Mana Zilnica

Mana Zilnica

16 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Eu sunt Domnul care te vindecă.
Exod 15.26

Moise a zidit un altar și i-a pus numele: „Domnul, steagul meu”.
Exod 17.15

Titluri divine

Iahve-Ropheca: Acest titlu înseamnă „Iahve care vindecă”. Boala, așa cum știm, este rezultatul păcatului. Pentru ca rezultatul să fie înlăturat, trebuie înlăturată cauza, iar acest lucru a făcut necesară crucea, cu toată suferința și chinul ei. De fiecare dată când a vindecat un lepros, când l-a făcut pe un olog să meargă, pe un orb să vadă sau pe un surd să audă, Domnul a simțit adânc că doar moartea Sa pe cruce putea rezolva rădăcina păcatului și putea face dreaptă acțiunea Lui de a îndepărta roadele amare ale acestui păcat. Prin aceste minuni, El Și-a dovedit puterea pe care o avea pe pământ de a ierta păcatele. „Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, … Ție îți spun: «Ridică-te și ia-ți patul și du-te acasă!»” (Luca 5.24).

Iahve-Nisi: În Exod 17 citim despre lupta lui Amalec împotriva fiilor lui Israel, la Refidim. Moise s-a urcat pe vârful dealului, având toiagul lui Dumnezeu în mână și fiind însoțit de Aaron și de Hur. Când Moise își ridica mâna, Israel biruia; când lăsa mâna în jos, Amalec biruia. În aceasta avem o imagine frumoasă a mijlocirii Domnului pentru cei ai Săi, angajați în conflict cu lumea, cu carnea și cu diavolul. Totuși, cât de evident este contrastul! Mâinile lui Moise au trebuit să fie susținute, însă Marele nostru Preot trăiește în puterea unei vieți nepieritoare (Evrei 7.16). Mâinile Lui nu obosesc niciodată! În El nu este nimic altceva decât biruință. Citim că, urmare a biruinței asupra lui Amalec, „Moise a zidit un altar și i-a pus numele: «Domnul, steagul meu [Iahve-Nisi]»” (Exod 17.15). Sub un astfel de steag, doar biruința este posibilă.

A J Pollock


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …dragostea este tare ca moartea…”
Cântarea Cântărilor 8.6

Dragostea Mântuitorului

După ce domnitorul s-a întors în țara lui, a vorbit despre bunătatea lui Xerxe. Toți i-au lăudat noblețea și în special comportarea împăratului plină de milă față de domnitor și familia lui. Numai soția domnitorului tăcea. În cele din urmă, domnitorul a întrebat-o: „Nu ai remarcat nimic deosebit în legătură cu acest împărat?” Ea a răspuns: „Nu.” Domnitorul, soțul femeii, a rămas uimit. „Nu poți să spui nimic despre acel împărat care a fost așa de bun față de noi?” Ea a răspuns: „Cum aș putea să mă gândesc la alt om în afară de cel care a fost gata să-și dea viața, pentru ca eu să nu devin sclavă? Nu mă pot gândi la nimeni altcineva.”

A-ți da viața pentru cineva este mai mult decât a renunța la toate bogățiile lumii. Dacă Scriptura ne spune că Mântuitorul a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, aceasta este cu mult mai mult decât ceea ce găsim în ilustrarea din Matei 13 unde citim: „Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără.” Prețul pe care L-a plătit Mântuitorul pentru mântuirea noastră este nemăsurat de mare. Cât de bogat era Mântuitorul ca Fiu în Casa Tatălui ceresc! Şi bogat fiind S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca să ne îmbogățească prin harul Său. Mântuitorul este centrul gloriei în cer și pe pământ, dar a acceptat crucea pentru a ne aduce o mare mântuire cu rezultate veșnice.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ZIDIREA OAMENILOR (3)

„Suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi” (Romani 15:1)

     Dacă ai impresia că nu ai nimic valoros de oferit altora, gândește-te la cuvintele unui poet anonim: „Cântarea poate lumina o clipă, și floarea poate trezi o năzuință. Copacul poate deveni pădure, iar pasărea poate vesti primăvara. Un zâmbet încheagă o prietenie, o strângere de mână îl ridică pe cel căzut. O stea ghidează corabia, iar un cuvânt exprimă un scop. Un vot schimbă națiunea, și raza de soare luminează încăperea. Lumânarea spulberă întunericul, și râsetul împrăștie tristețea.

Călătoria începe cu un pas, iar rugăciunea cu un cuvânt. Speranța înalță sufletul, iar mângâierea arată că îți pasă. Înțelepciunea prin vorbă se arată, și inima poate ști ce este adevărat. Viața cuiva poate aduce schimbarea… totul depinde de tine!” Un alt autor, Jon Walker, spunea: „Încurajarea face parte din natura lui Dumnezeu. Cuvântul folosit pentru încurajare în Noul Testament este același pe care l-a folosit Domnul Isus pentru Duhul Sfânt care este cu noi: Mijlocitor… Mângâietor permanent… Învățător și Memorator… Ajutor divin… Încurajator… O altă cale prin care ne încurajează Dumnezeu este atunci când alți credincioși merg alături de noi, ca agenți ai încurajării.

Încurajatorii oferă susținere și întărire celor care văd mâna lui Dumnezeu lucrând în viețile lor (vezi 1 Tesaloniceni 2:4); îndemn și mângâiere pentru cei ce trec prin încercări și necazuri (vezi 1 Tesaloniceni 5:14); și ridicare și restaurare pentru cei care s-au rătăcit (vezi Galateni 6:1). Deși există multe căi prin care putem scoate la iveală ce-i mai bun în ceilalți, în realitate una singură este îndeajuns: disponibilitatea de a răbda slăbiciunile celor slabi şi de a nu ne plăcea pe noi înşine.” Asta se numește „zidirea oamenilor”, și așa le întărim credința!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 9.1-15

Capitolele 35-40 din Exod relatează cum a fost construit cortul. Leviticul dă instrucţiuni cu privire la jertfe (cap. 1-7), apoi cu privire la preoţi (cap. 8-10). Toate aceste rânduieli pentru o închinare pământească îşi demonstraseră însă în mod tragic neputinţa. Cortul era despărţit de o perdea de netrecut. Preotul, fiind păcătos, era obligat să aducă jertfe pentru el însuşi (v. 7; cap. 5.3), jertfirea berbecilor şi a viţeilor „neputând să desăvârşească, în ceea ce priveşte conştiinţa, pe cel care slujeşte” (v. 9). Atunci Dumnezeu ne vorbeşte de un cort ceresc „mai mare şi mai desăvârşit”, adică nu din această creaţie (v. 11; cap. 8.2). Dar la ce ar fi fost bun acest cort fără un preot capabil să slujească în el? Şi la ce ne-ar folosi un preot (cap. 5-8), dacă jertfa n-ar fi de asemeni excepţională? (cap. 9 şi 10). Pentru siguranţa noastră deplină, Isus este în acelaşi timp şi una şi alta. Ca Jertfă, El ne dă pacea conştiinţei; ca Preot, ne asigură pacea inimii şi ne păstrează în comuniune cu Dumnezeu. Sub vechiul legământ, totul era nesigur şi condiţionat. Acum însă, totul este veşnic: răscumpărarea (v. 12b; 5.9) şi, tot astfel, moştenirea (v. 15b). Nimic nu va putea să ni le răpească, nici să ni le pună în discuţie.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: