Mana Zilnica

Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Galateni 2.20

„Isus cunoaște drumul tău!” (4)

Bolnava s-a bucurat mult să audă ceva despre Mântuitorul. Ea a spus: „Deschideți ușa, ca să audă și ceilalți despre Domnul Isus”. Se gândea la rudele ei din cealaltă cameră.

Discuția nu i-a plăcut soțului ei. El încerca să o încurajeze pe soția lui, spunându-i că se va însănătoși. „În curând va veni primăvara și atunci vei putea ședea afară la soare. Eu voi planta multe flori și tu te vei recupera, te vei însănătoși.” Cu o privire tristă, ea a spus: „Nu cred că mă voi face bine. Domnul Isus mă va lua la Sine”. Soțul era deznădăjduit. „Hilde”, i-am spus eu, „noi am dori mult să mai rămâi cu soțul și cu băiatul tău; dar, dacă tu ai dreptate că Domnul Isus te va chema, știi sigur că totul este în ordine?” – „O, da, știu foarte bine că Domnul Isus a suferit pentru mine și a murit la Golgota. El mi-a iertat toate păcatele. Oh, și am avut așa de multe păcate!”

Am fost atât de bucuros auzind această mărturisire clară. Înaintea porților veșniciei, totul este realitate pură. Mulți au mărturisit că s-au hotărât pentru Domnul Isus și totuși unii dintre ei au avut un sfârșit trist. Nu s-a văzut la ei că aveau o viață nouă. Nu știm dacă în inima unor astfel de oameni a avut loc cu adevărat o naștere din nou. Dar Hilde se întorsese cu adevărat la Dumnezeu și ea avea siguranța binecuvântată: Isus este al meu!

Citirea Bibliei: Neemia 10.1-39 · Proverbe 15.23-33

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ DOVADĂ DE BUNĂTATE (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” (Romani 12:21)

Este foarte ușor să uiți de ce te-a mântuit Dumnezeu, ce te-a chemat să faci și cum trebuie să trăiești. Așa că, ia aminte la acest ghid ceresc de bună purtare (Romani 12:9-21): „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă, „dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” Așadar, dacă ești mântuit – așa trebuie să trăiești! Nu te speria, nu ești singur! Îndrăznește… orice călătorie – oricât de grea sau lungă – începe cu primul pas! Azi, dă dovadă de bunătate!

de Jean Koechlin

Psalmul 80

În încheierea Psalmului 79, Israel Îi amintea lui Dumnezeu că este turma păşunii Sale; acum Psalmul 80 se deschide invocându-L pe Păstorul lui Israel. Asemeni unor oi risipite, incapabile să-şi regăsească drumul, cei credincioşi strigă: „Dumnezeule, întoarce-ne” (v. 3,7,19). Această lucrare de restaurare după un timp de rătăcire face parte din grija bunului nostru Păstor (Psalmul 23.3).

„Fă să strălucească splendoarea feţei Tale!” cere rămăşiţa iudaică din adâncul necazului ei. Efraim, Beniamin şi Manase erau seminţiile care mergeau, sub steagul lor, imediat în urma chivotului, imagine a lui Hristos (Numeri 10.22-24).

Începând cu versetul 12, credincioşii se întreabă miraţi: De ce a dat Dumnezeu pradă jafului şi focului acest butuc, pe Israel, pe care l-a transportat din Egipt şi l-a sădit cu atâta grijă? Domnul răspunde în Isaia 5.4 tot cu un „de ce”: „De ce, când Mă aşteptam (de la via Mea) să facă struguri, a făcut struguri sălbatici?”

În contrast însă cu viţa lui Israel, neroditoare în ciuda tuturor eforturilor divinului Viticultor, Ioan 15 ne prezintă „adevărata viţă”, pe Hristos. În Psalmul nostru (v. 17), El este deja introdus ca „Omul dreptei” (de la dreapta) lui Dumnezeu şi ca „Fiul Omului”, nume sub care Îl găsim deseori în evanghelii.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 feb. 2022

16 Februarie 2022

Învingătorului îi voi da din mana cea ascunsă.

Apocalipsa 2.17

Promisiunile făcute biruitorilor (4) – Mana ascunsă

Această promisiune cu privire la „mana cea ascunsă” este extrem de prețioasă, iar împlinirea ei va fi savurată de toți cei sfinți în ziua gloriei cerești. Mana este o imagine a Fiului lui Dumnezeu, care a coborât din cer. Dumnezeu dăduse mana poporului Său în pustie, însă aceea nu fusese adevărata pâine din cer (Ioan 6.30-33; Exod 16.4-36). Domnul Isus le-a spus iudeilor că, în realitate, El este „pâinea cea vie care a coborât din cer” (Ioan 6.51). Vedem deci că mana este o imagine a Domnului Isus Hristos în umanitatea Sa – o imagine a Celui care a coborât din cer și S-a identificat cu noi în împrejurările din pustia acestei lumi. Credinciosul are acum privilegiul minunat de a se hrăni cu această mană în fiecare zi, în măsura în care se bucură de Hristos, așa cum este El revelat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Versetul nostru vorbește însă de promisiunea de a mânca „mana cea ascunsă”, atunci când vom fi în cer. Când israeliții au străbătut pustia, s-au hrănit cu mana pe care o adunau în fiecare zi, însă li s-a poruncit de asemenea să pună niște mană într-un „vas de aur” (Exod 16.33; Evrei 9.4). Această mană trebuia păstrată în cort, „înaintea Domnului”. Vasul de aur a fost pus în chivotul legământului, în Locul Preasfânt.

Semnificația acestui lucru este simplă: în cer va exista o prospețime a savurării a tot ceea ce Hristos a experimentat pe pământ. Aici jos, pe pământ, carnea ne împiedică să avem o apreciere deplină a lucrurilor prin care Hristos a trecut, însă în cer vom mânca din mana ascunsă și vom avea astfel o părtășie mai intimă cu tot ceea ce au însemnat pentru El toate împrejurările de pe pământ prin care a trecut. Iubiți credincioși, ne vom bucura de harul care L-a făcut să vină aici pe pământ mai mult decât ne-am putea închipui acum!

B. Reynolds

O, adâncul bogăției, înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!

Romani 11.33

„Isus cunoaște drumul tău!” (3)

Trecuseră vreo două luni de la acea seară importantă. Într-o zi, când am ajuns acasă, am găsit pe masa din bucătărie un bilet pe care soția mea scrisese: „Hilde este foarte bolnavă. Vino numaidecât acolo, eu sunt la ea!”. M-am îndreptat repede către adresa indicată. Era locuința părinților ei.

Când am intrat, am văzut pe fața bolnavei umbra morții. Era posibil? Cât de mult se schimbase în câteva zile! La patul ei ședeau soțul, fiul lor și soția mea. Pe noptieră era cartonașul pe care îl înrămase: Isus cunoaște drumul tău!

Să fie această boală grea un drum pe care tot Dumnezeu o ducea? Să fie voia Lui ca ea să nu se mai însănătoșească? Înainte de pocăință, Hilde mersese pe propriul ei drum, care ar fi dus-o inevitabil în pierzarea veșnică. Acum însă era condusă de Acela care a făcut totul pentru ea la Golgota. Cât de grele și de spinoase sunt deseori căile Lui! Dar ele sunt întotdeauna o binecuvântare, chiar și atunci când omul nu le poate înțelege. Calea spre El trece aici prin dureri!

Cel ce te călăuzește neîncetat Crezi că azi nu te zărește pe un drum greu?

Chiar pe căi întunecate, Mângâierea-ți dăruiește,

Lângă tine-n grele clipe este chiar El!

—S. D. Cartes

Citirea Bibliei: Neemia 9.26-38 · Proverbe 15.12-22

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ TOT CE POȚI CA SĂ FII BUN! – Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele unui înţelept sunt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea.” (Eclesiastul 10:12)

Esop, renumitul fabulist grec din antichitate, a spus: „Niciun act de bunătate, indiferent cât este de mărunt, nu este în zadar!”

Iar un pastor consemna: „Te costă să fii lipsit de bunătate, dar când ești bun ești răsplătit!”

