Mana Zilnica

10 Februarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul gloriei S-a arătat părintelui nostru, Avraam, când era în Mesopotamia.

Fapte 7.2

Aici vedem ceea ce deosebește chemarea lui Avraam de orice altă chemare: ea a venit de la Dumnezeul gloriei. În această lume, cu orașele și cu clădirile ei care ajung până la ceruri, nu există nimic care să vorbească de Dumnezeu, ci numai de mărirea și de gloria omului. Expresia „Dumnezeul gloriei” vorbește despre o altă scenă, în care nu există nimic despre om, ci în care totul Îl manifestă pe Dumnezeu. Acesta este Dumnezeul care, într-un har minunat, S-a descoperit unui om care trăia într-o lume înstrăinată de El și cufundată în idolatrie. Prin urmare, gloria Celui care i S-a arătat lui Avraam este cea care dă chemării o atât de mare importanță și care oferă credinței autoritatea și puterea de a răspunde chemării.

Vedem apoi că această chemare este una care separă. Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău” (Geneza 12.1). Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să corecteze acolo răutatea oamenilor, nici să încerce să îmbunătățească starea socială de acolo, nici să o reformeze, nici să încerce să o facă mai bună și mai strălucitoare. El a fost chemat să iasă din ea și să o părăsească sub orice formă. A trebuit să părăsească lumea politică – „țara ta”; lumea socială – „rudenia ta”; și lumea din afara familiei – „casa tatălui tău”.

Chemarea din zilele noastre este la fel de clară. Nu că ar trebui să disprețuim autoritățile, căci Dumnezeu este Cel care le-a stabilit; nici să neglijăm legăturile de familie, căci acestea sunt rânduite tot de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili, ci trebuie să facem bine tuturor oamenilor, atunci când avem prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați să ne ținem separați de orice activități politice și sociale, ca și de întreaga sferă în care cei neconvertiți, chiar și de aceia dintre rudele noastre, care își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Chemarea noastră nu este să reformăm lumea, nici să o îmbunătățim, ci să ieșim din ea.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!

Ioan 5.40

Vrei să fii salvat?

Dumnezeu oferă salvarea veșnică tuturor oamenilor, fără excepție. Nimeni nu va merge în pierzare din cauză că nu a existat mijlocul de scăpare. Însă, în realitate, nu toți oamenii sunt dispuși să primească harul lui Dumnezeu, zădărnicind astfel „planul lui Dumnezeu cu privire la ei”, așa cum le-a spus odată Isus Hristos fariseilor (Luca 7.30).

Dumnezeu vrea „ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștință de adevăr” (1 Timotei 2.4). El însă nu forțează pe nimeni. Adesea, omul nu vrea să vină la Dumnezeu.

Când Hristos a fost pe pământ, a spus: „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5.40). Iar despre cetatea Ierusalim a spus: „De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” (Matei 23.37).

Și astăzi, oamenii nu vor să creadă în Dumnezeu, nu vor să recunoască faptul că sunt pierduți și că au nevoie de Hristos ca Salvator al lor. Dar cine își deschide inima pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Său, acela își recunoaște vina și starea de pierzare.

Încă o dată: vrei să fii salvat? Trebuie numai să vii la El. Dacă îți mărturisești păcatele și crezi în lucrarea de salvare a lui Isus Hristos, vei fi salvat pentru veșnicie!

Citirea Bibliei: Neemia 6.1-19 · Proverbe 13.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FOLOSEȘTE TOT CE ȚI-A DĂRUIT DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Unul care dă cu mâna largă ajunge mai bogat; şi altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească.” (Proverbele 11:24)

Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să fie distribuitori ai binecuvântării Sale, și primii care să răspundă celor aflați în nevoi. De aceea, El i-a implicat în acest proces și i-a echipat ca să-L reprezinte în viitor. În episodul cu hrănirea celor cinci mii, miracolul înmulțirii s-a întâmplat când mâncarea a părăsit nu mâinile lui Hristos, ci mâinile ucenicilor. El a binecuvântat cele cinci pâini și cei doi pești și le-a dat ucenicilor, iar ei au pornit ceea ce părea de-a dreptul absurd: hrănirea mulțimilor cu prânzul unui băiețel. Dar când au făcut lucrul acesta, ei au luat parte la o minune. De ce? Deoarece atunci când peste ceea ce ai cade binecuvântarea Domnului, vei avea succes, în ciuda provocărilor și a obstacolelor.

Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu ceva de care alții au nevoie. Însă uneori nu reușim să recunoaștem acel ceva, sau ne îndoim de valoarea sa. Așa că tragem concluzia următoare: „Nu am ce trebuie!” Ba da – doar că este sub forma unei semințe! Domnul Isus a descris-o în felul acesta (Marcu 4:28): „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Dumnezeu a pus în tine lucruri pe care dorește să le recunoști, să le cultivi și să le folosești pentru slava Sa. Când El binecuvântează aceste lucruri, vei fi uimit de potențialul înfrânat cu care ai trăit până atunci.

Această minune a început când un băiat a văzut o nevoie neîmplinită și s-a hotărât: „Acești oameni sunt flămânzi și trebuie să primească hrană.” Este și momentul în care ucenicii au descoperit ce poate să facă Domnul Isus cu ceea ce aveau, chiar dacă lucrul acesta părea insuficient! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: folosește tot ce ți-a dăruit Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 75

Această cântare se naşte în inima lui Asaf ca urmare a trecerii prin experienţele redate în Psalmul 73. El nu numai că a încetat să-i mai invidieze pe cei mândri şi răi, ci, cunoscând ce sfârşit îngrozitor îi aşteaptă (Psalmul 73.17), le şi transmite avertizări din partea lui Dumnezeu (v. 4). Această slujbă este şi partea noastră, iubiţi copii ai lui Dumnezeu! Avem răspunderea să le aducem aminte celor păcătoşi de suveranitatea şi de dreptatea lui Dumnezeu, fără însă a uita să le vorbim de dragostea Lui.

Din punct de vedere profetic, în versetul 2 Îl auzim pe Hristos vorbind despre momentul când va primi adunarea lui Israel (Psalmul 73.24). Atunci fiecare va ocupa locul atribuit lui de Domnul şi astfel „mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Marcu 10.31; 1 Samuel 2.7). În această lume, într-un mod general, fiecare caută să se înalţe pe sine, depreciindu-i sau coborându-i pe alţii. În ce ne priveşte pe noi, creştinii, să nu uităm că Domnul Însuşi ne-a fixat pe pământ locul mărturiei noastre, după cum tot El a pregătit şi locul pe care-l vom ocupa în casa Tatălui.

„Numele Tău este aproape”, afirmă cel credincios în versetul 1. Cu siguranţă, acest Nume al Tatălui este şi pentru noi acela care ne garantează acum accesul liber şi neîntrerupt la El (Efeseni 2.18).

Să mai notăm despre „Cornul” amintit în versetele 4,5 şi 10, cu privire la care se face adesea referire în Psalmi şi în profeţi, că este simbolul puterii şi al demnităţii.