Mana Zilnica

El vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile. El socotește numărul stelelor și le dă nume la toate.

Psalmul 147.3,4

Navigația astronomică

Pe vremea când încă nu existau sistemele moderne de navigație, astronomia nautică (cea care se ocupă cu determinarea punctului navei cu ajutorul aștrilor) juca un rol foarte însemnat, în special când se parcurgeau lungi trasee pe mare. Astfel, oamenii se orientau în timpul zilei după Soare, iar noaptea, mai ales după anumite stele care, având o mișcare lentă când erau privite de pe Pământ, deveneau foarte utile ca puncte fixe pentru orientarea navelor.

Și pentru călătoria vieții noastre există puncte fixe, pe care însă nu noi le stabilim, ci care ne sunt stabilite de Dumnezeu. Dacă vrem reușită în călătoria vieții noastre, trebuie să ne orientăm după punctele fixe stabilite de Dumnezeu și pe care le găsim prezentate detaliat în cartea Sa, Biblia.

Navigatorul nu se bazează nici pe sentimentele sale, nici pe experiența lui de o viață, nici pe părerea majoritară a pasagerilor, pentru că, dacă ar face așa, vaporul nu ar ajunge la țintă.

Așa este și cu noi. Dacă permitem ca viața noastră să fie controlată de propriile noastre gânduri sau de părerile altora și nu luăm seama la ceea ce ne spune Dumnezeu, navigăm spre nefericire. Urmările sunt „răni” și „inimi zdrobite”. Dar Dumnezeul Atotputernic, Cel care a creat stelele și care ne-a dat poruncile Lui, este un Dumnezeu iubitor. El vrea să „ne vindece și să ne lege rănile”. Ce mângâiere simte în această vindecare un om care și-a pierdut „orientarea”!

Citirea Bibliei: Osea 12.1-14 · Iacov 5.13-20

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE CU TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare…” (Deuteronomul 33.27).

Te rog să meditezi astăzi la aceste cuvinte atemporale scrise de Margaret Fishback Powers: „Într-o noapte am avut un vis. Mă plimbam pe o plajă împreună cu Domnul meu. Pe cerul întunecat erau proiectate secvențe din viața mea. La fiecare secvență am observat câte două perechi de urme de pași pe nisip, una care îmi aparținea, iar celalată – a Domnului. Când ultima secvență s-a derulat în fața ochilor mei, m-am uitat în spatele meu la urmele de pe nisip. Era doar o pereche de urme pe nisip. Mi-am dat seama că acelea fuseseră cele mai grele momente din viața mea. Lucrul acesta m-a întristat, și I-am cerut Domnului explicații: „Doamne, când m-am hotărât să te urmez, Tu mi-ai spus că vei fi alături de mine în toată călătoria mea. Dar văd că în cele mai tulburi clipe din viața mea, apare o singură pereche de urme. Pur și simplu nu înțeleg de ce, tocmai când am avut cel mai mult nevoie de Tine, Tu m-ai lăsat singur!” El mi-a șoptit: „Dragul meu copil, te iubesc și nu te voi părăsi niciodată în încercările și necazurile tale. Când ai văzut o pereche de urme, erau ale Mele – în acele momente, te luasem în brațe!”

Dacă această relatare nu te-a încurajat și ai nevoie de și mai multă siguranță, ia-o din aceste două versete din Scriptură: „Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:8). „Căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că poți zice plin de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6).

Așadar, ia pentru tine astăzi aceste patru cuvinte: Dumnezeu este cu tine!

de Jean Koechlin

Psalmul 52

Până la sfârşitul acestei a doua cărţi a psalmilor, adică până la Psalmul 72 inclusiv, vom întâlni mai mulţi psalmi scrişi de David, dintre care unii, ca şi Psalmul 51, compuşi în împrejurări deosebite. 1 Samuel 22.9 ne istoriseşte, de pildă, despre Doeg edomitul, cel care i–a dat de ştire lui Saul cu privire la trecerea lui David pe la preotul Ahimelec, precum şi despre masacrul care a urmat. Acest Doeg este o imagine a lui Antihrist, personaj profetic care va fi o întrupare a răului şi care chiar îşi va face un titlu de glorie din aceasta (v. 1). Ce deosebire între versetul 7 din Psalmul 45, adresat Domnului Isus, şi versetele 1-3 din psalmul nostru, în care este interpelat acest „om puternic” (v. 1)! Dar ce mângâietor este pentru cei credincioşi să ştie că profeţia din versetul 5 se va împlini (în Apocalipsa 19.20)!

Confruntându–se cu această putere a răului, psalmistul îşi găseşte refugiul în Dumnezeu (v. 8) şi în acelaşi timp Îi aduce laudă (v. 9). Duhul Sfânt ştie însă să Se folosească chiar de cele mai grele încercări pentru a da tonul laudei în inima celor răscumpăraţi. Cât despre cel necredincios, el nu are niciodată pace, iar lucrurile precare pe care el se bizuie nu merită nicidecum încrederea pe care şi–o pune în ele (v. 7). Nu, acest om puternic nu–L ia pe Dumnezeu ca putere a sa, ci se întăreşte în lăcomia lui (v. 7). Dar bogăţiile sale au putrezit, aurul lui şi argintul lui sunt ruginite, aşa cum declară Iacov (cap. 5.2,3).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 ian. 2022

11 Ianuarie 2022

Isaia i-a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului oștirilor: «Iată, vin zile, când tot ce este în casa ta și ce au adunat părinții tăi până în ziua aceasta va fi dus în Babilon: nu va rămâne nimic», zice Domnul. «Și vor lua din fiii tăi, care vor ieși din tine, pe care îi vei naște, și vor fi fameni în palatul împăratului Babilonului»”.

Isaia 39.5-7

Famenii din Scriptură (2)

Ezechia a fost un împărat evlavios, care „a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate câte făcuse David, tatăl său” (2 Cronici 29.2). A venit însă un timp când armatele asiriene cuceriseră cele mai multe dintre cetățile din Iuda și se pregăteau acum să asedieze Ierusalimul. Ezechia era bolnav și aproape de moarte. Isaia profetul i-a spus să-și pună casa în rânduială, fiindcă avea să moară. După ce s-a rugat și a plâns, Dumnezeu i-a mai dăruit cincisprezece ani de viață și, ca semn, a făcut ca umbra de pe cadranul solar să meargă înapoi zece trepte. De asemenea, Domnul a nimicit armata asiriană, omorând o sută optzeci și cinci de mii de oameni într-o singură noapte.

Împăratul Babilonului, a cărui țară făcea parte din imperiul asirian în acea vreme, a trimis ambasadori pentru a-l felicita pe Ezechia. Acesta le-a arătat cu mândrie toate avuțiile sale. Spre deosebire de împăratul Solomon, care dăduse mărturie despre Domnul împărătesei din Seba, Ezechia nu I-a dat credit lui Dumnezeu și nici n-a căutat călăuzire din partea Lui în acest timp.

„Dumnezeu l-a părăsit, ca să-l încerce și să cunoască tot ce era în inima lui” (2 Cronici 32.31). Ca judecată, Dumnezeu a spus că avuțiile sale vor fi duse în Babilon, iar unii dintre descendenții săi de parte bărbătească aveau să fie făcuți fameni în palatul împăratului Babilonului. Vedem împlinirea acestei judecăți în Daniel 1.3-7.

Însă, deși Daniel și prietenii săi au suferit acest tratament nedemn, vedem căile de har ale lui Dumnezeu manifestate chiar și în acele împrejurări. Faptul că au fost făcuți fameni nu este menționat în mod direct în cartea Daniel, ci mai degrabă Dumnezeu a accentuat în acea carte credincioșia și evlavia lui Daniel și a prietenilor săi.

E. P. Vedder, Jr.

Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acela.

Ioan 7.46

Puterea afirmațiilor Fiului lui Dumnezeu

Cu toții știm ce putere are cuvântul. Să ne gândim la influența presei, a radioului și a televiziunii! Desigur, „ambalajul” în care este prezentat mesajul joacă un rol important, pentru că, nu în ultimul rând, totul depinde de carisma prezentatorului. Așa se explică succesul unor contemporani în condițiile în care nimic nu probează adevărul declarațiilor acestora.

Multe cuvinte ale lui Isus Hristos au ajuns la noi în formă scrisă. Astăzi nu putem percepe cu simțurile noastre carisma Sa directă, personală. Totuși, efectul cuvintelor Sale nu și-a pierdut puterea până în zilele noastre, deoarece sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu. Să nu subestimăm influența cuvintelor Sale! Creștinii credincioși din întreaga lume le citesc și își iau puterea din ele.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt comparate în Biblie cu argintul care a fost purificat de șapte ori (Psalmul 12.6). Declarațiile Fiului lui Dumnezeu sunt curate și perfecte. Cuvintele Sale stau deasupra oricăror afirmații ale unor oameni de rang înalt. În cuvintele lui Isus nu există egoism sau orgoliu.

