17 Februarie 2022
Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului.
Efeseni 5.22
Supunerea soției față de soțul ei trebuie să fie potrivit cu ceea ce este scris: „Ca Domnului”. Domnul este prezentat ca Cel de la care derivă autoritatea soțului. Dincolo de soțul ei, ea trebuie să-L recunoască pe Domnul ca pe Acela care conduce viața de familie. Astfel că, pentru ea, deciziile evlavioase ale soțului vor fi expresia voii Domnului și va trebui să asculte de ele de bunăvoie și cu bucurie. Supunerea ei nu trebuie măsurată prin prisma caracterului soțului. Oricât de neplăcută ar fi situația respectivă, la care uneori se poate adăuga slăbiciunea, lipsa de înțelepciune sau lipsa de evlavie a soțului, totuși datoria ei nu trebuie măsurată prin vrednicia sau înțelepciunea soțului, ci prin voia Domnului. Oricum ar sta lucrurile, el este soțul ei și ea este datoare să i se supună „ca Domnului”. Însă această frază precizează și limitele supunerii ei. Când ascultarea față de soț intră în conflict cu autoritatea lui Dumnezeu și cu voia Lui exprimată în Cuvânt, atunci supunerea ei trebuie să înceteze. Prioritară este ascultarea față de Domnul, nu față de om, deși acest lucru poate atrage suferință.
În aceste vremuri moderne în care trăim, supunerea femeii a devenit nepopulară și neagreabilă, însă supunerea soției față de soțul ei este o poruncă foarte explicită din partea lui Dumnezeu, iar soția creștină este chemată să-i dea curs. Fără aceasta nu poate exista adevărată viață de familie, nici bucurie sau binecuvântare. O femeie care își asumă poziția de lider al casei, disprețuindu-l astfel pe soțul ei, nu va putea fi fericită și, fără îndoială, va secera roadele amare ale răzvrătirii ei. Acestea se vor regăsi în lipsa de supunere a copiilor, deoarece, prin propriul exemplu, le cultivă un spirit de anarhie.
Mai mult, soția trebuie să-și amintească faptul că, prin supunerea față de soțul ei, oferă o imagine și o reflectare a supunerii Adunării față de Hristos, Capul acesteia. Ce dorință arzătoare ar trebui să aprindă aceste lucruri în inima fiecărei surori, ca prin purtarea ei să fie o mărturie vie pentru Domnul în sfera obișnuită a vieții de zi cu zi!
R. K. Campbell
Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
Galateni 2.20
„Isus cunoaște drumul tău!” (4)
Bolnava s-a bucurat mult să audă ceva despre Mântuitorul. Ea a spus: „Deschideți ușa, ca să audă și ceilalți despre Domnul Isus”. Se gândea la rudele ei din cealaltă cameră.
Discuția nu i-a plăcut soțului ei. El încerca să o încurajeze pe soția lui, spunându-i că se va însănătoși. „În curând va veni primăvara și atunci vei putea ședea afară la soare. Eu voi planta multe flori și tu te vei recupera, te vei însănătoși.” Cu o privire tristă, ea a spus: „Nu cred că mă voi face bine. Domnul Isus mă va lua la Sine”. Soțul era deznădăjduit. „Hilde”, i-am spus eu, „noi am dori mult să mai rămâi cu soțul și cu băiatul tău; dar, dacă tu ai dreptate că Domnul Isus te va chema, știi sigur că totul este în ordine?” – „O, da, știu foarte bine că Domnul Isus a suferit pentru mine și a murit la Golgota. El mi-a iertat toate păcatele. Oh, și am avut așa de multe păcate!”
Am fost atât de bucuros auzind această mărturisire clară. Înaintea porților veșniciei, totul este realitate pură. Mulți au mărturisit că s-au hotărât pentru Domnul Isus și totuși unii dintre ei au avut un sfârșit trist. Nu s-a văzut la ei că aveau o viață nouă. Nu știm dacă în inima unor astfel de oameni a avut loc cu adevărat o naștere din nou. Dar Hilde se întorsese cu adevărat la Dumnezeu și ea avea siguranța binecuvântată: Isus este al meu!
Citirea Bibliei: Neemia 10.1-39 · Proverbe 15.23-33
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DĂ DOVADĂ DE BUNĂTATE (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” (Romani 12:21)
Este foarte ușor să uiți de ce te-a mântuit Dumnezeu, ce te-a chemat să faci și cum trebuie să trăiești. Așa că, ia aminte la acest ghid ceresc de bună purtare (Romani 12:9-21): „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă, „dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci, dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” Așadar, dacă ești mântuit – așa trebuie să trăiești! Nu te speria, nu ești singur! Îndrăznește… orice călătorie – oricât de grea sau lungă – începe cu primul pas! Azi, dă dovadă de bunătate!
de Jean Koechlin
Psalmul 80
În încheierea Psalmului 79, Israel Îi amintea lui Dumnezeu că este turma păşunii Sale; acum Psalmul 80 se deschide invocându-L pe Păstorul lui Israel. Asemeni unor oi risipite, incapabile să-şi regăsească drumul, cei credincioşi strigă: „Dumnezeule, întoarce-ne” (v. 3,7,19). Această lucrare de restaurare după un timp de rătăcire face parte din grija bunului nostru Păstor (Psalmul 23.3).
„Fă să strălucească splendoarea feţei Tale!” cere rămăşiţa iudaică din adâncul necazului ei. Efraim, Beniamin şi Manase erau seminţiile care mergeau, sub steagul lor, imediat în urma chivotului, imagine a lui Hristos (Numeri 10.22-24).
Începând cu versetul 12, credincioşii se întreabă miraţi: De ce a dat Dumnezeu pradă jafului şi focului acest butuc, pe Israel, pe care l-a transportat din Egipt şi l-a sădit cu atâta grijă? Domnul răspunde în Isaia 5.4 tot cu un „de ce”: „De ce, când Mă aşteptam (de la via Mea) să facă struguri, a făcut struguri sălbatici?”
În contrast însă cu viţa lui Israel, neroditoare în ciuda tuturor eforturilor divinului Viticultor, Ioan 15 ne prezintă „adevărata viţă”, pe Hristos. În Psalmul nostru (v. 17), El este deja introdus ca „Omul dreptei” (de la dreapta) lui Dumnezeu şi ca „Fiul Omului”, nume sub care Îl găsim deseori în evanghelii.
Mana Zilnica 