Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi.
Ioan 1.14

Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui.
Ioan 4.34

Isus este pe deplin Dumnezeu și pe deplin Om. Fiind Dumnezeu, El „a spus și a fost; El a poruncit și aceea a luat ființă” (Psalmul 33.9). Fiind Om, întreaga Lui viață pe pământ a fost trăită în supunere și în dependență.

În Nazaret, El a fost supus părinților Săi (Luca 2.51), trăind în anonimat până când Tatăl Său L-a chemat la lucrarea rânduită Lui. Supunerea Lui minunată față de Tatăl a strălucit cu putere în mijlocul manifestării faptelor Sale de putere. Când L-a înviat pe Lazăr dintre cei morți, El I-a dat credit Tatălui, spunând: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11.41). Chiar în mijlocul ucenicilor Săi, poziția Sa a fost: „Eu sunt în mijlocul vostru ca Cel care slujește” (Luca 22.27).

Ce exemplu este El pentru noi! Dacă El a manifestat o astfel de dependență constantă de Tatăl, cât de mult ar trebui să căutăm noi, în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare moment, să urmăm îndrumările Lui în toate lucrurile! Așa cum ochii slujitorului sunt îndreptați către stăpânul său, sau ai copilului către părinții săi, la fel trebuie ca ochii noștri să fie ațintiți asupra Domnului. Să-I ascultăm cu supunere glasul!

De cât de multe necazuri, dureri și păcate am fi cruțați, dacă voia lui Dumnezeu ar fi cea care să reglementeze viața noastră de zi cu zi! Am trăi astfel în liniște, cu mulțumire și acceptând orice dificultate care ne este rânduită. N-am umbla după lucruri mari, ci am aștepta cu smerenie voia Domnului nostru. N-am încerca să o luăm înainte, ci am merge în urma Călăuzei noastre cerești.

Trebuie să ne ferim de independență. Scriptura ne avertizează: „Cel care crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10.12). Iar când ni se spune că suntem „păziți de puterea lui Dumnezeu” (1 Petru 1.5), să credem acest lucru cu toată inima!

J R MacDuff


SĂMÂNȚA BUNĂ

„El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în locașul Lui cel sfânt.”
Psalmul 68.5

Grija lui Dumnezeu

Orfanii și văduvele au stat dintotdeauna la marginea societății. Adeseori au avut de luptat cu necazuri materiale. De multe ori s-au confruntat și cu singurătatea și lipsa de afecțiune. – Astăzi putem să ajungem în aceleași stări, fără să fim neapărat orfani sau văduve. Cât de mulți oameni se simt singuri și le lipsește dragostea apropiaților lor! Şi pentru ei este valabil versetul de astăzi.

Este o mare mângâiere, că Dumnezeu în îndurarea Sa arată o atenție deosebită orfanilor și văduvelor. Deja în Legea de pe Sinai, El i-a apărat de exploatare și de sărăcire:

„Să nu asuprești pe văduvă, nici pe orfan. Dacă-i asuprești, și ei strigă la Mine după ajutor Eu le voi auzi strigătele” (Exod 22.22-23).

„După trei ani, să scoți toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea și s-o pui în cetățile tale. Atunci să vină levitul…, străinul, orfanul și văduva…, și să mănânce și să se sature…” (Deuteronom 14.28-29).

În Cuvântul Său, Dumnezeu dă orfanilor și văduvelor și promisiuni:

„Tu vii în ajutor orfanului” (Psalm 10.14).

„Domnul ocrotește pe cei străini, sprijină pe orfan și pe văduvă” (Psalm 146.9).

„Domnul surpă casa celor mândri, dar întărește hotarele văduvei” (Proverbe 15.25).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NIMIC NU NE POATE DESPĂRȚI DE DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35)

     Apostolul Pavel a pus întrebarea cea mare: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Pare, dar nu e, retorică! Când nu știi de ce te iubește Dumnezeu, este ușor să te îndoiești uneori de dragostea Sa. Ai vrea să știi ce sentimente are El față de tine când te porți ca un ticălos, când ataci tot ce mișcă, când ai gânduri murdare și când limba îți este atât de ascuțită încât poate tăia o stâncă.

Te întrebi: „Ce-o crede El despre mine atunci?”

Dar când se întâmplă lucruri rele – Îi pasă lui Dumnezeu atunci?

Mă iubește în mijlocul fricii?

Este cu mine când mă pândește pericolul?

Cu alte cuvinte, „va înceta vreodată să mă iubească?”

Aceasta e marea întrebare, nu-i așa? Poate ai întrecut măsura săptămâna aceasta, sau poate ai început să bei și nu te-ai mai oprit până nu ai ajuns sub masă, sau poate afacerile te-au dus în situații în care nu ar fi trebuit să ajungi, ori L-ai blamat pe Dumnezeu pentru că te-a făcut să stai la mormântul cuiva drag la care nu erai pregătit să renunți…

Ai mers prea departe? Ai așteptat prea mult? Ai căzut prea tare? Ai fost prea nesigur? „Ne va despărţi ceva de dragostea lui Hristos?” Nu, categoric nu! Pavel ne asigură, când afirmă: „Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39).

Așadar, ridică-te și întoarce-te la Dumnezeul dragostei!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 5.1-14

Ce contrast între Fiul Sfânt al lui Dumnezeu şi preotul luat dintre oameni, care era nevoit să fie indulgent, din cauza propriei neputinţe! Un alt contrast apare în versetul 8. În ceea ce ne priveşte, avem nevoie să învăţăm ascultarea, deoarece, în mod natural, suntem neascultători. Fiul lui Dumnezeu a trebuit s-o înveţe pentru un cu totul alt motiv: fiind Creator suveran, El n-a fost supus nimănui. Ascultarea era pentru El un lucru în întregime nou. Astfel, El este Exemplul care se impune tuturor celor care-L ascultă (v. 9).

Cine este, într-o colectivitate, şeful care are cea mai mare autoritate? Acela care a început el însuşi să execute, în cele mai dificile condiţii, misiunile pe care apoi le trasează subordonaţilor lui. Să învăţăm ascultarea în şcoala Domnului Isus. Dar ce fel de elevi suntem noi? Nu merităm noi adesea mustrarea din versetul 11: „greoi la auzire”?

Aici Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este, ca în capitolul 4, sabia care judecă intenţiile inimii, ci hrana tare care-l întăreşte pe copilul lui Dumnezeu şi-l face capabil să deosebească el însuşi binele de rău. Astfel este marele progres al creştinului: el devine din ce în ce mai sensibil faţă de ce Îi este plăcut Domnului şi faţă de ce Îi este neplăcut.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: