Mana Zilnica

31 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și pieirea lui Ahazia a fost de la Dumnezeu, întrucât a venit la Ioram.

2 Cronici 22.7

Lecții din viața lui Ahazia (3) – Nevoia de a avea mintea înnoită

De la cine a primit Ahazia sfatul de a se duce la Ioram? De la casa lui Ahab (2 Cronici 22.5), nu de la Dumnezeu. Și care a fost rezultatul? Pieirea lui!

În lumea în care trăim există o mulțime de influențe rele. De fapt, apostolul Ioan ne spune că „lumea întreagă zace în cel rău” (1 Ioan 5.19). Acest lucru are consecințe practice: dacă nu sunt atent, lumea îmi va influența gândurile, afecțiunile și acțiunile. Avem însă nevoie să fim nu doar atenți, ci și să luăm inițiativa în a combate aceste capcane și influențe rele. Dar cum putem face acest lucru? Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă punctul de pornire în Romani 12.2: „Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită”. Trebuie să ne înnoim continuu mințile, adică felul de gândire. Suntem deja influențați, fără să ne dăm seama, de ceea ce ne înconjoară și de cultura în care trăim. Doar prin înnoirea minții putem discerne, pe de-o parte ceea ce este rău, iar pe de altă parte ceea ce este bine, plăcut și desăvârșit în ce privește voia lui Dumnezeu.

Care sunt mijloacele prin care mintea poate fi înnoită? Ele sunt foarte simple, însă absolut necesare. Primul este citirea Cuvântului lui Dumnezeu și preocuparea permanentă cu el (1 Timotei 4.13,15). Al doilea este timpul petrecut în rugăciune în prezența lui Dumnezeu (Coloseni 4.2); un astfel de timp ne va influența întreaga atitudine față de tot ceea ce ne înconjoară. Al treilea mijloc este părtășia cu copiii lui Dumnezeu, nu doar pentru activitățile sociale, ci mai ales pentru citirea Cuvântului și pentru rugăciune, pentru a ne încuraja și ajuta unii pe alții (Evrei 10.24,25).

Avem tendința să neglijăm lucrurile simple, de aceea să luăm seama astăzi și să facem ceea ce trebuie pentru înnoirea minților noastre!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Poruncește celor bogați în veacul de acum să nu se îngâmfe și să nu-și pună încrederea în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belșug, ca să ne bucurăm de ele; să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici.

1 Timotei 6.17,18

John Pierpont Morgan

Antreprenorul american John Pierpont Morgan (1837-1913) a fost considerat cel mai influent bancher al timpului său. El înființase o bancă și dobândise o avere uriașă, în principal prin preluarea și renovarea liniilor de cale ferată degradate. Se știa despre el că refuza orice fel de afacere speculativă.

Când Morgan a murit, pe 31 martie 1913, a lăsat un testament având 37 de articole. Acesta a fost tipărit integral, trei săptămâni mai târziu, în „New York Times”. Cel mai important dintre ele este articolul 1, în care scrisese: „Îmi predau sufletul în mâinile Mântuitorului meu, cu deplina siguranță că Acela care m-a mântuit și m-a spălat în sângele Său prețios mă va prezenta fără pată în fața tronului Tatălui meu ceresc. Și îi rog insistent pe copiii mei să țină și să apere, în toate situațiile și cu orice preț, învățătura divină că există ispășire deplină pentru păcat prin sângele și jertfa lui Isus Hristos și numai prin acestea”.

Morgan își pusese speranța nu „în nesiguranța bogățiilor”, ci în Dumnezeu și în moartea de ispășire a Fiului Său.

„Nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care l-ați moștenit de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos” (1 Petru 1.18,19).

Citirea Bibliei: Ieremia 12.1-17 · Luca 22.31-38

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE ÎNGRIJORA! – Fundația S.E.E.R. România

„Uitați-vă la păsările cerului… Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.” (Matei 6:26)

Domnul Isus ne spune: „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:26-33).

Dacă ai nevoie și de alte promisiuni biblice pe care să te bazezi, iată-le: „Temeţi-vă de Domnul voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!” (Psalmul 34:9). „Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.” (Psalmul 112:1-7).

Dumnezeu a menționat aceste promisiuni în Cuvântul Său ca să le putem citi ori de câte ori dorim, și citindu-le, să ne ridicăm deasupra îngrijorării și să ne trăim viața cu bucurie și încredere. Amin?!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 31:10-31

Acest admirabil portret al femeii virtuoase ne arată cum Înţelepciunea (însăşi viaţa lui Hristos) poate şi trebuie să fie pusă în practică în toate detaliile vieţii de zi cu zi şi de familie. Tinere creştine, fie ca Domnul să vă dea dorinţa de a-I fi Lui plăcute, asemănându-vă cu această femeie curajoasă, cinstită, cutezătoare! Ce anume o caracterizează? ~ ea este activă, veselă, energică, miloasă, înţeleaptă, binevoitoare. Câmpul ei de lucru este casa (citiţi Tit 2.4,5); podoaba ei: puterea şi demnitatea (v. 17, 25; comp. cu 1 Petru 3.3); scopul ei: să‑şi onoreze soţul, obiectul fericitului ei devotament (v. 23), şi să aducă roade pentru el (v. 16); secretul ei ~ acesta ne este dezvăluit abia în versetul 30: ea se teme de Domnul. Cu adevărat, o soţie atât de înzestrată, „cine poate găsi?”. O soţie înţeleaptă vine de la Domnul, răspunde capitolul 19.14.

Tot astfel şi voi, tinerilor, nu vă încredeţi într–o judecată făcută în pripă, nici într–una după aparenţe! „Farmecul este înşelător” şi a înşelat pe mulţi. Gingăşia trecătoare a unui chip este departe de a fi întotdeauna o reflectare a adevăratelor calităţi creştine. Şi nu uitaţi, la încheierea acestei cărţi, de îndemnul din capitolul 4.23: „Păzeşte–ţi inima mai mult decât tot ce se păzeşte”. Pentru că ea aparţine în primul rând Domnului!

30 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl, plin de har și de adevăr.

Și Isus creștea în înțelepciune și în statură și în har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Ioan 1.14; Luca 2.52

Gloriile Domnului Isus sunt trei la număr: cea personală, cea oficială și cea morală. Gloria personală Și-a învăluit-o, cu excepția cazurilor când credința a putut-o descoperi sau când ocazia o cerea. El Și-a acoperit și gloria oficială – n-a umblat prin țară ca Fiul divin din sânul Tatălui, nici ca Fiul lui David, având autoritatea deplină. Astfel de glorii au fost ascunse, pe măsură ce El a trecut prin împrejurările vieții de zi cu zi.

Gloria Lui morală însă n-a putut fi ascunsă. El nu putea fi mai puțin decât perfect în orice lucru – această perfecțiune Îi aparținea, El Însuși fiind perfecțiunea. Ea era prea strălucitoare pentru ochiul omenesc, iar omul a fost supus constant mustrării din partea ei. Însă ea a strălucit, indiferent dacă omul o putea suporta sau nu, și strălucește și acum pe fiecare pagină a celor patru Evanghelii.

S-a spus despre Domnul că umanitatea Sa fost perfect naturală în dezvoltarea ei. Acest lucru este foarte frumos și foarte adevărat, iar Luca 2.52 ni-l certifică. Nu a existat niciun progres nenatural în El – totul a fost o creștere într-o manieră și o rânduială perfectă. Înțelepciunea Sa a ținut pasul cu statura sau cu vârsta Sa. El a fost mai întâi Copil, apoi Bărbat. Mai târziu, ca Bărbat al lui Dumnezeu în lume, El a mărturisit despre lume că lucrările ei sunt rele (Ioan 7.7) și că lumea Îl ura. În astfel de circumstanțe a crescut El în har înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Însă, deși a existat progres în El, totuși n-a existat niciun nor, niciun lucru nepotrivit, nicio greșeală – în acest aspect, El S-a deosebit de toți oamenii.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căutați în cartea Domnului și citiți!

Isaia 34.16

Cum începem citirea Bibliei

Simon deschide la întâmplare Biblia pe care tocmai o primise în dar. Cartea Ezechiel! Pare a fi captivantă. Reușește să citească un capitol. Dar renunță, pentru că nu înțelege niciun cuvânt.

Martin, prietenul lui, află de problema lui Simon. „Profetul Ezechiel nu este ușor de înțeles, pentru că folosește un limbaj plin de simboluri. Trebuie să cunoști puțin istoria poporului Israel pentru a înțelege ce scrie acest profet. Începe mai bine să citești una dintre cele patru evanghelii. Aceste cărți ale Bibliei sunt mai ușor de înțeles de către un începător. Ele sunt chiar la începutul Noului Testament.”

