Mana Zilnica

20 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ai ajuns la acel „când”?

„Şi Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi.” Iov 42:10, KJV

Rugăciunea plângăreaţă, egoistă, bolnăvicioasă, pornirea de a demonstra că am dreptate nu se găsesc în Noul Testament. Faptul că încerc să fiu drept înaintea lui Dumnezeu este un semn că mă răzvrătesc împotriva Ispăşirii. „Doamne, îmi voi curăţa inima dacă-mi vei răspunde la rugăciune; voi umbla drept dacă mă vei
ajuta!” Eu nu pot să mă fac drept înaintea lui Dumnezeu, nu pot să-mi fac viaţa perfectă; pot fi drept înaintea lui Dumnezeu numai dacă accept Ispăşirea făcută de Domnul Isus Cristos ca pe un dar absolut. Sunt eu destul de umil să accept aceasta? Trebuie să renunţ la orice pretenţie, să încetez orice efort şi să mă las cu totul in mâinile Lui, iar apoi să încep să mă dedic lucrări preoţeşti de mijlocire. Sunt multe rugăciuni care izvorăsc dintr-o adevărată necredinţă în Ispăşire. Isus nu începe acum să ne mântuiască. El ne-a mântuit deja, totul este făcut şi este o insultă să-I mai cerem să facă ceea ce a făcut deja.Dacă nu primeşti acum însutit, dacă nu primeşti revelaţie din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci începe să te rogi pentru prietenii tăi. Intră în lucrarea ascunsă. „Domnul a schimbat captivitatea lui Iov, când s-a rugat pentru prietenii săi.” Lucrarea reală a vieţii tale ca suflet mântuit este rugăciunea de mijlocire. În orice situaţie te pune Dumnezeu, roagă-te imediat, roagă-te ca Ispăşirea Lui să poată fi realizată in viaţa altora, aşa cum a fost în viaţa ta. Roagă-te acum pentru prietenii tăi; roagă-te acum pentru cei cu care vii în contact!

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„El a văzut că nu era niciun om şi S-a uimit că nu era nicun mijlocitor.” ISAIA 59:16

Este o legătură de idei între aceste două cuvinte: om şi mijlocitor.Mai înainte ca să putem fi adevăraţi mijlocitori trebuie să învăţăm să fim oameni simpli ai Lui Dumnezeu, bărbaţi, sau femei, având „acelaşi gând care era şi în Isus Hristos, care S-a dezbrăcat de Sine Însuşi şi a luat un chip de rob,..S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.”

„La înfăţişare a fost găsit ca un om.” Iată de ce Îl dispreţuiau fariseul şi preotul, şi de ce învăţătorul Legii nu-L putea înţelege; dar tocmai din pricina aceasta Îl iubea mulţimea şi Îl numea Prietenul păcătoşilor. Iată de ce şi Dumnezeu L-a cinstit. Să-I cerem Lui să ne elibereze de orice duh fariseic şi să venim la picioarele crucii ca să primim Duhul Său de har şi de milă. Se miră Dumnezeu că, privind la aai Săi nu vede niciun om în felul acesta! Un lucru neapărat şi urgen care trebuie să se realizeze în noi, este de a învăţa să trăim pentru Dumnezeu ca „oameni” în mijlocul oamenilor. „Fiţi oameni…” 1 Corinten 16:13. Când vom fi în starea aceasta, vom şti să ne coborâm şi să ne aşezăm lângă acela care are nevoie de ajutor; vom şti să-l liniştim şi să ne interesăm de grijile şi viaţa lui, ne vom coborî la nivelul lui, şi atunci inima noastră insensibilă va fi schimbată întro inimă caldă şi simţitoare. În locul unui duh de judecată, vom primi un duh de milă, în locul unor critici, chiar îndreptăţite, vom primi un duh de înţelegere şi de mai multă rugăciune, în locul unei stări egoiste vo căpăta o stare altruistă, în loc de a răni, vom căuata să vindecăm, în locul unui duh de superioritate, ne vom umili, locul resentimentelor îl va lua dragostea şi iertarea, întrun cuvânt vom fi ca Domnul Isus care „la înfăţişare a fost găsit ca un om.” Da, Omul de pe pământ a fost modelul desăvârşit după tiparul căruia, Dumnezeu vrea să ne modeleze şi pe noi. Şi atunci Omul din slavă nu Se va mai uimi că nu este niciun om. Ne vom simţi astfel inimile legate de mulţimea de oi fără păstor pe care El o iubea. Vom înţelege tot mai bine starea de ruină a oamenilor din jurul nostru, şi dacă vom fi învăţat să fim „oameni” în mijlocul oamenilor, în loc de a-i mai judeca, vom mijloci pentru ei cu lacrimi. Şi înaintea tronului de har mijlocirea noastră va fi îmbrăcată cu putere, cu înţelegerea şi cu dragostea pe care Domnul Isus a avut-o şi o are şi pentru noi.

O, să nu fie El uimit de lipsa vieţii noastre de rugăciune, ci El să facă din noi adevăraţi mijlocitori.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Luca 15:19.

Vedem aici cum s-a căit fiul risipitor şi dacă citim versetele dinainte găsim cum făcea planuri să se întoarcă acasă şi ce să-i spună tatălui. Tatăl său se uita demult după el cu dorinţa să-l vadă reîntorcându-se acasă.. Şi pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi a fost cuprins de milă faţă de el, pentru că a văzut ce a făcut păcatul din el, i-a alergat înainte a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”. Observăm că el totuşi ştia că este fiul lui, dar a recunoscut că nu mai este vrednic de aceasta. Dar tatăl n-a luat seama la aceasta, ci a spus robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare”. În felul acesta a pierdut mirosul porcilor şi a primit de la tatăl mireasma plăcută. Vedem cum copiii lui Dumnezeu, cei rătăciţi, primesc har dacă se reîntorc la El. Apoi tatăl a poruncit robilor: „Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.” Si au început să se veselească. Tatălui nu i-a fost ruşine să-i spună „Fiul meu” şi nici fiul nu mai trebuia să se ruşineze de faptele lui, deoarece ştia că tatăl nu se mai gândeşte la faptele lui. O,ce fericit era el în comparaţie cu fratele lui mai mare care era în neprihănirea lui proprie, s-a întărâtat de mânie şi n-a ştiut să facă altceva decât să învinuiască pe tatăl şi pe fratele lui. Să se îndure Dumnezeu de astfel de oameni.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DOMNUL ESTE ÎNSOŢITORUL NOSTRU

„Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” Psalmul 23.4

Ce dulci sunt aceste cuvinte care ne arată siguranţa pe patul de moarte. Câţi le-au repetat cu plăcere în ultimele lor clipe.

Dar acest verset se potriveşte şi în agoniile sufletului în timpul acestei vieţi. Unii ca Pavel, în fiecare zi sunt în primejdie de moarte, fiind cuprinşi de tristeţe. Bunyan în „Călătoria creştinului”, scrie despre „Valea umbrei morţii”, cu mult înainte de a ajunge la râul care curge la poalele colinelor veşnice. Mulţi dintre noi au trecut de mai multe ori prin întunecosul şi îngrozitorul tunel al umbrei morţii, şi putem mărturisi că numai Domnul a putut să ne ajute să trecem prin gândurile înspăimântătoare, umbrele misterioase şi descurajările teribile de care acest tunel e înconjurat. Dar Domnul ne-a sprijinit, ne-a apărat împotriva tuturor temerilor destul de mari, atunci când chiar sufletul nostru era aproape să leşine. Am fost apăsaţi şi asupriţi din toate părţile, şi cu toate acestea am supravieţuit, căci am simţit prezenţa Păstorului celui Mare, şi am fost plini de încredere că toiagul Său ne va apăra de toate loviturile mortale ale duşmanului.

Dacă acest timp ne este umbrit prin aripile negre ale vreunui necaz mare, să slăvim pe Dumnezeu printr-o încredere liniştită în El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească.” Luca 14.18

Dezvinovăţirea celor chemaţi la ospăţul cel mare nu era făcută sub formă de răutate, dar după logică era neîntemeiată. Primul a cumpărat un ogor şi acum vroia să meargă acolo să-l vadă. Iată o scuză falsă, căci dacă vreau să cumpăr ceva mai întâi caut să văd acel lucru şi nu după aceea. Următorul a adus acelaşi fel de scuză. El a cumpărat cinci perechi de boi şi acum vroia să le încerce. Iar al treilea se scuza prin faptul că s-a căsătorit şi din această cauză nu ar putea să vină. Oare nu putea merge cu soţia? Sau poate o soţie opri pe un bărbat ca să-şi îndeplinească obligaţiile sale? Toate dezvinovăţirile şi scuzele nu au fost însoţite de un temei bine clădit. Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel. Toţi au fost chemaţi la ospăţul cel mare, dar toţi se scuzau fără temeiuri care să stea în picioare, deoarece temeiurile de fapt nu existau. De aceea au căutat fel şi fel de scuze şi se ascundeau după nişte lucruri pământeşti, jignind şi lepădând pe Acela care a vrut să-i strângă la o masă. Proprietarul casei, care a pregătit această masă având plăcere să-şi vadă casa plină a zis robului să meargă în pieţe, pe uliţele cetăţii, să aducă pe săraci, ciungi, orbi şi şchiopi şi întrucât mai era loc, să meargă sa adune pe cei de pe drumuri şi cei care stau la garduri. Ce minunat lucrează harul lui Dumnezeu. Prin lepădarea Israelului a fost propovăduită Evanghelia păgânilor, celor slabi şi neputincioşi. Toţi aceştia au fost chemaţi la ospăţ. Şi tu eşti chemat. Sau poate trăieşti cu impresia că nu eşti sărac, nici olog, nici orb, sau nu te consideri ca cel de pe stradă. Crezi poate că ai o viaţă ireproşabilă în faţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te că prin refuzarea acestei chemări îl lepezi pe Domnul Cristos, neglijezi şi calci în picioare harul Său. Dacă vrei să fii scăpat de veşnica pierzare, trebuie să te pocăieşti şi să asculţi chemarea care îţi este adresată ţie. Nu uita că aceste rânduri ar putea să fie ultimul semnal de alarmă pentru hotărârea ta.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, dă ungerea peste Colegiu ca să Te slăvească pe Tine; dă ungerea peste noi toţi de aici ca să Te slăvim pe Tine. Adu peste noi acum adierile înviorătoare ale Duhului Tău cel Sfânt.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1Corinteni 2,9

Ce ne va aduce prima zi în eternitate? Analizând acest subiect nu putem decât să-i percepem complexitatea extraordinară. Dar Sfânta Scriptură spune ceva concret, şi anume «… că îl vom vedea aşa cum este» (1 Ioan 3,2). Simţim prezenţa Domnului, primim ajutorul Său şi ştim că este bun şi întotdeauna aproape de noi, chiar dacă nu L-am văzut niciodată aşa cum este. Să îl vedem faţă în faţă, aceasta va fi o minune de nedescris. Să nu ne limităm în a crede că Domnul Isus este aşa cum ni-L închipuim noi, ci mult mai minunat, mai sfânt, mai puternic şi mai măreţ. Marea provocare spirituală a vremurilor noastre este ca noi – prin credinţă — să ne bucurăm de pacea şi odihna pe care ni le dă Mirele nostru ceresc. Să nu uităm că prima zi pe pământ după crearea omului a fost o zi de odihnă. Apoi a intervenit păcatul cu zbuciumul şi neliniştea lui, dar iată că Dumnezeu ne-a oferit din nou pacea Sa prin Isus Cristos. Prima zi din veşnicie va fi prin Isus Cristos o zi minunată, în pacea lui Dumnezeu, pentru toţi cei care au fost salvaţi prin jertfa desăvârşită de pe Golgota a Mielului fară nici un cusur!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel din toate neamurile, cum se vântură cu ciurul fără să cadă un singur bob la pământ!” Amos 9:9

Orice vânturare vine la porunca şi cu permisiunea Domnului. Satana a trebuit să ceară permisiunea ca să ridice mâna asupra lui Iov. Mai mult, într-un anume sens, vânturarea noastră este lucrarea cerului, fiindcă textul spune „voi vântura casa lui Israel”. Satana, ca un topor de oase, poate să ţină ciurul, sperând să distrugă bobul, dar mâna atotputernică a Stăpânului desăvârşeşte purificarea grâului prin însuşi procesul pe care duşmanul îl vrea nimicitor. Tu bob din grânarul Domnului, preţios dar mult vânturat, mângâie-te cu gândul binecuvântat că Domnul conduce îmblătitul şi vânturatul spre propria Sa slavă, şi spre folosul tău veşnic. Domnul Isus va folosi vânturătoarea din mâna Lui şi va despărţi boabele bune de gunoaie. Tot ce nu este Israel va fi îndepărtat de Israel. Grămada de pe duşumeaua hambarului nu este hrană curată; de aceea, procesul de cernere trebuie adus la îndeplinire. In ciur, numai greutatea adevărată are putere. Pleava şi paiele, care sunt uşoare, zboară în faţa vântului, şi rămâne numai bobul greu. Observaţi completa siguranţă a grâului Domnului; chiar şi celor mai mici boabe li s-a făgăduit că vor fi păstrate. Dumnezeu însuşi vântură, şi aceasta este o lucrare grea şi teribilă. El îi vântură în toate locurile, „din toate Ramurile”; El îi vântură în mod real, „cum se vântură cu ciurul”; şi totuşi, în ciuda greutăţilor, nici cel mai mic şi mai uşor bob nu cade pe pământ. Fiecare credincios este preţios în ochii Domnului. Adevăratul păstor nu pierde nici o oaie, bijutierul nu pierde nici un diamant, mama nu-şi pierde nici un copil şi omul nici o parte a trupului. Nici Domnul nu va pierde vreun membru al poporului Său răscumpărat. Oricât de mici am fi, dacă suntem ai Domnului, putem să ne bucurăm că vom fi păstraţi pentru Isus Christos” (Iuda 1).

 

SEARA

„Îndată, ei şi-au lăsat mrejele şi au mers după EL” Marcu1:18

De îndată ce au auzit chemarea lui Isus, Simon şi Andrei au ascultat fără comentarii. Dacă am pune întotdeauna în practică ceea ce auzim, prompt şi cu hotărâre, la prima ocazie favorabilă, înţelegerea harului şi citirea cărţilor sfinte ne-ar îmbogăţi spiritual. Cel care are grijă să mănânce imediat nu-şi pierde pâinea. Cel care face fapte conform unei doctrine, nu-i poate pierde beneficiile. Mulţi cititori şi ascultători sunt motivaţi să se schimbe, dar, din nefericire, proiectul rămâne un boboc care nu înfloreşte niciodată; de aceea, nu are nici un fruct. Ei aşteaptă, şovăie, şi apoi uită, până când, asemeni eleşteielor în nopţile cu îngheţ, şi care, atunci când soarele străluceşte ziua, se dezgheaţă doar pentru a îngheţa din nou. Fatalul mâine este roşu de sângele hotărârilor deşarte care au murit; el este abatorul nevinovaţilor. Suntem foarte îngrijoraţi când ne gândim că acest devotional de seară va rămâne neroditor, şi ne rugăm ca cititorii să nu rămână doar cititori, ci să se transforme în „împlinitori ai Cuvântului” (Iacov 1:22). Practicarea adevărului este cea mai profitabilă lectură. Dacă cititorul este impresionat de o îndatorire în timpul citirii acestor pagini, să se grăbească să o îndeplinească înainte ca lumina sfânta să se îndepărteze de sufletul lui. Mai bine să-şi părăsească cuibul, şi tot ce are, decât să nu răspundă chemării Stăpânului. Nu oferiţi loc diavolului prin amânare! Mişcaţi-vă atunci când ocazia şi redeşteptarea sunt într-o conjunctură fericită. Nu vă lăsaţi prinşi de propriile cuiburi, rupeţi funiile asemănării cu lumea. Mergeţi acolo unde vă cheamă slava. Ferice de scriitorul care găseşte cititori hotărâţi să-i urmeze învăţăturile; recolta lui va fi însutită, şi Stăpânul îl va primi cu mari onoruri. Să ajute Dumnezeu ca aceasta să fie şi răsplata acestor scurte meditaţii şi sugestii grăbite. Ingăduie-o, Doamne, robului Tău!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” Isaia 30:21

Când avem îndoieli sau înfruntăm dificultăţi, când alţii propun căi de acţiune contradictorii, când prudenţa dictează o cale, iar credinţa alta, trebuie să fim liniştiţi. Trebuie să reducem la tăcere orice persoană intrusă, să ne calmăm în liniştea sfântă a prezenţei lui Dumnezeu, să studiem Cuvântul Său ca ghid, şi cu adevărată smerenie să ne concentrăm atenţia asupra Lui. Trebuie să ne lăsăm firea în lumina pură emanată de faţa Sa, cu dorinţa vie de a cunoaşte numai ceea ce Dumnezeu, Domnul nostru, va decide pentru noi. Curând El va revela prin consiliul Său secret un sens clar şi sigur al direcţiei Sale.

Este neînţelept pentru un proaspăt credincios să depindă numai de această abordare. El ar trebui să aştepte ca şi împrejurările să-i confirme ceea ce i-a descoperit Dumnezeu. Însă creştinii care au trecut prin multe experienţe în umblarea lor cu El cunosc marea valoare a părtăşiei tainice cu Domnul ca fiind un mijloc prin care putem discerne voia Sa.

Nu ştii sigur în ce direcţie trebuie s-o apuci? Întreabă-L pe Dumnezeu şi primeşte călăuzire fie de la lumina zâmbetului Său, fie de la norul refuzului Său. Trebuie să fii singur cu El, acolo unde luminile şi întunecimile acestei lumi nu pot pătrunde şi unde opiniile altora nu pot ajunge la tine. Trebuie de asemenea să ai curajul de a aştepta în linişte, chiar când toată lumea din jurul tău insistă să iei o decizie sau să acţionezi imediat. Dacă vei face aceste lucruri, voia lui Dumnezeu va fi clară pentru tine. Şi-L vei cunoaşte mai mult, pătrunzând mai adânc în fiinţa Lui şi în inima Lui plină de dragoste. Toate acestea vor fi un dar copleşitor pentru tine. Va fi o experienţă cerească, un privilegiu etern şi preţios, şi o bogată răsplată pentru orele lungi de aşteptare. David

 

„STAI LINIŞTIT”, suflete al meu, căci aşa porunceşte Domnul tău:

Chiar când calea ta pare blocată, las-o-n mâinile Lui înţelepte;

Braţul Său puternic despică valul.

„Stai liniştit”, suflete al meu, „stai liniştit” şi vei vedea

Cum poate Dumnezeu să facă „imposibilul” pentru tine,

Căci printr-o mare eliberare salvează El.

 

Nu te impacienta, ci stai în linişte,

Chiar când eşti înconjurat din toate părţile,

Într-un fel pe care duhul tău nu-l poate înţelege.

Dumnezeu nu-ţi poate elibera calea, până nu te linişteşti,

Ca El să poată lucra în tine voia Sa binecuvântată,

Şi inima şi voinţa ta întreagă să se plece înaintea Lui.

 

„FII LINIŞTIT”, suflete al meu, căci numai când eşti liniştit,

Poate Dumnezeu să ţi Se descopere; până când

Prin tine, dragostea, lumina şi viaţa Lui pot curge libere;

În linişte Dumnezeu poate lucra prin tine şi poate atinge

Sufletele din jurul tău. Apoi, prin tine, le poate învăţa

Lecţiile Sale, şi-Şi poate arăta puterea în slăbiciune.

 

„FII LINIŞTIT”– un pas mai apăsat în credinţă şi odihnă.

„Fii liniştit şi cunoaşte” Tatăl tău cunoaşte cel mai bine

Calea pe care să-Şi îndrume copilul spre acea ţară minunată,

O ţară „însorită”, unde curg ape liniştite;

Unde sufletele pline de dor sunt satisfăcute, şi „cunosc

Pe Dumnezeul lor”, şi-I cântă laudă pentru tot ce-a plănuit.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 56.1-57.2; 57.15-21

    Aceste două capitole relatează un moment trist din istoria viitoare a lui Israel. Mulţimea poporului, amăgită de santinelele oarbe (v. 10…), îl va urma pe Antihrist (împăratul din cap. 57.9). În tot acest timp, Dumnezeu îi va urmări cu privirea şi îi va încuraja prin promisiunile Sale pe credincioşii care respectă sabatele Sale. Templul este în prezent distrus, după ce a fost profanat, dar îşi va recăpăta numele şi rostul de „casă de rugăciune”, spre bucuria rămăşiţei; mai mult, el va fi deschis pentru toate popoarele (56.7). Cât despre cei credincioşi, noi avem oricând acces la Dumnezeu pentru rugăciune şi laudă. Să ne folosim de acest privilegiu!

    Versetele 1 şi 2 din cap. 57 ne dezvăluie adevărata semnificaţie a morţii celui drept şi a „oamenilor evlavioşi (sau: miloşi)”. Dumnezeu îi pune în felul acesta la adăpost de pedepsele pe care le pregăteşte pentru ceilalţi oameni (1 Împăraţi 14.12,13).    „Eu creez rodul buzelor”, declară Domnul (57.19), iar Evrei 13.15 ne lămureşte că este vorba despre Jertfa de laudă”. Acestea sunt adresate lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp El le produce în inimile alor Săi, prin Duhul Său.    Versetul 20 schiţează un tablou al agitaţiei nebune (nesănătoase) a celor răi, cu consecinţele ei. Iuda îl completează, comparându-i pe aceştia cu nişte „valuri înfuriate ale mării, spumegându-şi ruşinile lor” (Iuda 13).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 5:21-26

„Dacă… fratele tău are ceva împotriva ta, … împacă-te cu fratele tău;..”. Matei 5:23, 24

ÎMI PARE RĂU!

In cartea sa: „Realitatea”, Stanley Voke povesteşte despre un copil de 6 ani a cărui dimineaţă a început cum nu se putea mai rău. S-a plâns de hainele pe care trebuia să le îmbrace. A bombănit cu privire la micul dejun pe care l-a pregătit mămica şi l-a refuzat. Apoi a început să le supere pe surioarele lui. Curând s-a găsit implicat în aşa mare necaz că parcă toată lumea se năruia în jurul lui. În final, a sosit tatăl care a spus: „Ei, ascultă tinere; toată dimineaţa n-am avut nimic altceva decât necaz. Ce ai de gând să faci?” Copilul n-a spus nimic pentru moment. Apoi lacrimi mari au început să-i curgă din ochi în timp ce suspina: „îmi pare rău, tăticule!” Voke a comentat: „Să vezi şi să nu crezi, în două minute lumea era alta. Familia găsise împăcare, lacrimile au fost şterse, şi tot ce fusese neobişnuit trecuse de parcă nici n-a existat”. Uneori spunem sau facem anumite lucruri care-i rănesc şi-i jignesc pe alţii. Un zid se interpune între noi. Se iscă supărarea. Pentru ca relaţiile să fie restabilite, trebuie să existe un „îmi pare rău” din partea celui ce-a comis ofensa. Totuşi de cele mai multe ori refuzăm să ne cerem scuze. Mândria ne stă în cale. Nu vrem să fim vulnerabili. Nu ne place să ne umilim până acolo încât să facem o astfel de declaraţie. Dar când o facem, răsplata este mare, deoarece ascultăm de Domnul. Dacă am ofensat pe alţii prin cuvinte dure sau prin acte lipsite de amabilitate, să ne învingem mândria şi să le cerem iertare. Trebuie să le spunem: „îmi pare rău”, şi să fie aşa!     R.W.D.

Ai jignit un prieten sau un frate? 
Du-te azi în grabă de repară ce ai făcut. 
Cere-i să te ierte de păcate! 
Ce plăcere are Domnul de acest cuvânt!     – D.J.D.

Un bun test pentru caracterul cuiva este comportarea lui după ce a greşit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi toţi slujitorii împăratului, care erau la poarta împăratului, îngenuncheau şi se plecau înaintea lui Haman … Dar Mardoheu nu îngenunchea şi nu se pleca.” Estera 3.2

De ce a refuzat Mardoheu să se plece înaintea lui Haman? A fost o simplă încăpăţânare a lui să refuze să dea onoarea obişnuită unui slujitor nobil al împăratului? Nicidecum! Deşi Haman era cea mai mare căpetenie a lui Ahaşveroş, el era totodată cel mai mare vrăjmaş al Domnului, fiindcă era cel mai mare vrăjmaş al iudeilor. Haman era un amalecit, iar Domnul jurase că va face război lui Amalec din generaţie în generaţie (Exod 17.16). Cum ar fi putut un fiu adevărat al lui Avraam să se plece înaintea unuia cu care Domnul era în război?

Refuzul hotărât al lui Mardoheu de a se pleca înaintea lui Haman nu a fost deci încăpăţânare, nici mândrie nechibzuită. Nu, ci a fost o dovadă a credinţei în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, precum şi a strânsei comuniuni cu El. Deşi poporul lui Dumnezeu era împrăştiat, deşi templul era în ruine, iar gloria se depărtase din Ierusalim, credinţa nu trebuia să abandoneze poziţia înaltă a poporului în planurile lui Dumnezeu. Credinţa recunoaşte ruina şi umblă cu smerenie. Mardoheu a simţit adânc ruina; sa îmbrăcat cu sac, însă nu a acceptat să se plece înaintea lui Haman.

Care a fost rezultatul? Sacul lui Mardoheu a fost schimbat cu haina împărătească. Locul său de la poarta împăratului a fost schimbat cu cel de lângă tronul împăratului. El şia menţinut poziţia pe acel teren înălţat pe care credinţa aşază întotdeauna sufletul, croindui drum nu potrivit vederii naturale, ci potrivit vederii credinţei. Unii ar fi putut întreba: «De ce să nu ne coborâm standardul la nivelul împrejurărilor în care trăim? Nu ar fi mai bine săl recunoaştem pe acest amalecit, ţinând cont că a fost aşezat întro poziţie de autoritate?». Răspunsul credinţei este însă simplu: «Domnul a jurat că va purta război cu Amalec din generaţie în generaţie». Astfel, credinţa se sprijină pe Dumnezeul cel viu şi pe Cuvântul Său veşnic şi, în felul acesta, rămâne în pace şi umblă în sfinţenie înaintea Lui.

C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.”

Coloseni 4.6

O vorbă bună

Mergând pe stradă, scriitorul rus Lev Tolstoi a întâlnit la un moment dat un cerșetor. Imediat și-a scos portofelul pentru a da un ban cerșetorului. Însă portofelul era gol. S-a întors către acel bărbat și a zis: „Fratele meu, îmi pare rău, dar nu am nimic să-ți dau”. Cerșetorul s-a luminat la față și i-a zis: „Mi-ai dat mai mult decât ți-am cerut. M-ai numit fratele tău”.

Vorbirea este un mare dar dăruit omului de către Creator. Cum ar arăta omenirea fără vorbire? Cuvintele au o putere incredibilă. Ele pot răni sau vindeca. Un cuvânt neatent poate aprinde o ceartă. Un cuvânt nemilos poate distruge o viață. Un cuvânt brutal poate lovi și ucide. Un cuvânt plin de bucurie poate lumina ziua celuilalt. Un cuvânt potrivit poate ridica apăsarea.

În ciuda potențialului distructiv al cuvintelor, adevărul minunat este că de asemenea cuvintele pot vindeca. Ele pot fi un leac alinător sau ca raza de soare care pătrunde într-o încăpere întunecoasă. Totul depinde de starea inimii celui care vorbește: „… Căci din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12.34). În școala Domnului și Mântuitorului nostru putem învăța ce înseamnă o vorbire cu har, dreasă cu sare, o vorbire care să încurajeze pe cel doborât de întristare.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TAȚILOR, ECHIPATI-VĂ COPIII PENTRU LUMEA REALA (2)

„Chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți” (1 Corinteni 4:15)

Taților, faceți aceste trei lucruri pentru copiii voștri:

1) Avertizați-i cu privire la pericolele sentimentului de îndreptățire. Da, ei au nevoie de părinți care să le dea dovadă de dragoste necondiționată. Unii dintre noi, însă, au impresia că pruncii nu greșesc niciodată – nici chiar când greșesc! Drept consecință, aceștia cresc având așteptări nerealiste și o părere distorsionată în ceea ce privește modul în care funcționează viața. Toți primim în viață un „formular” al participantului în care sunt notate atât victoriile, cât si înfrângerile noastre. Conștientizează-i pe copiii tăi că toți greșim. Dacă nu sunt conștienți de lucrul acesta, ajung să fie dezamăgiți de ei înșiși și să aibă probleme serioase. Copiii învață din eșecuri cum să se confrunte cu dezamăgirea; ele îi pregătesc pentru viața de mai târziu, când lucrurile nu vor fi așa cum își doresc ei.

2) Învățați-i adevărul despre moarte – a voastră si a lor. Biblia spune: „oamenilor le este rânduit să moară” (Evrei 9:27). Spuneți-le că moartea este un destin universal și nu o formă a pedepsei divine. Spuneți-le că viața, oricât de lungă ar fi, e un dar de care trebuie să profităm, iar raiul este o reuniune de familie care nu trebuie ratată. Moartea unui prieten sau a unei persoane dragi poate fi o ocazie de a le diminua teama și den echipa pentru a face față pierderii, durerii si recuperării.

3) Arătați-le de ce v-ați căsătorit cu mama lor. Relația cu mama lor e relația care îi formează cel mai mult în viață; o relație care Ie va influența tinerețea, alegerea unui partener de viață și fericirea lor viitoare. Când vor vedea că o iubiți pe mama lor, ca o tratați ca pe o regină și că îi arătați prețuire și cinste, copii vă vor admira, vă vor aprecia și vor dori să fie ca și voi.

 

 

 

 

19 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Slujba devotamentului înflăcărat

„Mă iubeşti? Paşte oiţele Mele.” loan 21:16

Isus nu a spus: Converteşte oamenii la părerile tale, ci: Ai grijă de oile Mele, ai grijă să fie hrănite pentru a creşte în cunoaşterea Mea. Noi considerăm drept slujire ceea ce facem în privinţa lucrării creştine; Isus Cristos numeşte slujire ceea ce suntem pentru El, nu ceea ce facem pentru El. Ucenicia se bazează pe devotamentul faţă de Isus Cristos, nu pe aderarea la o credinţă sau la o doctrină. „Dacă vrea cineva să vină după Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Nu există nici o argumentare şi nici o constrângere, ci pur şi simplu: „Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-Mi fii devotat doar Mie”. Un om atins de Duhul lui Dumnezeu spune imediat: „Acum văd cine este Isus”; aceasta este sursa devotamentului. Astăzi noi am înlocuit credinţa personală cu credinţa într-un crez; de aceea, aşa de mulţi sunt devotaţi cauzelor şi aşa de puţini Ii sunt devotaţi lui Isus Cristos. Oamenii nu vor să-I fie devoiaţi lui Isus, ci numai cauzei Lui. Isus Cristos este o sursă de jignire adâncă pentru mintea educată de astăzi, pentru cei care nu-L vor pe El altfel decât ca pe un tovarăş. Domnul nostru a ascultat mai întâi de voia Tatălui Său, nu de nevoile oamenilor; mântuirea oamenilor a fost rezultatul natural al ascultării Lui de Tatăl. Dacă sunt devotat doar cauzei omenirii, în curând voi fi extenuat şi voi ajunge în punctul în care dragostea mea va scădea; dar dacă-L iubesc cu înflăcărare pe Isus Cristos însuşi, pot sluji oamenilor chiar dacă ei mă vor trata ca pe o ştergătoare de picioare. Secretul vieţii unui ucenic este devotamentul faţă de Isus Cristos şi caracteristica vieţii lui este modestia. El este ca bobul de grâu care cade în pământ şi moare, dar care va răsări şi va schimba întregul peisaj (vezi loan 12:24).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da.” IOAN 16:23

Ucenicii îl rugau pe Domnul Isus să-i înveţe să se roage iar El îi îndemna să nu repete aceleaşi cuvinte fără rost. Rugăciunea nu trebuie şi nu poate fi învăţată pe dinafară. Ea trebuie să fie o emanare a inspiraţiei Duhului Sfînt. Şi totuşi, de cele mai multe ori, rugăciunile noastre sînt o repetare amănunţită a aceloraşi cuvinte, fără elan, reci şi fără credinţă, nişte rugăciuni formale. Cum am putea să ne îmbunătăţim viaţa de rugăciune? Fără-ndoială am putea înşira multe idei care să răspundă la această întrebare şi care ne-ar putea fi de folos. Să ne gîndim doar la cîteva din ele şi să începem să le punem în practică:

1. Să folosim cuvinte simple cînd ne adresăm lui Dumnezeu ca Tatăl nostru. Nu este bine să încercăm să impresionăm pe alţii sau chiar pe noi înşine cu fraze înflorite şi cu expresii de mare devoţiune care nu reflectă realmente starea inimilor noastre. Sînt cîteva rugăciuni în Biblie care ne pot da o idee de simplitate şi respect.

2. Să recunoaştem mereu dragostea pe care o are Dumnezeu pentru noi şi să-I mulţumim. Satan încearcă totdeauna să ne fure acest fericit şi scump adevăr care este o realitate pentru noi şi care ne ţine mereu în prezenţa lui Dumnezeu. Şi atunci avem îndrăzneală la El.

3. Să ne aşteptăm ca Dumnezeu să asculte, să şi să răspundă rugăciunilor noastre. Cînd eram copii la părinţii noştri, gîndeam că taţii noştri puteau să ne procure orice aveam nevoie. Cînd ne-am maturizat, am învăţat că ei au nişte limitări şi am început să ne aşteptăm la mai puţin. Este exact invers în ce priveşte pe Tatăl nostru ceresc. Cu cît învăţăm mai bine să-L cunoaştem, cu atît mai mult realizăm că El nu are limitări – că este în stare să facă mult mai mult decît îi cerem sau gîndim noi.

4. Să contăm pe Dumnezeu şi pe ce spune Cuvîntul Lui: „Şi dacă ştim că ne ascultă orice I-am cere, ştim că dobîndim lucrurile pe care I le-am cerut.” (Ioan 5:16) Tatăl nostru are tot timpul ca să ne asculte rugăciunile şi toată puterea ca să ne răspundă potrivit cu dragostea şi înţelepciunea Lui.

5. Rugăciunile noastre să nu fie egoiste, învîrtindu-se numai în jurul nostru şi al familiei noastre ci să aibă un orizont larg. Sînt atîtea nevoi şi subiecte de rugăciune, numai să-i cerem lui Dumnezeu să ne lărgească inima şi Duhul Lui să ne facă lista acestor subiecte.

Să nu uităm însă că sînt şi nişte condiţii pe care Scriptura ni le arată pentru ca rugăciunile noastre să poată fi ascultate. Şi chiar dacă se pare că răspunsul întîrzie sau nu este cel aşteptat de noi, să aşteptăm cu încredere şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru dragostea şi voia Lui: „Şi pacea Lui ne va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Un    om avea doi fii. Cel mai tînăr dintre ei
a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine. Şi tatăl le-a împărţit averea”. Luca 15:11-12.

Pilda aceasta ne arată îndurarea mare şi fără de sfârşit a lui Dumnezeu. Acest fiu era moştenitorul lucrurilor tatălui său şi a dus-o bine. Dar n-a preţuit acest lucru şi a crezut că o va duce şi mi bine dacă pleacă de acasă. Iar acum a cerut partea lui de avere de la tatăl său şi tatăl i-a dat-o. Apoi, el a început să strângă tot ce avea şi a plecat într-o ţară depărtată, unde să fie liber de disciplina tatălui său. Dar în curând şi-a risipit averea şi a început să ducă lipsă. O, cât de mulţi au păţit-o deja, care s-au depărtat de Tatăl şi au mers pe căile alese de ei! La aceasta s-a mi adăugat şi o foamete mare în ţara aceea. Acela care o ducea aşa de bine şi care avea acasă totul din belşug, acum duce lipsă. S-a alipit de unul din locuitorii tării aceleia care, l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.El dorea să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu i le dădea.Da, când cineva părăseşte casa părintească, acela nu se poate bucura timp mi îndelungat cu prietenii lui. Cum să aibă un astfel de cm bucurie într-o ţară străină? Şi el şi-a amintit ce bine o ducea acasă la tatăl, şi bătîndu-se în piept, a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor aici de foame?” I-a venit dorul de casă şi a spus în sinea lui: „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi împotriva ta”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O INIMĂ NEÎMPĂRŢITĂ

„Inima să-mi fie neîmpărţită în orânduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine.” Psalmul 119.80

Să considerăm această rugăciune insuflată de Dumnezeu, căci ea cuprinde siguranţa că aceia care se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu vor roşi niciodată de ruşine. Aceasta este deci o rugăciune ca să căpătăm o inimă întreagă de partea lui Dumnezeu. A avea o credinţă sigură este un lucru bun, dar a avea o inimă curată şi sinceră cu privire la adevăr este mult mai bine. Să iubim adevărul, să-l recunoaştem, să ne supunem lui, fără de care nu vom fi cu inimă întreagă faţă de orânduirile lui Dumnezeu. Sunt oare mulţi în aceste zile rele care n-au o inimă împărţită? S-ar putea ca cititorul sau autorul să fie dintre aceştia.

Mulţi vor fi ruşinaţi la sfârşitul vremurilor, când toate disputele vor înceta. Şi vor vedea atunci nebunia gândurilor lor şi se vor umple de mustrări de cuget din cauza mândriei şi necredinţei lor, şi din cauza neîncrederii voite faţă de Dumnezeu. Dar acela care va crede ceea ce a spus Domnul şi va asculta de Cuvântul Său, va fi neprihănit în tot ce va face. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele. Oamenii care au fost cei mai dispreţuiţi şi cel mai rău trataţi din pricina credinţei lor, vor vedea ruşinea lor schimbată în slavă în acea zi.

Să înălţăm rugăciunea versetului nostru şi să fim siguri că această făgăduinţă se va împlini pentru noi. Dacă Domnul ne dă o inimă întreagă de partea Lui, El ne va ţine inima şi în siguranţă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceasta să vă însufleţească.” Filipeni 4.8

În epistola către Filipeni găsim experienţa unui credincios care se găseşte sub îndemnul Duhului Sfânt pe calea spre cer. El Îl cunoaşte pe Cristos ca pe viaţa sa (1.21), mai departe ne este înfăţişat chipul lui Cristos pe care credinciosul vrea să-l copieze întru totul (2.5-8) şi el îşi atinge ţinta, adică se va face asemenea trupului slavei urmărind premiul chemării cereşti (3.14,20). Cel credincios se „bucură totdeauna” în Domnul a cărui venire este aproape. Ce îmbărbătare serioasă pentru toţi copiii lui Dumnezeu, care trebuie să meargă prin această lume prin multe necazuri încercări şi primejdii. Cu cât simţim slăbiciunea noastră şi vedem pustia cu primejdiile şi necazurile ei, cu atât simţim mângâiere şi adăpost ÎN Dumnezeu: „Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (4.7). Astfel plin de Cristos, îmbrăcat şi fericit, creştinul caută să placă numai lui Isus. „Tot ce este adevărat tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă” acestea să însufleţească toate inimile creştinilor şi pe acestea să le practicăm. Atunci umblarea noastră va fi vrednică de Domnul şi vom face cinste Numelui Său putând să-L lăudăm în mijlocul credincioşilor pe Marele nostru Mântuitor. Prin aceasta vom trăi experienţa preţioasă că aparţinem unui Dumnezeu al păcii şi că El este scutul şi ocrotirea noastră în tot timpul vieţii.

Înţelepciunea este necesară pentru a crede, nu pentru a fi necredincios.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de mult tânjesc să mă aduci faţă în faţă cu Tine! Sufletul meu însetează după Tine, după atingerea harului Tău, după suflarea Duhului Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.» Ioan l6,22

Prima zi în veşnicie aduce clarificarea finală tuturor întrebărilor rămase fară răspuns. Domnul Isus a spus referitor la acest lucru: «In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic» (Ioan 16,23). De ce? Pentru că Isus Cristos, Mielul divin crucificat şi înviat este răspunsul la toate întrebările. Acest lucru nu-l putem înţelege cu mintea noastră, căci este
o taină ascunsă în Golgota. Crucea lui Cristos este răspunsul minunat al lui Dumnezeu la toate nedreptăţile, păcatele
şi căile strâmbe pe care le-ai văzut şi de care te-ai lovit
aici pe pământ. În ultima noastră zi pe pământ, când ochii noştri fizici se vor închide, ochii spirituali se vor deschide în eternitate şi vor vedea ceea ce aici le-a fost necunoscut. Această primă zi în eternitate va însemna automat şi sfârşitul tuturor problemelor legate de trupul nostru muritor, căci avem promisiunea: «El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, Prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile»â (Filip. 3,21).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt. Faptele Apostolilor 2:4

Binecuvântarea acestei zile ar fi extraordinară dacă am fi „umpluţi cu Duhul Sfânt”. Consecinţele pe care le-ar avea această umplere sfântă asupra sufletelor noastre sunt imposibil de estimat. Viaţa, mângâierea, lumina, puritatea, puterea, pacea, şi multe alte binecuvântări preţioase nu pot fi despărţite de prezenţa Duhului Sfânt. Ca un ulei sfinţit, El unge capul credinciosului, îl pune deoparte pentru preoţia sfinţilor, şi le oferă harul de a-şi executa slujba. Ca singura apă purificatoare, El ne curăţă de puterea păcatului şi ne sanctifică pentru sfinţenie. Luminaţi de razele Sale cereşti şi pure, nu mai suntem întuneric, ci lumină pentru Domnul. Ca un foc, El ne scoate din gură şi ne aşează firea consacrată deasupra flăcărilor. El este focul de jertfă prin care suntem făcuţi în stare să ne oferim sufletele ca o ” jertfă vie” (Romani 12:1) Lui Dumnezeu. Ca o rouă cerească, El ne înlătură ariditatea şi ne fertilizează vieţile. O, dacă ar picura deasupra noastră în dimineaţa aceasta! O asemenea rouă ar fi un început minunat pentru astăzi. Ca un porumbel, cu aripi de iubire sfântă, El îşi întinde aripile asupra bisericii Sale şi asupra sufletelor credincioşilor; ca un Mângâietor, El ne aruncă îngrijorările şi îndoielile în pacea iubirii Sale. El coboară asupra celor aleşi aşa cum a coborât asupra Domnului la Iordan, şi mărturiseşte că sunt fii lucrând în ei un duh de fii care strigă „Ava, adică Tată” (Galateni 4:6). Ca şi vântul, El aduce suflare de viaţă oamenilor; suflând încotro vrea, El grăbeşte operaţia prin care creaţia spirituală este animată şi susţinută. Să ne ajute Dumnezeu să-i simţim prezenţa astăzi şi în flecare zi.

 

SEARA

Prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui; el îi paşte turma între crini. Până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te! Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart. Cântarea Cântărilor 2:16-17

Cu siguranţă că unul dintre cele mai fericite versete ale Bibliei este acesta: „prea iubitul meu este al meu, şi eu sunt al lui”. Acest gând este atât de liniştitor, atât de plin de siguranţă, atât de scăldat în fericire şi mulţumire, încât este foarte posibil să fi fost scris de autorul psalmului douăzeci şi trei. Deşi peisajul este extrem de frumos şi fermecător, nimic nu ar putea fi mai plăcut pe pământ, nu este o privelişte în întregime însorită. Există un nor pe cer, un nor care aruncă o umbră asupra scenei. Ascultaţi: „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor”. Mai există un cuvânt, cel despre munţii Bether, sau „munţii care ne despart”, şi, pentru cei îndrăgostiţi, nimic nu este mai amar decât despărţirea. Prea iubitule, s-ar putea ca aceasta să fie şi starea minţii tale: nu te îndoieşti de mântuirea ta, ştii că Christos este al tău, dar nu te desfătezi în El. Înţelegi că El se îngrijeşte de tine, aşa că nu te îndoieşti că eşti al Lui şi că El este al tău, dar mâna Sa stângă nu este încă sub capul tău, şi mâna Lui dreaptă nu te îmbrăţişează. O umbră de întristare se oglindeşte în inima ta, poate din cauza nefericirii, poate din cauza absenţei temporare a Domnului tău, astfel încât, chiar şi atunci când exclami „sunt al Lui!”, eşti obligat să cazi în genunchi şi să strigi „până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te”. „Unde este El?” întreabă sufletul. Şi răspunsul vine „El îşi paşte turma între crini”. Dacă vrem să ÎI găsim pe Christos, trebuie să intrăm în comuniune cu poporul Său, şi să participăm la închinare cu sfinţii Lui. O, dacă L-am zări în seara aceasta! Dacă am cina cu El astăzi!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Grâul se bate. (Isaia 28:28)

Mulţi dintre noi nu putem fi folosiţi ca hrană pentru cei flămânzi din lume, pentru că mai întâi trebuie să fim zdrobiţi în mâinile lui Hristos. „Grâul se bate”, şi fiind o binecuvântare a Lui deseori necesită necazuri de partea noastră. Totuşi nici chiar necazul nu este un preţ prea mare de plătit pentru privilegiul de a atinge alte vieţi cu binecuvântările lui Hristos. Lucrurile cele mai preţuite de noi astăzi au ajuns la noi prin lacrimi şi durere. J. R. Miller

Dumnezeu m-a făcut ca pâinea pentru cei aleşi de El, şi dacă este necesar să fiu „sfărâmat” între dinţii leilor pentru a-i hrăni pe copiii Lui, atunci binecuvântat să fie Numele Domnului. Ignatius

Pentru a lumina puternic, vieţile noastre trebuie mai întâi să treacă prin foc. Cu alte cuvinte, încetăm să-i binecuvântăm pe alţii când încetăm să mai sângerăm.

Sărăcia, strâmtorarea, şi nenorocirea au propulsat pe mulţi spre o viaţă de eroism moral şi măreţie spirituală. Dificultăţile ne provoacă energia şi perseverenţa, dar aduc la viaţă cele mai puternice calităţi ale sufletului nostru. Greutăţile sunt cele care fac să funcţioneze vechiul ceas al bunicului. Şi mulţi marinari s-au confruntat cu vânturi puternice şi potrivnice, dar le-au folosit pentru a-i ajuta să ajungă în port. Dumnezeu a ales împotrivirea pe post de catalizator pentru credinţa şi pentru slujirea noastră sfântă.

Cele mai proeminente figuri din Scriptură au fost treierate, zdrobite, şi măcinate pentru pâinea celor flămânzi. Pentru că a stat în capul seriei, îndurând întristarea, dar rămânând ascultător, pe diploma lui Avraam stau scrise acum aceste cuvinte: „Tatăl Credinţei”.

Iacov, ca şi grâul, a suferit severe treierări şi măcinări. Iosif a fost bătut şi zdrobit, şi a fost nevoit să îndure intrigile din casa lui Potifar şi închisoarea Egiptului înainte să ajungă pe tronul său.

David, vânat ca un animal de pradă prin munţi, a fost zdrobit, obosit de atâtea drumuri şi istovit, şi prin aceasta măcinat pentru pâinea unei împărăţii. Pavel n-ar fi putut ajunge niciodată pâine pentru casa Cezarului dacă n-ar fi îndurat zdrobirea prin biciuire şi lapidare. El a fost măcinat într-o făină fină pentru familia regală romană.

Lupta vine înaintea victoriei. Dacă Dumnezeu a ales încercări speciale pentru tine ca să le înduri, să fii sigur că a păstrat un loc foarte special în inima Lui doar pentru tine. Un suflet bine zdrobit este un suflet ales.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 55.1-13

    Din lucrarea crucii se revarsă, precum din stânca lovită în pustiu (48.21), un râu de viaţă şi de binecuvântare. Ce izvor inepuizabil, oferit oricărui însetat. Aici găsim chemarea profetului, dar în evanghelia după Ioan o avem chiar pe cea a Domnului Isus, care Se exprimă în acelaşi fel: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7.37); şi tot aici întâlnim şi pe acest „oricine” al harului (în Ioan 3.15,16; 11.26; 12.46).

    Două trăsături caracterizează marea mântuire a lui Dumnezeu: În primul rând este ,fără plată”. Oamenii se căznesc mult şi cheltuiesc averi pentru „ceea ce nu satură” (v. 2), în timp ce bunul cel mai de preţ pe care îl putem avea se obţine „fără bani şi fără plată” (v. 1). Dumnezeu a plătit totul pentru aceasta (comp. cu 52.3).    În al doilea rând, mântuirea trebuie apucată acum: „Căutaţi pe Domnul cât timp se poate găst (v. 6). Dumnezeu este aproape, El iartă din plin, dar grăbiţi-vă! Vine clipa când nu va mai putea fi găsit (Ioan 7.34; 8.21).    Să privim din nou în acest frumos capitol la ceea ce ni se spune despre gândurile iubirii şi despre căile nepătrunse ale lui Dumnezeu (v. 8,9; vezi şi Romani 11.33-36). Cât despre Cuvântul Său, v. 11 promite: Nu se va întoarce la Mine fără rod. A avut Cuvântul acest efect în inima voastră?

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Proverbele 23:15-24                       

… părinţii sint slava copiilor lor. Proverbele 17:6

NU AŞTEPTA PÂNĂ NU MAI ESTE

Iată o scrisoare scrisă de un om care a simţit că trebuie să dea glas dragostei pentru tatăl lui, chiar dacă acesta era mort de 30 de ani:
Dragă tată: Simt că trebuie să spun unele lucruri pe care am neglijat să le spun atunci când eram copil. Numai după ce am trecut prin şcoala lungă şi grea a vieţii, înţeleg ceea ce am simţit atunci. Eu trebuie să fi fost o încercare amară pentru tine. Am crezut în ideile mele superficiale, dar numai acum îmi dau seama cât de ridicole erau faţă de profunzimea înţelepciunii tale mature. Vreau să-mi mărturisesc una din cele mai grave greşeli – că am crezut că într-un fel tu nu înţelegi. Mă cunoşteai mai bine decât mă cunoşteam eu însumi. Înţelepciunea ta mă înconjura aşa cum apele oceanului înconjoară o insulă. Cât de multă răbdare ai avut cu mine! Ce îndelungă răbdarel Aş vrea să pot să-ţi spun azi cât de mult te iubesc şi cât de mult te preţuiesc. Nu va trece mult şi voi fi şi eu acolo şi cred că tu vei fi cel dintâi să-mi iei mâna şi să mă conduci în slavă. Atunci vei realiza că nici un dor, nici o suferinţă investită în mine n-a fost zadarnică. Îmi pare atât de rău pentru nechibzuinţa mea şi pentru lipsa de dragoste, dar slavă Domnului, te voi întâlni curând pe străzile de aur, deoarece m-ai iubit, rugându-te neîncetat pentru fiul tău neascultător! Cu dragoste, fiul tău recunoscător. Dacă tatăl tău mai trăieşte încă, exprimă-ţi dragostea şi aprecierea pentru el chiar azi. Nu aştepta până când nu mai este! H.G.B.

Mulţumindu-Ţi, Doamne, pentru taţii
Ce ne-arată-n faptă şi cuvânt
Ascultarea sfântă-a voii Tale
Şi iubirea de Cuvântul sfânt. – Johnson

Mulţumim lui Dumnezeu pentru taţii care nu numai că ne-au adus la viaţă, dar ne-au învăţat si cum să trăim.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi să stropească de şapte ori peste cel care va fi curăţit de lepră şi săl declare curat; şi să dea drumul păsării vii pe câmp deschis.”  Levitic 14.7

În Levitic 14.19 vedem cât de bun este Dumnezeu fiindcă nea dăruit astfel de imagini clare în Cuvântul Său, arătândune starea morală a omului, precum şi marea eliberare pe care El nea dăruito, prin moartea şi prin învierea Domnului Isus. Cu siguranţă că nu sunt multe imagini mai izbitoare decât cea prezentată prin cele două păsări. Pentru cel care doreşte din toată inima să ştie în mod sigur că este curăţit de păcat, această imagine este nespus de preţioasă.

Ce imagine cumplită a păcatului este lepra – o boală care îl transformă pe om întrun cadavru viu, întro stare de nenorocire şi de singurătate cumplită! Metoda de curăţire era următoarea: preotul venea la sărmanul lepros, care urmărea fiecare mişcare a acestuia; una dintre păsări era omorâtă, iar sângele ei era pus întrun vas de pământ. Ce imagine sugestivă a morţii lui Hristos! Apoi preotul lua cealaltă pasăre şi o cufunda în sângele păsării moarte; stropea din sânge de şapte ori asupra leprosului; urma să rostească sentinţa lui Dumnezeu asupra sărmanului lepros care îşi fixa privirea asupra păsării celei vii, aflate în mâna preotului – eliberarea lui se lega de acea mică pasăre captivă. Dacă acesteia i se dădea drumul, atunci leprosul era liber. Preotul îl declara curat, păsării i se dădea drumul în câmp deschis, iar privirea leprosului se fixa asupra zborului păsării pătate de sânge – o mărturie vie a curăţirii şi a libertăţii sale.

Dacă lam întreba cum ştia că a fost curăţit, răspunsul lui ar fi: «Pasărea este vie şi a zburat liberă». Acesta este felul în care Dumnezeu Şia făcut cunoscut gândul sărmanului lepros. Păsării nu i se putea da drumul înainte ca el să fie declarat curat. Nimic nu poate fi mai simplu, nici mai preţios, decât adevărul prezentat aici. Prima pasăre ne prezintă moartea binecuvântatului nostru Domn, iar cea dea doua, învierea Lui (Romani 4.25).

C. Stanley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale” Luca 20.42,43

Ascultare deplină

Fiul lui Dumnezeu a fost iubit de Tatăl înainte de a fi lumea. Prin El și pentru El au fost create toate. Când a venit în lume, El a spus: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule”.

Pentru că oamenii au disprețuit voia lui Dumnezeu, El a vrut să bucure inima Tatălui prin ascultare deplină. Pe această cale, El Și-a atras ura acelora care s-au considerat slujitori ai lui Dumnezeu, iar invidia lor a dus la final ca ei să-L răstignească pe Domnul slavei.

Dar orice suferințe i-au cauzat, ei nu au putut să-L abată de pe calea credincioșiei. În suferințe groaznice, Domnul a învățat să cunoască din propria experiență ce înseamnă să-i slujească lui Dumnezeu de bunăvoie și cu ascultare.

Și apoi, El a luat asupra Sa judecata pentru multele și groaznicele păcate ale nenumăraților oameni și astfel a mers la moarte. O astfel de înjosire, de ascultare, de credincioșie în sfințenie, Dumnezeu nu găsise încă niciodată pe pământ. De aceea El L-a înălțat pe Fiul, după ce a fost înviat victorios și L-a proslăvit la Sine.

După lucrarea săvârșită, Tatăl i-a spus Domnului înviat: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale”. Ce triumf! Toți răscumpărații Îl văd acum în credință pe Isus încoronat cu slavă și cinste și se bucură.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TAȚILOR, ECHIPAȚI-VĂ COPIII PENTRU LUMEA REALĂ! (1)

„Ca să întoarcă inimile părinților la copii” (Luca 1:17) _

Cercetările arată consecințele „deficitului de tătici”. Prea mulți copii trăiesc astăzi fără implicarea tatălui. Prin urmare, copiii ajung să ia decizii greșite în viața atât în privința relațiilor cât si a căsătoriei Așadar, cum poate un tată să-si echipeze copilul pentru viața în lumea reală?

1) Cunoscându-i gândirea. încearcă să cunoști ce-l face să tresalte. Întreabă-I ce materii preferă la scoală si care îi dau bătăi de cap. Află ce prieteni are; cu cine își petrece timpul în pauză și după ore. încearcă să asculți și să înveți. Din când în când, scoate-i în oraș la micul dejun sau la un hamburger; se va simți regește când va fi doar el cu tatăl său!

2) învățându-l să aibă coloană vertebrală. Una dintre tragediile cu care se confruntă tinerii este rata tot mai mare a sinuciderilor. Iar una dintre cauze își are originea chiar în batjocura de pe terenul de joacă. Învață-l pe copilul tău să se apere singur. Învață-l ce înseamnă respectul si cum să se protejeze. Învață-l să vorbească cuviincios în clasă, atunci când nu înțelege lecția sau să afirme cu îndrăzneală ceea ce crede, învață-l să fie încrezător in sine când se confruntă cu un comportament nedrept, deoarece copiii care devin „saci de box” sunt predispuși atacurilor și persecuțiilor

3) Fii o pildă pentru el. Oricât de desăvârșite sunt capacitățile tale de a „tine predici”, dacă nu „faci ce spui”, copilul va auzi un singur lucru: „taca, taca, taca”. Îi poți spune că e important să fii sănătos și activ, dar dacă stai mereu pe canapea ingurgitând chipsuri și uitându-te la meciuri de fotbal, copilul nu va fi convins. Fii un exemplu, făcând sport, urmând un stil de viață sănătos, având activități și interese nobile și vei vedea că i se va părea „super” să fie ca tata!

 

 

 

 

 

18 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Nu sta pe gânduri acum, mergi înainte

„Petru… a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut.”

Matei 14:29-30

Vântul era într-adevăr tare şi valurile erau cu adevărat mari, dar Petru nu le-a văzut la început. El nu s-a ocupat de ele, ci pur şi simplu L-a recunoscut pe Domnul lui şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, a început să umble pe ape. Apoi s-a uitat la lucrurile înconjurătoare şi imediat a început să se scufunde. De ce n-ar fi putut Domnul să-l facă în stare să meargă şi sub valuri, ca şi deasupra lor? Nici unul dintre aceste lucruri n-ar fi putut fi făcute decât prin recunoaşterea Domnului Isus. Noi păşim imediat spre Dumnezeu călcând peste anumite lucruri, dar apoi vine grija faţă de noi înşine şi începem să ne afundăm. Dacă Il recunoşti pe Domnul tău, nu-ţi pasă de situaţia pe care ţi-o pregăteşte El. Lucrurile înconjurătoare există, dar imediat ce te uiţi la ele, eşti copleşit şi nu-L mai poţi recunoaşte pe Isus. Atunci vine mustrarea: „Pentru ce te-ai îndoit?” Oricum şi oricare ar fi situaţia ta actuală, tu continuă să-L recunoşti pe Isus, păstrând o deplină încredere în El. Dacă tu comentezi fie şi numai pentru o clipă după ce Dumnezeu ţi-a vorbit, totul s-a terminat. Nu începe niciodată să spui: „Mă întreb, oare a vorbit El într-adevăr?”. Alungă imediat orice rezervă, aruncă totul asupra Lui. Nu ştii când va veni la tine vocea Lui, dar, când vine descoperirea lui Dumnezeu, chiar dacă o întrezăreşti foarte vag, predă-te fără rezerve. Numai printr-o predare totală Il poţi recunoaşte pe El. Vei înţelege mai clar vocea Lui numai dacă dai la o parte orice rezervă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ci tu, cînd te rogi, intră în cămăruţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” MATEI 6:6

Una din grijile dumnezeiescului nostru învăţător a fost de a ne învăţa cu privire la rugăciune, la importanţa şi stăruinţa în ea. De aceea El pune în contrast rugăciunea de la v. 5 a făţarnicilor cu cea în taină, despre care ne vorbeşte versetul de care ne ocupăm acum. Altă dată, Tatăl pune în contrast rugăciunea fariseului şi a vameşului în templu. Ce solemne contraste din care avem de învăţat! Fără-ndoială că Dumnezeu nu pune nici un preţ pe cele dintîi, dar subliniază importanţa şi efectul celuilalt fel de rugăciuni. şi atunci Domnul nostru se îngrijeşte să ne dea nişte amănunte. Rugăciunea în taină, iată ce vrea şi ce îi place lui Dumnezeu de la noi. Este de o însemnătate vitală să ne facem timp pentru acest fel de rugăciune.

Este adevărat că, realmente, noi trebuie să fim intr-un permanent duh de rugăciune şi să ne rugăm neîncetat, în maşină, la lucru, în bucătărie, la şcoală, şi oriunde ne îndeamnă Duhul lui Dumnezeu şi chiar în momentul în care ne îndeamnă. şi sînt nenumărate pricinile care să ne facă să ne înălţăm inimile spre Dumnezeu. Dar rugăciunea în ascuns are un scop şi un regim cu totul deosebit. În cămăruţă, cu uşa încuiată, nu înseamnă numai ca să nu fim deranjaţi de nimeni, dar înseamnă pe de o parte solemnul fapt că am intrat în Sfînta Sfintelor, în prezenţa lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, iar pe de altă parte, uşa încuiată înseamă că am lăsat afară orice preocupare, gînduri sau griji.

Ce imens har ni s-a făcut de a ne prezenta în faţa măreţului Creator al Universului, dar şi a Tatălui nostru care ne vede în ascuns şi care este gata să ne asculte şi să ne răsplătească. Auziţi? Să ne răsplătească pentru că ne rugăm Lui! Da, faptul că noi am intrat în ascuns înaintea Lui este o cinstire pe care I-o aducem, căci atunci noi „credem că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Dar şi amănuntul că nu vrem să fim deranjaţi are importanţă pentru că Satan, care urăşte rugăciunile noastre şi se teme de ele, va căuta cu siguranţă să ne împiedice, fie prin cineva care intră în cameră, fie prin telefonul sau soneria care ne deranjează. Să ne gîndim puţin la faptul că, întrerupîndu-ne de la rugăciune este ca şi cum am spune: „Doamne, scuză-mă puţin căci este cineva care mă caută”. Ar mai fi aceasta o cinstire a Măreţului nostru Tată?

De aceea să dăm mare importanţă locului şi timpului pentru rugăciune. şi atunci, cînd totul este în rînduială, să ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu, să-I spunem Lui tot, să nu-i ascundem nimic şi să fim la fel ca un copil care în naivitatea lui vine înaintea tatălui său cu orice- problemă. Negreşit tatăl lui îi răspunde după înţelepciunea şi dragostea pe care o are pentru copilul său.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Chiar în aşternutul meu îmi aduc aminte de
Tine şi în timpul vegherilor nopţii mă gândesc la Tine. Căci Tu ai fost ajutorul meu şi voi cânta plin de veselie la umbra aripilor Tale”. Psalm.63:6-7.

David era un cm după voia lui Dumnezeu. De ce? El în fiecare necaz L-a căutat pe Dumnezeu şi a avut încredere în El. Când a spus cuvintele de mai sus, era în pustia lui Iuda, când fugea de împăratul Saul, care îl urmărea şi vroia să-l omoare. Acesta nu este un lucru mic, când un împărat vrea să omoare un om. Dar chiar în această stare David spunea: „Voi cânta plin de veselie la umbra aripilor Tale”. Nu este un lucru mare în astfel de situaţii să te încrezi în Dumnezeu ca să-I poţi şi cânta? Dar de ce a putut face astfel? El spunea: „Sufletul meu Te urmează îndeaproape; dreapta Ta mă susţine. Dar cei oe caută să-mi ia viaţa, se vor duce în părţile de jos ale pământului, vor fi daţi pradă săbiei”. Noi ştim că duşmanii lui au păţit-o chiar aşa. Dar în întregul Psalm, observăm că David a căutat să-L laude pe Dumnezeu şi anume, cu o gură plină de bucurie. Chiar între laude este o diferenţă mare. David a dorit să-L laude pe Dumnezeul lui cu gura plină de bucurie; pentru aceasta trebuia să fie şi inima plină de bucurie. El a văzut în toată călăuzirea lui, bunătatea lui Dumnezeu; de aceea spune: „Bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda”. Dumnezeu era deasupra tuturor; de aceea L-a lăudat, când s-a sculat şi când s-a culcat vorbea despre El. Suntem şi noi astfel de oameni? Facem şi noi la fel?

Despre ce vorbim când mergem la culcare şi când ne trezim? Mântuitorul spune: „Unde este comoara ta acolo este şi inima ta” şi „Din plinătatea inimii vorbeşte gura”.

Noi, mereu ne putem privi ca în oglindă, când citim Cuvântul, dar, nu numai să ne uităm în ea, ci să ne lăsăm să fim ajutaţi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNSUŞI DUMNEZEU VA LUCRA

„Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.” Isaia 33.10

Când ţara era pustiită prin jefuitori şi tăcută asemenea unui câmp distrus de lăcuste, când războinicii care o apărau se aşezau pe pământ şi plângeau ca femeile, atunci Domnul venea în ajutorul lor. Când călătorii părăseau drumurile Sionului şi când coastele Basanului şi ale Carmelului semănau cu nişte vii arse, atunci se arăta Domnul. Dumnezeu este înălţat în mijlocul unui popor mâhnit, când acesta caută faţa Sa şi arată încredere în El. Tot aşa este preamărit când răspunde la strigătele celor nenorociţi şi Se ridică personal ca să-i izbăvească, doborându-i pe vrăjmaşii lor.

Această zi este pentru noi o zi de tristeţe? Să ne încredem, căci Dumnezeu Se va slăvi prin izbăvirea noastră. Dacă suntem frământaţi printr-o pricină de îngrijorare, să ne rugăm şi să strigăm Ia El zi şi noapte. El este aproape cu harul Său. Dumnezeu Se va ridica la timpul Său, timp care va fi cel mai potrivit pentru desfăşurarea slavei Sale.

Să urmărim slava Sa mai mult decât izbăvirea noastră. Să dorim ca Domnul să fie preamărit şi dorinţa noastră de căpetenie va fi împlinită. Doamne, ajută-ne să putem vedea că Tu eşti la lucru. Să Te preamărim în ascuns în inimile noastre şi aceia care ne înconjoară vor recunoaşte bunătatea şi mărimea Ta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Când a sosit ceasul, ISUS a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea.” Luca 22.14-15

Paştele (în original: Pasah) s-a sărbătorit în amintirea eliberării poporul Israel din robia Egiptului.

În ceasul acela greu când Domnul Isus a fost prins, s-a gândit în dragostea Lui la toţi oamenii care vor preţui lucrarea de mântuire, de salvare din lanţurile Satanei şi care îl vor primi pe El ca Mântuitor. Acolo a inaugurat Cina spre amintirea Sa. Mielul pascal al iudeilor ne arată anticipat suferinţele care aveau să vină peste Domnul Isus. Cina ne arată ceea ce a fost El pe Golgota pentru noi. La Cină vestim moartea Domnului. Ce a fost această moarte pentru credincioşi, pentru lume, pentru Satan, pentru toată creatura, pentru Dumnezeu, ne dezvăluie toate acele versete din Sfânta Scriptură care citează moartea Domnului Cristos şi urmările sale. O dată cu Cina, Domnul a oferit un loc credincioşilor la Masa Lui, loc pe care îl ocupă acum şi în toată veşnicia. Este locul prezenţei lui Dumnezeu unde Îi aducem adorare în duh şi adevăr. Dacă apărem în faţa lui Dumnezeu în această poziţie la Masa Domnului nostru prea iubit şi dacă ne gândim cât L-a costat pe Dumnezeu această lucrare de mântuire ca dovadă a dragostei Lui care L-a dus la moarte, nu putem decât să ne închinăm în faţa Lui şi să-I aducem mulţumiri, laudă şi adorare. Nu putem decât să slăvim harul care ne-a adus în această stare de copii ai lui Dumnezeu şi de adoratori. Atunci nu mai avem ce să-I cerem, căci suntem copleşiţi de dragostea Lui. Nu avem ce explicaţii să mai dăm, căci semnele morţii Lui ne vorbesc mai mult şi mai desluşit. Te bucuri şi tu de un astfel de loc unde poţi să-ţi aduci din toată inima adorarea ta? Locul acesta nu-l vei găsi în organizaţiile religioase ale oamenilor căci acolo omul dirijează lucrurile cum vrea. Adevăratul loc al adorării

este afară din tabără, unde El este UNIC conducător.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, fă ca azi să înceteze pentru totdeauna conştiența de sine care ne slăbeşte în slujirea Ta şi fă să fim conştienţi numai de Isus.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.» 1 Corinteni 15,49

Unde îţi vei petrece prima zi din eternitate? Acest lucru depinde de felul în care te raportezi la jertfa Domnului Isus pe crucea Golgotei. Cine Il iubeşte şi Il urmează pe Mielul lui Dumnezeu va experimenta paradisul ceresc. Ultima ta zi pe pământ va fi în acelaşi timp şi prima zi în eternitate cu Isus. Ce se va întâmpla atunci? In primul rând, marea mutare. După moarte (sau când Domnul Se va reîntoarce pe norii cerului) vei fi nevoit să te muţi din casa ta pământească în casa Tatălui ceresc. Să nu uităm: locuim în această casă pământească până suntem chemaţi — şi putem fi chemaţi acasă oricând. Rar se întâmplă să fim anunţaţi în prealabil. Când te vei muta în rai nu te vei trezi pe «stradă», căci însuşi Domnul Isus Cristos ţi-a pregătit un loc după devotamentul şi dăruirea cu care L-ai urmat. A plecat înaintea ta şi te-a asigurat prin Cuvântul Său: «în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus» (Ioan 14,2). Ce minunat e că un copil al lui Dumnezeu ştie cu toată certitudinea că are o locuinţă care este pregătită pentru el de însuşi Mântuitorul său!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Răscumpărătorul tău. Isaia 54:5

Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului, toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă. Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu. Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.