Acum, să ne-nțelegem: să fii bun nu înseamnă să tolerezi răul și păcatul, ori să refuzi să înfrunți problema pentru a fi „corect politic”. Când valorile afirmate de Dumnezeu în Cuvântul Său – Biblia – sunt încălcate, este obligatoriu să-i confruntăm pe oameni. Însă trebuie s-o faci întotdeauna într-un mod plăcut. O atitudine calmă va avea întotdeauna un efect mai mare decât un comentariu dur. După cum spune proverbul românesc: „Vorba dulce multe-aduce, vorba rea totu-ți ia!” Poți să-ți exprimi punctul de vedere într-un spirit de bunătate și chiar cu simțul umorului. Nu fi ca acel om care stătea la rând ca să-și cumpere un bilet de avion. Când a ajuns la ghișeu, el a spus: „Aș vrea să cumpăr un bilet până la New York.” Agentul i-a spus: „Nici o problemă, câte bagaje aveți?” Pasagerul a răspuns: „Am trei.” Agentul l-a întrebat: „Doriți să le trimit pe toate trei la New York?” Bărbatul a răspuns ironic: „Nu, vreau să trimit primul bagaj la Phoenix, pe al doilea la Seattle și pe al treilea la Londra.” Înmărmurit, funcționarul s-a uitat la el și i-a zis: „Îmi pare rău, domnule, dar nu putem face asta.” Bărbatul a întrebat zâmbind sarcastic: „Nu văd de ce nu; tocmai asta ați făcut săptămâna trecută.”

Întotdeauna îți vei exprima mai eficient punctul de vedere pe un ton blajin decât pe unul caustic. Nu uita: „Cuvintele unui înţelept sunt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea.” Dacă ești serios în trăirea ta în acord cu învățăturile din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci – încearcă mereu să fii bun!

de Jean Koechlin

Psalmul 79

Acest psalm ne dezvăluie sentimentele şi rugăciunile rămăşiţei lui Israel când naţiunile „au năvălit” în Palestina şi „au profanat templul” (v. 1).

Credincioşii se plâng: au ajuns de râs şi de batjocură pentru vecinii lor (v. 4; comp. cu Psalmii 80.6 şi 44.13). În ţările noastre, în care, în loc de prigoana de odinioară, avem parte de toleranţă religioasă, batjocura continuă să fie o armă modernă de persecuţie. Credinciosul care dă mărturie de credinţă va fi tratat uneori ca fanatic, ca orgolios sau ca vizionar. Şi nu vom fi cruţaţi de aceasta, chiar dacă dorim să rămânem separaţi de lume. În acelaşi timp, în plus faţă de vrăjmaşii din afară, credinciosul neeliberat se poate confrunta şi cu acuzatori din însuşi lăuntrul său. Sunt vechile fărădelegi care-i revin în minte, deoarece încercarea dă adesea ocazie unei apăsătoare cercetări de conştiinţă. Atunci sufletul care-şi simte mizeria (v. 8b) face apel la îndurarea de sus: „Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău” şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău” (v. 9). Chiar dacă poziţia noastră ca răscumpăraţi este mult diferită de cea a rămăşiţei iudeilor, Dumnezeu şi pe noi tot datorită acestui Nume ne iartă păcatele şi ne curăţă de orice nedreptate pentru că El este credincios şi drept faţă de Fiul Său, Isus Hristos (1 Ioan 1.9).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 feb. 2022

15 Februarie 2022

În ea vă bucurați mult, deși, pentru puțin, acum, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări.

„Să trecem dincolo!” … Și s-a făcut o furtună puternică de vânt și valurile loveau în corabie.

1 Petru 1.6; Marcu 4.35,37

În Psalmul 77, fiii lui Asaf au dat glas plângerii lor înaintea Domnului. Ei treceau prin dificultăți și credeau că Dumnezeul lor îi uitase sau poate chiar îi abandonase.

Și noi trecem deseori prin astfel de experiențe. Întâmpinăm dificultăți și ne întrebăm unde este Domnul și de ce îngăduie El să trecem prin astfel de lucruri. Ne întrebăm dacă nu cumva am păcătuit – și, într-adevăr, este bine să ne așezăm în lumina cercetătoare a lui Dumnezeu în astfel de momente. Totuși, se poate să nu fie o chestiune de păcat. Ne aducem aminte că Domnul, când era aici pe pământ, le-a spus ucenicilor Săi: „Să trecem dincolo!”. Dar, pe când se aflau în mijlocul lacului, vântul și valurile le erau atât de potrivnice, încât se temeau că se vor scufunda. Atunci au strigat la Domnul, care dormea în partea dinapoi a corabiei, și L-au întrebat dacă Lui într-adevăr Îi păsa că ei piereau.

Nu spunem și noi câteodată astfel de lucruri sau cel puțin le gândim? Să remarcăm însă această scurtă expresie din 1 Petru 1.6: „dacă trebuie”. Ea ne ajută să înțelegem că Domnul știe că este necesar ca noi să trecem prin astfel de experiențe. Deci, dacă suntem încercați, El are un scop și un plan pentru noi. Încercarea poate că nu este din cauza păcatului, însă El dorește ca autenticitatea credinței noastre să fie dovedită. El dorește să ne facă tot mai mult asemenea chipului Său, pentru gloria și pentru onoarea Sa. Știm că marea S-a potolit la cuvintele Lui, de aceea să ne încredem în El, să ne supunem Lui, fiindcă El știe ce este cel mai bine pentru noi.

A. Blok

Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.

Ioan 3.3

„Isus cunoaște drumul tău!” (2)

În timpul discuției cu cei doi credincioși, după ora de rugăciune, Hilde a recunoscut că, din cauza păcatelor ei, era foarte neliniștită. Avusese o viață agitată. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu și-a recunoscut starea ei pierdută. Lacrimile îi curgeau pe obraji. Smerindu-se adânc și pocăindu-se, ea a înțeles harul pe care crucea de la Golgota i-l oferea. A mai înțeles, prin credință, că Isus a murit pentru ea!

Atât în cer, cât și în inimile acelora care erau prezenți acolo, a fost mare bucurie pentru o păcătoasă care s-a întors la Dumnezeu. Hilde era fericită că era salvată și I-a mulțumit cu multă recunoștință Mântuitorului ei. A fost condusă până acasă și a fost un eveniment deosebit în liniștea nopții când trei persoane fericite vorbeau despre marea minune care tocmai se întâmplase: nașterea din nou.

Câteva săptămâni mai târziu, și soacra ei a găsit pacea prin sângele Mielului lui Dumnezeu. Și ea a fost copleșită de dragostea Domnului Isus. Hilde era acum și mai fericită. Lucrurile s-au schimbat în conviețuirea cu mama soțului ei. Înainte, deseori îi fusese greu, pentru că soacra era dură și nemiloasă. Viața o făcuse așa. Ea se născuse în Rusia, fusese alungată, abandonată, exploatată și îmbătrânise într-o căsnicie lipsită de dragoste. Dar acum, dragostea lui Dumnezeu lucra în ea și totul se făcuse nou.

Citirea Bibliei: Neemia 9.4-25 · Proverbe 15.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

POȚI PLĂTI PREȚUL? – Fundația S.E.E.R. România

„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg…” (1 Corinteni 9:26).

Alergătorii de cursă lungă nu se concentrează în principal pe viteză, ci pe rezistență. Ei își stabilesc un ritm, și pe măsură ce se apropie de linia de sosire, ei pot să elimine toate opririle.

Apostolul Pavel a scris: „Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:26-27). Pentru alergătorii de cursă lungă, renunțarea nu este o opțiune. În ciuda întârzierilor și a dezamăgirilor din timpul cursei, ei știu că nu vor fi niciodată mulțumiți cu faptul de-a sta pe tușă, făcând galerie celor care au plătit prețul pentru a alerga până la capăt.

Așadar, dacă ești genul de om care tânjește să împlinească planul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa – dă tot ce ai! Aleargă spre el și nu uita ce a spus Domnul Isus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Una este să ai succes, și alta este să faci față presiunilor care vin odată cu el. De aceea, „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).