Martin îi mai spune că este important ca, înainte să înceapă să citească Biblia, să-L roage pe Dumnezeu să îl ajute să înțeleagă ceea ce citește. Simon vrea să urmeze sfatul prietenului său.

Martin îi mai dă câteva detalii despre Biblie: „Cele cinci cărți ale lui Moise prezintă istoria de demult a oamenilor; de exemplu relatează despre Avraam, din care se trage poporul Israel. În Vechiul Testament, poporul Israel este un subiect important. A doua parte a Bibliei, Noul Testament, relatează despre urmașul cel mai important al lui Israel, care este totodată și Fiul lui Dumnezeu: Domnul Isus Hristos. În Noul Testament avem descrise: viața Lui, faptele Lui, moartea Lui, învierea Lui și înălțarea Lui la cer. Tot aici citim și despre răpirea Adunării (Bisericii). Epistolele Noului Testament ne arată cum putem trăi ca și creștini”.

Citirea Bibliei: Ieremia 11.1-23 · Luca 22.14-30

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TESTUL CREDINȚEI – Fundația S.E.E.R. România

„Pentru că… n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta…” (Geneza 22:16-17)

Dumnezeu nu-ți va cere ce nu ai, ci îți va cere poate vreodată tocmai ceea ce ai vrea atât de mult să păstrezi. De ce? Pentru a vedea dacă există ceva ce prețuiești sau de care depinzi mai mult decât de El.

Avraam a fost pus la încercare mai mult decât oricine din istorie. Însă el a trecut testul – și a fost atât de binecuvântat, cum foarte puțini alți oameni din istorie au fost. Și dacă crezi că și tu poți fi la fel ca Avraam, imaginează-ți că Dumnezeu îți spune: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.” (Geneza 22:2) Îți poți închipui întrebările care ți-ar bombarda mintea? Sentimentele și emoțiile care o vor lua razna? Nu e de mirare că Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23) și „tatăl tuturor celor care cred” (Romani 4:11). Și, după ce a trecut testul, Dumnezeu i-a spus următoarele: „Pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:16-18).

Așadar, dacă vrei să fii binecuvântat, trebuie să treci testul credinței!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 31:1-19

Cine era împăratul Lemuel? Nu-l mai găsim menţionat în nicio altă parte; tot ce cunoaştem despre acest tânăr prinţ sunt recomandările mamei sale, precum şi faptul că numele lui semnifică: „dat lui Dumnezeu”. „Ce (să-ţi spun) fiul promisiunilor mele!”, exclamă această femeie evlavioasă. Ca şi Ana cu privire la micul Samuel, şi ea îşi închină copilul Domnului, Celui care are toate drepturile asupra lui. În această calitate, ea s–a simţit apoi responsabilă de a-l instrui ca pe un adevărat nazireu. Istoria lui Israel a arătat unde-l pot târî femeile şi băutura pe un împărat (1 Împăraţi 11; 16.8,9). Lemuel este pus în gardă cu privire la aceste rele ameninţătoare (Eclesiastul 10.17; Osea 4.11). Apoi el primeşte îndemnuri pozitive: să fie susţinătorul tuturor celor dezmoşteniţi, purtătorul de cuvânt al celor muţi! Am putea cota acest rol ca fiind prea modest pentru un împărat. Aceste instrucţiuni însă conţin esenţa slujbei religioase, potrivit cu Iacov 1.27: să se păstreze neîntinat de lume (de zăpăceala ei, de murdăriile ei) şi să se ocupe de cei năpăstuiţi.

Tânărul Lemuel şi–a amintit cuvânt cu cuvânt de „profeţia cu care mama lui îl învăţa” (v. 1). Dacă şi voi aţi avut privilegiul de a fi educaţi de o mamă evlavioasă, fiţi atenţi să nu uitaţi niciodată învăţăturile din copilărie (cap. 1.8; 6.20,22)!

29 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă rugăm dar, fraților, pentru venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră împreună la El.

2 Tesaloniceni 2.1

Îi mulțumim lui Dumnezeu că noi, creștinii, nu trebuie să facem speculații cu privire la viitor. De exemplu, a fixa o dată pentru venirea Domnului este un lucru deopotrivă fantezist și iresponsabil. Mulți au încercat așa ceva și n-au făcut altceva decât să se discrediteze. Cuvântul lui Dumnezeu este singura noastră sursă sigură pentru cunoașterea viitorului. 2 Tesaloniceni 2 ne oferă o ordine inteligibilă a evenimentelor, potrivit cu precunoașterea și cu scopul lui Dumnezeu. Satan a căutat să zdruncine credința și să tulbure pacea credincioșilor din Tesalonic printr-o epistolă ca venind de la Pavel, în care era scris că persecuțiile și necazurile prin care ei treceau erau rezultatul direct al venirii Zilei Domnului, care ar fi fost prezentă atunci.

Dacă Ziua Domnului ar fi venit într-adevăr, atunci acești sfinți ar fi ratat răpirea. Pavel a scris această epistolă pentru a risipi norul înșelăciunii lui Satan și pentru a le oferi o schiță a evenimentelor viitoare. Mai întâi trebuia să aibă loc „venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă la El” (versetul 1). Apoi, după ce Adunarea avea să fie răpită, urma apostazia celor care mărturisiseră credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său (versetul 3). Această apostazie va pregăti calea pentru un al treilea eveniment, care este manifestarea și primirea omului păcatului, „care se împotrivește și se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuși se așază în templul lui Dumnezeu, prezentându-se pe sine că este Dumnezeu” (versetul 4).

Ultimul stadiu al creștinătății, după ce ea se va depărta complet de Dumnezeu, va fi acela de a se închina înaintea acestui om al păcatului, aducând astfel asupra ei judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Această taină a fărădelegii este deja la lucru, pregătind calea pentru acest «super-om», pe care lumea îl va admira și de care se va minuna. Toată această stare de lucruri va avea însă un sfârșit cumplit și înfricoșător. Aceste evenimente sunt detaliate în Apocalipsa, ultima carte a Bibliei.

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine dintre voi este înțelept și înțelegător? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii.

Iacov 3.13

Încurajările antrenorului (2)

Atitudinea încurajatoare a antrenorului, despre care am vorbit ieri, face trimitere la încurajările lui Dumnezeu. Optimismul și încurajările vin de la Dumnezeu. Noi, oamenii, facem adesea greșeli, ne împiedicăm și ne oprim din mers. Dacă ne îndreptăm ochii spre oameni, vom gusta amarul eșecului. Psalmistul putea spune: „Îmi ridic ochii spre munți … De unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul” (Psalmul 121.1,2). Chiar acum putem face ce a spus psalmistul.

Unii oameni gândesc că, dacă au greșit, trebuie să stea într-un colț plângându-și de milă. Când însă cineva este atent la încurajările Domnului scrise în Sfânta Scriptură și se ocupă cu ele, atunci totul se schimbă. Un astfel de om nu privește la partea negativă a lucrurilor, ci la partea pozitivă; el nu privește la spini, ci la trandafiri; el nu privește la nori, ci la Cel care este mai sus de nori și care a promis celor ce se încred în El că nu-i va părăsi niciodată.

Să ne încredem cu toții în Dumnezeu și în harul care a fost arătat în Fiul Său la cruce! Încurajările lui Dumnezeu ne vor ajuta să mergem mai departe pe calea vieții; ele sunt cel mai bun medicament pentru bunul nostru mers prin viață.

„V-am spus acestea ca să aveți pace în Mine. În lume aveți necaz, dar îndrăzniți: Eu am biruit lumea” (Ioan 16.33).

Citirea Bibliei: Ieremia 10.1-25 · Luca 22.1-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VREI SĂ AI SIGURANȚĂ FINANCIARĂ? – Fundația S.E.E.R. România

„Cel neprihănit este milos, şi dă.” (Psalmul 37:21)

Dorința ta de a avea siguranță financiară te poate descuraja să dăruiești. De ce? Pentru că fiecare bănuț pe care îl oferi te face să crezi că nu va mai contribui la protecția ta. Dar tocmai opusul este adevărat. Sentimentul nostru de libertate și siguranță crește când dăruim, deoarece dărnicia este o declarație a faptului că siguranța noastră financiară vine de altundeva, nu de la bancă sau din propria noastră vrednicie de a câștiga bani. Dărnicia este un act de încredere în Dumnezeu și este singura prin care putem învinge nesiguranța financiară. Gândește-te la toate lucrurile din viață asupra cărora exercităm un mic control, sau niciun control: boală, accidente, pierderea locului de muncă, situația economică… Nu e de mirare că ne simțim nesiguri!

