Mana Zilnica

Autor: Mana Zilnica

  • 4 Februarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și frații lui Iosif au văzut că tatăl lor a murit și au zis: „Poate că Iosif ne va urî și ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut”. Și au trimis la Iosif, zicând: „Înainte de a muri, tatăl tău a poruncit, zicând: Așa să-i spuneți lui Iosif: «Te rog, iartă acum vina fraților tăi și păcatul lor, pentru că ți-au făcut rău». Și acum, iartă, te rugăm, vina robilor Dumnezeului tatălui tău”. Și Iosif a plâns când i-au vorbit ei … Și Iosif le-a zis: „Nu vă temeți … vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri”. Și i-a mângâiat și le-a vorbit inimii.

    Geneza 50.15-17,19,21


    Mesajul trimis lui Iosif de frații săi trădează faptul că ei nu cunoșteau cu adevărat inima lui Iosif și că, în consecință, nu se încredeau în el. Lucru și mai grav este că ei au încercat să ascundă această lipsă de încredere în Iosif pretinzând că dau glas unei ultime porunci a tatălui lor. Uitând cu totul de faptul că Iosif le iertase pe deplin trecutul trist și în ciuda întregului har și a dragostei manifestate de Iosif, conștiința lor, care încă îi acuza, i-a făcut să nutrească gândul că Iosif încă avea ceva împotriva lor.

    În același fel, conștiința noastră începe să lucreze, ca rezultat al păcatului, al căderii sau al unei umblări nepotrivite. Dacă nu ne-am familiarizat cu inima Domnului nostru, eșecurile noastre ne pot conduce să gândim că El trebuie să fie împotriva noastră. Însă, în ciuda mărimii falimentului său, chestiunea iertării credinciosului adevărat a fost pe deplin și etern rezolvată. Suntem însă îndemnați să ne mărturisim păcatele, pentru ca părtășia noastră să fie restabilită. Hristos, la fel ca Iosif, ne va spune atunci: «Cunosc răutatea naturală a inimii tale, însă în inima Mea nu este decât dragoste pentru tine». În felul acesta, El înlătură orice teamă cu privire la trecut și orice tulburare cu privire la viitor. La fel ca Iosif, El adaugă: „Vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri”, și astfel ne mângâie și ne vorbește inimii.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Doamne, ai milă de mine, vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta.

    Psalmul 41.4


    Contraste

    • Cine nu se orientează după Cuvântul lui Dumnezeu va fi judecat de Dumnezeu.
    • Ori mergi în cer pe calea arătată de Dumnezeu, ori mergi în iad pe calea gândită de tine.
    • Chiar dacă înoți pe valul succesului, tot la malul veșniciei ajungi.
    • Ultima dată lumea L-a văzut pe Hristos ca pe un Mântuitor încununat cu spini; în curând Îl va vedea ca pe un Judecător împodobit cu diademe.
    • Oamenii din ziua de astăzi se tem de o pisică neagră, dar lor nu le este frică de Creatorul; tremură când zilele de marți sau cele de vineri cad în data de 13, dar râd de Domnul veșniciei.
    • Într-o lume plină de ambiguitate, ar trebui să cugetăm la adevărul lipsit de ambiguitate, cel al Bibliei.
    • Mormântul gol al lui Isus umple viața noastră cu sens.
    • Cine are picioarele pe stâncă nu se va adânci în mlaștina deznădejdilor.
    • Cine crede că Isus Hristos trăiește va fi preocupat ca omul lui vechi să moară.

    Citirea Bibliei: Estera 8.1-14 · Proverbe 21.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE MOȘTENIRE VEI LĂSA ÎN URMA TA? (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte”. (Proverbele 10:7)


    Inventatorul Charles F. Kettering a afirmat că: „Cel mai important lucru pe care îl poate face această generație este să așeze câteva pietre de temelie pentru generația următoare.” Pe termen scurt, atunci când oamenii își aduc aminte de numele tău, poate vor vorbi cu admirație despre ceea ce ai realizat și ai dobândit pentru tine însuți. Pe termen lung, cel mai mult își vor aminti de ceea ce ai făcut pentru alții. De aceea Biblia spune: „Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte”.

    Dacă dorești să fii o binecuvântare pentru alții, iată ce poți face:

    1) Să-ți pese cu adevărat de oameni și s-o dovedești.

    2) Să înțelegi ce impact mare poate avea o bună moștenire.

    Se spune că autorul și teologul David Elton Trueblood a zis: „Am făcut cel puțin un pas spre descoperirea sensului vieții atunci când am plantat copaci la umbra cărora știam prea bine că nu vom sta niciodată.” Marele orator Henry Ward Beecher a spus: „Trebuie să trăim și să muncim în așa fel încât ceea ce noi am primit ca sămânță să ajungă la generația următoare ca floare, iar ceea ce noi am primit ca floare să ajungă la următoare generație ca rod. În asta se vede adevăratul spirit al dragostei omenești.”

    Așadar, care va fi moștenirea ta?

    Ce trebuie să încetezi să mai faci, să începi să faci, sau să faci mai mult decât faci – pentru ca moștenirea ta să devină realitate? Nu e niciodată prea devreme să începi să te gândești la sensul pe care dorești să-l aibă viața ta după ce tu nu mai exiști. Asemenea unui post-scriptum de la sfârșitul unei scrisori, tot așa, moștenirea ta le va spune celor care vin după tine: „Așa a fost viața mea!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 3:12-27


    Ezechiel este dus de Duhul lui Dumnezeu la Tel-Abib, în mijlocul captivilor poporului său. Acolo află din gura Domnului că îi este atribuit postul de santinelă şi, odată cu el, ordinele care se leagă acum de acesta. Funcţia aceasta impune pe de o parte o vigilenţă neîntreruptă şi, pe de altă parte, o credincioşie riguroasă în transmiterea avertismentelor divine.

    O santinelă trebuie să fie capabilă să le spună tuturor cât mai este din noaptea morală a acestei lumi (Isaia 21.11). Observăm însă că aici nu se mai pune problema de a provoca naţiunea în ansamblul ei la o trezire. Cel rău trebuie doar avertizat; responsabilitatea de a asculta este individuală.

    În ce priveşte responsabilitatea slujitorului, aceasta este de a prezenta Cuvântul tuturor, „fie că vor asculta, fie că se vor abţine” (cap. 2.5,7; 3.11,27). Pe cei pe care îi foloseşte în slujbă, Dumnezeu nu îi judecă în funcţie de rezultatele pe care ei le obţin, precum fac oamenii, ci după credincioşia lor (1 Corinteni 4.2).

    De aceea nu trebuie să fim descurajaţi dacă unii „se abţin” de la Cuvântul vieţii pe care noi am avut oportunitatea să li-l prezentăm.

    Dragi prieteni, este, într-adevăr, deosebit de solemn să ne gândim la faptul că fiecare credincios este de asemenea rânduit ca santinelă şi că are datoria de a da aici, pe pământ, mărturie pentru Domnul său. Cum ne achităm noi de această misiune?

  • 3 Martie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; și cerurile sunt lucrări ale mâinilor Tale.

    Evrei 1.10


    Aici ni se spune că Dumnezeu este Cel care I Se adresează binecuvântatului Său Fiu. Îl vedem pe Fiul, în Ghetsimani, vărsându-Și sufletul înaintea lui Dumnezeu, cu strigăte mari și cu lacrimi: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele”, și așteptând răspuns din partea Lui. Care a fost răspunsul de la Cel Veșnic, pentru Cel care Se afla în locul de ascultare, căutând voia Lui? pentru Cel care Se smerise până în țărâna morții și lua acum paharul pe care, după puțin timp, avea să-l bea până la fund? Dumnezeu Îi răspunde ca unei Persoane divine: „Tu, Doamne”. Să ne gândim la acest lucru: Dumnezeu I Se adresează Celui care era în adâncurile umilinței cu aceste cuvinte: „Tu ai întemeiat pământul la început și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale”.

    Ce priveliște minunată! Celui care suspina în Ghetsimani, Fiului binecuvântat al lui Dumnezeu, aflat într-o poziție de smerenie, Dumnezeu I Se adresează ca și Creatorului cerului și al pământului! Când tot ceea ce este creat se va prăbuși și va dispărea, El va rămâne, în puterea și în gloria Sa veșnică. Putem oare concepe două extreme mai mari? Strigătul către Dumnezeu al Celui smerit aflat în nevoie și răspunsul venit de la tronul lui Dumnezeu Însuși, care I Se adresează ca Dumnezeului peste toate lucrurile, binecuvântat în veci!

    Să ne îndreptăm deci inimile cu adorare către Cel binecuvântat și să ne adresăm Lui folosind același limbaj! Când ne gândim la smerenia Lui, la felul cum El Și-a ascuns gloria morală de ochii necredinței, inima noastră se umple de dorința de a-I spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, așa cum a făcut Toma (Ioan 20.28). În felul acesta, credința își găsește întotdeauna plăcerea în a-L recunoaște în Cel care S-a smerit nespus pe Dumnezeul care este peste toate lucrurile, binecuvântat în veci.

    S. Ridout

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!

    Psalmul 32.1


    Erwin Barnes (2)

    După atacul asupra avionului său, englezul Erwin Barnes, salvat de un echipaj de intervenție german, s-a întors în Anglia. Dar nu i-a putut uita pe salvatorii săi. Vedea mereu mâinile lor întinse care l-au apucat. Atunci s-a gândit la atitudinea lui dușmănoasă. În decursul timpului, îndoiala lui s-a transformat în certitudinea că le-a făcut o nedreptate.

    Barnes a luat hotărârea să le ceară iertare, cu toate că trecuseră mai bine de 60 de ani de la salvarea sa. A mers în localitatea Bremerhaven și a găsit în port un echipaj de salvare (desigur, cu alți membri). Acolo, în fața unor străini, a recunoscut: „Eu v-am considerat dușmanii mei. Doresc să-mi prezint scuzele. Abia astăzi pot aprecia ce ați făcut pentru mine și aș vrea să vă mulțumesc”.

    Conștiința lui a fost împovărată timp de 60 de ani, dar apoi a pornit la drum…, a recunoscut… și a primit pace în inimă. Mulți oameni se află într-o situație asemănătoare! Ei au adunat vină peste vină față de părinți, față de prieteni, față de soți, soții sau copii. Dar nu o mărturisesc. Dacă și-ar mărturisi vina, atunci ar primi iertare de la Dumnezeu și s-ar împăca cu oamenii cu care s-au certat sau față de care au hrănit antipatii.

    Ce minunat ar fi dacă oamenii ar asculta de Dumnezeu și ar recunoaște cu sinceritate în fața Lui: „Noi am păcătuit împotriva Ta, Te-am respins, nu Te-am vrut!”. Atunci Dumnezeu le iartă vina și le dă eliberare.

    Citirea Bibliei: Estera 7.1-10 · Proverbe 20.21-30

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE MOȘTENIRE VEI LĂSA ÎN URMA TA? (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Tu îmi dai moştenirea…” (Psalmul 61:5).


    Ce moștenire ai dori să lași în urma ta? În cartea sa: „Walden sau Viața în pădure”, Henry David Thoreau relatează o experiență reală din viața sa și-și exprimă totodată îngrijorarea ca nu cumva, când va veni vremea să moară, să descopere că nu a trăit niciodată pe deplin. Când vorbim de moștenire, iată două lucruri pe care trebuie să le ții minte:

    1) Nimănui nu-i va păsa la fel de mult de moștenirea pe care o lași, cum îți va păsa ție! Așadar, când te hotărăști în privința moștenirii tale, plănuiește înțelept; în felul acesta, îți sporești considerabil șansele de a avea un impact asupra generației următoare.

    2) Esența modului în care îți trăiești viața, în fiecare zi, devine moștenirea ta. Te rog să-ți contabilizezi fiecare faptă, de-a lungul anilor, și vei vedea cum moștenirea ta începe să prindă contur.

    În cartea sa: „Inspiration and Ideals” (Inspirație și idealuri), Grenville Kleiser scria: „Viața ta este ca o carte. Titlul de pe copertă este numele tău. Prefața este intrarea ta în lume. Paginile reprezintă cronica zilnică a eforturilor, încercărilor, plăcerilor, descurajărilor, ambițiilor și realizărilor tale. Zi după zi, gândurile și faptele tale sunt înscrise ca dovadă a succesului sau a eșecului tău. Ceas după ceas se fac consemnări care trebuie să reziste pentru totdeauna. Dar într-o bună zi, va trebui să se scrie „Sfârșit”. Atunci lumea va putea să spună despre cartea ta că este o dovadă vie a unui scop nobil, a unei slujiri generoase și a unei datorii duse la bun sfârșit.” Majoritatea dintre noi nu avem șansa să alegem când și cum vom muri, dar toți avem șansa de a decide cum vom trăi. Și asta este moștenirea pe care o lăsăm celor care vin după noi.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 2:1-10; 3:1-11


    Măreaţa viziune de care are parte Ezechiel va fi ca şi în cazul lui Isaia, în capitolul 6 al cărţii lui, punctul de plecare al chemării şi al slujbei Sale. Duhul lui Dumnezeu îl pătrunde, îl face să stea în picioare şi îi deschide mintea pentru Cuvântul divin cu care înainte de a-l putea transmite trebuia să se hrănească (comp. cu Apocalipsa 10.8‑11). Prin aceasta, îi simte efectul întâi asupra propriului suflet, pentru că este imposibil să aplici cu eficacitate Cuvântul în dreptul altora fără să-i fi încercat mai înainte tu însuţi dulceaţa sau ascuţişul (cap. 3.1‑3; Ieremia 15.16). Într-o manieră generală, hrănirea cu Sfintele Scripturi încă din tinereţe este secretul întregului serviciu folositor Domnului.

    „Israel nu va voi să te asculte” (cap. 3.7) îi spune Domnul mesagerului Său pentru că, de fapt, „pe Mine refuză El să Mă asculte”. Pe buzele celui credincios trebuie să se găsească nu propriile cuvinte, ci cele ale Domnului. Un astfel de mesaj nu va lăsa niciun loc discuţiilor inutile. Şi el trebuie primit în inimă (cap. 3.10).

    Fruntea casei lui Israel era dură, însă Domnul îi dădea slujitorului Său o putere cu atât mai mare (comp. cap. 3.8,9 cu Isaia 50.7 şi cu Luca 9.51). Însuşi numele lui era, de altfel, o promisiune, Ezechiel semnificând: Dumnezeu dă tărie.

  • 2 Martie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină.

    Coloseni 1.12


    Creștinul este făcut să fie potrivit pentru cer. Și oricine este în Hristos este de asemenea vrednic de cer. Ar trebui să adaugi la valoarea lucrării lui Hristos, înainte de a putea adăuga ceva la vrednicia pentru cer.

    Ținta dragostei lui Hristos este să ne facă și pe noi să ne bucurăm de tot ce se bucură El. Este El Fiul? Eu sunt un fiu. Este El viața? El este viața mea. Este El pacea? El spune: „Vă las pacea Mea”. Este El dragoste? „Așa cum M-ai iubit Tu, i-am iubit Eu.” Nu este nimic din ce are, în care să nu ne fi adus și pe noi. Desigur, nu înțeleg prin aceasta Dumnezeirea Sa, care nu se poate transmite altora. Dar El ne așază și pe noi în același loc cu Sine Însuși.

    Interesele Lui sunt interesele noastre și interesele noastre sunt ale Lui. Ele sunt atât de strâns legate, încât nu se pot despărți. Hristos leagă atât de strâns starea Sa cu a noastră, încât, dacă El este ascuns în Dumnezeu, tot așa și noi suntem ascunși. Și, când Se va arăta El, atunci ne vom arăta și noi împreună cu El în slavă.

    „Cunosc un om în Hristos; … cu un astfel de om mă voi lăuda.” Dacă spun că sunt un om „în Hristos”, mă slăvesc cu acest loc. Spun: În ce loc uimitor m-a așezat Dumnezeu! El m-a scos din groapă și m-a așezat împreună cu Fiul Său. El a luat un tâlhar de pe cruce și l-a așezat în aceeași slavă cu a Fiului lui Dumnezeu. El a luat pe una ca Maria Magdalena, din care scosese șapte demoni, și a așezat-o în aceeași slavă cu a Fiului lui Dumnezeu.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Petru] a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat.

    Matei 14.30,31


    Erwin Barnes (1)

    Englezul Erwin Barnes avea 19 ani când, la sfârșitul anului 1944, urma să se înscrie în aviația militară. În seara zilei de 7 martie 1945, unitatea lui efectua un atac asupra orașului Hamburg. În timpul zborului, avionul a fost lovit. Deși trei dintre cele patru motoare luaseră foc, pilotul a reușit totuși să aterizeze forțat în întuneric, undeva lângă Marea Nordului. Izbitura a fost foarte puternică, dar, cu toate acestea, avionul nici nu s-a dezmembrat, nici nu s-a scufundat, pentru că aterizase pe un banc de nisip. Dimineața însă a venit fluxul, nivelul mării a crescut și avionul s-a umplut cu apă.

    O barcă cu un echipaj de salvare a oprit în apropierea avionului. Dar Barnes nu a vrut să se lase salvat de nemți, refuzând să urce în barca de salvare. Mai degrabă să moară! Însă într-un final – având doar moartea înaintea ochilor – a prins mâinile care îi stăteau întinse, a fost dus la bord și a fost salvat.

    Câteva săptămâni mai târziu, războiul s-a încheiat, iar Barnes s-a întors în Anglia. Resentimentele sale față de dușman, deși ar fi fost cumva de înțeles, acum erau neîndreptățite, pentru că echipajul venise de fapt să-l salveze! Ce a trebuit să facă? Să dea la o parte antipatia și să prindă mâinile întinse!

    Unii oameni se comportă la fel față de Dumnezeu. Ei Îl consideră ca fiind dușmanul lor și spun că le vrea răul. Dar Dumnezeu dorește să-i salveze și face aceasta numai dacă ei se lasă salvați de El. Dumnezeu nu obligă pe nimeni! În cer vor fi doar cei care s-au lăsat salvați.

    Citirea Bibliei: Estera 6.1-14 · Proverbe 20.11-20

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE MOȘTENIRE VEI LĂSA ÎN URMA TA? (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi…” (Proverbele 13:22).


