25 Martie 2023
[Ahazia] a făcut rău în ochii Domnului, ca și casa lui Ahab, pentru că ei erau sfătuitorii lui după moartea tatălui său, spre pieirea lui.
2 Cronici 22.4
Lecții din viața lui Ahazia (2) – Cine ne sunt sfătuitorii?
Privind la ceea ce s-a întâmplat cu Ahazia, înțelegem că este foarte important să fim înconjurați de sfătuitori buni. Domnia lui Ahazia a fost scurtă, din cauza căilor lui rele. Cei din jurul său care îl sfătuiau erau din casa lui Ahab, iar mama sa a fost principalul său sfătuitor.
Cine sunt sfătuitorii noștri? La cine mergem atunci când avem nevoie de sfat și de călăuzire? Primim sfaturi de la casa lui Ahab? De la cei care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și care n-au nicio relație cu El? Dacă așa stau lucrurile, atunci vom primi sfaturi potrivit „cunoștințelor elementare ale lumii” (Coloseni 2.8); vom primi înțelepciunea lumii, care este „pământească, naturală, diabolică” (Iacov 3.15). Sau oare ne îndreptăm către acei credincioși care sunt lipsiți de înțelepciunea și de experiența cu Domnul? Și într-un astfel de caz, ajutorul lor nu ne va fi de niciun folos.
Este foarte important să ne înconjurăm cu sfătuitori buni. Citim în Scriptură că „unuia i se dă, prin Duhul, cuvânt de înțelepciune; și altuia, cuvânt de cunoștință, potrivit aceluiași Duh” (1 Corinteni 12.8). Putem remarca două lucruri în acest verset. În primul rând, aceștia sunt exact sfătuitorii de care avem nevoie. Unul poate oferi un cuvânt de înțelepciune, iar altul un cuvânt de cunoștință, ambele de la Duhul lui Dumnezeu, astfel încât ceea ce se spune să fie potrivit cu Scriptura și cu gândul lui Dumnezeu. În al doilea rând, înțelegem că niciun om, nici chiar acela cu cea mai mare experiență cu Domnul, nu poate fi suficient pentru toate situațiile. De aceea este bine să avem în jur cât mai mulți sfătuitori buni.
Însă, mai presus de toate, să nu uităm că avem acces la Cel care este perfect de înțelept. Să mergem la Domnul Isus, pentru a primi „înțelepciune de sus” (Iacov 3.17), în vederea deciziilor de zi cu zi!
A. Leclerc
Este un prieten care ține mai mult la tine decât un frate.
Proverbe 18.24
Singurătatea
Deși populația mondială este în continuă creștere, tot mai mulți oameni sunt singuri. Singurătatea provoacă multe suferințe sufletești și depresii. Prima cauză a singurătății este egoismul. Eu-l se află pe primul loc. Ce greu ne vine să ne gândim la aproapele, care poate nu are rude și este singur!
Ce-i drept, printre cei singuri sunt și mulți oameni în vârstă, care poate timp de decenii doar la ei înșiși s-au gândit, iar acum se plâng că nu au prieteni care să-i viziteze. Acesta este secerișul amar al comportamentului lor egoist. Dumnezeu ne cunoaște egoismul și vrea să ne vină în ajutor. El știe că această rădăcină rea este în inima omului de când a căzut în păcat și I-a întors spatele lui Dumnezeu. De aceea El L-a trimis pe pământ pe Fiul Său ca Răscumpărător. Isus Hristos a suferit și a murit la cruce pentru oamenii păcătoși. Acolo, Mântuitorul a fost atât de singur, cum nu a fost niciodată niciun om. În suferința Lui adâncă, El a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46). El a fost părăsit din cauza păcatelor noastre și a egoismului nostru.
Pentru cel care crede în Domnul Isus și în lucrarea Lui de răscumpărare, El vrea să fie nu numai Răscumpărător pentru veșnicie, ci și un Însoțitor fidel în fiecare zi. El este aproape de toți cei care cred și dragostea Sa Îl face să le vină în ajutor. Cine are o relație vie cu El nu mai este singur niciodată.
„Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, Tu mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă” (Psalmul 73.23,24).
Citirea Bibliei: Ieremia 6.1-30 · Luca 20.41-47
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MOȘTENIREA UNUI TATĂ – Fundația S.E.E.R. România
„Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” (Proverbele 20:7)
Cunoscutul autor și pastor Max Lucado scria: „Astăzi este prima oară când sărbătoresc Ziua tatălui fără să am tată! Timp de 31 de ani am avut unul dintre cei mai buni tați, dar acum este îngropat sub un stejar într-un cimitir din vestul statului Texas. E ciudat că nu se află aici, pentru că era mereu pe aproape. Vorbele sale nu erau o noutate; realizările sale, deși de admirat, nu erau extraordinare. Dar prezența sa era extraordinară! Pentru că era lângă mine, viața decurgea lin, viitorul era sigur și creșterea mea a fost ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie. Tatăl meu m-a învățat să mă bărbieresc, și să mă rog… M-a ajutat să memorez versete pentru Școala duminicală și m-a învățat că răul trebuie pedepsit și că neprihănirea își are propria răsplată. A modelat echilibrul fin dintre ambiție și auto-acceptare. Știam că dacă am nevoie de el, tatăl meu spunea „prezent”! Era asemenea căldurii focului dintr-un șemineu. Poate din această cauză, această Zi a tatălui este cam răcoroasă. Focul s-a stins. Vânturile vremii au înghițit o flacără frumoasă, lăsând în urma ei doar jarul auriu. Însă e ceva ciudat la acei cărbuni, dacă îi amesteci, flacăra se ivește și alungă răceala aerului, pentru a-mi aduce aminte că el este încă prezent!”
Să comparăm aceste cuvinte cu un interviu dat de actorul Gene Hackman, care spunea: „Aveam doar 13 ani, dar acea duminică dimineața îmi este încă vie în memorie. Mă jucam pe stradă când l-am văzut pe tatăl meu venind cu mașina și făcându-mi ușor cu mâna. Cumva am știut că acel gest însemna că pleacă pentru totdeauna. Până în ziua de astăzi, amintirea aceea este ca o fantomă care nu dă semne să dispară vreodată!”
Înțeleptul Solomon a spus: „Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!”
Așadar, taților, ce moștenire vor primi copiii voștri, după ce voi nu veți mai fi?
de Jean Koechlin
Proverbe 28:15-28
A căuta să împaci calea largă şi uşoară a propriei voinţe cu calea îngustă a ascultării de Domnul înseamnă a avea o umblare întortocheată, iar aceasta sfârşeşte cu un eşec sigur (v. 18). Scopul pe care-l urmăreşte un om, fie că este de a se îmbogăţi (v. 20), fie că este pur şi simplu de a câştiga o bucată de pâine (v. 21), constituie pentru el o ocazie (şi o scuză!) de a comite fărădelegi. „Scopul scuză mijloacele”, auzim spunându-se! Ce contrast faţă de Omul desăvârşit! În pustie, El a respins propunerea Ispititorului de a–Şi procura pâinea în alt fel decât primind–o de la Tatăl.
Versetele 22–27 arată cum prudenţa oamenilor conduce în diverse domenii la calcule greşite: pare mai iscusit să-ţi linguşeşti aproapele decât să–l mustri, dacă vrei să–i câştigi favoarea (mai târziu însă vei observa că a rezultat tocmai invers v. 23); înainte de a da altora, „bunul simţ” te povăţuieşte să te asiguri că ţie însuţi nu–ţi va lipsi nimic, iar unii ajung chiar până la a vorbi despre o „caritate bine planificată”! Promisiunea din versetul 27 pune însă binele nostru în legătură cu generozitatea noastră. Dumnezeu Se angajează să Se îngrijească de nevoile acelora care vor fi făcut dovada deopotrivă a dragostei şi a încrederii în El (Psalmul 41.1‑3).
Mana Zilnica 