Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “februarie 21, 2022”

21 Februarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și este în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, paralizați, așteptând mișcarea apei.

Ioan 5.2,3


Scăldătoarea Betesda (1)

În cele cinci pridvoare ale scăldătorii zăceau o mulțime de oameni bolnavi. Unii erau orbi, alții erau ologi, alții erau paralizați – toți însă aveau nevoie de vindecare. Acești oameni bolnavi așteptau în jurul unei scăldători binecuvântarea de care aveau atâta nevoie. În anumite momente, prin providența lui Dumnezeu, un înger tulbura apa, iar bolnavul care intra primul în scăldătoare, după tulburarea apei, era vindecat.

Două lucruri sunt deci prezentate cu claritate: mai întâi faptul că exista o binecuvântare care putea fi obținută la acea scăldătoare; apoi faptul că binecuvântarea putea fi obținută doar prin efortul persoanei bolnave. Prin urmare, scăldătoarea devine o imagine izbitoare a omului sub lege. În sistemul legii, la fel ca în providența lui Dumnezeu, există binecuvântare pentru om, însă binecuvântarea sub lege, și nu în cadrul providenței divine, nu poate fi obținută decât prin eforturile omului; iar pentru a face aceste eforturi este nevoie de putere. Aceasta înseamnă că, sub lege, omul care se află în cea mai grea stare și care, în consecință, are cea mai mare nevoie de binecuvântare, este cel mai puțin capabil de a o obține. Boala de care trebuie să fie vindecat îl privează de puterea necesară pentru a se folosi de mijloacele pentru vindecare. Aceasta era starea tristă a omului care suferea de treizeci și opt de ani.

Așa cum au stat lucrurile cu acest om, în ce privește nevoile lui de ordin fizic, la fel stau cu noi, în ce privește nevoile noastre de ordin spiritual. Puterea păcatului de care trebuie să fim eliberați ne privează de obținerea eliberării prin propriile noastre eforturi.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.

Matei 6.34


Ajunge zilei necazul ei

Viața de zi cu zi poate părea uneori foarte monotonă și stresantă. Adesea ea este ca o călătorie printr-un pustiu în care nu vedem nicio oază la orizont. Poverile ne copleșesc și nicăieri nu se întrezărește o ușurare. Totul pare atât de lipsit de speranță…

Un bărbat, invalid din naștere, zăcea pe pat de 32 de ani. El nu se putea îngriji singur. Zi de zi, an de an, părinții lui îngrijeau de el. Îl spălau, îi dădeau să mănânce și făceau tot ce puteau în încercarea de a-i face viața cât mai ușoară posibil. Într-o zi, tatăl a fost întrebat cum poate suporta această povară. El a răspuns: „Luăm fiecare zi așa cum este. Astăzi putem să muncim, iar mâine Dumnezeu ne va da din nou puterea Sa și ajutorul Său”.

Domnul Isus ne învață cum să ne raportăm la monotonia și la povara vieții de zi cu zi: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine”. El ne dă lumină pentru fiecare pas. Prin credință să mergem înainte, pas cu pas. Cu ajutorul Domnului vom face față provocărilor de azi. Iar cât despre zilele următoare, să I le încredințăm Lui. El ne promite: „Și puterea ta să țină cât zilele tale!” (Deuteronom 33.25). Domnul nu va îngădui să fim împovărați peste putință. Dacă ceva devine prea greu, putem fi siguri că El intervine la timp. Ajutorul Lui este pe măsura atotputerniciei Sale și el vine întotdeauna la timp – la timpul Său! Iar timpul Său nu trebuie confundat cu timpul nostru.

Citirea Bibliei: Neemia 13.1-14 · Proverbe 17.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBELE TALE TE DAU DE GOL! – Fundația S.E.E.R. România

„Vorba te dă de gol.” (Matei 26:73)


Iată afirmând a treia oară: vorbele pe care le rostești te vor da de gol de fiecare dată. I s-a întâmplat apostolului Petru. În noaptea în care Domnul Isus a fost arestat și toți ucenicii Lui s-au risipit, Petru L-a urmat – îndeajuns de aproape ca să vadă ce se întâmplă, dar nu suficient de aproape ca să fie asociat cu Hristos! Biblia spune (Matei 26:73-75): „Cei ce stăteau acolo, s-au apropiat, şi i-au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.” Atunci el a început să se blesteme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” După acest incident, nimeni nu l-a mai acuzat pe Petru că este un urmaș al lui Hristos! Nu-i așa că ar trebui să știm că profanarea și blasfemia, în orice limbă, fac ca ceilalți să pună la îndoială relația ta cu Hristos? Cuvintele tale au puterea de a-i zidi pe oameni, sau de a-i dărâma… de a-i atrage la Hristos, sau de a-i îndepărta…

Având lucrul acesta foarte clar în minte, iată două versete pe care trebuie să le subliniezi și la care să te gândești adesea:

1) „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har… ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6).

2) „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4:29). Astăzi, rostește această rugăciune: „Tată, fă ca ceea ce scot pe gură în această zi să aducă slavă Numelui Tău și să-i atragă pe oameni la Hristos. Amin!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 84


În creaţie, fiecare vieţuitoare îşi găseşte un culcuş sau un cuib; credinciosul însă, asemeni Domnului său, nu cunoaşte pe pământ adevărata odihnă (v. 3; Matei 8.20). Afecţiunile sale sunt îndreptate în altă parte: înspre locuinţele cereşti, unde locul său este pregătit (Ioan 14.2; comp. cu v. 2,10). Versetul 3 ne dezvăluie tema emoţiilor care fac inima să clocotească: „altarele Tale, Doamne al oştirilor!”. Drumul care duce spre Casa Tatălui trece însă printr-o lume care este o vale a plângerii (ebr. Baca) şi fiii lui Core, autorii psalmului, au făcut această experienţă (vezi Psalmul 42.3).

Ce contează? Dacă această cale este deschisă în inimile noastre, dacă nimic nu ne desparte de Acela înspre care mergem, atunci chiar şi lacrimile se vor preface în experienţe benefice pentru noi! Vom merge „din putere în putere” (v. 7)! În acelaşi fel în care un motor este alimentat prin curentul pe care el şi-l absoarbe din sursa sa, şi noi ne folosim de puterea pe care o găsim în Dumnezeu (v. 5). Puterea ne este dată nu ca o provizie alături de care avem tendinţa să ne punem pe odihnă, ci pe măsura nevoii, astfel încât noi să ne îngrijim mereu de contactul cu Cel care ne-o furnizează.

În felul acesta vom putea cunoaşte promisiunile măreţe din versetul 11 ca fiind şi partea noastră, iar noi înşine vom gusta binecuvântarea întreită conţinută în acest psalm grandios (v. 4,5,12).

Navigare în articole