5 Ianuarie 2022
Păcatul nu se socotește când nu este lege; dar moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar peste cei care nu păcătuiseră după asemănarea încălcării lui Adam. Romani 5.13,14
Acest pasaj vorbește despre una dintre temele importante ale Bibliei: păcatul și neascultarea aduc moarte, în timp ce ascultarea aduce viața. Principiul că „păcatul nu se socotește când nu este lege” face referire la lunga perioadă de dinainte ca Dumnezeu să dea legea Sa prin Moise. Dar chiar dacă Dumnezeu nu a socotit la fel păcatul înainte de lege, domnia morții a arătat că păcatul și efectele lui erau aceleași.
Aceasta este o afirmație plină de forță. Este bine pentru noi să fim șocați văzând cât de groaznic este păcatul. Să privim la felul în care încălcarea lui Adam este prezentată ca exemplu. Chiar și cei care nu au păcătuit într-un mod la fel de teribil ca Adam au experimentat totuși consecințele păcatelor lor. Și cum a păcătuit Adam? Tot ceea ce a făcut a fost să mănânce din rodul unui pom. O astfel de greșeală pare minoră. N-o putea trece Dumnezeu cu vederea? Și potrivit cărui standard al dreptății este mâncatul unui rod considerat a fi mai rău decât multele păcate care au venit după aceea, de vreme ce Dumnezeu spune că acele păcate nu au fost după asemănarea încălcării lui Adam?
Realitatea este că păcatul lui Adam, deși pare a fi foarte mic, L-a ofensat pe Unul care este foarte mare. În prezența unui rege nu este permis nici măcar să șezi, fiindcă acest lucru implică lipsă de respect față de tron. Cu cât mai jignitor este să auzi o poruncă a lui Dumnezeu și să faci exact contrariul! La fel stau lucrurile și astăzi – păcatul rămâne un lucru cumplit în ochii lui Dumnezeu. Adam a mâncat dintr-un fruct; astăzi, noi mințim ca să economisim ceva bani sau înșelăm pentru a dobândi onoare înaintea oamenilor. Dacă am înțelege cu adevărat cât de urâcios și cât de murdar este păcatul, nu am mai cataloga niciunul dintre păcatele noastre ca fiind unul minor.
Totuși ascultarea aduce viața! Chiar și ascultarea noastră este adesea pătată de păcat, însă prin ascultarea desăvârșită a lui Hristos – prin moartea Sa de la cruce (Romani 5.18) – cei mulți sunt făcuți drepți, prin credința în El.
S. Campbell
Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.
Evrei 3.15
Timpul pierdut
O doamnă în vârstă s-a hotărât să facă o scurtă călătorie cu trenul, pentru a admira o regiune pe care nu o cunoștea, dar a cărei frumusețe fusese mult lăudată. Și-a cumpărat biletul de călătorie și astfel, într-o zi frumoasă de iarnă, a urcat în vagon, și-a căutat un loc bun, iar după ce l-a găsit, și-a aranjat cu grijă bagajele, punându-le când sus, în suportul de bagaje, când jos, pe podea. Apoi și-a agățat paltonul și a aranjat perdelele de la ferestrele vagonului. Când totul a fost pus în ordine, satisfăcută, a gândit că era timpul, în sfârșit, să se așeze și să admire peisajul. Dar trenul și-a încetinit mersul și curând a auzit numele gării unde trebuia să coboare. „Oh”, a gândit ea, „dacă aș fi știut că voi ajunge așa de repede, nu mi-aș fi pierdut timpul cu aceste lucruri lipsite de importanță”.
Mulți dintre noi, ajunși la sfârșitul unui an, ar putea să spună cu regret: „Dacă aș fi știut că timpul trece atât de repede, nu l-aș fi pierdut ocupându-mă cu lucruri neînsemnate”.
Totuși, în aceste zile, mai există îndurare: Dumnezeu vă îndeamnă să veniți la El cu tot ceea ce ați făcut greșit în viață. Atunci El vă dăruiește iertarea tuturor păcatelor, pentru că Fiul Său, Isus Hristos, Și-a dat viața la cruce, murind acolo pentru păcătoși. Această ofertă de salvare vă stă acum la dispoziție. Acceptați-o în credință!
Benjamin Franklin (1706-1790) spunea: „Dacă îți iubești viața, nu pierde niciun timp, pentru că din aceasta constă viața”. Timpul pe care l-am avut la dispoziție astăzi nu mai revine. Să nu neglijăm timpul pe care îl avem acum la dispoziție, ci să venim chiar acum la Cel care ne spune: „Veniți la Mine” (Matei 11.28).
Citirea Bibliei: Ezechiel 47.1-23 · Psalmul 148.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNFRUNTĂ FRICA! (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” (Psalmul 118:6).
În perioada Marii Depresiuni (1929-1933), șomajul a atins 25% din populația americană. Conturile de economii au fost șterse din cauza falimentelor bancare, fermierii și-au pierdut terenurile pentru neplata datoriilor, iar oamenii abia reușeau să-și hrănească familiile. În timpul acestei perioade întunecate, Franklin Delano Roosevelt s-a adresat națiunii rostind următoarele cuvinte: „Dați-mi voie să-mi exprim convingerea fermă că singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși – teroarea de nedescris, nelegitimă și nejustificată, care paralizează eforturile necesare pentru a transforma deznădejdea în biruință.”
Ceea ce majoritatea oamenilor nu au înțeles era că președintele vorbea din experiență. El experimentase momente întunecate, în timpul cărora frica l-a paralizat. Roosevelt s-a născut într-o familie privilegiată și a fost educat în Europa, la Harvard și la Facultatea de Drept Columbia. Însă la vârsta de treizeci și nouă de ani, a fost atins de poliomielită, care l-a dus la paralizie severă. În timpul recuperării, a dezvoltat o fobie extremă față de foc. Era îngrijorat că nu va putea scăpa dintr-un incendiu din cauza paraliziei! Însă cu timpul și-a învins frica, și-a recâștigat capacitatea de a-și folosi mâinile și chiar a învățat din nou să umble cu ajutorul cârjelor. A reintrat în lumea politică, desfășurând o campanie intensă pentru a deveni guvernatorul New Yorkului – fapt care s-a și întâmplat în 1929. A mers mai departe și a devenit unul dintre cei mai mari președinți ai Statelor Unite ale Americii, conducând națiunea spre victorie în cel de-al Doilea Război Mondial. În memoriile sale, Roosevelt menționează faptul că atunci când s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor, curaj și călăuzire, el le-a primit.
Simți frică în acest moment? Dacă este așa, bazează-te pe această promisiune din Scriptură: „Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?”
de Jean Koechlin
Psalmul 45
Sub acţiunea Duhului Sfânt, „scriitor iscusit” (v. 1), acest psalm ne invită să-L lăudăm pe Hristos, Preaiubitul, Cel care–i întrece în frumuseţe şi în har pe toţi fiii oamenilor. Înainte însă de a ţâşni de pe buze, lauda a fost pregătită, contemplată într–o inimă care clocoteşte (comparaţi cu Matei 12.34); ea celebrează Persoana lui Hristos, cuvintele Sale, lucrările Sale.
Cineva a spus că închinarea de duminică este cântarea care îngemănează toate strofele pe care Duhul le-a insuflat răscumpăraţilor în timpul zilelor săptămânii, având ca temă inepuizabilă gloriile şi harurile Domnului Isus. El este „Împăratul”, însă versetele 6 şi 7, citate în Evrei 1.8,9, Îl numesc „Dumnezeu”. Când apare în măreţia şi în splendoarea Sa, El este obiectul unei admiraţii universale. Puterea Lui se afirmă în judecata înfricoşătoare pe care o înfăptuieşte (v. 3‑5). Veşmintele Sale sunt pline de parfumuri: smirna aminteşte de suferinţele Sale, aloea, de moartea Sa (Ioan 19.39), iar casia, de înălţarea Sa. Dar ce va preţui cel mai mult pentru Hristos dintre toate gloriile Sale va fi frumuseţea Miresei care Îi va fi dăruită (aici Ierusalimul) şi dragostea pe care ea I–o va arăta. Drag prieten creştin, este privilegiul tău de a-ţi exprima încă de acum această dragoste născută din recunoştinţă. „Este Domnul tău: adoră-L” (v. 11)!
Mana Zilnica 