Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Iunie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Să nu ai un spirit critic

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” Matei 7:1

În privinţa judecării altora, Isus spune: „Nu faceţi asta”. Creştinul obişnuit este cel mai sever critic. Critica face parte din facultăţile obişnuite ale omului, dar în domeniul spiritual nu se câştigă nimic prin spirit critic. Efectul criticii este slăbirea puterilor celui care este criticat. Duhul Sfânt este singurul în măsură să critice, El este singurul în măsură să arate ce este rău, fără să producă dureri sau să rănească. Este imposibil să fii în părtăşie cu Dumnezeu când ai un spirit critic care te face dur, răzbunător şi crud şi te lasă cu ideea măgulitoare că eşti o persoană superioară. Isus îţi spune că tu, ca ucenic, trebuie să cultivi o atitudine necritică. Aceasta nu se poate face o dată pentru totdeauna. Fereşte-te de orice te pune în poziţia de a te crede o persoană superioara. Nu pot scăpa de privirea pătrunzătoare a lui Isus. Dacă văd aşchia în ochiul tău, înseamnă că eu am o bârnă în al meu. Dumnezeu observă în mine orice lucru rău pe care-l văd eu în tine. De fiecare dată când judec, mă condamn pe mine însumi (vezi Romani 2:17-20). Încetează să mai măsori oamenii după măsura ta. Există întotdeauna încă un lucru în situaţia celuilalt pe care tu nu-l ştii. Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să ne cureţe spiritual; după aceea, nu mai rămâne în om nici o posibilitate de mândrie. După ce am înţeles ce zace în mine fără harul lui Dumnezeu, nu mai pot să-mi pierd nădejdea cu privire la nici un om.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mîinilor mele!” PSALM 141:2

Rugăciunea este dovada vieţii Duhului Domnului Hristos în noi. Pentru El, rugăciunea era timpul cel mai preţios cînd era pe pămînt, fiind singur cu Tatăl Său de la care îşi lua toate resursele, în vederea imensei lucrări pe care o avea de făcut: de la lucrarea misionară de fiecare zi între oameni, pînă la suprema jertfă de la cruce. Şi pentru importanţa mare pe care o da rugăciunii, El nu precupeţea timpul atît de necesar al odihnei trupeşti. „După ce a dat drumul mulţimilor, S-a urcat pe munte să Se roage, singur, la o parte. Se înoptase şi El era singur acolo.” (Matei 14:23) Dacă El, Dumnezeu binecuvîntat în veci, avea trebuinţă de rugăciune, cu cît mai mult noi, fiinţe atît de slabe, confruntate în fiecare zi cu hărţuielile vrăşmaşului nostru, avem nevoie de rugăciune. Rugăciunea cere însă o supunere filială, constantă şi în credincioşie faţă de Tatăl nostru ceresc, aşa cum o avea Domni Isus. Atunci ea este o putere efectivă a lui Dumnezeu în viaţa noastră. Ea ne deschide cerul şi Mîntuitorul nostru răspunde, după cum a zis: „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” Dar prin rugăciune, noi devenim „lucrători împreună cu Dumnezeu,” participanţi la preoţia Marelui nostru Preot; ne aşezăm astfel în spărtură şi mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru lumea aceasta. Rugăciunea deschide posibilităţi nelimitate oricărui credincios. Iată ce ne trebuie astăzi: să-L punem la încercare pe Dumnezeu prin rugăciunile noastre atît pentru nevoile noastre cît şi a tuturor celor din jurul nostru. „Puneţi-Mă astfel la încercare,” zice Domnul oştirilor, „şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi o binecuvîntare care va da pe deasupra.” (Mal. 3:10). Rugăciunea este deci şi o datorie şi un privilegiu de a coopera cu Dumnezeu. Fie ca în această seară a zilei de har, rugăciunile noastre să se ridice ca un parfum din sanctuarul ascuns al inimilor noastre şi să fie ca tămîia înaintea Lui. Tămîia exprimă mireasma desăvîrşirilor Domnului Hristos pentru delectarea lui Dumnezeu. Este deasemenea caracterizarea închinării credincioşilor care umblă în lumină. Prin rugăciunile noastre făcute în Numele Domnului Isus, noi ne prezentăm înaintea Tatălui nostru în virtutea desăvîrşirilor Lui. Cum să nu fie ele atunci primite de Dumnezeu?

Dumnezeu aşteaptă deci de la noi rugăciuni care să fie roade ale părtăşiei noastre cu El şi cu Fiul Său, binecuvîntatul nostru Mijlocitor. „Ca tămîia” să fie rugăciunile noastre. Doamne, înaintea Ta, mai ales acum cînd ziua de har este pe sfîrşite şi se apropie ziua fericirii noastre veşnice în prezenţa Ta şi a Fiului Tău Slăvit.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cum? Când vreunul dintre voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte să se judece
cu el la cei nedrepţi, şi nu înaintea sfinţilor?” 1 Cor. 6:1.

În Vechiul Testament oamenii sfinţi erau judecătorii în faţa cărora trebuia să fie adus orice lucru.
Pe urmă a fost judecată fapta după cuvânt, în dreptate şi adevăr. Iar acum vedem, că între fraţii din Corint nu era ceva în regulă, nu era unitate; unul l-a nedreptăţit pe celălalt. Si în loc să meargă la fraţii bătrâni, ei au mers la judecătorii lumeşti. Pavel i-a mustrat pentru că au mers la judecătorii care nu sunt recunoscuţi de Adunare şi a spus: „Spre ruşinea voastră spun lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să hotărască între frate şi frate? Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi, este o greşeală pe care o aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi?
El mustră deci pe amândoi, pe cel care face nedreptate şi pe cel care nu e în stare să sufere nedreptatea. Si de ce aceasta? Pentru că este scris: „Dacă părăsim ceva pentru Isus, primim însutit înapoi”. De aceea putem să înţelegem când spune Pavel: „Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi?” De câte certuri şi dezbinări ar fi lipsiţi oamenii şi ce fericiţi ar fi dacă s-ar îndrepta după Cuvântul lui Dumnezeu. Si ce mulţi ar avea parte de binecuvântare în loc de blestem. Ce bine este de anul care se lasă de dreptul lui şi suferă mai bine nedreptatea, în loc să dorească să ţină dreptul lui. De asemenea, este important ca nici familie să nu ne gândim că trebuie să avem întotdeauna ultimul cuvânt şi să n-avem părerea că suntem în pierdere, pentru că este scris: „Cine vă va face rău dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” Şi „celor ce iubesc pe Dumnezeu toate lucrurile lucrează spre binele lor” (Rom.8:28). Dacă îl iubim pe Dumnezeu avem motiv să ne bucurăm întotdeauna, aşa cum este scris în Fil. 4:4.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CÂMPUL NOSTRU DE LUPTĂ

„Căci Domnul, Dumnezeul vostru merge cu voi ca să bată pe vrăjmaşii voştri, ca să vă mântuiască.”

Deuteronom 20.4

Vrăjmaşii noştri sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Noi nu avem de luptat contra oamenilor, ci contra duhurilor rele. Noi luptăm contra diavolului, blestemului, greşelii şi deznădejdii, care sunt aliaţii săi. Ne luptăm împotriva tuturor oştirilor de păcate: necurăţia, beţia, asuprirea, nedreptatea, nelegiuirea, împotrivindu-ne cu putere, dar fără să întrebuinţăm sabia, nici suliţa, căci armele noastre nu sunt armele firii pământeşti.

Cel Veşnic, Dumnezeul nostru, urăşte tot ceea ce este rău, de aceea merge cu noi, ca să lupte cu noi în această cruciadă. El vrea să ne mântuiască şi să ne facă să luptăm lupta cea bună, şi să câştigăm biruinţa. Putem fi siguri că, dacă suntem de partea lui Dumnezeu, Dumnezeu este de partea noastră. Cu acest maiestuos aliat, rezultatul nu poate fi îndoielnic; la drept vorbind, credinciosul nu prin el însuşi este puternic şi trebuie să biruie, ci puterea sa este în Dumnezeul Atotputernic, în Isus căruia I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi în Duhul Sfânt care împlineşte voia Sa printre oameni.

Ostaşi ai lui Cristos, îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu! Loviţi în numele lui Dumnezeu şi al sfinţeniei şi câştigaţi biruinţa prin credinţă. Această zi să nu treacă fără să fi dat o lovitură în numele lui Isus şi al sfinţeniei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.”

