi care sufereau fără să fi fost răspunzători în mod direct: prunci murind de foame, bătrâni şi copilaşi căzând pe străzi, leşinaţi de foame (v. 11,19,21). Cu toate acestea, Ieremia nu ridică niciun „de ce”, ci se aşază „la spărtură”, în favoarea poporului pe care-l iubea.

Versetele 15 şi 16 îi prezintă din nou pe cei care „trec pe cale”. La aceştia nu mai este vorba acum doar de indiferenţă, ca în cap. 1.12; de astă dată ei „clatină din cap”, „scrâşnesc din dinţi”, privesc cu neruşinare, aruncă insulte, varsă dispreţ. Domnul Isus, Sfânta Victimă, a cunoscut în timpul ceasurilor de pe cruce toate aceste manifestări ale răutăţii oamenilor (vezi Psalmul 22.7,8; Psalmul 35.21).