13 Ianuarie 2022
Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns și au zis împăratului: „O, Nebucadnețar, noi n-avem nevoie să-ți răspundem asupra acestui lucru. Dacă este așa, Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape din cuptorul care arde cu foc; și ne va scăpa din mâna ta, împărate! Și dacă nu, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai ridicat”.
Daniel 3.16-18
Acești trei tineri evrei au fost puși în fața unei alegeri dificile – fie se închinau chipului înălțat de Nebucadnețar, fie mureau. Ar fi fost simplu pentru ei să gândească: «Oricum, toți fac acest lucru»; sau: «Dumnezeu privește la inimă, iar noi, chiar dacă ne plecăm genunchiul, nu ne plecăm și inima»; sau: «Suntem în toată această încurcătură din cauza înaintașilor noștri, care n-au ascultat de Dumnezeu; de ce să suferim noi pentru eșecurile lor?». Scriptura nu ne spune dacă au avut astfel de gânduri. Ceea ce ea ne arată cu claritate este hotărârea lor fermă de a nu se pleca nicidecum înaintea dumnezeilor Babilonului.
Câteodată facem ca ascultarea și credincioșia noastră să depindă de felul în care Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre, la fel ca soldatul care se roagă în tranșee: «Doamne, dacă mă scapi din acest război, Îți voi sluji pentru tot restul vieții mele!». Acești trei tineri n-au făcut așa. Ei au crezut că Dumnezeu putea să-i scape de cuptorul de foc, însă au fost gata să se încreadă în El chiar și dacă n-avea să-i scape.
Nedorind să se conformeze tuturor celor din jurul lor, Șadrac, Meșac și Abed-Nego au fost aruncați în cuptorul arzând. Acolo Domnul i-a păzit și chiar a umblat împreună cu ei în acel cuptor. Singurele lucruri care au ars au fost legăturile lor. Cred că și noi ne putem bucura de aceeași experiență. Când alegem să plăcem Domnului și să nu ne conformăm cu sistemul lumii conduse de Satan, suntem eliberați de legăturile cu care acel sistem dorește să ne lege. Experimentăm astfel adevărul cuvintelor din Ioan 8.36: „Dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi”.
G. W. Steidl
Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Psalmul 139.14
De vorbă cu sufletul nostru
În psalmi se vorbește de multe ori despre sentimentele celui credincios și de aceea este des pomenit sufletul. Unele versete ne arată cum putem vorbi cu sufletul nostru. Desigur, în aceste locuri, sufletul nu se referă la noi ca persoană, ci este văzut ca sediu al sentimentelor, ca ceva cu rol foarte important în viață. Atunci când sufletul nostru apăsat nu vrea să se înalțe spre Dumnezeu, îl putem impulsiona chiar noi înșine:
Pentru ce te mâhnești, suflete al meu, și gemi înăuntrul tău? Nădăjduiește în Dumnezeu, pentru că iarăși Îl voi lăuda: El este mântuirea mea și Dumnezeul meu (Psalmul 42.11).
Trezește-te, suflete! Treziți-vă, liră și harpă! Mă voi trezi în zori de zi (Psalmul 57.8).
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție (Psalmul 103.1,2; 104.1)!
Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine (Psalmul 116.7).
Tu știi cel mai bine cu ce se confruntă sufletul tău, de aceea folosește momentul să îi dai un nou imbold.
Citirea Bibliei: Osea 13.1-16 · Proverbe 1.1-7
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SIGURANȚA MÂNTUIRII – Fundația S.E.E.R. România
„Eu le dau viaţa veşnică…” (Ioan 10:28).
Mântuirea ta nu este garantată de faptele tale bune, ci de faptele lui Hristos la cruce. Da, vei avea și experiențe de care vei fi mulțumit, așa cum de altele îți va fi rușine… însă, câtă vreme ți-ai pus încrederea în Hristos, ești mântuit și vei ajunge în rai. Domnul Isus a zis: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” În plus de asta, Dumnezeu își revendică dreptul asupra noastră. „El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului” (2 Corinteni 1:22). Și noi am făcut ceva asemănător: ne-am gravat numele pe verighete, ne-am săpat identitatea pe un instrument muzical, sau ne-am imprimat numele pe un iPad. Pecetea atestă dreptul de proprietate. Prin Duhul Său, Dumnezeu ne pecetluiește. Așa-zișii cumpărători sunt respinși de prezența Numelui Său. Satan este ținut la distanță prin avertismentul: „Nu atinge! Acest copil răscumpărat este al Meu!”
Acolo unde nu există siguranța mântuirii, nu există pace. Lipsa păcii înseamnă lipsa bucuriei. Și lipsa bucuriei duce la o viață bazată pe frică. Harul creează un suflet încrezător, care afirmă cu tărie: „Știu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2 Timotei 1:12). Permisul tău de îmbarcare pentru zborul către cer este garantat: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică” (1 Ioan 5:13). Aici nu este vorba despre faptul că tu Îl deții pe Dumnezeu – ci că El te-a făcut un copil răscumpărat al Său!
de Jean Koechlin
Psalmul 53
Cu excepţia versetului 5 şi a substituirii numelui de Iahve, Psalmul 53 reproduce aproape textual conţinutul Psalmului 14 (în Psalmul 14 era folosit numele propriu, Iahve, în timp ce acum, în Psalmul 53, este folosit numele comun, Elohim, pentru aceeaşi Persoană a lui Dumnezeu). Primele trei versete sunt citate în Romani 3.10‑12, demonstrând falimentul general al întregii rase umane, fapt pe care nimeni nu l–a putut infirma vreodată. „Nu este niciunul care să facă binele” (v. 1); „niciunul măcar”, adaugă versetul 3. Totuşi, noi ştim că a fost un Om, Acela care a venit din cer, sfântă excepţie între fiii oamenilor, pe care Dumnezeu L‑a putut privi din ceruri (v. 2, comp. cu Matei 3.16,17).
„Nu este Dumnezeu!”, pretinde nebunul în inima sa, deşi conştiinţa îi spune tocmai contrariul şi deşi el se mişcă prin voinţa lui Dumnezeu, trăieşte din binefacerile Sale şi respiră prin suflarea Sa (Fapte 17.28). Şi, pentru că Dumnezeu îl încurcă, el caută să se amăgească cu ideea că nu există Dumnezeu, punând în locul Său ştiinţa şi şubredele ei ipoteze. Iar când este silit să admită că există o cauză a tuturor lucrurilor care-l depăşesc, necredinciosul vorbeşte vag despre Natură sau despre Providenţă, evitând să rostească numele care-l face să tremure ~ deoarece Dumnezeu este Lumină. Şi El îi va face de ruşine pe toţi „lucrătorii nelegiuirii”.
Mana Zilnica 