Toate cuvintele Domnului Isus sunt absolut adevărate și, prin urmare, sunt obligatorii pentru toți oamenii. Dacă veți citi relatările din cele patru Evanghelii, veți găsi acest lucru confirmat. Atunci va trebui să vă alăturați celor care au mărturisit că îi învăța „ca Unul care avea autoritate” (Matei 7.29). „Și toți se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura Lui” (Luca 4.22).

Citirea Bibliei: Osea 11.1-12 · Iacov 5.7-12

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (7) – Fundația S.E.E.R. România

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere…” (2 Timotei 1:7).

În timpul Revoluției Americane, Spania a preluat controlul asupra insulelor Bahamas. În aprilie 1783, Andrew Deveaux, un locotenent colonel din Carolina de Sud, a recrutat câțiva militari și coloniști din Insula Harbour pentru a recuceri capitala Nassau, folosind o strategie înțeleaptă. Deveaux era însoțit de numai două sute douăzeci de oameni, șase nave și 150 de muschete, o forță mult mai mică decât cea a spaniolilor (600 de soldați), însă a reușit să pună stăpânire pe insulă printr-o stratagemă foarte ingenioasă. Spaniolii priveau cum bărcile transportau în mod repetat încărcătură după încărcătură, de oameni, de pe navele lui Deveaux spre poziția lor de defensivă de pe țărm. Ceea ce spaniolii nu știau era că aceeași oameni mergeau și înainte și-napoi, stând în picioare în călătoria spre insulă și întinzându-se pe burtă, în călătoria spre nave. Comandantul trupelor spaniole, temându-se de o înfrângere din partea unei forțe mai numeroase decât a lor și crezând că se află într-o poziție de vulnerabilitate, s-a predat.

Șocant, nu-i așa? Când cedezi în fața fricii, deja ești înfrânt. Oamenii guvernați de frică rămân acolo unde se simt în siguranță. Lucru foarte trist, întrucât nu-și pot atinge potențialul rămânând acolo.

Shakespeare a spus: „Îndoielile noastre sunt trădătorii care ne fac să pierdem ceea ce altfel am câștiga, prin faptul că ne inoculează frica de-a încerca.” Ce ai încerca să faci, în viață, dacă ai fi sigur că nu poți da greș? Dar înainte de-a răspunde, poate că e bine să iei seama la cuvintele împăratului David: „Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua când Te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea” (Psalmul 56:9).

Cuvântul de ordine pentru tine acum este: crede că Dumnezeu este de partea ta în acest moment, apoi du-te și fă lucrurile pe care îți este frică să le faci!

de Jean Koechlin

Psalmul 51

Psalmul 51 a fost scris de David în împrejurări deosebit de umilitoare (2 Samuel 12). Găsim aici dezvăluite sentimentele pe care le stârneşte în suflet o convingere reală a păcatului şi totodată drumul pe care-l trasează Duhul Sfânt pentru refacerea comuniunii. Să urmărim dureroasele sale etape: mărturisirea păcatului comis (v. 3); conştientizarea faptului că Dumnezeu a fost Cel lezat, nu numai cutare sau cutare persoană (v. 4); păstrarea vie a adevărului că firea noastră este rea (v. 5); gândul îndreptat spre ce aşteaptă Dumnezeu, ca „adevărul să fie în omul dinăuntru” (să nu uităm niciodată versetul 6!); dorinţa de a avea o conştiinţă curată şi dreaptă (v. 10); în sfârşit, nevoia de a reveni la sfinţenia practică (v. 11), la bucuria şi la slujirea devotată (v. 8 şi 12). Odată restaurat, credinciosul va fi pregătit să le spună şi altora despre harul prin care el a fost iertat (v. 13; comp. cu Luca 22.32).

Toată această lucrare nu implică nici aducerea vreunei jertfe (v. 16), nici vreun act de „penitenţă”. Un duh zdrobit, o inimă smerită cu adevărat ~ iată ce poate primi Dumnezeu prin eficacitatea lucrării Domnului Isus (v. 16 şi 17)!

Prieteni, dacă şi pe noi ne ia prin surprindere căderea în vreun păcat, să recitim acest psalm în prezenţa lui Dumnezeu, dar nu ca o mărturisire făcută de David, ci ca fiind propria noastră rugăciune.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 ian. 2022

10 Ianuarie 2022

„De aceea va lăsa omul pe tată și pe mamă și se va lipi de soția sa, și cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos și la Adunare.

Efeseni 5.31,32

Relațiile noastre familiale trebuie să exprime și să reflecte relațiile noastre cerești. Acest lucru se întâmplă însă doar când aceste relații cerești sunt înțelese în mod profund și deplin prin puterea Duhului Sfânt, care nu trebuie să fie întristat. În toate epistolele apostolului Pavel, Duhul Sfânt ne prezintă întâi adevărul cu privire la relațiile noastre cerești, binecuvântările și poziția în care am fost aduși. Apoi ne sunt prezentate relațiile pământești și responsabilitatea care decurge din ele.

În măsura în care ne-am însușit binecuvântările relațiilor cerești și ne ținem strâns lipiți de Hristos, Capul, ne vom împlini și relațiile pământești. Aceia care nu se bucură de adevărurile cerești nu vor străluci în viața de familie.

Dacă cel credincios nu știe cum să se comporte în poziția de cap al familiei creștine și de soț, el dovedește că nu se ține strâns de Capul său ceresc sau că nu savurează dragostea lui Hristos față de Adunarea Sa. Dacă o soție nu înțelege felul în care Adunarea trebuie să se supună lui Hristos și nu se bucură de relația binecuvântată cu Hristos, în mod personal, ca fiind parte a Miresei Lui, ea va eșua în relația pe care trebuie să o aibă cu soțul ei și în supunerea față de el. Acest principiu este la fel de adevărat și cu privire la relațiile dintre părinți și copii, dintre stăpâni și slujitori.

R. K. Campbell

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Parbrizul spart trebuie înlocuit

Fiind iarnă și foarte frig, dimineața trebuie să curăț parbrizul mașinii înainte să pornesc la drum. Altfel ar fi prea periculos să conduc! Vara însă am alte probleme. Plec cu parbrizul bine curățat, dar în curând se lipește prima insectă. Și cum ea nu rămâne singură, ajung în unele seri, după o bucată chiar scurtă de drum, să nu mai văd nimic. Totuși, parbrizul murdar poate fi curățat.

În urmă cu ceva timp am făcut însă o călătorie mai lungă. Conducând cu 120 de kilometri la oră pe autostradă, am auzit deodată o lovitură puternică. Parbrizul s-a spart în bucățele fără număr și nu am mai văzut nimic. În acel moment nu mi-au fost de niciun folos nici cârpa și nici găleata cu apă. Singura soluție a fost înlocuirea parbrizului!

Tot așa este și cu noi, oamenii. Păcatul ne împiedică să privim spre Dumnezeu. Fără o naștere din nou, fără o înnoire din temelie, nu putem să-L vedem pe Dumnezeu! Așadar, avem nevoie mai întâi de un „parbriz nou”: „Trebuie să fiți născuți din nou”, spune Domnul Isus (Ioan 3.7). După ce am făcut acest pas, se poate întâmpla ca „insectele” (păcatele) să ne împiedice să privim întotdeauna prin credință spre Domnul nostru. Dar există un mijloc de „curățare”. Și de sunt păcate „mari”, și de sunt „mici”, avem întotdeauna posibilitatea să scăpăm de ele: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Osea 10.1-15 · Iacov 5.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (6) – Fundația S.E.E.R. România

„De ce mă tem, aceea mi se întâmplă…” (Iov 3:25).

Îți imaginezi vreodată că soluțiile la problemele de care îți este frică s-ar putea să-ți apară (sau chiar ești convins că îți vor apărea) în cale? În mod ironic, când faci lucrul acesta, ceea ce la început a fost o teamă nefondată se poate transforma într-o problemă adevărată, deoarece ți-ai irosit energia într-o gândire inutilă, în loc s-o canalizezi în direcții și acte productive.

Joe Tye, autorul cărții „Never Fear, Never Quit” (Nu te teme niciodată, nu renunța niciodată), scria: „Confundarea dorințelor cu realitatea reprezintă încuietoarea pe care frica o pune pe poarta închisorii. Teama te face ca pentru o vreme să te lași purtat pe aripile dorințelor deșarte. Într-un anume fel, crezi tu, ceva se va întâmpla… și problemele vor dispărea! Când te trezești, e prea târziu. Lucrul de care ți-a fost frică s-a întâmplat, iar teama te-a învins. Singura modalitate de a scăpa din închisoarea fricii este acțiunea. Nu poți să-ți dorești o cale de scăpare, nu poți aștepta o cale de scăpare. Nu poți decât să-ți croiești o cale de scăpare. De fiecare dată când scapi de închisoarea fricii, devii mai puternic!”