    John Maxwell, expert în probleme de leadership, scrie: „În 18 decembrie 1998, am avut un atac de cord foarte grav. Îmi amintesc că în noaptea aceea, în timp ce stăteam întins pe podea în așteptarea ambulanței, m-am gândit la două lucruri: Primul, eram prea tânăr să mor. Al doilea, nu am dus la bun sfârșit unele lucruri pe care doream să le îndeplinesc. Unul dintre cele mai benefice efecte ale acestui atac de cord a fost că m-a motivat să mă gândesc: „Ce moștenire las în urma mea?” Moștenirea este ceva ce lăsăm generației următoare. Pot fi lucruri materiale pe care le lăsăm moștenitorilor. Pot fi principii pe care le-am trăit și care dăinuie dincolo de viața noastră. Dar pot să fie și oameni pe care i-am influențat și ale căror vieți s-au îmbunătățit pentru simplul motiv că ne-au cunoscut. Încearcă să trăiești având mereu aceste două lucruri în minte:

    1) Ziua de astăzi este tot ce ai. Ia aminte și învață de la aceste cuvinte gravate pe o piatră funerară: „Mă așteptam la așa ceva, dar nu atât de devreme!” Toți sperăm să avem o viață lungă, dar nici unul dintre noi nu știe dacă va vedea ziua de mâine. Biblia spune: „Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi” (Proverbele 27:1). Așadar, astăzi este cea mai frumoasă zi din viața noastră, nu-i așa?

    2) Vei lăsa o moștenire. „Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit.” (Proverbele 13:22). Să remarcăm că omul de bine poate lăsa în urma sa o moștenire care aduce binecuvântare peste două generații la rând. Așadar, focalizează-te pe Dumnezeu, fii bun, fă binele și întreabă-te frecvent: „Cum îmi doresc să fiu ținut minte de către cei dragi? Când timpul meu pe pământ se va fi scurs, trăirea mea va continua să influențeze viețile celor care m-au cunoscut, în bine, spre slava lui Dumnezeu?”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 1:15-28


    Ansamblul viziunii profetului se prezenta ca un car înfricoşător funcţionând pe mai multe niveluri. Roţile sale, deosebit de înspăimântătoare, plecau şi veneau pe pământ într-un mod care putea părea arbitrar. Punerea lor în mişcare însă depindea de făpturile vii, iar acestea mergeau „încotro trebuia Duhul să meargă” (v. 20).

    Aceste roţi sunt un simbol al cârmuirii lui Dumnezeu, sau al providenţei Sale. Evenimentele din lume sunt dirijate de Duhul Lui ~ care „suflă încotro vrea” (Ioan 3.8) ~ şi nu de întâmplare, cum pretind mulţi oameni care refuză să privească mai sus. Ei văd „roţile”, nu însă şi pe Cel care le mişcă. Profetul, călăuzit de Duhul, îşi ridică ochii şi contemplă partea cea mai minunată a viziunii (v. 26…). Deasupra roţilor, a heruvimilor şi a întinderii, el descoperă „asemănarea unui tron” şi încă „o asemănare ca înfăţişarea unui om, pe el, deasupra” (v. 26). Înţelegem astfel, împreună cu profetul, că lumea este guvernată după voia şi hotărârile unui Om în glorie: Hristos Însuşi, radiind în întregime de splendoare divină. În faţa acestei viziuni extraordinare, Ezechiel cade îndată cu faţa la pământ (comp. cu Apocalipsa 1.12-17).

  • 1 Martie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu în el.

    1 Ioan 4.16


    În 1 Ioan 4.7 găsim caracterul lui Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea este trăsătura de filiație a copiilor lui Dumnezeu – „Cine iubește este născut din Dumnezeu”. Dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu au referire la sfera lucrurilor create, însă aici ni se arată caracterul lui Dumnezeu în propria Lui sferă. Ce minunat este gândul – în contrast cu tot ceea ce este omul – că Dumnezeu este dragoste; nu există egoism acolo și nici nevoia de a ne întoarce de la El din cauză că n-am găsi totul în El! Așa cum pământul uscat soarbe ploaia, sufletul se adapă cu acest gând: „Dumnezeu este dragoste”. Acesta este balsamul care alină sufletul în orice împrejurare.

    Dumnezeu, în gloria Lui, S-a gândit la sărmanii păcătoși. Al Lui a fost gândul de a-L trimite pe Fiul Său să moară, pentru ca noi să trăim prin El. Cine și ce erau aceia pentru care L-a trimis? Niște sărmane creaturi, păcătoși morți în fărădelegi, nimic altceva decât niște fire de praf, purtate încolo și încoace de Satan, îndreptându-se cu repeziciune către vârtejul pieirii. Dumnezeu a putut spune: «Chiar dacă sunt morți, chiar dacă sunt doar praf în mâna lui Satan, Îl voi trimite pe Fiul Meu ca să le dea viață». De-a lungul întregii eternități nu vom găsi nimic care să bucure precum gândul că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul dragostei Sale ca să dea viață păcătoșilor morți! Hristos ne-a fost dat ca viață eternă, în mijlocul stării de moarte în care El ne-a găsit. Aș fi fost mort pentru toată eternitatea, dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit pentru a-mi da viață prin Fiul Său.

    Când spun că „Dumnezeu este dragoste”, spun că El L-a trimis pe singurul Său Fiu ca noi să avem viața în El. Avem încă în noi natura păcătoasă, însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – deși Satan m-a prins pe picior greșit de multe ori, niciodată nu m-a distrus. Aceasta este ispășirea – sunt înăuntru, la adăpostul sângelui și iertat pe deplin!

    G. V. Wigram

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.

    2 Timotei 3.5


    Copierea originalului

    Pierderile cauzate de contrafacere și de piraterie sunt mari pentru economiile multor țări. Acești prădători moderni nu fură mărfuri, ci drepturile de proprietate intelectuală sau își însușesc reputația bună a altora. Sunt copiate ilegal produse de tot felul, de cele mai multe ori folosindu-se fără drept marca comercială a unor produse originale sau aplicându-se certificate de falsă proveniență.

    Așa este și în creștinătate! Chiar și observatorii binevoitori sunt derutați, pentru că sub această emblemă a creștinătății ei sesizează o așa mare diversitate, în care fiecare pretinde că ceea ce face este corect. – Dar unde este adevărul? Creștinismul original a fost copiat, la fel ca produsele bune originale. Din creștinism a rămas doar o formă exterioară, constând în mersul ocazional la slujbele religioase, ceremonii festive, activități filantropice. Versetul de astăzi este de mare actualitate, el conținând și un puternic semnal de alarmă: Nu „forma” este importantă, ci „puterea”, adică legătura vie cu Persoana de care depinde totul: Isus Hristos!

    Isus a trăit printre noi și a murit la crucea de pe Golgota pentru vina altora. Însă Dumnezeu L-a înviat, pentru că El este drept și sfânt. De Isus Hristos depinde soarta noastră personală. Cine Îl primește în inima sa este eliberat de păcat și de iad și va avea un viitor măreț în gloria lui Dumnezeu. Așadar, nu vă opriți la o formă exterioară, ci căutați o Persoană: pe Preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu!

    Citirea Bibliei: Estera 5.1-14 · Proverbe 20.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BUNĂVOINȚA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE TINE – Fundația S.E.E.R. România

    „Mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa…” (Iov 10:12).


    Nu există tratament mai bun pentru durerea suferită în trecut decât năzuința prezentă. Când inima ta tânjește și-și dorește ceva extrem de mult, lucrul acesta îți poate șterge durerea trecutului, redându-ți puterea necesară să te ridici iarăși, cu energie și scop cu totul noi.

    Întreabă femeile care au trecut prin durerile nașterii dacă a meritat toată suferința prin care au trecut – multe dintre ele îți vor spune că sunt dispuse să retrăiască din nou acele dureri, doar pentru a experimenta bucuria de a-l ține în brațe pe micuțul nou-născut. Poate ai experimentat o tragedie care te-a lăsat indiferent față de viitor, sau poate cineva ți-a frânt inima și durerea încă te copleșește. Poate ai încercat să găsești o explicație logică, spunându-ți: „Voi încerca să fiu nepăsător, și nu mă voi mai lăsa rănit.” Dar teama de a nu fi rănit din nou este foarte reală; copilul care s-a ars se teme de foc. Dar nu-ți poți trăi restul vieții în frică!

    Iov și-a pierdut sănătatea, averea și copiii într-o singură zi. Cum a reușit el să treacă peste toate acestea? A apelat la Dumnezeu, afirmând: „mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa.” Și tu trebuie să faci la fel! Dumnezeu nu și-a terminat lucrarea în viața ta. El Își va arăta din nou bunăvoința față de tine! Istoria lui Iov se încheie cu aceste cuvinte: „Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese” (Iov 42:10). Dumnezeu poate face la fel și în viața ta! Îmbărbătează-te, El ți-a pregătit un viitor mai bun! De unde știm? – întrebi tu. Din Biblie (Iov 11:13-16): „Tu îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El. Depărtează-te de fărădelege şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică; îţi vei uita suferinţele şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs”.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 1:1-14


    Ne vom ocupa acum de cartea lui Ezechiel, uneori neglijată, din cauza dificultăţii sale; să-I cerem Domnului, cu stăruinţă, ajutorul Său, pentru a putea fi zidiţi din punct de vedere spiritual în timp ce o vom studia.

