12 Februarie 2022
Isus deci i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți”.
Ioan 4.48
După ce petrecuse două zile în cetatea din Samaria, Domnul Își urmează drumul către Galileea. Oamenii din Sihar Îl primiseră pe baza mărturiei auzite – ei spuseseră: „Noi înșine am auzit”. În contrast cu acest lucru, galileenii L-au primit pentru că „văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim în timpul sărbătorii”. Domnul Se folosește de venirea slujbașului împărătesc la El, ca să mustre poporul iudeu pentru tendința de a-și baza credința pe „semne și minuni”.
Slujitorul împărătesc Îl roagă pe Domnul să vină și să-i vindece fiul, care era pe moarte. Din răspunsul Domnului înțelegem că slujitorul împărătesc Îl punea cumva la încercare pe Domnul – dacă ar fi văzut că Hristos îi vindeca în mod miraculos fiul, ar fi crezut. Domnul mustră un astfel de gând. Credința nu se sprijină pe lucruri exterioare, care pot fi văzute, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, Domnul face ca binecuvântarea să depindă de credința în cuvântul Său: „Du-te, fiul tău trăiește”. Slujitorul împărătesc este deci pus la încercare – va crede el cuvântul lui Isus, fără să vadă semne și minuni? Prin harul lui Dumnezeu, el face față încercării, căci citim: „Omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus și a plecat”.
Apoi, după ce a crezut, el primește semnul, ca o confirmare a credinței sale. Niciun semn nu poate da credință, ci semnele și minunile vor întări credința care deja există.
Acesta a fost cel de-al doilea semn pe care Isus l-a făcut – un semn care arăta faptul că Domnul avea puterea de a Se interpune în calea morții cuiva. Israel, ca națiune, asemenea fiului slujitorului împărătesc, era pe moarte, iar Hristos era acolo, cu puterea Sa, pentru a Se interpune în calea morții și pentru a vindeca națiunea, ca astfel ei să primească binecuvântarea prin credința în cuvântul Lui. Din nefericire însă, poporul și-a dovedit necredința prin faptul că aștepta mereu semne și minuni.
H. Smith
Îmi tremură inima în mine.
Psalmul 55.4
Am atâta nevoie de Cineva care să mă susțină…
Dacă urmărim în mass-media evenimentele din lume, cu toate problemele pe care acestea le implică, ne cuprinde uneori teama: teama de o gravă criză politică sau economică. În viața personală, de asemenea, putem fi apăsați de teamă: teama de o boală gravă, de eșuarea unei relații, de faliment în atribuțiile pe care le avem de îndeplinit.
În temerile și îngrijorările noastre avem atâta nevoie de Cineva care să ne susțină și care să ne stea alături. Dar oamenii din jur sunt afectați de aceleași îngrijorări și nu ne pot ajuta… Numai Isus Hristos poate să ne liniștească inimile și poate să ne dea ajutorul de care avem nevoie. Mântuitorul ne arată cum putem să punem în ordine relația noastră cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor și prin credința în lucrarea Lui de răscumpărare.
Dacă vom căuta adăpost la El, și nu la oamenii din jur, vom fi pe de o parte păziți de judecata divină – căci avem promisiuni: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume: ești al Meu” (Isaia 43.1) – și, pe de altă parte, vom fi sprijiniți în orice situație din viață: „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43.2).
Domnul Isus este întotdeauna cu noi și ne stă alături în orice greutate!
Citirea Bibliei: Neemia 7.39-73 · Proverbe 14.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PĂSTREAZĂ-ȚI CONȘTIINȚA CURATĂ! – Fundația S.E.E.R. România
„Fraților, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1)
La muzeul Mark Twain din Hartford, Connecticut, există aceste cuvinte înrămate: „Fă mereu binele. Îi va mulțumi pe unii și îi va uimi pe restul. Al tău, Mark Twain, New York, 16 februarie 1901.”
Când conștiința ta este programată și guvernată de Cuvântul lui Dumnezeu, el te va conduce să faci ceea ce este bine de fiecare dată. Și dorința aceasta este produsă de primele lecții pe care le înveți despre bine și rău – motiv pentru care, în calitate de părinte, ai cea mai importantă meserie de pe pământ. Dacă nu ai învățat niciodată aceste lecții, nu reușești să dezvolți o conștiință. Dacă nu prea le-ai învățat sau le-ai învățat pe jumătate, vei avea parte de o conștiință pipernicită. Dacă nu ții cont de ea și refuzi să-ți asculți vocea lăuntrică, dezvolți o conștiință împietrită… și cu timpul îți vei trăi viața ca și cum nu ai avea deloc conștiință! Vei face compromisuri, vei mușamaliza, și o vei lua pe scurtătură pentru a obține ce-ți dorești. Conștiința nu se poate vedea și nu-i poți face autopsie, dar o poți auzi cum îți șoptește în mintea ta și o poți simți cum trage de inima ta. Și acestea sunt șoaptele și zvâcnirile de care trebuie să ții seama pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel a spus două lucruri importante despre conștiință:
1) „De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Faptele Apostolilor 24:16).
2) „Eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1) Mai presus de toate, nu-ți neglija conștiința! Și în acest proces, același lucru se întâmplă cu caracterul tău, cu reputația ta și cu calitatea vieții tale.
Așadar, păstrează-ți conștiința curată!
de Jean Koechlin
Psalmul 77
Asemeni Psalmului 73, şi acesta se poate structura în două părţi: prima, din care înţelegem câtă amărăciune inunda sufletul psalmistului, şi a doua, care ni-l arată pe psalmist pătruns de adevărul despre „calea lui Dumnezeu”, că se află „în sfântul locaş” (v. 13; Psalmul 73.17).
De astă dată, ceea ce îl tulbură pe psalmist este nu prosperitatea celor răi, ci regretul după binecuvântările din trecut: „Mă gândesc la zilele de altădată” A încetat bunătatea Lui? (v. 5,8). Ce trist este când o încercare devine prilej de a stârni murmure şi zadarnice întoarceri spre trecut! Şi ajungem astfel să cântărim dragostea Domnului după împrejurările pe care El le îngăduie în viaţa noastră sau chiar ajungem să ne îndoim de El dacă, pentru moment, nu ni Se mai arată binevoitor (v. 7). Un astfel de gând nu schimbă cu nimic credincioşia dragostei Sale, dar ne împiedică pe noi să gustăm mângâierea pe care El ne-a pregătit-o: „Sufletul meu refuza să fie mângâiat” (v. 2).
„Aceasta este slăbiciunea mea” (v. 10), adaugă Asaf în timp ce priveşte la el însuşi şi la alţii din jurul său, pentru a se compara cu ei. Însă, atunci când înţelege din partea lui Dumnezeu cât de inutile îi sunt lamentările, gândurile lui iau un alt curs ~ nu în sensul că va înceta să‑şi mai întoarcă privirile spre calea deja străbătută până atunci, ci, meditând la minunile lui Dumnezeu din trecut, el le ţine minte şi găseşte în prezent un prilej să–L laude pe Domnul pentru acestea.
Mana Zilnica 