Teama nu are niciun beneficiu și niciun aspect pozitiv. Fie te împinge în direcția greșită, prin faptul că produce energie nervoasă care te presează să faci ce știi tu mai rău în situația dată, fie îți stoarce energia în timp ce te lupți cu efectele ei paralizante.

Psihologul Randall Hamrock a spus: „În douăzeci de ani de practică, am discutat, am testat și am oferit consiliere de specialitate la cel puțin 10.000 de tineri. O trăsătură care le era comună aproape tuturor a fost tendința de a se subaprecia.” Nu lăsa frica să-ți fure potențialul. Nu o lăsa să te facă mai neînsemnat decât ești în realitate. Crede-L pe Dumnezeu în lucrurile mari, apoi du-te și fă-le prin puterea Sa. Dacă faci lucrul acesta, vei reuși, în mod garantat!

de Jean Koechlin

Psalmul 50

Psalmul 49 le aducea aminte tuturor locuitorilor lumii de nesiguranţa şi de deşertăciunea bogăţiilor şi a onorurilor, a acestor doi poli de atracţie pentru oamenii din toate timpurile. Acum, în Psalmul 50, Dumnezeu i Se adresează lui Israel, poporului Său (v. 7), pentru a–i arăta inutilitatea jertfelor. Acestea nu pot răscumpăra sufletul şi nici nu pot „să–i desăvârşească pe aceia care se apropie”. Dumnezeu a consfinţit legământul Său cu Israel printr–o singură jertfă (v. 5; Evrei 10.1–10). În schimb, tot ce aşteaptă El acum de la toţi ai Săi este lauda (v. 14 şi 23; Evrei 13.15).

Scurtul verset 15 rezumă istoria eliberărilor noastre: întâi rugăciunea, apoi răspunsul divin care ne este asigurat, iar în final acţiunea harului („tu Mă vei glorifica”), de care, regretabil, uităm adesea. Să ne punem în Dumnezeu încrederea noastră; să–L chemăm şi El Îşi va ţine promisiunea!

Versetele 16–22 cuprind o avertizare pe care Dumnezeu o face celui rău. Acesta, deşi are buzele încărcate de cuvinte evlavioase, le tăgăduieşte prin purtarea sa şi urăşte mustrarea. Să ne păzim să nu ajungem aşa!

Să remarcăm din nou măreţia versetelor cu care se deschide psalmul (v. 1 şi 2) şi care ne oferă, ca de obicei, tema întregului psalm: Dumnezeu vorbeşte pământului, pentru a-i descoperi acestuia splendoarea Sa în Persoana Domnului Hristos, judecător suveran şi împărat glorios în Sion.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 ian. 2022

9 Ianuarie 2022

Fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele și să stropească sângele de jur-împrejur pe altarul care este la intrarea cortului întâlnirii.

Levitic 1.5

Arderea-de-tot (2) – Preoți închinători

Adunarea este bineînțeles compusă din oameni care au fost păcătoși și, de asemenea, păcătoși atinși în conștiință, însă „fiii lui Aaron” nu sunt o imagine a unor astfel de păcătoși, ci o imagine a sfinților închinători. Ca „preoți” au ei de-a face cu arderea-de-tot. Mulți nu înțeleg acest lucru. Ei își imaginează că, din moment ce își iau locul de închinători – fiind invitați acolo prin harul lui Dumnezeu și făcuți potriviți prin sângele lui Hristos – nu trebuie să se mai recunoască a fi în ei înșiși păcătoși sărmani, lipsiți de orice valoare. Aceasta este o mare greșeală. În el însuși, credinciosul nu este nimic. În Hristos însă, el este un închinător curățit, care stă în sanctuar nu ca un păcătos vinovat, ci ca un preot închinător, îmbrăcat în haine de glorie și de frumusețe. A mă preocupa, în prezența lui Dumnezeu, cu vinovăția mea nu înseamnă deloc că am gânduri smerite cu privire la mine, ci că manifest necredință cu privire la Jertfă.

Cititorului trebuie totuși să-i fie clar că ideea purtării păcatului și a mâniei lui Dumnezeu nu apare în arderea-de-tot. Este adevărat că se spune că „îi va fi primit ca să facă ispășire pentru el”, însă este vorba de „ispășire” nu potrivit adâncimii și enormității vinovăției omului, ci potrivit perfecțiunii devotamentului lui Hristos pentru Dumnezeu și a intensității plăcerii pe care Dumnezeu Și-a găsit-o în Hristos. Acest lucru ne oferă cel mai înalt gând cu privire la ispășire. Dacă Îl contemplu pe Hristos ca jertfă pentru păcat, văd ispășirea făcută potrivit cerințelor dreptății divine cu privire la păcat. Dar când văd ispășirea în cadrul jertfei de ardere-de-tot, ea este potrivit măsurii dorinței și abilității lui Hristos de a împlini voia lui Dumnezeu și potrivit măsurii plăcerii pe care Dumnezeu Și-a găsit-o în Hristos și în lucrarea Lui. Ce ispășire perfectă trebuie să fie aceea care este rodul devotamentului lui Hristos față de Dumnezeu! Poate exista ceva mai presus de aceasta? Cu siguranță, nu! Aspectul ispășirii legat de arderea-de-tot este acela care va preocupa inimile întregii familii preoțești în curțile casei Domnului pentru totdeauna.

C. H. Mackintosh

El era disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, ca unul de la care îți întorceai fața; El era disprețuit și noi nu L-am băgat în seamă.

Isaia 53.3

Isaia 53: Hristos, Locțiitorul nostru

Isaia 53 este un capitol minunat din Sfânta Scriptură. Mărețul său subiect îl constituie suferințele Domnului în locul nostru la cruce și moartea Lui pentru ispășire. În doar șapte versete ni se zugrăvesc nu mai puțin de treisprezece tablouri ale suferinței Domnului Isus pentru păcătoșii pierduți:

1. El era străpuns pentru nelegiuirile noastre (versetul 5). 2. Zdrobit pentru fărădelegile noastre (v. 5). 3. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El (v. 5). 4. Prin rănile Lui suntem vindecați (v. 5). 5. Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (v. 6). 6. Lovit pentru păcatele poporului Meu (v. 8). 7. A fost voia Domnului să-L zdrobească (v. 10). 8. L-a supus suferinței (v. 10). 9. Își va da viața ca jertfă pentru vină (v. 10). 10. Va vedea rodul muncii sufletului Său (v. 11). 11. Va purta nelegiuirile lor (v. 11). 12. S-a dat pe Sine Însuși la moarte (v. 12). 13. A purtat păcatul multora (v. 13).

Să ne punem acum o întrebare, pe cât de simplă, pe atât de importantă: era El străpuns pentru nelegiuirile mele? Pot eu spune cu adevărat că pedeapsa care îmi dă pacea era peste El?

Dacă tu nu poți pune numele tău în versetele din Isaia 53, atunci, prietene drag, cum ceasul este necruțător, te îndemn să crezi acum în evanghelie!

Citirea Bibliei: Osea 9.1-17 · Iacov 4.11-17

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (5) – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27:1).

O zicală englezească spune: „Teama face ca lupul să fie mai mare decât este în realitate.” Teama exagerează problema și, ca urmare a acestui fapt, vei cheltui energie prețioasă în moduri în care nu ar trebui s-o faci. De exemplu, eviți lucruri care în realitate nu-ți pot cauza răul. Vei păți la fel ca omul care s-a întors dintr-o drumeție la cabana unde își petrecea vacanța, plin de zgârieturi și de vânătăi. „Ce-ai pățit?” l-a întrebat soția sa. „M-am întâlnit cu un șarpe pe-o potecă,” a răspuns el. „Dar… paznicul rezervației ne-a spus ieri că niciunul din șerpii de aici nu este veninos!” – i-a spus soția… La care soțul a răspuns: „Nu trebuie să fie neapărat veninoși ca să te facă să sari de pe o stâncă de trei metri!” În mod clar, teama bărbatului – și nu șarpele – a fost problema! Charles Spurgeon a spus odată: „Anxietatea nu golește ziua de mâine de suferințele ei, dar golește ziua de astăzi de posibilitățile ei.” Câtă vreme lași ca frica să te controleze, nu vei ajunge niciodată unde dorește Dumnezeu să te ducă, și nu vei descoperi și nu-ți vei dezvolta talanții pe care i-a pus El în tine.