Biblia spune: „Unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească.” (Proverbele 11:24) Pentru un om cu gândirea rațională pare un paradox, dar pentru oamenii care fac parte din Împărăția lui Dumnezeu pare perfect normal. Apostolul Pavel a lăsat scris: „cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună.” (2 Corinteni 9:6-8)

În mâna ta, un leu nu valorează decât… un leu! Dar când îl semeni în Împărăția lui Dumnezeu, el poate da naștere unei recolte bogate, de care poți beneficia atunci când ai o nevoie. Dărnicia este cu adevărat cheia siguranței financiare!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 30:15-33

Agur a observat şi a regrupat, pentru instruirea noastră, pe de o parte lucrurile periculoase sau odioase, iar pe de altă parte pe cele înţelepte sau frumoase. Pofta ochilor şi cea a cărnii cer şi una şi alta să fie satisfăcute: „Dă, dă”! Amândouă au aceeaşi mamă nesătulă: lipitoarea, adică această sete de bucurie lipită de fiecare om pentru a–i devora viaţa (v. 15, 16). La aceste pofte se adaugă mândria (1 Ioan 2.16); ea se manifestă în mai multe feluri, însă versetul 17, care trebuie privit cu maximă seriozitate de către toţi tinerii, pune în special accentul pe dispreţul faţă de autorităţi şi pe spiritul de independenţă. În paralel cu aceste principii ale lumii, versetele 18 şi 19 prezintă căile tainice ale lui Dumnezeu în judecată şi în dragoste.

Versetele 21–23 enumeră patru lucruri detestabile, deoarece răstoarnă ordinea stabilită de Dumnezeu. Apoi ne învaţă că înţelepciunea merge la pas cu conştientizarea propriei slăbiciuni, cu chibzuinţa, cu încrederea, cu comuniunea, cu simţământul nimicniciei (v. 24‑28), în timp ce frumuseţea este legată de umblare (v. 29–31). Câte lecţii învăţăm de la un om care se declară prost, dar pe care smerenia îl aşază cu siguranţă în rândul celor pe care Dumnezeu îi socoteşte înţelepţi! (1 Corinteni 1.26‑29; 2.12,13; 8.2).

28 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și acum vă îndemn să fiți cu voie bună, pentru că nu va fi nicio pierdere a vieții vreunuia dintre voi, ci numai a corăbiei. Pentru că un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc a stat lângă mine în noaptea aceasta, spunând: „Nu te teme, Pavele! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; și, iată, Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care sunt în corabie cu tine”. De aceea, bărbaților, fiți cu voie bună, pentru că am încredere în Dumnezeu, că va fi așa cum mi s-a spus.

Fapte 27.22-25

Pavel este la fel de calm în mijlocul furtunii, cum fusese înaintea guvernatorilor și a împăraților. Furtuna nu îl împiedică să audă glasul Dumnezeului al căruia era și căruia Îi slujea. În timpul încercării, oamenii se comportă adesea cu egoism, însă aici apostolul se gândește la siguranța celor care călătoreau împreună cu el. El îi asigură prin cuvântul lui Dumnezeu și îi încurajează să mănânce, nu fără a mulțumi el însuși pentru hrană înaintea tuturor (1 Timotei 4.4,5). După toate acestea și după pierderea corabiei, au ajuns în siguranță „la limanul dorit” (Psalmul 107.25-30).

Putem vedea în corabia purtată de furtună o imagine a Bisericii pe pământ. După ce a pornit pe o vreme bună, n-a durat mult și vântul încercărilor și al persecuțiilor s-a abătut asupra ei. Lipsa de hrană, o perioadă de întuneric gros, recurgerea la tot felul de măsuri aparent prudente – toate acestea au avut loc deoarece glasul apostolilor – în Cuvânt – nu a fost luat în seamă.

Se apropie ziua când va avea loc naufragiul final al creștinătății mărturisitoare. Domnul însă îi cunoaște pe cei ai Săi, care se află în mijlocul acestei mase de oameni care mărturisesc numele Său. Niciunul dintre cei pe care I i-a dat Tatăl nu va pieri (2 Timotei 2.19; Ioan 17.12). „Și așa a fost că toți au ajuns în siguranță la țărm” (Fapte 27.44).

J. Koechlin

SĂMÂNȚA BUNĂ

O privire prietenoasă înveselește inima, veștile bune întăresc oasele … Cel care ascultă mustrarea capătă pricepere.

Proverbe 15.30,32

Încurajările antrenorului (1)

La finala unui campionat de fotbal american, un jucător pe nume Roy l-a deposedat de minge pe un jucător advers, dar apoi, din neatenție, s-a îndreptat spre poarta echipei sale. Un coechipier a sesizat greșeala colegului său și l-a oprit la timp.

În pauza dintre reprize, jucătorii s-au îndreptat triști, cu capul plecat, spre vestiar. Antrenorul nu avea cuvinte de laudă cu privire la prima repriză. Roy s-a refugiat într-un colț al vestiarului și, ascunzându-și fața în mâini, a început să plângă ca un copil.

În timp ce se pregăteau să intre în repriza a doua, antrenorul a spus: „Echipa care a jucat în prima repriză va juca și în a doua repriză”. Toată echipa s-a îndreptat spre ieșire, cu excepția lui Roy. Antrenorul s-a îndreptat spre colțul în care se afla el și i-a zis: „Roy, nu ai auzit?”. Apoi a repetat instrucțiunile pe care le dăduse echipei. „Domnule antrenor, eu nu pot juca. V-am dezonorat atât pe dumneavoastră, cât și toată echipa. Nu pot da ochii cu publicul.”

Antrenorul și-a pus mâna pe umărul jucătorului, spunându-i: „Roy, du-te și joacă! Partida este jucată doar pe jumătate”. Inspirat de încrederea acordată de antrenor, Roy s-a întors pe teren și a jucat neașteptat de bine.

Încurajarea antrenorului l-a ajutat mult pe Roy, căci „o privire prietenoasă înveselește inima”!

Citirea Bibliei: Ieremia 9.1-26 · Luca 21.29-38

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI NEVOIE DE SUSȚINERE! – Fundația S.E.E.R. România

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2)

Dumnezeu a creat trupurile noastre fizice cu sisteme interne care se susțin unele pe altele.

La fel este și în relațiile noastre. Fiecare dintre noi are nevoie de susținere. Uneori, când oamenii ne dezamăgesc, spunem: „De acum înainte, nu va mai exista decât Dumnezeu și cu mine!” Este o mare greșeală! Oaia care pleacă din turmă ajunge să fie mâncată de lup. Satan te va izola pentru a te distruge. Biblia spune: „Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.” (Eclesiastul 4:12).

Studiile arată că persoanele care au parte de sprijin trăiesc mai mult, se recuperează mai rapid dintr-o boală și consideră că viața are sens. Sprijinul ne oferă un sentiment al conexiunii și al acceptării, iar acestea sunt nevoi de bază ale omului. Sprijinul ne oferă un perimetru în care putem fi vulnerabili, un loc în care ne putem simți în siguranță dacă spunem: „Nu știu” sau „Mă poți ajuta?” sau „Am nevoie de o îmbrățișare!” Acesta este sprijinul „după voia lui Dumnezeu”. Și dacă nu-l găsești în propria ta familie, întoarce-te la familia lui Dumnezeu.

Incă un gând: nu uita să-ți exprimi aprecierea față de cei ce te susțin! Dovada mulțumirii merge până acolo încât să poți spune: „Sunt recunoscător pentru ajutorul tău!” Sprijinul nu este o stradă cu sens unic! Sprijin înseamnă să ne purtăm „sarcinile unii altora.” Nu fi atât de absorbit de propriile tale probleme, încât să uiți că și ceilalți au probleme. Fă-ți timp pentru a te interesa de îngrijorările lor. Nimănui nu-i plac persoanele care doar consumă. Numai când intervine sprijinul reciproc, putem să creștem și să atingem potențialul pe care l-a pus Dumnezeu în viața noastră!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 30:1-14

Până aici Dumnezeu a vorbit prin Solomon, cel mai înţelept dintre înţelepţi. Ca pentru a arăta însă că această carte a Sa nu datorează nimic înţelepciunii omeneşti, El Se foloseşte de aici încolo de Agur, un om care recunoaşte despre sine însuşi că este „mai prost decât oricine”.

Prezentându–se astfel (v. 2) şi mărturisindu–şi în felul acesta neştiinţa, Agur începe prin a pune întrebări fundamentale: cine este Creatorul; cine este Fiul Său; cum se ajunge în cer? Pentru a răspunde la acestea, Dumnezeu a trebuit să Se reveleze, să coboare El Însuşi din cerul unde omul nu putea urca şi să comunice planurile Sale glorioase şi Cuvântul Său încercat (v. 5; comp. întrebările din v. 4 cu Ioan 3.13; Efeseni 4.10; Marcu 4.41 şi Luca 1.31,32).

Agur cunoştea duhul său mărginit şi, în acelaşi timp, că inima îi este înşelătoare şi de aceea Îi adresează lui Dumnezeu o dublă rugăciune:

1. ca deşertăciunea (umblarea după ale lui, după bunăvoinţa oamenilor) şi minciuna să fie îndepărtate de la el;

2. să rămână dependent, pentru că este conştient atât de riscurile bogăţiei, cât şi de cele ale sărăciei. Înţelepte cereri, care ne pot inspira şi pe noi!

Fără să–şi facă iluzii cu privire la sine, Agur cunoaşte, de asemenea, şi principiile lumii: răzvrătire, propria îndreptăţire, orgoliu, asuprire (v. 11-14). „Generaţia” noastră este oare mai bună faţă de a lui?

27 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat.

Psalmul 105.19

Cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați cu istoria lui Iosif. Acest patriarh iubit este adesea privit ca o imagine a lui Hristos, datorită suferințelor sale și a felului cum a fost înălțat de Dumnezeu în cele din urmă – o minunată zugrăvire a suferințelor și gloriilor lui Hristos Însuși.

Mai este un fel în care-l putem privi pe Iosif: ca pe un simplu om care a trecut printr-o lungă perioadă de încercări în viața sa. Atunci când privim la Iosif ca la o imagine a lui Hristos, se întâmplă să uităm că el a fost o persoană reală, cu suferințe și conflicte interne reale, însă, bineînțeles, cu un caracter minunat.

Psalmul 105 ne oferă un scurt rezumat al vieții lui Iosif și menționează un detaliu pe care nu-l găsim în relatarea din Geneza: „Până la timpul când s-a împlinit ce a spus, Cuvântul Domnului l-a încercat” (versetul 19). În visele sale, Dumnezeu îi spusese că avea să domnească, însă el nu avusese până atunci parte decât de o groapă și de o închisoare. Deși a fost adânc încercat, înălțarea sa avea să vină la timpul hotărât de Dumnezeu – la fel cum se va întâmpla și cu noi. În acest sens este spus că l-a încercat Cuvântul Domnului. A fost un test al credinței, ca să se vadă dacă el crezuse cu adevărat promisiunea care-i fusese făcută. Credința lui Iosif a fost încercată adânc, însă el nu și-a abandonat niciodată nădejdea în promisiunea primită.

Iosif este probabil cel mai strălucit exemplu cu privire la transformarea lucrurilor rele în lucruri bune. Iosif nici nu s-a amărât, nici nu a lăsat vreodată ca amărăciunea să prindă rădăcini în inima sa, ci s-a lăsat încercat, exersat și format de Cuvântul Domnului. De bună seamă că a avut întrebări – «Este promisiunea cu adevărat reală? Cum se va împlini ea? Când se va împlini ea?». Totuși, el a perseverat. Să ne încredem și noi cu tărie în promisiuni, chiar dacă suntem puși la grea încercare!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, pentru voi.

1 Tesaloniceni 5.18

Mânca miezul și arunca pe apă cojile!

Într-o zi, preotul satului se întâlnește cu moș Alexander, care i se plânge de greutățile vieții. „Zilele astea, dacă mă crezi, am mâncat pâine cu ceapă”, îi mărturisește mai mult văitându-se moș Alexander. — „Chiar așa? Nu mai ai vreo bucățică? Mi s-a făcut poftă!”, îi spune preotul și râd amândoi.

Apoi preotul îi povestește bătrânului: „Știi, moș Alexander, era un om așa, ca matale, care stătea pe malul unei ape și mânca miezul bobului, iar coaja o arunca pe apă. După un timp s-a săturat de boabe și s-a gândit: Ce necăjit sunt eu! Ia să mă duc pe malul apei, la vale, poate voi găsi pe vreunul care mănâncă mai bine. Și s-a dus mai la vale și s-a întâlnit cu un altul, tot călugăr ca și el, și i-a zis: Măi, frate, ce faci aici? Eu sunt așa de necăjit. — Dar ce-ai pățit? — Cu mâncarea este tare greu. Dar tu? — Vai, eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu, a zis celălalt. — Dar pentru ce? — Ascultă! Dumnezeu îmi trimite mâncare, în fiecare zi, la oră fixă. — Cum îți trimite? — Pe apă. Este o oră anumită când mă duc și vin niște coji de bob la vale și eu le iau și le mănânc. Și sunt așa de bucuros! Celălalt, când a auzit, i-a spus: Eu mănânc miezul bobului și arunc cojile pe apă!”.

Aceasta a fost o lecție pentru moș Alexander, cum de altfel este și pentru noi. De multe ori când ne vine să ne plângem de anumite situații, să ne uităm și la alții și să observăm că sunt în lipsuri mult mai mari. Poate prindem puțin curaj de a fi bucuroși cu starea în care ne aflăm și, mai presus de toate, de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ce ne dă.

Citirea Bibliei: Ieremia 8.1-22 · Luca 21.12-28

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUVÂNTUL SCRIPTURII DĂ VIAȚĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvântul lui Dumnezeu… lucrează şi în voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:13)

Când citești Cuvântul lui Dumnezeu, când îl crezi și îl pui în aplicare, este ca și cum niște semințe cresc în interiorul tău. Acele semințe au viață! În lumea plantelor, nu trebuie să înțelegi procesul prin care semințele cresc; trebuie doar să le uzi, să le hrănești și să le protejezi.

La fel este și cu Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel le-a scris tesalonicenilor: „l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:13) Să reținem expresia „care lucrează în voi”. Cuvântul lui Dumnezeu este independent; el nu are nevoie de altcineva ca să-l valideze. În relatarea din Noul Testament, când Domnul Isus mergea pe apă spre ucenicii Săi, Petru I-a zis: „Doamne… dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” (Matei 14:28). Și Domnul Isus i-a zis un singur cuvânt: „Vino!” (vers. 29), Iar Petru „a început să umble pe ape.” Ceilalți ucenici probabil că nu credeau că Petru poate umbla pe ape, și asta – pentru că ei nu știau, nu înțeleseseră Cine i-a vorbit lui Petru. Lor „li s-a părut că este o nălucă” (Marcu 6:49).

Fiecare dintre noi poate învăța o lecție de aici. Când Dumnezeu îți vorbește prin Cuvântul Său, nu te aștepta ca toți să înțeleagă, să fie de acord sau să te susțină. E normal să-ți dorești ca anumite persoane să vadă ce vezi tu, și să creadă în ce crezi tu… Dar prin acest verset, Dumnezeu ne atenționează că vom experimenta respingerea din partea acelora care nu înțeleg ce ne-a spus El.

Nu ți s-a întâmplat niciodată ca unii din jurul tău să-ți spună că „vezi năluci?” Dacă nu ai grijă, opinia oamenilor te poate face să te îndoiești de ceea ce ți-a spus Dumnezeu. Uneori, El îți confirmă prin alții ceea ce ți-a spus, dar alteori nu se întâmplă așa. Câtă vreme te hrănești din Cuvântul Său, și-l crezi, el îți dă putere și viață!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 29:15-27

„Nuiaua şi mustrarea dau înţelepciune”. Nuiaua poate fi folosită în sens propriu pentru copii sau poate îmbrăca toate formele disciplinei Domnului înspre ai Săi. Însă nu există pedeapsă mai rea pentru cineva decât să fie lăsat de capul lui (v. 15; Psalmul 81.12)!

Graba în cuvinte (v. 20), mânia (v. 22), mândria (v. 23) sunt la origine mai degrabă fărădelegi. În contrast însă cu cel dintâi Adam, versetul 23 ne îndreaptă privirile spre Isus. Drumul Lui de umilinţă fără egal are la capătul său gloria supremă (comp. cu Filipeni 2.5–11).

O altă cursă este întinsă de teama de om; aceasta nu poate merge însoţită de teama de Dumnezeu (v. 25). Căutând să fim plăcuţi oamenilor (sau să nu fim neplăcuţi lor), încetăm să fim plăcuţi Domnului. Câţi nu au fost antrenaţi la rău de tovarăşi răi cărora n–au avut îndrăzneala să le spună nu! Dacă trebuie să luăm o poziţie curajoasă şi ne temem de consecinţe, să ne încredem în Dumnezeu; El ne va aşeza „pe un loc apărat”.

În final, versetul 27 ne aminteşte că nu există nicio comuniune între dreptate şi fărădelege (2 Corinteni 6.14,15). Fie ca Dumnezeu pe noi să ne păzească în comuniunea Sa!

26 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

În ziua întâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte la el acasă, adunând din ce va fi câștigat.

1 Corinteni 16.2

V-ați întrebat vreodată de ce a ales Domnul prima zi a săptămânii în care cei credincioși să pună deoparte darurile lor materiale? A fost doar pentru că era o zi mai convenabilă pentru așa ceva?