    Acest profet era un preot, ca şi Ieremia, contemporanul său; însă, în timp ce Ieremia locuia în Ierusalim, Ezechiel fusese dus cu cel dintâi convoi de prizonieri „în ţara caldeenilor”, sub domnia lui Ioiachin (v. 3). Acolo, lângă râul Chebar, i se adresează Cuvântul lui Dumnezeu şi el devine martorul unei viziuni extraordinare. În mijlocul focului şi al aramei strălucitoare, imagine a justiţiei divine care-şi exercită drepturile, profetul zăreşte patru animale fantastice, care erau heruvimi, străjeri şi apărători ai sfinţeniei lui Dumnezeu (cap. 10). Trăsăturile lor, feţele, aripile, picioarele şi mâinile sunt tot atâtea simboluri prin care Dumnezeu doreşte să ne facă să înţelegem care sunt caracterele Sale manifestate în dreptate şi în judecată: înţelepciunea, puterea, răbdarea şi iuţimea, reprezentate, respectiv, prin faţa de om, de leu, de bou şi de vultur. Aceste simboluri se regăsesc, împreună cu multe altele, în Apocalipsa, care este tot o carte a judecăţilor (vezi Apocalipsa 4.6,7).

  • 27 Februarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești gloria și onoarea și puterea, pentru că Tu ești Acela care ai creat toate și datorită voii Tale ele erau și au fost create!

    Vrednic ești să iei cartea și să-i deschizi pecețile, pentru că ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune.

    Apocalipsa 4.11; 5.9


    La începutul capitolului 5 din Apocalipsa găsim această întrebare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?”. În Vechiul Testament găsim de mai multe ori expresia „vrednic de moarte”. Cu adevărat, ca fii căzuți ai lui Adam, doar de moarte eram vrednici, deoarece cu toții am păcătuit, iar plata păcatului este moartea.

    Ce minunat însă că, atunci când citim în Noul Testament, găsim în el mărturia despre un Om binecuvântat lipsit de păcat – despre Domnul nostru Isus Hristos! Evanghelia după Luca accentuează umanitatea Sa sfântă, simbolizată de floarea făinii, folosită la darul de mâncare. În Luca 23.15 avem verdictul lui Pilat: „n-a făcut nimic vrednic de moarte”. Aceasta este evaluarea omului, dar care este cea a lui Dumnezeu? „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea” (Matei 17.5). Mulțimile au dat și ele mărturia lor: „Toate le face bine” (Marcu 7.37).

    În Apocalipsa 4 vedem cum Domnul este socotit vrednic fiindcă El este Creatorul tuturor lucrurilor. Despre ceruri se spune că sunt lucrarea degetelor Lui (Psalmul 8.3). Cât de măreț este El! Iar tot ceea ce El a creat a fost adus în ființă pentru voia și pentru plăcerea Sa.

    În Apocalipsa 5 vedem că Domnul nostru este vrednic pentru un al motiv. Nu numai că existența noastră se datorează Lui, ca și Creator al nostru, însă aici vedem că, pentru noi cei care credem, El este Răscumpărătorul nostru. El este vrednic pentru că a fost înjunghiat. Cel Binecuvântat, care n-a fost vrednic de moarte, a fost totuși înjunghiat pentru cei care erau vrednici de moarte! Să începem lauda din Apocalipsa 5 chiar de aici, de pe pământ! El este cu totul vrednic de ea!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care-l iubești.

    Geneza 22.2


    Un Fiu preaiubit

    Au trecut câteva milenii de când Dumnezeu i-a adresat aceste cuvinte lui Avraam și i-a cerut să-l aducă jertfă pe fiul său Isaac. Avraam nu a putut înțelege atunci însemnătatea simbolică pe care noi o vedem în această jertfă, dar el a ascultat de Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu a fost descoperit prin venirea Domnului Isus și prin moartea Lui la cruce. De atunci, credincioșii pot vedea în fapta de credință a lui Avraam una dintre cele mai frumoase imagini despre „darul de nespus” al lui Dumnezeu. Versetul de astăzi ne amintește de trei adevăruri ale credinței, pe care noi le cunoaștem din Noul Testament.

    În primul rând, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pe pământ. Niciun om nu ar fi putut înfăptui vreodată lucrarea de la cruce și nici rezolva problema păcatului, pentru că toți oamenii sunt din fire păcătoși. Și niciun om nu ar fi putut să-L proslăvească pe Dumnezeu în mod desăvârșit, așa cum a făcut-o Domnul Isus. Numai Dumnezeu Fiul a putut împlini această lucrare.

    În al doilea rând, Domnul Isus a fost singurul Fiu al Tatălui. Aceasta ne arată relația unică pe care o avea cu Tatăl Său și legăturile profunde în Dumnezeire. Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu.

    În al treilea rând, Avraam l-a iubit pe Isaac. Aceasta ne duce cu gândul la dragostea desăvârșită a Tatălui față de Fiul. Dumnezeu Și-a exprimat această dragoste în public, când Domnul Isus a fost pe pământ: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea” (Matei 3.17).

    Citirea Bibliei: Estera 3.1-15 · Proverbe 19.8-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IZGONEȘTE FRICA! – Fundația S.E.E.R. România

    „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18)


    S-ar putea să fii surprins de următorul fapt: mulți oameni, chiar și cei de succes, se luptă în fiecare zi cu frici neexprimate. Nu cumva ești și tu unul dintre ei?! Biblia ne asigură că „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (2 Timotei 1:7). Acum, dacă fricile noastre nu vin de la Dumnezeu, de unde vin? Din surse diferite:

    1) Din felul în care ai fost crescut în familia ta.

    2) Din faptul că te intoxici în fiecare zi cu știri, din care 99% sunt negative.

    3) De la Satan. Ideea este că frica noastră nu vine de la Dumnezeu.

    Cunoașterea sursei reale a temerilor tale este primul pas spre biruința asupra lor. Și Dumnezeu ți-a dat o armă puternică cu care să le învingi: „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Tu spui: „Da, poate dacă L-aș iubi pe Dumnezeu mai mult, nu mi-ar mai fi atât de frică!” Nu așa, în felul acesta pui carul în fața boilor. Oricât ai încerca, nu vei putea să-L iubești pe Dumnezeu în mod desăvârșit. Există o singură dragoste perfectă, și aceasta este dragostea Sa pentru tine. Și este necondiționată, cumpărată și plătită de Isus Hristos când a murit pentru tine pe crucea Golgotei. Când ți se descoperă dragostea, harul și bunăvoința lui Dumnezeu față de tine (nemeritate, primite pe nedrept, necâștigate), vei putea să te ridici și să „izgonești” frica, neliniștea, îndoiala, vinovăția, condamnarea și îngrijorarea. Dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu se bazează pe faptele tale, ci pe faptele lui Hristos. Când ai încredere în lucrarea lui Hristos (și nu în a ta!), ești acceptat și ești numit „preaiubitul Lui” și așezat în „Preaiubitul Lui”! (Efeseni 1:6). Ori, când ai siguranța acestui fapt, să știi că ai și puterea de a izgoni frica!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 89:15-29


    Pentru a-şi întări promisiunile pe care şi le fac unul altuia, oamenii schimbă între ei semnături sau îşi lasă gajuri. Dumnezeu însă, pentru a garanta desăvârşirea alor Săi, L-a dat pe propriul Său Fiu. „Oricâte promisiuni ale lui Dumnezeu ar fi, în El este da-ul şi în El Amin-ul” (2 Corinteni 1.20).

    Cine ar putea pune la îndoială angajamentele garantate de o asemenea Persoană? „Am dat ajutor unui om puternic” (v. 19). Cunoaştem noi acest ajutor, dragi prieteni? Facem noi apel la acest „Om puternic”? El este întotdeauna gata să-Şi desfăşoare puterea în favoarea celor pe care, cu condescendenţă, îi numeşte fraţii Săi. El a devenit Om, pentru a-i mântui, dar şi pentru a fi destoinic să simpatizeze cu neputinţele lor (Evrei 2.17; 4.15).

    Dragostea lui Dumnezeu pentru adevăratul David se distinge şi din expresiile pe care le foloseşte când vorbeşte despre El: este sfântul Lui, alesul Lui (v. 3,19), robul Lui pe care L-a găsit, pe care L-a uns (v. 20). Numai Hristos poate fi numit „cel mai înălţat dintre împăraţii pământului” (v. 27), iar creştinii au privilegiul de a-L cunoaşte încă de acum şi de a aştepta cu înflăcărare arătarea Lui (2 Timotei 4.8).

  • 26 Februarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar frații îndată i-au trimis, noaptea, la Bereea, pe Pavel și pe Sila, care, ajungând, au intrat în sinagoga iudeilor. Și aceștia erau mai aleși decât cei din Tesalonic; ei au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, cercetând zilnic Scripturile, să vadă dacă aceste lucruri erau așa. Deci mulți dintre ei au crezut, și dintre femeile grecoaice cu vază, și nu puțini bărbați. Dar, când iudeii din Tesalonic au aflat că și în Bereea a fost vestit de Pavel Cuvântul lui Dumnezeu, au venit și acolo, agitând mulțimile. Și atunci îndată frații l-au trimis pe Pavel să meargă spre mare; dar Sila și Timotei au rămas acolo.