Când ai un lucru măreț la care să privești, primești putere să înduri. Și Dumnezeu îți va scoate în cale împotriviri și critici pentru a-ți întări caracterul; în felul acesta, când apar binecuvântări și responsabilități mai mari, vei fi în stare să le faci față. Izbânda este posibilă numai când ești motivat, și – plin de entuziasm – îți dorești să treci linia de sosire. Așadar, întrebarea este: vei plăti prețul? Când presiunea te apasă, te vei ridica și tu asemenea lui Neemia când a reconstruit zidurile Ierusalimului și să le spui potrivnicilor tăi: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor”?! (Neemia 6:3). Dacă răspunsul tău este da, ațintește-ți privirea asupra scopului – și vei trece „linia de sosire”!

de Jean Koechlin

Psalmul 78:40-72

Uitarea care s‑a aşternut peste memoria poporului şi nerecunoştinţa de care a dat dovadă L–au determinat pe Dumnezeu să rememoreze încă de la începutul ei istoria lucrărilor pe care El le–a făcut pentru popor. Până la versetul 51 sunt amintite urgiile cu care a lovit Egiptul; în versetul 52 citim despre ieşirea poporului; apoi aflăm despre călătoria sa (v. 53), precum şi despre intrarea în Canaan (v. 54). Versetul 55 este un impresionant rezumat al cărţii Iosua, în timp ce versetele care urmează se situează în timpul Judecătorilor şi al cărţii 1 Samuel. Astfel, versetele 60 şi 61 ne trimit gândurile la luarea chivotului de către filisteni (1 Samuel 4).

Vedem apoi cum Domnul intervine din nou, în trei moduri: îi loveşte pe vrăjmaşii Săi (v. 66); pune deoparte cele zece seminţii necredincioase, personificate prin Iosif şi Efraim (v. 67; din punct de vedere istoric este vorba despre regalitatea lui Saul şi a descendenţilor săi: 2 Samuel 2.8‑11); de asemenea, împlinind Exod 15.17 (în v. 69), înalţă pe Iuda, pentru că este seminţia împărătească a lui David potrivit alegerii suverane a lui Dumnezeu şi a harului Său (comp. cu Ioan 15.16 şi cu Romani 9.15), nu potrivit vredniciei, pentru că nu ni se spune nicăieri că această seminţie ar fi fost mai puţin vinovată decât celelalte. Această alegere suverană şi acest har divin sunt cele preamărite aici de psalmist. Iuda însă este legată într-un mod indestructibil de Cel care este Unsul Domnului şi, în baza aceluiaşi Temei, ne‑a ales şi ne-a iubit Dumnezeu şi pe noi (v. 68: noi aparţinem lui Hristos, Preaiubitului Său; comp. cu Ioan 17.6,7,10).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 feb. 2022

14 Februarie 2022

Și Domnul a vorbit lui Moise, după moartea celor doi fii ai lui Aaron, când s-au apropiat înaintea Domnului și au murit.

Levitic 16.2

Acești doi fii ai lui Aaron fuseseră preoți consacrați. De fapt, unul dintre ei era menit să fie mare preot după moartea lui Aaron, tatăl său. Dumnezeu îi alesese pe acești doi bărbați din mijlocul poporului pe care îl răscumpărase. Ei fuseseră consacrați pentru a face lucrarea de preoție. Aparțineau seminției lui Levi, care fusese pusă deoparte dintre celelalte seminții, pentru această lucrare specială. Din seminția lui Levi, familiei lui Aaron i se încredințase slujba sfântului locaș.

Imediat după ce această slujbă a fost instituită, fiii lui Aaron cei mai în vârstă, Nadab și Abihu, au fost mistuiți de focul lui Dumnezeu, din cauză că au adus foc străin înaintea Lui. Ei au neglijat sfințenia lui Dumnezeu și au căzut astfel sub judecata Lui. Aceasta a fost o demonstrație clară cu privire la starea omului. Cei care fuseseră chemați de Dumnezeu pentru a acționa în cel mai privilegiat loc posibil au fost omorâți în prezența Sa, din cauza neglijenței în lucrare.

După aceasta, lui Aaron i s-a spus „să nu intre oricând în sfântul locaș, înăuntrul perdelei dinaintea scaunului îndurării, care este peste chivot, ca să nu moară”. Aceste cuvinte demonstrează adâncimea prăpastiei care Îl separă pe Dumnezeu de om. Totuși, Dumnezeu nu dorește ca omul să piară, ci să aibă părtășie cu Sine Însuși. Acesta este scopul lucrării lui Hristos de la cruce. În 1 Petru 3.18 citim: „Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu”. Același adevăr îl găsim în Evrei 10.19. Acolo vedem că ni s-a deschis o cale a lui Dumnezeu și că suntem încurajați să intrăm în prezența Lui. Levitic 16 ne spune de ce nu suntem judecați ca Nadab și Abihu și cu ce drept ne putem apropia de Dumnezeu, cu o deplină siguranță a credinței.

H. L. Heijkoop

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

1 Ioan 1.9

„Isus cunoaște drumul tău!” (1)

Hilde, o femeie tânără, avea o căsnicie fericită. Din punct de vedere material avea totul la dispoziție; totuși îi lipsea ceva: pacea cu Dumnezeu.

Într-o zi, invitată să meargă la o oră de rugăciune, ea a dat curs invitației. Soțul și soacra ei au însoțit-o și astfel toți trei au auzit despre marele Prinț al păcii care poate da inimii adevărata pace. Soțul ei a respins aceste adevăruri, dar Hilde a fost atrasă de dragostea Mântuitorului. Însoțită de soacra ei, ea mergea de acum regulat la aceste întâlniri.

La sfârșitul unei astfel de ore au fost împărțite cartonașe și pe fiecare erau scrise câteva cuvinte. Pe cartonașul primit de Hilde era scris: Isus cunoaște drumul tău! Citindu-le, Hilde s-a tulburat puțin. De ce pentru ea tocmai aceste cuvinte? Cum fusese drumul ei? Înaintea ochilor i se derula viața ei cu multe păcate. Isus cunoaște drumul tău! Oare știa El totul? Ce groaznic ar fi acest gând! Hilde era foarte neliniștită.

Într-o altă seară, la sfârșitul orei de rugăciune, Hilde a rămas nehotărâtă la ușă. A rugat-o pe soacra ei să meargă singură acasă, iar ea s-a întors în sală; atunci a prins curaj și le-a spus celor două persoane rămase acolo: „Aș vrea să devin și eu la fel de fericită ca și dumneavoastră!”. – „Dacă vreți, puteți deveni la fel de fericită chiar în seara aceasta.” – „Îmi doresc atât de mult…!”

Citirea Bibliei: Neemia 8.13-9.3 · Proverbe 14.26-35

coordonatori Bob & Debby Gass

A FI PE PLACUL OAMENILOR (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Știu că Dumnezeu este de partea mea… Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?” (Psalmul 56:9-11)

Aprobarea celorlalți este ceva de care toți ne bucurăm, dar nu ai nevoie de ea pentru a avea stimă de sine. De fapt, când le faci oamenilor pe plac, ajungi să-ți pierzi stima de sine. Te dai peste cap pentru alții, și când crezi că ai reușit, ei se răzgândesc. Pe lângă faptul că îți fură pacea minții, când ești pe placul oamenilor îți este imposibil să urmezi călăuzirea lui Dumnezeu – și în ultimă instanță, asta e pierderea ta cea mai mare. Dacă ești genul de om care le face oamenilor pe plac, nu va fi ușor să-ți schimbi obiceiurile de o viață. E necesar să înfrunți lucrurile de care ți-e teamă, și să Îi ceri lui Dumnezeu curajul de a merge până la capăt. Împăratul David a spus: „Dumnezeu este de partea mea… şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni?”

Când vorbim despre „a fi pe placul oamenilor”, trebuie să înțelegem două lucruri:

1) Ruperea cercului înseamnă asumarea riscului de a fi respins prin faptul că spui nu, atunci când alții se așteaptă să spui da. Când persoanele din viața ta sunt obișnuite cu răspunsuri blajine, îngăduitoare, ei vor reacționa negativ… până se vor obișnui cu „noua ta persoană”! La început vei naviga timid pe aceste ape, dar oare e mai rău decât să-ți trăiești viața fiindu-ți frică de reacția oamenilor?