SEARA

„Eu intru în grădina mea, soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 5:1

Inima credinciosului este grădina lui Christos. El a cumpărat-o cu sângele Său preţios, şi acum intră în ea şi o cere pentru El. O grădină implică separarea. Ea nu este proprietate publică, nu este o sălbăticie. Este îngrădită şi împrejmuită. Ar fi bine ca zidul de despărţire dintre biserică şi lume să fie mai limpede şi mai puternic. E trist să auzi un creştin spunând „ei bine, nu-i nici un rău să faci asta; nu-i nici un rău să faci cealaltă”, apropiindu-se de lume cât se poate de tare. Harul este în declin în sufletul care se întreabă cât de departe poate să meargă în asemănarea cu lumea. O grădină este un loc de frumuseţe. Ea depăşeşte frumuseţea terenurilor sălbatice şi necultivate. Adevăratul creştin trebuie să caute să fie mai strălucitor în viaţă decât cel mai bun moralist, fiindcă grădina lui Christos trebuie să aibă cele mai frumoase flori. Cele mai bune daruri ale noastre sunt sărace în comparaţie cu ceea ce merită Christos; să nu-L supărăm cu plante ofilite şi pipernicite. Cei mai rari, frumoşi şi aleşi crini şi trandafiri înfloresc în locul pe care Christos îl numeşte al Său. Grădina este un loc de creştere. Sfinţii nu trebuie să rămână nedezvoltaţi, la stadiul de mugure şi boboc. Noi trebuie să creştem „în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18). Creşterea va fi rapidă dacă Isus este grădinarul şi Duhul Sfânt roua de sus. O grădină este un loc în care să te retragi. Domnul Isus Christos ne rezervă sufletele ca pe un loc în care să se manifeste într-un fel pe care nu-l arată lumii. O, dacă creştinii ar fi mai rezervaţi, şi dacă şi-ar ţine inimile mai bine păzite pentru Christos! Noi ne tulburăm şi ne îngrijorăm adesea, ca şi Marta, din prea multă slujire, şi nu mai avem camera Mariei, în care să stăm la picioarele lui Isus. Fie ca Domnul să ne ude şi astăzi grădina cu stropii harului Său.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.” Evrei 12:12-13

Acest verset este un cuvânt de încurajare de la Dumnezeu pentru noi pentru a ne întări mâinile credinţei şi genunchii rugăciunii. Prea adesea credinţa noastră oboseşte, slăbeşte şi devine nepăsătoare, iar rugăciunile noastre îşi pierd puterea şi eficacitatea.

Ilustraţia Domnului de aici ne constrânge puţin. El ne atrage atenţia că atunci când suntem atât de descurajaţi şi de înfricoşaţi încât până şi un mic obstacol ne descurajează şi ne sperie, suntem tentaţi să-l ocolim. Mai degrabă am lua-o pe o cale mai uşoară decât să înfruntăm obstacolul. Poate că este o suferinţă fizică pe care Dumnezeu este gata s-o vindece, dar necesită un efort din partea noastră. Tentaţia este să găsim ajutor la altcineva sau să ocolim obstacolul pe altă cale.

Tindem să găsim multe căi de a ocoli situaţiile critice în loc să trecem prin ele. Deseori ne confruntăm cu ceva care ne înfricoşează sau ne depăşeşte şi căutăm să evităm problema cu scuza: „Nu sunt întru totul pregătit pentru asta acum”. Poate necesită un sacrificiu, sau poate cere ascultarea noastră într-un anumit domeniu. Poate trebuie să înfruntăm un Ierihon, sau ne lipseşte curajul de a ajuta pe cineva şi de a ne ruga cu cineva pentru problemele pe care le are. Poate că avem o rugăciune care-şi aşteaptă împlinirea sau poate o problemă de sănătate parţial rezolvată, şi continuăm să ne învârtim în jurul ei.

Dumnezeu spune: „Întăriţi-vă dar mâinile obosite”. Mergi drept prin torent, şi priveşte! Apele se vor despărţi, Marea Roşie se va despica, Iordanul se va împărţi, şi Domnul te va conduce spre victorie.

Nu îngădui picioarelor tale să „se abată din cale”, ci lasă-ţi trupul „să fie vindecat”, şi credinţa ta, întărită. Mergi drept înainte, nu lăsa nici un Ierihon necotropit în urma ta, şi nici un loc în care Satan să se poată lăuda că te-a copleşit. Aceasta este o lecţie preţioasă şi extrem de practică. Cât de des ne găsim în astfel de situaţii!

Poate că aici te afli şi tu astăzi. A. B. Simpson

Nu da nici cea mai mică atenţie descurajării. Înaintează, despicând valurile, ca un vapor cu aburi, care merge înainte orice ar fi, înfruntând mări furtunoase sau liniştite, şi când plouă şi când e soare. Adu-ţi aminte că scopul este să transporţi încărcătura şi s-o aduci în port. Maltbie D. Babcock

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 54.1-17

    Odată încheiată lucrarea din cap. 53, credincioşii sunt invitaţi să se bucure şi să cânte. Versetul 10 din cap. 53 anunţa: „După ce îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, va vedea o sămânţă”, iar Domnul Isus va confirma: „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). Capitolul 54 ne lasă să-l întrezărim în acest seceriş bogat pe Israelul pământesc; Noul Testament însă îi asociază acestui seceriş pe copiii familiei cereşti: „Ierusalimul de sus” (vezi Galateni 4.26,27).Pentru a-şi întâmpina fiii şi fiicele, Ierusalimul – mult timp o cetate văduvă şi sterilă – este invitat să se lărgească şi să se întindă (v. 2,3). Datorită lucrării de pe cruce, Dumnezeu poate manifesta compasiune pentru ei şi poate să-i strângă. Mânia Lui a ţinut o clipă, dar bunătatea Lui va fi eternă (v. 7,8; Psalmul 30.5).    

„Toţi fiii tăi vor fi ucenicii Domnului”, promite v. 13, citat în Ioan 6.54. Lucrarea Domnului pentru noi cuprinde alte două părţi importante: a purtat nelegiuirile noastre şi a învăţat pe mulţi în dreptate (53.11 şi notă). Să nu uităm această a doua parte: dacă I-am adus Lui povara păcatelor noastre, să ne lăsăm de acum şi învăţaţi de El. În felul acesta vom putea aduce roadele dreptăţii, spre gloria Lui (2 Corinteni 9.10).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Osea 4:1-10

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă.” Osea 4:6

IGNORANŢA NU ESTE O FERICIRE

Lipsa de cunoaştere poate fi ucigătoare. Necunoaşterea pericolului electricităţii poate fi fatală. Necunoaşterea faptului că un pod a fost luat de ape poate însemna moarte. Necunoaşterea consecinţelor dezastruoase ale respingerii standardelor morale cerute de Dumnezeu, poate distruge indivizi şi naţiuni întregi. Osea, purtătorul de cuvânt al Lui Dumnezeu, i-a avertizat pe israeliţi că ignoranţa lor morală şi spirituală îi va duce la pieire. Nu putem condamna pe un copilaş care pune mâna pe sârma cu electricitate şi se electrocutează. Responsabilitatea este a altuia. Dar, în multe cazuri, lipsa de cunoaştere care duce la dezastre este de nescuzat. Mulţimile care se distrug pe ele însele şi naţiunile lor, prin comportamente imorale, nu se pot scuza că nu au ştiut că acest fapt le va duce Ia dezastru. Ele nu ştiu pentru că au decis să-şi închidă ochii faţă de adevăr. Cu cincizeci de ani în urmă, aproape fiecare om ştia că instituţia căsniciei este sacră. Homosexualitatea era privită ca o perversiune. Nimeni nu avea probleme identificând avortul cu crima. Dar azi mulţi oameni au mari lacune în cunoaşterea aspectului moral în aceste domenii. Rezultatul? Mii de copii dereglaţi emoţional. Cifre exagerat de mari de sinucigaşi. închisori suprapopulate. Epidemii de S.I.D.A. Să rămânem deschişi înaintea Domnului, supuşi învăţăturii Cuvântului Său. Dacă vom face aşa, vom avea cunoştinţele morale şi spirituale pentru a ne feri de dezastru. Ignoranţa nu este o fericire. – H.V.L.

O, Sfânt Cuvânt al lui Cristos, 
Cuvânt al milei şi-al dreptăţii 
A ce-i de sus şi-a ce-i de jos, 
Al pedepsirii şi-al răsplăţii. – Traian Dorz

Folosindu-ti Biblia drept hartă pentru drum, te vei păzi de drumul ocolitor al păcatului.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Eu sunt Păstorul cel Bun şi le cunosc pe ale Mele şi sunt cunoscut de ale Mele … Şi am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu; şi va fi o singură turmă, un singur păstor.” Ioan 10.14,16

Păstorul cel Bun intră în staul pe uşă, Îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul. Staulul era Israel, înconjurat de bariere din toate părţile, supuşi legilor şi rânduielilor care îl separa de celelalte popoare. Tocmai de această robie a venit Domnul Isus săŞi scape poporul. Unii din Israel au răspuns chemării Sale de har. Aceştia erau oile Sale, care au auzit glasul Lui. El ia scos afară şi ia dus la păşunile verzi ale libertăţii Noului Testament, unde se puteau hrăni singuri din Cuvântul curat al lui Dumnezeu, fără să fie dependenţi de conducătorii poporului.

Însă nu numai credincioşii dintre iudei aveau să aibă parte de harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, har care este rezultatul valorii infinite a jertfei de la cruce; El avea şi alte oi, care nu erau din staulul iudaic – oi dintre naţiuni. El avea să le aducă şi pe acestea, iar ele aveau să asculte glasul Lui, marele rezultat fiind acela că urma să existe o singură turmă (nu un singur staul) şi un singur Păstor – El Însuşi.

Acest lucru a fost împlinit întrun mod minunat. Cartea Fapte ne arată, din punct de vedere istoric, cum cei dintre naţiuni au fost aduşi în Adunarea lui Dumnezeu (capitolul 10) şi cum a fost apoi manifestată o unitate preţioasă între credincioşii dintre iudei şi cei dintre naţiuni. Adunarea era atunci „o singură turmă”, nu mai multe. Ea este compusă din toţi credincioşii aflaţi pe faţa pământului, din orice popor. Acest grup de oameni este păzit şi îngrijit de Păstor – de singurul Conducător vrednic de încredere. Pe El ne putem baza pentru a fi conduşi pe o cale sigură şi paşnică sau pentru a fi întăriţi în conflictul cu vrăjmaşul sau pentru a găsi păşunile cele mai bune, în care noi, oile Sale, să ne putem hrăni.

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Doamne”, i-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Matei 14.28

Dacă ești Tu

Dacă ești Tu – acestea sunt cele mai decisive cuvinte!

Doamne, dacă ești Tu, atunci am încredere în înțelepciunea Ta, în puterea Ta, în tăria Ta. Mă pot încrede în Tine, Ție mă dedic. În Tine mă încred, că mă păzești, că mă ocrotești. Tu nu mă lași, nu mă lași să mă scufund.

Doamne, dacă ești Tu, atunci totul este clar și luminos. Înainte, totul a fost neclar și întunecos – furtuna, valurile, oscilațiile bărcii. Dar acum, Tu ești aici și totul este luminos, clar și vizibil. Tu ai adus lumină în întuneric. Teama mea a dispărut și a făcut loc încrederii.

Doamne, dacă ești Tu, atunci doresc să Te onorez, să Te înalț. Încrederea mea să-Ți facă bucurie. Doresc să Te ascult, să mă pun la dispoziția Ta.

Dar Doamne, dacă nu ești Tu, dacă nu ești acolo, atunci rămân aici în barcă. Fără Tine nu îndrăznesc să merg pe apă. Fără Tine ar însemna scufundarea mea, moartea mea.

Și Doamne, dacă nu ești Tu, atunci rămâne totul la cele vechi – furtuna, vântul, întunericul, teama în inima mea.

Doamne, ești Tu? Vorbește-mi! Lasă-mă să simt apropierea Ta, să aud glasul Tău! Doresc să ascult de Tine! Ajută-mă în credința și încrederea mea slabă! Lasă-mă să stau foarte aproape de Tine! Căci lângă Tine, Doamne, voi fi bine păzit! (1 Samuel 22.23).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU FI CINIC!

„Dragostea … nădăjduiește totul” 1 Corinteni 13:7

Foarte puține monumente au fost ridicate în cinstea celor sceptici. Asta pentru că în loc să-i ridice pe oameni, scepticii îi descurajează. Eliab, fratele cel mai mare al lui David a fost un astfel de om. lată istoria lui. Când nimeni din armata lui Saul, nici măcar Eliab, care era general, nu a dorit să-l înfrunte pe Goliat, David s-a oferit voluntar să meargă și să se lupte cu acest „Filistean netăiat împrejur” (1 Samuel 17:36). în vremurile biblice, tăierea împrejur era un semn al legământului cu Dumnezeu prin care El le oferea iudeilor protecție și purtare de grijă. David știa că acest bătăuș nu avea un astfel de „contract” cu Dumnezeu; numai iudeii puteau pretinde un asemenea beneficiu. Prin urmare, David a fost adânc înrădăcinat în acest legământ și a îmbrățișat promisiunea lui Dumnezeu. De bunăseamă că nu acesta a fost și cazul lui Eliab.

El s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai pogorât tu, șicui ai lăsat acele puține oi în pustie? îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai pogorât ca să vezi lupta” (v. 28). E interesant faptul că numele lui Eliab înseamnă „Dumnezeu este Tatăl meu”, așa că Eliab este reprezentativ nu numai pentru cinicii seculari, ci și pentru cei creștini. Da, avem așa ceva și în biserică! Nu e nevoie decât de un membru sceptic și în scurtă vreme, toți cei ce au o credință mai slabă sau care nu au credință deloc, încep să i se alieze și să perpetueze negativismul. Ai grijă: cinismul poate face ravagii în orice relație și în orice mediu. De aceea Biblia spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi” (Psalmul 1:1). Gândește-te de două ori înainte de a te duce la un asemenea sfat. Dacă rămâi acolo prea mult, e posibil să nu mai poți pleca!

 

 

 

 

17 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Să nu ai un spirit critic

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Matei 7:1

În privinţa judecării altora, Isus spune: „Nu faceţi asta”. Creştinul obişnuit este cel mai sever critic. Critica face parte din facultăţile obişnuite ale omului, dar în domeniul spiritual nu se câştigă nimic prin spirit critic. Efectul criticii este slăbirea puterilor celui care este criticat. Duhul Sfânt este singurul în măsură să critice, El este singurul în măsură să arate ce este rău, fără să producă dureri sau să rănească. Este imposibil să fii în părtăşie cu Dumnezeu când ai un spirit critic care te face dur, răzbunător şi crud şi te lasă cu ideea măgulitoare că eşti o persoană superioară. Isus îţi spune că tu, ca ucenic, trebuie să cultivi o atitudine necritică. Aceasta nu se poate face o dată pentru totdeauna. Fereşte-te de orice te pune în poziţia de a te crede o persoană superioara. Nu pot scăpa de privirea pătrunzătoare a lui Isus. Dacă văd aşchia în ochiul tău, înseamnă că eu am o bârnă în al meu. Dumnezeu observă în mine orice lucru rău pe care-l văd eu în tine. De fiecare dată când judec, mă condamn pe mine însumi (vezi Romani 2:17-20). Încetează să mai măsori oamenii după măsura ta. Există întotdeauna încă un lucru în situaţia celuilalt pe care tu nu-l ştii. Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să ne cureţe spiritual; după aceea, nu mai rămâne în om nici o posibilitate de mândrie. După ce am înţeles ce zace în mine fără harul lui Dumnezeu, nu mai pot să-mi pierd nădejdea cu privire la nici un om.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mîinilor mele!” PSALM 141:2

Rugăciunea este dovada vieţii Duhului Domnului Hristos în noi. Pentru El, rugăciunea era timpul cel mai preţios cînd era pe pămînt, fiind singur cu Tatăl Său de la care îşi lua toate resursele, în vederea imensei lucrări pe care o avea de făcut: de la lucrarea misionară de fiecare zi între oameni, pînă la suprema jertfă de la cruce. Şi pentru importanţa mare pe care o da rugăciunii, El nu precupeţea timpul atît de necesar al odihnei trupeşti. „După ce a dat drumul mulţimilor, S-a urcat pe munte să Se roage, singur, la o parte. Se înoptase şi El era singur acolo.” (Matei 14:23) Dacă El, Dumnezeu binecuvîntat în veci, avea trebuinţă de rugăciune, cu cît mai mult noi, fiinţe atît de slabe, confruntate în fiecare zi cu hărţuielile vrăşmaşului nostru, avem nevoie de rugăciune. Rugăciunea cere însă o supunere filială, constantă şi în credincioşie faţă de Tatăl nostru ceresc, aşa cum o avea Domni Isus. Atunci ea este o putere efectivă a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Ea ne deschide cerul şi Mîntuitorul nostru răspunde, după cum a zis: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” Dar prin rugăciune, noi devenim „lucrători împreună cu Dumnezeu,” participanţi la preoţia Marelui nostru Preot; ne aşezăm astfel în spărtură şi mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru lumea aceasta. Rugăciunea deschide posibilităţi nelimitate oricărui credincios. Iată ce ne trebuie astăzi: să-L punem la încercare pe Dumnezeu prin rugăciunile noastre atît pentru nevoile noastre cît şi a tuturor celor din jurul nostru. „Puneţi-Mă astfel la încercare,” zice Domnul oştirilor, „şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi o binecuvîntare care va da pe deasupra.” (Mal. 3:10). Rugăciunea este deci şi o datorie şi un privilegiu de a coopera cu Dumnezeu. Fie ca în această seară a zilei de har, rugăciunile noastre să se ridice ca un parfum din sanctuarul ascuns al inimilor noastre şi să fie ca tămîia înaintea Lui. Tămîia exprimă mireasma desăvîrşirilor Domnului Hristos pentru delectarea lui Dumnezeu. Este deasemenea caracterizarea închinării credincioşilor care umblă în lumină. Prin rugăciunile noastre făcute în Numele Domnului Isus, noi ne prezentăm înaintea Tatălui nostru în virtutea desăvîrşirilor Lui. Cum să nu fie ele atunci primite de Dumnezeu?

Dumnezeu aşteaptă deci de la noi rugăciuni care să fie roade ale părtăşiei noastre cu El şi cu Fiul Său, binecuvîntatul nostru Mijlocitor. „Ca tămîia” să fie rugăciunile noastre. Doamne, înaintea Ta, mai ales acum cînd ziua de har este pe sfîrşite şi se apropie ziua fericirii noastre veşnice în prezenţa Ta şi a Fiului Tău Slăvit.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cum? Când vreunul dintre voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte să se judece
cu el la cei nedrepţi, şi nu înaintea sfinţilor?” 1 Cor. 6:1.

În Vechiul Testament oamenii sfinţi erau judecătorii în faţa cărora trebuia să fie adus orice lucru.
Pe urmă a fost judecată fapta după cuvânt, în dreptate şi adevăr. Iar acum vedem, că între fraţii din Corint nu era ceva în regulă, nu era unitate; unul l-a nedreptăţit pe celălalt. Si în loc să meargă la fraţii bătrâni, ei au mers la judecătorii lumeşti. Pavel i-a mustrat pentru că au mers la judecătorii care nu sunt recunoscuţi de Adunare şi a spus: „Spre ruşinea voastră spun lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să hotărască între frate şi frate? Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi, este o greşeală pe care o aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi?
El mustră deci pe amândoi, pe cel care face nedreptate şi pe cel care nu e în stare să sufere nedreptatea. Si de ce aceasta? Pentru că este scris: „Dacă părăsim ceva pentru Isus, primim însutit înapoi”. De aceea putem să înţelegem când spune Pavel: „Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi?” De câte certuri şi dezbinări ar fi lipsiţi oamenii şi ce fericiţi ar fi dacă s-ar îndrepta după Cuvântul lui Dumnezeu. Si ce mulţi ar avea parte de binecuvântare în loc de blestem. Ce bine este de anul care se lasă de dreptul lui şi suferă mai bine nedreptatea, în loc să dorească să ţină dreptul lui. De asemenea, este important ca nici familie să nu ne gândim că trebuie să avem întotdeauna ultimul cuvânt şi să n-avem părerea că suntem în pierdere, pentru că este scris: „Cine vă va face rău dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” Şi „celor ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile lucrează spre binele lor” (Rom.8:28). Dacă îl iubim pe Dumnezeu avem motiv să ne bucurăm întotdeauna, aşa cum este scris în Fil. 4:4.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CÂMPUL NOSTRU DE LUPTĂ

„Căci Domnul, Dumnezeul vostru merge cu voi ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască.”

Deuteronom 20.4

Vrăjmaşii noştri sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Noi nu avem de luptat contra oamenilor, ci contra duhurilor rele. Noi luptăm contra diavolului, blestemului, greşelii şi deznădejdii, care sunt aliaţii săi. Ne luptăm împotriva tuturor oştirilor de păcate: necurăţia, beţia, asuprirea, nedreptatea, nelegiuirea, împotrivindu-ne cu putere, dar fără să întrebuinţăm sabia, nici suliţa, căci armele noastre nu sunt armele firii pământeşti.

Cel Veşnic, Dumnezeul nostru, urăşte tot ceea ce este rău, de aceea merge cu noi, ca să lupte cu noi în această cruciadă. El vrea să ne mântuiască şi să ne facă să luptăm lupta cea bună, şi să câştigăm biruinţa. Putem fi siguri că, dacă suntem de partea lui Dumnezeu, Dumnezeu este de partea noastră. Cu acest maiestuos aliat, rezultatul nu poate fi îndoielnic; la drept vorbind, credinciosul nu prin el însuşi este puternic şi trebuie să biruie, ci puterea sa este în Dumnezeul Atotputernic, în Isus căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi în Duhul Sfânt care împlineşte voia Sa printre oameni.

Ostaşi ai lui Cristos, îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu! Loviţi în numele lui Dumnezeu şi al sfinţeniei şi câştigaţi biruinţa prin credinţă. Această zi să nu treacă fără să fi dat o lovitură în numele lui Isus şi al sfinţeniei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.”

Psalmul 119:162

Pe când Martin Luther a făcut gimnaziul la Erfurt, a găsit în biblioteca universităţii o Biblie în limba latină. Era pentru prima dată când a avut ocazia să aibă o astfel de carte. În mâna lui era ca un mărgăritar. A observat cu mirare că există mai multe texte şi mai multe cărţi în ea, decât se aminteau în biserici sau în cărţile religioase. Pe când se preocupa de Vechiul Testament a ajuns la istorisirea lui Samuel cu mama lui Hanna pe care o citea cu mult drag şi interes. Din cauză că totul i se părea nou, Dumnezeu a stârnit în el dorinţa sinceră de a avea ca proprietate personală o astfel de carte. Luther nu numai că a putut să aibă o astfel de Carte, dar i s-a permis de către Dumnezeu să o şi traducă în limba germană. În felul acesta poporul german a putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu în limba lui. Această lucrare a fost una din problemele de bază ale Reformei religioase conduse de el. Noi învăţăm din aceasta cât de plăcut este cel care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ştim şi de alţi traducători care au oferit poporului lor Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu în limba lor. Se ştie de exemplu de D. Cornilescu din România că a scris de 4 ori cu mâna toată Biblia. Toate sunt descoperite în faţa Marelui nostru Tată şi Dumnezeu. Oare cum este cu tine în această direcţie? Este Cuvântul lui Dumnezeu cel mai preţios, sau poţi să te debarasezi de el? Foloseşti orice clipă pentru a-l citi? Dacă nu ai ajuns încă în această stare, atunci roagă-te Domnului să-ţi dea bucuria hrănirii cu veşnicul Cuvânt. Dacă dorinţa ta este sinceră, El îţi va mări bucuria de a trage foloase duhovniceşti din Cartea Sa. Binecuvântat este cel ce găseşte în Cuvântul Iui Dumnezeu un mărgăritar de preţ; este ca unul care găseşte o mare pradă. În anul 1500, Biblia era tipărită doar în 14 limbi. În anul 1800 în 71 de limbi, iar în 1965 în peste 1250 de limbi şi dialecte.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Iţi mulţumesc pentru uşurare şi inspiraţie, pentru iradierea de bucurie care s-au revărsat în mine şi au străbătut împărăţia mea lăuntrică. Umple-mă acum cu pacea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu si aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.» Ioan 14,1-2

Ce minunată va fi prima zi în casa Tatălui ceresc! Toţi cunoaştem semnificaţia şi emoţia «primei zile»: prima zi de şcoală, prima zi la serviciu, prima zi din viaţa de familie etc. Sunt zile de neuitat, însă mai ales prima zi de viaţă nouă duhovnicească, ziua pocăinţei şi a acceptării Domnului Isus în inimă ne va rămâne întotdeauna vie în amintire. Nu spune niciodată: «Prima zi după întoarcerea mea a fost cea mai minunată», pentru că acel entuziasm, acea dragoste arzătoare pe care o aveai atunci trebuie să o ai neapărat în viaţa ta şi acum. Astăzi ai acelaşi Mântuitor ca şi atunci. Sfânta Scriptură spune: «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» (Evrei 13,8). Prima zi pe care o vei petrece în eternitate va fi totodată ultima zi pe pământ. Acest adevăr important nu trebuie ignorat, dimpotrivă. Nu degeaba spune psalmistul: «învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!» (Psalm 90,12) Nebunii care acţionează ca şi cum ar trăi veşnic nu ştiu ce fac, deoarece pentru absolut toţi oamenii va veni odată momentul trecerii în eternitate; acest lucru este 100% sigur. Acea zi va fi ultima trăită pe pământ şi prima în eternitate.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Vino în ajutor, Doamne.” Psalmi 12:1

Rugăciunea în sine este remarcabilă, fiindcă este scurtă, potrivită, concisă şi sugestivă. David jeleşte pieirea oamenilor evlavioşi, şi de aceea îşi înalţă inima în implorare. Când creatura se prăbuşeşte, aleargă spre Creator. Este evident că David îşi simţea slăbiciunea, fiindcă de altfel nu ar fi strigat după ajutor. În acelaşi timp, el intenţiona sincer să se străduiască pentru cauza adevărului, fiindcă cuvântul „ajutor” nu este posibil atunci când noi înşine nu facem nimic. Există multă sinceritate, claritate de percepţie şi limpezime de exprimare în această rugăciune scurtă mai mult, într-adevăr, decât în lungile dizertaţii ale anumitor profesori. Psalmistul aleargă direct la Dumnezeu, cu o rugăciune bine gândită; el ştie ce caută şi ştie unde să caute. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm în acelaşi mod binecuvântat. Ocaziile pentru folosirea acestei rugăciuni sunt frecvente. În nenorocirile providenţiale, este foarte potrivită pentru credincioşii încercaţi care văd că nu au nici un ajutor. Studenţii care se află în dificultăţi doctrinale pot să obţină lumină strigând „vino în ajutor, Doamne” către Duhul Sfânt, marele Invăţător. Luptătorii spirituali angajaţi în lupte lăuntrice pot să trimită după întăriri la tron, şi acesta este un model de cerere. Lucrătorii pe ogorul cerului pot obţine har prin ea în vreme de nevoie. Păcătoşii care se îneacă în îndoieli şi temeri pot să înalţe aceeaşi cerere; de fapt, această rugăciune poate servi oricărui suflet în nevoie, în orice împrejurare, timp şi loc. „Vino în ajutor, Doamne” ne va sluji în viaţă şi în moarte, în suferinţă şi în lucrare, în bucurie şi în durere. În El vom găsi ajutorul. Să nu întârziem să strigăm către El. Răspunsul la rugăciune este sigur, daca rugăciunea este oferită sincer lui Isus. Caracterul Domnului ne asigură că El nu-şi va părăsi poporul. Relaţia Sa ca Tată şi Mire ne garantează ajutorul Lui. Darul Său, Isus, este o promisiune pentru orice lucru bun, şi promisiunile Lui se sprijină pe „nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor” (Isaia 41:13).

 

SEARA

Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!” Numeri 21:17

Fântâna de la Beer din pustie era vestită fiindcă era subiectul unei făgăduinţe: „la această fântână Domnul a zis lui Moise: strânge poporul, si le voi da apă” (Numeri 21:16). Poporul avea nevoie de apă, şi apa le-a fost făgăduită prin îndurarea Dumnezeului lor. Noi avem nevoie de harul ceresc, şi în legământul Său Domnul s-a obligat să ne dea tot ce cerem. Fântâna a devenit cauza unui cântec. Înainte ca apa să ţâşnească, credinţa a făcut poporul să cânte, şi când au văzut izvorul cristalin bulbucind, cântecul a devenit mai voios. In acelaşi fel, cei care cred în făgăduinţele Lui Dumnezeu ar trebui să se bucure la perspectiva redeşteptării divine în sufletele noastre. Atunci când o experimentăm ar trebui să fim cuprinşi de o bucurie sfântă. Suntem însetaţi? Să nu ne plângem, să cântăm. Setea spirituală este greu de îndurat, dar noi nu trebuie să o îndurăm. Făgăduinţa arată o fântână; să ne întărim şi să o căutăm. In continuare, fântâna este centrul rugăciunii. „Ţâşneşte, fântână”. Trebuie să căutăm ceea ce a promis Dumnezeu că ne va da, fiindcă altfel se va crede că nu avem nici dorinţă, nici credinţă. Să ne întrebăm în seara aceasta dacă nu am făcut simple formalităţi din citirea Scripturii şi din exerciţiile devoţionale; ele ar trebui să fie un canal de har pentru sufletele noastre. O, fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să lucreze în noi cu toată puterea Sa, şi să ne umple cu toată plinătatea Lui Dumnezeu! In cele din urmă, fântâna este obiectul unui efort „Au săpat-o mai marii poporului cu toiagul lor de cârmuire” (vers. 18). Domnul vrea să fim activi în obţinerea harului. Toiegele noastre nu sunt adaptate pentru săpat nisipul, dar noi trebuie să le folosim cu maximă îndemânare. Rugăciunea nu trebuie neglijată; adunarea noastră împreună nu trebuie uitată; hotărârile nu trebuie slăbite. Domnul ne va da pace din belşug, dar nu ca răsplată a leneviei. Să ne deşteptăm deci şi să-L căutăm pe Cel din care ţâşneşte apă vie.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întinspeste capetele lor; iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos.” Ezechiel 1:25

Care este semnificaţia acestor cuvinte: „iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos”? Oamenii întreabă deseori: „Cum pot auzi glasul Domnului?” Acesta este secretul: aceste „făpturi vii” (v.5) au auzit glasul când s-au oprit şi şi-au lăsat aripile în jos.

Toţi am văzut o pasăre bătând din aripi în timp ce stă pe loc. Dar în acest verset ni se spune că „venea un vuiet … când se opreau şi-şi lăsau aripile în jos”.Stai vreodată, sau chiar îngenunchezi, înaintea Domnului şi totuşi eşti conştient de o tulburare în duhul tău? Dacă da, înseamnă că nu eşti cu adevărat liniştit în prezenţa Lui.

Cineva drag mi-a vorbit chiar despre acest lucru acum câteva zile. „M-am rugat pentru un anumit lucru”, a spus ea, „dar n-am aşteptat să vină răspunsul”. Nu s-a liniştit îndeajuns ca să-L audă pe Dumnezeu vorbind, dar în schimb a plecat urmându-şi propriul punct de vedere. Rezultatul s-a dovedit dezastruos, şi a fost nevoită să se întoarcă înapoi pe acelaşi drum.

O, ce multă energie risipim! Ce mult timp pierdem când refuzăm să lăsăm aripile duhului nostru în jos şi să stăm tăcuţi înaintea Lui! Imaginaţi-vă calmul, liniştea şi pacea care vor veni în timp ce aşteptăm în prezenţa Sa până ce-L auzim!

Atunci, şi numai atunci, putem şi noi să alergăm şi să ne întoarcem, „ca fulgerul” (v.14), îndreptându-ne „încotro vrea Duhul” (v.20).

 

Fii liniştit! Măcar acum fii liniştit!

Ceva ce sufletul tău n-a auzit niciodată,

Ceva necunoscut oricărui cântec de pasăre,

Ceva neştiut de vreun vânt, ori val, ori stea,

Un mesaj din ţara îndepărtată a Tatălui,

Ce va face să tresară sufletul plin de dor după dulcea bucurie,

Şi care vine la tine numai când eşti liniştit.

