27 Martie 2023
Până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat.
Psalmul 105.19
Cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați cu istoria lui Iosif. Acest patriarh iubit este adesea privit ca o imagine a lui Hristos, datorită suferințelor sale și a felului cum a fost înălțat de Dumnezeu în cele din urmă – o minunată zugrăvire a suferințelor și gloriilor lui Hristos Însuși.
Mai este un fel în care-l putem privi pe Iosif: ca pe un simplu om care a trecut printr-o lungă perioadă de încercări în viața sa. Atunci când privim la Iosif ca la o imagine a lui Hristos, se întâmplă să uităm că el a fost o persoană reală, cu suferințe și conflicte interne reale, însă, bineînțeles, cu un caracter minunat.
Psalmul 105 ne oferă un scurt rezumat al vieții lui Iosif și menționează un detaliu pe care nu-l găsim în relatarea din Geneza: „Până la timpul când s-a împlinit ce a spus, Cuvântul Domnului l-a încercat” (versetul 19). În visele sale, Dumnezeu îi spusese că avea să domnească, însă el nu avusese până atunci parte decât de o groapă și de o închisoare. Deși a fost adânc încercat, înălțarea sa avea să vină la timpul hotărât de Dumnezeu – la fel cum se va întâmpla și cu noi. În acest sens este spus că l-a încercat Cuvântul Domnului. A fost un test al credinței, ca să se vadă dacă el crezuse cu adevărat promisiunea care-i fusese făcută. Credința lui Iosif a fost încercată adânc, însă el nu și-a abandonat niciodată nădejdea în promisiunea primită.
Iosif este probabil cel mai strălucit exemplu cu privire la transformarea lucrurilor rele în lucruri bune. Iosif nici nu s-a amărât, nici nu a lăsat vreodată ca amărăciunea să prindă rădăcini în inima sa, ci s-a lăsat încercat, exersat și format de Cuvântul Domnului. De bună seamă că a avut întrebări – «Este promisiunea cu adevărat reală? Cum se va împlini ea? Când se va împlini ea?». Totuși, el a perseverat. Să ne încredem și noi cu tărie în promisiuni, chiar dacă suntem puși la grea încercare!
B. Reynolds
Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, pentru voi.
1 Tesaloniceni 5.18
Mânca miezul și arunca pe apă cojile!
Într-o zi, preotul satului se întâlnește cu moș Alexander, care i se plânge de greutățile vieții. „Zilele astea, dacă mă crezi, am mâncat pâine cu ceapă”, îi mărturisește mai mult văitându-se moș Alexander. — „Chiar așa? Nu mai ai vreo bucățică? Mi s-a făcut poftă!”, îi spune preotul și râd amândoi.
Apoi preotul îi povestește bătrânului: „Știi, moș Alexander, era un om așa, ca matale, care stătea pe malul unei ape și mânca miezul bobului, iar coaja o arunca pe apă. După un timp s-a săturat de boabe și s-a gândit: Ce necăjit sunt eu! Ia să mă duc pe malul apei, la vale, poate voi găsi pe vreunul care mănâncă mai bine. Și s-a dus mai la vale și s-a întâlnit cu un altul, tot călugăr ca și el, și i-a zis: Măi, frate, ce faci aici? Eu sunt așa de necăjit. — Dar ce-ai pățit? — Cu mâncarea este tare greu. Dar tu? — Vai, eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu, a zis celălalt. — Dar pentru ce? — Ascultă! Dumnezeu îmi trimite mâncare, în fiecare zi, la oră fixă. — Cum îți trimite? — Pe apă. Este o oră anumită când mă duc și vin niște coji de bob la vale și eu le iau și le mănânc. Și sunt așa de bucuros! Celălalt, când a auzit, i-a spus: Eu mănânc miezul bobului și arunc cojile pe apă!”.
Aceasta a fost o lecție pentru moș Alexander, cum de altfel este și pentru noi. De multe ori când ne vine să ne plângem de anumite situații, să ne uităm și la alții și să observăm că sunt în lipsuri mult mai mari. Poate prindem puțin curaj de a fi bucuroși cu starea în care ne aflăm și, mai presus de toate, de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ce ne dă.
