15 Februarie 2022
În ea vă bucurați mult, deși, pentru puțin, acum, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări.
„Să trecem dincolo!” … Și s-a făcut o furtună puternică de vânt și valurile loveau în corabie.
1 Petru 1.6; Marcu 4.35,37
În Psalmul 77, fiii lui Asaf au dat glas plângerii lor înaintea Domnului. Ei treceau prin dificultăți și credeau că Dumnezeul lor îi uitase sau poate chiar îi abandonase.
Și noi trecem deseori prin astfel de experiențe. Întâmpinăm dificultăți și ne întrebăm unde este Domnul și de ce îngăduie El să trecem prin astfel de lucruri. Ne întrebăm dacă nu cumva am păcătuit – și, într-adevăr, este bine să ne așezăm în lumina cercetătoare a lui Dumnezeu în astfel de momente. Totuși, se poate să nu fie o chestiune de păcat. Ne aducem aminte că Domnul, când era aici pe pământ, le-a spus ucenicilor Săi: „Să trecem dincolo!”. Dar, pe când se aflau în mijlocul lacului, vântul și valurile le erau atât de potrivnice, încât se temeau că se vor scufunda. Atunci au strigat la Domnul, care dormea în partea dinapoi a corabiei, și L-au întrebat dacă Lui într-adevăr Îi păsa că ei piereau.
Nu spunem și noi câteodată astfel de lucruri sau cel puțin le gândim? Să remarcăm însă această scurtă expresie din 1 Petru 1.6: „dacă trebuie”. Ea ne ajută să înțelegem că Domnul știe că este necesar ca noi să trecem prin astfel de experiențe. Deci, dacă suntem încercați, El are un scop și un plan pentru noi. Încercarea poate că nu este din cauza păcatului, însă El dorește ca autenticitatea credinței noastre să fie dovedită. El dorește să ne facă tot mai mult asemenea chipului Său, pentru gloria și pentru onoarea Sa. Știm că marea S-a potolit la cuvintele Lui, de aceea să ne încredem în El, să ne supunem Lui, fiindcă El știe ce este cel mai bine pentru noi.
A. Blok
Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnezeu.
Ioan 3.3
„Isus cunoaște drumul tău!” (2)
În timpul discuției cu cei doi credincioși, după ora de rugăciune, Hilde a recunoscut că, din cauza păcatelor ei, era foarte neliniștită. Avusese o viață agitată. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu și-a recunoscut starea ei pierdută. Lacrimile îi curgeau pe obraji. Smerindu-se adânc și pocăindu-se, ea a înțeles harul pe care crucea de la Golgota i-l oferea. A mai înțeles, prin credință, că Isus a murit pentru ea!
Atât în cer, cât și în inimile acelora care erau prezenți acolo, a fost mare bucurie pentru o păcătoasă care s-a întors la Dumnezeu. Hilde era fericită că era salvată și I-a mulțumit cu multă recunoștință Mântuitorului ei. A fost condusă până acasă și a fost un eveniment deosebit în liniștea nopții când trei persoane fericite vorbeau despre marea minune care tocmai se întâmplase: nașterea din nou.
Câteva săptămâni mai târziu, și soacra ei a găsit pacea prin sângele Mielului lui Dumnezeu. Și ea a fost copleșită de dragostea Domnului Isus. Hilde era acum și mai fericită. Lucrurile s-au schimbat în conviețuirea cu mama soțului ei. Înainte, deseori îi fusese greu, pentru că soacra era dură și nemiloasă. Viața o făcuse așa. Ea se născuse în Rusia, fusese alungată, abandonată, exploatată și îmbătrânise într-o căsnicie lipsită de dragoste. Dar acum, dragostea lui Dumnezeu lucra în ea și totul se făcuse nou.
Citirea Bibliei: Neemia 9.4-25 · Proverbe 15.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
POȚI PLĂTI PREȚUL? – Fundația S.E.E.R. România
„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg…” (1 Corinteni 9:26).
Alergătorii de cursă lungă nu se concentrează în principal pe viteză, ci pe rezistență. Ei își stabilesc un ritm, și pe măsură ce se apropie de linia de sosire, ei pot să elimine toate opririle.
Apostolul Pavel a scris: „Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:26-27). Pentru alergătorii de cursă lungă, renunțarea nu este o opțiune. În ciuda întârzierilor și a dezamăgirilor din timpul cursei, ei știu că nu vor fi niciodată mulțumiți cu faptul de-a sta pe tușă, făcând galerie celor care au plătit prețul pentru a alerga până la capăt.
Așadar, dacă ești genul de om care tânjește să împlinească planul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa – dă tot ce ai! Aleargă spre el și nu uita ce a spus Domnul Isus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Una este să ai succes, și alta este să faci față presiunilor care vin odată cu el. De aceea, „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).
Când ai un lucru măreț la care să privești, primești putere să înduri. Și Dumnezeu îți va scoate în cale împotriviri și critici pentru a-ți întări caracterul; în felul acesta, când apar binecuvântări și responsabilități mai mari, vei fi în stare să le faci față. Izbânda este posibilă numai când ești motivat, și – plin de entuziasm – îți dorești să treci linia de sosire. Așadar, întrebarea este: vei plăti prețul? Când presiunea te apasă, te vei ridica și tu asemenea lui Neemia când a reconstruit zidurile Ierusalimului și să le spui potrivnicilor tăi: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor”?! (Neemia 6:3). Dacă răspunsul tău este da, ațintește-ți privirea asupra scopului – și vei trece „linia de sosire”!
de Jean Koechlin
Psalmul 78:40-72
Uitarea care s‑a aşternut peste memoria poporului şi nerecunoştinţa de care a dat dovadă L–au determinat pe Dumnezeu să rememoreze încă de la începutul ei istoria lucrărilor pe care El le–a făcut pentru popor. Până la versetul 51 sunt amintite urgiile cu care a lovit Egiptul; în versetul 52 citim despre ieşirea poporului; apoi aflăm despre călătoria sa (v. 53), precum şi despre intrarea în Canaan (v. 54). Versetul 55 este un impresionant rezumat al cărţii Iosua, în timp ce versetele care urmează se situează în timpul Judecătorilor şi al cărţii 1 Samuel. Astfel, versetele 60 şi 61 ne trimit gândurile la luarea chivotului de către filisteni (1 Samuel 4).
Vedem apoi cum Domnul intervine din nou, în trei moduri: îi loveşte pe vrăjmaşii Săi (v. 66); pune deoparte cele zece seminţii necredincioase, personificate prin Iosif şi Efraim (v. 67; din punct de vedere istoric este vorba despre regalitatea lui Saul şi a descendenţilor săi: 2 Samuel 2.8‑11); de asemenea, împlinind Exod 15.17 (în v. 69), înalţă pe Iuda, pentru că este seminţia împărătească a lui David potrivit alegerii suverane a lui Dumnezeu şi a harului Său (comp. cu Ioan 15.16 şi cu Romani 9.15), nu potrivit vredniciei, pentru că nu ni se spune nicăieri că această seminţie ar fi fost mai puţin vinovată decât celelalte. Această alegere suverană şi acest har divin sunt cele preamărite aici de psalmist. Iuda însă este legată într-un mod indestructibil de Cel care este Unsul Domnului şi, în baza aceluiaşi Temei, ne‑a ales şi ne-a iubit Dumnezeu şi pe noi (v. 68: noi aparţinem lui Hristos, Preaiubitului Său; comp. cu Ioan 17.6,7,10).
Mana Zilnica 