2) Poate va trebui să le explici celorlalți că în trecut căutai aprobarea lor pentru că te simțeai nesigur, dar acum nu mai e așa! Dar ceea ce-i foarte important este să acționezi imediat! Eliminarea oricărui obicei implică temporar durere și disconfort, dar cealaltă variantă care îți rămâne este să-ți petreci viața simțindu-te prins în cursă. Tu poți alege să suferi pe termen scurt, pe drumul spre libertate, sau pe termen lung, continuând să te lupți pentru a fi pe placul altora.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: fă alegerea corectă!

de Jean Koechlin

Psalmul 78:17-39

Cum a răspuns poporul în faţa lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu (v. 11)? Prin „faptele cărnii”, a căror tristă enumerare ne–o face Galateni 5.19

Acest capitol 5 din Galateni ne reaminteşte că cei credincioşi au fost scăpaţi de robie, după cum israeliţii au fost eliberaţi din sclavia Egiptului. Însă libertatea în care suntem puşi noi acum nu trebuie să–i dea ocazie cărnii (firii noastre pământeşti) să acţioneze după placul ei. Şi apostolul adaugă: „Umblaţi în Duh şi nicidecum nu veţi împlini poftele cărnii” (Galateni 5.1,13,16,25).

Versetul 17 şi următoarele ale acestui psalm ne arată cum s–au aprins poftele în inima poporului. Mana ~ imagine a lui Hristos şi a Cuvântului Său ~ a încetat să le mai fie plăcută (v. 23,24; vezi Numeri 11.4) şi, în acelaşi timp, în inima lor s-a cuibărit necredinţa (v. 22). Deşi fusese martor al puterii lui Dumnezeu, Israel nu s-a temut să-L ispitească, spunând: „Ar putea Dumnezeu să întindă o masă în pustiu?” (v. 19; comp. cu 2 Împăraţi 7.2). Şi nouă, dragi prieteni, Domnul ne-a „deschis larg porţile cerurilor” (v. 23) pentru a ne binecuvânta.

Să-I răspundem la aceasta întotdeauna prin credinta noastră şi prin recunoştinţă.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 feb. 2022

13 Februarie 2022

Dar, dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”, atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.

Exod 21.5,6

Încă de la începutul istoriei, de când păcatul și moartea au intrat în lume prin neascultarea omului, Scripturile Vechiului Testament sunt pline de ilustrații, de simboluri și de umbre care indică toate către venirea Domnului Isus Hristos. Nimeni altcineva nu putea descoperi inima lui Dumnezeu în afară de Fiul Său preaiubit. Doar El putea corespunde descrierii robului din Exod 21.

Ce moment semnificativ a fost acela când Hristos a rostit aceste cuvinte: „Iată, Eu vin (în sulul cărții este scris despre Mine) ca să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10.7)! Tot cerul s-a bucurat de mireasma plăcută a Ființei lui Hristos: de la ieslea Betleemului, până la crucea Golgotei, El a fost adevăratul Rob!

Una dintre cele mai frumoase trăsături ale acestui Rob este dezvăluită de cuvintele simple: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei”. Acestea nu au fost doar cuvinte, ci acțiunile Sale au dovedit cu claritate că dragostea Sa era veritabilă și „tare ca moartea; … apele cele multe nu pot stinge dragostea, nici râurile n-ar putea s-o înece” (Cântarea Cântărilor 8.6,7). Ce frumos este astfel ilustrată dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință! După șase ani de slujire, care ilustrează perfecțiunea lipsită de păcat a Domnului Isus, robul putea ieși liber, însă Hristos n-a vrut să facă acest lucru, fiindcă astfel ar fi rămas singur. Prin urmare, El a trebuit să treacă prin moarte, prin moarte de cruce, supunându-Se dreptei judecăți a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, toate valurile și talazurile mâniei lui Dumnezeu s-au abătut asupra Lui, însă dragostea Sa a biruit și s-a dovedit mai tare decât moartea – dragostea pentru Stăpânul Său, pentru soția Sa și pentru copiii Săi.

J. Redekop

Și Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuși despre Mine.

Ioan 5.37

Mărturisirea Tatălui despre Fiul Său

Glasul Tatălui s-a auzit pe pământ în trei împrejurări diferite, vorbind Fiului:

La Iordan: „Și, iată, s-a auzit un glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea” (Matei 3.17; Marcu 1.11; Luca 3.22).

Pe așa-numitul „Muntele schimbării la față”: „Și din nor s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea: de El să ascultați!” (Matei 17.5; Marcu 9.7; Luca 9.35).

În Ierusalim: „Și din cer s-a auzit un glas, care zicea: L-am și preamărit și Îl voi mai preamări” (Ioan 12.28).

În prima împrejurare, glasul a fost auzit (probabil) numai de către Ioan Botezătorul; în a doua, de către trei dintre ucenicii Săi (cărora li s-a cerut să asculte de Hristos); iar în a treia împrejurare, de o mulțime de oameni, căci atunci glasul s-a auzit pentru ei (Ioan 12.30).

În toate aceste momente, Tatăl Și-a exprimat bucuria cu privire la Fiul Său. Fiul a fost Acela care Îi făcea Tatălui plăcere și tot Fiul a fost Acela prin care Numele Tatălui a fost preamărit!

„Și noi am auzit acest glas rostit din cer … la care bine faceți că luați aminte” (2 Petru 1.18,19).

Citirea Bibliei: Neemia 8.1-12 · Proverbe 14.13-25

coordonatori Bob & Debby Gass

A FI PE PLACUL OAMENILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Frica de oameni este o cursă…” (Proverbele 29:25).

Pentru a se asigura că va câștiga lupta, regele Saul trebuia să-l aștepte pe profetul Samuel să vină și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Dar pe măsură ce timpul trecea și oamenii deveneau nerăbdători, Saul a adus el însuși jertfă Domnului. Când Samuel a vrut să știe de ce a făcut asta, Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine… am adus arderea-de-tot. Samuel i-a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun… Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui.” (1 Samuel 13:11-14). Pentru că Saul a avut nevoie de aprobarea oamenilor, el a pierdut totul.

Poate nu e ușor și confortabil să spui adevărul, dar Biblia ne învață s-o facem, așa cum a făcut Samuel. Lui nu i-a fost teamă de respingerea împăratului și i-a spus adevărul în față! A fi pe placul oamenilor este un lucru necinstit, în sinea lui, pentru că le spui celorlalți ce vor ei să audă, în loc să le spui ceea ce vrea Dumnezeu, adică adevărul. Nu poți fi nepoliticos și insensibil, dar nici nu poți fi intimidat. Doar pentru că cineva nu dorește să audă adevărul, acest lucru nu-ți anulează responsabilitatea de a-l rosti. Te-ai simțit vreodată stânjenit când a trebuit să faci ceva ce ți-a cerut altcineva să faci?

Unul dintre modurile prin care ne călăuzește Dumnezeu este pacea lăuntrică. Isaia spune că „veţi fi călăuziţi în pace” (Isaia 55:12). Și apostolul Pavel scrie: „să urmărim lucrurile, care duc la pace.” (Romani 14:19). Când ceva este greșit, spune-o! Declară: „Nu am pace referitor la lucrul acesta!” Oamenii nu ar trebui să se aștepte să acționezi dacă nu ai pace, însă lucrul acesta se întâmplă uneori când alții pun presiuni asupra noastră. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi… și să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” (Matei 10:14). Când reacția cuiva încearcă să te oprească să faci ceea ce știi că este corect, e timpul s-o dai la o parte și să continui să înaintezi! Așadar, nu de aprobarea oamenilor ai nevoie, ci de aprobarea lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Psalmul 78:1-16

Acest psalm lung rememorează minunile (v. 4,12) împlinite în favoarea alor Săi de către „Dumnezeul care face minuni” (Psalmul 77.14). Încă de la început înţelegem că poporul este invitat să–şi deschidă urechile la această istorisire, care îi este dată pentru instruire (vezi titlul psalmului: „Un maschil al lui Asaf ~ o învăţătură”). În ce ne priveşte pe noi, creştinii, ştim că această istorie a lui Israel a fost deopotrivă scrisă şi „pentru avertizarea noastră” (1 Corinteni 10.11); potrivit versetului 2 (pe care Matei 13.35 îl pune în gura Domnului Isus), ea este ca o parabolă foarte mare (însă care redă fapte ce au avut loc în realitate).

De asemenea, versetele 4 şi 6 ne mai arată că această istorisire a minunilor din trecut, enumerate în versetele 12-16, a fost făcută vizând în special noua generaţie, şi aceasta cu un triplu scop, definit de versetul 7: de a-i determina pe aceşti „fii” să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu dea uitării lucrările Lui şi să păzească poruncile Lui. Oare nu aceasta este deopotrivă ceea ce aşteaptă El şi de la noi?

Să-I cerem Domnului să ne păzească pentru a nu ajunge, precum Israel în pustiu, „o generaţie încăpăţânată şi răzvrătită, al cărei duh nu a fost credincios faţă de Dumnezeu” (v. 8; Ezechiel 20.18). Şi să ştim să luăm învăţătură din experienţele deja înfăptuite ale acestor lucruri „pe care le-am auzit şi le-am cunoscut şi pe care ni le-au istorisit părinţii noştri” (v. 3).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 feb. 2022

12 Februarie 2022

Isus deci i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți”.

Ioan 4.48

După ce petrecuse două zile în cetatea din Samaria, Domnul Își urmează drumul către Galileea. Oamenii din Sihar Îl primiseră pe baza mărturiei auzite – ei spuseseră: „Noi înșine am auzit”. În contrast cu acest lucru, galileenii L-au primit pentru că „văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim în timpul sărbătorii”. Domnul Se folosește de venirea slujbașului împărătesc la El, ca să mustre poporul iudeu pentru tendința de a-și baza credința pe „semne și minuni”.

Slujitorul împărătesc Îl roagă pe Domnul să vină și să-i vindece fiul, care era pe moarte. Din răspunsul Domnului înțelegem că slujitorul împărătesc Îl punea cumva la încercare pe Domnul – dacă ar fi văzut că Hristos îi vindeca în mod miraculos fiul, ar fi crezut. Domnul mustră un astfel de gând. Credința nu se sprijină pe lucruri exterioare, care pot fi văzute, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, Domnul face ca binecuvântarea să depindă de credința în cuvântul Său: „Du-te, fiul tău trăiește”. Slujitorul împărătesc este deci pus la încercare – va crede el cuvântul lui Isus, fără să vadă semne și minuni? Prin harul lui Dumnezeu, el face față încercării, căci citim: „Omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus și a plecat”.

Apoi, după ce a crezut, el primește semnul, ca o confirmare a credinței sale. Niciun semn nu poate da credință, ci semnele și minunile vor întări credința care deja există.

Acesta a fost cel de-al doilea semn pe care Isus l-a făcut – un semn care arăta faptul că Domnul avea puterea de a Se interpune în calea morții cuiva. Israel, ca națiune, asemenea fiului slujitorului împărătesc, era pe moarte, iar Hristos era acolo, cu puterea Sa, pentru a Se interpune în calea morții și pentru a vindeca națiunea, ca astfel ei să primească binecuvântarea prin credința în cuvântul Lui. Din nefericire însă, poporul și-a dovedit necredința prin faptul că aștepta mereu semne și minuni.

H. Smith

Îmi tremură inima în mine.

Psalmul 55.4

Am atâta nevoie de Cineva care să mă susțină…

Dacă urmărim în mass-media evenimentele din lume, cu toate problemele pe care acestea le implică, ne cuprinde uneori teama: teama de o gravă criză politică sau economică. În viața personală, de asemenea, putem fi apăsați de teamă: teama de o boală gravă, de eșuarea unei relații, de faliment în atribuțiile pe care le avem de îndeplinit.

În temerile și îngrijorările noastre avem atâta nevoie de Cineva care să ne susțină și care să ne stea alături. Dar oamenii din jur sunt afectați de aceleași îngrijorări și nu ne pot ajuta… Numai Isus Hristos poate să ne liniștească inimile și poate să ne dea ajutorul de care avem nevoie. Mântuitorul ne arată cum putem să punem în ordine relația noastră cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor și prin credința în lucrarea Lui de răscumpărare.

Dacă vom căuta adăpost la El, și nu la oamenii din jur, vom fi pe de o parte păziți de judecata divină – căci avem promisiuni: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume: ești al Meu” (Isaia 43.1) – și, pe de altă parte, vom fi sprijiniți în orice situație din viață: „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43.2).

Domnul Isus este întotdeauna cu noi și ne stă alături în orice greutate!

Citirea Bibliei: Neemia 7.39-73 · Proverbe 14.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂSTREAZĂ-ȚI CONȘTIINȚA CURATĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Fraților, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1)

La muzeul Mark Twain din Hartford, Connecticut, există aceste cuvinte înrămate: „Fă mereu binele. Îi va mulțumi pe unii și îi va uimi pe restul. Al tău, Mark Twain, New York, 16 februarie 1901.”

Când conștiința ta este programată și guvernată de Cuvântul lui Dumnezeu, el te va conduce să faci ceea ce este bine de fiecare dată. Și dorința aceasta este produsă de primele lecții pe care le înveți despre bine și rău – motiv pentru care, în calitate de părinte, ai cea mai importantă meserie de pe pământ. Dacă nu ai învățat niciodată aceste lecții, nu reușești să dezvolți o conștiință. Dacă nu prea le-ai învățat sau le-ai învățat pe jumătate, vei avea parte de o conștiință pipernicită. Dacă nu ții cont de ea și refuzi să-ți asculți vocea lăuntrică, dezvolți o conștiință împietrită… și cu timpul îți vei trăi viața ca și cum nu ai avea deloc conștiință! Vei face compromisuri, vei mușamaliza, și o vei lua pe scurtătură pentru a obține ce-ți dorești. Conștiința nu se poate vedea și nu-i poți face autopsie, dar o poți auzi cum îți șoptește în mintea ta și o poți simți cum trage de inima ta. Și acestea sunt șoaptele și zvâcnirile de care trebuie să ții seama pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel a spus două lucruri importante despre conștiință:

1) „De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Faptele Apostolilor 24:16).

2) „Eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1) Mai presus de toate, nu-ți neglija conștiința! Și în acest proces, același lucru se întâmplă cu caracterul tău, cu reputația ta și cu calitatea vieții tale.

Așadar, păstrează-ți conștiința curată!

de Jean Koechlin

Psalmul 77

Asemeni Psalmului 73, şi acesta se poate structura în două părţi: prima, din care înţelegem câtă amărăciune inunda sufletul psalmistului, şi a doua, care ni-l arată pe psalmist pătruns de adevărul despre „calea lui Dumnezeu”, că se află „în sfântul locaş” (v. 13; Psalmul 73.17).

De astă dată, ceea ce îl tulbură pe psalmist este nu prosperitatea celor răi, ci regretul după binecuvântările din trecut: „Mă gândesc la zilele de altădată” A încetat bunătatea Lui? (v. 5,8). Ce trist este când o încercare devine prilej de a stârni murmure şi zadarnice întoarceri spre trecut! Şi ajungem astfel să cântărim dragostea Domnului după împrejurările pe care El le îngăduie în viaţa noastră sau chiar ajungem să ne îndoim de El dacă, pentru moment, nu ni Se mai arată binevoitor (v. 7). Un astfel de gând nu schimbă cu nimic credincioşia dragostei Sale, dar ne împiedică pe noi să gustăm mângâierea pe care El ne-a pregătit-o: „Sufletul meu refuza să fie mângâiat” (v. 2).

„Aceasta este slăbiciunea mea” (v. 10), adaugă Asaf în timp ce priveşte la el însuşi şi la alţii din jurul său, pentru a se compara cu ei. Însă, atunci când înţelege din partea lui Dumnezeu cât de inutile îi sunt lamentările, gândurile lui iau un alt curs ~ nu în sensul că va înceta să‑şi mai întoarcă privirile spre calea deja străbătută până atunci, ci, meditând la minunile lui Dumnezeu din trecut, el le ţine minte şi găseşte în prezent un prilej să–L laude pe Domnul pentru acestea.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 feb. 2022

11 Februarie 2022

Am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul care este în Anatot și i-am cântărit banii, șaptesprezece sicli de argint.

Ieremia 32.9

Aceasta părea o tranzacție normală – Ieremia cumpăra un ogor în Anatot, potrivit cu legea specială a răscumpărării, pe care Domnul i-o dăduse lui Israel. Însă împrejurările în care a fost făcută această tranzacție erau departe de a fi normale. Ierusalimul era asediat de armata babiloniană. De ce a făcut Ieremia această achiziție atât de ciudată? Din două motive, iar primul dintre ele este că Dumnezeu i-a spus să procedeze așa. De fapt, acesta este întotdeauna primul motiv pentru a face ceva în viața de credință, așa cum Ieremia însuși a spus: „Am cunoscut că acesta era cuvântul Domnului. Și am cumpărat … ogorul”.

Al doilea motiv este deopotrivă de încurajator. El este legat de instrucțiunile pe care Domnul i le-a dat, anume ca actul de cumpărare să fie sigilat și păstrat cu grijă. Ieremia privea, prin credință, dincolo de captivitatea babiloniană, către un timp când Dumnezeu avea să-l readucă pe poporul Său, Israel, în țară. Este minunat să privim la ascultarea și la credința lui Ieremia, însă există și alte lucruri în legătură cu toată această întâmplare. Rugăciunea sa, venită în urma tranzacției, descoperă luptele interioare ale lui Ieremia în această privință. Deși el recunoștea puterea suverană a lui Dumnezeu și căile Sale drepte, „sabia, foametea și ciuma” erau mult mai vizibile, iar babilonienii erau pe punctul de a nimici cetatea preaiubită.

Întâmplarea se încheie cu răspunsul lui Dumnezeu – El va avea întotdeauna ultimul cuvânt. Între timp, Ieremia trebuia să se bazeze pe acele cuvinte care au fost întotdeauna o întăritură pentru cei credincioși de-a lungul secolelor: „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi; este ceva prea greu pentru Mine?” (Ieremia 32.27).

G. W. Steidl

Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru lucrare.

2 Timotei 4.11

Vechi și nefolositor!

Unii oameni în vârstă consideră că viața lor nu mai are niciun sens. Chiar și dintre vârstnicii care cred în Domnul Isus pot fi unii afectați de această problemă. Gândul că nu mai au nicio valoare îi poate duce la deprimare.

Dacă vă aflați într-o astfel de situație, doresc să vă spun o frumoasă istorioară:

Odată avea loc o licitație. Se licita o vioară veche, cam zgâriată și prăfuită. Ofertele de preț nu erau foarte mari. Adjudecătorul tocmai voia să lase să cadă ciocanul, când un bătrânel s-a ridicat din rândul cel mai din spate și a pășit în față. El a luat arcușul și vioara în mână, a îndepărtat grijuliu praful, a acordat-o și a început să cânte la ea. Ofertanții ascultau ca vrăjiți. Licitația a continuat și ofertele au crescut mult, ajungând la mii de euro.

Ce a declanșat dintr-odată această creștere a valorii? A fost atingerea mâinii maestrului!

Și cu dumneavoastră s-ar putea întâmpla așa ceva! Predați în mâna Maestrului divin viața dumneavoastră veche, poate dezacordată și prăfuită! În mâna Lui, ea capătă o nouă valoare.

Atât timp cât Domnul Isus ne lasă pe pământ, El urmărește cu noi un țel; altfel ne-ar fi luat de mult la Sine. Să ne predăm cu totul în mâna Lui și să acceptăm planul Lui pentru noi! Și să fim siguri că acest plan este cel mai bun pentru noi!

Citirea Bibliei: Neemia 7.1-38 · Proverbe 13.13-25

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMBĂRBĂTEAZĂ-TE ȘI LUCREAZĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Scoală-te, căci treaba aceasta te priveşte… Îmbărbătează-te şi lucrează.” (Ezra 10:4)

Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să fie distribuitori ai binecuvântării Sale, și primii care să răspundă celor aflați în nevoi. De aceea, El i-a implicat în acest proces și i-a echipat ca să-L reprezinte în viitor. În episodul cu hrănirea celor cinci mii, miracolul înmulțirii s-a întâmplat când mâncarea a părăsit nu mâinile lui Hristos, ci mâinile ucenicilor. El a binecuvântat cele cinci pâini și cei doi pești și le-a dat ucenicilor, iar ei au pornit ceea ce părea de-a dreptul absurd: hrănirea mulțimilor cu prânzul unui băiețel. Dar când au făcut lucrul acesta, ei au luat parte la o minune. De ce? Deoarece atunci când peste ceea ce ai cade binecuvântarea Domnului, vei avea succes, în ciuda provocărilor și a obstacolelor.

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu ceva de care alții au nevoie. Însă uneori nu reușim să recunoaștem acel ceva, sau ne îndoim de valoarea sa. Așa că tragem concluzia următoare: „Nu am ce trebuie!” Ba da – doar că este sub forma unei semințe! Domnul Isus a descris-o în felul acesta (Marcu 4:28): „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Dumnezeu a pus în tine lucruri pe care dorește să le recunoști, să le cultivi și să le folosești pentru slava Sa. Când El binecuvântează aceste lucruri, vei fi uimit de potențialul înfrânat cu care ai trăit până atunci.

Această minune a început când un băiat a văzut o nevoie neîmplinită și s-a hotărât: „Acești oameni sunt flămânzi și trebuie să primească hrană.” Este și momentul în care ucenicii au descoperit ce poate să facă Domnul Isus cu ceea ce aveau, chiar dacă lucrul acesta părea insuficient! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: folosește tot ce ți-a dăruit Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Psalmul 76

Deşi momentul când Dumnezeu Îşi va face locuinţa în mijlocul poporului Său Israel, pentru a Se face cunoscut de el şi prin el (v. 1,2), este unul viitor, timpul prezent nu este nicidecum lăsat fără mărturie. Prin Adunare, „locuinţa lui Dumnezeu în Duh”, El Îşi descoperă acum înţelepciunea Sa „atât de felurită” (Efeseni 2.22 şi 3.10). Şi ce altceva aşteaptă El din partea noastră, decât ca Domnul Isus să poată fi văzut cu adevărat în jurul nostru, prin intermediul nostru?

Rămăşiţa contemplă şi preamăreşte puterea care a eliberat-o. Dumnezeu este strălucitor şi măreţ, „de temut” şi prin judecăţile pe care le va înfăptui pentru a-i salva pe toţi „cei blânzi de pe pământ” (v. 9). Este vorba de aceia care vor fi manifestat trăsăturile de caracter ale marelui Model, Cel „blând şi smerit cu inima” (Matei 11.29; 5.5,8), spre deosebire de aceia „cu inima tare” (v. 5), adică mândri. Din pricina credinţei lor, cei blânzi vor avea de suferit din partea celor orgolioşi. Într-adevăr, în această lume egoistă şi dură, credinciosul care dă mărturie de credinţă este adesea nedreptăţit, respins, persecutat. Dar nu va fi aşa pentru totdeauna! Versetul 10 ne ajută să înţelegem în ce fel va interveni Dumnezeu în favoarea poporului Său: El Se va folosi de mânia oamenilor care se vor distruge reciproc.1

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 feb. 2022

10 Februarie 2022

Dumnezeul gloriei S-a arătat părintelui nostru, Avraam, când era în Mesopotamia.

Fapte 7.2

Aici vedem ceea ce deosebește chemarea lui Avraam de orice altă chemare: ea a venit de la Dumnezeul gloriei. În această lume, cu orașele și cu clădirile ei care ajung până la ceruri, nu există nimic care să vorbească de Dumnezeu, ci numai de mărirea și de gloria omului. Expresia „Dumnezeul gloriei” vorbește despre o altă scenă, în care nu există nimic despre om, ci în care totul Îl manifestă pe Dumnezeu. Acesta este Dumnezeul care, într-un har minunat, S-a descoperit unui om care trăia într-o lume înstrăinată de El și cufundată în idolatrie. Prin urmare, gloria Celui care i S-a arătat lui Avraam este cea care dă chemării o atât de mare importanță și care oferă credinței autoritatea și puterea de a răspunde chemării.

Vedem apoi că această chemare este una care separă. Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău” (Geneza 12.1). Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să corecteze acolo răutatea oamenilor, nici să încerce să îmbunătățească starea socială de acolo, nici să o reformeze, nici să încerce să o facă mai bună și mai strălucitoare. El a fost chemat să iasă din ea și să o părăsească sub orice formă. A trebuit să părăsească lumea politică – „țara ta”; lumea socială – „rudenia ta”; și lumea din afara familiei – „casa tatălui tău”.

Chemarea din zilele noastre este la fel de clară. Nu că ar trebui să disprețuim autoritățile, căci Dumnezeu este Cel care le-a stabilit; nici să neglijăm legăturile de familie, căci acestea sunt rânduite tot de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili, ci trebuie să facem bine tuturor oamenilor, atunci când avem prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați să ne ținem separați de orice activități politice și sociale, ca și de întreaga sferă în care cei neconvertiți, chiar și de aceia dintre rudele noastre, care își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Chemarea noastră nu este să reformăm lumea, nici să o îmbunătățim, ci să ieșim din ea.

H. Smith

Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!

Ioan 5.40

Vrei să fii salvat?

Dumnezeu oferă salvarea veșnică tuturor oamenilor, fără excepție. Nimeni nu va merge în pierzare din cauză că nu a existat mijlocul de scăpare. Însă, în realitate, nu toți oamenii sunt dispuși să primească harul lui Dumnezeu, zădărnicind astfel „planul lui Dumnezeu cu privire la ei”, așa cum le-a spus odată Isus Hristos fariseilor (Luca 7.30).

Dumnezeu vrea „ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștință de adevăr” (1 Timotei 2.4). El însă nu forțează pe nimeni. Adesea, omul nu vrea să vină la Dumnezeu.

Când Hristos a fost pe pământ, a spus: „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5.40). Iar despre cetatea Ierusalim a spus: „De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” (Matei 23.37).

Și astăzi, oamenii nu vor să creadă în Dumnezeu, nu vor să recunoască faptul că sunt pierduți și că au nevoie de Hristos ca Salvator al lor. Dar cine își deschide inima pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Său, acela își recunoaște vina și starea de pierzare.

Încă o dată: vrei să fii salvat? Trebuie numai să vii la El. Dacă îți mărturisești păcatele și crezi în lucrarea de salvare a lui Isus Hristos, vei fi salvat pentru veșnicie!

Citirea Bibliei: Neemia 6.1-19 · Proverbe 13.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

FOLOSEȘTE TOT CE ȚI-A DĂRUIT DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Unul care dă cu mâna largă ajunge mai bogat; şi altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească.” (Proverbele 11:24)

de Jean Koechlin

Psalmul 75

Această cântare se naşte în inima lui Asaf ca urmare a trecerii prin experienţele redate în Psalmul 73. El nu numai că a încetat să-i mai invidieze pe cei mândri şi răi, ci, cunoscând ce sfârşit îngrozitor îi aşteaptă (Psalmul 73.17), le şi transmite avertizări din partea lui Dumnezeu (v. 4). Această slujbă este şi partea noastră, iubiţi copii ai lui Dumnezeu! Avem răspunderea să le aducem aminte celor păcătoşi de suveranitatea şi de dreptatea lui Dumnezeu, fără însă a uita să le vorbim de dragostea Lui.

Din punct de vedere profetic, în versetul 2 Îl auzim pe Hristos vorbind despre momentul când va primi adunarea lui Israel (Psalmul 73.24). Atunci fiecare va ocupa locul atribuit lui de Domnul şi astfel „mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Marcu 10.31; 1 Samuel 2.7). În această lume, într-un mod general, fiecare caută să se înalţe pe sine, depreciindu-i sau coborându-i pe alţii. În ce ne priveşte pe noi, creştinii, să nu uităm că Domnul Însuşi ne-a fixat pe pământ locul mărturiei noastre, după cum tot El a pregătit şi locul pe care-l vom ocupa în casa Tatălui.

„Numele Tău este aproape”, afirmă cel credincios în versetul 1. Cu siguranţă, acest Nume al Tatălui este şi pentru noi acela care ne garantează acum accesul liber şi neîntrerupt la El (Efeseni 2.18).

Să mai notăm despre „Cornul” amintit în versetele 4,5 şi 10, cu privire la care se face adesea referire în Psalmi şi în profeţi, că este simbolul puterii şi al demnităţii.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 feb. 2022

9 Februarie 2022

Preoții care purtau chivotul legământului Domnului au stat neclintiți pe loc uscat, în mijlocul Iordanului. Și tot Israelul a trecut pe uscat, până când toată națiunea a terminat de trecut Iordanul.

Iosua 3.17

Traversarea Iordanului (2)

Toți cei din poporul lui Dumnezeu, mari și mici, au trecut Iordanul în virtutea puterii chivotului. Acesta este simbolul unei minunate realități pentru noi, fiindcă noi intrăm în locurile cerești nu prin puterea noastră, nici prin măsura noastră de credință, ci prin puterea Tatălui, prin Fiul Său. Fiecare credincios este deopotrivă binecuvântat în El cu privilegii cerești. Canaanul este partea tuturor celor „în Hristos”, iar aceasta doar pe baza a ceea ce El a făcut și a ceea ce El este. Aceste lucruri nu sunt prea minunate sau prea mărețe pentru a fi adevărate, ci sunt lucruri valabile chiar și pentru cel mai mic și mai slab dintre credincioși – ele sunt moștenirea comună a tuturor sfinților.

Nemaipomenita mărime a puterii lui Dumnezeu față de noi este aceeași cu care El a lucrat față de Hristos, atunci când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești. Măsura acestei puteri este divină. Dacă vom încerca să pătrundem complet această lucrare prin credința, prin simțămintele sau prin inteligența noastră, nu vom reuși niciodată. Mărimea ei depășește complet capacitatea noastră de a o înțelege pe deplin.

Ochii noștri spirituali trebuie să fie ațintiți asupra Chivotului binecuvântat al Tatălui – asupra Domnului Isus înviat. Duhul este Cel care trezește conștiința omului și îl face să-și simtă păcatele și faptul că se află sub mânia divină. Sufletul învață astfel ce înseamnă eliberarea de jugul legii și de robia cărnii. Însă, în ce privește lucrurile cerești, noua creație, viața împreună cu El, ca înviat, și binecuvântările cerești în El, acestea sunt învățate doar privind la Cel care este înviat dintre cei morți și înălțat în cer.

H. F. Witherby

Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.

Al căror nume nu a fost scris … în cartea vieții Mielului înjunghiat.

Luca 10.20; Apocalipsa 13.8

Un șlagăr neîntemeiat: Chiar toți?

Petrecerea era în plină desfășurare și toți erau bine dispuși. Muzica era dată la maxim și, când exuberanța a atins punctul culminant, toți cântau: „Noi vom ajunge cu toții, cu toții, cu toții în cer”. Patrick cânta încă versurile când a urcat clătinându-se în mașina prietenului său. Apoi s-a întâmplat ceea ce nu era tocmai imprevizibil: au intrat cu autoturismul cu viteză mare într-un pom. Patrick a mai auzit doar o bubuitură cutremurătoare. Când s-a trezit, el se afla deja la spital. Era singurul supraviețuitor. Gândurile lui Patrick zburau în toate direcțiile. Își aducea mereu aminte de șlagărul pe care îl cântaseră: „Noi vom ajunge cu toții, cu toții, cu toții în cer”. – Într-adevăr, toți? Pentru prima dată în viața lui, Patrick a început să cugete la starea sa. Putea el, așa cum era, să ajungă în cer? Confruntarea cu moartea l-a făcut pe tânăr să se gândească la ceea ce vine după această viață.

Dumnezeu este Acela care hotărăște asupra cerului și asupra pământului. Dar i-a lăsat omului libertatea de a decide dacă odată va fi în cer. Acum, pe pământ, noi suntem răspunzători să luăm decizia unde ne vom petrece veșnicia.

Biblia ne arată calea spre cer. Citind-o, aflăm că Isus Hristos este singura Cale spre cer!

Citirea Bibliei: Neemia 5.6-19 · Proverbe 12.20-28

coordonatori Bob & Debby Gass

PUNE ÎN PRACTICĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Cine își va adânci privirile în legea desăvârșită și… va stărui în ea… ca un împlinitor cu fapta va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:25)

Pastorul și autorul american David Jeremiah povestea despre un cunoscut profesor universitar care și-a petrecut o vară studiind la Ierusalim. În clădirea de apartamente în care stătea, locuia și un evreu ortodox, cu care a studiat ebraica pe parcursul verii. Într-o zi, profesorul s-a așezat și l-a ascultat pe prietenul său evreu recitând întreaga carte a Psalmilor în ebraică, fără să lipsească nici măcar o slovă sau o literă. E chiar impresionant, nu-i așa? Însă Dumnezeu nu te binecuvântează doar pentru că citești Cuvântul Său, pentru că îl memorezi sau chiar pentru că ești în stare să-l repeți cuvânt cu cuvânt în limbile originale. Dumnezeu promite că-i va binecuvânta numai pe cei ce „fac”/împlinesc ce spune Cuvântul Său. Citirea Bibliei fără a o pune în practică e ca și cum te-ai duce la un restaurant și ai mânca lista cu meniuri, ignorând mâncarea.

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25). Unul dintre pericolele care îi vizează pe cei care se bucură când predică, este că deși le place să facă asta, ei merg acasă mișcați, dar neschimbați.

Cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu are importanță și consecințe vitale. Dar o aprofundare temeinică a Scripturilor poate să ude rădăcinile mândriei spirituale, din inima ta, din cauza căreia aprobi Scripturile – dar nu le aplici! Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu.

de Jean Koechlin

Psalmul 74

„Pentru ce”‑-ul cu care începe acest psalm se aseamănă cu marea întrebare cu care se deschidea şi Psalmul 22. Respingerea ~ pentru un timp ~ a lui Israel are însă un motiv pe care acest popor, la sfârşit, îl va înţelege: este vorba de propriile păcate (Zaharia 12.10), atunci când Domnul Hristos a fost părăsit din cauza fărădelegilor noastre. În această a treia Carte a Psalmilor nu va mai fi vorba numai de rămăşiţa din Iuda, ci şi de credincioşii din cele douăsprezece seminţii. Împotriva acestora de asemenea va fumega mânia, care însă nu va fi „pentru totdeauna” (v. 1; Psalmul 30.5).

Aceşti sărmani credincioşi se gândesc la templul căzut în ruină, la încetarea cultului public şi măsoară puterea vrăjmaşului. Nu au din partea lui Dumnezeu niciun semn de încurajare; dimpotrivă, înţeleg că El este Cel care a permis o asemenea pustiire. Totuşi, ei se încred în „Dumnezeul din vechime” şi îşi aduc aminte de tot ce a făcut El odinioară pentru a–Şi elibera poporul. „Aminteşte-ţi”, repetă ei (v. 2,18,22). Ei ştiu că sunt răscumpăraţii Lui şi, prin urmare, vrăjmaşii care–l atacă pe Israel şi cultul lui Îl dispreţuiesc şi–L batjocoresc de fapt pe Dumnezeu Însuşi (v. 10,18). Această problemă Îl priveşte pe El şi El nu Se va lipsi de a pleda pentru propria Sa cauză (v. 22).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 feb. 2022

8 Februarie 2022

Și Domnul i-a zis lui Moise: … fiii lui Israel să intre pe uscat în mijlocul mării.

Exod 14.15,16

Traversarea Iordanului (1)

La trecerea Mării Roșii, valurile s-au dat înapoi dinaintea lui Israel; la traversarea Iordanului, râul a secat dinaintea poporului. Marea Roșie a însemnat puterea lui Dumnezeu de a-Și scoate poporul din robie, în timp ce Iordanul a însemnat puterea Lui de a-i introduce în plinătatea binecuvântărilor lor. În primul caz, poporul a trecut, în mod simbolic, prin moarte; în al doilea, moartea, în mod simbolic, a fost înlăturată complet. De asemenea, în primul caz avem prezentată puterea învierii, iar în al doilea, pe Domnul Isus, care a trecut prin moarte și a intrat în cer, precum și puterea lui Dumnezeu, care îi aduce pe sfinți acolo unde Domnul Se află.

Când cel credincios se preocupă cu Omul al Doilea, cu Domnul din cer, îi este dăruită putere de sus. Această putere face ca ochiul credinței să vadă măreția lucrării Sale, învierea Sa și gloriile înălțării Sale, iar piedicile dispar din vedere. Lucrarea Domnului Isus pentru cei ai Săi este una singură, iar beneficiile ei sunt pentru toți sfinții. Când contemplăm înălțarea Sa la cer, înțelegem măreția lucrării Sale. Poziția Sa o determină pe cea a celor ai săi, care sunt așezați în El, acolo unde El este. El a purtat judecata pe cruce, iar acum este înviat și, în El, cei ai Săi sunt o nouă creație.

Privim la Domnul nostru înălțat și exclamăm: «Cu adevărat, nu mai există apa Iordanului pentru noi!». Creștinismul izvorăște din moartea, din învierea și din înălțarea Domnului Isus Hristos. Noua creație este partea noastră, a celor care suntem acum în El, în cer. Calea către locurile cerești – către Canaanul nostru – este prin Domnul Isus înviat dintre cei morți și înălțat în glorie.

E. P. Vedder, Jr.

Isus a plecat împreună cu el.

Marcu 5.24

Domnul merge cu Iair

Iair avea o singură fiică, iar aceasta era foarte bolnavă. Acest necaz l-a determinat pe Iair să meargă la Domnul Isus, pentru că știa că Domnul îl poate ajuta. A căzut la picioarele Lui și L-a rugat: „Fetița mea este pe moarte; Te rog să vii și să-Ți pui mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască!” (Marcu 5.23).

Și noi putem ajunge pe neașteptate în situații dificile. Ce facem atunci? Mergem noi totdeauna cu îngrijorările noastre la Acela care poate să rezolve orice problemă? Adesea, Domnul trebuie să ne trimită o încercare grea, ca să ne determine să căutăm apropierea Lui și să ne punem mai mult încrederea în El. Un creștin s-a exprimat cândva în felul acesta: „Necazul este «câinele ciobănesc» al lui Dumnezeu, pentru a aduce oaia rătăcită la turma Bunului Păstor”.

Când Iair și-a exprimat rugămintea, Isus era înconjurat de o mare mulțime de oameni. A părăsit El mulțimea pentru a Se ocupa de acel copil bolnav? Da, Domnul este întotdeauna gata să ne ajute pe fiecare în parte! Citim cuvintele încurajatoare: „a plecat împreună cu el”. Problema din viața lui Iair încă nu se schimbase în acel moment, dar el nu mai era singur, pentru că Mântuitorul îl însoțea.

Și noi avem această promisiune când ne aflăm într-o situație dificilă. Nu suntem chemați să rezolvăm singuri problema, pentru că Domnul Isus merge împreună cu noi. Aceasta este o mare mângâiere!

Citirea Bibliei: Neemia 4.9-5.5 · Proverbe 12.10-19

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ-ȚI PĂCATUL! – Fundația S.E.E.R. România

„Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit…” (Psalmul 51:4).

Avem nevoie de un nou mod de a privi păcatul, de o nouă înțelegere a acestuia. Pastorul și autorul John Ortberg a scris: „Orice păcat implică negare. Păcatul aduce cu el o anumită miopie morală – vedere încețoșată.” Și singura cale prin care îl poți vedea clar este prin ochii Celui împotriva căruia ai păcătuit, de fapt…

Psalmistul a recunoscut: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit.”

Un profesor universitar creștin a spus-o în felul următor: „Sunt amabil cu studenții mei, respectuos cu colegii mei, îmi iubesc familia; nu fur, nu comit adulter, nu consum droguri, nu înjur și folosesc regulat ața dentară… Dar când mă uit sincer și profund la mine, văd că nutresc sentimente de amărăciune, îmi folosesc cu zgârcenie timpul și banii, și nu-i iubesc pe cei ce vin nepoftiți. Sunt orgolios și mă consumă felul în care mă văd sau mă tratează ceilalți. Mă lupt cu pornirile mele carnale, și privirea și inima mea se mai abat și asupra unor lucruri neîngăduite. Mă prefac că ascult, dar nu ascult. Mă gândesc mai mult la cum pot să fiu mai extraordinar, decât la cum să fiu bun. Mă dau mai spiritual decât sunt. Sunt un dezastru – spart în o mie de cioburi! Și singura mea speranță este mila lui Dumnezeu!”

Când Isaia L-a văzut pe Dumnezeu stând pe tronul Său, el a strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut…” (Isaia 6:5). Apoi un înger a adus un cărbune aprins de pe altar și i-a atins buzele, spunând: „nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:7). Conștientizarea păcătoșeniei noastre poate fi un ghiont blând, sau ne poate trânti la pământ cu forța unui tsunami. Dar important este modul în care reacționăm. Indiferent cât de des ai căzut, sau cât de gravă este greșeala ta, astăzi Dumnezeu își extinde harul și îți oferă șansa de a o lua de la capăt – dacă ești dispus s-o accepți!