Ziua întâi a săptămânii, ziua Domnului, este ziua în care El a înviat dintre cei morți. Ucenicii erau împreună în acea zi, iar Domnul li S-a arătat după învierea Sa. O săptămână mai târziu, din nou în prima zi a săptămânii, ucenicii fiind adunați laolaltă, Domnul li S-a arătat iarăși. A devenit astfel o practică a credincioșilor să se adune în prima zi a săptămânii și în acea zi să-și aducă aminte de Domnul, cu ocazia frângerii pâinii, lucru care a continuat până în zilele noastre.

Luând din pâine, ne aducem aminte de moartea Domnului pe cruce, de faptul că trupul Său a fost jertfit. Bând din pahar, ne aducem aminte că sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute în ce privește păcatul, fiindcă Domnul Și-a vărsat sângele, Și-a dat viața și a murit în locul nostru. Ne aducem aminte de „harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți” (2 Corinteni 8.9).

Pe măsură ce medităm la bogățiile, la sărăcia și la marea Sa jertfă, inimile noastre sunt atinse în prima zi a săptămânii și acesta este cel mai potrivit moment pentru a-I aduce darurile noastre. Dacă privirile inimii noastre sunt ațintite asupra Lui, dăruirea noastră nu va fi una mecanică, nici procentuală, nici un obicei obligatoriu, ci va fi un act al recunoștinței, o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu, un act de închinare.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că era fiu al bătrâneții lui; și i-a făcut o haină pestriță.

Geneza 37.3

Iosif, iubit de tatăl său

Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi. Și despre Domnul Isus se spune în cuvinte puține: „Tatăl Îl iubește pe Fiul” (Ioan 3.35). Această realitate a veșniciei a fost valabilă și atunci când Fiul lui Dumnezeu a devenit Om și a trăit pe pământ. În permanență, un râu de dragoste a curs din inima Tatălui către Fiul Său.

Noi știm că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii (Ioan 3.16). Dar numai un Om este Fiul dragostei Sale (Coloseni 1.13). El merită afecțiunea deosebită a Tatălui. Dumnezeu Însuși a făcut cunoscut aceasta. La botezul Domnului Isus, ca și pe muntele transfigurării, cerul s-a deschis și de acolo s-a auzit glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu preaiubit” (Matei 3.17; 17.5).

Tatăl i-a făcut lui Iosif o haină pestriță. Prin această haină specială, Iacov a arătat tuturor cât de mult îl prețuia pe fiul său Iosif. Ne ducem acum din nou cu gândul la mărturia divină de la Iordan și de pe munte, unde Domnul Isus a fost distins de Tatăl Său. În ambele situații, Tatăl a afirmat că „Și-a găsit desfătarea” în Fiul Său.

Isus Hristos, în care Tatăl deja din veșnicie Își găsise toată plăcerea, prin purtarea Lui desăvârșită ca Om I-a dat un nou motiv de a face cunoscut public prețuirea Sa.

„Tu ai iubit dreptatea și ai urât răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe însoțitorii Tăi” (Psalmul 45.7).

Citirea Bibliei: Ieremia 7.1-34 · Luca 21.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ÎȚI VORBEȘTE PRIN CUVÂNTUL SĂU! – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6:63)

Dumnezeu îți vorbește prin Cuvântul Său!

Domnul Isus a spus: „cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”, dar nu căuta doar acele versete care te fac să te simți bine. Pentru a crește în credință, trebuie să petreci timp în fiecare zi citind Sfânta Scriptură. Tu nu poți decide în mod arbitrar că un verset ți se aplică, iar altul nu. Pentru că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).

Pentru a avea profit în afaceri, trebuie să-ți cunoști afacerea amănunțit, altfel vei da faliment.

La fel este și în viața spirituală. Calea prin care poți avea izbândă, în viața ta de creștin, este să faci din cunoașterea Bibliei ocupația ta principală. Când se întâlnește Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă receptivă, ceva se va întâmpla! Să fii sigur că nu te vei îmbolnăvi niciodată prin expunerea prelungită la Scripturi! Dar dacă nu citești Biblia, nu vei auzi ce îți spune Dumnezeu. Vei depinde mereu de interpretarea altcuiva.

Poți să-ți imaginezi cum ar fi să comunici cu soțul tău sau cu soția ta în felul acesta? Cât crezi că ar rezista relația voastră?

Același principiu se aplică relației tale cu Dumnezeu. Așadar, astăzi – lasă-L pe Dumnezeu să-ți vorbească personal prin Cuvântul Său!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 29:1-14

În această carte, înţeleptul şi nebunul, cel drept şi cel rău, bogatul şi săracul, împăratul şi robul, precum şi multe alte personaje, sunt urmărite potrivit relaţiilor lor reciproce şi a responsabilităţii pe care o au înaintea lui Dumnezeu.

Versetele 1 şi 2 se racordează la capitolul 28. „Omul care, fiind mustrat des, îşi înţepeneşte grumazul, va fi zdrobit deodată”. Dacă mândria unui om nu este zdrobită, atunci el însuşi va fi cel zdrobit, deodată şi fără leac (fără îndreptare), împreună cu cel nedrept, omul lui Belial (cap. 6.15). Aceasta a fost soarta lui Faraon, a lui Saul, a lui Absalom. Este însă întotdeauna grav, chiar şi pentru un credincios, să dispreţuiască disciplina Domnului (Evrei 12.5).

„Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său” (v. 3). Atât de probat în familiile noastre, acest verset se aplică din cu atât mai multe raţiuni la familia lui Dumnezeu. Este bucuria Tatălui să–Şi vadă copiii iubind Înţelepciunea, care este Isus Hristos (2 Ioan 4; 3 Ioan 4).

Mai multe versete ne vorbesc despre dreptate. Ea este impusă într–un mod cu totul special guvernatorului sau împăratului (v. 4, 12, 14), însă toţi „cei drepţi” (v. 7, adică toţi cei îndreptăţiţi prin lucrarea lui Hristos) trebuie să ia aminte, cu simpatie, la cauza săracului.

Toate aceste învăţături se raportează în special la viaţa socială.

25 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

[Ahazia] a făcut rău în ochii Domnului, ca și casa lui Ahab, pentru că ei erau sfătuitorii lui după moartea tatălui său, spre pieirea lui.

2 Cronici 22.4

Lecții din viața lui Ahazia (2) – Cine ne sunt sfătuitorii?

Privind la ceea ce s-a întâmplat cu Ahazia, înțelegem că este foarte important să fim înconjurați de sfătuitori buni. Domnia lui Ahazia a fost scurtă, din cauza căilor lui rele. Cei din jurul său care îl sfătuiau erau din casa lui Ahab, iar mama sa a fost principalul său sfătuitor.

Cine sunt sfătuitorii noștri? La cine mergem atunci când avem nevoie de sfat și de călăuzire? Primim sfaturi de la casa lui Ahab? De la cei care nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și care n-au nicio relație cu El? Dacă așa stau lucrurile, atunci vom primi sfaturi potrivit „cunoștințelor elementare ale lumii” (Coloseni 2.8); vom primi înțelepciunea lumii, care este „pământească, naturală, diabolică” (Iacov 3.15). Sau oare ne îndreptăm către acei credincioși care sunt lipsiți de înțelepciunea și de experiența cu Domnul? Și într-un astfel de caz, ajutorul lor nu ne va fi de niciun folos.

Este foarte important să ne înconjurăm cu sfătuitori buni. Citim în Scriptură că „unuia i se dă, prin Duhul, cuvânt de înțelepciune; și altuia, cuvânt de cunoștință, potrivit aceluiași Duh” (1 Corinteni 12.8). Putem remarca două lucruri în acest verset. În primul rând, aceștia sunt exact sfătuitorii de care avem nevoie. Unul poate oferi un cuvânt de înțelepciune, iar altul un cuvânt de cunoștință, ambele de la Duhul lui Dumnezeu, astfel încât ceea ce se spune să fie potrivit cu Scriptura și cu gândul lui Dumnezeu. În al doilea rând, înțelegem că niciun om, nici chiar acela cu cea mai mare experiență cu Domnul, nu poate fi suficient pentru toate situațiile. De aceea este bine să avem în jur cât mai mulți sfătuitori buni.

Însă, mai presus de toate, să nu uităm că avem acces la Cel care este perfect de înțelept. Să mergem la Domnul Isus, pentru a primi „înțelepciune de sus” (Iacov 3.17), în vederea deciziilor de zi cu zi!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este un prieten care ține mai mult la tine decât un frate.

Proverbe 18.24

Singurătatea

Deși populația mondială este în continuă creștere, tot mai mulți oameni sunt singuri. Singurătatea provoacă multe suferințe sufletești și depresii. Prima cauză a singurătății este egoismul. Eu-l se află pe primul loc. Ce greu ne vine să ne gândim la aproapele, care poate nu are rude și este singur!