    Fapte 17.10-14


    Timotei (2) – Creșterea în Domnul

    Timotei, tânărul credincios pe care Pavel îl alesese pentru a merge împreună cu el și cu Sila în această călătorie misionară, a aflat repede cât de dificilă și de periculoasă era o astfel de lucrare. Dumnezeu, în îndurarea Sa, l-a cruțat de la a fi bătut cu nuiele, de la a fi pus în temniță și legat în butuci la Filipi, la fel ca Pavel și ca Sila. El a fost însă martor la felul cum Domnul a început o lucrare măreață în acea cetate și, la scurt timp după aceea, în Tesalonic, unde împotrivirea s-a manifestat de asemenea cu violență. Dragostea noilor convertiți s-a manifestat și ea, iar ei i-au trimis pe frații misionari noaptea la Bereea.

    Scriptura scoate în evidență caracterul nobil al iudeilor din Bereea. Ei au comparat învățătura misionarilor cu Scripturile și, în consecință, mulți dintre ei – bărbați, femei și chiar greci – au crezut. Când iudeii din Tesalonic au venit și au agitat mulțimile din Berea, acești noi credincioși l-au trimis pe Pavel la Atena. Sila și Timotei au rămas, fără îndoială pentru a continua lucrarea pe care Domnul o începuse acolo. Pavel le-a trimis vorbă să vină la el.

    Fiind îngrijorat cu privire la starea tesalonicenilor, Pavel l-a trimis pe Timotei la ei. Acesta în mod evident crescuse în Domnul, fiindcă Pavel îl numește: „fratele nostru și slujitor al lui Dumnezeu în evanghelia lui Hristos”. El l-a trimis să-i întărească și să-i încurajeze pe tesalonicenii de curând întorși la Domnul. Cât de bucuros a fost Pavel atunci când acest tânăr mesager credincios i-a adus vești bune cu privire la credința, la dragostea și la dorința lor de a-l revedea (1 Tesaloniceni 3.2,8)!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.

    Psalmul 121.5


    Farul de la bicicletă

    Trecuseră câțiva ani de la război. Pe vremea aceea, mașinile erau un lux; de aceea mă deplasam cu bicicleta pentru a duce evanghelia în casele oamenilor. De obicei eram bine primit, dar câteodată unii suportau cu greu vizita mea, iar alteori mă respingeau pe față. Într-una din gospodării, un tânăr m-a amenințat că „mă va călca în picioare”, dacă nu voi înceta cu vizitele.

    Într-o seară eram iarăși pe drum, iar farul de la bicicletă lumina bine. O porțiune de drum trecea printr-o pădure și deodată … s-a făcut întuneric: farul s-a stins! Deoarece mai puteam cât de cât distinge drumul, am mers mai departe. Deodată, în spatele meu, cineva a ieșit dintr-un tufiș înjurând foarte tare. Acel tânăr mă pândise – dar „m-a ratat”, pentru că bicicleta mea era neluminată. I-am mulțumit lui Dumnezeu și am mers repede mai departe. La capătul pădurii, farul bicicletei a funcționat iarăși! Însă nu m-a surprins acest lucru. Tocmai avusesem parte de intervenția lui Dumnezeu.

    Cu toții ne aflăm adesea pe drum. De câte ori nu Și-a ținut Dumnezeu mâna Sa asupra noastră, protejându-ne și ocrotindu-ne! Și cât de puțin am observat acest lucru și I-am mulțumit! Adesea am trecut la activitățile cotidiene sau ne-am plâns de întârzieri și de piedici!

    Domnul ne va păzi la plecare și la venire (Psalmul 121.8)! Aceasta nu este doar o promisiune, ci o fericită realitate!

    Citirea Bibliei: Estera 2.11-23 · Proverbe 19.1-7

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TREBUIE SĂ-I IUBEȘTI CHIAR DACĂ NU-I AGREEZI! – Fundația S.E.E.R. România

    „Ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos…” (Efeseni 1:5)


    În Biblie, Dumnezeu ne poruncește să ne iubim unii pe alții. În mod interesant, El nu ne poruncește să ne placă unii de alții. Și este un lucru bun, întrucât poți iubi pe cineva și să nu-ți placă anumite lucruri la acea persoană. Apostolul Pavel scrie: „noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10). Cuvântul „lucrare” vine de la grecescul poiéma (de la care avem cuvântul „poezie”). Și poezia este ceva variat și creativ; se creează în numeroase forme.

    De aceea spune Biblia că Dumnezeu lucrează prin oameni diferiți în diverse feluri (vezi 1 Corinteni 12:6). El se folosește inclusiv de oamenii care nouă nu ne plac, sau cu care nu ne-am dori deloc să lucrăm… „Fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Corinteni 12:7) și depinde de noi dacă folosim darul primit și dacă-l dezvoltăm. „El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire” (Efeseni 4:11-12). Cuvântul „desăvârșire” este un cuvânt interesant. El vine de la un termen medical din limba greacă. Doctorii îl foloseau pentru a descrie procesul prin care se punea la loc un os rupt. Oprește-te și privește astăzi în jurul tău.

    Ai văzut vreodată atâtea inimi zdrobite, atâtea familii destrămate, atâtea vise năruite și atâtea vieți distruse – ca-n zilele noastre? Dar dacă noi, care pretindem că suntem urmașii lui Hristos, ne facem slujba cum trebuie, ei vor găsi ajutor și vindecare. Dumnezeu ne folosește pentru a sluji altora, pentru a ne iubi unii pe alții, pentru a ne onora unii pe alții și pentru a ne purta poverile unii altora. Când te gândești puțin, biserica este centrul de tratament al lui Dumnezeu pentru tot ce ne doare. Și dacă nu uiți lucrul acesta, Dumnezeu te va ajuta să-i iubești și să te înțelegi bine chiar și cu cei pe care nu-i agreezi.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 89:1-14


    Îl găsim pe Etan ezrahitul ca şi pe Heman, autorul psalmului precedent, printre înţelepţii pe care numai Solomon îi întrecea în înţelepciune (1 Împăraţi 4.31). Deşi proveneau amândoi din aceeaşi familie a lui Zerah, fiul lui Iuda, înclinaţiile lor spirituale erau total diferite. În timp ce Heman nu ne vorbea decât de gropi (groapa cea mai adâncă), de locuri întunecoase, de furie şi de mânie, cuvintele care revin fără încetare în psalmul lui Etan sunt: „bunătate” şi „credincioşie”. Aceste caracteristici divine sunt reamintite şi celebrate tocmai pentru a da un răspuns în faţa neliniştii care umpluse psalmul anterior. Este ca şi cum Etan ar fi scris această „învăţătură” pentru a reanima credinţa fratelui său.

    Doi prieteni credincioşi au astfel privilegiul de a se încuraja unul pe altul la a avea sau la a-şi întări încrederea (Proverbe 27.17; 1 Samuel 23.16). Dumnezeu este bun, Dumnezeu este credincios, aşa Îl cunoaştem şi noi şi de un astfel de Dumnezeu se leagă credinţa noastră, chiar dacă evenimentele par uneori să contrazică această bunătate şi această credincioşie (citiţi 1 Corinteni 1.9; 10.13). Privind la împrejurări, suntem adesea cuprinşi de nelinişte, însă, dacă ne gândim la Domnul şi la dragostea Lui plină de credincioşie, nu ne vom pierde niciodată curajul.

    Versetele 3 şi 4 ne readuc în atenţie promisiuni făcute lui David şi seminţei Lui, adică lui Hristos (comp. cu 2 Samuel 7.16).

  • 25 Februarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Învingătorului îi voi da … o piatră albă și pe piatră, un nume nou scris, pe care nimeni nu-l știe, decât cel care-l primește.

    Apocalipsa 2.17


    Promisiunile făcute biruitorilor (5) – O piatră albă și un nume nou

    Domnul Isus îi va dărui biruitorului o piatră albă, iar această piatră va avea scris pe ea un nume nou, pe care Domnul și cel care-l primește îl vor ști. Să privim mai în detaliu la această promisiune interesantă.

    În antichitate, pietrele albe și pietrele negre erau folosite în tribunale sau la alegeri. Un oficial lua dintr-o urnă fie o piatră albă, fie una neagră. Piatra albă însemna achitare sau aprobare, în timp ce piatra neagră însemna condamnare sau respingere. În cer vom primi o piatră albă de la Hristos. Nu va exista acolo nicio îndoială sau lipsă de siguranță cu privire la acceptarea noastră în cer, așa cum uneori se întâmplă aici. Vom avea conștiența aprobării depline a lui Hristos, fiind îndreptățiți și glorificați.

    Dacă ne gândim la numărul imens al celor răscumpărați din cer (Apocalipsa 5.11; 7.9), am putea crede că ne vom pierde fiecare în toată această mulțime, nemaifiind cunoscuți pe nume, însă lucrurile nu vor sta deloc așa. Cunoașterea noului nume, gravat pe piatra albă, este un secret între Răscumpărător și cel care l-a primit. El semnifică legătura individuală a fiecăruia cu Hristos în glorie, la fel ca acele nume de alint pe care le folosim uneori unii pentru alții în familiile noastre. Astfel de nume de alint sunt păstrate în cercul familiei și nu sunt folosite în public. Aceeași intimitate și aceeași comuniune vor exista între fiecare credincios și Domnul Isus în acea zi pe care o așteptăm cu toții.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică.

