Mana Zilnica

Mana Zilnica

19 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?
Romani 9.20

Este deopotrivă absurd și jignitor, în cel mai înalt grad, ca sărmanele creaturi să îndrăznească să pună la îndoială planurile, hotărârile și căile atotputernicului Creator, ale atotînțeleptului Cârmuitor al universului. Cu siguranță, toți cei care fac aceasta vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să-și recunoască greșeala cumplită. Cel mai bine ar fi ca toți aceștia să ia seama la întrebarea pătrunzătoare a apostolului inspirat, citată mai sus.

Ce simplă și ce plină de forță este metoda divină de a răspunde tuturor întrebărilor rațiunii! Dacă olarul are autoritate asupra lutului pe care îl modelează – un adevăr pe care nimeni nu l-ar pune la îndoială – cu cât mai mult are autoritate Creatorul tuturor lucrurilor asupra făpturilor pe care mâna Sa le-a creat! Oamenii pot raționa și argumenta la nesfârșit, întrebând de ce a îngăduit Dumnezeu apariția păcatului și de ce nu i-a distrus El imediat pe Satan și pe îngerii săi; de ce a îngăduit ca șarpele s-o ispitească pe Eva și de ce n-a împiedicat-o să mănânce din pomul interzis.

Pe scurt, întrebările sunt nesfârșite, însă răspunsul este unul singur: „Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?”. Cât de oribil este ca un sărman vierme să judece căile nepătrunse ale Dumnezeului Etern! Ce orbire și ce trufie ca o creatură, a cărei înțelegere este întunecată de păcat – și astfel incapabilă de a-și forma o judecată dreaptă cu privire la orice lucru divin, ceresc sau etern – să încerce să decidă cum ar trebui să acționeze Dumnezeu!

Din nefericire, mii de oameni care acum argumentează, cu o aparentă istețime, împotriva adevărului lui Dumnezeu vor descoperi cât de greșiți sunt, atunci când va fi prea târziu să mai facă ceva. „Doamne, inima mea nu este mândră și ochii mei nu se înalță și nu umblu în lucruri prea mari și prea minunate pentru mine” (Psalmul 131.1).

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.”
Ezechiel 36.26

Inima nouă

Când mă târam înghețat și flămând prin mlaștină, priveam deseori la fiii dumneavoastră bine îmbrăcați și mai ales la moșia domniei voastre unde călăreau ei pe caii lor mândri. Atunci, inima veche spunea: „De le-ar merge odată rău și acestor înfumurați! De ce nu sunt nobil, de ce trebuie să stau cu picioarele în mlaștină până la fluiere și să pasc vacile?”

Dar, Patrik, nu m-aș fi gândit că ai avut așa de multă răutate în inima ta, replică moșierul.

Ah, domnia voastră, cu aceasta nu știți totul, nu știți ce gânduri rele au fost în inima mea. Dar mai bine tac. Domnul meu ar fi necinstit prin aceasta.

Şi ce gânduri ai acum, Patrik?

Acum însă, când îi văd, mă bucur și mă rog: „Doamne, arată-le dragostea Ta! Dă-le orice binecuvântare pe care o ai de dăruit pe pământ, dar nu-i înzestra cu bogăție deșartă! Dăruiește-le harul Tău și o locuință care e mult mai bună decât curtea boierească, o locuință în cer!” Într-adevăr, domnia voastră, astăzi pot spune că iubesc pe toți oamenii, pentru că știu că sunt iubit de Dumnezeu și pentru că am o inimă nouă. Dacă domnia voastră mergeți la Isus nu ca un moșier bogat, ci ca păcătos care are nevoie de mântuire, atunci veți fi așa de fericit cum sunt eu astăzi.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (5)

„Iată cele din urmă cuvinte ale lui David” (2 Samuel 23:1)

     Pentru că toți suntem muritori, se pare că ultimele noastre cuvinte sunt deseori considerate definitorii, sau foarte importante. Întrebarea cea mai importantă însă este nu ce cuvinte vom rosti pe ultima sută de metri a vieții, ci dacă am trăit la potențialul nostru maxim și dacă am împlinit planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Biblia spune: „Iată cele din urmă cuvinte ale lui David.” Ce va dori el oare să ne spună? Istoria lui este ca o tablă de șah, piesele fiind binele și răul, câștigul și pierderea, victoria și înfrângerea. În timpul vieții sale, unul din fiii săi i-a violat fiica, un altul și-a ucis fratele, soția i-a întors spatele, prietenii l-au trădat, un alt fiu i-a luat tronul, socrul său a încercat să-l ucidă, iar familia l-a respins, fapt pentru care David și-a petrecut mult timp ascunzându-se prin peșteri. Și-acum, stă să ne vorbească pentru ultima oară. Oare ne va spune despre Goliat? Despre Saul? Sau despre Batșeba? Nu! „Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel” a fost următorul: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineţii, când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie… Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?” (2 Samuel 23:1-5). De ce au fost scrise aceste cuvinte în Scriptură? Pentru noi, care asemenea lui David, suntem imperfecți, dar ale căror inimi nu încetează să se întoarcă spre Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 2.1-17

Cauza lui Israel nu se poate apăra (v. 2; comp. cu Isaia 1.18)! După un rechizitoriu cutremurător, Dumnezeu pronunţă pedeapsa pentru infidelitatea acestui popor: „de aceea, iată, îţi voi îngrădi calea…“ (v. 6) … „de aceea Îmi voi lua înapoi grâul…“ (v. 9). „De aceea…“ şi ne-am putea aştepta la o pedeapsă încă şi mai severă. Dar ce anunţă versetul 14?: „De aceea, iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi voi vorbi inimii ei“. Neasemuit har al lui Dumnezeu! Păcatul alor Săi Îi dă Domnului ocazia de a-Şi dezvălui mila infinită. În loc să alunge „soţia“ nerecunoscătoare şi vinovată, El o ia de mână şi, singur cu ea, îi vorbeşte într-un fel care să-i atingă inima. Dar de ce este menţionată aici această sinistră vale a Acorului? Nu ne vorbeşte ea despre păcatul lui Acan şi despre dezastruoasele sale consecinţe? (Iosua 7.26). Iată însă că tocmai pe aceasta o alege Dumnezeu pentru a o face, de acum, „o uşă a speranţei“ (comp. cu Isaia 65.10). Din punct de vedere moral, şi pentru noi este la fel. Valea tulburării, locul unde avem de-a face cu Dumnezeu în chestiunea greşelilor noastre din trecut, devine „o uşă a speranţei“. Astfel, Dumnezeu ne arată că bucuria comuniunii cu El are obligatoriu ca punct de plecare mărturisirea păcatelor noastre.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: