Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “ianuarie 8, 2022”

8 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte. Filipeni 2.7,8


Se aud azi voci care spun că scurgerea timpului, ori violența, ori accidentul ar fi putut birui carnea și sângele Domnului Isus, cauzându-I moartea ca în cazul nostru. Întreb însă: oare un gând ca acesta nu-L pune pe Domnul Isus Hristos în legătură cu păcatul? Se poate răspunde că nu aceasta se intenționează. Probabil. Dar nu este totuși așa? Un astfel de gând nu-L leagă oare pe Domnul de păcat, de vreme ce în relatarea inspirată cu privire la carne și sânge – iar înțelepciunea noastră trebuie să stea numai în ceea ce este scris – moartea este pusă în legătură cu ele numai prin păcat? Dacă sângele și carnea din persoana Sa erau expuse morții, sau dacă prin natura și starea lor erau capabile de a muri (cu excepția predării Sale de bunăvoie în har), nu se face prin aceasta legătura cu păcatul? Și dacă este așa, Se află Hristos cu adevărat înaintea sufletului care face o astfel de afirmație? Ea Îl prezintă ca pe unul expus morții și oferă o astfel de viziune asupra Lui ca și cum ar fi putut să moară într-un fel potrivit căruia El nu Și-ar fi putut niciodată asuma chipul de rob, făcându-Se ascultător până la moarte. Și în afară de ce Și-a asumat prin acest caracter, El n-a fost expus la nimic mai mult.

Există în asemenea afirmații ceva care te face să te temi că „porțile Locuinței Morților” atacă din nou „Stânca” Bisericii, persoana Fiului lui Dumnezeu. Iar dacă se argumentează că ele nu vor decât să ilustreze umanitatea adevărată a Domnului, chiar scopul în sine devine suspect. Fiindcă, întreb, este oare în persoana lui Hristos numai umanitate? Nu se află acolo și ceva incomensurabil diferit, și anume „Dumnezeu arătat în trup”? El n-ar fi putut fi Mântuitorul meu, al unui păcătos, dacă n-ar fi fost Însoțitorul lui Iahve. Fiecare creatură datorează tot ceea ce poate ea să aducă. Nimeni altcineva, decât Unul care nu socotește ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu, nu poate lua un „chip de rob”; căci respectivul este deja rob, așa cum am arătat mai devreme. Nicio creatură nu poate pretinde a fi mai mult decât o creatură; numai gândul la așa ceva ar însemna răzvrătire. Nimeni nu se poate pune garant pentru om decât Acela care a putut, fără nicio îngâmfare, să Se pretindă egal cu Dumnezeu, fiind prin urmare independent.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui.

1 Petru 2.21


„În șir indian” – pe urmele căpeteniei!

Un călător, dorind să traverseze un teritoriu extrem de periculos din America de Nord, și-a luat ghid un indian. Era iarnă și un strat gros de zăpadă acoperea din plin pământul.

Deodată, călătorul a descoperit urme clare în zăpadă. „Pe aici a trecut cineva singur!”, a spus el ghidului său. „Dar cum o fi avut curajul să traverseze singur această imensitate pustie?” – „Te înșeli amarnic, omule”, a răspuns indianul, „pe aici a trecut un grup întreg de oameni.” – „Imposibil”, a răspuns călătorul uluit, „sunt doar urmele unei singure persoane!”

Ghidul a zâmbit: „Tu nu știi cum umblă indienii. Căpetenia merge înainte, iar al doilea pășește exact în urmele lui, iar ceilalți fac la fel («în șir indian», cu scopul de a nu putea fi numărați de urmăritorii lor). De aceea, acolo unde au trecut o mulțime de oameni se vede doar urma unuia singur”.

Modul în care călătoresc indienii ar trebui să fie un exemplu pentru ceea ce am putea numi „călătoriile creștinilor credincioși”.

Hristos, Conducătorul nostru, ne-a lăsat „urmele” Lui pe pământ. Iar fiecare creștin credincios, asemenea acestor indieni, ar trebui cu aceeași precauție să-și pună piciorul în urmele Conducătorului și Modelului său! „Cine zice că rămâne în El trebuie să umble și el cum a umblat Isus” (1 Ioan 2.6).