    Ioan 6.40


    „Ca să-L pot vedea mai bine pe Domnul Isus!”

    Un băiat din Bretania (Franța), care tocmai învățase să citească, a primit în dar Noul Testament. Părinții lui Îl cunoșteau pe Isus ca Mântuitorul lor și Îl iubeau din toată inima pe acest Domn al lor. Copilul se așeza mereu la fereastră și citea din Noul Testament. Deseori stătea nemișcat și cu ochii închiși. Într-o zi, mama lui l-a întrebat dacă este bolnav sau din ce motiv își ține ochii închiși. Copilul a privit-o pe mama lui cu fața strălucind de bucurie și i-a spus: „Ca să-L pot vedea mai bine pe Domnul Isus!”.

    Credința simplă a unui copil ne este dată ca exemplu de Domnul în Matei 18.1-11. Noi, desigur, nu-L putem vedea pe Domnul Isus cu ochii noștri trupești. Dar credința ne ajută să-L vedem și cum este El acum, „încununat cu slavă și cu cinste”, dar și pe Golgota, unde, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru toți (Evrei 2.9).

    Dacă citim Biblia (și începem, precum acest băiețel din Bretania, cu Noul Testament), Duhul Sfânt ne va îndrepta mereu privirile spre Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Privindu-L ca Om proslăvit, vom reflecta ceva din splendoarea Lui cerească.

    „Oricine vede pe Fiul și crede în El” (Ioan 6.40) are viața veșnică. Putem fi siguri că El, care a murit pe cruce pentru păcatele noastre, a înviat și S-a înălțat la cer și ne va duce cu siguranță la ținta veșnică.

    Citirea Bibliei: Estera 2.1-10 · Proverbe 18.13-24

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CONȘTIENTIZEAZĂ PREZENȚA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” (Geneza 28:16)


    Iacov (fiul lui Isaac, din Vechiul Testament) și-a trăit viața într-un ritm alert, făcând afaceri și câștigând o mulțime de bani… spre deosebire de David care era mai molcom și avea grijă de turmele tatălui său, pe pășunile sale. Dar să observăm ce a spus fiecare dintre ei despre Dumnezeu: „Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” Pe de altă parte, David a spus: „Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima. Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte” (Psalmul 16:7-9).

    Observi diferența?

    Iacov era atât de ocupat, încât nu a reușit să recunoască glasul lui Dumnezeu, ori să conștientizeze prezența Lui.

    Însă David a spus: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.”

    Aceste cuvinte ar putea reprezenta definiția cea mai simplă și mai bună a vieții spirituale. Biblia spune: „Noi însă avem gândul lui Hristos.” (1 Corinteni 2:16). „Ce înseamnă lucrul acesta pentru mine?”- întrebi tu. Înseamnă că Hristos care locuiește în tine își poate exprima gândurile prin tine. Nu-i așa că e un lucru minunat? Când ai un sentiment de liniște, de pace și călăuzire, sau când simți vinovăția păcatului, înseamnă că Dumnezeu este prezent în tine. Așa că, fii treaz – și onorează-I prezența, răspunzându-I! Poate te-ai întrebat mereu ce înseamnă să „umbli cu Dumnezeu.” Ei bine, ține de tine să afli – și poți afla acum!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 88


    Acest psalm constituie una dintre cele mai sumbre pagini din întreg Cuvântul lui Dumnezeu. În el nu găsim decât întuneric şi moarte. Nicio rază de lumină nu răzbate acolo; sufletul adâncit în necaz nu întrevede nicio cale de eliberare. Cu toate acestea, un slujitor al lui Dumnezeu a afirmat despre acest psalm că a fost singurul care l–a putut mângâia într–un timp de necaz. Mărturisindu–şi gândurile unui alt credincios, îi argumenta că, deşi trecuse prin zguduitoare nelinişti ale sufletului, când cerul i se părea închis, totuşi, consolat de acest psalm, a putut rămâne credincios. Este şi vreunul dintre cititorii acestor rânduri tulburat şi în aşteptare ca Dumnezeu să–l lumineze cu privire la starea lui şi să–i dea ~ sau să-l facă să regăsească ~ siguranţa mântuirii? Ei bine, însuşi zbuciumul său şi suspinele pe care le îndreaptă către Dumnezeu sunt o dovadă că el are viaţa divină în el însuşi; un necredincios n–ar suspina niciodată după Dumnezeu.

    „Dimineaţa Te întâmpină rugăciunea mea”, spune psalmistul (v. 13). Să-l imităm şi noi! Şi astfel, de îndată ce ne-am trezit la o nouă zi, să-I prezentăm Domnului întreaga agendă a zilei care începe, nu numai ceea ce ne nelinişteşte (Psalmul 5.3).

    Profunzimea neliniştii, a durerii şi a singurătăţii din unele versete ale acestui psalm ne îndreaptă gândurile înspre Acela care a suferit cel mai mult, înspre Întristatul suprem (de exemplu, v. 6-8 şi v. 16-18).

  • 24 Februarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, iată, doi orbi, șezând lângă drum, auzind că trece Isus, au strigat, spunând: „Ai milă de noi, Doamne, Fiu al lui David!”. … Și Isus, oprindu-Se, i-a chemat și le-a zis: „Ce vreți să vă fac?”. Ei I-au spus: „Doamne, să ni se deschidă ochii!”.

    Matei 20.30,32,33


    Această întâmplare a avut loc la Ierihon, iar cei doi orbi erau, cu siguranță, din poporul Israel. O credință veritabilă a strălucit în inimile lor, fiindcă au recunoscut titlul de Domn al lui Isus. La acesta, ei l-au adăugat pe cel de „Fiu al lui David”, ceea ce demonstra credința lor că El va domni ca Împărat pe tronul lui Israel. Mulțimea din jur le spunea să tacă, însă credința lor nu s-a micșorat și au început să strige și mai tare: „Ai milă de noi, Doamne, Fiu al lui David!” (versetul 31). N-au invocat niciun merit al lor ci au făcut apel la îndurarea Lui.

    „Și Isus, oprindu-Se, i-a chemat.” Ce cuvinte prețioase! În mijlocul acelei mulțimi zgomotoase, El S-a oprit și i-a chemat. Acest lucru a produs cu siguranță o mare bucurie în sufletul acestor doi oameni orbi. Bineînțeles, Domnul știuse în tot timpul că ei erau acolo, iar când ei s-au apropiat, i-a întrebat ce doreau să le facă. Ei n-au cerut nimic altceva decât să le fie deschiși ochii, iar răspunsul Domnului a fost imediat. Le-a atins ochii, și-au căpătat vederea, după care L-au urmat (versetul 34).

    Acești doi orbi sunt o imagine a lui Israel, care și-a pierdut vederea din cauza păcatelor sale. Bunătatea Domnului față de acești doi oameni este dovada că El va deschide în cele din urmă ochii acestui popor vinovat, de îndată ce el Îi va da locul cuvenit de Împărat și se va pocăi la picioarele Sale, la sfârșitul necazului cel mare.

    Există aici un mesaj și pentru noi, cei care trăim în perioada harului. Mii de oameni au găsit o binecuvântare minunată primindu-L pe Domnul Isus ca Mântuitor. Odinioară au fost orbi, dar acum ei văd și Îl urmează de bunăvoie și cu recunoștință.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare?

    Evrei 2.3


    Dacă stăm nepăsători…

    Un slujitor al Domnului predica evanghelia. La un moment dat, cu glas plin de solemnitate, a spus: „Prietenii mei, astăzi ni se pune o întrebare. Eu nu aș putea să răspund la aceasta. Dacă ar veni aici un înger din cer, nici el nu ar putea să răspundă. Dacă ar fi aici un sol al lui Satan, cu atât mai sigur nici el nu ar putea să răspundă”.

    Privirile tuturor ascultătorilor erau îndreptate spre predicator, care a continuat: „Această întrebare este: Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare?”.

    Această întrebare ni se adresează în mod direct: Dacă Dumnezeu, în dragostea Lui cea mare, ne oferă iertarea păcatelor și viața veșnică, cum vom scăpa noi de judecata Lui și de condamnarea Sa dreaptă, dacă rămânem indiferenți?

    În Fiul Său Isus Hristos, Dumnezeu vrea să dea fiecărui om mântuirea desăvârșită. Isus a murit la cruce și sângele Său a curs, pentru ca cel care crede să poată fi salvat. Apoi Domnul a înviat și S-a înălțat la cer; El a trimis Duhul Sfânt pentru a-i strânge laolaltă pe toți cei care Îi aparțin.

    Dar cine rămâne necredincios sau indiferent va fi lovit de judecata lui Dumnezeu. Nu va scăpa niciun om care neglijează o mântuire așa de mare. Îngăduie-mi, prietene care nu-L cunoști pe Isus Mântuitorul, să îți spun cu o dragoste stăruitoare: Împacă-te cu Dumnezeu (2 Corinteni 5.20).

    Citirea Bibliei: Estera 1.10-22 · Proverbe 18.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    INVITĂ-L PE ISUS ÎN CORABIA VIEȚII TALE! – Fundația S.E.E.R. România

    „S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon…” (Luca 5:3).


    Într-o zi, Domnul Isus „a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi, a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie. Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele” (Luca 5:2-6).

    Oare te afli și tu astăzi într-o situație asemănătoare cu a lui Petru? Perspectiva ta este întunecată, mrejele îți sunt goale, ai încercat – fără succes – cam tot ce știai… iar acum, ești gata să renunți?! Mai toți am trecut (și fiecare vom trece) pe aici – ca s-ajungem în punctul în care pur și simplu nu mai așteptăm nimic bun. Ai experimentat prea multe dezamăgiri și îți este frică să visezi că atingi orizonturile, că le extinzi sau le lărgești? Domnul Isus știe cât de mult ai încercat… și astăzi El te invită să încerci din nou – de data asta: cu El! Chiar dacă te lupți cu depresia și cu amintiri care nu-ți dau pace, cu șomaj, dependență, faliment financiar sau boală, Domnul noilor începuturi dorește să intre în corabia vieții tale. Dacă îl lași, El îți va arăta ce să faci. Dar s-ar putea ca ceea ce îți spune să nu aibă nicio logică la început. Dar dacă vei fi dispus să reacționezi ca Petru – „la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” – află că ești pe cale să experimentezi o minune.

    Astăzi, invită-L pe Domnul Isus în corabia vieții tale… și vei vedea cum situația ta se schimbă!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 87


    Ce contrast puternic între Sion, cetatea sfântă întemeiată de Însuşi Dumnezeu, şi puternicele naţiuni ale pământului: Egiptul, Babilonul, Tirul, imperii construite de oameni pentru propria lor glorie! Vine momentul „când Domnul va înscrie popoarele”, dând fiecăruia drept de cetăţenie.

    Două origini ~ sau două cetăţenii ~ sunt recunoscute în dreptul oamenilor, iar împărţirea lor se face după cum au fost sau nu născuţi din nou. Cetăţenia credinciosului este în ceruri (Filipeni 3.20). El este pentru veşnicie cetăţean al Ierusalimului ceresc şi Dumnezeu îl consideră ca fiind născut în el (v. 5). O altă apartenenţă este cea a lumii. Cetăţenia lumii este efemeră, deoarece „chipul lumii acesteia trece” (1 Corinteni 7.31); spre deosebire de ea, „temelia tare a lui Dumnezeu rămâne” (2 Timotei 2.19). Despre oamenii pământului, despre iluştrii săi, se va vorbi la trecut: „acesta era născut acolo” (v. 4).

    „Toate izvoarele mele sunt în Tine”, intonează cei răscumpăraţi (v. 7). Noi, cei care prin har suntem cetăţeni ai cerului, ne vom putea căuta oare bucuriile pe la izvoarele lumii? Fie ca Domnul să ne dea puterea să dovedim contrariul! Şi să-I cântăm din toată inima:

    Izvor de lumină şi‑avântul de viaţă,

    Izvor de haruri pentru credinţă,

    Izvor de iubire mereu înnoită,

    În Tine,‑al meu Domn, eu le‑am găsit!

  • 23 Februarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pavel, întemnițat al lui Hristos Isus, și fratele Timotei, către Filimon, cel preaiubit și împreună-lucrător cu noi, și către sora Apfia și către Arhip, împreună-ostaș cu noi, și către adunarea din casa ta.

    Filimon 1,2


    Această scurtă epistolă a fost scrisă către Filimon, către familia lui și, de asemenea, către adunarea din casa acestuia. Subiectul principal al ei este Onisim, un rob fugar, însă, mai întâi de toate, Pavel amintește multe lucruri care îi recomandau pe Filimon și pe cei ai săi din Colose. Este bine să învățăm și noi să apreciem ceea ce este de apreciat, chiar și atunci când sunt de discutat probleme foarte grave. Pavel aprecia dragostea lor și faptul că erau o încurajare pentru ceilalți credincioși (versetele 5-7).

    Găsim trei personaje foarte diferite în această scurtă epistolă: Pavel, un prizonier în Roma; Filimon, un creștin bogat din Colose; și Onisim, un sclav care fugise la Roma, după ce îl jefuise pe stăpânul său, Filimon. Dumnezeu, în căile Sale suverane, făcuse ca Onisim să-l întâlnească pe Pavel acolo, iar Pavel l-a condus la Hristos. El îl numește „copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele” (versetul 10). S-a creat repede o legătură apropiată între ei doi, Onisim fiindu-i de un real ajutor apostolului, însă era timpul ca el să se întoarcă la stăpânul său.

    Tihic a dus această epistolă, iar Onisim a mers împreună cu el (Coloseni 4.7-9), pentru a-i transmite lui Filimon îndemnul lui Pavel de a-l primi înapoi pe Onisim, nu doar ca pe un rob, ci acum ca pe un frate în Domnul (versetul 16). De asemenea, dacă Onisim îi datora ceva lui Filimon, Pavel era gata să ia datoria respectivă asupra sa (versetul 18). Cu siguranță, acest lucru ne amintește de Domnul Isus, care a luat datoria noastră asupra Lui și a plătit-o pe deplin. Pavel experimentase dragostea și bunătatea lui Hristos și, la rândul lui, le manifesta acum față de alții.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta.

    Psalmul 39.5


    Termenul scadent

    În viața de zi cu zi ne confruntăm constant cu termene care trebuie respectate: plata facturilor, reînnoirea licențelor, depunerea declarațiilor fiscale etc. Între acestea, unele termene sunt mai presante decât altele, unele putând fi prelungite, altele nu.

    Un termen însă este de o importanță capitală. El expiră atunci când părăsim pământul. Biblia spune: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Oricine moare neîmpăcat cu Dumnezeu își ia vinovăția cu sine dincolo de mormânt și va fi condamnat la pedeapsa veșnică. Odată cu moartea expiră perioada în care putem veni la Dumnezeu, ca să primim iertarea pentru vina noastră. Prin urmare, este extrem de important să ne pocăim astăzi și să ne mărturisim înaintea Lui păcatele. Cine dintre noi știe dacă va mai fi mâine în viață?

    În Luca 12, Isus Hristos relatează despre un om bogat care nu s-a gândit decât la viața prezentă. Făcând acest lucru, a lăsat să treacă termenul pe care l-a avut la dispoziție pentru a-și pune la adăpost sufletul nemuritor. Deodată, Dumnezeu i-a spus: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12.20). Ești tu gata?

    Timpul se duce și clipele zboară / Din viața mea și a ta, / Umbrele morții încep să se-arate …
    Plin de iubire, Isus azi ne cheamă, / Ca păcătoși, să venim.
    —W. L. Thompson, 1880

    Citirea Bibliei: Estera 1.1-9 · Proverbe 17.20-28

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂ DOVADĂ DE ENTUZIASM! – Fundația S.E.E.R. România

    „Să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine…” (2 Timotei 1:6).


    Dacă nu-ți păstrezi entuziasmul, viața te poate doborî. Un loc de muncă care te-a entuziasmat la început poate deveni monoton… o relație care te-a încântat cândva poate deveni banală… o umblare zilnică cu Dumnezeu, care odinioară te inspira, te poate face s-o duci mai departe doar din inerție.

    Cuvântul „entuziasm” vine de la cuvântul grecesc care înseamnă „stăpânit sau inspirat de Dumnezeu.” Dar, cum rămâi inspirat? La fel ca israeliții care culegeau mană proaspătă în fiecare dimineață, și tu ai nevoie de o infuzie zilnică din Cuvântul lui Dumnezeu și din Duhul Său cel Sfânt. Apostolul Pavel i-a provocat pe creștinii din Roma și le-a spus: „Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului” (Romani 12:11). Și celor din Galatia le-a scris: „Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine” (Galateni 4:18).

    Așa că, în loc să te plângi de lucrurile care nu-ți plac, mai bine ai vedea că prezența și puterea lui Dumnezeu (care trăiește în tine prin Duhul Sfânt) pot să te ajute să zâmbești și să fii plin de elan. Nu uita niciodată cetățeanul cărei împărății ești: a lui Dumnezeu! Autorul Sheldon Vanauken spunea: „Cel mai bun argument al creștinismului sunt creștinii: bucuria lor, siguranța lor și desăvârșirea lor. Însă cel mai puternic argument împotriva creștinismului sunt tot creștinii – când sunt posomorâți, lipsiți de bucurie, fățarnici, îngâmfați, înguști și impulsivi.”

