Mana Zilnica

2 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Să înjunghie vițelul înaintea Domnului.

Levitic 1.5

Arderea-de-tot (1) – Devotamentul lui Hristos față de Dumnezeu

Este foarte necesar ca, atunci când studiem învățătura despre arderea-de-tot, să ținem cont de faptul că subiectul ei principal nu este împlinirea nevoii păcătosului, ci prezentarea către Dumnezeu a ceea ce este infinit de plăcut Lui. Hristos, simbolizat de către arderea-de-tot, nu este prezentat vizând conștiința păcătosului, ci inima lui Dumnezeu.

Crucea, așa cum este ea prezentată în arderea-de-tot, nu este expresia a cât de urâcios este păcatul, ci manifestarea devotamentului de nezdruncinat al lui Hristos față de Tatăl; nu este nici scena vărsării mâniei lui Dumnezeu asupra lui Hristos, care purta păcatul, ci dovada plăcerii depline pe care Tatăl Și-a găsit-o în Hristos, Jertfa voluntară de cea mai bună mireasmă. De asemenea, „ispășirea”, așa cum o vedem în arderea-de-tot, nu este proporțională doar cu cerințele conștiinței omului, ci cu dorința intensă a inimii lui Hristos de a împlini voia lui Dumnezeu și de a oferi o temelie sigură pentru planurile divine – o dorință care L-a făcut să-Și dea viața nepătată și prețioasă ca jertfă de bunăvoie, de un miros plăcut lui Dumnezeu.

De la împlinirea acestei dorințe nu L-a putut deturna nicio putere pământească sau demonică. Când Petru, din ignoranță, a căutat să-L abată, prin cuvintele unei false purtări de grijă, de la drumul de ocară și de suferință al crucii – „Dumnezeu să Se îndure de Tine, Doamne! Nicidecum să nu Ți se întâmple așa ceva!” – care a fost răspunsul? „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (Matei 16.22,23). La fel, într-o altă împrejurare, El le-a spus ucenicilor Săi: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine; dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac” (Ioan 14.30) – cuvinte ce prezintă lucrarea lui Hristos în aspectul ei de ardere-de-tot, în care, în mod evident, gândul principal este faptul că El „S-a adus pe Sine ca jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

Ioan 6.38

Ascultare desăvârșită

Când Fiul lui Dumnezeu a creat pământul, s-a împlinit ceea ce citim în Psalmul 33.9: „El a zis și s-a făcut; a poruncit și a luat ființă”. Universul a fost făcut la porunca Creatorului.

Dar, pentru împlinirea planului Tatălui, nu a fost suficientă o poruncă divină. Creatorul a trebuit să devină Om și să fie „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).

Ca Dumnezeu veșnic, El nu cunoștea din proprie experiență ce înseamnă ascultarea. El era Acela care dădea porunci; și nimeni nu se putea împotrivi Cuvântului Său.

Dar, pentru a face voia Tatălui, Domnul Isus, ca Om, a trebuit să învețe ascultarea (Evrei 5.8).

El nu a ascultat niciodată din constrângere, ci întotdeauna din dragoste de Dumnezeul și Tatăl Său. Voia Tatălui a fost motivația Sa pentru tot ce a făcut. Isus Hristos a trăit nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care ieșea din gura lui Dumnezeu (Matei 4.4). „Mâncarea Lui” sau dorința inimii Sale era să facă voia Aceluia care Îl trimisese și să împlinească lucrarea Lui (Ioan 4.34).

Ce bucurie a fost pentru Dumnezeu Tatăl să vadă pe pământ un Om care asculta în totul și întotdeauna de El! Dumnezeu Și-a găsit toată plăcerea în Domnul Isus. Cât de mult a fost onorat și preamărit Dumnezeu prin ascultarea Domnului Isus!

Citirea Bibliei: Osea 2.1-15 · Iacov 1.9-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UN CUVÂNT PENTRU NOUL AN (2) – Fundația S.E.E.R. România

„O ţară cu munţi şi văi…” (Deuteronomul 11:11).

Cu siguranță și-n anul acesta vei avea de înfruntat munți, și vei trece prin văi… Și chiar e necesar asta! De ce? Pentru că puterea câștigată în urma urcușului și a cuceririi muntelui este cea care te va ajuta să treci și prin următoarea vale. În vale cresc cele mai dulci fructe. Asta pentru că este udată de râurile care curg din munți. Domnul Isus a spus: „prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:8). În acest an, Domnul Isus dorește să fii mai roditor în slujirea Lui. Și El îți spune cum să faci lucrul acesta: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:4-5).

Ce fel de rod caută Dumnezeu în viața ta anul acesta? Apostolul Pavel ni le precizează: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22-23). Așadar, anul acesta, când te vei confrunta cu un munte, sau când vei străbate o vale, adu-ți aminte că Dumnezeu este cu tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 43

Acest psalm se leagă mult de cel dinaintea lui, după cum ne ajută să înţelegem şi finalul său, care conţine repetarea ultimului verset din Psalmul 42 (Psalmii 42 şi 43 au aceeaşi încheiere). Sufletul meu are adesea nevoie să fie îndemnat să nu se mâhnească, să–şi pună speranţa în Dumnezeu şi să–L preamărească din nou şi pentru totdeauna. El este nu numai mântuirea mea, ci Însuşi „Dumnezeul meu”, Cel de care eu depind fără încetare, sursa „tăriei mele” (v. 2).

Lumina Sa şi adevărul Său mă vor conduce spre o închinare înţeleaptă, dacă eu Îi cer aceasta, aşa cum psalmistul ne oferă aici un exemplu personal (v. 3 şi 4).

Expresia subliniată ieri, „Dumnezeul vieţii mele” (Psalmul 42.8), este completată acum, prin versetul 4, de una la fel de preţioasă: „Dumnezeu, bucuria veseliei mele”. Iubiţi credincioşi, nu ne este Dumnezeu deplin suficient pentru a ne face fericiţi? Îl simţim noi ca pe Izvorul bucuriei noastre, aşa cum era El pentru Domnul Isus? (Luca 10.21). Dacă da, dacă un astfel de Dumnezeu este Cel pe care Îl cunoaştem noi, ne va mai putea fi oare inima mâhnită sau agitată? „Să nu vi se tulbure inima”, le-a spus Domnul ucenicilor Săi, „voi credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine” (Ioan 14.1). Şi în alt loc: „Aveţi credinţă în Dumnezeu” (Marcu 11.22). Credinţa! „iată măreţul zid protector” în faţa oricărei tristeţi sau tulburări pe care ni le poate provoca această lume. Ea este astăzi singura noastră resursă, aşa cum va fi, în timpul necazului, şi pentru rămăşiţa credincioasă.