 

Fii liniştit! Măcar acum fii liniştit!

O dulce şi preablândă prezenţă vine;

Sandalele-I albe păşesc fără zgomot.

Este Mângâietorul trimis de Isus

Să-ţi explice ce înseamnă cuvintele ce le-a spus.

El umple duhul binevoitor, care-L aşteaptă.

Dacă vrei să auzi mesajul Său,

Dragă suflete, fii liniştit!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 53.1-12

    Acesta este pasajul «de neînţeles» pe care-l citea, în carul său, famenul împărătesei Candace a etiopienilor, însă Filip, „începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia lui Isus” (Fapte 8.27…). Şi pentru noi, tot aici se află începutul tuturor cunoştinţelor: în Isus Mântuitorul. Noi apucasem fiecare pe drumul neascultării lui (v. 6), dar Mielul lui Dumnezeu, pentru a ne mântui, a urmat calea ascultării depline şi a supunerii totale. Pe această cale, El a fost dispreţuit, părăsit, asuprit, chinuit şi, în final, şters de pe pământ, de către oameni (v. 3,7,8). În acelaşi timp însă a fost rănit, zdrobit, bătut şi supus suferinţelor, de către Dumnezeu însuşi (v. 4,5,10). Cine va putea pătrunde vreodată infinitul acestei expresii: „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească”? (v. 10). Neputinţele şi durerile noastre (v. 4 notă), fărădelegile şi nelegiuirile noastre (v. 5), păcatul nostru sub toate formele sale – de la cele mai subtile până la cele mai evidente – împreună cu toate consecinţele lor îngrozitoare: ce povară inexprimabilă a fost cea cu care S-a încărcat acest „Om al durerii”…!

    Aceasta a fost munca sufletului Tău, scump Mântuitor! Dar dincolo de moartea la care Tu Te-ai dat de bunăvoie, Tu guşti de acum, din rodul suferinţelor Tale, bucuria de negrăit a iubirii împlinite, pentru totdeauna (Evrei 12.2).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 13:1-11

„Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Ioan 13:7

INTR-O ZI VOM PRICEPE

Copiilor le vine adesea greu să înţeleagă de ce părinţii fac anumite lucruri. De pildă, îmi aduc aminte că la un Crăciun îmi doream o pereche de schiuri cadou, din partea părinţilor. Când s-au deschis cutiile cu daruri, în loc de schiuri am găsit o trompetă. Deşi îmi plăcea, m-am întrebat totuşi, de ce părinţii îmi dăduseră un instrument muzical şi nu o pereche de schiuri pe care mi le dorisem atât de mult. Pe măsură ce au trecut anii, am început să-mi dau seama că fusese mult mai important să-mi dezvolt abilităţile muzicale, pe care le puteam folosi în lucrarea lui Dummezeu, decât să-mi îmbunătăţesc tehnica în a schia. In mod similar, pentru Petru era dificil să înţeleagă faptul că Isus voia să spele picioarele ucenicilor Săi. El credea că lucrurile ar trebui să se petreacă invers; ca ei să spele picioarele învăţătorului.

Petru nu a putut să vadă importanţa faptului de a-L lăsa pe Isus să-i înveţe una din lecţiile de neuitat. De aceea, Isus i-a spus: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. Cât de des ne punem întrebări cu privire la ceea ce face Tatăl nostru ceresc! Ne întrebăm de ce lasă El ca anumite lucruri să se întâmple în viaţa noastră. Devenim atât de preocupaţi de aceste întrebări încât uităm de adevăratele scopuri pe care le are El în vieţile noastre. Să nu uităm deci, că El ne ştie toate nevoile noastre şi cunoaşte şi calea pe care trebuie să pornim. Prin credinţă putem să ne uităm dincolo de împrejurări şi să fim siguri că Dumnezeu este stăpân pe situaţie. Scopurile Sale eterne pentru noi sunt întot- deauna mai bune decât orice ne-am imagina noi sau ne-am putea dori, şi într-o zi vom pricepe aceasta.       – P.R.V.

Tot ce e mai bun în lume pentru tine,
Iubirea Lui ţi le planifică în cale,
Binecuvântări şi haruri fără număr
Care stau ascunse azi privirii tale.  – Chambers

Nu te teme să încredinţezi un viitor necunoscut în mâinile unui Dumnezeu atotcunoscător.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Ferice de omul căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!” Psalmul 32.2

O fericire împătrită (2)

Cea dea treia fericire aparţine omului „căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea„. Adică nelegiuirea sa nui este pusă în cont. Dacă Domnul Isus miar şterge păcatele comise până la momentul când am crezut în El, iar apoi ar începe să mi le pună în cont pe cele comise după aceea, aş fi întro stare cu nimic mai bună ca cea din trecut. „Ferice de omul căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea.” Dumnezeu nu pune în contul alor Săi păcatele comise, ca ei să dea socoteală pentru ele în ziua judecăţii. Din momentul în care am crezut în Isus, sângele Său preţios şterge tot, de la leagăn până la mormânt.

Înseamnă aceasta că pot păcătui de acum, fără ca acest lucru să mai conteze? Nu! Din momentul în care responsabilitatea mea ca om păcătos, care are dea face cu Dumnezeul judecăţii, a luat sfârşit pentru totdeauna, a început responsabilitatea mea ca şi copil al Tatălui. Acum am dea face cu Tatăl şi trebuie să fiu un copil ascultător. „Domnul îl disciplinează pe acela pe carel iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe carel primeşte” (Evrei 12.6). Însă El nu impută fărădelegea unui copil al Lui. Fiecare dintre cei credincioşi este făcut „dreptatea lui Dumnezeu în Hristos”.

A patra fericire este a omului „în duhul căruia nu este viclenie„. Un om în duhul căruia nu este viclenie nu este un om care nu mai păcătuieşte niciodată. Na existat decât un singur Om care nu a păcătuit niciodată – Domnul Isus Hristos. „Toţi au păcătuit şi nau ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Nu există niciun om care să facă binele şi să nu păcătuiască. Acest lucru este adevărat şi pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi.

Totuşi, omul în al cărui duh nu este viclenie este omul care nu încearcă săşi ascundă păcatul. Atâta vreme cât omul îşi ascunde păcatul, există viclenie. Când David şia ascuns păcatul, a avut viclenie în duh, dar atunci când şia recunoscut cu sinceritate păcatul şi a spus: „Am păcătuit împotriva Domnului”, na mai existat viclenie în duhul lui.

H. A. Ironside

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!” Psalmul 32.1

Fărădelegea iertată

Aruncând o piatră, un băiat de 12 ani a omorât din greșeală o gâscă, ce umbla prin curtea părinților săi. Pentru că se simțea neobservat, ascunse în pământ animalul pentru a nu fi pedepsit. Dar seara, sora lui îi spuse: „Astăzi este rândul tău la spălatul vaselor, altfel îi spun mamei ce ai făcut”. Băiatul s-a supus de teamă să nu fie pârât. Dar în ziua următoare, când sora lui a vrut din nou să-l șantajeze, el îi răspunse: „Nu, astăzi speli tu vasele. I-am spus mamei tot și m-a iertat”. El s-a simțit așa de eliberat și de ușurat; conștiința lui nu îl mai acuza; și nimeni nu putea să-l pună sub presiune din cauza celor întâmplate.

Dacă ne-am încărcat cu vină, cei care știu în ascuns vina noastră pot să folosească anumite situații și să ne șantajeze. Dar să recunoaștem înaintea lui Dumnezeu vina noastră! El ne iartă cu mare bucurie. Și dacă este posibil, ar trebui să recunoaștem greșeala noastră și în fața aceluia pe care l-am rănit sau l-am păgubit.

Dar de unde luăm putere să ne îndepărtăm de rău și să recunoaștem sincer înaintea lui Dumnezeu totul? Această putere o primim, dacă ne încredem pe deplin în Isus Hristos. El a suportat moartea de cruce, pentru a ispăși păcatele noastre. Dacă ne întoarcem în credință la El, vom fi eliberați de povara vinei noastre – înainte de toate, de ceea ce ne ține legați și ne apasă conștiința. Și apoi, dacă mergem în viața noastră cu Isus, El ne poate păzi, ca să nu mai cădem în greșelile de odinioară.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUVÂNTUL Șl RUGĂCIUNEA

„Omul chibzuit vede răul și se ascunde” (Proverbe 27:12)

Half Dome este un pisc de granit care se înalță deasupra văii Parcului Național Yosemite. Ascensiunea finală se face ținându-te de cabluri fixate în stâncă; ele au fost puse acolo pe post de balustradă pentru a te proteja și a te ajuta să ajungi în vârf. Mary Hunt scrie: „Ascensiunea finală pe suprafața de granit abruptă este de departe cea mai provocatoare. De îndată ce vezi frânghiile simți un sentiment de groază cum nu ai mai cunoscut niciodată, dar nu ai de ales, decât să-ți termini ascensiunea. în acele clipe ești recunoscător că există balustrada de care ai nevoie ca să te tragi până în vârf. Secretul continuării atunci când simți că vrei să renunți este să instalezi „frânghii” în viața ta înainte de-a avea nevoie de ele, așa încât, la confruntarea cu situații dificile, ajutorul necesar pentru a reuși să fie acolo, pentru a te proteja de propriile tare temeri și atitudini care îți dăunează”.

Solomon a spus: „Omul chibzuit vede răul și se ascunde; dar proștii merg spre el și sunt pedepsiți”. Mai devreme sau mai târziu, te vei confrunta cu un munte pe care nu-l poți cuceri singur. Dacă, însă, acele „frânghii” de care ai nevoie sunt la locul lor, îl vei cuceri.

Care sunt ele?

1) Cuvântul lui Dumnezeu. Ieremia a zis: „cuvintele Tale au fost…veselia inimii mele” (leremia 15:16). Citește Cuvântul lui Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu te va întări. Astfel, când vin necazurile, vei putea să le ții piept. Cuvântul ,,te va însoți în mersul tău, te va păzi în pat, și îți va vorbi la deșteptare!” (Proverbe 6:22).

2) O viată de rugăciune solidă. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (lacov 5:16). Timpul petrecut cu Dumnezeu te schimbă; te face mai asemănător cu Domnul Isus și te întărește pentru ceea ce va urma.

 

 

 

 

 

16 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Iţi vei da tu viaţa?

„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi… V-am numit prieteni.” loan 15:13-15

Isus nu-mi cere să mor pentru El, ci să-mi dau viaţa pentru El. Petru a spus: „îmi voi da viaţa pentru Tine” şi a spus-o cu toată seriozitatea; sentimentul lui eroic a fost magnific. Ar fi un lucru rău să nu poţi face o astfel de declaraţie cum a făcut Petru; noi înţelegem sentimentul datoriei numai prin sentimentul nostru eroic. Te-a întrebat vreodată Domnul: „Iţi vei da viaţa pentru Mine?” Este mult mai uşor să mori decât să-ţi dăruieşti viaţa în fiecare zi cu sentimentul chemării măreţe a lui Dumnezeu. Noi nu suntem făcuţi pentru momente strălucitoare, dar trebuie să umblăm în lumina acelor momente pe căile obişnuite ale vieţii. A existat numai un moment strălucitor în viaţa Domnului Isus; acela a fost pe Muntele Transfigurării; apoi El S-a dezbrăcat pentru a doua oară de gloria Sa şi a coborât în valea posedată de demoni. Timp de treizeci şi trei de ani Isus Şi-a dat viaţa pentru a face voia Tatălui Său şi, spune loan, „şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”, însă este contrar naturii noastre umane să facem aşa. Dacă sunt prieten al lui Isus, trebuie să-mi dau viaţa pentru El în mod deliberat şi cu grijă. Acesta este un lucru dificil, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este dificil. Mântuirea este uşoară, deoarece L-a costat aşa de mult pe Dumnezeu, dar manifestarea ei în viaţa noastră este dificilă. Dumnezeu îl mântuieşte pe om, îl umple cu Duhul Sfânt şi apoi îi spune: „Acum pune aceasta în practică, fii credincios faţă de Mine chiar şi când natura lucrurilor din jurul tău vrea să te facă necredincios”. „V-am numit prieteni.” Fii credincios Prietenului tău şi nu uita că în viaţa ta trupească este în joc onoarea Lui.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Avînd o conştiinţă curată, pentru ca cei care dispreţuiesc purtarea voastră bună în Hristos să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău”.1PETRU 3:16

Un tînăr credincios, care, în fiecare zi, în serviciul pe care îl avea, era mult implicat în compania unor necredincioşi declaraţi, se găsea mereu în faţa unor întrebări grele, rămînînd încurcat şi la care nu ştia ce să răspundă. Într-o zi a auzit un predicator spunînd că, cel mai bun răspuns dat necredinţei este o hotărîre necompromisă pentru Hristos. „Această scurtă dar plină de înţeles propoziţie a pătruns adînc în sufletul său, şi i-a deschis o nouă cale de a mărturisi împotriva necredinţei. O viaţă hotărîtă şi fără compromisuri faţă de adevăr, pe care o trăieşte acum, este răspunsul desăvîrşit faţă de necredinţă. S-ar putea să nu aibe imediat rezultatul dorit şi aşteptat, dar o viaţă răbdătoare, plină de credincioşie ca a Domnului Isus, şi care caută în smerenie să menţină şi să apere adevărul, este mult mai de preţ decît discuţii aprinse în contradictoriu, dovezi, minuni, sau orice semne exterioare. Argumentele se adresează numai creierului, semnele şi minunile vorbesc ochiului, dar în viaţa creştinului adevărat, acea viaţă frumoasă a Domnului Hristos, este ceea ce vorbeşte conştiinţei, şi care deci merge mult mai adînc decît orice altceva. „Cum te-ai întors la Dumnezeu ?” am întrebat odată pe un tînăr doctor. „Privind numai viaţa unor credincioşi devotaţi ai lui Hristos”, a răspuns el.Da, vieţile sfinte sînt argumentul cel mai tare şi mai convingător. Ah, aceasta este de cea mai mare trebuinţă astăzi. Predicile sînt bune, literatura creştină curată, deasemenea, este de mare folos, dar pilda pe care o dă o viaţă devotată, sfîntă şi fără compromisuri, este cheia cea mai sigură care poate deschide şi cea mai împietrită inimă. Dar vai, de cîte ori necredinciosul arată cu degetul spre mulţi „creştini” cu numele, şi spun: „dacă acesta este creştinismul, nu-mi trebuie!” Desigur, aceasta nu este o scuză reală pentru el, totuşi, poate fi o piatră de poticnire şi vai de aceia care sînt astfel de pricini.

„Noi nu vom putea niciodată să discutăm cu un calm duhovnicesc argumentele şi părerile lumii, respirînd atmosfera ei şi acceptînd propunerile ei. Trebuie să rămînem despărţiţi de lume şi să nu depindem de ea (aiît cît depinde de noi); atunci vom fi pe poziţia cea mai bună ca săi putem respinge avansurile şi să înfrîngem ispitele ei.” J.N.D.

Un lucru care poate duce în mod sigur la ruinarea mărturiei şi a adunării este faptul că, deşi se pune accentul pe apărarea şi păstrarea adevărului doctrinar, nu mai sîntem cu grijă de a-l trăi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Du-te la furnică, leneşule; uită-te la căile ei şi fii înţelept. Ea n-are nici căpetenie, nici supraveghetor, nici stăpân, totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge provizii în timpul secerişului”. Prov.6:6–8.

Ieri ne-a spus Dumnezeu să nu fim giranţi. Mulţi au nevoie de giranţi pentru că nu Cuvântul lui Dumnezeu le este călăuza şi stau bine acolo unde stau batjocoritorii; decât să fie lucrători harnici, mi bine cheltuiesc banii altora. In continuare spune: „Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi, şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa ca un om înarmat”. Lenevia este începutul oricărui necaz. Mâinile leneşe te fac sărac, dar mâinile harnice, în schimb, te îmbogăţesc. Cel care strânge în timpul secerişului, acela este înţelept, dar cel care doarme, va fi înşelat. Domnul nu lasă sufletul celui drept să rabde de foame, dar dorinţele celor necredincioşi nu le bagă în seamă.

Leneşul trăieşte în mod risipitor şi nu are grijă de lucrurile lui. Cel harnic însă, poartă de grijă pentru tot. Îngrijeşte de bani prin faptul că nu-i cheltuieşte fără rost; are grijă de îmbrăcăminte şi nu-i e ruşine să poarte haine peticite. El spune: „Dacă haina este curată şi nu este ruptă, atunci este îmbrăcat ordonat.” Dar cel care doarme, trebuie să umble cu haine rupte. Cel harnic are grijă şi de haine şi de hrană şi nu aruncă repede totul în găleata pentru porci. El are grijă şi de sfoară şi de cuie, de sculele pentru câmp; la el este totul curat şi în ordine. Leneşul lasă toate să stea unde sunt. Şi când vrea să întrebuinţeze ceva, nu ştie unde se află şi crede că a luat hoţul. Dumnezeu să ne ferească de delăsare şi să ne ajute ca tot ce facem să facem ca şi pentru Domnul şi nu ca pentru oameni.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SĂ AI, NU NUMAI SĂ SPUI CĂ AI

Căci celui ce are i se va da şi va avea de prisos.

Matei 13.12

Când Domnul i-a arătat unui om multă milă, îi va arăta şi mai multă. Puţină credinţă este ca primul ou într-un cuib; se vor mai adăuga şi altele. Numai să nu avem o credinţă de formă, ci o credinţă adevărată. Ce nevoie este pentru noi, care am primit mult, să arătăm credinţa noastră prin lucrările noastre şi să ne ferim de a o arăta prin vorbele noastre, când nu avem nimic. Căci într-o zi sau alta chiar aceste vorbe ne vor fi luate, daca n-am avut decât vorbe. Ameninţarea este tot atât de adevărată, ca şi făgăduinţa.

Binecuvântat să fie Dumnezeu! Când El a început să reverse asupra noastră harurile Duhului Său, în aşa fel încât să avem puţin, El continuă să o facă, până ce acela care n-avea decât puţin, dar care într-adevăr avea acest puţin, să fie adus la starea de a avea din belşug. Oh, să dorim acest belşug! Să căutăm cu înfocare plinătatea. Dacă este bine să cunoaştem mult, este cel mai bine să iubim mult. Este mare lucru să avem multă iscusinţă ca să-i slujim lui Dumnezeu, dar este mai preţios sa avem belşug de credinţă ca să avem încredere că Dumnezeu ne va da iscusinţă în toate împrejurările.

Doamne, pentru că Tu m-ai făcut să-mi recunosc păcatul, creşte în mine ura împotriva păcatului. Pentru că Tu mi-ai dat credinţa în Isus, creşte Te rog această credinţă la înălţimea siguranţei depline. Tu m-ai făcut să Te iubesc, fă-mă în stare să am pentru Tine o puternică iubire.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor. Evrei 10.17

După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă. Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Oare nu răzbate până la noi din mijlocul norilor întunecoşi care s-au strâns deasupra crucii de pe Golgota, chemarea sfântă a Evangheliei harului şi a păcii? Razele slavei acestui Soare ne dau o bucurie veşnică. Nu ne spune oare într-o formă foarte clară jertfa de pe Golgota că judecata pentru nelegiuirile şi păcatele noastre nu se mai poate repeta? Dumnezeu ne convinge prin Cuvântul Său că se ţine de promisiunile Lui şi nu judecă de două ori pe cel vinovat. El nu mai vrea să-şi amintească de păcatele noastre. El doreşte mult să sădească în inimile noastre ceea ce Cristos a făcut în locul nostru şi astfel să-L cunoaştem ca pe Dumnezeul şi Tatăl nostru. Poţi să spui şi tu iubite cititor, că Domnul Isus a stat pentru tine personal la judecată şi că a purtat păcatele tale? A fost în viaţa ta o zi când sătul de păcatele tale, te-ai refugiat la crucea de pe Golgota? Dacă nu poţi spune un „da” din toată inima atunci vino chiar acum la jertfa Domnului Isus şi primeşte prin credinţă ceea ce El a făcut în locul tău. Atunci vei fi sigur că în ziua judecăţii nu te va mai lovi judecata. Alexandru cel Mare a dat ordin cameristului să strige în fiecare dimineaţă: „Gândeşte-te că trebuie să mori.” O, dacă am reflecta mai mult la acest adevăr! Atunci alta ar fi umblarea noastră a tuturor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, dă-mi starea de spirit care îşi găseşte plăcerea în Tine. Curăţeşte-mă de toată ceaţa, agitaţia şi frământarea ca să văd cu ochi limpezi calea Ta astăzi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui si cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul.» Evrei 2,14

Isus Cristos, veşnicul Fiu al lui Dumnezei a cunoscut moartea. El S-a luptat cu ea pe cruce, dar nu numai cu propria Sa moarte, ci şi cu toată puterea ei întunecată şi nemiloasă. Domnul a învins-o şi i-a luat puterea. Apostolul Pavel spune: «Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea» (1 Cor. 15,56). Legea lui Dumnezeu ne acuză şi ne dovedeşte grozăvia păcatului care este în noi şi care ne desparte de El, iar plata păcatului este moartea. Şi totuşi apostolul strigă triumfător: «Unde îţi este biruinţa, moarte?» (1 Cor. 15,55). De aceea poate Pavel să afirme că moartea şi-a pierdut semnificaţia şi puterea pentru el: «… aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» (Filip. 1,23). Cu toate că mulţi dintre cititori vor cu sinceritate acelaşi lucru — «aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» — există totuşi îndoiala: «dacă toate acestea nu sunt adevărate?» Dacă ai astfel de gânduri şi nelinişti în inimă am o veste bună pentru tine: Domnul Isus a promis viaţa veşnică tuturor celor care s-au pocăit cu adevărat şi s-au întors la El: «Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca 23,43).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Eu dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri. loan 10:28

Creştinul nu trebuie să gândească sau să vorbească uşuratic despre necredinţă. Este o mare ocară la adresa Lui Dumnezeu, şi El este foarte nemulţumit atunci când un copil al Său nu crede în iubirea Sa, în adevărul Său şi în credincioşia Sa. Cum am putea să-L îndurerăm îndoindu-ne de harul Său sprijinitor? Creştine, este contrar fiecărei făgăduinţe din Cuvântul Lui Dumnezeu să fii uitat sau lăsat să pieri. Dacă ar fi aşa, cum ar fi putut El spune „poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chair dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49:15). Ce valoare ar mai avea promisiunea „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10)? Unde ar fi adevărul din cuvintele lui Christos „Eu le dau „oilor mele”, Ioan 10:27) viaţă veşnică; în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (loan 10:28-29). Unde ar fi doctrina harului? S-ar risipi toate dacă un copil al Lui Dumnezeu ar pieri. Unde ar fi adevărul Lui Dumnezeu, onoarea Sa, puterea Sa, harul Său, legământul Său şi jurământul Său, dacă unul dintre cei pentru care a murit Christos, şi care şi-a pus credinţa în El, ar fi aruncat? Alungă temerile acestea care îl dezonorează pe Dumnezeu. Scoală-te, scutură-te de praf şi pune-ţi veşmintele de slavă. Aminteşte-ţi că este un păcat să te îndoieşti de Cuvântul Său, mai ales că El ţi-a promis că nu vei pieri niciodată. Lasă viaţa veşnică din tine să se bucure în încredere.

Prin Evanghelie sunt înălţat la cer:
Un Dumnezeu neschimbător, fără sfârşit
Mă-ntemeiază în speranţă pân’ la El,
Prin legământ, făgăduinţe şi sângele stropit.

SEARA

Domnul este lumina fi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Psalmi 27:1

Domnul este lumina şi mântuirea mea”. Iată un interes personal: „lumina mea” şi „mântuirea mea”. Sufletul este asigurat, şi de aceea o declară cu îndrăzneală. La naşterea din nou, lumina divina este turnată în suflet ca vestitor al mântuirii; acolo unde nu este destulă lumină ca să ne descopere întunericul din inimi şi să ne facă să tânjim după Domnul Isus, acolo nu există nici o dovadă a mântuirii. După convertire, Dumnezeul nostru este bucuria, mângâierea, călăuza, învăţătorul şi lumina noastră. El este lumina dinăuntru, lumina din jur, lumina reflectată de noi şi lumina care ni se descoperă. Observaţi că nu se spune că Domnul ne dă lumină, ci că El este lumină; nu că ne dă mântuire, ci că El este mântuirea. Cel care se sprijină pe Dumnezeu prin credinţă beneficiază de toate binecuvântările legământului. După ce se stabileşte acest adevăr, argumentul reiese sub forma unei întrebări: „de cine să mă tem?” Această întrebare îşi răspunde singură. Puterile întunericului nu ne mai pot înspăimânta, fiindcă Domnul, lumina noastră, le-a distrus. Condamnarea iadului nu mai este o ameninţare, fiindcă Domnul este mântuirea noastră. Aceasta este o provocare foarte diferită de cea a lăudărosului Goliat. Ea nu se bazează pe tăria unui „braţ de carne” (2 Cronici 32:8), ci pe puterea reală a atotputernicului EU SUNT (vezi Exod 3:14). „Dumnezeu este sprijinitorul vieţii mele”. Iată al treilea epitet strălucitor; el ne arată că speranţa scriitorului era întărită cu o a treia coardă, care nu putea fi ruptă. Şi noi putem să acumulăm termeni de laudă pentru Domnul nostru darnic în faptele harului. Vieţile noastre îşi capătă puterea de la Dumnezeu; dacă El binevoieşte să ne facă puternici, nu putem fi slăbiţi de nici una din încercările duşmanului. „De cine să mă tem?” Întrebarea priveşte atât viitorul cât şi prezentul. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31) fie acum, fie în timpurile ce vor veni!

IZVOARE IN DEŞERT

De la El îmi vine nădejdea. Psalmul 62:5

Cât de des neglijăm să căutăm răspunsurile la ceea ce am cerut, lucru care arată lipsă de stăruinţă în cererile noastre. Un fermier nu este niciodată mulţumit până nu-şi strânge recolta. Un trăgător de elită se uită dacă glonţul lui a nimerit sau nu ţinta; şi un doctor urmăreşte efectul medicamentului pe care l-a prescris. Ar trebui un creştin să fie mai neglijent cu privire la efectul lucrării lui în rugăciune?

Fiecare rugăciune a creştinului, indiferent dacă este pentru binecuvântări temporale sau spirituale, va primi un răspuns complet dacă îndeplineşte anumite cerinţe biblice. Trebuie făcută cu credinţă şi în acord cu voia lui Dumnezeu. Trebuie să se bazeze pe promisiunea lui Dumnezeu, să fie făcută în Numele Domnului Isus Hristos şi sub influenţa Duhului Sfânt.Dumnezeu răspunde întotdeauna intenţiilor generale din rugăciunile poporului Său. Şi aceasta nu numai pentru a-Şi revela gloria, ci şi pentru a-i asigura creştinului bunăstarea spirituală şi eternă. Deoarece vedem în Scriptură că Domnul Isus Hristos n-a respins niciodată nici măcar un singur solicitant care a venit la El, putem avea încredere că nici o rugăciune făcută în Numele Lui nu va fi în zadar.

Răspunsul la rugăciunea noastră poate veni fără ca noi să-i putem discerne apropierea. O sămânţă care este îngropată în pământ în timpul iernii, deşi ascunsă şi aparent moartă şi pierdută, prinde totuşi rădăcini pentru primăvara de mai târziu şi pentru recoltă. Bickersteth

Răspunsurile întârziate la rugăciune nu sunt doar încercări ale credinţei; ele ne dau ocazia de a-L onora pe Dumnezeu prin încrederea noastră neclintită în El chiar şi atunci când trebuie să înfruntăm refuzul aparent al rugăciunii noastre.

Charles H. Spurgeon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 52.1-15

    Până la v. 6 al acestui capitol îi vom găsi pe cei răscumpăraţi, însă începând cu v. 7 ne este prezentat însuşi Răscumpărătorul. Prima misiune a Duhului Sfânt pe pământ este aceea de a îndrepta privirile celor credincioşi asupra lui Hristos şi a suferinţelor Sale. Toate îndemnurile de a asculta, de a se trezi şi de a se separa au ca scop prezentarea unei Persoane: Hristos, Mesia al lui Israel. El este deopotrivă şi Mesagerul care „aduce veşti bune”, vestind pacea, evanghelia şi mântuirea (v. 7), şi Robul care lucrează cu înţelepciune (v. 13 notă): iată, în rezumat, înaintea noastră, atât cuvintele Sale, cât şi lucrările Sale.    În adevăr, avem de ce să fim încurcaţi şi copleşiţi de uimire când medităm la umilinţa Fiului lui Dumnezeu (v. 14 completat de 53.3). „Faţa Sa desfigurată” mărturiseşte împotriva lumii păcătoase cât de mult L-a costat pe Omul perfect să treacă prin ea. Pe drept Dumnezeu L-a înălţat acum, L-a ridicat şi L-a aşezat foarte sus, în aşteptarea momentului când El va apărea în glorie. Când îl vor vedea, „împăraţii îşi vor închide gura”; dar cei răscumpăraţi nu vor tăcea niciodată: asemenea străjerilor din v. 8, după oboseala veghei îndelungate, după aşteptarea interminabilă evocată de Psalmul 130.6, ei îşi vor înălţa glasul într-o cântare de biruinţă, pentru că Îl vor vedea faţă către faţă.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 7:1-14

… strimtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă… Matei 7:14

CALEA ÎNGUSTĂ

Întotdeauna am urmărit cu uimire trecerea vapoarelor prin ecluzele care leagă Lacul Superior de Lacul Huron în Peninsula de sus a Statului Michigan. Pentru mine, este o adevărată minune a pilotajului marin să văd cum căpitanul unui vas de peste 300 de metri lungime îl conduce centimetru cu centimetru prin ecluza Poe sau Davis. Nivelul apei din ecluză se poate coborâ la nivelul Lacului Huron sau se poate ridica pentru ca vapoarele să intre în Lacul Superior. Căpitanul strecoară vasul prin poarta îngustă a ecluzei cu o viteză abia perceptibilă, deoarece ecluza este mai largă decât vasul doar cu câţiva metri. Procesul durează, dar, în final, vasul ajunge cu bine dincolo. Ar fi mult mai uşor pentru căpitan s-o ia prin gura de vărsare a râului St. Mary, care curge pe lângă ecluze şi care uneşte cele două lacuri. Dar adâncimea lui e mică, curenţii lui sunt rapizi, şi este plin de stânci uriaşe şi vaduri înspumate. Un vapor care s-ar încumeta să ia această rută ar fi condamnat Ia distrugere. Dacă ai fi tu căpitanul vasului, care cale ai alege? Cu siguranţă că vei alege calea cea îngustă. Este singura cale sigură. In citatul de azi, Isus a spus că singura cale spre viaţă este prin poarta cea strimtă. „Viaţa” despre care vorbeşte El este viaţa veşnică, pe care o putem avea numai prin credinţa în El. Calea largă duce la pieire. Toţi oamenii sunt confruntaţi cu alegerea destinului lor etern. Calea largă este calea acestei lumi şi a tentaţiilor ei, dar ea se termină în ruina veşnică. Calea cea îngustă, calea credinţei în Cristos, conduce la cer şi la viaţa veşnică. Increde-te azi în Isus. Porneşte pe calea îngustă!   – D.C.E.

Alege calea mântuirii,
Primeşte acum Cuvântul viu!
Vino azi când Isus te cheamă!
Mâine poate fi-va prea târziu!  – Haines

Cărarea bătătorită nu este neapărat şi cea bună.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!  Psalmul 32.1

O fericire împătrită (1)

Evreii numesc acest psalm un psalm aşerit. Aşer înseamnă „fericit” sau „binecuvântat”. Există câţiva psalmi care în ebraică încep cu acest cuvânt. De exemplu, Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi”. Fericirea aceasta aparţine acelui Om care niciodată nu a făcut vreun pas greşit – a Domnului Isus Hristos şi a nimănui altcuiva. În Psalmul 32 avem fericirea omului care a făcut paşi greşiţi, dar care a fost adus înapoi la Dumnezeu; această fericire o putem cunoaşte şi noi. Acest psalm este, de asemenea, un psalm maschil. Maschil înseamnă „a instrui” – există aici instrucţiuni speciale, pe care Domnul doreşte să ni le însuşim.

Vom privi acum la ceea ce am putea numi «o fericire împătrită»:

Prima fericire este pentru cel „a cărui fărădelege este iertată„. Astăzi, un astfel de om este acela care a venit la Dumnezeu, mărturisinduşi vina, şi care şia pus încrederea în mesajul venit de la Dumnezeu. Când ne punem încrederea în Domnul, ştim că, prin lucrarea Sa de la cruce, toate fărădelegile noastre sunt iertate. Apostolul Petru ne face clar acest lucru, atunci când spune: „Prin Numele Său, oricine crede în El primeşte iertarea păcatelor” (Fapte 10.43). Orice păcătos sărman care crede ceea ce Dumnezeu mărturiseşte despre Fiul Său este iertat.

A doua fericire este a aceluia „al cărui păcat este acoperit„. Cuvântul tradus cu „acoperit” este o formă a cuvântului folosit peste tot în Vechiul Testament pentru „ispăşire”. Ceea ce David spune este: „Ferice de omul al cărui păcat este ispăşit”. Semnificaţia cuvântului „ispăşire” [aşa cum este el folosit în Vechiul Testament – n.tr.] este „acoperire„. Astăzi, prin jertfa Domnului Isus, păcatul este nu numai acoperit, ci şi înlăturat. Sângele Său preţios curăţeşte de orice păcat.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1.12

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

El, Obârșia vieții, a trebuit să moară. El a trebuit să-Și dea viața în moarte, pentru ca să poată dărui viața veșnică acelora care sunt morți din punct de vedere spiritual. Aici și acum!

Din partea noastră se cere pocăință sinceră cu privire la păcatele făptuite și credință în Isus Hristos ca Mântuitor personal. Atunci ajungem la savurarea vieții veșnice.

Isus Hristos este Cel ce a înviat

„Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate, nu la tot poporul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu …” (Faptele Apostolilor 10.40,41).

Prin aceasta s-a adus dovada că Fiul lui Dumnezeu nu numai că a fost osândit nevinovat la moarte, ci că El a săvârșit o lucrare de mântuire desăvârșită spre proslăvirea Tatălui. Această lucrare poate, într-adevăr, să-i mântuiască pe păcătoși.

El trăiește acum ca Cel înviat, pentru a nu mai muri niciodată. Tuturor care cred în El, le dăruiește acum viața învierii.

Isus Hristos a învins pe diavolul, moartea și mormântul, pentru ca acum să fie Mântuitorul tuturor care Îl acceptă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SCAPĂ DE ACEASTA MENTALITATE!

„Dumnezeu poate să vă umple cu orice har” (2 Corinteni 9:8)

„Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă” (Filipeni 4:19). A cui bogăție? A lui Dumnezeu! Capacitatea Lui de a te binecuvânta nu se limitează la piața locurilor de munca, la bursa de valori sau la piața imobiliară. Timp de patruzeci de ani, El Și-a hrănit poporul în pustie cu mană din cer. A trimis corbi la llie să-i ducă carne în timpul foametei. A hrănit cinci mii de oameni cu prânzul unui băiețel. Pavel scrie: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună… în chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele” (2 Corinteni 9:8,11).

Atitudinea lipsei își are rădăcina în teamă și prin ea dăm dovadă de neîncredere în extraordinara putere a lui Dumnezeu de a veni în întâmpinarea nevoilor noastre potrivit resurselor Sale nelimitat La baza ei stă o convingere falsă conform căreia dacă cineva are un lucru, tu nu mai poți avea acel lucru pentru că există doar un singur exemplar și cu fiecare bucată pe care o dobândește cineva înseamnă că ție ți-a rămas mai puțin. Ajungi să crezi că binecuvântările celorlalți vin pe spinarea ta. Această atitudine afirmă: „Tu câștigi, iar eu pierd”. Nu așa trăiești o viață din belșug!

începe de astăzi să-ți schimbi gândirea. Reamintește-ți că nu ești în competiție cu nimeni și pentru nimic din nici un domeniu al vieții tale. Agață-te ele cuvintele Domnului Isus: „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” (loan 10:10). Roagă-te: „Tată, ajută-mă să înlătur toate acele gânduri despre lipsă. Arată-mi cum să-i ajut pe alții să-și atingă scopurile dându-le din timpul meu, din darurile mele, și din câștigul meu. în Numele Domnului Isus mă rog. Amin”.

15 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fă un pas înainte in privinţa muncii de rând.

„Şi pe lângă aceasta adăugaţi” 2 Petru 1:5, KJV

Voi aţi moştenit natura divină, spune Petru în acest pasaj (v. 4), acum concentraţi-vă atenţia şi formaţi-vă obiceiuri, daţi-vă silinţa, folosiţi-vă mintea. „A adăuga” implică tot ce înseamnă caracter. Nici un om nu se naşte, fie în mod natural, fie în mod supranatural, cu caracter: el trebuie să-şi formeze caracterul. Nu ne naştem nici cu obiceiuri; trebuie să ne formăm obiceiuri pe baza noii vieţi pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Nu suntem meniţi a fi nişte exemplare luminate, ci oameni obişnuiţi din viaţa obişnuită, care arată minunea harului lui Dumnezeu în ei. Munca de rând este piatra de încercare a caracterului. Marea piedică din viaţa noastră spirituală este aceea că noi căutăm să facem lucruri mari. Însă „Isus a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” Sunt perioade când nu există nici iluminare şi nici un entuziasm deosebit, ci doar rutina zilnică, obligaţiile obişnuite. Rutina este modul lui Dumnezeu de a lucra în viaţa noastră între momentele noastre de mare inspiraţie. Nu aştepta ca Dumnezeu să-ţi facă întotdeauna parte de momente palpitante, ci învaţă să trăieşti în domeniul muncii de rând prin puterea lui Dumnezeu. „A adăuga” este dificil. Noi spunem că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ducă în cer pe petale de flori, şi totuşi acţionăm ca şi cum aceasta am aştepta! Cel mai mic detaliu în care ascult de El are în spatele lui toată puterea harului lui Dumnezeu. Dacă-mi fac datoria nu de dragul datoriei, ci deoarece cred că Dumnezeu e Cel care îmi rânduieşte împrejurările vieţii, atunci, chiar în momentul ascultării mele, am parte, prin Ispăşirea lui Cristos pe cruce, de întregul har minunat al lui Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Indată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit desluşit” MARCU 7:35

Au adus la Domnul Isus pe un surd care vorbea greu şi L-au rugat să-Şi pună mîinile peste el. Domnul l-a luat deoparte, departe de mulţime, ca să fie la adăpost de curiozitatea publicului.

El Şi-a pus degetele în urechile închise ale surdului şi i-a atins limba cu propria Lui salivă. Astfel, el S-a identificat cu acest om şi i-a transmis puterea Sa de viaţă. Dar aceasta nu este tot. Privind spre cer, a suspinat şi a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!” Este una din ocaziile în care Tatăl ceresc ne îngăduie să vedem pe Fiul Său preaiubit luptînd cu stricăciunile aduse de păcat şi cu puterile înunericului. În previziunea biruinţei Lui de la Golgota, El porunceşte simplu: „Deschide-te!”. Şi urechile surdului s-au deschis şi limba i s-a dezlegat.Deşi sîntem copii ai lui Dumnzeu, noi putem fi surzi la glasul Duhului Sfînt, surzi faţă de Cuvîntul lui Dumnezeu. Şi totuşi, se întîmplă să ascultăm ce nu ar trebui să ascultăm şi să nu fim surzi de tot. De cîte ori nu am plecat urechea la şoapta bîrfitorului şi cît rău a ieşit de aici! De aceea nu mai auzim glasul lui Dumnezeu şi nu mai deosebim apelurile sufletelor pierdute. Deschizîndu-ne urechile la glasul lumii şi la flecărelile „creştinilor” ne-am alăturat acelei mulţimi de „robi nefolositori”.

Ne este greu să vorbim despre Dumnezeu… dar cînd este vorba să ne apărăm pricina şi să criticăm pe fratele nostru, nu mai avem o astfel de greutate de a vorbi! Nu de o punere a mîinilor avem noi nevoie, ci mai degrabă de o impunere la tăcere!

Fie ca degetele Lui, simboluri ale Duhului Sfînt, să ne atingă urechile, canalul acesta prin care ne vorbeşte Dumnezeu şi să le smulgă din abuzul pe care l-am făcut pînă acum! Şi cînd vom auzi atunci desluşit pe Dumnezeul nostru, să-L lăsăm să ne ia în stăpînire limba, acest canal prin care lumea va putea auzi de la noi ce trebuie şi ce are nevoie să audă!

Nu vom putea niciodată să vorbim în mod eficace celor din jurul nostru despre Domnul Isus, chiar cu cea mai desluşită vorbire, dacă nu urmăm pilda Lui de a ne identifica cu ei, sau cum spune apostolul Pavel:

„Cu Iudeii m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei;…..cu cei ce sînt fără Lege, ca şi cum aş fi fost fără lege… Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.” (ICor. 9:19-22). Iată adevărata predare în slujba Domnului.

Oamenii se pot indoi de ceea ce spui dar vor crede cînd vorbirea este sprijinită de o viaţă sfîntă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Fiul Meu, dacă te-ai pus garant pentru aproapele tău, dacă te-ai îndatorat pentru altul, atunci eşti legat prin făgăduinţa gurii tale” Prov. 6:1-2.

Cât suspin şi câtă amărăciune s-a produs prin faptul că cineva s-a pus garant pentru altul şi câtă nedreptate a fost în urma acestui fapt. Mulţi dintre giranţi fac nedreptăţi atunci când trebuie să plătească, pentru ca să mai salveze ceva din avuţia lor. De aceea ca şi copil al lui Dumnezeu, nu e bine să fii girant, dar nici să ceri ca să ai girant, pentru că aceşti oameni sunt în general, oameni fără frică de Dumnezeu, care doresc să atingă culmi şi să devină bogaţi. În Matei 6, este scris să nu ne îngrijorăm şi să nu spunem: „Ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca”; astfel vorbesc păgânii, dar Tatăl ceresc spune să ne uităm la păsările cerului care n-au hambare, nici pivniţe şi Dumnezeu totuşi le hrăneşte. El vrea să ne poarte de grijă şi ştie prea bine de ce avem nevoie. Deci, ce vrea Dumnezeu să avem, El ne dă, iar ceea ce nu ne dă, aceea nu trebuie să avem. Este deci important să ţinem de Cuvântul Lui şi să nu fim datornici sau dacă avem deja datorii, să nu le înmulţim. Si prin faptul că nu facem datorii noi, încep datoriile vechi să devină puţine; astfel nu cădem în ispita să ne căutăm giranţi. Câţi giranţi i-au condus pe alţii în mai mare necaz, decât să-i ajute să scape de necaz!

La Prov. 17:18 spune: „Omul fără minte dă mâna, se pune garant pentru aproapele său”. Iar în capitolul 22:26, continuă: „Nu fi printre cei care îşi strâng mâinile ca să promită ceva, printre cei ce dau garanţie pentru datorii. Căci, dacă n-ai cu ce să plăteşti, pentru ce ai voi să ţi se ia patul de sub tine?”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EXTINDEREA BINECUVÂNTĂRII CASEI

„Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale.” Psalmul 128.5

Această făgăduinţă este pentru acela care se teme de Dumnezeu şi merge cu seriozitate pe drumul sfinţeniei. El va avea binecuvântarea casei sale; soţia sa şi copiii vor fi pentru el un izvor de mare fericire lăuntrică. Dar, ca mădular al Bisericii, el doreşte să-i vadă propăşind în credinţă, căci el are tot atâta râvnă pentru slujba Domnului ca şi pentru sine. Când Dumnezeu întăreşte casa noastră, este drept ca şi noi să dorim să vedem casa Sa clădindu-se. Bunurile noastre nu sunt bune decât pe măsura în care slujesc la creşterea binelui Bisericii. Da, veţi fi binecuvântaţi când vă veţi ridica în adunarea Domnului; veţi fi călăuziţi, însufleţiţi, îmbogăţiţi, când vă veţi înălţa laudele şi rugăciunile, şi când veţi mărturisi jertfa cea mare. Atunci „Dumnezeu te va binecuvânta din Sion”. Nu vei fi singurul care vei beneficia de toate acestea; însăşi Biserica va folosi, credincioşii se vor înmulţi şi lucrarea lor sfântă va fi încununată cu izbândă. Mulţi prea iubitori ai Domnului văd această făgăduinţă împlinindu-se pentru ei în tot timpul vieţii. Dar uneori chiar ei distrug atâtea cauze măreţe! Să fim dintre aceia care fac bine Ierusalimului în toate zilele. Prin mila Ta, Doamne, fă-ne în stare. Amin!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Vino! i-a zis ISUS. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la ISUS.” Matei 14.29

Chemarea lui Petru făcută de Domnul nu era numai scurtă dar era concisă şi decisivă: VINO! Ce vrea să ne spună aceasta? Noi suntem chemaţi cu o chemare sfântă aşa cum stă scris: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri!” (Rom. 8.30-31). Această chemare se face şi astăzi ca pe vremea lui Petru. El s-a coborât din corabie desprinzându-se de toate lucrurile care sunt întemeiate pe ce este firesc, pe carne. El umbla pe apă; aceasta înseamnă că mergea pe o cale pe care numai credinţa o poate parcurge. Şi atâta timp cât credinţa era în acţiune iar privirea lui era ţintă la Domnul Isus, nu era nici o primejdie în jurul lui. Dar după ce şi-a îndepărtat privirea de la Domnul a trebuit să cunoască afundarea. Şi nouă ne-a fost adresată chemarea Domnului de a merge în întâmpinarea Lui. Primii creştini au înţeles foarte bine chemarea aceasta, şi înţelegerea se vedea în umblarea lor. Credincioşii, într-adevăr, au trăit în aşteptarea Mirelui. Ei au părăsit lumea şi tot ce le stârnea poftele şi legăturile cu lumea. Aşteptarea Domnului şi dorinţa de a fi pe veci cu El, stăpânea toată umblarea lor şi îi îndepărtau de rău. Ei s-au dus în puterea şi energia Duhului pe Calea credinţei, Cale pe care lumea nu poate să meargă. Iată, suntem aproape de clipa când se va auzi glasul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Oare nu vrem să mergem şi noi în întâmpinarea Lui? De aceea să avem o ureche ascultătoare de întreg Cuvântul lui Dumnezeu, să ne debarasăm, de tot ce ne-ar putea împiedica de la aşteptarea Domnului.

„ASCULTAREA face mai mult decât jertfele…”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, condu-mă în ziua asta în mai multe din lucrările Tale minunate şi pline de har. Pune mâna Ta iubitoare, plină de har şi de putere, peste mine astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!» Filipeni 4,4

Domnul Isus spune: « Voi sunteţi lumina lumii» (Matei 5,14). Lumina are o forţă extraordinară de pătrundere. Ea nu vorbeşte, ci luminează. Si adevărata bucurie, nu cea arti-ficială este molipsitoare. Într-un alt verset găsim scris: «potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul dinăuntru» (Efes. 3,16). Puterea dumnezeiască este imediat percepută de cei ce fac parte din anturajul nostru. Oamenii care trăiesc în robia spirituală a păcatului îşi doresc din tot sufletul eliberarea şi un cuget nou. Străluceşte lumina Domnului prin slăbiciunea ta sau trebuie să o compensezi prin cuvinte? Domnul Isus spune că ne va da pace — «… învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre» (Matei 11,29) — dacă venim la El. Ce minunat este atunci când un copil al lui Dumnezeu emană în jurul lui o pace suverană în haosul lumii în care trăim! Acest lucru atinge o coardă sensibilă în inimile oamenilor şi-i face să dorească să caute ceea ce văd ca fiind de natură cerească într-un copil al lui Dumnezeu. Atunci îl vor căuta pe Isus şi vor începe să se roage: «Doamne Isuse, fii şi în viaţa mea pace şi lumină!»

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi, va râde de mine”.” Genesa 21:6

Era departe de puterea naturii, şi chiar contrar legilor ei, ca Sara să fie onorată cu un fiu la vârsta ei. In acelaşi fel, este împotriva tuturor regulilor ca eu, un păcătos nenorocit, neajutorat şi stricat, să aflu harul de a purta în suflet Duhul Domnului Isus. Eu, care odinioară am fost cât se poate de disperat din cauza firii mele blestemate, pustii şi neroditoare, chiar eu am fost făcut în stare să aduc roadele sfinţeniei. Gura mea este plină de laudă şi veselie, datorită harului uimitor pe care l-am primit de la Domnul, fiindcă l-am găsit pe Isus, Sămânţa făgăduită, şi El va fi al meu pentru totdeauna! Astăzi voi înălţa psalmi de laudă către Domnul care şi-a amintit de starea mea păcătoasă, fiindcă „mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; mi se deschide larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău” (1 Samuel 2:1). Ii voi face să se bucure pe toţi cei care aud de marea mea izbăvire, şi de binecuvântata mea înălţare. Îmi voi surprinde familia cu pace din belşug. Îmi voi încânta prietenii cu marea mea fericire. Voi întări biserica cu mărturia mea plină de recunoştinţă, şi voi impresiona lumea cu bucuria conversaţiei mele. Bunyan ne spune că Mercy (îndurarea, n. trad.) râdea în somn, şi nu se mira când îl vedea pe Isus; bucuria mea nu va fi mai scurtă decât a ei, fiindcă Preaiubitul meu este tema gândurilor mele zilnice. Domnul Isus este o mare adâncă de bucurie; sufletul meu se va cufunda în ea, şi va fi învăluit în desfătările părtăşiei Sale. Sara îl privea pe Isaac şi râdea de bucurie, şi toţi prietenii ei râdeau cu ea; suflete, priveşte la Isus şi uneşte-te cu cerul în bucuria ta negrăită.

SEARA

„Cel ce deschide, si nimeni nu va închide.” Apocalipsa 3:7

Isus este Păzitorul porţilor raiului. El este cel care deschide uşa înaintea sufletului oricărui credincios, o uşă pe care nici un om şi nici un demon nu o poate închide. Ce bucurie este să afli că încrederea în El este cheia de aur care deschide porţile veşniciei. Suflete, porţi în inimă cheia aceasta, sau te încrezi în cine ştie ce spărgător înşelător, care te va părăsi la sfârşit? Ascultă următoarea parabolă a învăţătorului, şi aminteşte-ţi. Marele Rege a dat un ospăţ, şi a proclamat în toată lumea că nu vor intra decât cei care aduc cele mai frumoase flori. Sufletele oamenilor au înaintat cu miile spre poartă, şi fiecare a adus floarea pe care a crezut-o cea mai frumoasă, dar mulţi au fost izgoniţi din prezenţa Regelui şi nu au putut intra la ospăţ. Unii au adus mătrăguna superstiţiei, sau macii otrăvitori ai religiilor false, sau cucuta îndreptăţirii de sine, dar aceste flori nu sunt iubite de Rege. Purtătorii acestor flori sunt aruncaţi dincolo de porţile de mărgărit. Suflete, tu ai cules trandafirul din Saron? Porţi mereu la tine crinul din vale? Dacă este aşa, când vei ajunge la porţile cerului, vei vedea care este valoarea lor, fiindcă nu trebuie decât să le arăţi, şi Păzitorul îţi va deschide porţile cerului. Nu te va opri nici o clipă, fiindcă Portarul deschide întotdeauna celor ce poartă trandafirul. Cu trandafirul din Saron în mână, îţi vei croi drum până la tronul Lui Dumnezeu, fiindcă cerul nu are nimic care să-i întreacă frumuseţea. Dintre toate florile care înfloresc în paradis, nici una nu se poate întrece cu crinul din vale. Suflete, ia trandafirul însângerat al Calvarului prin credinţă, poartă-l prin dragoste, păstrează-l prin părtăşie, fă-l să-ţi fie totul în toate prin veghere, şi vei fi binecuvântat mai mult decât ai sperat, şi fericit mai mult decât ai visat. Isuse, fii al meu pentru totdeauna. Fii Dumnezeul meu, cerul meu, şi totul în toate.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” Geneza 41:52

Un poet stă la fereastră, privind o ploaie torenţială de vară. Este o răpăială violentă, care bate şi loveşte pământul. Dar poetul, cu ochii minţii, vede mai mult decât o simplă ploaie torenţială. Vede cum plouă cu mii şi mii de flori minunate, care în curând vor răsări din pământul proaspăt udat şi-l vor umple cu frumuseţea şi parfumul lor fără egal. Şi el cântă aşa:

 

Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu narcise galbene;

În fiecare strop care cade văd flori sălbatice pe dealuri.

Un nor cenuşiu înghite ziua şi acoperă oraşul;

Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu trandafiri.

 

Poate că treci printr-o încercare ca şi copil al lui Dumnezeu, şi Îi spui: „O, Dumnezeule, plouă foarte tare peste mine în noaptea asta, şi acest test pare peste puterea mea de a îndura. Dezamăgirile mă copleşesc, luând cu ele şi zădărnicind complet planurile alese de mine. Inima mea tremurândă este mâhnită şi se chirceşte de frică din cauza intensităţii suferinţei mele. Cu siguranţă ploile necazului bat peste sufletul meu”.

Dragă prietene, te înşeli. Dumnezeu nu plouă cu apă peste tine – El plouă cu binecuvântări. Dacă ai vrea numai să crezi Cuvântul Tatălui tău, ai realiza că sub ploaia care cade răsar flori spirituale. Şi ele sunt mult mai frumoase şi mai parfumate decât cele care au crescut vreodată înainte în viaţa ta fără furtuni şi fără suferinţă.

Poţi să vezi ploaia, dar poţi tu să vezi şi florile? Suferi când treci prin aceste teste, dar să ştii că Dumnezeu vede flori minunate de credinţă răsărind în viaţa ta chiar sub aceste încercări. Tu încerci să scapi de durere, însă Dumnezeu vede cum ia naştere în sufletul tău gingaşa compasiune pentru alţii care suferă. Inima ta se înfioară de durerea necazului tău greu, dar Dumnezeu vede cum necazul te întăreşte şi-ţi îmbogăţeşte viaţa.

Nu, prietene, nu plouă cu nenorociri peste tine. Plouă cu sensibilitate, cu dragoste, cu compasiune, cu răbdare, şi cu o mie de alte flori şi roade ale binecuvântatului Duh Sfânt. Şi ele aduc vieţii tale o bogăţie spirituală pe care toată prosperitatea şi facilităţile acestei lumi n-o pot produce niciodată în omul tău dinăuntru. J.M.M.

Cântări prin furtună

 

O harpă stătea în văzduhul calm şi liniştit,

În care ploi torenţiale de soare scăldau mii de flori parfumate;

Un călător încovoiat de povara grijilor

Se lupta de dimineaţă până la amurgul umbrelor serii

Să zdrăngăne sunete plăcute din corzile necântătoare;

Pelerinul se luptă în zadar cu fiecare coardă care nu răspunde,

Până când tunetul furtunii cântă,

Şi, mişcându-se prin furtună, degetele Domnului

Dau viaţă unui cântec minunat;

Şi deşi vânturile care bat împlinesc faptele lor soldăţeşti,

Sunetul trompetei lor face o muzică minunată

În timp ce glasul convingător al lui Dumnezeu cântă dragostea prin furtună.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 51.12-23

    „Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi” (v. 12). Câţi credincioşi nu au experimentat în încercările lor că nu există mângâieri autentice în afara celor de la Dumnezeu… Cu adevărat, El este „Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1.3). Uneori, manifestarea noastră este însă ca cea a psalmistului, care declara: „sufletul meu refuza să fie mângâiat” (Psalmul 77.2). Cu excepţia unei firave rămăşiţe care umbla după dreptate, chemările emoţionante adresate de Domnul poporului Său au rămas fără ecou: „Nu era nimeni care să răspundă” (50.2; 66.4).    Acum se face auzit un strigăt repetat şi puternic: „Trezeşte-te, trezeşte-te, ridică-te, … îmbracă-te cu … hainele cele frumoase” (v. 17 şi 52.1). Este smulgerea Ierusalimului din somn, pentru că Mesia urmează să Se arate. Capitolul 53 ne va arăta ce fel de primire I-a fost rezervată la cea dintâi venire a Sa: respins (pe pământ), Hristos a fost înălţat (lit. „primit sus” – Fapte 1.2) în glorie. Astăzi suntem în ajunul întoarcerii Lui. Domnul Isus ne aminteşte de promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând”, şi ni Se prezintă El însuşi: „Eu sunt… Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22.12,16,17,20). Trezită şi plină de speranţă, Mireasa strigă: „Vino!” Să facem şi noi din inimile noastre un ecou care răspunde: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Galateni 5:16-26           

„Nu vă îmbătaţi de vin… Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” Efeseni 5:18

ŢINEŢI LUMEA AFARĂ

In copilărie, lui F. B. Meyer îi plăcea să viziteze Politehnica, o clădire din Londra destinată unor expoziţii ştiinţifice. Unul din exponatele expoziţiei care-l atrăgea cel mai mult, era un clopot care se scufunda. Nu avea fund, dar avea mai multe scaune ataşate în interiorul marginii de jos. La anumite intervale de timp, vizitatorii ocupau aceste scaune. Clopotul uriaş era apoi scufundat într-un bazin imens cu apă. Ceea ce-l fascina pe Meyer era faptul că apa nu intra în clopot, chiar dacă ocupanţii scaunelor puteau s-o atingă cu mâna. Cum era posibil? Motivul pentru care clopotul nu se umplea cu apă, era că se pompa constant aer pe deasupra clopotului înăuntru. Dacă ar fi fost vid înăuntru, apa ar fi umplut imediat clopotul. Meyer a făcut imediat o aplicaţie practică pentru cei credincioşi: „Dacă eşti plin de Duhul Sfânt, viaţa firească este sub tine şi oricât ar încerca ea să pătrundă, Duhul o va ţine la distanţă”. 
Biblia ne spune că atunci când ne încredem în Domnul Isus Cristos, atunci Duhul Sfânt locuieşte într-adevăr în noi (Rom. 8:9), devenim astfel temple în care locuieşte El (1 Cor. 6:19). Problema este că unii creştini nu-I permit Duhului Sfânt să aibă întreaga stăpânire în viaţa lor. Ei încearcă să păstreze anumite zone „interzise”. Dar numai atunci când ne predăm Lui în întregime, vom putea cunoaşte plinătatea puterii Lui şi vom putea avea victorie asupra păcatului. Dacă eşti creştin şi ai plinătatea Duhului Sfânt în viaţa ta, te întreb, II laşi tu pe Duhul Sfânt sâ stăpânească în întregime asupra ta?  R.W.D.

Mă poţi umple, Duhule Sfinte, 
Deşi nu pot să-Ti spun eu cum, 
Dar am o mare nevoie de Tine. 
O, vino şi umple-mă-acum! – Stokes

Dacă Dumnezeu are în stăpânirea Sa omul dinăuntru, atunci lumea nu va putea pune stăpânire pe omul dinafară.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi fiul său mai mare era la câmp. Şi, când a venit şi sa apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri … Dar el sa mâniat şi nu voia să intre; şi tatăl său a ieşit şil ruga să intre. Dar el, răspunzând, ia spus tatălui său: „Iată, eu de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţiam călcat vreo poruncă; şi mie niciodată nu miai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei”.” Luca 15.25,2830

Fiul risipitor (4)

Am privit la inima plină de pocăinţă a fiului risipitor şi la inima plină de iertare a tatălui. Acum vom privi la inima neiertătoare a fiului mai mare. Acesta nu a vrut deloc să accepte restabilirea şi primirea fratelui său mai tânăr. Avea inima rece faţă de el şi era indignat de faptul că tatăl său dorea să aibă relaţie cu un fiu care îl dezonorase atât de mult (versetul 28). Se gândea mai degrabă la pedeapsa care i sar fi cuvenit fratelui său, decât la schimbarea care intervenise în inima aceluia. Dorea ca fratele său să plătească pentru ceea ce făcuse. Nu avea îndurare şi nicio dorinţă de împăcare (versetul 28).

Fiul mai mare a pierdut prilejul de a se bucura şi de a sărbători, deoarece era preocupat cu sine şi cu simţămintele sale rănite. El nu cunoştea inima plină de dragoste a tatălui, care tânjea după restabilirea fiului mai tânăr. Dimpotrivă, el sa retras, plin de mânie şi de indignare, şi a refuzat să admită că ceea ce făcea îi provoca la fel de multă durere tatălui său ca starea de mai înainte a fiului mai tânăr.

Refuzul de a ierta trădează o inimă răzvrătită şi încăpăţânată, care nu sa adăpat din izvorul harului, al îndurării şi al iertării lui Dumnezeu. Refuzul nostru de ai iubi pe cei care neau făcut rău demonstrează cât de puţin am înţeles dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să iert aşa cum ma iertat El şi trebuie să iubesc aşa cum ma iubit El – orice măsură mai mică de atât este nepotrivită.

T. P. Hadley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus și L-au dus să-L răstignească.” Ioan 19.16

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

Isus Hristos este Cel răstignit

Viața desăvârșită a lui Isus Hristos nu ar fi putut elibera pe niciun om de păcatele sale, dar a fost condiția indispensabilă, ca El să sufere moartea de ispășire pentru oamenii pierduți.

Oamenii din poporul Său au crezut că trebuie să-L îndepărteze, pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Ei nu au realizat că El a obținut tocmai prin moartea Sa cel mai mare triumf.

Răstignirea este una dintre cele mai rușinoase pedepse cu moartea. Dar Isus Hristos nu a luat seama la acest aspect, ci a privit la rezultatul final al morții Sale de ispășire: la o ceată nenumărată de oameni mântuiți!

Toți aceștia vor reprezenta în veșnicie bucuria Lui. Pentru aceștia, El a fost gata să sufere și să-Și dea propria Lui viață la crucea de pe Golgota.

Isus Hristos este Cel ce a murit

El a mers în ascultare față de Dumnezeul Său așa de departe, încât Și-a dat viața la moarte.

El a primit împuternicirea să-Și dea viața. El a făcut aceasta după voia lui Dumnezeu. El nu a intervenit asupra Lui – ceea ce niciun om nu are voie să facă –, ci El a avut autoritatea să-i dea înapoi lui Dumnezeu viața Sa. Niciun alt om nu poate face așa ceva.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DOMNUL ISUS TE IUBEȘTE NECONDIȚIONAT

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (loan 3:16)

David a spus: ferice de cel cu fărădelegea iertată, și de cel cu păcatul acoperit” (Psalmul 32:1). Oricât ne-am strădui, nu am putea niciodată să ne plătim datoria păcatului. Slavă Domnului că nici nu trebuie, pentru că Dumnezeu „atât de mult a iubit… lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

Cu ani în urmă, o adunare a luat hotărârea să-l invite să predice pe unul dintre pastorii pensionați. Avea nouăzeci și doi de ani si unii s-au întrebat de ce l-a invitat biserica să vorbească. După o primire caldă și o prezentare pe măsură, el s-a ridicat de pe scaun si a pășit cu mare demnitate și efort spre amvon. Sprijinindu-se de microfon ca să se liniștească și fără nici un fel de notițe, el â început să vorbească: „Când pastorul m-a invitat aici, m-a rugat să vorbesc despre cea mai însemnată lecție pe care am învățat-o în cei peste cinzeci de ani de slujire în predicare. M-am gândit câteva zile la asta și am găsit un singur lucru care a adus cea mai mare schimbare în viața mea și care m-a sprijinit în încercări. Singurul lucru pe care mă pot baza când sunt paralizat de lacrimi, de durere, de suferință, de teamă și de părere de rău, singurul lucru care îmi aduce alinare este acesta: Domnul Isus mă iubește! Știu lucrul acesta căci Biblia îmi spune așa. Si a început să murmure versurile cântării: „Isus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie. Cei mici Lui îi aparțin, copilași la El vin…El mă iubește! Da, mă iubește! Mă iubește, da! Biblia-mi spune așa.”

Ai fi putut auzi un ac căzând în timp ce bătrânelul s-a târât înapoi spre scaunul lui. E ceva ce această adunare nu a uitat niciodată. Nici tu nu ar trebui să uiți lucrul acesta niciodată – Domnul Isus te iubește necondiționat!

 

 

 

 

14 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Fă un pas înainte! In privinţa hotărârii.

„Rămâneţi în Mine.” loan 15:4

Duhul lui lsus este pus în mine prin ispăşirea lui Cristos, apoi eu trebuie să-mi formez cu răbdare un mod de gândire care să fie întru totul în armonie cu Domnul meu. Dumnezeu nu mă va face să gândesc ca lsus. eu însumi trebuie să fac aceasta; trebuie să fac orice gând ,rob ascultării de Cristos”. „Rămâneţi în Mine” – în problemele intelectuale, în problemele financiare, în fiecare dintre lucrurile care fac ca viaţa umană să fie ceea ce este. Ea nu este o viaţă ca scoasă din cutie. Il opresc eu pe Dumnezeu să facă anumite lucruri in situaţia mea, deoarece spun că ele vor împiedica părtăşia mea cu El? Aceasta este impertinenţă. Nu contează care sunt împrejurările, eu pot fi la fel de sigur că rămân în lsus în mijlocul lor ca şi într-o adunare de rugăciune. Nu este necesar ca eu să-mi schimb şi să-mi aranjez singur situaţia. Rămânerea Domnului nostru în Dumnezeu a fost neumbrită: El Se simţea ca acasă cu Dumnezeu, indiferent unde se afla trupul Său. El nu Şi-a ales niciodată singur situaţiile, ci a fost umil şi S-a supus hotărârilor Tatălui Său cu privire la El. Gândeşte-te la liniştea uimitoare din viaţa Domnului nostru! Noi trăim într-o stare de febrilitate înaintea lui Dumnezeu, nu este nimic în noi din seninătatea vieţii „ascunse cu Cristos în Dumnezeu”. Gândeşte-te la lucrurile care te fac să nu rămâi în Cristos – „Da Doamne, aşteaptă un minut, trebuie să mai fac şi asta; da, voi rămâne în Tine când voi termina asta; după ce trece săptămâna asta, totul va fi bine, voi rămâne atunci în Tine”. Fă un pas înainte!
Începe să rămâi în El acum!
La început vei depune un efort susţinut, până când această rămânere va deveni atât de mult o lege a vieţii, încât vei rămâne în El fără să-ţi dai seama. Hotărăşte-te să rămâi în lsus oriunde te-ai afla.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, El trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus” ROMANI 6:10-11

Deşi cel credincios nu este în firea păcătoasă, el află cu durere că firea păcătoasă este în el. Datorită unei experienţe umilitoare, el poate spune: „în mine, adică în firea mea păcătoasă, nu locuieşte nimic bun” (Rom. 7:18). Marea problemă pentru credinciosul în creştere nu este atît de mult ce a făcut cît ceea ce este el. Este o dureroasă realitate de a avea o fire rea -mîndria, voinţa proprie, pofta – ivindu-se înăuntru, chiar dacă nu se manifestă în afară. Şi cu cît mai mult doreşte să trăiască spre slava lui Dumnezeu, cu atît mai mare este durerea lui cînd firea i-a pătat îmbrăcămintea cea nouă. Această fire este cel mai mare duşman al lui, permanentul potrivnic pe care nici timpul nici împrejurările nu o pot îmbunătăţi, atît este de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cu cît mai mult ne ocupăm cu această viaţă adamică dinăuntru, cu atît mai slabi sîntem faţă de ea, pentru că devine o preocupare, o obsesie, în locul Domnului Isus care este viaţa noastră.A fi preocupaţi cu ceea ce este firea în diferitele ei activităţi, nu înseamnă a fi fost răstigniţi şi morţi faţă de ea. A o privi ca o putere împotrivitoare care trebuie să fie biruită, înseamnă a o recunoaşte că este vie. Dar a o considera ca fiind moartă de drept, dată morţii prin moartea Domnului Hristos, şi a ne găsi toate izvoarele în Hristos Cel înviat şi slăvit, înseamnă a ne recunoaşte că în adevăr am murit faţă de păcat. Calea credinţei este de a privi totdeauna lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu, a fi de acord cu El care socoteşte omul nostru vechi ca fiind de drept pus deoparte pentru totdeauna în moartea de la cruce a Domnului Isus şi care ne vede totdeauna desăvîrşiţi in preaiubitul Său Fiu.

„Cînd am terminat cu noi înşine recunoscînd că nimic bun nu este în noi, acel bun nu-1 mai căutăm în noi. Numai că trebuie să ajungem aici; atunci ştim, că prin crucea Domnului Hristos, am sfîrşit-o cu păcatul în firea pămîntească, căci a fost condamnată şi judecată în întregime. Atunci ne gîndim la dragostea lui Dumnezeu şi la El însuşi, în loc de a ne mai gîndi la noi; ne hrănim acum cu pîinea venită din cer, ne lipim de Domnul Isus, şi ne dăm seama cît este El de scump. El este totul pentru sufletele noastre”. J.N.D.

Naşterea Domnului Isus a adus pe Dumnezeu la om dar crucea Lui aduce pe om la Dumnezeu.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dumnezeu a zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”.

Iov 38:11.

Dumnezeu a închis marea cu porţi, El a făcut hotarele unde trebuie să i se oprească valurile mândre. Da, noi avem un Dumnezeu atotputernic, care a creat cerul, pământul şi marea, El a rânduit atît de minunat ca apa să curgă pentru oameni pe acest pământ şi ca animalele şi păsările să poată bea din pâraie. Ca şi sîngele care curge în oameni, astfel străbate apa venele pământului şi apare ba aici, ba acolo un izvor.. Soarelui şi lunii El le-a marcat drumul, iar pământul îl ţine prin Cuvântul Său puternic. Si pe om l-a creat Dumnezeu într-un mod atît de minunat, că poate să vadă, să audă şi să simtă, că poate să umble şi poate să-şi folosească mâinile pentru lucru. E minunat că putem conversa unii cu alţii! El ne-a dat şi conştiinţă pentru ca să putem deosebi binele de rău. Dar omul a decăzut de la Creatorul său prin neascultare şi păcat şi fiecare merge pe cărarea aleasă de el. Dar în inima omului este furtună şi sunt vuiete ca şi valurile pe mare. Sunt valuri de îngrijorare, de pofta firii, de mânie şi egoism şi omul este sclavul tuturor acestor lucruri.

Dar există unii care au fugit de sub această robie,care au căutat şi au găsit în Isus izbăvirea. Şi aceasta, o vor vedea mulţi şi se vor teme de Domnul şi vor nădăjdui în El. Atunci Isus va porunci şi furtunii din ei şi valurilor de îngâmfare, să se liniştească; pentru că Domnul spune: „Până aici şi mai departe nu”. Astfel ei vor fi liberi, slobozi să primească odihna în Isus, iar valurile trebuie să dispară. Aceasta îi îndeamnă şi pe alţii să dorească o astfel de viaţă, ei primesc nădejdea că şi inima lor tulbure poate să primească odihna.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL RĂMÂNE MEREU ACELAŞI

„Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.” 1 Samuel 12.22

Alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu poporul Său este în scopul de a-l sprijini şi de a nu-l părăsi nicidecum. El l-a ales pentru a-l iubi, şi-l iubeşte din pricina acestei alegeri. De bună voia Sa, a ales acest popor şi această alegere este motivul pentru care va continua să-Şi găsească plăcerea în acest lucru. Dacă l-ar părăsi, Şi-ar necinsti Numele, căci aceasta ar însemna că a făcut o greşeală în alegerea Sa şi ar da dovadă de nestatornicie în iubirea Sa. Astfel este slava dragostei lui Dumnezeu, care nu se va schimba, şi această slavă nu poate fi întunecată. Să ne amintim de toate dovezile bunătăţii părinteşti a lui Dumnezeu şi să fim siguri că niciodată El nu ne va părăsi. Ceea ce L-a determinat să Se preocupe ca să facă din noi poporul Sau, a fost dorinţa Sa de a ne mântui. După ce a îndeplinit astfel de minuni cu privire la noi, ar mai putea să ne lase singuri? Fiul Său Isus a murit pentru noi şi noi putem fi siguri că El n-a murit în zadar. Ar putea El să Se lepede de aceia pentru care Şi-a vărsat sângele Său? Deoarece Şi-a găsit plăcerea să ne aleagă ca să ne mântuiască, îşi va găsi plăcerea şi ca să ne binecuvânteze. Domnul Isus nu este un prieten schimbător. Iubindu-i pe ai Săi, îi va iubi până la sfârşit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii” Efeseni 6.14

Platoşa neprihănirii înseamnă un suflet care nu are nimic rău să-şi reproşeze. Omul firesc (natural) ştie cât de pătat este cu păcate cugetul său. Dacă creştinii se ţin strâns legaţi de adevăr, vor avea ca duşman pe Satan. Dacă avem un cuget curat putem înainta cu paşi siguri. Suntem îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, când din dragoste pentru El umblăm cu Dumnezeu. Noi primim un cuget curat, foarte sensibil în faţa lui Dumnezeu prin sângele Mielului şi când umblăm cu Dumnezeu noi păstrăm aceeaşi claritate în faţa tuturor oamenilor ca şi în părtăşia cu Dumnezeu. Atunci ne este dăruită puterea practică a unei ţinute demne şi a unui cuget care ne mustră. Chiar dacă nu ne vede nimeni dintre oameni, sinceritatea şi adevărul arată spre o astfel de inimă. Dacă suntem aspri cu trupul nostru ca să fim un exemplu în umblare, vom fi plini de bucurie pe calea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent oriunde. Unde sunt semănate roadele neprihănirii, acolo vom găsi calea păcii în neprihănire. Dacă inima este în pace cu Dumnezeu şi nu simte nici o mustrare pentru că plăcerile sunt ţinute în frâu, atunci în suflet stăpâneşte pacea. Dacă în umblarea noastră pe pământ inima este înălţată deasupra pământului, legată de lucruri mai bune, atunci umblăm într-un duh de pace cu ceilalţi oameni şi nimic nu va perturba legăturile noastre cu Dumnezeu. El este Dumnezeul păcii, şi pacea Domnului Isus umple inimile noastre. Ce platoşă minunată avem noi! Prin ea putem să ne apărăm de săgeţile arzătoare ale celui rău. Dragostea lui Dumnezeu cucereşte în felul acesta inima noastră şi ne face demni să gustăm binecuvântările duhovniceşti iar picioarele vor fi încălţate cu râvna Evangheliei păcii, Evanghelia lui Dumnezeu. Oamenii sunt mari sau mici când sunt puşi alături unii de alţii, dar în faţa lui Dumnezeu nu sunt decât NIMIC.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, cunosc binecuvântarea Ta şi te slăvesc, dar caut indescriptibila Ta atingere şi învăluire asupra mea ca slujitor al Tău – nu ştiu ce caut, dar Tu ştii. Cât de mult tânjesc după Tine! (Psalmul 63:1).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărăţească”.» Apocalipsa 19,6

Nu ar trebui ca noi, copiii lui Dumnezeu care ne aflăm pe drum spre raiul veşnic să luăm exemplul oştilor cereşti care Il laudă şi Il preamăresc cu voce tare pe Domnul? Să recunoaştem, am fost delăsători în ce priveşte mulţumirea şi lauda Lui! Dacă cea mai importantă slujbă a îngerilor este să-L laude pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă ei au un motiv întemeiat să facă acest lucru. Dacă în ceruri heruvimii şi serafimii ÎI laudă zi şi noapte pe Dumnezeu, atunci acest lucru trebuie să aibă consecinţe importante (vezi Apoc. 4,8-11). Să analizăm cu seriozitate afirmaţiile făcute mai sus: dacă cea mai importantă atribuţie a fiinţelor cereşti este de a-L lăuda pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă şi oamenii trebuie să-L venereze, să-I aducă laudă şi mulţumire. Prin laudă şi mulţumire suntem transformaţi în imaginea Dumnezeului celui veşnic. Adorarea Lui nu ar trebui să lipsească de pe buzele noastre; prin ea Dumnezeu îşi culege slava şi gloria, iar Numele Său este mărit în tot universul.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Domnul să-ţi fie desfătarea” Psalmi 37:4

Învăţătura acestor cuvinte trebuie că li se pare foarte surprinzătoare celor străini de adevărata evlavie, dar, pentru credinciosul sincer, ea este comunicarea unui adevăr recunoscut. Viaţa credinciosului este descrisă aici ca o desfătare în Domnul, şi prin aceasta suntem asiguraţi de faptul că adevărata credinţă ne umple de fericire şi bucurie. Persoanele lipsite de evlavie şi simplii specialişti nu privesc niciodată credinţa ca pe o bucurie; pentru ei este o slujbă, o datorie, o necesitate, niciodată o plăcere sau o încântare. Dacă ajung religioşi până la urmă, acest lucru se întâmplă fie din cauză că au ceva de câştigat, fie pentru că nu îndrăznesc să facă altfel Gândul desfătării în religie este atât de ciudat, încât pentru majoritatea oamenilor cuvintele sfinţenie şi încântare sunt strict antonime. Dar credincioşii care Îl cunosc pe Christos au înţeles că desfătarea şi credinţa sunt atât de strâns unite, încât toate forţele iadului nu le pot despărţi. Cei care cunosc dragostea Lui Dumnezeu în toată inima lor află că toate „căile [Lui] sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările [Lui] sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Atâta bucurie, atâtea desfătări, atâta revărsare de binecuvântare găsesc sfinţii în Domnul lor încât, departe de a-L sluji din obişnuinţă, L-ar urma chiar dacă toată lumea s-ar lepăda de EL. Noi nu ne temem de Dumnezeu din constrângere. Credinţa noastră nu este o piedică; profesiunea noastră nu este cea a robiei. Noi nu suntem târâţi la sfinţenie, nici conduşi la datorie. Nu, pietatea noastră este plăcerea noastră, speranţa noastră este fericirea noastră, şi îndatoririle noastre sunt desfătarea noastră. Desfătarea şi adevărata religie sunt legate ca floarea de rădăcină — la fel de nedespărţite ca adevărul şi siguranţa. Ele sunt, de fapt, două diamante preţioase strălucind pe o montură din aur.

Atunci când gust din iubirea divină
Mă simt cuprins de o nespusă bucurie
Mi-e inima de desfătare plină
Şi cerul se deschide într-o mare de lumină.

SEARA

„Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine… pentru că am păcătuit împotriva ta.” Daniel 9:8

Un simţământ adânc şi o vedere clară a păcatului, a hidoşeniei sale şi a pedepsei pe care o merită ar trebui să ne facă să ne plecăm adânc în faţa tronului. Am păcătuit, şi suntem creştini. Nu ar trebui să fie aşa! Am fost favorizaţi, şi suntem nerecunoscători. Atât de privilegiaţi, şi nu am adus fructe conform aşteptărilor. Cine este acela care, deşi angajat demult în lupta creştinului, ar putea să privească înapoi în trecut fară să roşească? Cât despre zilele dinaintea mântuirii, fie iertate şi uitate. Dar, de atunci în continuare, chiar dacă nu am păcătuit ca înainte, am păcătuit iar şi iar împotriva luminii şi iubirii — lumina care ne-a pătruns minţile, şi iubirea de care ne-am bucurat. O, cât este de îngrozitor păcatul unui suflet iertat! Păcatele unui păcătos neiertat sunt ieftine în comparaţie cu păcatele aleşilor Lui Dumnezeu, care au comuniune cu Christos şi îşi sprijină fruntea de pieptul lui Isus. Uitaţi-vă la David. Mulţi vor vorbi despre păcatul lui, dar eu cred că vă veţi gândi la căinţa lui. Ascultaţi-i oasele sfărâmate jelind cutremurătoarea mărturisire! Priviţi-i lacrimile care cad în ţărână, şi ascultaţi suspinele care însoţesc cântecul de harpă! Am păcătuit. Să căutăm, deci, spiritul căinţei. Priviţi-l din nou pe Petru. Se vorbeşce mult despre lepădarea lui Petru. Amintită-vă, însă, că este scris că Petru „a plâns cu amar” (Matei 26:75). Nu avem nici o lepădare pentru care să plângem? Păcatele noastre, cele dinainte şi cele de după convertire, ne-ar trimite direct în flăcările iadului dacă nu ar fi îndurarea divină care ne-a făcut diferiţi. Ea ne-a scos ca pe nişte tăciuni din foc. Suflete, pleacă-te adânc sub povara vinovăţiei tale, şi adoră-ţi Dumnezeul. Admiră harul care te-a salvat, îndurarea care te-a cruţat, şi dragostea care te-a iertat!

IZVOARE IN DEŞERT

„Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.” Luca 22:32

Dragă creştine, aminteşte-ţi să ai mare grijă de credinţa ta, deoarece credinţa este singura cale de a obţine binecuvântările lui Dumnezeu. Singură rugăciunea nu poate aduce răspunsuri de la tronul Său, pentru că numai rugăciunea stăruitoare a unuia care crede duce la răspunsuri.

Credinţa este calea de comunicaţie între cer şi pământ. Şi tocmai pe această cale a credinţei mesajele pline de dragoste ale lui Dumnezeu circulă aşa de repede, încât chiar înainte să cerem ceva, El răspunde. Şi în timp ce noi vorbim încă, „ne ascultă” (1 Ioan 5:14). Deci când legătura credinţei se rupe, cum vom obţine promisiunile Lui?

Sunt în pericol? Pot să obţin ajutor, exprimându-mi credinţa. Sunt bătut de Vrăjmaş? Sufletul meu va găsi adăpost, bizuindu-se pe credinţa în Dumnezeu. Dar fără credinţă, Îl chem în zadar, căci credinţa este singurul drum între sufletul meu şi cer. Dacă drumul e blocat, cum pot comunica cu marele Împărat?

Credinţa mă leagă de Dumnezeul cel Sfânt şi mă îmbracă cu puterea lui Yehova. Credinţa mă asigură că fiecare din atributele Lui va fi folosit în apărarea mea, ajutându-mă să înfrunt oştile iadului. Mă face să mărşăluiesc triumfător peste grumazurile vrăjmaşilor mei. Deci, fără credinţă, cum pot primi ceva de la Domnul?

De aceea, o, creştine, veghează asupra credinţei tale. „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9:23). Charles H. Spurgeon

Noi ca oameni ne mândrim atât de mult că suntem aşa de practici încât vrem ceva mai sigur decât credinţa. Însă Pavel a spus: „Moştenitori sunt cei ce se fac prin CREDINŢĂ, … pentru ca făgăduinţa să fie CHEZĂŞUITĂ” (Romani 4:16).

Daniel Crawford

Credinţa onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 51.1-11

    În cap. 46.12, Domnul Se adresase celor care erau „departe de dreptate”; acum harul Său le vorbeşte celor care „urmăresc dreptatea” (v. 1) şi care o cunosc (v. 7). Într-o lume nedreaptă, aceştia sunt expuşi suferinţei din cauza dreptăţii şi de aceea au nevoie să fie încurajaţi: „Nu vă temeţi de dispreţul oamenilor şi nu vă înfricoşaţi de batjocurile lor” (v. 7). Hristos, cel dintâi care a îndurat ruşine şi insulte din partea omului (50.6), ne-a lăsat prin aceasta un model, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.20-24; 3.14).

Cu ochii îndreptaţi spre Domnul Isus (vezi Psalmul 40.8), Dumnezeu poate vorbi aici despre un popor în inima căruia sălăşluieşte legea Lui. Ne poate desemna El astăzi şi pe noi în acelaşi fel? Locuieşte Cuvântul lui Hristos din belşug în noi? (Coloseni 3.16; Ioan 15.7).    Rugăciunea din v. 9 invocă braţul puternic al Domnului (53.1). Cel care odinioară doborâse la pământ puterea Egiptului şi uscase „apele adâncului celui mare” (v. 10) îl va smulge încă o dată pe Israel din captivitatea sa. Ca şi la malul Mării Roşii, Duhul va pune atunci cântări de triumf în gura celor „răscumpăraţi”, iar capul li-1 va încununa cu „o bucurie eternă” (v. 11; comp. cu 35.10).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Samuel 12:1-15

„împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Psalmul 51:4

CINE SUFERĂ DACĂ PĂCĂTUIESC?

Păcatul este înainte de toate împotriva lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în mod obişnuit, îl vedem afectându-ne doar pe noi sau pe cei din jur. Intr-una din cărţile sale, John White a scris: „Avem tendinţa să vedem contextul social al păcatului şi nu contextul său divin”. Când David a comis adulterul cu Bat-Şeba şi a premeditat uciderea lui Urie în luptă, el a comis o mare crimă împotriva lor. Dar în mărturisirea păcatului în faţa lui Natan (2 Sam. 12:13) şi în Psalmul 51, el recunoaşte că a păcătuit numai împotriva Domnului. De ce nu-i menţionează şi pe cei pe care i-a rănit? White spune că Dumnezeu este Dumnezeul săracului şi al celui lipsit de apărare, apărătorul celui asuprit, făcătorul aproapelui nostru. El însuşi se prezintă ca fiind responsabil de bunăstarea copiilor Săi. Bat-Şeba şi Urie aparţineau lui Dumnezeu. De aceea David L-a sfidat pe Dumnezeul lor. El dispretuise caracterul Lui sfânt. Să-l privim acum din acest punct de vedere. Să presupunem că un vecin îţi pălmuieşte fiul sau fetiţa. Este un lucru reprobabil. Dar când afli despre ofensă, ea devine o problemă între tine şi vecinul tău. Dumnezeu este apărătorul celor asupriţi. De pildă, El doreşte s-o protejeze pe fata sau băiatul cu care te întâlneşti. Să te angajezi în relaţii sexuale înainte de căsătorie nu numai că distruge puritatea altei persoane, dar ofensează pe Dumnezeul Cel sfânt. El este preocupat de persoana pe care o faci de ocară, sau de care profiţi. Cât de important este să vedem că păcatul nostru îl răneşte pe Dumnezeu! Dar când ne aude rugându-ne: „împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit,” ne dăruieşte din nou bucuria iertării. – D.J.D.

Păcatul meu sfidează-ntreg Cuvântul Tău
Batjocorindu-Ţi numele divin.
N-am să mai fabric scuze pentru râu,
Ci-n sânge sfânt mă spală Tu, deplin. – D.J.D.

Persoana cea mai rănită de păcatul tău este Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Când a venit Iosif la fraţii săi, ei lau dezbrăcat pe Iosif de cămaşa lui, de cămaşa cea pestriţă care era pe el. Şi lau luat şi lau aruncat în groapă; şi groapa era goală, nu era apă în ea.” Geneza 37.23,24

Lecţii din viaţa lui Iosif (4) – Vândut de fraţii săi

Unul dintre cele mai uimitoare lucruri legate de prima venire a lui Hristos este că El a fost lepădat de propriul popor – „A venit la ai Săi şi ai Săi nu Lau primit” (Ioan 1.11). Cât de adânc şi de misterios sunt înmănuncheate aceste trăsături ale lepădării lui Hristos în istoria lui Iosif! Să privim la câteva detalii în versetele 2328:

1. Iosif a fost dezbrăcat de haina sa pestriţă – Hristos a fost dezbrăcat de hainele Sale atunci când a fost dus înaintea lui Pilat, iar soldaţii şiau împărţit hainele Lui la poalele crucii (Matei 27.28; Ioan 19.23).

2. Iosif a fost aruncat întro groapă goală, în care nu era apă – prin contrast, Hristos a suferit mânia lui Dumnezeu pentru păcat: „Toate valurile şi talazurile Tale au trecut peste mine” (Psalmul 42.7). Groapa goală, de asemenea, poate simboliza învierea.

3. Fraţii lui Iosif sau sfătuit săl vândă unei caravane de ismaeliţi, care transportau mirodenii, printre care şi „smirnă” (aceasta este prima menţionarea smirnei în Biblie) – Hristos, de asemenea, a fost dat de conducătorii iudei în mâinile naţiunilor. „Smirna” (un simbol al suferinţei) este menţionată la naşterea şi la moartea Domnului (Matei 2.11; Ioan 19.39).

4. Fratele lui Iosif, Iuda, a spus: „Ce folos vom avea dacă îl vom omorî pe fratele nostru?”, după care a propus ca acesta să fie vândut ismaeliţilor – un om pe nume Iuda La vândut pe Hristos. Vânzătorul era un hoţ, mânat de lăcomie.

5. Iosif a fost vândut pentru douăzeci de arginţi – Hristos a fost vândut pentru treizeci de arginţi, preţul unui rob care murea împuns de un bou (Exod 21.32). Ne minunăm contemplând „harul Domnului nostru Isus Hristos”. Numele Său sfânt să fie adorat pentru totdeauna!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Ioan 3.36

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

Dumnezeu, Tatăl, i-a dat Fiului Său, ca să aibă viață în El Însuși. Astfel, Fiul poate să dea viață veșnică și fericire veșnică tuturor care vin la El, care cred în El, care Îl primesc pe El în inimile lor.

Această ofertă a harului este valabilă astăzi pentru toți oamenii de toate rasele în întreaga lume. Dar numai în timpul vieții lor!

Isus Hristos este Fiul Omului

El a devenit prin naștere Om adevărat, totuși fără păcat.

Dumnezeu i-a dat Fiului Său ca Om puterea să țină judecată peste toți care în viața lor nu vor să creadă în El, ci vor să treacă neîmpăcați cu Dumnezeu din timp în veșnicie.

Toți aceștia vor ieși din morminte la învierea a doua – învierea pentru judecată – și vor trebui să răspundă pentru viața lor. Pe ei îi așteaptă soarta groaznică a unei veșnicii nesfârșite în iad. Aceasta este depărtarea veșnică de Dumnezeu, suferință veșnică, neîncetată.

Fericit este cine L-a primit la timp în credință pe Mântuitorul, pentru a-L cunoaște acum ca Salvator, și pe care nu va trebui să-L întâmpine cândva ca Judecător! El dorește să fie și Salvatorul dumneavoastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CREDINȚA NECLINTITA

„Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite” (Evrei 11:1)

Când te afli în toiul unei crize, ceea ce crezi cu adevărat se manifestă în vorbele tale, în atitudinile si faptele tale. Când a murit Lazăr iar sora lui, Marta, a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (loan 11:21), ea vorbea despre credință la timpul trecut. Când Domnul Isus a spus: „Fratele tău va învia” (v. 23) și ea a răspuns: „Știu… ca va învia la înviere” (v. 24) aceasta a fost o credință cu privire la viitor. Si când a spus: „Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, îți la Dumnezeu” (v 22), ea a lat dovadă de o credință vie și neclintită a prezentului, în calitate de credincioși, Biblia ne spune să nu „ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (2 Corinteni 4:18). Credința neclintită își are temelia în ceva „care nu se vede” (Evrei 11:1). Pavel spune: „umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Prea des sentimentele noastre se bazează pe ceea ce vedem, în loc să ne bazăm pe ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Dar așa cum scrie autorul Jon Walker: „Când credem că realitatea se limitează la ceea ce vedem, cădem în cursa ideii că singurul adevăr este ceea ce vedem. Devenim prizonieri ai propriilor noastre percepții; încetăm să mai umblăm prin credință. Pentru cei care umblă prin credință, aparențele nu sunt niciodată realitatea absolută. Realitatea se extinde dincolo de ceea ce vedem… lucrurile pe care nu le vedem sunt veșnice (timpul și împrejurările nu le micșorează și nu le schimbă) (2 Corinteni 4:18). Chiar dacă lucrurile sunt în aparență rele, Dumnezeu lucrează spre bine (Romani 8:28). El știe cum se sfârșește povestea, așa că, ațintește-ți privirea asupra nevăzutului, nu asupra lucrurilor pe care le vezi”.

13 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă.

„Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt. Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus. Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune „Vino”, El va continua să spună „Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui „Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Unde l-aţi pus?” „Doamne,” I-au răspuns ei, „vino şi vezi” Isus plîngea. Atunci iudeii au zis: „Iată cîte de mult îl iubea.” IOAN 11:34-36

După ce răbdarea şi-a făcut desăvîrşit lucrarea, cînd dragostea Domnului Isus a hotărît, El vine la surorile din Betania, lipsite acum de fratele lor şi îşi descoperă adînca dragoste a inimii Lui în timp ce vorbeşte şi plînge cu ele. El intenţionează să le adîncească dragostea lor prin cuvintele dragostei Lui, prin felul de a lucra al dragostei Sale şi prin lacrimile dragostei Lui. Ce adîncă iubire se desprinde din cuvintele acelea sublime: „Isus plîngea”. Era o privelişte minunată să vezi pe un păcătos plîngînd în prezenţa dragostei Lui, dar este şi mai minunat să vezi pe Mîntuitorul plîngînd în prezenţa necazurilor noastre. Nu este de mirare că noi plîngem din pricina păcatelor noastre; dar ca El să plîngă din pricina durerilor noastre este nemaipomenit de minunat. Este o minune care ne descoperă cît de aproape de noi vine El, cît de aproape este El faţă de necazul unui credincios.

Putem să întrebăm: „De ce aceste lacrimi?” Iudeii care stăteau în jurul mormîntului n-au înţeles plînsul Domnului Isus, pentru că au spus: „Iată cît îl iubea de mult”. Este adevărat că Domnul iubea pe Lazăr şi pe surorile lui, dar lacrimile Lui nu erau atunci expresia dragostei Lui pentru Lazăr. Surorile plîngeau pentru pierderea fratelui lor; de altfel, Domnul Isus nu avea nevoie să plîngă pentru cineva pe care avea de gînd să-1 învieze. El nu a plîns pentru cel mort ci pentru cei vii – nu pentru pierderea lui Lazăr ci pentru durerea Măriei şi Martei. În scurt timp, dragostea Lui va învia pe Lazăr, dar mai întîi, dragostea a plîns cu Maria şi cu Marta. El Şi-a zdrobit inima Sa ca să lege inimile noastre, şi Şi-a vărsat lacrimile Sale ca să le usuce pe ale noastre. Făcînd astfel, El îşi manifestă dragostea Lui şi o adînceşte pe a noastră. În felul acesta, El foloseşte încercările, necazurile şi căile aspre ale vieţii ca să dezvăluie bogăţiile dragostei Lui în acele împrejurări şi să ne atragă dragostea noastră pentru El. H. Smith.

„Dacă Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea, nu înseamnă deloc că nu ne iubeşte. Pilda Domnului Hristos dovedeşte că cele mai mari suferinţe nu sînt în dezacord cu dragostea desăvîrşita a lui Dumnezeu. Dumnezeu împarte mîngieri celor nemîngîiaţi şi le spune: „Eu voi fi cu voi în durerea voastră, chiar dacă voi nu puteţi înţelege bucuria Mea de a-Mi arăta dragostea Mea în durerile voastre” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini. El nu va lăsa nici odată să se clatine cel drept” Psalm 55:22

David a scris Psalmii lui, mai ales în timpurile când era încercat. Psalmul acesta începe astfel: „Pleacă urechea Dumnezeule la rugăciunea mea şi nu Te ascunde de cererile mele. Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc şi gem în plângerea mea”. Observăm în ce stare de necaz era şi spunea: „îmi tremură inima în mine şi spaime de moarte au căzut peste mine”. El dorea să fugă în pustie ca să nu-l găsească duşmanii. Dar după aceea, a început să-l sfătuiască Dumnezeu ce să facă. Deci acelaş David care spune: „Cuvântul Lui este sfătuitorul meu”, acela spune acum: „înghite-i Doamne, împarte-le limbile. Căci în cetate văd violenţă şi certuri; Zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri, nelegiuirea şi răutatea sunt în sînul ei, şi nu se schimbă şi nu se tem de Dumnezeu”. El mai continuă să-şi golească inima înaintea lui Dumnezeu şi spune în continuare: „Gura lui este dulce ca smântîna, dar în inimă poartă războiul; cuvintele lui sunt mai alunecoase ca untdelemnul, dar sunt săbii scoase”. Dar acum el nu s-a uitat la împrejurări, ci el s-a bazat pe Dumnezeul cel mare. Găsim unele locuri unde-L priveşte pe Dumnezeu ca Creatorul cerurilor şi al pământului, cum dă ploaie şi grindină pe pământ. Şi apoi după ce L-a zugrăvit aşa de minunat în faţa ochilor Lui, îşi goleşte inima cu credinţă deplină. Dacă Îl vedem pe Dumnezeu aşa de mare, atunci este uşor să credem în El, pentru că Dumnezeu poate face tot ceea ce vrea. El este Cel Preaînalt şi dacă ne încredem în El, atunci nu am zidit pe nisip. Este aşa cum spune poetul: „Necazul nu este mai mare decât cel care ajută”; De aceea, dacă aruncăm sarcina asupra Lui El ne va ajuta să ne schimbăm starea de nelinişte în stare de odihnă.
Astfel suntem scăpaţi de orice fel de frică.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU SE OCUPĂ DE VIA SA

„Eu, Domnul, sunt păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni” Isaia 27.3

Când Domnul vorbeşte personal fără să Se folosească de vocea unui proroc, Cuvântul Său are o însemnătate deosebită pentru sufletele credincioşilor. El ne spune aici că însuşi El, Dumnezeu este păzitorul viei Sale; El n-o încredinţează la nimeni altul, ci Se ocupă personal de ea. Să nu fie păziţi bine aceia care sunt păziţi chiar de Dumnezeu?

El nu ne va uda cu binecuvântarea Sa numai în fiecare zi şi în fiecare oră, ci în fiecare clipă. Cât de repede ar trebui să creştem noi; ce înviorată şi roditoare ar trebui să se prezinte fiecare viţă! Cu ce ciorchini superbi ar trebui să fie încărcaţi toţi butucii!

Dacă se ivesc duşmani, păsări sau viespi lacomi ca să atace roadele sale, iată că Domnul însuşi e păzitorul ei, şi o păzeşte în tot timpul, noaptea şi ziua. Cine ar putea să ne facă rău şi de cine să ne temem? Domnul veghează asupra viţei, o udă şi o apără. Ce să dorim mai mult?

Observaţi expresia: „Eu sunt Acela”. Ce adevăr, ce putere, ce dragoste găsim în această declaraţie a lui Dumnezeu! Cine poate rezista în faţa voii Sale? Cine ar putea să se îndoiască şi să se teamă, când El zice: „Eu sunt Cel ce o păzesc”? Doamne, dacă Tu spui: „Eu te voi păzi”, eu îţi voi răspunde: „şi eu Te voi lăuda”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Să cad în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”

1 Cronici 21.13

David a căzut în greşeala de a număra poporul. Se vede că nu mai avea încrederea de altădată când prin puterea lui Dumnezeu a învins leul şi ursul, ba mai mult, l-a învins pe uriaşul Goliat. Prietenul lui de altă dată, Ionatan, l-ar fi făcut de ruşine în această situaţie critică: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Sam. 14.6). Numărarea poporului de către David era o întristare pentru Dumnezeu. Deşi s-a smerit în chip plăcut lui Dumnezeu cu cuvintele: „Eu am păcătuit mult de tot” totuşi mustrarea nu a putut fi evitată. Desigur că a fost iertat dar i-au fost prezentate trei urgii din care trebuia să aleagă pe cea prin care voia să treacă. Până atunci David găsise într-un chip minunat îndurare la Dumnezeu, la oameni însă nu găsise decât nedreptate şi răutate. De aceea a preferat să cadă în mâinile lui Dumnezeu. Şi noi, credincioşii, cunoaştem pe acest Dumnezeu şi Îl numim Tatăl nostru. El este Tatăl îndurărilor: 2 Cron. 1.3. El se poartă cu noi ca şi cu nişte fii (Evrei 12.7), dar dacă părăsim calea credincioşiei şi a încrederii atunci trebuie să suferim întristările Sale. Dacă ne smerim cu privire la neajunsurile noastre, atunci să fim siguri că El se îndură de noi (Plâng. 3.32). Lui David i-a fost dăruit harul să nu cadă în mâinile oamenilor, dar Domnului Isus nu i-a fost îngăduit acest har: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor” (Marcu 9.31). Cât a trebuit să sufere din mina omului nici nu ne putem imagina! Ura oamenilor se ridica puternic împotriva râvnei Lui pentru slava lui Dumnezeu. Omul a avut „ceasul său” în care a pus mâna pe Fiul lui Dumnezeu, căruia i-a pricinuit cea mai mare durere care ar fi putut exista. Trebuie mai mult curaj pentru a fi smerit decât pentru a fi mândru.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, prin putere şi măreţie biruieşte în mult mai multe căi astăzi. Fereşte-mă de întinarea sufletului şi a duhului.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Îţi voi aduce o jertfa de mulţumire şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor.” Psalm 116,17-18

Importanţa «aducerii de mulţumiri lui Dumnezeu» putem să o simţim şi să o înţelegem numai dacă îl lăsăm pe Duhul Său Sfânt să lucreze sfinţirea noastră. Porţile cerului se deschid atunci când mulţumim din toată inima pentru darul de nedescris al lui Dumnezeu — Isus Cristos — şi când îl preamărim pentru sângele Său vărsat pe lemnul crucii şi pentru trupul Său frânt pentru noi. Să intri pe porţile raiului lăudând şi mulţumind înseamnă să te predai Celui care ni S-a dăruit nouă prin sângele şi trupul Său. Acum înţelegem ce înseamnă cu adevărat să aducem «ofrande de mulţumire lui Dumnezeu». Noi, credincioşii avem uneori prostul obicei să separăm lucruri pe care El le consideră de nedespărţit şi aceasta nu este bine. Nu putem trăi în acelaşi timp pentru Isus şi pentru firea veche. Nu putem să-I mulţumim lui Dumnezeu fară să ne dăruim Lui cu totul. Cine desparte mulţumirea şi dăruirea de sine pierde bucuria în Domnul: «Adu ca jertfa lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt» (Psalm 50,14).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Apocalipsa 22:17

Isus spune „să ia… fără plată”. El nu vrea plată sau pregătire. El nu caută recomandarea emoţiilor noastre virtuoase. Dacă nu ai simţăminte bune, dar eşti doritor, eşti invitat; de aceea, vino! Dacă nu ai credinţă şi nici căinţă, vino la El, şi El ţi le va da. Vino aşa cum eşti, şi ia-le „fără plată” fără bani şi fără preţ. El se dăruieşte pe Sine însuşi celor în nevoie. Fântânile de la colţurile străzilor noastre sunt nişte dependinţe valoroase, şi nu ne putem imagina că cineva ar putea fi atât de nebun încât să stea în faţa apei strigând: „nu pot să beau fiindcă nu am nici un ban în buzunar”. Oricât de sărac ar fi omul, fântâna este acolo şi, aşa cum este, poate bea din ea. Trecătorii însetaţi nu aşteaptă o permisiune specială ca să bea din fântână, fie că sunt îmbrăcaţi în purpură, fie în zdrenţe; însăşi existenţa fântânii le oferă permisiunea de a bea. Generozitatea unor prieteni necunoscuţi ne-a oferit lichidul răcoritor, şi noi îl luăm fără să mai întrebăm nimic. Poate că singurele persoane care trebuie să treacă însetate pe lângă fântânile de pe stradă sunt doamnele elegante şi domnii care călătoresc cu trăsura. Ei sunt însetaţi, dar nu atât de vulgari încât să bea. I-ar înjosi, cred ei, să bea dintr-o fântână publică, aşa că trec mai departe cu buzele uscate. O, cât de mulţi sunt cei care sunt bogaţi în fapte bune şi nu pot veni la Christos din cauza lor! „Nu pot fi mântuit” spun ei, „ca o prostituată sau un tâlhar”. Ce! să meargă în cer ca un coşar? Nu există o altă cale, mai glorioasă decât cea a tâlharilor? Eu nu vreau să fiu mântuit în felul acesta. Asemenea lăudăroşi vor rămâne însetaţi pe vecie, dar „cine vrea, să ia apa vieţii fără plată”.