Ce-i drept, printre cei singuri sunt și mulți oameni în vârstă, care poate timp de decenii doar la ei înșiși s-au gândit, iar acum se plâng că nu au prieteni care să-i viziteze. Acesta este secerișul amar al comportamentului lor egoist. Dumnezeu ne cunoaște egoismul și vrea să ne vină în ajutor. El știe că această rădăcină rea este în inima omului de când a căzut în păcat și I-a întors spatele lui Dumnezeu. De aceea El L-a trimis pe pământ pe Fiul Său ca Răscumpărător. Isus Hristos a suferit și a murit la cruce pentru oamenii păcătoși. Acolo, Mântuitorul a fost atât de singur, cum nu a fost niciodată niciun om. În suferința Lui adâncă, El a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46). El a fost părăsit din cauza păcatelor noastre și a egoismului nostru.

Pentru cel care crede în Domnul Isus și în lucrarea Lui de răscumpărare, El vrea să fie nu numai Răscumpărător pentru veșnicie, ci și un Însoțitor fidel în fiecare zi. El este aproape de toți cei care cred și dragostea Sa Îl face să le vină în ajutor. Cine are o relație vie cu El nu mai este singur niciodată.

„Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, Tu mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă” (Psalmul 73.23,24).

Citirea Bibliei: Ieremia 6.1-30 · Luca 20.41-47

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MOȘTENIREA UNUI TATĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!” (Proverbele 20:7)

Cunoscutul autor și pastor Max Lucado scria: „Astăzi este prima oară când sărbătoresc Ziua tatălui fără să am tată! Timp de 31 de ani am avut unul dintre cei mai buni tați, dar acum este îngropat sub un stejar într-un cimitir din vestul statului Texas. E ciudat că nu se află aici, pentru că era mereu pe aproape. Vorbele sale nu erau o noutate; realizările sale, deși de admirat, nu erau extraordinare. Dar prezența sa era extraordinară! Pentru că era lângă mine, viața decurgea lin, viitorul era sigur și creșterea mea a fost ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie. Tatăl meu m-a învățat să mă bărbieresc, și să mă rog… M-a ajutat să memorez versete pentru Școala duminicală și m-a învățat că răul trebuie pedepsit și că neprihănirea își are propria răsplată. A modelat echilibrul fin dintre ambiție și auto-acceptare. Știam că dacă am nevoie de el, tatăl meu spunea „prezent”! Era asemenea căldurii focului dintr-un șemineu. Poate din această cauză, această Zi a tatălui este cam răcoroasă. Focul s-a stins. Vânturile vremii au înghițit o flacără frumoasă, lăsând în urma ei doar jarul auriu. Însă e ceva ciudat la acei cărbuni, dacă îi amesteci, flacăra se ivește și alungă răceala aerului, pentru a-mi aduce aminte că el este încă prezent!”

Să comparăm aceste cuvinte cu un interviu dat de actorul Gene Hackman, care spunea: „Aveam doar 13 ani, dar acea duminică dimineața îmi este încă vie în memorie. Mă jucam pe stradă când l-am văzut pe tatăl meu venind cu mașina și făcându-mi ușor cu mâna. Cumva am știut că acel gest însemna că pleacă pentru totdeauna. Până în ziua de astăzi, amintirea aceea este ca o fantomă care nu dă semne să dispară vreodată!”

Înțeleptul Solomon a spus: „Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el!”

Așadar, taților, ce moștenire vor primi copiii voștri, după ce voi nu veți mai fi?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 28:15-28

A căuta să împaci calea largă şi uşoară a propriei voinţe cu calea îngustă a ascultării de Domnul înseamnă a avea o umblare întortocheată, iar aceasta sfârşeşte cu un eşec sigur (v. 18). Scopul pe care-l urmăreşte un om, fie că este de a se îmbogăţi (v. 20), fie că este pur şi simplu de a câştiga o bucată de pâine (v. 21), constituie pentru el o ocazie (şi o scuză!) de a comite fărădelegi. „Scopul scuză mijloacele”, auzim spunându-se! Ce contrast faţă de Omul desăvârşit! În pustie, El a respins propunerea Ispititorului de a–Şi procura pâinea în alt fel decât primind–o de la Tatăl.

Versetele 22–27 arată cum prudenţa oamenilor conduce în diverse domenii la calcule greşite: pare mai iscusit să-ţi linguşeşti aproapele decât să–l mustri, dacă vrei să–i câştigi favoarea (mai târziu însă vei observa că a rezultat tocmai invers v. 23); înainte de a da altora, „bunul simţ” te povăţuieşte să te asiguri că ţie însuţi nu–ţi va lipsi nimic, iar unii ajung chiar până la a vorbi despre o „caritate bine planificată”! Promisiunea din versetul 27 pune însă binele nostru în legătură cu generozitatea noastră. Dumnezeu Se angajează să Se îngrijească de nevoile acelora care vor fi făcut dovada deopotrivă a dragostei şi a încrederii în El (Psalmul 41.1‑3).

24 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

În ceea ce a murit, a murit față de păcat o dată pentru totdeauna; iar în ceea ce trăiește, trăiește față de Dumnezeu.

Romani 6.10

Pentru o clipă, a părut că moartea Îl are în stăpânire pe Domnul și Mântuitorul nostru. Pentru a-L slăvi pe Dumnezeu, pentru a judeca păcatul, pentru a distruge puterea lui Satan și pentru a înfăptui eliberarea noastră, El a trebuit să coboare în moarte. Dacă pentru scurt timp a părut că Satan a triumfat, victoria este însă o dată pentru totdeauna de partea Domnului nostru. Înviat din morți, Hristos nu mai moare, moartea nu mai stăpânește asupra Lui și noi ne bucurăm de roadele biruinței Sale.

Dar cât L-a costat această victorie! Cât de cutremurător este gândul că Cel desăvârșit, sfânt și fără păcat a trebuit să fie făcut păcat, luând cauza noastră în mâna Sa, luând locul nostru pe deplin! Nu înseamnă că El personal ar fi putut vreodată să devină altceva decât era, dar, prin faptul că El, în har, S-a făcut de bunăvoie răspunzător în locul nostru, a trebuit ca Judecătorul divin să Se poarte față de El ca și cum El ar fi fost în acea stare în care ne găseam noi prin natura noastră, în păcat. Acesta a fost lucrul îngrozitor pus înaintea inimii Lui în Ghetsimani: a trebuit să moară pentru păcat, ca înlocuitor al nostru, să guste moartea în toată grozăvia ei, ca plată a păcatului.

Dumnezeu fie lăudat, lucrarea măreață este împlinită! Cel care odinioară a fost părăsit de Dumnezeu din cauza noastră domnește astăzi glorificat la dreapta lui Dumnezeu. „În ceea ce trăiește, trăiește față de Dumnezeu”; și putem spune bucuroși că și noi avem parte cu El în această viață.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sunt bine încredințat că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nicio altă creatură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos.

Romani 8.38,39

Pe morișcă gravase: „Dumnezeu este dragoste”

Un fermier a montat de frontonul șurii lui noi o morișcă de vânt pe care erau gravate cuvintele: „Dumnezeu este dragoste”. Omul care i-a făcut acoperișul l-a întrebat cu cinism: „Vreți să spuneți prin aceasta că dragostea lui Dumnezeu este capricioasă ca și vântul?”. — „Nu!”, a răspuns serios săteanul. „Dimpotrivă! Morișca de vânt îmi va aduce aminte tot timpul că dragostea lui Dumnezeu stă în spatele a toate – indiferent dacă bate o briză plăcută sau un vânt rece ca gheața.”

Mulți cred în bunătatea lui Dumnezeu atât timp cât nu au probleme și când totul le merge bine. Dar imediat ce se arată o furtună, ei nu mai vor să audă de un Dumnezeu al dragostei. Unii chiar au renunțat cu totul la El. Dacă te numeri printre acești oameni, atunci nu-L cunoști cu adevărat pe Dumnezeu. El Și-a arătat dragostea prin faptul că „L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Apostolul Pavel, cel care ne-a lăsat scris textul versetului de astăzi, știa bine ce vorbește. Deși încercările prin care trecea erau nespus de grele (2 Corinteni 11.23-27), el nu s-a îndoit niciodată de dragostea lui Dumnezeu. La fel ca Pavel, oricine crede poate experimenta astăzi că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8.28)! Să nu punem aceasta niciodată sub semnul întrebării!

Citirea Bibliei: Ieremia 5.1-31 · Luca 20.20-40

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ-ȚI ORDINE ÎN SUFLET! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!” (Isaia 43:18)

Toți avem „poduri” și „beciuri” emoționale, în care îngrămădim lucruri care nu ne sunt de folos.