Citirea Bibliei: Osea 8.1-14 · Iacov 4.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Și de îndată ce preoţii… vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două…” (Iosua 3:13).


Pentru a intra în Țara promisă, iudeii au fost nevoiți să treacă râul Iordan când acesta „se vărsa peste malurile lui”, adică era ieșit din matcă. Le-a fost frică?! Ba bine că nu! Oare ție nu ți-ar fi fost? Cu toate acestea, singurul mod prin care și-au putut împlini destinul a fost să facă exact lucrul de care se temeau!

Când lași frica să pună stăpânire pe tine, devii și mai fricos și astfel vei crea un ciclu istovitor care te va conduce spre lipsa acțiunii. Lipsa acțiunii naște lipsa experienței. Lipsa experienței naște ignoranță. Și ignoranța naște frică! Te face să-ți fie teamă să faci exact lucrul care ți-ar fi benefic! Să treci la fapte înseamnă să pășești în necunoscut și să faci lucruri pe care nu le-ai mai încercat – și, da: asta te poate înspăimânta. Dar dacă cedezi în fața fricii, nu vei avansa. Nu vei putea să ai parte de beneficiul a ceea ce eviți, nici nu câștigi experiența prețioasă care îți va îmbunătăți viața. Prin urmare, rămâi în ignoranță cu privire la acel domeniu din viața ta… și, deoarece frica naște întotdeauna mai multă frică, ți se va părea cu atât mai greu să mergi înainte și să duci lucrurile până la capăt!

Harry Truman (al 33-lea președinte al SUA) a spus odată: „Cel mai mare pericol cu care ne confruntăm este pericolul de-a fi paralizați de îndoieli și temeri. Acest pericol este creat de cei ce abandonează credința și iau în derâdere nădejdea, de cei ce răspândesc cinismul și lipsa de încredere, și încearcă să ne împiedice să mai vedem marile noastre ocazii de a face binele pentru omenire.” Cineva a spus că teama este camera întunecoasă în care se dezvoltă toate gândurile noastre negative. Este dobânda plătită în avans pentru o datorie pe care nu am făcut-o niciodată. Frica subminează credința – în tine însuți, în ceilalți, și-n primul rând în Dumnezeu. Așadar, încrede-te în Dumnezeu și nu lăsa frica să pună stăpânire pe tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 48


Odată cu Psalmul 48 se încheie viziunea profetică începută în Psalmul 42. Asistăm pe scurt la atacul final al împăraţilor pământului împotriva Ierusalimului şi la totala lor derută (v. 4-7). Iudeii evlavioşi vor constata atunci că ceea ce au auzit şi au aşteptat se împlineşte în favoarea lor (v. 8; Psalmul 44.1). Cu siguranţă, nu în zadar şiau pus ei încrederea în Dumnezeu. După ce au cunoscut atâta suferinţă în exil, ce valoare capătă pentru ei fiecare piatră a cetăţii iubite! Umpluţi toţi de sentimentul bunătăţii Dumnezeului lor (v. 9), ei se regăsesc în mijlocul acestui templu după care au suspinat atât de mult (Psalmul 42.4; 43.3,4) şi toţi sunt pătrunşi de sentimentul bunătăţii Dumnezeului lor (v. 9). Oare nu aceasta este deopotrivă şi preocuparea noastră sfântă atunci când ne aflăm acolo unde Domnul nea promis prezenţa Sa şi când medităm la marea Lui iubire?

Dar atunci lauda va umple nu numai inima credincioşilor risipiţi ici şi colo, cum se întâmplă astăzi; ea se va întinde până la marginile pământului şi va fi într-adevăr demnă de gloriosul Dumnezeu pe careL vor celebra (v. 10).

Drag prieten, este acest Dumnezeu care conduce destinele lumii, şi care va împlini tot ceea ce gura Sa a rostit, şi Dumnezeul tău pentru totdeauna, călăuza ta până la cel din urmă ceas al călătoriei tale pe pământ (v. 14)?


 

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: