13 Februarie 2022
Dar, dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”, atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.
Exod 21.5,6
Încă de la începutul istoriei, de când păcatul și moartea au intrat în lume prin neascultarea omului, Scripturile Vechiului Testament sunt pline de ilustrații, de simboluri și de umbre care indică toate către venirea Domnului Isus Hristos. Nimeni altcineva nu putea descoperi inima lui Dumnezeu în afară de Fiul Său preaiubit. Doar El putea corespunde descrierii robului din Exod 21.
Ce moment semnificativ a fost acela când Hristos a rostit aceste cuvinte: „Iată, Eu vin (în sulul cărții este scris despre Mine) ca să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10.7)! Tot cerul s-a bucurat de mireasma plăcută a Ființei lui Hristos: de la ieslea Betleemului, până la crucea Golgotei, El a fost adevăratul Rob!
Una dintre cele mai frumoase trăsături ale acestui Rob este dezvăluită de cuvintele simple: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei”. Acestea nu au fost doar cuvinte, ci acțiunile Sale au dovedit cu claritate că dragostea Sa era veritabilă și „tare ca moartea; … apele cele multe nu pot stinge dragostea, nici râurile n-ar putea s-o înece” (Cântarea Cântărilor 8.6,7). Ce frumos este astfel ilustrată dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință! După șase ani de slujire, care ilustrează perfecțiunea lipsită de păcat a Domnului Isus, robul putea ieși liber, însă Hristos n-a vrut să facă acest lucru, fiindcă astfel ar fi rămas singur. Prin urmare, El a trebuit să treacă prin moarte, prin moarte de cruce, supunându-Se dreptei judecăți a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, toate valurile și talazurile mâniei lui Dumnezeu s-au abătut asupra Lui, însă dragostea Sa a biruit și s-a dovedit mai tare decât moartea – dragostea pentru Stăpânul Său, pentru soția Sa și pentru copiii Săi.
J. Redekop
Și Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuși despre Mine.
Ioan 5.37
Mărturisirea Tatălui despre Fiul Său
Glasul Tatălui s-a auzit pe pământ în trei împrejurări diferite, vorbind Fiului:
La Iordan: „Și, iată, s-a auzit un glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea” (Matei 3.17; Marcu 1.11; Luca 3.22).
Pe așa-numitul „Muntele schimbării la față”: „Și din nor s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea: de El să ascultați!” (Matei 17.5; Marcu 9.7; Luca 9.35).
În Ierusalim: „Și din cer s-a auzit un glas, care zicea: L-am și preamărit și Îl voi mai preamări” (Ioan 12.28).
În prima împrejurare, glasul a fost auzit (probabil) numai de către Ioan Botezătorul; în a doua, de către trei dintre ucenicii Săi (cărora li s-a cerut să asculte de Hristos); iar în a treia împrejurare, de o mulțime de oameni, căci atunci glasul s-a auzit pentru ei (Ioan 12.30).
În toate aceste momente, Tatăl Și-a exprimat bucuria cu privire la Fiul Său. Fiul a fost Acela care Îi făcea Tatălui plăcere și tot Fiul a fost Acela prin care Numele Tatălui a fost preamărit!
„Și noi am auzit acest glas rostit din cer … la care bine faceți că luați aminte” (2 Petru 1.18,19).
Citirea Bibliei: Neemia 8.1-12 · Proverbe 14.13-25
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
A FI PE PLACUL OAMENILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Frica de oameni este o cursă…” (Proverbele 29:25).
Pentru a se asigura că va câștiga lupta, regele Saul trebuia să-l aștepte pe profetul Samuel să vină și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Dar pe măsură ce timpul trecea și oamenii deveneau nerăbdători, Saul a adus el însuși jertfă Domnului. Când Samuel a vrut să știe de ce a făcut asta, Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine… am adus arderea-de-tot. Samuel i-a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun… Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui.” (1 Samuel 13:11-14). Pentru că Saul a avut nevoie de aprobarea oamenilor, el a pierdut totul.
Poate nu e ușor și confortabil să spui adevărul, dar Biblia ne învață s-o facem, așa cum a făcut Samuel. Lui nu i-a fost teamă de respingerea împăratului și i-a spus adevărul în față! A fi pe placul oamenilor este un lucru necinstit, în sinea lui, pentru că le spui celorlalți ce vor ei să audă, în loc să le spui ceea ce vrea Dumnezeu, adică adevărul. Nu poți fi nepoliticos și insensibil, dar nici nu poți fi intimidat. Doar pentru că cineva nu dorește să audă adevărul, acest lucru nu-ți anulează responsabilitatea de a-l rosti. Te-ai simțit vreodată stânjenit când a trebuit să faci ceva ce ți-a cerut altcineva să faci?
Unul dintre modurile prin care ne călăuzește Dumnezeu este pacea lăuntrică. Isaia spune că „veţi fi călăuziţi în pace” (Isaia 55:12). Și apostolul Pavel scrie: „să urmărim lucrurile, care duc la pace.” (Romani 14:19). Când ceva este greșit, spune-o! Declară: „Nu am pace referitor la lucrul acesta!” Oamenii nu ar trebui să se aștepte să acționezi dacă nu ai pace, însă lucrul acesta se întâmplă uneori când alții pun presiuni asupra noastră. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi… și să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” (Matei 10:14). Când reacția cuiva încearcă să te oprească să faci ceea ce știi că este corect, e timpul s-o dai la o parte și să continui să înaintezi! Așadar, nu de aprobarea oamenilor ai nevoie, ci de aprobarea lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Psalmul 78:1-16
Acest psalm lung rememorează minunile (v. 4,12) împlinite în favoarea alor Săi de către „Dumnezeul care face minuni” (Psalmul 77.14). Încă de la început înţelegem că poporul este invitat să–şi deschidă urechile la această istorisire, care îi este dată pentru instruire (vezi titlul psalmului: „Un maschil al lui Asaf ~ o învăţătură”). În ce ne priveşte pe noi, creştinii, ştim că această istorie a lui Israel a fost deopotrivă scrisă şi „pentru avertizarea noastră” (1 Corinteni 10.11); potrivit versetului 2 (pe care Matei 13.35 îl pune în gura Domnului Isus), ea este ca o parabolă foarte mare (însă care redă fapte ce au avut loc în realitate).
De asemenea, versetele 4 şi 6 ne mai arată că această istorisire a minunilor din trecut, enumerate în versetele 12-16, a fost făcută vizând în special noua generaţie, şi aceasta cu un triplu scop, definit de versetul 7: de a-i determina pe aceşti „fii” să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu dea uitării lucrările Lui şi să păzească poruncile Lui. Oare nu aceasta este deopotrivă ceea ce aşteaptă El şi de la noi?
Să-I cerem Domnului să ne păzească pentru a nu ajunge, precum Israel în pustiu, „o generaţie încăpăţânată şi răzvrătită, al cărei duh nu a fost credincios faţă de Dumnezeu” (v. 8; Ezechiel 20.18). Şi să ştim să luăm învăţătură din experienţele deja înfăptuite ale acestor lucruri „pe care le-am auzit şi le-am cunoscut şi pe care ni le-au istorisit părinţii noştri” (v. 3).
Mana Zilnica 