SEARA

„Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos.” Proverbe 30:8

„Dumnezeule, nu Te depărta de mine.” Psalm 38:21

Aici avem două mari lecţii — pentru ce să ne rugăm şi împotriva a ce să ne rugăm. Cea mai fericită stare a unui creştin este starea de sfinţenie. Asemeni căldurii, care este foarte puternică lângă soare, fericirea creştinului este puternică doar lângă Christos. Nici un creştin nu se bucură de linişte atunci când urmăreşte scopuri deşarte; el nu are nici o satisfacţie dacă sufletul său nu umblă pe căile Domnului. Lumea îşi poate găsi oriunde fericirea, dar el nu poate. Eu nu-i învinovăţesc pe cei din lume care aleargă după plăceri. De ce aş face-o? Lasă-i să se sature. Aici este toată bucuria lor. O soţie convertită care nu mai spera în mântuirea soţului ei era întotdeauna foarte bună cu el, fiindcă spunea „mă tem că aceasta este singura lume în care este fericit; de aceea, am hotărât să-l fac cât se poate de fericit aici”. Creştinii trebuie să-şi caute fericirea într-o sferă mai înaltă decât cea a frivolităţilor deşarte şi a plăcerilor păcătoase ale lumii. Scopurile uşuratice sunt periculoase pentru sufletele renăscute. Am auzit despre un filosof care, în timp ce privea stelele, a căzut într-un puţ; însă cei care privesc în jos cad mai adânc. Căderea lor este fatală. Nici un creştin nu este în siguranţă atunci când sufletul lui este leneş şi Dumnezeu este departe de el. Fiecare creştin este sigur în problema rămânerii în Christos, dar nici unul nu este sigur în experienţa sa de sfinţenie şi în comuniunea cu Christos în viaţa aceasta. Satana nu atacă un creştin care trăieşte cu Dumnezeu. Dar când creştinul se depărtează de Dumnezeu, se înfometează spiritual şi doreşte să se hrănească cu amăgirile pe care i le prezintă diavolul. El poate să stea uneori alături de copiii Lui Dumnezeu angajaţi în luptă, dar bătălia lui este scurtă. Cel care alunecă în Valea Umilinţei îl invită pe Apolion să-l atace. O, dacă am putea să umblăm umili cu Dumnezeul nostru

IZVOARE IN DEŞERT

„Vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

Doi pictori au fost odată solicitaţi să picteze fiecare un tablou ilustrând ideea lor personală despre odihnă. Primul a ales pentru scena lui un lac liniştit şi singuratic, ascuns undeva departe în inima munţilor. Al doilea, folosind mişcări bruşte şi ample ale pensulei pe pânza sa, a pictat o cascadă urlătoare. Sub cascadă creştea un mesteacăn fragil, aplecat peste spumă. Pe ramurile lui, aproape ud de la stropii cascadei, stătea un prihor în cuibul lui.

Prima pictură era pur şi simplu un tablou al stagnării şi inactivităţii. A doua pictură, însă, evoca odihna.

În aparenţă, Hristos a îndurat una din cele mai agitate vieţi trăite vreodată. Furtuni şi tulburare, tulburare şi furtuni – valuri după valuri s-au spart peste El până când trupul Său istovit a fost pus în mormânt. Însă viaţa Lui interioară a fost lină ca o mare de sticlă, şi plină mereu de o linişte adâncă.

Oricine putea să meargă la El oricând şi să găsească odihnă. Chiar şi când copoii umani lătrau la El pe străzile Ierusalimului, El S-a întors spre ucenicii Săi, lăsându-le o ultimă moştenire: „Pacea Mea”.

Odihna nu este un sentiment sfânt care vine peste noi în biserică. Este o stare de linişte care izvorăşte dintr-o inimă adânc şi puternic înrădăcinată în Dumnezeu.

Henry Drummond

Vă dau pacea Mea în timp de adâncă suferinţă;

Ea vă împarte liniştea şi încrederea şi mângâierea Mea.

Vă dau pacea Mea când rugăciunea pare pierdută, neauzită;

Să ştiţi că promisiunile Mele sunt veşnice în Cuvântul Meu.

Vă dau pacea Mea când sunteţi singuri, părăsiţi –

Privighetoarea cântă cel mai dulce cântec noaptea.

Vă dau pacea Mea când pierdeţi totul,

Calea către glorie duce drept la cruce.

Vă dau pacea mea când vrăjmaşii vă învinuiesc,

Părtăşia voastră e dulce când treceţi prin ruşine cruntă.

Vă dau pacea Mea în agonie şi sudoare,

Căci fruntea Mea a fost udată cu picături de sânge.

Vă dau pacea Mea când cel mai bun prieten vă trădează –

Pacea care se cufundă în dragoste, şi se roagă pentru ei.

Vă dau pacea Mea când nu mai este decât moarte pentru tine –

Crucea este poarta prin care ajungi la Mine.

L.S.P.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 50.1-11

    În zadar a răsunat chemarea Domnului; în zadar s-a repetat fară-ncetare: „Ascultaţi-Mă!” (44.1; 46.3,12; 48.1,12; 49.1). Fie că a fost vocea lui Ioan Botezătorul (40.3), fie a lui Mesia însuşi, … „nu a fost nimeni care să răspundă” (v. 2). Cât de mult L-a îndurerat pe Domnul Isus această indiferenţă, care-i caracterizează deopotrivă şi pe oamenii din zilele noastre! A venit la noi cu o limbă iscusită (v. 4: instruită, capabilă să spună un cuvânt la timpul potrivit), limba dragostei (Ioan 7.46). Nimeni însă nu a dorit s-o înţeleagă, nici s-o asculte: „n-ai auzit … şi de demult nu ţi s-a deschis urechea” (48.8). Cu toate acestea, ce exemplu minunat au putut vedea oamenii la El! Fiecare dimineaţă îl găsea pe acest OM ascultător plecându-Şi urechea la cuvintele Tatălui Său, atent la exprimarea voii Sale pentru ziua respectivă. Iar dacă El simţea această nevoie, cu cât mai mult ar trebui să o simţim noi…!    Indiferenţa faţă de Isus s-a transformat apoi în ură. Versetul 6 ne aminteşte despre insultele pe care a trebuit să le sufere, iar v. 5 şi 7 ne arată că, deşi cunoştea tot ce îl aştepta, n-a dat înapoi, ci Şi-a „făcut faţa ca o cremene” (v. 5,7; Luca 9.51). Cât despre noi, să ascultăm cu atenţie chemarea din v. 10! Ca unii care suntem copii ai luminii, să nu ne lăsăm orbiţi de scănteirile trecătoare cu care lumea încearcă să se lumineze (v. 11).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Exodul 12:1-13

„Ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui; si mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos.” Proverbele 19:22

O PERECHE MINUNATĂ

Aduceţi cinstea şi amabilitatea laolaltă şi veţi avea o minunată combinaţie. Rick Graham a fost cinstit atunci când a condus maşina mai mult de o oră pe străzile oraşului San Francisco, pentru a o găsi pe doamna care şi-a uitat în taxiu, portmoneul cu 1792 de dolari. Apoi a fost amabil, deoarece acţiunea sa era menită s-o scutească pe femeie de o serie de neplăceri. Îmi place atât de mult ce a spus el atunci când ceilalţi şoferi de taxiuri au râs de el pentru câ nu a băgat banii în buzunar. „Sunt un membru activ al credinţei creştine şi la ce ar folosi să mergi la biserică dacă nu practici ceea ce predici?”
In Exodul 23, principiile cinstei şi ale amabilităţii sunt puse împreună în legile pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel. Trebuia ca ei să fie suficient de cinstiţi pentru a aduce înapoi un animal rătăcit la stăpânul lui, chiar dacă persoana aceea le era un duşman (v. 4). Trebuia să fie amabili faţă de un duşman ajutându-l să-şi pună măgarul încăpăţînat din nou în picioare (v. 5). Trebuia să fie atât de preocupaţi ca săracii să fie trataţi în mod cinstit, încât li se impunea să-i ajute pe aceştia chiar şi atunci când ajutorarea lor ar fi fost foarte costisitoare (v. 6-9). Proprietarii de pământ trebuia să-şi lase ogoarele nelucrate, să se odihnească la fiecare şapte ani şi să lase la îndemâna tuturor cele ce creşteau în mod natural (v. 10, 11). Oamenii care sunt cinstiţi, sunt uneori cruzi. Cei care sunt amabili ei pot fi maleabili şi nu atât de mult preocupaţi de adevăr şi dreptate. Dar atunci când cinstea şi amabilitatea stau împreună, avem o pereche minunată care-I face cinste lui Dumnezeu, aducând binecuvântări altora. – H.V.L.

Când lumea va privi la mine,
Te rog cu sufletul curat,
Calea lor s-o-ndrept spre Tine
Făcând ce-i bun şi-adevărat. – Branon

Dacă cinstea nu este amabilă, atunci nu este cinstită.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Eu sunt Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă.”  Apocalipsa 22.16

Învăţătura din cartea Apocalipsa este în mod special aceea că Domnul va veni şi că El va veni mai întâi pentru ai Săi, iar apoi pentru a restabili ordinea pe pământ. Ştiu că, în creştinătate, părerea generală este că următoarea venire a Domnului va fi doar aceea pentru a judeca lumea. Fără îndoială că El va judeca lumea, însă venirea Lui pentru a face acest lucru este legată în Scriptură de profeţie. Există multă profeţie în cărţile Vechiului Testament, însă trebuie să observăm că toată profeţia are în vedere pământul, în timp ce nădejdea creştinului are în vedere cerul. Domnul Isus Însuşi, ca Om, Sa dus în cer şi doreşte săi ia acolo şi pe cei care Îi aparţin.

Prin urmare, nădejdea creştinului nu este ca pământul să fie adus întro stare după voia lui Dumnezeu, deşi – mulţumiri fie aduse Lui! – pământul va fi adus întro asemenea stare, ci nădejdea creştinului este Hristos Însuşi şi venirea Lui pentru ai lua la Sine pe cei răscumpăraţi cu sângele Său. De aceea Îl avem pe Domnul prezentat ca Luceafăr strălucitor de dimineaţă, în Apocalipsa 22.16. Oricine înţelege ce este luceafărul. El nu este soarele. Nu veţi vedea niciun om trezit de dimineaţă de lumina luceafărului. Nu, ci trebuie să te scoli foarte devreme pentru a vedea lumina lui.

Ceea cei trezeşte de dimineaţă pe oameni este lumina zilei, a soarelui. Ceea ce avem în acest pasaj este că nădejdea creştinului este Hristos, cunoscut acum în cer ca fiind Mântuitorul şi ca Cel care va veni săi ia pe ai Săi. Iar felul în care vom fi luaţi la El este unul cu totul binecuvântat. Pentru creştinul veghetor, Hristos este Luceafărul de dimineaţă, în timp ce lumea este cufundată întrun somn adânc.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Matei 16.16

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

Cine este această persoană?

În cea mai importantă carte a literaturii universale – în Biblie – stă scris amănunțit despre Isus Hristos. Mai ales evangheliile în Noul Testament ne arată:

Persoana Sa: El este atât Dumnezeu veșnic, cât și Om adevărat.

Cuvintele Sale: începând de la dragostea de aproapele până la dragostea de dușmani.

Căile Sale: El a trăit spre onoarea lui Dumnezeu și spre binecuvântarea oamenilor.

Lucrările Sale: El le-a făcut conform voii lui Dumnezeu și spre binele poporului.

Fiecare copil îl cunoaște pe cel mai puternic președinte al lumii de la un anumit moment, dar acela puțin îl ajută la ceva. Totuși, cine are prin credință și pocăință o legătură conștientă cu Cel mai umil dintre oameni, aceasta îi folosește pentru timp și veșnicie.

Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu

El este Dumnezeu din veșnicie. Dar El a devenit și Om adevărat, pentru a-L descoperi pe Dumnezeu, Tatăl. El L-a prezentat în timpul vieții Lui în toate trăsăturile ființei Sale: că este dragoste, lumină, îndurător, plin de har. Această descoperire a mers așa de departe, încât El a putut spune: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂRUIEȘTE TOTUL!

„Voi intra … și, dacă va fi să pier, voi pieri” (Estera 4:16)

Estera, o tânără evreică măritată cu un rege păgân, a încălcat tradiția demult instituită și a pășit în sala tronului unde se afla soțul ei, riscând totul dar salvându-și poporul de la pieire. O tânără a salvat o națiune pentru că a fost dispusă să-și riște viața. Te simți inadecvat astăzi? Te gândești că: „Altcineva ar trebui să facă lucrul acesta, nu eu”? Atunci citește aceste cuvinte scrise de preotul Edward Everett Hale: „Eu sunt doar cineva; dar totuși sunt cineva. Nu pot face totul; dar totuși pot face ceva: și pentru că nu pot face toiul, nu voi refuza să fac acel ceva pe care îl pot face”. De câți oameni a fost nevoie pentru salvarea omului aflat pe moarte pe drumul Ierihonului? De un bun samaritean. De câți oameni a fost nevoie pentru a-l confrunta pe Faraon și pentru a conduce exodul din Egipt? De unul singur, de Moise. Un expert respectat în probleme de conducere scrie: „Dumnezeu a pus în tine un vis. E al tău și al nimănui altcuiva. Prin el ți se declară unicitatea. EI îți susține potențialul. Numai tu îi poți da naștere. Numai tu îl poți trai. A nu-l descoperi, a nu-ți asuma responsabilitatea pentru el și a nu trăi în conformitate cu el, înseamnă afectarea în mod negativ a propriei tale persoane, dar și a acelora care ar beneficia de pe urma visului tău”.

Poetul John Greenleaf Whittier a scris: „Dintre toate cuvintele triste, de pe buze sau din condei, mai triste ca acestea nu există: „ar fi putut să fie”. La apusul vieții, vei privi în urmă și te vei simți de parcă ți-ai irosit întreaga viată luptându-te să împlinești așteptările altora? Sau vei ști că ai trăit-o Ia maxim, străduindu-te să-ți împlinești visul dat de Dumnezeu? Gândește-te la sta acum, câtă vreme mai ai timp să schimbi direcția.

12 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Să ajungi acolo unde se stinge treptat interesul propriu şi se trezeşte adevăratul interes.

„Învăţătorule, unde locuieşti?” ” Veniţi de vedeţi” „…..Vino după Mine.” loan 1:38-39

„În ziua aceea au rămas la El.” Acesta este cam singurul lucru pe care-l facem unii dintre noi, apoi ne trezim la realităţile vieţii; se trezeşte interesul propriu şi rămânerea în El a trecut. Însă nu există nici o situaţie de viaţă în care să nu putem rămâne în Isus. „Tu eşti Simon, tu te vei chema Chifa” (Ioan 1:42). Dumnezeu scrie noul nostru nume numai pe acele locuri din viaţa noastră de unde El a şters mândria, încrederea în sine şi interesul propriu. Unii dintre noi
avem noul nostru nume scris numai pe ici, pe colo, ca nişte pete, arătând ca un pojar spiritual.

Pe porţiuni arătăm bine. Când suntem în cea mai bună formă spirituală, ai crede că suntem cei mai mari sfinţi; dar să nu te uiţi la noi când nu suntem în această stare de spirit. Ucenicul este cel care are numele nou scris pe întreaga sa făptură; interesul propriu, mândria şi încrederea în sine au fost şterse complet. Mândria este zeificarea sinelui; în zilele de azi unii dintre noi nu mai avem o mândrie de fariseu, ci una de vameş.

A spune: „O, eu nu sunt un sfânt”, este acceptabil pentru mândria umană, dar este o blasfemie inconştientă la adresa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă literalmente că-L sfidezi pe Dumnezeu spunându-I că nu te poate face sfânt. „Eu sunt mult prea slab şi neajutorat, lucrarea ispăşirii nu poate ajunge până la mine.” Umilinţa înaintea oamenilor poate fi o blasfemie inconştientă înaintea lui Dumnezeu.

De ce nu eşti sfânt? Ori pentru că nu vrei să fii sfânt, ori pentru că nu crezi că Dumnezeu te poate face astfel. Ar fi foarte bine, spui, dacă Dumnezeu te-ar mântui şi te-ar duce direct în ceruri. Dar exact aceasta vrea El să facă! „Vom veni la El şi vom locui împreună cu El” (loan 14:23). Nu pune nici o condiţie, lasă-L pe Isus să fie totul şi El te va duce acasă cu El nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Maria deci, cînd a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi l-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” IOAN 11-32

În
Ioan 11 învăţăm cum se adînceşte dragostea în durerile vieţii.

Viaţa de fiecare zi îşi are adeseori necazul şi durerea ei. Boala a intrat în mijlocul familiei din Betania şi umbra morţii s-a strecurat înăuntru. Cum acţionează însă cele două surori cînd încercarea grea le surprinde? Prin har, ele iau cea mai bună atitudine posibilă. Ele apelează la dragostea Domnului Hristos.

În Luca 10:39, Maria învaţă despre dragostea Domnului Isus în calmul unei vieţi liniştite; în Ioan 11, ea, în furtuna vieţii, apelează la acea dragoste. Acolo, la picioarele Lui, ea împărtăşea dragostea Domnului în compania Lui. Aici, în durerea ei, ea foloseşte dragostea Lui. Şi aceasta se vede clar în apelul pe care aceste două femei devotate îl fac Domnului. Ele au trimis la El să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care îl iubeşti este bolnav” (vs. 3). Cît de luminos străluceşte în acest scurt mesaj credinţa şi încrederea acestor două surori! Ele s-au îndreptat către Persoana cea mai indicată, căci „au trimis la El”. Ele folosesc cel mai potrivit argument: „Acela pe care îl iubeşti este bolnav”. Cele două surori n-au adus ca motiv slaba dragoste a lui Lazăr pentru Domnul, ci desăvîrşita şi neştirbita dragoste a Domnului Isus pentru Lazăr. Astfel, ele apelează la Domnul în felul cel mai corect, pentru că ele nu-I sugerează Domnului ce să facă; ele nici măcar nu-L roagă pe El să-1 vindece, nici să vină, nici chiar să spună un cuvînt în favoarea lor. Ele, simplu, îşi varsă durerea lor înaintea Domnului Isus şi se abandonează pe ele insăşi în nemărginitele posibilităţi ale Domnului şi în nemărginita Sa iubire. Şi dragostea Prietenului lor nu le-a dezamăgit! Pentru că dragostea se bucură să răspundă inimilor mişcate de dragoste. H. Smith.

„Cînd trecem prin zile de încercare, să rămînem în prezenţa Dumnezeului oricărei mîngîieri; El nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre. Durerea noastră adîncă devine, în mîna Sa, un prilej de a ne face să cunoaştem mai dinainte inima Sa plină de înţelegere şi de dragoste. Vom avea astfel ocazia să aducem mai multe mulţumiri şi pentru zilele rele ca şi pentru cele bune.

Dar şi dacă trecem prin zile de odihnă, să rămînem şi mai aproape de Domnul. Este un real pericol ca nepăsarea şi indiferenţa să se introducă cu uşurinţă în inimă. Trăind o viaţă dulce şi uşoară, uşor cedăm atracţiei lucrurilor acestei lumi. Este mai de valoare să facem din necazurile noastre o pricină de mulţumire decît din binecuvîntările pe care le primim.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Aţi auzit vorbindu-se de răbdarea lui Iov”. Iacov 5:11.

Am citi ieri, cum i-a luat Satana toată averea lui Iov, cum i-a omorât copiii şi totuşi n-a ieşit nici măcar un murmur din gura lui, ci s-a închinat lui Dumnezeu. El ne este arătat ca pildă. El n-a spus: Satana mi-a luat totul, sau că oamenii din Saba sau Caldeea, ci a spus: „Domnul a luat, binecuvântat să fie Numele Lui”. Suferinţa şi răbdarea care a avut-o îl aşează direct lângă Mântuitorul. Este scris: „Aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi auzit ce sfârşit i-a dat Domnul” şi se mi continuă „pentru că Domnul este plin de milă”. Din aceasta vedem că trebuie să avem milă de duşmanii noştri.

Iov n-a spus: „Vreau să mă răzbun pe ei, chiar şi Mântuitorul S-a rugat pentru duşmanii Lui. Mai este important ca să ştim: Cu ce măsură măsurăm, cu aceea ni se va măsura, şi cu cântarul cu care cântărim ni se va cântări şi nouă. De aceea, dacă avem gânduri de ură pentru aproapele nostru, atunci trebuie să ştim că Dumnezeu nu-şi găseşte plăcerea în noi… Pentru aceea e nevoie să fim plini de bunătate. Dragostea nu se gândeşte la rău; ea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, nu se aprinde de mânie. Este nevoie ca să ne smeriţi sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să avem în noi gândul acela care era în Hristos Isus şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. David s-a rugat pentru duşmanii lui când aceştia erau bolnavi. Observăm deci cum triumfă bunătatea peste judecată. Noi care meritam judecata şi osînda veşnică, am primit bunătate prin Isus în locul judecăţii. Deci judecata nu-l mai poate osîndi pe cel care crede. De aceea putem aştepta cu bucurie ziua judecăţii.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

A LOCUI ÎN SIGURANŢĂ DEOPARTE

„Israel este fără frică în locuinţa Iui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă.” Deuteronom 33.28

Cu cât vom locui mai deoparte, cu atât vom fi mai în siguranţă. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie despărţit de păcătoşi. Chemarea Lui către ei este: „Ieşiţi din mijlocul lor”. O lume creştină este o monstruozitate pe care Scriptura niciodată n-o îndreptăţeşte. Un creştin lumesc este din punct de vedere duhovnicesc bolnav. Cei ce fac compromisuri cu vrăjmaşii lui Cristos, pot fi socotiţi împreună cu ei.

Siguranţa noastră stă nu în a ajunge la înţelegere cu vrăjmaşul, ci în a locui deoparte cu cel mai bun Prieten al nostru. În acest fel vom locui în siguranţă, în ciuda batjocurilor, zeflemelilor şi dispreţului lumii. Vom fi la adăpost de influenţa nenorocită a mândriei, necredinţei, deşertăciunii şi vicleşugului ei.

Dumnezeu ne va face să locuim singuri şi în siguranţă, în ziua când va cerceta păcatul popoarelor prin războaie şi foamete. Domnul a scos pe Avraam din Ur din Haldea, dar acesta s-a oprit la mijlocul drumului în Haran: el n-a avut binecuvântare decât când s-a hotărât să meargă în ţara Canaan şi a şi mers acolo. Acolo a trăit el în siguranţă singur, chiar în mijlocul vrăjmaşilor, în timp ce Lot nu era în siguranţă în Sodoma, în mijlocul cercului de prieteni pe care şi-i făcuse. Siguranţa noastră este să trăim deoparte cu Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. DOMNUL i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce.” Exodul 15.23-24

Poporul Israel a intrat sub ocrotirea norului şi a stâlpului de foc cu o cântare de laudă pe buze. Acum, Dumnezeu a început să încerce credinţa lor, ca să cunoască pe fiecare om din popor cu ce are în inima lui, dacă este gata să se lase condus de legile lui Dumnezeu în căile lui. Dar, vai prima încercare a scos la iveală la acest popor o stare rea a inimii. Poporul se împotrivea lui Moise. Nu era uşoară încercarea: le lipsea apa şi după ce au găsit-o, după multă căutare, nu putea fi băută. De aceea să nu judecăm prea uşor şi repede acest popor. Oare în ce stare am fi fost noi în faţa unei asemenea încercări? Ce milostiv este însă Dumnezeu. Nu am auzit nici un reproş; Dumnezeu este Acela care îi arătase lui Moise un lemn care aruncat în apă ridica toată amărăciunea. Prin această încercare poporul putea să înveţe să recunoască, că nu sunt mai buni decât egiptenii şi de aceea aveau nevoie de acest lemn – o pildă limpede a crucii Domnului Cristos – unicul mijloc de a rămâne pe căile lui Dumnezeu. O, de-am învăţa din această întâmplare ca totdeauna să luăm pe Dumnezeu în ajutor. Atunci vom trăi experienţa că la El TOTUL este cu putinţă indiferent cât de mare ar fi amărăciunea.

Cei dintâi paşi ai celor răscumpăraţi de Domnul sunt în primejdie de a se lăsa „purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură” de nerăbdare şi cârtiri. Singurul mijloc de ocrotire este privirea la Domnul Isus. El se descopere totdeauna potrivit cu nevoile poporului Său, iar ai Săi, în loc să se plângă de împrejurările în care se găsesc, le socotesc un prilej ca să ceară şi mai mult har de la El. In felul acesta vom putea cunoaşte tot mai mult şi tot mai bine pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, pentru Tine Timpul nu există, căci „înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut” (Psalmul 90:4); dar cu mine este altfel. Cum ai îndreptat anii pe care i-au mâncat lăcustele (v. Ioel 2:25) şi ai făcut din mine o făptură nouă în Cristos Isus! Primeşte mulţumirea mea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!» Psalm 103,1-2

Mulţumirea şi lauda au efecte miraculoase exact atunci când din punct de vedere spiritual te simţi gol, neîmplinit şi fară putere, când toate căile par baricadate şi sigilate, când Biblia nu-ţi mai vorbeşte şi când de-abia mai poţi pronunţa Numele lui Isus. Pavel şi Sila L-au lăudat pe Dumnezeu în închisoare, deşi aveau spatele însângerat de bătăi. În timp ce se rugau, cântau şi-L lăudau pe Domnul, El a deschis uşile închisorii şi a făcut ca toate lanţurile să cadă. Indiferent în ce «închisoare» te afli, începe şi tu să-I mulţumeşti şi să-L lauzi; nu contează cât de grea e încercarea care a venit asupra ta. În timp ce Îi cântăm şi-L lăudăm pe Domnul, El deschide uşile problemelor noastre. Dumnezeu nu-ţi rezolvă problema, dar te eliberează de ea. Şi chiar dacă răspunsul la rugăciunea ta întârzie, continuă să-L lauzi ca mai înainte. Când trecem prin încercări, lauda Numelui Său ne întăreşte credinţa. Gloria Lui pe buze arată că în inimile noastre există cu adevărat credinţă. Dacă trăieşti în acest fel, prin laudă şi mulţumire, vei afla secretul puterii absolute.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Ai fost cântărit în cumpănă, şi ai fost găsit uşor.” Daniel 5:27

Este bine să ne cântărim pe cântarul Cuvântului Lui Dumnezeu. Poţi să o faci citind psalmii lui David şi, în timp ce meditezi la fiecare verset, să te întrebi: „pot să spun şi eu la fel? Simt eu ce a simţit David? Este inima mea la fel de zdrobită din cauza păcatului? Este sufletul meu la fel de încrezător în clipa încercării, şi pot să cânt despre îndurările Domnului aşa cum a cântat David în peştera Adulam sau în locurile întărite din En-Ghedi? Am cerut paharul mântuirii în numele Domnului?” Apoi întoarce paginile la viaţa lui Christos şi, în timp ce citeşti, întreabă cât de mult ai ajuns să I te asemeni. Tânjeşte după blândeţea, umilinţa şi dragostea pe care El le-a învăţat şi arătat. Ia apoi epistolele, şi vezi dacă îl poţi însoţi pe apostol în experienţele sale. Ai strigat vreodată ca el „o, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi din acest trup de moarte”? (Romani 7:24). Ai simţit vreodată aceeaşi apăsare? Ţi-ai spus vreodată că eşti cel mai mare păcătos, şi mai prejos de cel din urmă sfânt? Ştii ceva despre consacrarea Lui? Poţi să i te alături şi să spui „pentru mine, a trăi este Christos, şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21)? Dacă citim cuvântul Lui Dumnezeu ca pe un test al condiţiei noastre spirituale, vom avea motive să ne oprim de multe ori şi să spunem „Doamne, simt că nu am fost niciodată aici. O, adu-mă aici! Dăruieşte-mi adevărata căinţă, cum le-ai dăruit-o şi lor. Dăruieşte-mi adevărata credinţă; dăruieşte-mi mai mult zel; aprinde-mi inima cu dragoste; acordă-mi darul blândeţii; ajută-mă să mă asemăn mai mult cu Isus. Nu mă mai lăsa să fiu „găsit uşor” atunci când sunt cântărit pe cântarul sanctuarului, nici să fiu ,găsit uşor” în cumpăna judecăţii. „Nu Judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.

 

SEARA

„El ne-a mântuit, şi ne-a dat o chemare sfântă.” 2 Timotei 1:9

Apostolul a folosit timpul trecut când a scris „El ne-a mântuit” şi acesta indică faptul că acţiunea a fost deja terminată. Credincioşii în Christos Isus sunt mântuiţi. Nu sunt priviţi ca nişte persoane aflate într-o stare încurajatoare, din care vor fi salvate în cele din urmă, ci ca nişte persoane salvate deja. Mântuirea nu este o binecuvântare de care să te bucuri pe patul de moarte, şi pe care să o cânţi ca pe o speranţă viitoare; este un lucru făgăduit că va fi obţinut şi primit acum. Creştinul este perfect mântuit în planul Lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a rânduit pentru mântuire, şi scopul acesta este complet. El este mântuit şi din cauza preţului care a fost plătit pentru el „S-a sfârşit” (Ioan 19:30) a fost strigătul Mântuitorului înainte să moară. Credinciosul este perfect mântuit în Căpetenia legământului, fiindcă, aşa cum a căzut prin Adam, acum trăieşte prin Christos. Mântuirea completă este însoţită de o chemare sfântă. Cei pe care i-a salvat Mântuitorul pe cruce sunt chemaţi la timpul potrivit, prin puterea Duhului Sfânt, pentru sfinţenie. Ei îşi părăsesc păcatele, şi tânjesc să fie asemeni lui Christos. Aleg sfinţenia, nu din constrângere, ci prin influenţa unei firi noi, care îi face să se bucure de sfinţenie cum se bucurau înainte de păcat. Dumnezeu nu i-a ales şi nici nu i-a chemat pentru că erau sfinţi, ci i-a chemat ca să poată fi sfinţi, şi sfinţenia este frumuseţea pe care o lucrează Dumnezeu în ei. Calităţile de creştin pe care le vedem la credincioşi sunt lucrarea Lui Dumnezeu, ca şi lucrarea de răscumpărare. Astfel, plinătatea harului Lui Dumnezeu ne este oferită. Mântuirea vine prin har, fiindcă Domnul este Autorul ei. Ce alt motiv, în afară de har, ar fi putut să-l salveze pe păcătos? Mântuirea trebuie să vină prin har, fiindcă Domnul lucrează în aşa fel încât îndreptăţirea noastră să fie exclusă pentru totdeauna. Privilegiul credinciosului este mântuirea prezentă; dovada că este chemat este viaţa sa sfântă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„În El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele.” 1 Corinteni 1:5

Ai văzut vreodată oameni care printr-o nenorocire au fost mânaţi spre momente minunate de rugăciune? Şi ai observat că odată ce nenorocirea a fost de mult uitată, le-a rămas o blândeţe spirituală care le-a încălzit sufletele?

Aceasta îmi aminteşte de o mare furtună pe care am văzut-o odată într-o primăvară târzie – o furtună în care întunericul a acoperit cerul, cu excepţia câtorva locuri unde fulgerul despica violent norii cu puterea lui tunătoare. Vântul bătea şi ploaia cădea, ca şi cum cerul şi-ar fi deschis zăgazurile.

Ce dezastru a fost! Furtuna a dezrădăcinat chiar şi cei mai puternici stejari, şi nici o pânză de păianjen n-a scăpat de vânt, cu toate că erau bine ascunse de orice privire. Dar curând, după ce fulgerul a trecut, tunetul a încetat şi s-a aşternut liniştea, şi ploaia s-a oprit; un vânt din vest a început să adie cu dulcea şi blânda lui suflare, alungând departe norii negri. Şi am văzut furtuna care se retrăgea, aruncându-şi un şal de curcubee peste umerii ei frumoşi şi în jurul gâtului strălucitor. S-a uitat înapoi la mine, mi-a zâmbit, şi apoi s-a făcut nevăzută.

Timp de mai multe săptămâni după furtună, câmpurile şi-au ridicat mâinile pline de flori minunate şi parfumate, înspre cer. Şi tot timpul verii iarba a fost mai verde, râurile au fost pline de apă, şi copacii, datorită frunzişului lor luxuriant, dădeau o umbră mult mai odihnitoare.

Şi toate acestea – pentru că a venit furtuna. Toate acestea – chiar dacă restul pământului a uitat de mult de furtună, de curcubeele ei şi de ploaia ei.

Theodore Parker

Poate că Dumnezeu nu ne-a pregătit o călătorie uşoară spre Ţara Promisă, dar El ne va da una sigură. Horatius Bonar

Printr-o furtună au fost descoperite minele de aur din India. N-am văzut noi furtuni care i-au ajutat pe oameni să descopere minele nepreţuite ale dragostei lui Dumnezeu în Hristos?

 

Plouă, micuţă floare?

Bucură-te de ploaie;

Prea mult soare te-ar ofili;

El va străluci din nou.

Norii sunt foarte negri, e adevărat;

Dar în spatele lor străluceşte albastrul cerului.

 

Eşti istovită, inimă fragilă?

Bucură-te de suferinţă:

În necaz cresc cele mai minunate virtuţi,

Ca florile când plouă.

Dumnezeu veghează, şi tu vei avea soare,

După ce norii îşi vor sfârşi lucrarea lor perfectă.

Lucy Larcom

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 49.14-26

    La prima venire a Domnului, Israel nu a fost adunat (v. 5), dar ceasul acestei strângeri va suna în curând şi atunci nu numai Iuda şi Beniamin, ci şi celelalte zece seminţii, astăzi împrăştiate, îşi vor lua calea întoarcerii. Ele se vor îndrepta spre acelaşi loc, venind din toate zările, chiar şi din îndepărtata Chină. Dumnezeu a ştiut să păstreze în chip miraculos, timp de peste douăzeci de secole, unitatea lor rasială. Ce viziune glorioasă ne oferă Ierusalimul strângându-şi, în sfârşit, copiii sub aripile sale, aşa cum a dorit atât de mult Domnul Isus să o facă în vremea când Se afla aici, jos, şi ei n-au vrut (Luca 13.34)! Fiii şi fiicele lui Iacov, despărţiţi atâta timp, se vor recunoaşte şi bucura împreună, ca la o reuniune de familie de mari proporţii: aceasta va fi împlinirea profetică a Psalmului 133.    

De la această scenă pământească, gândurile ne poartă spre măreaţa întâlnire cerească. Dintre toţi răscumpăraţii Domnului, pe care Hristos i-a primit de la Tatăl, nu va lipsi niciunul. Fiecare oaie este de acum la adăpost în mâna Lui şi are numele înscris pe palmele acestor mâini care au fost străpunse (v. 16; Ioan 10.28; 17.12). Captivii omului „tare” au fost eliberaţi pentru totdeauna prin victoria de la cruce (v. 25; Luca 11.21,22).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 119:1-8

„Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?” 1 Corinteni 5:6

NICI UN PĂCAT NU E PREA MIC

Când un vapor transatlantic s-a scufundat lângă coastele Irlandeze, cu câtiva ani în urmă, lumea a fost uluită. Deoarece căpitanul vasului era un excelent marinar, nimeni nu şi-a putut imagina care au fost cauzele acestui accident. Au fost trimişi scafandri să cerceteze şi au adus printre alte obiecte, compasul navei pentru a fi examinat. Când au deschis cutia compasului au găsit vârful unei lame de cuţit înăuntru. Probabil că, în timp ce curăţa compasul, un marinar nechibzuit a rupt vârful cuţitului cu care lucra, vârf care a făcut compasul să arate rezultate false. Drept rezultat, nava a luat un traseu greşit, zdrobindu-se de stâncile coastei. Ca şi creştini, putem şi noi naufragia dacă începem să credem că unele lucruri mici – păcate mici – nu sunt dăunătoare. De aceea cuvintele noastre, faptele noastre, atitudinile noastre trebuie întot-deauna să le ţinem departe de păcatul care ne poate submina mărturia şi ne poate pune în pericol relaţiile cu Dumnezeu. În 1 Corinteni 5, apostolul Pavel s-a confruntat cu o situaţie păcătoasă care tulbura lucrarea lui Dumnezeu în Corint. După ce se adresează specific problemei, el face tuturor o atenţionare asupra rezultatelor păcatului. El spune că „puţin aluat face să dospească toată plămădeala” (v. 6). Orice păcat, chiar şi „cel mai mic”, poate aduce tulburare atât creştinului cât şi bisericii. Ajută-mă, Doamne, să fiu „fără prihană” (Psalmul 119:1). Invaţă-mă că nici un păcat nu e prea mic.  P.R.V.

Păcatul mic, ca drojdia lucrează
Schimbând în rău tot ce-i cu putinţă.
Curând dospi-va toată plămădeala,
Pervertindu-ne întreaga fiinţă. – H.G.B.

Nici un păcat nu e prea mic, pentru că el este împotriva unui Dumnezeu infinit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi Domnul ia zis lui Iosua: „Ridicăte! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; şi chiar au călcat legământul Meu, pe care lil poruncisem, şi chiar au luat din ce era dat nimicirii … Şi fiii lui Israel nu vor putea să stea înaintea vrăjmaşilor lor … pentru că ei înşişi sau făcut vinovaţi să fie nimiciţi. Nu voi mai fi cu voi, dacă nu veţi nimici ce este dat nimicirii din mijlocul vostru. Ridicăte, sfinţeşte poporul”.  Iosua 7.1013

Iosua (7)

Dumnezeu este sfânt! Nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. După marea biruinţă de la Ierihon, Israel a hotărât să trimită trei mii de oameni pentru cucerirea cetăţii Ai, care era o cetate mult mai mică. Spre consternarea lor, ei au fost puşi pe fugă şi treizeci şi şase de oameni au fost ucişi în luptă. Iosua şi bătrânii au căzut la pământ înaintea chivotului Domnului şi au stat acolo până seara. Fiind foarte tulburat, Iosua a strigat la Domnul cu disperare.

Există momente când rugăciunea nuşi are locul. Acesta a fost unul dintre ele. Domnul ia spus lui Iosua să se ridice – Israel păcătuise şi furase din prada Ierihonului. Porunca lui Dumnezeu fusese clară: trebuiau să ardă şi să distrugă în întregime cetatea şi pe toţi cei din ea, cu excepţia argintului, a aurului, a bronzului şi a fierului, care trebuiau puse în vistieria Domnului. Acest păcat trebuia judecat pentru ca Dumnezeu să poată continua să fie alături de popor şi săi dea biruinţa asupra vrăjmaşilor lui.

Ceea ce se întâmplase era că un om, Acan, luase o mantie frumoasă de Şinear, argint şi aur şi le ascunsese în pământ, sub cortul său. A fost aruncat sorţul, pe seminţii, pe familii şi pe bărbaţi, până când a fost descoperit Acan. După ce a recunoscut ceea ce făcuse, el, familia lui şi tot ce avea au fost omorâţi cu pietre, iar apoi au fost arşi în foc.

Este greu de crezut că Acan a ascuns lucrurile furate în cortul său fără ştirea familiei sale. Mai mult, Dumnezeu vede pe poporul Său ca fiind una. „Israel a păcătuit„, a spus El. Noi, de asemenea, suntem mădulare unii altora. Ceea ce facem ne afectează nu doar pe noi, ci întreaga mărturie a lui Dumnezeu.

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!”…” Ioan 19.30

Proclamația victoriei

În Evanghelia după Luca, citim că acest strigăt a fost rostit cu voce tare. Acesta a fost un strigăt de triumf, care include multe înțelesuri. Prin aceasta nu se înțelege numai că s-a terminat cu viața Lui pământească. Mântuitorul a vrut să mai spună că s-a încheiat lucrarea pe care Tatăl i-a dat s-o facă. Cu toate că Isus Hristos – în timp ce atârna pe cruce – arăta în toate privințele ca o victimă demnă de compătimit, El a obținut cel mai mare triumf din istoria universului. Deoarece lucrarea de ispășire a lui Hristos era încheiată și mântuirea păcătoșilor era înfăptuită, victoria Lui era definitivă. Plata păcatului a fost achitată pentru veșnicie.

Din acest motiv nu se mai poate adăuga nimic lucrării desăvârșite de mântuire, înfăptuită de Hristos. Nicio lucrare omenească suplimentară nu a putut să întregească vreodată ispășirea înfăptuită de Hristos pe cruce. Tot ce a făcut Hristos este desăvârșit și suficient pentru mântuirea noastră. Lucrarea de ispășire făcută de Mântuitorul s-a încheiat pe deplin. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).

O, de-ar înțelege toți cititorii această lucrare de mântuire deplină, făcută de Domnul Isus Hristos pe cruce!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NĂDĂJDUIEȘTE IN DOMNUL (2)

„Îmi pusesem nădejdea în Domnul” Psalmul 40:1

Psalmistul a spus: „îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii…; mi-a pus picioarele pe stâncă, și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut” (v. 1-3).

Să aștepți înseamnă să crezi că Dumnezeu știe ce face, chiar și atunci când nu-ți face cunoscute toate detaliile. Poate ești necăsătorit și cauți o persoană cu care să-ți împărți viața. Poate ești pe punctul de a intra într-o relație, dar știi că nu ar fi pe placul lui Dumnezeu. Nu e persoana potrivită deoarece nu împărtășiți aceleași valori, aceleași idealuri sau aceeași dedicare față de Hristos. Poate ești ispitit să ai relații intime chiar dacă nu ești căsătorit. Calea lumii este să-ți arate o mostră a produsului înainte să-l cumperi, dar tu știi că nu e și calea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ești tentat să te gândești: „M-am săturat să tot aștept. Mă voi duce să experimentez plăcerea care mă așteaptă și o să mă gândesc la consecințe mai târziu”. Samson a făcut așa și a ajuns să-și piardă vederea, puterea, reputația, libertatea și viața. Rezistă, pentru a primi binecuvântarea Iui Dumnezeu! Roagă-te: „Doamne,” nu doresc să mă implic în nici o relație care știu că Te-ar dezonora, care m-ar răni și care ar aduce suferință în viețile altora. Tu ai spus ca gândurile pe care le ai cu privire la mine sunt bune. Deci, chiar dacă uneori am impresia că nimeni nu înțelege cât este de greu, mă voi încrede în tine și voi continua să aștept cu răbdare”.

 

 

 

 

 

11 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Să ajungi acolo unde încetează păcatul şi tristeţea şi începe cântarea celui sfânt.

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: „Veniţi la Mine”. Nu: „Fă cutare lucru”, ci: „Veniţi la Mine”. Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – „Veniţi la Mine”. Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare.

Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: „Veniţi la Mine”. Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul. Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul. „…şi vă voi da odihnă” – adică te voi sprijini. Nu: „Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi”, ci: „Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale”. Noi devenim patetici şi vorbim despre a „îndura voia Domnului”! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus” IOAN 15:3

Creştinul mîntuit prin har şi născut din nou este unit cu butucul de viţă prin Duhul Sfînt; în felul acesta poziţia lui este asigurată. în mersul lui aici pe pămînt, el are permanent nevoie de acţiunea curăţitoare a Cuvîntului în viaţa şi cugetul lui pînă în cele mai mici amănunte.

Cîte cuvinte, porunci şi făgăduinţe n-am auzit noi de la Domnul nostru fără să le fi dat urmare! Prin tărăgăneala noastră de a le crede şi prin neascultarea noastră, ele au rămas fără efect şi totuşi ne mirăm de lipsa de roade în viaţa noastră! Totuşi, Dumnezeu vrea să ne descătuşeze şi să ne trezească cugetul. El vrea să facă să ne vibreze inimile la atingerea Lui dumnezeiască, învăţîndu-ne prin Cuvîntul Său şi însuflîndu-ne ascultarea de poruncile Lui, El vrea să ne dea acea viaţă roditoare de mlădiţe în Viţă. Cuvîntul ne spune că Domnul a spălat odată picioarele ucenicilor Săi. Era un act simbolic care prefigura curăţirea vieţii celui răscumpărat prin apa Cuvîntului. şi astăzi, cînd ne vorbeşte prin Cuvîntul Său, El este înaintea noastră ca atunci înaintea ucenicilor, slujindu-ne, spălîndu-ne picioarele, „El, Domnul şi învăţătorul nostru.” Este oare grea ascultarea, în astfel de împrejurări?

Acest act al Domnului Isus a întărîtat mîndria şi independenţa lui Petru. El nu voia ca Domnul să lucreze în felul acesta pentru el. Dar răspunsul Domnului 1-a trezit la realitate: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea deloc parte cu mine” (Ioan 13:8). Refuzînd această spălare a picioarelor sale, Petru respingea nu numai curăţirea prin Cuvîntul Domnului său, dar şi asocierea cu El, după cum mlădiţa este, inseparabil, asociată cu butucul. El împiedeca seva Duhului Sfînt să curgă neîntreruptă în viaţa lui. Neascultarea de Cuvînt numai într-un singur punct, este deajuns să ne răpească bucuria de a fi conştienţi de unirea noastră cu Viţa.

Să ne gîndim la învăţăturile, făgăduinţele şi chiar mustrările Cuvîntului dumnezeiesc „fiindcă El este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede.” (Rom 1:16). Să ascultăm de El lăsîndu-L să lucreze în inimile şi cugetele noastre, pentru ca Domnul Isus să ne poată spune şi nouă: „Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus.”

„Puterea noastră nu constă în a ne gîndi Ia rău ca să-l evităm ci a ne gîndi Ia Hristos şi a ne ocupa cu El.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Iov a zis:”Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sînul pământului. Domnul a dat Domnul a luat; binecuvântat să fie numele Domnului.”

Iov 1:21.

Iov era un om temător de Dumnezeu cum nu era altul pe pământ. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi să se prezinte înaintea Domnului şi a venit şi Satan în mijlocul lor. Şi probabil că a pârât şi I-a reproşat lui Dumnezeu ce fel de copii are. Dar Domnul a zis Satanei: Ai văzut pe slujitorul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Si Satana a răspuns Demnului: „Oare pentru nimic
se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai înconjurat Tu cu un gard de protecţie, pe el, casa lui şi tot ce este a lui”? Din cele spuse observăm că Satana a dorit demult deja să-i facă rău. Şi Satana a continuat să spună:”Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui acoperă ţara. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are şi sunt încredinţat că Te va blestema pe faţă”.

Şi Domnul a zis Satanei: „Iată îţi dau în mâinile tale tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna”. Din toate acestea putem observa ce putere mare are Satana dacă Dumnezeu i-o îngăduie. Într-o zi a venit un sol la Iov şi a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. Şi s-au aruncat nişte sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat ca să-ţi dau de ştire”. Pe când vorbea el încă a venit unul şi a spus că nişte caldeeni s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Pe când vorbea el încă a venit altul şi a zis că fiii şi fiicele lui erau împreună în casa fratelui lor întîi născut. Şi a venit un vânt tare şi casa s-a prăbuşit peste copii, numai unul a scăpat şi i-a dat de ştire lui Iov. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul, apoi s-a aruncat la pământ şi s-a închinat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

N-AI DE CE SĂ TE RUŞINEZI

„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine.” Isaia 54.4

Nouă nu ne este deloc ruşine de credinţa noastră. Oamenii neîncrezători şi clevetitori pot să atace Scriptura pe care ne întemeiem credinţa, dar Domnul va arăta într-un fel sau altul, din ce în ce mai izbitor, că în această carte nu este nici greşeală, nici exagerare, nici vreo scăpare. Nu este nici o ruşine să fii un simplu credincios: credinţa care merge drept la Isus este o cunună de cinste aşezată pe capul nostru şi preţuieşte mult mai mult decât o decoraţie pe pieptul nostru.

Nu vom fi deloc daţi de ruşine în nădejdea noastră. Ea se va împlini pentru noi întocmai după făgăduinţa Domnului. Vom fi hrăniţi, călăuziţi, binecuvântaţi şi învioraţi. Mântuitorul nostru va veni din nou şi zilele întristării noastre se vor sfârşi. Atunci vom da slavă Celui care ne-a dat o nădejde vie şi vom lua în primire ceea ce am nădăjduit.

Nu vom fi daţi de ruşine în dragostea noastră. Isus este fiinţa cea mai vrednică să fie iubită de noi şi niciodată nu ne vom ruşina că I-am dat Lui inima noastră. Dragostea noastră arzătoare pentru El este îndreptăţită prin faptul că vom vedea în slavă pe Prea Iubitul nostru. Nimeni nu va vorbi de rău pe martiri că au murit pentru El. În timp ce vrăjmaşii lui Cristos vor avea parte de o ruşine veşnică, cei care L-au iubit pe Domnul Isus vor fi cinstiţi de toţi sfinţii, pentru că ei „au ales mai degrabă ocara lui Cristos decât comorile Egiptului”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„De aceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică ISUS!” Evrei 3.1

Ce important este să răspundem la această chemare scrisă în acest Cuvânt. El care a primit Numele de „ISUS” ca om şi care acum este proslăvit în cer, este Alfa şi Omega mărturisirii credincioşilor. Numai cei care mărturisesc în adevăr sunt „fraţi sfinţi”, părtaşi ai chemării cereşti şi ei sunt în situaţie de a slăvi Capul lor ceresc. Ei îl cunosc mai întâi ca „Apostolul” adică trimisul lui Dumnezeu, căci este scris: „Dumnezeu, în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17). Ce mare osteneală a avut Domnul în mijlocul iudeilor pentru a le arăta adevărul: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi” (Ioan 7.28). El era Apostolul credincios care S-a coborât din cer şi care a putut să spună: „Am venit să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6.38). Ei trebuiau să-L recunoască deoarece: „cel trimis de Dumnezeu vorbea, vorbele lui Dumnezeu” şi „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7.16). Nu numai vorbele au dat această dovadă ci şi faptele au dovedit acest lucru: „Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrurile acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5.36). „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29) ca astfel să putem să-L privim şi să-L adorăm ca pe Apostolul şi Marele nostru Preot.

Cristos e SINGURUL centru al Adunării lui Dumnezeu. Şi nu e de ajuns? Ne este ajuns să fim „un singur duh cu El” (1 Cor. 6.17). De ce să mai adăugăm ceva la El?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, apropie-Te, pătrunde în cugetul meu până voi fi copleşit de Tine. Fă ca această zi să radieze de puterea Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.»

Efeseni 6,12

Cea mai înaltă manifestare a credinţei constă în a mulţumi în permanenţă lui Dumnezeu, chiar în faţa atacurilor nemiloase ale duşmanului. Dacă facem acest lucru atunci Domnul ne va apăra cu putere. Lauda contribuie la glorificarea divinităţii Sale. Lauda şi adorarea lui Dumnezeu sunt bazele rugăciunii care are putere, rugăciune pe care ne-a învăţat-o Domnul Isus: «Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău» (Matei 6,9). Dar este mai mult decât atât. Lauda este poarta spre prezenţa lui Dumnezeu: «ci vei numi … porţile tale „Laudă”» (Isaia 60,18). Lauda este, dacă vreţi, biletul de trecere liberă în prezenţa lui Dumnezeu: «Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Mumele» (Psalm 100,4). Să-I mulţumim şi să-L lăudăm! Pentru ce? Să mulţumim pentru darul minunat al lui Dumnezeu – Isus Cristos — şi să-L lăudăm, să-L cinstim pentru sângele Său preţios vărsat pe lemnul crucii de pe dealul Golgotei!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” 1 loan 4:19

Planeta noastră nu are nici o altă lumină în afară de soare, iar inima nu are altă dragoste pentru Isus, în afară de dragostea care vine chiar de la El. Toată dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să izvorască din fântâna iubirii infinite a Lui Dumnezeu. Acesta trebuie să fie un adevăr măreţ şi sigur: Îl iubim pentru singurul motiv că El ne-a iubit întâi. Dragostea noastră pentru El este rezultatul iubirii Sale pentru noi. Oricine poate admira de departe lucrările Lui Dumnezeu, dar căldura iubirii nu poate fii simţită de inimă decât prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce minunat este faptul că am ajuns să-L iubim pe Christos, noi, aşa răi cum suntem! Cât de uimitoare este lucrarea Lui Dumnezeu care ne-a adus înapoi, atunci când ne-am răzvrătit împotriva Lui! Nu, noi n-am fi avut nici un grăunte de iubire pentru Dumnezeu, dacă El însuşi n-ar fi semănat iubirea în sufletele noastre! Dragostea, deci, s-a născut din dragostea Lui Dumnezeu în inimile noastre; din cauza originii ei divine, trebuie să aibă parte de hrană divină. Dragostea este o plantă exotică. Nu creşte în mod natural în pământul sufletului uman; trebuie să fie plantată. Dragostea pentru Isus este o floare delicată şi, dacă primeşte numai hrana produsă de stâncile inimilor noastre, se va ofili curând. Fiindcă vine din ceruri, trebuie să se hrănească cu pâine cerească. Nu poate trăi în Sălbăticie, dacă nu este hrănită cu mană. Dragostea trebuie hrănită cu dragoste. Sufletul şi viaţa iubirii noastre pentru Dumnezeu este iubirea Lui pentru noi.

Te iubesc, Doamne, dar nu cu o iubire omenească
Căci eu nu am iubire, nici măcar de dăruit;
Te iubesc, Doamne, cu o dragoste cerească
Căci prin iubirea Ta trăiesc la nesfârşit.
Sunt un nimic, gunoi şi pleavă aruncată-n vânt
Dar ştiu că pot fi ridicat pe dată prin al Tău cuvânt.

SEARA

„Acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război.” Psalmi 76:3

Gloriosul strigăt al Mântuitorului nostru „s-a sfârşit!” (loan 19:30) a fost dangătul de înmormântare al tuturor adversarilor poporului Său. El semnifica că au fost sfărâmate „săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război”. Eroul de pe Golgota şi-a folosit crucea ca pe o nicovală şi vaietele ca pe un ciocan, sfărâmând în bucăţi snop după snop de păcate, otrăvitele „săgeţi” ale răului. El a călcat în picioare fiecare acuzaţie, şi a distrus orice incriminare. Ce lovitură glorioasă este cea pe care o dă ciocanul marelui Spărgător, mult mai tare decât orice armă a lui Tor! Suliţele diavolului au fost sfărâmate în bucăţi, şi scuturile infernului au fost rupte ca nişte vase de lut! Isus a scos sabia mortală a puterii satanice din teaca ei făcută de om. A rupt-o de genunchi, cum rupe un om vreascurile, şi a aruncat-o în foc. Prea iubiţilor, săgeata păcatului nu mai poate răni de moarte credincioşii. Condamnarea nu mai este o sabie ascuţită, fiindcă pedeapsa păcatelor noastre a fost purtată de Christos. Prin binecuvântatul nostru înlocuitor şi Garant a fost făcută ispăşirea deplină a păcatelor noastre. Cine ne mai poate acuza acum? Cine ne poate condamna? „Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat” (Romani 8:34). Isus a făcut iadul să se înfioare, a stins toate săgeţile aprinse, şi a frânt orice suliţă a răului. Pământul este presărat cu ţăndări şi rămăşiţe din armele iadului, care au rămas doar pentru a ne aminti de pericolul care a trecut şi de marea noastră izbăvire. Păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră. Isus l-a nimicit şi l-a îndepărtat pentru totdeauna. O, duşmăniile, eforturile tale de distrugere au ajuns la capăt. Vorbiţi despre lucrările minunate ale Domnului. Amintiţi-I numele în fiecare moment, atunci când soarele străluceşte şi atunci când soarele apune. Binecuvântează-L pe Domnul, suflete al meu.

IZVOARE IN DEŞERT

„Robul Domnului trebuie … să fie blând.” 2 Timotei 2:24

Când Dumnezeu ne cucereşte în sfârşit şi ne schimbă natura nesupusă, pătrundem adânc în Duhul Domnului Isus. Şi atunci, ca niciodată, vedem extraordinara blândeţe a Duhului Său la lucru în lumea aceasta întunecată şi necerească. Însă darurile „roadei Duhului” (Galateni 5:22) nu ies automat în evidenţă în vieţile noastre. Dacă nu avem suficient discernământ să le recunoaştem valabilitatea pentru noi, să le dorim, şi apoi să le hrănim în gândurile noastre, nu se vor întipări niciodată în natura sau în comportamentul nostru. Fiecare pas înainte în creşterea noastră spirituală prin harul lui Dumnezeu trebuie să fie precedat de recunoaşterea lipsei unui atribut divin şi apoi de manifestarea hotărârii de a ne ruga pentru obţinerea lui.

În orice caz, foarte puţini creştini vor să îndure suferinţa prin care se obţine blândeţea desăvârşită. Trebuie să murim faţă de noi înşine înainte să devenim blânzi, şi răstignirea noastră implică suferinţă. Înseamnă să experimentezi adevărata zdrobire şi omorâre a eului, care vor fi folosite pentru a mâhni inima şi pentru a supune mintea.

În zilele noastre mulţi oameni încearcă să-şi folosească facultăţile mintale şi gândirea logică pentru a obţine sfinţirea, însă aceasta nu este decât o fabricaţie religioasă. Ei cred că dacă doar mintal se pun pe ei înşişi pe altar şi cred că altarul le oferă darul sfinţirii, atunci în mod logic pot trage concluzia că sunt pe deplin sfinţiţi. Apoi merg fericiţi pe calea lor, exprimându-şi superficiala lor trăncăneală teologică despre lucrurile „adânci” ale lui Dumnezeu.

Însă corzile inimii naturii lor vechi nu au fost zdrobite, şi caracterul lor îndărătnic, pe care l-au moştenit de la Adam, nu a fost sfărâmat. Sufletul lor nu s-a înfiorat de suspinele însingurate care se revărsau în Ghetsimani. Fără nici o cicatrice de la moartea lor pe Calvar, ei nu vor arăta nimic din viaţa dulce, uşoară, blândă, plină de odihnă, victorii, belşug şi triumf, care se revarsă ca o dimineaţă de primăvară dintr-un mormânt gol. G. D. W.

Şi un mare har era peste toţi. Fapte 4:33

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 49.1-13

    În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar” (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns” (ca naţiune), dar el L-a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5,6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său”. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I-a permis lui Dumnezeu să-Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului” (v. 6).    Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus”? (Fapte 4.27). Adresându-Se „Celui pe care omul îl dispreţuieşte” (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina” (v. 7; comp cu Filipeni 2.6-11).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

EŞTI NATURAL?

Text: Matei 23:23-31

„Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia…” Luca 12:1

EŞTI NATURAL?

Unii oameni nu sunt naturali.

Îşi pun măşti. Ei îşi acoperă greşelile. Exagerează, sau mint pentru a-i impresiona pe alţii. Nu pot trăi o viaţă relaxantă deoarece trebuie să fie „mereu în gardă”. Drept rezultat, se lipsesc singuri de binecuvântarea şi ajutorul unor relaţii deschise şi cinstite.

Creştinul devotat nu trebuie să umble ca pe sârmă. Înţelegând că este mântuit prin credinţă şi nu prin meritele sale, se poate simţi în siguranţă în Hristos. El recunoaşte că orice daruri posedă, ele vin de la Dumnezeu, şi Îi mulţumeşte Lui pentru ele. Nu este invidios pe cei ce par să aibă mai mult ca el. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, se străduieşte să trăiască cu consecvenţă o viaţă creştină. Nu se îngrijorează cum să-I impresioneze pe alţii cu pietatea sa, sau cu maturitatea sa creştină. Cu alte cuvinte nu este un ipocrit. Pentru că este cinstit cu Dumnezeu şi cu oamenii, nu trebuie să fie „în gardă” tot timpul.

În cartea sa „Trăind o viaţă creştină”, George Duncan spune despre o remarcă făcută la serviciul de înmormântare al lui Fred Mitchell, directorul unei misiuni din China. Unul dintre vorbitori a spus: „Niciodată nu l-ai putut lua prin surprindere pe Fred Mitchell, deoarece el n-a trebuit să se pună în gardă.” Duncan numeşte această afirmaţie: „unul din cele mai mari tributuri aduse unui creştin.”

Se poate spune acelaţi lucru despre tine, despre mine? Să nu uităm cuvintel Domnului Isus: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” Să fim naturali! R.W.D.

Consecvenţă! Ce mult avem nevoie

Să umblăm cu pasul măsurat,

Să trăim la fel precum vorbim

Pân`ce vine-al nostru Împărat. Anonim

Nu pretinde că eşti

Ceea ce intenţionezi să fii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Surorile deci au trimis la El, spunând: „Doamne, iată, acela pe carel iubeşti este bolnav”. Şi Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea”… Atunci deci Isus lea spus deschis: „Lazăr a murit”.” Ioan 11.3,4,14

Când boala şi moartea îşi fac apariţia, o întrebare este pusă în mod frecvent: De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple aşa ceva? Deşi noi, creştinii, nu punem la îndoială puterea sau înţelepciunea lui Dumnezeu, totuşi această întrebare rămâne, iar inimile noastre sunt tulburate. În astfel de momente, cuvintele de mângâiere sunt o adevărată alinare. Astfel ia încurajat apostolul Pavel pe sfinţii din Corint (2 Corinteni 1.3), când aceştia treceau prin necazuri, îndreptândule privirea către Tatăl îndurărilor, către Dumnezeul oricărei mângâieri.

În cazul morţii şi al învierii lui Lazăr, Domnul ne oferă o vedere mai clară asupra acestui subiect. Răspunsul Său către ucenici a fost: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea”. Ni se spune clar că Isus iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, aşa încât şi noi putem spune, plini de încredere: «Isus mă iubeşte», în ciuda încercărilor prin care putem trece.

Dragostea inimii Tatălui şi dragostea inimii Fiului sunt cele care controlează „toate lucrurile”, făcândule să lucreze pentru binele nostru, al celor care suntem chemaţi potrivit planului divin. Marta Ia spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nar fi murit fratele meu”. Domnu ia răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa” (versetele 21 şi 25).

Marta văzuse cum Domnul vindecase bolnavi şi ştia că El ar fi putut împiedica moartea lui Lazăr. Ea asocia învierea cu o zi, mai degrabă decât cu o Persoană – cu Domnul Isus. Crezi că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii? O singură privire cu credinţă către El aduce viaţa eternă.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele!” Proverbe 3.1

Sfaturi

Nu alerga atât de repede prin viață, încât să uiți nu numai pe unde ai fost, ci și încotro te îndrepți. Dar nu merge prea încet prin viață, încât să nu mai ajungi la țintă.

Nu-ți fie frică să-ți asumi riscuri. Numai așa te călești în lupta vieții.

Fii atent cum îți folosești timpul și vorbele. Niciunele din ele nu mai pot fi recuperate.

Nu-ți fie frică să înveți tot timpul, chiar și din greșeli. Cunoașterea este o comoară, pe care totdeauna o poți purta cu tine și poți să dai din ea și altora fără teama că vei suferi o pagubă.

Fii bucuros când necazurile au ajuns la culme, orice ți s-ar întâmpla, nu poate să-ți fie decât mai bine!

Fă-ți timp pentru Dumnezeu, este singura investiție durabilă a vieții.

Dacă vrei să-ți învingi o slăbiciune, nu o hrăni!

Consideră întristările ca umbrele binecuvântării ce urmează să vină.

Nu te teme de ziua de mâine. Dumnezeu este prezent.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DOMNUL (1)

„Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima” Psalmul 27:14

Când ne uitam la viața noastră și la evenimentele mai puțin plăcute, ne dăm seama că:

1. Dumnezeu se gândea la ceva mai bun pentru noi.
   
2. Nu am fost suficient de maturi în acel moment pentru a face față lucrului pe care i l-am cerut.
   

Noi credem că suntem pregătiți, însă Dumnezeu știe când suntem într-adevăr. De peste patruzeci de ori Biblie ni se poruncește să „nădăjduim în Domnul”. Să înveți să aștepți este cel mai bun test al maturității. Scott Peck scrie: „Amânarea recompensei este un proces prin care tratăm durerea în așa fel încât sa ne întărim nădejdea prin primirea, experimentarea și depășirea suferinței. E singura modalitate decentă le a trăi”. Așteptarea ne obligă să acceptăm că nu suntem în control. Ea ne smerește în domeniile în care trebuie să ne smerim.

Să ne gândim la un trapezist: Pentru o fracțiune de secundă, care probabil pare o eternitate, el este suspendat în gol. Nu se poate întoarce și nici nu simte mâna celui care îl va prinde. EI trebuie să aștepte cu o încredere absolută. Poate te găsești într-un asemenea moment chiar acum. Ai renunțat la ceea ce te- chemat Dumnezeu să renunți, dar încă nu-l simți mâna care te prinde. Moise a așteptat optzeci de ani ca să facă o lucrare care a durat patruzeci ce ani – două treimi din viață și-a petrecut-o pregătindu-se! Domnul Isus a petrecut treizeci de ani pregătindu-se pentru o lucrare care avea să dureze trei ani și jumătate. Din perspectiva Lui Dumnezeu, viața ta nu se măsoară prin lungimea ei, ci prin eficiența și impactul pe care îi are pentru împărăția Sa.

Așa că, așteaptă și păstrează-ți o atitudine bună în tot acest timp.

Dumnezeu nu te va dezamăgi.