Iată ce e uimitor: Dumnezeu te va ajuta să-ți înfrunți și să-ți învingi fricile care te controlează – dacă vrei! David (omul care l-a ucis pe uriașul Goliat; autorul Psalmilor; regele preaiubit al iudeilor) s-a aflat deseori cu spatele la zid. Scriind despre asemenea situații, el a spus: „Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!” (Psalmul 38:22); „Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu” (Psalmul 40:13). Însă David știa către cine să se îndrepte: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” Când Dumnezeu este sursa tăriei tale, poți înfrunta cele mai mari frici ale tale, și le poți învinge!

de Jean Koechlin

Psalmul 49

În continuarea viziunii profetice pe care tocmai au schiţat–o psalmii anteriori, Duhul lui Dumnezeu Se adresează acum tuturor locuitorilor lumii, indiferent de poziţia pe care ei o au în societate (v. 1 şi 2). La ce folosesc bogăţiile cu care ei se mândresc şi în care îşi pun încrederea, dacă cea mai mare comoară din lume nu poate răscumpăra nici măcar un singur suflet? (v. 7 şi 8). Este necesară o răscumpărare inestimabilă, astfel că trebuie să renunţăm la gândul că am putea–o plăti noi înşine vreodată! Dar „Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu”, declară versetul 15 şi cunoaştem ce preţ a trebuit plătit pentru aceasta (1 Petru 1.18,19).

Dacă cineva caută onorurile acestei lumi, să mediteze asupra versetul 12, completat de versetul 20! Unde duce oare această goană după onoruri, această cale a nebuniei (v. 13) pe care se întrec concurenţi fără număr, săraci sau bogaţi, oameni de rând sau fii ai celor mari? La moarte, unde nimic nu mai are valoare (v. 17)! Moartea spulberă toate planurile omului, ameninţă hotărârile cele mai prudente, umbreşte orice bucurie şi pune toate proiectele sub semnul unei teribile incertitudini (Luca 12.20). Astfel, oamenii îşi închid ochii, pentru că se tem s–o privească în faţă. Dar, pentru cel răscumpărat, moartea nu este decât cel din urmă pas spre casa Tatălui, pentru că El îl va primi (v. 15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 ian. 2022

8 Ianuarie 2022

S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte. Filipeni 2.7,8

Se aud azi voci care spun că scurgerea timpului, ori violența, ori accidentul ar fi putut birui carnea și sângele Domnului Isus, cauzându-I moartea ca în cazul nostru. Întreb însă: oare un gând ca acesta nu-L pune pe Domnul Isus Hristos în legătură cu păcatul? Se poate răspunde că nu aceasta se intenționează. Probabil. Dar nu este totuși așa? Un astfel de gând nu-L leagă oare pe Domnul de păcat, de vreme ce în relatarea inspirată cu privire la carne și sânge – iar înțelepciunea noastră trebuie să stea numai în ceea ce este scris – moartea este pusă în legătură cu ele numai prin păcat? Dacă sângele și carnea din persoana Sa erau expuse morții, sau dacă prin natura și starea lor erau capabile de a muri (cu excepția predării Sale de bunăvoie în har), nu se face prin aceasta legătura cu păcatul? Și dacă este așa, Se află Hristos cu adevărat înaintea sufletului care face o astfel de afirmație? Ea Îl prezintă ca pe unul expus morții și oferă o astfel de viziune asupra Lui ca și cum ar fi putut să moară într-un fel potrivit căruia El nu Și-ar fi putut niciodată asuma chipul de rob, făcându-Se ascultător până la moarte. Și în afară de ce Și-a asumat prin acest caracter, El n-a fost expus la nimic mai mult.

Există în asemenea afirmații ceva care te face să te temi că „porțile Locuinței Morților” atacă din nou „Stânca” Bisericii, persoana Fiului lui Dumnezeu. Iar dacă se argumentează că ele nu vor decât să ilustreze umanitatea adevărată a Domnului, chiar scopul în sine devine suspect. Fiindcă, întreb, este oare în persoana lui Hristos numai umanitate? Nu se află acolo și ceva incomensurabil diferit, și anume „Dumnezeu arătat în trup”? El n-ar fi putut fi Mântuitorul meu, al unui păcătos, dacă n-ar fi fost Însoțitorul lui Iahve. Fiecare creatură datorează tot ceea ce poate ea să aducă. Nimeni altcineva, decât Unul care nu socotește ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu, nu poate lua un „chip de rob”; căci respectivul este deja rob, așa cum am arătat mai devreme. Nicio creatură nu poate pretinde a fi mai mult decât o creatură; numai gândul la așa ceva ar însemna răzvrătire. Nimeni nu se poate pune garant pentru om decât Acela care a putut, fără nicio îngâmfare, să Se pretindă egal cu Dumnezeu, fiind prin urmare independent.

J. G. Bellett

Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui.

1 Petru 2.21

„În șir indian” – pe urmele căpeteniei!

Un călător, dorind să traverseze un teritoriu extrem de periculos din America de Nord, și-a luat ghid un indian. Era iarnă și un strat gros de zăpadă acoperea din plin pământul.

Deodată, călătorul a descoperit urme clare în zăpadă. „Pe aici a trecut cineva singur!”, a spus el ghidului său. „Dar cum o fi avut curajul să traverseze singur această imensitate pustie?” – „Te înșeli amarnic, omule”, a răspuns indianul, „pe aici a trecut un grup întreg de oameni.” – „Imposibil”, a răspuns călătorul uluit, „sunt doar urmele unei singure persoane!”

Ghidul a zâmbit: „Tu nu știi cum umblă indienii. Căpetenia merge înainte, iar al doilea pășește exact în urmele lui, iar ceilalți fac la fel («în șir indian», cu scopul de a nu putea fi numărați de urmăritorii lor). De aceea, acolo unde au trecut o mulțime de oameni se vede doar urma unuia singur”.

Modul în care călătoresc indienii ar trebui să fie un exemplu pentru ceea ce am putea numi „călătoriile creștinilor credincioși”.

Hristos, Conducătorul nostru, ne-a lăsat „urmele” Lui pe pământ. Iar fiecare creștin credincios, asemenea acestor indieni, ar trebui cu aceeași precauție să-și pună piciorul în urmele Conducătorului și Modelului său! „Cine zice că rămâne în El trebuie să umble și el cum a umblat Isus” (1 Ioan 2.6).

Citirea Bibliei: Osea 8.1-14 · Iacov 4.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Și de îndată ce preoţii… vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două…” (Iosua 3:13).

Pentru a intra în Țara promisă, iudeii au fost nevoiți să treacă râul Iordan când acesta „se vărsa peste malurile lui”, adică era ieșit din matcă. Le-a fost frică?! Ba bine că nu! Oare ție nu ți-ar fi fost? Cu toate acestea, singurul mod prin care și-au putut împlini destinul a fost să facă exact lucrul de care se temeau!

Când lași frica să pună stăpânire pe tine, devii și mai fricos și astfel vei crea un ciclu istovitor care te va conduce spre lipsa acțiunii. Lipsa acțiunii naște lipsa experienței. Lipsa experienței naște ignoranță. Și ignoranța naște frică! Te face să-ți fie teamă să faci exact lucrul care ți-ar fi benefic! Să treci la fapte înseamnă să pășești în necunoscut și să faci lucruri pe care nu le-ai mai încercat – și, da: asta te poate înspăimânta. Dar dacă cedezi în fața fricii, nu vei avansa. Nu vei putea să ai parte de beneficiul a ceea ce eviți, nici nu câștigi experiența prețioasă care îți va îmbunătăți viața. Prin urmare, rămâi în ignoranță cu privire la acel domeniu din viața ta… și, deoarece frica naște întotdeauna mai multă frică, ți se va părea cu atât mai greu să mergi înainte și să duci lucrurile până la capăt!

Harry Truman (al 33-lea președinte al SUA) a spus odată: „Cel mai mare pericol cu care ne confruntăm este pericolul de-a fi paralizați de îndoieli și temeri. Acest pericol este creat de cei ce abandonează credința și iau în derâdere nădejdea, de cei ce răspândesc cinismul și lipsa de încredere, și încearcă să ne împiedice să mai vedem marile noastre ocazii de a face binele pentru omenire.” Cineva a spus că teama este camera întunecoasă în care se dezvoltă toate gândurile noastre negative. Este dobânda plătită în avans pentru o datorie pe care nu am făcut-o niciodată. Frica subminează credința – în tine însuți, în ceilalți, și-n primul rând în Dumnezeu. Așadar, încrede-te în Dumnezeu și nu lăsa frica să pună stăpânire pe tine!

de Jean Koechlin

Psalmul 48

Odată cu Psalmul 48 se încheie viziunea profetică începută în Psalmul 42. Asistăm pe scurt la atacul final al împăraţilor pământului împotriva Ierusalimului şi la totala lor derută (v. 4-7). Iudeii evlavioşi vor constata atunci că ceea ce au auzit şi au aşteptat se împlineşte în favoarea lor (v. 8; Psalmul 44.1). Cu siguranţă, nu în zadar şiau pus ei încrederea în Dumnezeu. După ce au cunoscut atâta suferinţă în exil, ce valoare capătă pentru ei fiecare piatră a cetăţii iubite! Umpluţi toţi de sentimentul bunătăţii Dumnezeului lor (v. 9), ei se regăsesc în mijlocul acestui templu după care au suspinat atât de mult (Psalmul 42.4; 43.3,4) şi toţi sunt pătrunşi de sentimentul bunătăţii Dumnezeului lor (v. 9). Oare nu aceasta este deopotrivă şi preocuparea noastră sfântă atunci când ne aflăm acolo unde Domnul nea promis prezenţa Sa şi când medităm la marea Lui iubire?