Psalmul 119:162

Pe când Martin Luther a făcut gimnaziul la Erfurt, a găsit în biblioteca universităţii o Biblie în limba latină. Era pentru prima dată când a avut ocazia să aibă o astfel de carte. În mâna lui era ca un mărgăritar. A observat cu mirare că există mai multe texte şi mai multe cărţi în ea, decât se aminteau în biserici sau în cărţile religioase. Pe când se preocupa de Vechiul Testament a ajuns la istorisirea lui Samuel cu mama lui Hanna pe care o citea cu mult drag şi interes. Din cauză că totul i se părea nou, Dumnezeu a stârnit în el dorinţa sinceră de a avea ca proprietate personală o astfel de carte. Luther nu numai că a putut să aibă o astfel de Carte, dar i s-a permis de către Dumnezeu să o şi traducă în limba germană. În felul acesta poporul german a putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu în limba lui. Această lucrare a fost una din problemele de bază ale Reformei religioase conduse de el. Noi învăţăm din aceasta cât de plăcut este cel care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ştim şi de alţi traducători care au oferit poporului lor Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu în limba lor. Se ştie de exemplu de D. Cornilescu din România că a scris de 4 ori cu mâna toată Biblia. Toate sunt descoperite în faţa Marelui nostru Tată şi Dumnezeu. Oare cum este cu tine în această direcţie? Este Cuvântul lui Dumnezeu cel mai preţios, sau poţi să te debarasezi de el? Foloseşti orice clipă pentru a-l citi? Dacă nu ai ajuns încă în această stare, atunci roagă-te Domnului să-ţi dea bucuria hrănirii cu veşnicul Cuvânt. Dacă dorinţa ta este sinceră, El îţi va mări bucuria de a trage foloase duhovniceşti din Cartea Sa. Binecuvântat este cel ce găseşte în Cuvântul Iui Dumnezeu un mărgăritar de preţ; este ca unul care găseşte o mare pradă. În anul 1500, Biblia era tipărită doar în 14 limbi. În anul 1800 în 71 de limbi, iar în 1965 în peste 1250 de limbi şi dialecte.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Iţi mulţumesc pentru uşurare şi inspiraţie, pentru iradierea de bucurie care s-au revărsat în mine şi au străbătut împărăţia mea lăuntrică. Umple-mă acum cu pacea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu si aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.» Ioan 14,1-2

Ce minunată va fi prima zi în casa Tatălui ceresc! Toţi cunoaştem semnificaţia şi emoţia «primei zile»: prima zi de şcoală, prima zi la serviciu, prima zi din viaţa de familie etc. Sunt zile de neuitat, însă mai ales prima zi de viaţă nouă duhovnicească, ziua pocăinţei şi a acceptării Domnului Isus în inimă ne va rămâne întotdeauna vie în amintire. Nu spune niciodată: «Prima zi după întoarcerea mea a fost cea mai minunată», pentru că acel entuziasm, acea dragoste arzătoare pe care o aveai atunci trebuie să o ai neapărat în viaţa ta şi acum. Astăzi ai acelaşi Mântuitor ca şi atunci. Sfânta Scriptură spune: «Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» (Evrei 13,8). Prima zi pe care o vei petrece în eternitate va fi totodată ultima zi pe pământ. Acest adevăr important nu trebuie ignorat, dimpotrivă. Nu degeaba spune psalmistul: «învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!» (Psalm 90,12) Nebunii care acţionează ca şi cum ar trăi veşnic nu ştiu ce fac, deoarece pentru absolut toţi oamenii va veni odată momentul trecerii în eternitate; acest lucru este 100% sigur. Acea zi va fi ultima trăită pe pământ şi prima în eternitate.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Vino în ajutor, Doamne.” Psalmi 12:1

Rugăciunea în sine este remarcabilă, fiindcă este scurtă, potrivită, concisă şi sugestivă. David jeleşte pieirea oamenilor evlavioşi, şi de aceea îşi înalţă inima în implorare. Când creatura se prăbuşeşte, aleargă spre Creator. Este evident că David îşi simţea slăbiciunea, fiindcă de altfel nu ar fi strigat după ajutor. În acelaşi timp, el intenţiona sincer să se străduiască pentru cauza adevărului, fiindcă cuvântul „ajutor” nu este posibil atunci când noi înşine nu facem nimic. Există multă sinceritate, claritate de percepţie şi limpezime de exprimare în această rugăciune scurtă mai mult, într-adevăr, decât în lungile dizertaţii ale anumitor profesori. Psalmistul aleargă direct la Dumnezeu, cu o rugăciune bine gândită; el ştie ce caută şi ştie unde să caute. Doamne, învaţă-ne să ne rugăm în acelaşi mod binecuvântat. Ocaziile pentru folosirea acestei rugăciuni sunt frecvente. În nenorocirile providenţiale, este foarte potrivită pentru credincioşii încercaţi care văd că nu au nici un ajutor. Studenţii care se află în dificultăţi doctrinale pot să obţină lumină strigând „vino în ajutor, Doamne” către Duhul Sfânt, marele Invăţător. Luptătorii spirituali angajaţi în lupte lăuntrice pot să trimită după întăriri la tron, şi acesta este un model de cerere. Lucrătorii pe ogorul cerului pot obţine har prin ea în vreme de nevoie. Păcătoşii care se îneacă în îndoieli şi temeri pot să înalţe aceeaşi cerere; de fapt, această rugăciune poate servi oricărui suflet în nevoie, în orice împrejurare, timp şi loc. „Vino în ajutor, Doamne” ne va sluji în viaţă şi în moarte, în suferinţă şi în lucrare, în bucurie şi în durere. În El vom găsi ajutorul. Să nu întârziem să strigăm către El. Răspunsul la rugăciune este sigur, daca rugăciunea este oferită sincer lui Isus. Caracterul Domnului ne asigură că El nu-şi va părăsi poporul. Relaţia Sa ca Tată şi Mire ne garantează ajutorul Lui. Darul Său, Isus, este o promisiune pentru orice lucru bun, şi promisiunile Lui se sprijină pe „nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor” (Isaia 41:13).