La fel este și în relațiile noastre. E greu ca o relație să înflorească, dacă niciuna dintre părți nu aruncă gunoiul (mental și emoțional). Vorbim aici despre regrete, pe care le avem pentru greșelile din trecut; resentimente ascunse, cărora nu le dăm drumul pentru că avem impresia că celălalt ne-a greșit; dureri pe care le ascundem sub norii mâniei, ai scepticismului și ai izolării. Dacă ești genul de persoană care adună resentimente și care se agață de greșelile din trecut (chiar și de cele proprii), știi cum e să te simți copleșit de mizeria mentală și emoțională. A te „agăța” de suferințe, a alimenta resentimentele îți mănâncă sufletul, îți consumă fericirea și îți fură orice propășire. Asemeni sentimentului de vinovăție, acest gunoi te ține închis în trecut. Dacă un fost iubit te-a rănit și nu ai uitat niciodată, de fiecare dată când soțul sau soția ta îți face ceva asemănător, vei reacționa cu o fervoare nejustificată, ca și cum ar fi persoana care te-a rănit inițial. Prin urmare, soțul (sau soția ta) se supără și rămâne uimit(ă) de reacția ta exagerată la o greșeală mică, nesemnificativă… Nu vei ști ce ai în viața ta, ca să nu mai spunem că nu vei ști de ce ai nevoie, până când nu cureți mizeria trecutului, ca să poți experimenta binecuvântările prezentului.

Totul se reduce la ascultarea de aceste două versete:

1) „Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6:12), și

2) „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou” (Isaia 43:18-19).

Așadar, astăzi fă-ți ordine în suflet!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 28:1-14

Versetul 1 ne aduce aminte de spaimele anunţate ca pedeapsă asupra Israelului vinovat (Levitic 26.36‑38). În general, comportamentul unui om depinde de starea conştiinţei sale (v. 1). Dacă este vorba de o conştiinţă rea, omul va fi întotdeauna neliniştit şi va vedea pericole peste tot; dimpotrivă, dacă este bună, el va fi siguranţă şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (1 Ioan 3.21; Geneza 3.8).

Versetul 13 este fundamental: îi arată păcătosului calea pocăinţei şi a iertării. De asemenea, explică din ce cauză unii creştini nu fac niciun progres. Pentru a regăsi calea comuniunii cu Dumnezeu, este absolut necesar să‑şi mărturisească greşelile. Şi apoi, tot absolut necesar, este să le abandoneze, cu ajutorul Domnului. Dacă mărturisirea însă nu este făcută cinstit, am putea spune că echivalează cu a‑şi bate joc de Dumnezeu.

Pe scurt, multe lucruri pe care noi nu le înţelegem decurg din starea noastră morală. De exemplu, înţelepciunea adevărată este partea acelora care-L caută pe Domnul. Ei înţeleg totul (v. 5), în timp ce există oameni care nu încetează să pună aceleaşi întrebări, iar aceasta pentru că, în esenţă, Persoana lui Hristos nu are nicio valoare pentru ei.

Versetul 9 ne arată că ascultarea de Dumnezeu şi împlinirea rugăciunilor sunt legate una de alta (comp. cu Ioan 15.7).

23 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar Iehu n-a luat aminte să umble cu toată inima sa în legea Domnului Dumnezeului lui Israel.

[Ezechia] a făcut ce era drept în ochii Domnului … El s-a încrezut în Domnul Dumnezeul lui Israel … Și s-a alipit de Domnul și nu s-a depărtat de pe urma Lui și a păzit poruncile Lui.

2 Împărați 10.31; 18.3,5,6

Uneori învățăm mult din contrastele pe care Scriptura ni le prezintă.

Să privim la Iehu și la Ezechia. Din punct de vedere exterior, domnia lui Iehu pare să fi fost foarte prosperă. El a executat judecata lui Dumnezeu asupra casei lui Ahab și a stârpit închinarea la Baal în Israel. Citim despre tot ce a făcut el, despre puterea lui (versetul 34) și despre faptul că Iehu personal a recunoscut în cel puțin trei ocazii că ceea ce Domnul spusese a fost împlinit (2 Împărați 9.25,26; 9.36; 10.10). Totuși, este izbitor să vedem că el nu a luat seama să-și acorde viața cu voia Domnului și să umble după cuvintele Lui, din toată inima sa. Cât de solemn este ca cineva să recunoască puterea și autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și totuși să nu asculte de el!

Într-un minunat contrast, Ezechia „s-a alipit de Domnul” și „a păzit poruncile Lui”. Acest lucru nu înseamnă însă că domnia lui n-a fost presărată cu dificultăți și cu încercări. De fapt, știm că Ezechia a trebuit să treacă prin două încercări grele în aproximativ același timp, când armata asiriană a înconjurat Ierusalimul și când a fost bolnav și aproape de moarte. Nici noi astăzi nu trebuie să ne așteptăm să scăpăm de încercări și de dificultăți în viața noastră. Știm însă că Dumnezeu le folosește pentru binele nostru și pentru a-L forma pe Hristos în noi (Romani 8.28,29).

Ezechia a văzut puterea Dumnezeului său, atât prin distrugerea armatei asiriene, cât și prin vindecarea sa.

Cum stau lucrurile cu noi? Recunoaștem puterea și autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, dar fără să luăm seama să ascultăm de ceea ce el spune, asemenea lui Iehu? Sau ne alipim de Domnul în aceste zile din urmă, citim Cuvântul Său și ascultăm de el, asemenea lui Ezechia?

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel care a sădit urechea să n-audă? Cel care a întocmit ochiul oare să nu vadă?

Psalmul 94.9

Spune-I Lui în rugăciune

Pentru mulți oameni, rugăciunea se reduce la rostirea unor cuvinte învățate pe de rost. Dar a ne ruga înseamnă a ne adresa lui Dumnezeu așa cum vorbește un copil cu tatăl său.

Pe întreg pământul pot vorbi cu Dumnezeu miliarde de oameni în același timp, căci Lui nu-I scapă niciun gând, chiar niciunul. Mulți psalmi ai lui David întăresc această convingere: „Știi când stau jos și când mă scol; și de departe îmi pătrunzi gândul. Tu îmi cunoști cărarea și somnul și știi toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul” (Psalmul 139.2-4). „Din locașul Lui cel statornicit, El privește pe toți locuitorii pământului” (Psalmul 33.14).

A ne ruga înseamnă a-I prezenta lui Dumnezeu necazurile și nevoile noastre, înseamnă a avea siguranța că El ascultă și că răspunde după înțelepciunea Sa desăvârșită. El știe ce este bine pentru toți cei care I se adresează.

El ne vorbește prin Cuvântul Lui, Biblia, dar dorește ca și noi să-I vorbim, prin rugăciune. Dumnezeu este dragoste și de aceea El ne ascultă.

Domnul Isus este marele Mijlocitor prin intermediul Căruia omul are dreptul să-și îndrepte rugăciunile spre Dumnezeu. În același timp însă, El îi încurajează pe ai Săi să I se adreseze direct lui Dumnezeu, deoarece „Tatăl Însuși îi iubește” (Ioan 16.27).

Citirea Bibliei: Ieremia 4.1-31 · Luca 20.9-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ASCULTAREA ESTE O ARTĂ DUMNEZEIASCĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare…” (Evrei 11:17)

În cartea Geneza, capitolul 12, Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-și părăsească țara, familia și siguranța. Avraam L-a ascultat pe Dumnezeu, și a plecat într-o călătorie pe un drum necunoscut, spre un destin necunoscut, bazându-se doar pe încrederea în promisiunea lui Dumnezeu. Fără să ezite, patriarhul în vârstă de 75 de ani „a plecat, cum îi spusese Domnul” (Geneza 12:4). Derulăm rapid 25 de ani, și se naște Isaac, fiul promis care avea să împlinească promisiunea lui Dumnezeu că prin urmașii lui Avraam „toate neamurile pământului vor fi binecuvântate… drept răsplată că Avraam a ascultat de porunca Mea.” (Geneza 26:4-5). Apoi, Dumnezeu îi cere lui Avraam un lucru care îi sfâșie inima: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo…” (Geneza 22:2). Dar în aceeași ascultare de Dumnezeu, „Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă… şi a luat cu el… pe fiul său Isaac…” (Geneza 22:3) Binecuvântarea promisă de Dumnezeu era condiționată de disponibilitatea lui Avraam de a renunța la ce iubea el cel mai mult. A-l păstra pe Isaac ar fi fost un lucru firesc și de înțeles, dar ar fi scurtcircuitat binecuvântarea promisă!

Așadar, care este lucrul de care te agăți, și care blochează binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta? Copiii tăi, prieteniile tale, reputația ta, puterea ta, averile tale, confortul tău, obiceiurile tale? Disponibilitatea lui Avraam de a-l aduce jertfă pe Isaac a fost un act suprem de credință. „Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare.” Cum a reușit? Crezând „că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi…” (Evrei 11:19).

Avraam a crezut că ascultarea de Dumnezeu nu înseamnă să pierzi ceva, ci să primești ceva și mai bun! Și pentru tine poate fi la fel!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 27:14-27

Aceste versete tratează în special viaţa casnică şi prieteniile. Să fim foarte exigenţi când este vorba să ne alegem un prieten. Să ne asigurăm că împărtăşeşte aceeaşi credinţă cu noi, că vom avea împreună libertatea să stăm pe genunchi, că va fi capabil să ne învioreze faţa (v. 17). Prietenia însă nu este cu sens unic. Iar când ne plângem de lipsa de dragoste a altora, aceasta este întotdeauna o dovadă că noi manifestăm puţin din a noastră. Pentru că dragostea răspunde la dragoste (v. 19)!

Versetul 20 ne aminteşte că trăsătura caracteristică a ochilor este de a fi nesătui (1 Ioan 2.16), iar versetul 22 ne învaţă că nebunia este legată inseparabil de firea omenească (vezi şi cap. 22.15; Eclesiastul 9.3; Romani 3.11). Niciun fel de constrângere n-o poate înlătura într-un mod definitiv. Să fie aceasta o constatare prea pesimistă? Din nefericire, nu! Omul este într-o permanentă stare de răzvrătire împotriva Creatorului său, refuză harul oferit, nu încetează să acţioneze doar împotriva intereselor sale veşnice, şi să nu numim aceasta nebunie? Atunci cum să devină omul înţelept? Primind, prin Hristos, viaţa divină.

Versetele 23-27 ne vorbesc despre luarea–aminte a omului, despre bunurile pământeşti şi despre o cunună pieritoare. Creştini, să fim luători–aminte, însă pentru a ne asigura bunuri durabile (cap. 8.18; Luca 12.33) şi o cunună nepieritoare (1 Corinteni 9.25)!

22 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.

Evrei 13.13

Afară din tabără

Este minunat, într-adevăr, să intrăm în Locul Preasfânt, însă noi nu suntem nici tot timpul adunați laolaltă, nici singuri întotdeauna acasă. Noi trebuie să fim și pe stradă, iar acolo nu este Locul Preasfânt. Trăim aici, pe pământ, în pustie, și acesta nu este Locul Preasfânt. Se ridică întrebarea: dorim noi să fim cu El numai în cer, nu și aici pe pământ? Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că există numai un loc unde putem fi cu El, acolo unde trupul jertfelor pentru păcat erau arse, în afara taberei, în pustie.

Credeți că în această lume există vreun loc plin de onoare? Credeți oare că a fost crucea de pe Golgota un astfel de loc plin de onoare? Să reflectăm puțin la timpul când Domnul atârna acolo și a murit. Dacă cineva ar fi spus în acel moment: «Eu nu mai vreau să rămân în Ierusalim. Părăsesc templul; vreau să fiu cu El, cu Mântuitorul meu…», și s-ar fi așezat sub cruce, aceasta ar fi însemnat că s-ar fi făcut una cu El, cu Cel care a fost lepădat de întreaga lume, disprețuit și urât, și că ar fi lăsat în urmă tot ceea ce lumea onora, tot ceea ce era plăcere pentru lume.

Prin botez, noi am mărturisit: «Vrem să fim una cu Hristos cel mort. Vrem să stăm sub crucea pe care El atârnă; vrem să fim alături de Acela care a murit și care a fost omorât de către lume. Noi nu dorim să fim în Ierusalim. Vrem să fim acolo, în mormânt, unde este El, ca semn al disprețului, ca semn al Aceluia la care lumea nu se mai gândește». Când cineva este înmormântat, când stă într-un mormânt, atunci, pentru lume, el nu mai este prezent. Aceasta am mărturisit prin botez. Este însă așa și în realitate? Vrem noi oare ca, după ce am văzut lucrarea Domnului Isus, să fim în acest loc cu El, acolo unde El a înfăptuit minunata lucrare, la cruce, centrul urii, al lepădării și al disprețului acestei lumi?

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Credincios este Cel care a făcut făgăduința.

Evrei 10.23

Dumnezeu respectă ceea ce promite

Dacă ești în căutare după pacea interioară: „Oricine cere primește; cine caută găsește; și celui care bate, i se va deschide” (Luca 11.10).

Dacă ești copleșit de povara grea a vinei: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

Dacă ești apăsat de îngrijorări: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7).

Dacă ești bolnav: „Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său” (Romani 8.28).

Dacă îți cauți în rugăciune calea pe care să mergi: „Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui cu ochiul asupra ta” (Psalmul 32.8).

Dacă trebuie să treci prin valea umbrei morții: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11.25).

Dacă te temi de pericole: „Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până în veac” (Psalmul 121.7,8).

Citirea Bibliei: Ieremia 3.1-25 · Luca 20.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROSTEȘTE CUVINTE CARE ZIDESC! – Fundația S.E.E.R. România

„Eşti legat prin făgăduinţa gurii tale…” (Proverbele 6:2)

Stormie Omartian, autoarea seriei de succes „Puterea Rugăciunii” spunea: „La începutul umblării mele cu Domnul, spuneam multe lucruri negative: „Sunt o persoană ratată”, „Sunt o urâtă”, „Nimic nu-mi merge bine”, „Nimănui nu-i pasă de mine” ș.a.m.d. Apoi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a vorbit inimii mele: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21). Iar eu rosteam cuvinte de moarte, nu de viață! Aveam oricum complexe cu problemele mele de vorbire. Le-am avut din copilărie și am fost tachinată de colegi în toată perioada școlii. Când am fost suficient de matură ca să-mi permit ajutor profesionist, am lucrat cu un logoped. Am exersat zi de zi, an de an pentru a dobândi o oarecare îmbunătățire. Îmi pierdeam în continuare vocea la jumătatea oricărui discurs. „Nu voi fi niciodată în stare să vorbesc cum trebuie!” am strigat la un moment dat… Dar după ce am rostit aceste cuvinte, Domnul mi-a spus: „Tu aduci moarte peste situația ta, pentru că nu spui adevărul! Nu spune ce gândești sau ce pare a fi adevărat, rostește ce știi că este adevărul din Cuvântul Meu… pentru că „limba gângavilor va vorbi iute şi desluşit” (Isaia 32:4) și „Eu pun cuvintele Mele în gura ta…” (Isaia 51:16)”. La scurt timp după aceea, când am fost rugată să vorbesc la o întâlnire de femei, i-am dat lui Dumnezeu temerile și nemulțumirile mele, am rostit adevărul Său și nu am mai dat glas părerilor mele negative. Vorbirea mea a mers atât de bine, încât mi s-a deschis o ușă pentru lucrarea în public.

Biblia ne spune: „Eşti legat prin făgăduinţa gurii tale…” (Proverbele 6:2). Aici sunt incluse și vorbele pe care ți le spui ție însuți. Șterge cuvintele de deznădejde, de îndoială și de negativism din vocabularul tău. Pot părea inofensive, dar ele îți afectează trupul și sufletul. Spune cuvinte care să reflecte desăvârșirea pe care ți-o dorești!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 27:1-13

A ne lăuda cu ziua de mâine (v. 1) înseamnă a dispune de ea ca şi cum ne–ar aparţine: facem proiecte ferme, convenim angajamente la termen, încheiem garanţii pentru altul (v. 13). Să recitim ce ne spune Iacov în această privinţă (Iacov 4.13‑16). Pe de altă parte, acest verset 1 se adresează într–un mod cu totul special acelora care amână pentru mai târziu chestiunea mântuirii lor. 2 Corinteni 6.2 le repetă cu stăruinţă: „Iată, acum este ziua mântuirii!”.

Este plăcut să putem conta pe un prieten. Sfaturile sale afectuoase vin din inima sa şi o înveselesc pe a noastră (v. 9). Prietenul adevărat nu este însă acela care ne va spune întotdeauna cuvinte amabile; dimpotrivă, el va şti să–şi asume riscul de a ne adresa o mustrare, chiar dacă orgoliul nostru va trebui să fie rănit (v. 5, 6). Astfel este Isus, Prietenul credincios. El ne iubeşte prea mult pentru a ne menaja. Chirurgii sunt deseori nevoiţi să facă tăieturi mari pentru a ajunge la organele din interior şi pentru a extirpa răul. Tot aşa este şi în sens spiritual: „Bătăile care rănesc curăţă răul, şi loviturile, cămările sufletului” (cap. 20.30). Să acceptăm fără cârtire aceste răniri necesare, recunoscând în ele mâna blândă şi sigură a Prietenului nostru suprem!