Dar atunci lauda va umple nu numai inima credincioşilor risipiţi ici şi colo, cum se întâmplă astăzi; ea se va întinde până la marginile pământului şi va fi într-adevăr demnă de gloriosul Dumnezeu pe careL vor celebra (v. 10).

Drag prieten, este acest Dumnezeu care conduce destinele lumii, şi care va împlini tot ceea ce gura Sa a rostit, şi Dumnezeul tău pentru totdeauna, călăuza ta până la cel din urmă ceas al călătoriei tale pe pământ (v. 14)?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 ian. 2022

7 Ianuarie 2022

Pavel și Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toți sfinții în Hristos Isus care sunt în Filipi … Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată amintirea mea despre voi.

Filipeni 1.1-3

Pavel vizitase Filipi în cea de-a doua călătorie a sa misionară, atunci când Lidia și temnicerul fuseseră primii convertiți și formaseră prima adunare creștină din Europa. Acum, aflat în temniță la Roma, Pavel scrie această epistolă plin de bucurie acestor sfinți atât de dragi inimii sale. El remarcă harul care ajunsese până la ei, fiindcă acum ei Îl cunoșteau pe Dumnezeu ca Tată al lor, fiind aduși în această relație apropiată pe care nu o mai cunoscuseră înainte. Acum ei se bucurau de pacea cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos. Aceasta este partea tuturor copiilor lui Dumnezeu, deci și a noastră. O prețuim noi?

Dumnezeu începuse o bună lucrare în acești credincioși iubiți. Pavel era încrezător că El avea s-o ducă la bun sfârșit, până în ziua lui Isus Hristos (versetul 6). Aici gândurile ne sunt îndreptate către venirea Lui, când purtarea noastră este analizată și când ne sunt dăruite răsplătirile, iar Pavel le reamintește acestor credincioși: „Numai purtați-vă într-un chip vrednic de evanghelia lui Hristos” (versetul 27). Pavel se roagă ca dragostea lor să crească din belșug, pentru a fi în stare să deosebească cele mai alese lucruri, ca să poată fi curați, fără vină și plini de roadele dreptății (versetele 9-11). Să ne rugăm ca aceleași lucruri să fie valabile și pentru viețile noastre!

Cea mai mare dorință a lui Pavel era ca Hristos să fie preamărit în el, fie prin viață, fie prin moarte. El exprimă acest lucru în câteva cuvinte, care reprezintă cheia acestui capitol: „Pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri, câștig” (versetul 21). Evanghelia glorioasă pe care Pavel o predica și viața pe care o trăia în slujba Domnului aveau o influență puternică și constrângătoare asupra creștinilor din zilele sale și asupra multor altora care au trăit de atunci, anume: a cheltui și a ne cheltui pentru Hristos viața noastră. Este aceasta dorința zilnică a inimilor noastre?

J. Redekop

Eu, Eu, Același, îți șterg fărădelegile pentru Mine și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Isaia 43.25

Povara apăsătoare

Era vineri dimineața. La ghișeul poștei era multă lume. Unii au venit să ridice, alții să trimită, scrisori, colete sau bani.

Pentru a trece timpul mai usor, am pus mâna pe o revistă de sănătate care se afla pe o masă. Răsfoind-o, am constatat că în aproape toate articolele era vorba despre slăbit, despre greutatea ideală și despre hrană sănătoasă.

Imediat m-am gândit cât de important ar fi să cugetăm mai degrabă la felul cum putem scăpa de povara păcatului decât de greutatea corporală. Păcatul înseamnă tot ce am făcut rău și greșit în viață. Cu timpul, această povară devine foarte apăsătoare, la fel cum cineva suferă dacă este supraponderal. Unde găsim dieta corectă? Cum putem scăpa de vină în fața lui Dumnezeu?

În Fapte 3.19, apostolul Petru ne arată calea: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele”.

Aceasta este „dieta” corectă pentru a putea scăpa de povara păcatelor noastre: o mărturisire sinceră și credința personală în Isus Hristos care a murit la cruce pentru ștergerea vinei noastre. Atunci Dumnezeu ne ia toată povara și putem începe o viață nouă împreună cu El.

Citirea Bibliei: Osea 7.1-16 · Iacov 3.13-18

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (3) – Fundația S.E.E.R. România

„M-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat”. (Iov 4:14)

Frica poate fi devastatoare. De ce? Pentru că ea dă naștere la și mai multă frică! Și lucrul cel mai perfid în legătură cu frica este abilitatea sa de a exagera.

C. Everett Koop, fostul chirurg-șef al serviciilor publice de sănătate ale Statelor Unite în timpul președintelui Reagan, a spus odată: „Oamenii au un sentiment inadecvat referitor la ceea ce este periculos.” De exemplu, ți-e teamă să zbori? Dacă da, probabilitatea de-a muri înecat cu o bucată de mâncare, este mai mare decât aceea de-a muri într-un accident aviatic. Ți-e frică să nu fii ucis de hoți? Șansele sunt de două ori mai mari să mori practicând un sport, decât omorât de un hoț. Ți-e teamă de rechini? Anual, animalele domestice ucid mai multe persoane decât o fac rechinii. Ți-e frică de operații? Sunt de șaisprezece ori mai multe șanse să mori într-un accident de mașină decât în urma unor complicații chirurgicale.

Lucrurile de care ne temem rareori se transformă în realitate. În mintea noastră concepem dezastre care probabil (de cele mai multe ori) nu se vor întâmpla niciodată! Și când nu se întâmplă, noi credem: „A fost cât pe ce!” Adevărul este că gândurile noastre au fost singurele care au creat un pericol potențial pentru noi. Așadar, cum trebuie să-ți înfrunți frica? Punând în practică acest pasaj din Scriptură: „Celui cu inima tare (pornirile și caracterul), Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încrede-te în Domnul (dedică-te Lui, sprijină-te pe El, pune-ți nădejdea în El plin de încredere) pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” (Isaia 26:3-4).

de Jean Koechlin

Psalmul 47

Acest psalm exprimă bucuria care va umple inima credincioşilor atunci când, după judecăţile menţionate în Psalmul 46, Hristos Îşi va stabili Împărăţia. Israel va avea atunci o poziţie de întâietate faţă de toate celelalte popoare şi le va învăţa să-L laude în cântare pe Dumnezeu, să celebreze gloriile Sale, supremaţia Sa (v. 3,6; comp. cu Isaia 2.2,3). (Relaţiile poporului cu Dumnezeu fiind restabilite, remarcăm că reapare numele propriu, special, absolut, al lui Dumnezeu, Iahve; vezi deja Psalmul 46.7,11). Sunt gloriile Domnului Hristos care, în sfârşit recunoscut, Îşi ia titlul de „Împărat peste tot pământul” (Zaharia 14.9). Şi astfel înţelegem de ce noi, creştinii, nu-L numim pe Domnul Isus Împăratul nostru. Noi suntem cetăţeni ai cerului, nu supuşi ai împărăţiei de pe pământ! Domnul Hristos nu va domni asupra Bisericii, ci împreună cu ea; ea va avea aceeaşi poziţie pe care o are o regină alături de rege, soţul ei.

Oare vor putea cântările noastre să cuprindă atâta mărire, de vreme ce vom avea de celebrat nu numai un Împărat, ci şi un Mântuitor divin, un Domn înviat şi un Mire ceresc, care-si iubeşte Biserica şi care vine să o caute? Câte glorii sunt reunite în aceeaşi Persoană, glorii minunate care ar trebui să ne umple încă de pe acum gurile şi inimile cu cântecul etern al adevăraţilor adoratori!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 ian. 2022

6 Ianuarie 2022

Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!

Psalmul 139.23,24

Dacă ar exista vreun colț în inima mea pe care Hristos să nu-l fi cercetat în întregime, aș fi un om distrus. Aș putea eu dori să am un Hristos orb, un Hristos pe care să nu-L las să cerceteze fiecare părticică a inimii mele? Nu, ci mai degrabă aș dori ca El să scoată totul la iveală, decât ca prietenii să mă laude. Cine sunt eu, ca Domnul să binevoiască să mă cerceteze? Iar exact acolo unde răul se află în mine, Dumnezeu lasă să curgă râurile Sale înăuntrul meu. El vede în mine tot ceea ce înseamnă o piedică în calea binecuvântării – voi opri eu mâna Lui?

Motivul pentru care există atât de puțină creștere în sfințenia practică este că inima nu rămâne în lumina privirii cercetătoare a lui Hristos din cer. Nu prețuim îndeajuns această lumină, care vine să cerceteze totul în noi. Nu poate exista o putere a binecuvântării, decât aceea care începe cu Hristos, care face să ne abandonăm inimii Lui și dragostei care știe cum să simpatizeze cu noi în orice lucru – acea dragoste a lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru, și de care nimic nu ne poate despărți.

