12 Ianuarie 2022
Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu; și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El.
1 Ioan 3.1
Famenii din Scriptură (2)
Inima Tatălui este liberă să se reverse pe deplin în dragoste față de cei răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos. Ca răspuns, inimile copiilor Săi preaiubiți își găsesc plăcerea să contemple această dragoste. Vedem însă cum Cuvântul lui Dumnezeu îndreaptă atenția copiilor lui Dumnezeu către această dragoste prețioasă. Cuvântul „vedeți” („priviți”) este de natură să aprindă interesul sufletului față de această minunată revărsare a inimii Tatălui, atât de vitală pentru binele și fericirea copiilor Săi. A cunoaște că suntem iubiți în mod perfect, etern și cu o înțelepciune infinită este cel mai minunat răspuns la toate încercările și conflictele prezente prin care trecem pe acest pământ.
Nu numai dragostea este accentuată aici, ci și felul ei: „ce [fel de] dragoste”. Filantropia se poate numi pe sine dragoste, fiindcă dăruiește din belșug și fiindcă ridică pe cineva din împrejurările sărăciei și nenorocirii și îl așază într-o poziție de prosperitate și de confort. Poate că așa ceva poate fi numit dragoste, însă este ceva cu totul inferior dragostei Tatălui. Felul Lui de a iubi nu numai că salvează vrăjmași dintr-o stare de păcat și de răzvrătire, pentru a-i hrăni, îmbrăca și îmbogăți, ci nu se mulțumește cu nimic mai puțin decât cu a-i aduce în casa Lui, pentru totdeauna, ca și copii ai Săi preaiubiți.
Dragostea pură își găsește plăcerea în a fi aproape de obiectele ei. Tatăl Îi recunoaște în mod public pe copiii Săi, găsindu-Și plăcerea în a-i numi „copii ai lui Dumnezeu”. Să medităm asupra acestei demnități nobile a acestei relații sfinte și să umblăm cu consecvență în ea, în timp ce-L așteptăm pe Domnul să ne ia acasă! „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat încă; știm că, dacă Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este” (versetul 2).
L. M. Grant
El vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile. El socotește numărul stelelor și le dă nume la toate.
Psalmul 147.3,4
Navigația astronomică
Pe vremea când încă nu existau sistemele moderne de navigație, astronomia nautică (cea care se ocupă cu determinarea punctului navei cu ajutorul aștrilor) juca un rol foarte însemnat, în special când se parcurgeau lungi trasee pe mare. Astfel, oamenii se orientau în timpul zilei după Soare, iar noaptea, mai ales după anumite stele care, având o mișcare lentă când erau privite de pe Pământ, deveneau foarte utile ca puncte fixe pentru orientarea navelor.
Și pentru călătoria vieții noastre există puncte fixe, pe care însă nu noi le stabilim, ci care ne sunt stabilite de Dumnezeu. Dacă vrem reușită în călătoria vieții noastre, trebuie să ne orientăm după punctele fixe stabilite de Dumnezeu și pe care le găsim prezentate detaliat în cartea Sa, Biblia.
Navigatorul nu se bazează nici pe sentimentele sale, nici pe experiența lui de o viață, nici pe părerea majoritară a pasagerilor, pentru că, dacă ar face așa, vaporul nu ar ajunge la țintă.
Așa este și cu noi. Dacă permitem ca viața noastră să fie controlată de propriile noastre gânduri sau de părerile altora și nu luăm seama la ceea ce ne spune Dumnezeu, navigăm spre nefericire. Urmările sunt „răni” și „inimi zdrobite”. Dar Dumnezeul Atotputernic, Cel care a creat stelele și care ne-a dat poruncile Lui, este un Dumnezeu iubitor. El vrea să „ne vindece și să ne lege rănile”. Ce mângâiere simte în această vindecare un om care și-a pierdut „orientarea”!
Citirea Bibliei: Osea 12.1-14 · Iacov 5.13-20
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ESTE CU TINE! – Fundația S.E.E.R. România
„Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare…” (Deuteronomul 33.27).
Te rog să meditezi astăzi la aceste cuvinte atemporale scrise de Margaret Fishback Powers: „Într-o noapte am avut un vis. Mă plimbam pe o plajă împreună cu Domnul meu. Pe cerul întunecat erau proiectate secvențe din viața mea. La fiecare secvență am observat câte două perechi de urme de pași pe nisip, una care îmi aparținea, iar celalată – a Domnului. Când ultima secvență s-a derulat în fața ochilor mei, m-am uitat în spatele meu la urmele de pe nisip. Era doar o pereche de urme pe nisip. Mi-am dat seama că acelea fuseseră cele mai grele momente din viața mea. Lucrul acesta m-a întristat, și I-am cerut Domnului explicații: „Doamne, când m-am hotărât să te urmez, Tu mi-ai spus că vei fi alături de mine în toată călătoria mea. Dar văd că în cele mai tulburi clipe din viața mea, apare o singură pereche de urme. Pur și simplu nu înțeleg de ce, tocmai când am avut cel mai mult nevoie de Tine, Tu m-ai lăsat singur!” El mi-a șoptit: „Dragul meu copil, te iubesc și nu te voi părăsi niciodată în încercările și necazurile tale. Când ai văzut o pereche de urme, erau ale Mele – în acele momente, te luasem în brațe!”
Dacă această relatare nu te-a încurajat și ai nevoie de și mai multă siguranță, ia-o din aceste două versete din Scriptură: „Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:8). „Căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că poți zice plin de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6).
Așadar, ia pentru tine astăzi aceste patru cuvinte: Dumnezeu este cu tine!
de Jean Koechlin
Psalmul 52
Până la sfârşitul acestei a doua cărţi a psalmilor, adică până la Psalmul 72 inclusiv, vom întâlni mai mulţi psalmi scrişi de David, dintre care unii, ca şi Psalmul 51, compuşi în împrejurări deosebite. 1 Samuel 22.9 ne istoriseşte, de pildă, despre Doeg edomitul, cel care i–a dat de ştire lui Saul cu privire la trecerea lui David pe la preotul Ahimelec, precum şi despre masacrul care a urmat. Acest Doeg este o imagine a lui Antihrist, personaj profetic care va fi o întrupare a răului şi care chiar îşi va face un titlu de glorie din aceasta (v. 1). Ce deosebire între versetul 7 din Psalmul 45, adresat Domnului Isus, şi versetele 1-3 din psalmul nostru, în care este interpelat acest „om puternic” (v. 1)! Dar ce mângâietor este pentru cei credincioşi să ştie că profeţia din versetul 5 se va împlini (în Apocalipsa 19.20)!
Confruntându–se cu această putere a răului, psalmistul îşi găseşte refugiul în Dumnezeu (v. 8) şi în acelaşi timp Îi aduce laudă (v. 9). Duhul Sfânt ştie însă să Se folosească chiar de cele mai grele încercări pentru a da tonul laudei în inima celor răscumpăraţi. Cât despre cel necredincios, el nu are niciodată pace, iar lucrurile precare pe care el se bizuie nu merită nicidecum încrederea pe care şi–o pune în ele (v. 7). Nu, acest om puternic nu–L ia pe Dumnezeu ca putere a sa, ci se întăreşte în lăcomia lui (v. 7). Dar bogăţiile sale au putrezit, aurul lui şi argintul lui sunt ruginite, aşa cum declară Iacov (cap. 5.2,3).
Mana Zilnica 