Citirea Bibliei: Ieremia 8.1-22 · Luca 21.12-28
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUVÂNTUL SCRIPTURII DĂ VIAȚĂ! – Fundația S.E.E.R. România
„Cuvântul lui Dumnezeu… lucrează şi în voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:13)
Când citești Cuvântul lui Dumnezeu, când îl crezi și îl pui în aplicare, este ca și cum niște semințe cresc în interiorul tău. Acele semințe au viață! În lumea plantelor, nu trebuie să înțelegi procesul prin care semințele cresc; trebuie doar să le uzi, să le hrănești și să le protejezi.
La fel este și cu Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel le-a scris tesalonicenilor: „l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.” (1 Tesaloniceni 2:13) Să reținem expresia „care lucrează în voi”. Cuvântul lui Dumnezeu este independent; el nu are nevoie de altcineva ca să-l valideze. În relatarea din Noul Testament, când Domnul Isus mergea pe apă spre ucenicii Săi, Petru I-a zis: „Doamne… dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” (Matei 14:28). Și Domnul Isus i-a zis un singur cuvânt: „Vino!” (vers. 29), Iar Petru „a început să umble pe ape.” Ceilalți ucenici probabil că nu credeau că Petru poate umbla pe ape, și asta – pentru că ei nu știau, nu înțeleseseră Cine i-a vorbit lui Petru. Lor „li s-a părut că este o nălucă” (Marcu 6:49).
Fiecare dintre noi poate învăța o lecție de aici. Când Dumnezeu îți vorbește prin Cuvântul Său, nu te aștepta ca toți să înțeleagă, să fie de acord sau să te susțină. E normal să-ți dorești ca anumite persoane să vadă ce vezi tu, și să creadă în ce crezi tu… Dar prin acest verset, Dumnezeu ne atenționează că vom experimenta respingerea din partea acelora care nu înțeleg ce ne-a spus El.
Nu ți s-a întâmplat niciodată ca unii din jurul tău să-ți spună că „vezi năluci?” Dacă nu ai grijă, opinia oamenilor te poate face să te îndoiești de ceea ce ți-a spus Dumnezeu. Uneori, El îți confirmă prin alții ceea ce ți-a spus, dar alteori nu se întâmplă așa. Câtă vreme te hrănești din Cuvântul Său, și-l crezi, el îți dă putere și viață!
de Jean Koechlin
Proverbe 29:15-27
„Nuiaua şi mustrarea dau înţelepciune”. Nuiaua poate fi folosită în sens propriu pentru copii sau poate îmbrăca toate formele disciplinei Domnului înspre ai Săi. Însă nu există pedeapsă mai rea pentru cineva decât să fie lăsat de capul lui (v. 15; Psalmul 81.12)!
Graba în cuvinte (v. 20), mânia (v. 22), mândria (v. 23) sunt la origine mai degrabă fărădelegi. În contrast însă cu cel dintâi Adam, versetul 23 ne îndreaptă privirile spre Isus. Drumul Lui de umilinţă fără egal are la capătul său gloria supremă (comp. cu Filipeni 2.5–11).
O altă cursă este întinsă de teama de om; aceasta nu poate merge însoţită de teama de Dumnezeu (v. 25). Căutând să fim plăcuţi oamenilor (sau să nu fim neplăcuţi lor), încetăm să fim plăcuţi Domnului. Câţi nu au fost antrenaţi la rău de tovarăşi răi cărora n–au avut îndrăzneala să le spună nu! Dacă trebuie să luăm o poziţie curajoasă şi ne temem de consecinţe, să ne încredem în Dumnezeu; El ne va aşeza „pe un loc apărat”.
În final, versetul 27 ne aminteşte că nu există nicio comuniune între dreptate şi fărădelege (2 Corinteni 6.14,15). Fie ca Dumnezeu pe noi să ne păzească în comuniunea Sa!
Mana Zilnica 