14 Februarie 2022
Și Domnul a vorbit lui Moise, după moartea celor doi fii ai lui Aaron, când s-au apropiat înaintea Domnului și au murit.
Levitic 16.2
Acești doi fii ai lui Aaron fuseseră preoți consacrați. De fapt, unul dintre ei era menit să fie mare preot după moartea lui Aaron, tatăl său. Dumnezeu îi alesese pe acești doi bărbați din mijlocul poporului pe care îl răscumpărase. Ei fuseseră consacrați pentru a face lucrarea de preoție. Aparțineau seminției lui Levi, care fusese pusă deoparte dintre celelalte seminții, pentru această lucrare specială. Din seminția lui Levi, familiei lui Aaron i se încredințase slujba sfântului locaș.
Imediat după ce această slujbă a fost instituită, fiii lui Aaron cei mai în vârstă, Nadab și Abihu, au fost mistuiți de focul lui Dumnezeu, din cauză că au adus foc străin înaintea Lui. Ei au neglijat sfințenia lui Dumnezeu și au căzut astfel sub judecata Lui. Aceasta a fost o demonstrație clară cu privire la starea omului. Cei care fuseseră chemați de Dumnezeu pentru a acționa în cel mai privilegiat loc posibil au fost omorâți în prezența Sa, din cauza neglijenței în lucrare.
După aceasta, lui Aaron i s-a spus „să nu intre oricând în sfântul locaș, înăuntrul perdelei dinaintea scaunului îndurării, care este peste chivot, ca să nu moară”. Aceste cuvinte demonstrează adâncimea prăpastiei care Îl separă pe Dumnezeu de om. Totuși, Dumnezeu nu dorește ca omul să piară, ci să aibă părtășie cu Sine Însuși. Acesta este scopul lucrării lui Hristos de la cruce. În 1 Petru 3.18 citim: „Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu”. Același adevăr îl găsim în Evrei 10.19. Acolo vedem că ni s-a deschis o cale a lui Dumnezeu și că suntem încurajați să intrăm în prezența Lui. Levitic 16 ne spune de ce nu suntem judecați ca Nadab și Abihu și cu ce drept ne putem apropia de Dumnezeu, cu o deplină siguranță a credinței.
H. L. Heijkoop
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.
1 Ioan 1.9
„Isus cunoaște drumul tău!” (1)
Hilde, o femeie tânără, avea o căsnicie fericită. Din punct de vedere material avea totul la dispoziție; totuși îi lipsea ceva: pacea cu Dumnezeu.
Într-o zi, invitată să meargă la o oră de rugăciune, ea a dat curs invitației. Soțul și soacra ei au însoțit-o și astfel toți trei au auzit despre marele Prinț al păcii care poate da inimii adevărata pace. Soțul ei a respins aceste adevăruri, dar Hilde a fost atrasă de dragostea Mântuitorului. Însoțită de soacra ei, ea mergea de acum regulat la aceste întâlniri.
La sfârșitul unei astfel de ore au fost împărțite cartonașe și pe fiecare erau scrise câteva cuvinte. Pe cartonașul primit de Hilde era scris: Isus cunoaște drumul tău! Citindu-le, Hilde s-a tulburat puțin. De ce pentru ea tocmai aceste cuvinte? Cum fusese drumul ei? Înaintea ochilor i se derula viața ei cu multe păcate. Isus cunoaște drumul tău! Oare știa El totul? Ce groaznic ar fi acest gând! Hilde era foarte neliniștită.
Într-o altă seară, la sfârșitul orei de rugăciune, Hilde a rămas nehotărâtă la ușă. A rugat-o pe soacra ei să meargă singură acasă, iar ea s-a întors în sală; atunci a prins curaj și le-a spus celor două persoane rămase acolo: „Aș vrea să devin și eu la fel de fericită ca și dumneavoastră!”. – „Dacă vreți, puteți deveni la fel de fericită chiar în seara aceasta.” – „Îmi doresc atât de mult…!”