    Viața creștină nu este menită să fie doar o călătorie spre mormânt, cu scopul de a ajunge în siguranță acolo, într-un trup bine conservat. Nu, viața creștină este o cursă spre cer! – epuizantă dar palpitantă, cu împliniri, satisfacții și hopuri… la al cărei final vom striga de bucurie: „Extraordinar! Ce cursă!” David ne spune că Dumnezeu l-a scos din groapa disperării, i-a pus picioarele pe stâncă și i-a pus pe buze o cântare nouă (vezi Psalmul 40:1-3). Oare nu a făcut El același lucru și pentru tine?! Așadar, dă dovadă de entuziasm!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 86


    În acest psalm al lui David (singurul din această a treia Carte), psalmistul I se adresează Domnului (lui Iahve) de sub mai multe înfăţişări: ca unul „întristat şi sărac”, ca „unul dintre sfinţi” şi, de asemenea, ca „robul Lui”. El se prezintă în felurile acestea pentru a cere, respectiv, eliberarea (v. 2), bucuria (v. 4) şi, de asemenea, puterea (v. 16), pentru că acest „servitor” îşi cunoaşte Stăpânul, ştie că este Dumnezeu, numai El (v. 10), ştie că „este bun şi gata să ierte” (v. 5), „îndurător şi milos, încet la mânie şi bogat în bunătate şi adevăr” (v. 15; vezi şi Iona 4.2). Sunt aceiaşi termeni în care Se revelase El odinioară lui Moise pe muntele Sinai (Exod 34.6).

    Psalmistul însă îşi resimte întreaga slăbiciune şi incapacitate de a se îndrepta. „Învaţă-mă calea Ta”, cere el, apoi: „fă-mi inima neîmpărţită, ca să se teamă de Numele Tău” (v. 11).

    „Pentru că inima are tendinţa de a fi distrasă prin mii de lucruri, prin mii de gânduri fugare, psalmistul Îi cere Domnului să-i dea un singur obiectiv. Cât de mult ne trebuie să avem inima concentrată în întregime asupra lui Hristos! În El este puterea! Şi în a Sa măreţie se pierde nimicnicia noastră!” (J.N.D.).

    Fie ca această rugăciune a lui David, în special versetul 11, să fie şi rugăciunea fiecăruia dintre noi!

  • 22 Februarie 2022

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar era un om acolo, care era în suferință de treizeci și opt de ani. Isus, văzându-l zăcând și știind că era deja de mult timp așa, i-a spus: „Vrei să fii sănătos?”.

    Ioan 5.5,6


    Scăldătoarea Betesda (2)

    Omul neputincios din acest capitol încercase, de-a lungul multor ani, să obțină binecuvântarea, însă în zadar. În cele din urmă, el este adus în punctul în care să mărturisească faptul că are nevoie de un eliberator. Avea nevoie de eliberare de eforturile sale legaliste de a obține binecuvântarea și, de asemenea, avea nevoie de putere asupra a ceea ce, până atunci, îl purtase. Ca răspuns la întrebarea Domnului, el spune: „Doamne, nu am pe nimeni ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa”. El își recunoaște slăbiciunea totală și zădărnicia tuturor eforturilor sale; prin urmare, el recunoaște că are nevoie să fie eliberat din această stare tristă. Din momentul în care încetează să facă eforturi și privește după un eliberator, descoperă că acest Eliberator era foarte aproape. Domnul îi spune: „Ridică-te, ia-ți patul și umblă”. Omul este eliberat de propriile eforturi de a obține binecuvântarea dorită și, ca rezultat al acestui fapt, este făcut sănătos, prin puterea Altuia, și poate căra patul care, până atunci, îl purtase pe el.

    Acest om este deci o imagine grăitoare a celui descris în Romani 7, care avea voința de a face binele, însă îi lipsea puterea. Însă, după ce toate eforturile legaliste de a se elibera de pofte au fost dovedite zadarnice și după ce a scos strigătul: „O, nenorocitul de mine, cine mă va elibera …?”, el descoperă de îndată că există un Eliberator și poate spune: „Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”. Astfel descoperim că Hristos este Acela care ne eliberează de eforturile noastre legaliste și care ne dă putere pentru a birui orice lucru de care am fost înainte biruiți.

    Principiul de la scăldătoarea Betesda este: «Dumnezeu îi ajută pe cei care se pot ajuta singuri». Hristos însă arată că El îl ajută pe omul care recunoaște că este cu totul neajutorat. Puterea este în Hristos; eliberarea depinde în întregime de Eliberator.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    O generație ai cărei dinți sunt niște săbii și ale căror măsele sunt niște cuțite, ca să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ și pe cei lipsiți dintre oameni.

    Proverbe 30.14


    Auschwitz nu este o problemă ce-L vizează pe Dumnezeu, ci pe om

    Unul dintre ultimii supraviețuitori din lagărul de concentrare din Auschwitz povestea: „Când oamenii mă întreabă cum mai pot crede în Dumnezeu după tot ceea ce s-a întâmplat, le răspund: Dumnezeu le-a dat oamenilor o voință liberă. Dacă El ar hotărî totul, nu ar mai exista voință liberă. Auschwitz nu este o problemă ce-L vizează pe Dumnezeu, ci pe om”.

    Fără îndoială, omul este răspunzător de faptele lui. Unele suferințe rămân inexplicabile și de neînțeles – Dumnezeu însă este infinit de mare și de înțelept! Alte suferințe ne vor fi explicate mai târziu – atunci vom înțelege că în ele a fost ascuns ceva bun. Iar alte suferințe sunt urmarea categorică a faptului că, prin păcat, creația lui Dumnezeu este întinată – aici se includ bolile fără număr, nenorocirile, catastrofele și moartea.

    Omul însuși este direct răspunzător pentru multa suferință cu care se confruntă! Nu Îl putem învinui pe Dumnezeu! – Eu am blestemat, am furat, am mințit, am hărțuit, am lovit, am omorât cu vorba oamenii și am comis adulter în gândurile mele: toate acestea reprezintă vina mea – nu a lui Dumnezeu! Și vina mea îmi aduce necaz și mă desparte de Dumnezeu – dar vina mea poate să fie iertată de Isus Hristos. „Ți-am făcut cunoscut păcatul meu … Și Tu ai iertat vina” (Psalmul 32.5).

    Citirea Bibliei: Neemia 13.15-31 · Proverbe 17.11-19

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU CONTEAZĂ DIN CE FAMILIE PROVII – Fundația S.E.E.R. România

    „Lui nu-I este ruşine să-i numească ‘fraţi’.” (Evrei 2:11)


    Fiecare familie are o istorie cu lucruri și fapte ascunse: un văr cu închisoare la activ, un tată care și-a părăsit familia, un bunic care a fugit cu o colegă de muncă…

    Poate ești surprins să afli că nici Domnul Isus nu a provenit dintr-o familie perfectă. Biblia consemnează detaliile arborelui genealogic al lui Isus – din care fac parte personaje cu destule vicii și puncte slabe! O avem pe Tamar, care și-a păcălit socrul pentru a-l seduce… avem un evazionist, pe nume Iacov, care a profitat de fratele și de socrul său pentru a se îmbogăți… Și ce spui de regele David? El a scris atâția psalmi remarcabili închinați lui Dumnezeu, și totuși comite adulter cu soția unuia dintre ofițerii din armata sa. Și lista poate continua…

    Reține însă că Sfânta Scriptură vrea să-ți transmită astfel niște adevăruri importante:

    1) Nu-ți face griji, nu ești singurul căruia i se întâmplă! Dacă arborele genealogic al familiei tale are fructe stricate, Domnul Isus dorește să știi că și El a trecut pe acolo! În absența mențiunilor privind implicarea lui Iosif în viața de adult a lui Isus, unii cercetători consideră că mai mult Maria L-a crescut și L-a educat pe Isus. Și Domnul Isus nu S-a ferit să-și numească strămoșii familia Sa – ceea ce înseamnă că Lui nu-i este rușine nici de urmașii Săi, deci nici de tine!

    2) Domnul Isus nu Se uită la trecutul tău pentru a-ți determina viitorul. În ochii Săi, ADN-ul spiritual are prioritate față de ADN-ul natural! Biblia spune: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării” (2 Corinteni 5:17-18). Deci, să nu-ți fie teamă să le spui și altora că ceea ce a făcut Hristos pentru tine poate face și pentru ei – atunci când își pun încrederea în El!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 85


    Subiectul acestui psalm este iertarea pe care Dumnezeu o va acorda poporului Său, Israel. Credincioşii nu se îndoiesc nicidecum de bunătatea Lui, însă în acelaşi timp simt apăsarea dreptei Lui mânii împotriva poporului Său vinovat. Dumnezeu este bun „nu va ierta El, în bunătatea Lui?”. El este însă şi sfânt, drept şi adevărat „atunci cum va putea trece El cu vederea un singur păcat?” Cu toate că aceste trăsături divine „bunătatea şi adevărul, dreptatea şi pacea” par imposibil de împăcat după părerea omului, totuşi ele „s-au întâlnit” (v. 10).

    La cruce, eu văd păcatul condamnat, dreptatea satisfăcută, harul curgând liber (Romani 5.21). Ce glorioasă armonie! Câte persoane, vai, nu cunosc nicidecum acest minunat punct de întâlnire de la cruce! Îşi fac despre Dumnezeu o idee total greşită: fie văd în El un judecător sever, care-Şi provoacă bucuros creatura la suferinţă, fie, mai degrabă, şi-L imaginează un „Dumnezeu bun”, indulgent cu „micile păcate” şi uşor de mulţumit prin bunele intenţii şi prin strădaniile de a face bine. Ce gânduri greşite! Dumnezeul dreptăţii condamnă păcatul, orice fel de păcat, însă Dumnezeul dragostei îl iartă pe păcătos. Iar la cruce, locul unde s-a împlinit această lucrare, eu învăţ să-L cunosc pe acest Dumnezeu al dreptăţii şi al iubirii.

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne