9 Ianuarie 2022
Fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele și să stropească sângele de jur-împrejur pe altarul care este la intrarea cortului întâlnirii.
Levitic 1.5
Arderea-de-tot (2) – Preoți închinători
Adunarea este bineînțeles compusă din oameni care au fost păcătoși și, de asemenea, păcătoși atinși în conștiință, însă „fiii lui Aaron” nu sunt o imagine a unor astfel de păcătoși, ci o imagine a sfinților închinători. Ca „preoți” au ei de-a face cu arderea-de-tot. Mulți nu înțeleg acest lucru. Ei își imaginează că, din moment ce își iau locul de închinători – fiind invitați acolo prin harul lui Dumnezeu și făcuți potriviți prin sângele lui Hristos – nu trebuie să se mai recunoască a fi în ei înșiși păcătoși sărmani, lipsiți de orice valoare. Aceasta este o mare greșeală. În el însuși, credinciosul nu este nimic. În Hristos însă, el este un închinător curățit, care stă în sanctuar nu ca un păcătos vinovat, ci ca un preot închinător, îmbrăcat în haine de glorie și de frumusețe. A mă preocupa, în prezența lui Dumnezeu, cu vinovăția mea nu înseamnă deloc că am gânduri smerite cu privire la mine, ci că manifest necredință cu privire la Jertfă.
Cititorului trebuie totuși să-i fie clar că ideea purtării păcatului și a mâniei lui Dumnezeu nu apare în arderea-de-tot. Este adevărat că se spune că „îi va fi primit ca să facă ispășire pentru el”, însă este vorba de „ispășire” nu potrivit adâncimii și enormității vinovăției omului, ci potrivit perfecțiunii devotamentului lui Hristos pentru Dumnezeu și a intensității plăcerii pe care Dumnezeu Și-a găsit-o în Hristos. Acest lucru ne oferă cel mai înalt gând cu privire la ispășire. Dacă Îl contemplu pe Hristos ca jertfă pentru păcat, văd ispășirea făcută potrivit cerințelor dreptății divine cu privire la păcat. Dar când văd ispășirea în cadrul jertfei de ardere-de-tot, ea este potrivit măsurii dorinței și abilității lui Hristos de a împlini voia lui Dumnezeu și potrivit măsurii plăcerii pe care Dumnezeu Și-a găsit-o în Hristos și în lucrarea Lui. Ce ispășire perfectă trebuie să fie aceea care este rodul devotamentului lui Hristos față de Dumnezeu! Poate exista ceva mai presus de aceasta? Cu siguranță, nu! Aspectul ispășirii legat de arderea-de-tot este acela care va preocupa inimile întregii familii preoțești în curțile casei Domnului pentru totdeauna.
C. H. Mackintosh
El era disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, ca unul de la care îți întorceai fața; El era disprețuit și noi nu L-am băgat în seamă.
Isaia 53.3
Isaia 53: Hristos, Locțiitorul nostru
Isaia 53 este un capitol minunat din Sfânta Scriptură. Mărețul său subiect îl constituie suferințele Domnului în locul nostru la cruce și moartea Lui pentru ispășire. În doar șapte versete ni se zugrăvesc nu mai puțin de treisprezece tablouri ale suferinței Domnului Isus pentru păcătoșii pierduți:
1. El era străpuns pentru nelegiuirile noastre (versetul 5). 2. Zdrobit pentru fărădelegile noastre (v. 5). 3. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El (v. 5). 4. Prin rănile Lui suntem vindecați (v. 5). 5. Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (v. 6). 6. Lovit pentru păcatele poporului Meu (v. 8). 7. A fost voia Domnului să-L zdrobească (v. 10). 8. L-a supus suferinței (v. 10). 9. Își va da viața ca jertfă pentru vină (v. 10). 10. Va vedea rodul muncii sufletului Său (v. 11). 11. Va purta nelegiuirile lor (v. 11). 12. S-a dat pe Sine Însuși la moarte (v. 12). 13. A purtat păcatul multora (v. 13).
Să ne punem acum o întrebare, pe cât de simplă, pe atât de importantă: era El străpuns pentru nelegiuirile mele? Pot eu spune cu adevărat că pedeapsa care îmi dă pacea era peste El?
Dacă tu nu poți pune numele tău în versetele din Isaia 53, atunci, prietene drag, cum ceasul este necruțător, te îndemn să crezi acum în evanghelie!
Citirea Bibliei: Osea 9.1-17 · Iacov 4.11-17
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNFRUNTĂ FRICA! (5) – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27:1).
O zicală englezească spune: „Teama face ca lupul să fie mai mare decât este în realitate.” Teama exagerează problema și, ca urmare a acestui fapt, vei cheltui energie prețioasă în moduri în care nu ar trebui s-o faci. De exemplu, eviți lucruri care în realitate nu-ți pot cauza răul. Vei păți la fel ca omul care s-a întors dintr-o drumeție la cabana unde își petrecea vacanța, plin de zgârieturi și de vânătăi. „Ce-ai pățit?” l-a întrebat soția sa. „M-am întâlnit cu un șarpe pe-o potecă,” a răspuns el. „Dar… paznicul rezervației ne-a spus ieri că niciunul din șerpii de aici nu este veninos!” – i-a spus soția… La care soțul a răspuns: „Nu trebuie să fie neapărat veninoși ca să te facă să sari de pe o stâncă de trei metri!” În mod clar, teama bărbatului – și nu șarpele – a fost problema! Charles Spurgeon a spus odată: „Anxietatea nu golește ziua de mâine de suferințele ei, dar golește ziua de astăzi de posibilitățile ei.” Câtă vreme lași ca frica să te controleze, nu vei ajunge niciodată unde dorește Dumnezeu să te ducă, și nu vei descoperi și nu-ți vei dezvolta talanții pe care i-a pus El în tine.
Iată ce e uimitor: Dumnezeu te va ajuta să-ți înfrunți și să-ți învingi fricile care te controlează – dacă vrei! David (omul care l-a ucis pe uriașul Goliat; autorul Psalmilor; regele preaiubit al iudeilor) s-a aflat deseori cu spatele la zid. Scriind despre asemenea situații, el a spus: „Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!” (Psalmul 38:22); „Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu” (Psalmul 40:13). Însă David știa către cine să se îndrepte: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” Când Dumnezeu este sursa tăriei tale, poți înfrunta cele mai mari frici ale tale, și le poți învinge!
de Jean Koechlin
Psalmul 49
În continuarea viziunii profetice pe care tocmai au schiţat–o psalmii anteriori, Duhul lui Dumnezeu Se adresează acum tuturor locuitorilor lumii, indiferent de poziţia pe care ei o au în societate (v. 1 şi 2). La ce folosesc bogăţiile cu care ei se mândresc şi în care îşi pun încrederea, dacă cea mai mare comoară din lume nu poate răscumpăra nici măcar un singur suflet? (v. 7 şi 8). Este necesară o răscumpărare inestimabilă, astfel că trebuie să renunţăm la gândul că am putea–o plăti noi înşine vreodată! Dar „Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu”, declară versetul 15 şi cunoaştem ce preţ a trebuit plătit pentru aceasta (1 Petru 1.18,19).
Dacă cineva caută onorurile acestei lumi, să mediteze asupra versetul 12, completat de versetul 20! Unde duce oare această goană după onoruri, această cale a nebuniei (v. 13) pe care se întrec concurenţi fără număr, săraci sau bogaţi, oameni de rând sau fii ai celor mari? La moarte, unde nimic nu mai are valoare (v. 17)! Moartea spulberă toate planurile omului, ameninţă hotărârile cele mai prudente, umbreşte orice bucurie şi pune toate proiectele sub semnul unei teribile incertitudini (Luca 12.20). Astfel, oamenii îşi închid ochii, pentru că se tem s–o privească în faţă. Dar, pentru cel răscumpărat, moartea nu este decât cel din urmă pas spre casa Tatălui, pentru că El îl va primi (v. 15).
Mana Zilnica 