Citirea Bibliei: Neemia 8.13-9.3 · Proverbe 14.26-35
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
A FI PE PLACUL OAMENILOR (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Știu că Dumnezeu este de partea mea… Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?” (Psalmul 56:9-11)
Aprobarea celorlalți este ceva de care toți ne bucurăm, dar nu ai nevoie de ea pentru a avea stimă de sine. De fapt, când le faci oamenilor pe plac, ajungi să-ți pierzi stima de sine. Te dai peste cap pentru alții, și când crezi că ai reușit, ei se răzgândesc. Pe lângă faptul că îți fură pacea minții, când ești pe placul oamenilor îți este imposibil să urmezi călăuzirea lui Dumnezeu – și în ultimă instanță, asta e pierderea ta cea mai mare. Dacă ești genul de om care le face oamenilor pe plac, nu va fi ușor să-ți schimbi obiceiurile de o viață. E necesar să înfrunți lucrurile de care ți-e teamă, și să Îi ceri lui Dumnezeu curajul de a merge până la capăt. Împăratul David a spus: „Dumnezeu este de partea mea… şi nu mă tem de nimic: Ce pot să-mi facă nişte oameni?”
Când vorbim despre „a fi pe placul oamenilor”, trebuie să înțelegem două lucruri:
1) Ruperea cercului înseamnă asumarea riscului de a fi respins prin faptul că spui nu, atunci când alții se așteaptă să spui da. Când persoanele din viața ta sunt obișnuite cu răspunsuri blajine, îngăduitoare, ei vor reacționa negativ… până se vor obișnui cu „noua ta persoană”! La început vei naviga timid pe aceste ape, dar oare e mai rău decât să-ți trăiești viața fiindu-ți frică de reacția oamenilor?
2) Poate va trebui să le explici celorlalți că în trecut căutai aprobarea lor pentru că te simțeai nesigur, dar acum nu mai e așa! Dar ceea ce-i foarte important este să acționezi imediat! Eliminarea oricărui obicei implică temporar durere și disconfort, dar cealaltă variantă care îți rămâne este să-ți petreci viața simțindu-te prins în cursă. Tu poți alege să suferi pe termen scurt, pe drumul spre libertate, sau pe termen lung, continuând să te lupți pentru a fi pe placul altora.
Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: fă alegerea corectă!
de Jean Koechlin
Psalmul 78:17-39
Cum a răspuns poporul în faţa lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu (v. 11)? Prin „faptele cărnii”, a căror tristă enumerare ne–o face Galateni 5.19
Acest capitol 5 din Galateni ne reaminteşte că cei credincioşi au fost scăpaţi de robie, după cum israeliţii au fost eliberaţi din sclavia Egiptului. Însă libertatea în care suntem puşi noi acum nu trebuie să–i dea ocazie cărnii (firii noastre pământeşti) să acţioneze după placul ei. Şi apostolul adaugă: „Umblaţi în Duh şi nicidecum nu veţi împlini poftele cărnii” (Galateni 5.1,13,16,25).
Versetul 17 şi următoarele ale acestui psalm ne arată cum s–au aprins poftele în inima poporului. Mana ~ imagine a lui Hristos şi a Cuvântului Său ~ a încetat să le mai fie plăcută (v. 23,24; vezi Numeri 11.4) şi, în acelaşi timp, în inima lor s-a cuibărit necredinţa (v. 22). Deşi fusese martor al puterii lui Dumnezeu, Israel nu s-a temut să-L ispitească, spunând: „Ar putea Dumnezeu să întindă o masă în pustiu?” (v. 19; comp. cu 2 Împăraţi 7.2). Şi nouă, dragi prieteni, Domnul ne-a „deschis larg porţile cerurilor” (v. 23) pentru a ne binecuvânta.
Să-I răspundem la aceasta întotdeauna prin credinta noastră şi prin recunoştinţă.
Mana Zilnica 