Toată gloria divină strălucește asupra noastră de pe fața lui Isus Hristos; suntem în El, iar ceea ce este adevărat cu privire la Cap, în ce privește plăcerea lui Dumnezeu în El, este adevărat și cu privire la mădulare. Lucrul măreț care oferă libertate inimii este cunoașterea legăturii cu un Domn înviat și înălțat, prin care suntem făcuți capabili să stăm în picioare, contând pe dragostea lui Dumnezeu în El. Inima Domnului Isus vibrează de dragoste, privind la noi ca la cei care I-au fost dăruiți Lui de Tatăl. Există o savoare și o plinătate divină în această dragoste, fiindcă este o dragoste perfectă și divină, care ne cuprinde pe fiecare în parte, ca fiind dăruiți Lui de către Tatăl. Este o dragoste care nu se schimbă niciodată și de care nimic, nici în cer și nici pe pământ, nu ne poate despărți.

G. V. Wigram

În zilele acelea, Isus S-a dus la munte să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

Luca 6.12

Domnul S-a rugat – dar tu?

Evanghelistul Luca relatează că Isus „a petrecut” în rugăciune o noapte întreagă înainte de a-i alege pe cei doisprezece apostoli.

Domnul Isus a avut o viață de rugăciune intensă, deoarece El, ca Om adevărat, Se supunea în totalitate voii lui Dumnezeu. Niciodată nu a făcut și nu a spus ceva care să nu corespundă gândurilor lui Dumnezeu. El a fost primul și singurul Om care a fost ascultător de Dumnezeu toată viața Lui, de bunăvoie și din toată inima – „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).

Iar viața de rugăciune a Domnului Isus este cel mai încurajator exemplu și pentru noi. Toți ar trebui să trăim așa cum a trăit El ca Om pe pământ. Pentru aceasta, mai întâi trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu și, prin credință, să ajungem într-o relație cu Dumnezeu. Atunci multele versete din Biblie care ne îndeamnă să ne rugăm vor deveni deviza noastră (Luca 22.40; Coloseni 4.2; Iacov 5.16).

Rugăciunea păzește și întărește relația credinciosului cu Dumnezeu, îi dă posibilitatea să pună toate grijile și provocările în mâna tare a lui Dumnezeu, îl ajută să ia hotărâri bune, îl apără în încercări și îl face un folositor slujitor al lui Dumnezeu în lume.

Citirea Bibliei: Osea 6.1-11 · Iacov 3.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Mi-a fost frică… și m-am ascuns”. (Geneza 3:10)

Dacă stăm să ne gândim, mulți avem tendința să credem că oamenii de succes sunt scutiți de frică. Dar acest lucru este fals. Fiecare generație din istorie a experimentat frica. Primul om pe care l-a creat Dumnezeu a fost Adam, iar cuvintele pe care le-a rostit el după ce a păcătuit, au fost acestea: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns.” Teama este genetică; ea face parte din natura umană.

Studiile confirmă că cele mai mari domenii de teamă sunt acestea:

1) Banii,

2) Sănătatea,

3) Locul de muncă,

4) Luptele parentale,

5) Relațiile de familie,

6) Planurile personale,

7) Moartea.

Simți frică și neliniște în vreunul din aceste domenii? Frica poate fi o forță distructivă în viața ta. Unul dintre cuvintele din engleza veche pentru frică înseamnă „atac brusc”; se înrudește cu un vechi cuvânt germanic folosit pentru frică și care înseamnă „ambuscadă sau capcană”. Asta face frica: ne atrage în capcană, ne atacă și ne ia prizonieri. Deci ce ar trebui să facem? Să avem credință în Dumnezeu! Frica ne face slabi, dar credința ne întărește. Frica ne înrobește, dar credința ne eliberează. Frica ne paralizează, dar credința ne dă putere. Frica ne demoralizează, dar credința ne dă curaj. Frica ne îmbolnăvește, dar credința ne vindecă!

Se spune că expresia „nu te teme” apare în Sfânta Scriptură de 366 de ori. Dacă este așa, Dumnezeu ne-a dat câte un „nu te teme” pentru fiecare zi a anului – chiar și pentru anul bisect! Iată unul pentru ziua de astăzi: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1). Așadar, Dumnezeu este cu tine și El promite că te va întări și te va călăuzi, oricare ar fi situația cu care te confrunți.

de Jean Koechlin

Psalmul 46

Cât de mulţi credincioşi aflaţi în necaz au făcut preţioasa experienţă din versetul 1! În ceasul încercării, şi mai ales în clipa ispitirii, tânărul creştin nu trebuie nicidecum să uite că are la dispoziţia sa acest adăpost, această putere, acest ajutor întotdeauna uşor de găsit. Astfel de resurse nu se găsesc nicidecum în el însuşi, nici în hotărârile înţelepte pe care el le-a luat, ci în Dumnezeu, în comuniunea cu El.

În timp ce Core fusese înghiţit de viu într–o răsturnare de pământ acţionată de Însuşi Dumnezeu, de felul celei sugerate în versetul 2, fiii săi au fost scăpaţi în acelaşi fel în care vor fi salvaţi şi credincioşii rămăşiţei iudaice. Ei vor fi în siguranţă, pentru că adăpostul lor va fi Însuşi Iahve (Psalmul 91.9,10). Ce mare va fi contrastul între această rămăşiţă credincioasă şi ceilalţi oameni de pe pământ care vor traversa aceeaşi perioadă apocaliptică (comp. cu Luca 21.26 şi cu Apocalipsa 6.14-17)! În faţa acestor ape spumegânde şi care vuiesc, ape ale judecăţii (v. 3), Dumnezeu aminteşte că este un râu al harului răspândindu-se în pâraie generoase „sugerând multiplele sale manifestări” care „înveselesc cetatea lui Dumnezeu”, precum şi pe cei care şi–au găsit acolo adăpostul (v. 4).

Finalul psalmului ne ajută să-i privim pe cei credincioşi cum urmăresc liniştiţi, din „turnul lor înalt”, împlinirea celor din urmă judecăţi ale lui Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 ian. 2022

5 Ianuarie 2022

Păcatul nu se socotește când nu este lege; dar moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar peste cei care nu păcătuiseră după asemănarea încălcării lui Adam. Romani 5.13,14

Acest pasaj vorbește despre una dintre temele importante ale Bibliei: păcatul și neascultarea aduc moarte, în timp ce ascultarea aduce viața. Principiul că „păcatul nu se socotește când nu este lege” face referire la lunga perioadă de dinainte ca Dumnezeu să dea legea Sa prin Moise. Dar chiar dacă Dumnezeu nu a socotit la fel păcatul înainte de lege, domnia morții a arătat că păcatul și efectele lui erau aceleași.

Aceasta este o afirmație plină de forță. Este bine pentru noi să fim șocați văzând cât de groaznic este păcatul. Să privim la felul în care încălcarea lui Adam este prezentată ca exemplu. Chiar și cei care nu au păcătuit într-un mod la fel de teribil ca Adam au experimentat totuși consecințele păcatelor lor. Și cum a păcătuit Adam? Tot ceea ce a făcut a fost să mănânce din rodul unui pom. O astfel de greșeală pare minoră. N-o putea trece Dumnezeu cu vederea? Și potrivit cărui standard al dreptății este mâncatul unui rod considerat a fi mai rău decât multele păcate care au venit după aceea, de vreme ce Dumnezeu spune că acele păcate nu au fost după asemănarea încălcării lui Adam?

Realitatea este că păcatul lui Adam, deși pare a fi foarte mic, L-a ofensat pe Unul care este foarte mare. În prezența unui rege nu este permis nici măcar să șezi, fiindcă acest lucru implică lipsă de respect față de tron. Cu cât mai jignitor este să auzi o poruncă a lui Dumnezeu și să faci exact contrariul! La fel stau lucrurile și astăzi – păcatul rămâne un lucru cumplit în ochii lui Dumnezeu. Adam a mâncat dintr-un fruct; astăzi, noi mințim ca să economisim ceva bani sau înșelăm pentru a dobândi onoare înaintea oamenilor. Dacă am înțelege cu adevărat cât de urâcios și cât de murdar este păcatul, nu am mai cataloga niciunul dintre păcatele noastre ca fiind unul minor.

Totuși ascultarea aduce viața! Chiar și ascultarea noastră este adesea pătată de păcat, însă prin ascultarea desăvârșită a lui Hristos – prin moartea Sa de la cruce (Romani 5.18) – cei mulți sunt făcuți drepți, prin credința în El.

S. Campbell

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.15

Timpul pierdut

O doamnă în vârstă s-a hotărât să facă o scurtă călătorie cu trenul, pentru a admira o regiune pe care nu o cunoștea, dar a cărei frumusețe fusese mult lăudată. Și-a cumpărat biletul de călătorie și astfel, într-o zi frumoasă de iarnă, a urcat în vagon, și-a căutat un loc bun, iar după ce l-a găsit, și-a aranjat cu grijă bagajele, punându-le când sus, în suportul de bagaje, când jos, pe podea. Apoi și-a agățat paltonul și a aranjat perdelele de la ferestrele vagonului. Când totul a fost pus în ordine, satisfăcută, a gândit că era timpul, în sfârșit, să se așeze și să admire peisajul. Dar trenul și-a încetinit mersul și curând a auzit numele gării unde trebuia să coboare. „Oh”, a gândit ea, „dacă aș fi știut că voi ajunge așa de repede, nu mi-aș fi pierdut timpul cu aceste lucruri lipsite de importanță”.

Mulți dintre noi, ajunși la sfârșitul unui an, ar putea să spună cu regret: „Dacă aș fi știut că timpul trece atât de repede, nu l-aș fi pierdut ocupându-mă cu lucruri neînsemnate”.

Totuși, în aceste zile, mai există îndurare: Dumnezeu vă îndeamnă să veniți la El cu tot ceea ce ați făcut greșit în viață. Atunci El vă dăruiește iertarea tuturor păcatelor, pentru că Fiul Său, Isus Hristos, Și-a dat viața la cruce, murind acolo pentru păcătoși. Această ofertă de salvare vă stă acum la dispoziție. Acceptați-o în credință!

Benjamin Franklin (1706-1790) spunea: „Dacă îți iubești viața, nu pierde niciun timp, pentru că din aceasta constă viața”. Timpul pe care l-am avut la dispoziție astăzi nu mai revine. Să nu neglijăm timpul pe care îl avem acum la dispoziție, ci să venim chiar acum la Cel care ne spune: „Veniți la Mine” (Matei 11.28).

Citirea Bibliei: Ezechiel 47.1-23 · Psalmul 148.1-14

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” (Psalmul 118:6).

În perioada Marii Depresiuni (1929-1933), șomajul a atins 25% din populația americană. Conturile de economii au fost șterse din cauza falimentelor bancare, fermierii și-au pierdut terenurile pentru neplata datoriilor, iar oamenii abia reușeau să-și hrănească familiile. În timpul acestei perioade întunecate, Franklin Delano Roosevelt s-a adresat națiunii rostind următoarele cuvinte: „Dați-mi voie să-mi exprim convingerea fermă că singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși – teroarea de nedescris, nelegitimă și nejustificată, care paralizează eforturile necesare pentru a transforma deznădejdea în biruință.”

Ceea ce majoritatea oamenilor nu au înțeles era că președintele vorbea din experiență. El experimentase momente întunecate, în timpul cărora frica l-a paralizat. Roosevelt s-a născut într-o familie privilegiată și a fost educat în Europa, la Harvard și la Facultatea de Drept Columbia. Însă la vârsta de treizeci și nouă de ani, a fost atins de poliomielită, care l-a dus la paralizie severă. În timpul recuperării, a dezvoltat o fobie extremă față de foc. Era îngrijorat că nu va putea scăpa dintr-un incendiu din cauza paraliziei! Însă cu timpul și-a învins frica, și-a recâștigat capacitatea de a-și folosi mâinile și chiar a învățat din nou să umble cu ajutorul cârjelor. A reintrat în lumea politică, desfășurând o campanie intensă pentru a deveni guvernatorul New Yorkului – fapt care s-a și întâmplat în 1929. A mers mai departe și a devenit unul dintre cei mai mari președinți ai Statelor Unite ale Americii, conducând națiunea spre victorie în cel de-al Doilea Război Mondial. În memoriile sale, Roosevelt menționează faptul că atunci când s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor, curaj și călăuzire, el le-a primit.

Simți frică în acest moment? Dacă este așa, bazează-te pe această promisiune din Scriptură: „Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?”

de Jean Koechlin

Psalmul 45

Sub acţiunea Duhului Sfânt, „scriitor iscusit” (v. 1), acest psalm ne invită să-L lăudăm pe Hristos, Preaiubitul, Cel care–i întrece în frumuseţe şi în har pe toţi fiii oamenilor. Înainte însă de a ţâşni de pe buze, lauda a fost pregătită, contemplată într–o inimă care clocoteşte (comparaţi cu Matei 12.34); ea celebrează Persoana lui Hristos, cuvintele Sale, lucrările Sale.

Cineva a spus că închinarea de duminică este cântarea care îngemănează toate strofele pe care Duhul le-a insuflat răscumpăraţilor în timpul zilelor săptămânii, având ca temă inepuizabilă gloriile şi harurile Domnului Isus. El este „Împăratul”, însă versetele 6 şi 7, citate în Evrei 1.8,9, Îl numesc „Dumnezeu”. Când apare în măreţia şi în splendoarea Sa, El este obiectul unei admiraţii universale. Puterea Lui se afirmă în judecata înfricoşătoare pe care o înfăptuieşte (v. 3‑5). Veşmintele Sale sunt pline de parfumuri: smirna aminteşte de suferinţele Sale, aloea, de moartea Sa (Ioan 19.39), iar casia, de înălţarea Sa. Dar ce va preţui cel mai mult pentru Hristos dintre toate gloriile Sale va fi frumuseţea Miresei care Îi va fi dăruită (aici Ierusalimul) şi dragostea pe care ea I–o va arăta. Drag prieten creştin, este privilegiul tău de a-ţi exprima încă de acum această dragoste născută din recunoştinţă. „Este Domnul tău: adoră-L” (v. 11)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 ian. 2022

3 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinței voastre și de osteneala dragostei și de răbdarea speranței în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru.

1 Tesaloniceni 1.3

Oamenii din lume se fac adesea cunoscuți prin fapte filantropice mărețe, prin eforturi intense și prin multă perseverență în împlinirea lucrărilor lor. În cazul tesalonicenilor, apostolul leagă de acestea alte calități, care sunt creștine în esență: „lucrarea credinței”, „osteneala dragostei” și „răbdarea speranței” – cele trei mari elemente ale vieții creștine, care aduc sufletul în relație cu Persoanele divine, oferind astfel trăsăturile unui suflet convertit cu adevărat.

Mai mult, realitatea credinței, dragostei și speranței lor este conferită de faptul că aceste frumoase calități erau „în Domnul nostru Isus Hristos”.

Credința, dragostea și speranța – fiecare dintre ele are nevoie de un obiect. În creștinism, acest obiect suprem este o Persoană vie: Domnul Isus Hristos. Orice activitate reală în viața creștină este rezultatul credinței, care oferă puterea, înțelepciunea și harul necesare, din partea Celui care este nevăzut și care, prin urmare, poate fi perceput doar prin credință. Adevărata osteneală creștină izvorăște din dragostea pentru Domnul nostru Isus Hristos și nu este o îndatorire legică. Răbdarea nu este o resemnare, ci este o susținută speranță care Îl are ca obiect pe Domnul nostru Isus Hristos.

Viața credinței, a dragostei și a speranței este trăită înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru. Este o viață de teamă sfântă, trăită înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor pentru obținerea unei poziții religioase, nici înaintea sfinților pentru dobândirea unei reputații de devotament. Acești credincioși de curând întorși la Dumnezeu deveniseră exemple pentru toți cei care crezuseră, iar vestea despre credința lor în Dumnezeu se răspândise peste tot, mărturia lor înaintea oamenilor fiind însă rezultatul unei vieți trăite înaintea lui Dumnezeu (versetul 7). Ei trăiau și umblau, în mod conștient, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru.

H. Smith

Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!”. Și cine aude să zică: „Vino!”.

Apocalipsa 22.17

„Poate vine chiar astăzi!”

Ședeam în camera de zi și citeam o carte interesantă, când dintr-odată am auzit aceste cuvinte: „Poate vine chiar astăzi!”. Oare așteptam noi pe cineva în vizită?

Atunci am înțeles că părinții mei vorbeau despre Domnul Isus. Prima mea reacție a fost: „O, nu, sper să nu vină astăzi! Nu sunt pregătit să-L întâlnesc!”. Știam că El va reveni pentru a-i lua la Sine pe aceia care aveau păcatele iertate și știam de asemenea că cei care nu erau pregătiți vor rămâne pe pământ și vor avea parte de judecată. Dar nu credeam că ar fi posibil ca Domnul Isus să revină chiar astăzi!

Am încercat să mă adâncesc iarăși în cartea mea, dar mereu îmi răsunau cuvintele: „Poate vine chiar astăzi!”. Orele se scurgeau sub imperiul acestor cuvinte. M-am dus la culcare, încercând să mă liniștesc cumva cu gândul că nu eram mai rău decât alții și că voi fi și eu pregătit cândva, chiar dacă nu acum. Dar n-am putut adormi, pentru că îmi era teamă că Isus va veni și că eu voi rămâne pe pământ. Am înțeles că trebuie să mă hotărăsc pentru El. Atunci m-am rugat și I-am spus Domnului Isus că am încercat să mă fac mai bun, dar că nu am reușit. Și L-am rugat să mă primească așa cum sunt. În timp ce mă rugam, mi-am amintit deodată de un verset din Vechiul Testament: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat” (Isaia 43.1). Din acea seară, știu că Domnul Isus este Mântuitorul meu personal. Acum nu-mi mai este teamă că El va reveni, ci Îl aștept și mă bucur de venirea Lui! Poate vine chiar astăzi…

Citirea Bibliei: Osea 2.16-3.5 · Iacov 1.19-27

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UN CUVÂNT PENTRU NOUL AN (3) – Fundația S.E.E.R. România

„O ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului”. (Deuteronomul 11:11)

Anul acesta, încrede-te în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor tale: „Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerului.” Indiferent ce partid politic se află la putere, sau cine este președinte, care este rata dobânzii sau la ce niveluri se situează piața imobiliară și piața muncii – crede că Dumnezeu îți va împlini toate nevoile. Și probabil El se va folosi de diferite persoane pentru a face lucrul acesta! Domnul Isus a spus: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

Dumnezeu va folosi oameni pentru a te binecuvânta, însă El singur este sursa împlinirii nevoilor tale! Nu trebuie să uiți niciodată lucrul acesta!

Când privești înlăuntrul tău, devii conștient de imperfecțiunea ta. Când privești în jurul tău, devii conștient de faptul că ceilalți duc aceleași lupte. Însă când te uiți la Dumnezeu, descoperi că El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Mai ții minte care este versetul de la mijlocul Bibliei? Psalmul 118:8: „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om”. Uneori Dumnezeu te va lăsa să ajungi la capătul frânghiei pentru a-ți arăta că atunci când nu-ți mai rămâne nimic altceva decât Dumnezeu, Dumnezeu îți este de ajuns, El este și are tot ce ai nevoie! Să reținem expresia „ploaia cerului”… Aceasta seamănă cu o altă promisiune pe care a făcut-o Dumnezeu: „vă voi deschide zăgazurile cerurilor… voi turna peste voi belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10).

Anul acesta, ascultă de Dumnezeu – și binecuvântările cerului vor fi ale tale!

de Jean Koechlin

Psalmul 44:1-8

În timp ce psalmii din cea dintâi carte erau aproape toţi ai lui David, cei de care ne ocupăm acum (Psalmii de la 42 la 49) au fost compuşi de fiii lui Core, acele obiecte ale harului care fuseseră cruţate de pedeapsa care-l urmărise pe tatăl lor (vezi Numeri 26.11). Iată de ce este atât de minunat să-i auzim pe aceşti oameni amintind de minunile împlinite de Dumnezeu „în zilele de demult” (v. 1). Ei sunt în măsură să aprecieze şi să celebreze îndurarea divină mai bine decât oricare altul. Nu, nu sabia copiilor lui Israel a fost aceea care i–a putut salva, dându–le în stăpânire ţara (pentru a înţelege aceasta este suficient să ne gândim la trecerea Mării Roşii şi la luarea Ierihonului). Evocarea marilor izbăviri din trecut este întotdeauna o preţioasă lecţie pentru credincioşi. Ca şi părinţii lor, nici ei nu se pot încrede în propriile arme, pentru a ieşi învingători (v. 6). „Prin Tine” şi „prin Numele Tău”, iată singurele resurse ale celui credincios (v. 5: Osea 1.7)!

O altă trăsătură care o face să fie diferită de cea dintâi carte a Psalmilor este folosirea aici a numelui comun pentru Dumnezeire, Elohim, în timp ce, până la Psalmul 41 inclusiv, Dumnezeu era redat cu numele Său propriu special, Iahve. Este trista dovadă că acum cei credincioşi nu mai sunt în legătură cu închinarea oficială, devenită apostată. Legământul garantat prin numele lui Iahve este rupt (Exod 6.3,6‑8), însă credinciosul face din nou apel la Dumnezeul suprem.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 ian. 2022

2 Ianuarie 2022

Să înjunghie vițelul înaintea Domnului.

Levitic 1.5

Arderea-de-tot (1) – Devotamentul lui Hristos față de Dumnezeu

Este foarte necesar ca, atunci când studiem învățătura despre arderea-de-tot, să ținem cont de faptul că subiectul ei principal nu este împlinirea nevoii păcătosului, ci prezentarea către Dumnezeu a ceea ce este infinit de plăcut Lui. Hristos, simbolizat de către arderea-de-tot, nu este prezentat vizând conștiința păcătosului, ci inima lui Dumnezeu.

Crucea, așa cum este ea prezentată în arderea-de-tot, nu este expresia a cât de urâcios este păcatul, ci manifestarea devotamentului de nezdruncinat al lui Hristos față de Tatăl; nu este nici scena vărsării mâniei lui Dumnezeu asupra lui Hristos, care purta păcatul, ci dovada plăcerii depline pe care Tatăl Și-a găsit-o în Hristos, Jertfa voluntară de cea mai bună mireasmă. De asemenea, „ispășirea”, așa cum o vedem în arderea-de-tot, nu este proporțională doar cu cerințele conștiinței omului, ci cu dorința intensă a inimii lui Hristos de a împlini voia lui Dumnezeu și de a oferi o temelie sigură pentru planurile divine – o dorință care L-a făcut să-Și dea viața nepătată și prețioasă ca jertfă de bunăvoie, de un miros plăcut lui Dumnezeu.

De la împlinirea acestei dorințe nu L-a putut deturna nicio putere pământească sau demonică. Când Petru, din ignoranță, a căutat să-L abată, prin cuvintele unei false purtări de grijă, de la drumul de ocară și de suferință al crucii – „Dumnezeu să Se îndure de Tine, Doamne! Nicidecum să nu Ți se întâmple așa ceva!” – care a fost răspunsul? „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Matei 16.22,23). La fel, într-o altă împrejurare, El le-a spus ucenicilor Săi: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine; dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac” (Ioan 14.30) – cuvinte ce prezintă lucrarea lui Hristos în aspectul ei de ardere-de-tot, în care, în mod evident, gândul principal este faptul că El „S-a adus pe Sine ca jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14).

C. H. Mackintosh

M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

Ioan 6.38

Ascultare desăvârșită

Când Fiul lui Dumnezeu a creat pământul, s-a împlinit ceea ce citim în Psalmul 33.9: „El a zis și s-a făcut; a poruncit și a luat ființă”. Universul a fost făcut la porunca Creatorului.

Dar, pentru împlinirea planului Tatălui, nu a fost suficientă o poruncă divină. Creatorul a trebuit să devină Om și să fie „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).

Ca Dumnezeu veșnic, El nu cunoștea din proprie experiență ce înseamnă ascultarea. El era Acela care dădea porunci; și nimeni nu se putea împotrivi Cuvântului Său.

Dar, pentru a face voia Tatălui, Domnul Isus, ca Om, a trebuit să învețe ascultarea (Evrei 5.8).

El nu a ascultat niciodată din constrângere, ci întotdeauna din dragoste de Dumnezeul și Tatăl Său. Voia Tatălui a fost motivația Sa pentru tot ce a făcut. Isus Hristos a trăit nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care ieșea din gura lui Dumnezeu (Matei 4.4). „Mâncarea Lui” sau dorința inimii Sale era să facă voia Aceluia care Îl trimisese și să împlinească lucrarea Lui (Ioan 4.34).

Ce bucurie a fost pentru Dumnezeu Tatăl să vadă pe pământ un Om care asculta în totul și întotdeauna de El! Dumnezeu Și-a găsit toată plăcerea în Domnul Isus. Cât de mult a fost onorat și preamărit Dumnezeu prin ascultarea Domnului Isus!

Citirea Bibliei: Osea 2.1-15 · Iacov 1.9-18

coordonatori Bob & Debby Gass

UN CUVÂNT PENTRU NOUL AN (2) – Fundația S.E.E.R. România

„O ţară cu munţi şi văi…” (Deuteronomul 11:11).

Cu siguranță și-n anul acesta vei avea de înfruntat munți, și vei trece prin văi… Și chiar e necesar asta! De ce? Pentru că puterea câștigată în urma urcușului și a cuceririi muntelui este cea care te va ajuta să treci și prin următoarea vale. În vale cresc cele mai dulci fructe. Asta pentru că este udată de râurile care curg din munți. Domnul Isus a spus: „prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:8). În acest an, Domnul Isus dorește să fii mai roditor în slujirea Lui. Și El îți spune cum să faci lucrul acesta: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:4-5).

Ce fel de rod caută Dumnezeu în viața ta anul acesta? Apostolul Pavel ni le precizează: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23). Așadar, anul acesta, când te vei confrunta cu un munte, sau când vei străbate o vale, adu-ți aminte că Dumnezeu este cu tine!