 

SEARA

Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!” Numeri 21:17

Fântâna de la Beer din pustie era vestită fiindcă era subiectul unei făgăduinţe: „la această fântână Domnul a zis lui Moise: strânge poporul, si le voi da apă” (Numeri 21:16). Poporul avea nevoie de apă, şi apa le-a fost făgăduită prin îndurarea Dumnezeului lor. Noi avem nevoie de harul ceresc, şi în legământul Său Domnul s-a obligat să ne dea tot ce cerem. Fântâna a devenit cauza unui cântec. Înainte ca apa să ţâşnească, credinţa a făcut poporul să cânte, şi când au văzut izvorul cristalin bulbucind, cântecul a devenit mai voios. In acelaşi fel, cei care cred în făgăduinţele Lui Dumnezeu ar trebui să se bucure la perspectiva redeşteptării divine în sufletele noastre. Atunci când o experimentăm ar trebui să fim cuprinşi de o bucurie sfântă. Suntem însetaţi? Să nu ne plângem, să cântăm. Setea spirituală este greu de îndurat, dar noi nu trebuie să o îndurăm. Făgăduinţa arată o fântână; să ne întărim şi să o căutăm. In continuare, fântâna este centrul rugăciunii. „Ţâşneşte, fântână”. Trebuie să căutăm ceea ce a promis Dumnezeu că ne va da, fiindcă altfel se va crede că nu avem nici dorinţă, nici credinţă. Să ne întrebăm în seara aceasta dacă nu am făcut simple formalităţi din citirea Scripturii şi din exerciţiile devoţionale; ele ar trebui să fie un canal de har pentru sufletele noastre. O, fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să lucreze în noi cu toată puterea Sa, şi să ne umple cu toată plinătatea Lui Dumnezeu! In cele din urmă, fântâna este obiectul unui efort „Au săpat-o mai marii poporului cu toiagul lor de cârmuire” (vers. 18). Domnul vrea să fim activi în obţinerea harului. Toiegele noastre nu sunt adaptate pentru săpat nisipul, dar noi trebuie să le folosim cu maximă îndemânare. Rugăciunea nu trebuie neglijată; adunarea noastră împreună nu trebuie uitată; hotărârile nu trebuie slăbite. Domnul ne va da pace din belşug, dar nu ca răsplată a leneviei. Să ne deşteptăm deci şi să-L căutăm pe Cel din care ţâşneşte apă vie.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întinspeste capetele lor; iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos.” Ezechiel 1:25

Care este semnificaţia acestor cuvinte: „iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos”? Oamenii întreabă deseori: „Cum pot auzi glasul Domnului?” Acesta este secretul: aceste „făpturi vii” (v.5) au auzit glasul când s-au oprit şi şi-au lăsat aripile în jos.

Toţi am văzut o pasăre bătând din aripi în timp ce stă pe loc. Dar în acest verset ni se spune că „venea un vuiet … când se opreau şi-şi lăsau aripile în jos”.Stai vreodată, sau chiar îngenunchezi, înaintea Domnului şi totuşi eşti conştient de o tulburare în duhul tău? Dacă da, înseamnă că nu eşti cu adevărat liniştit în prezenţa Lui.

Cineva drag mi-a vorbit chiar despre acest lucru acum câteva zile. „M-am rugat pentru un anumit lucru”, a spus ea, „dar n-am aşteptat să vină răspunsul”. Nu s-a liniştit îndeajuns ca să-L audă pe Dumnezeu vorbind, dar în schimb a plecat urmându-şi propriul punct de vedere. Rezultatul s-a dovedit dezastruos, şi a fost nevoită să se întoarcă înapoi pe acelaşi drum.

O, ce multă energie risipim! Ce mult timp pierdem când refuzăm să lăsăm aripile duhului nostru în jos şi să stăm tăcuţi înaintea Lui! Imaginaţi-vă calmul, liniştea şi pacea care vor veni în timp ce aşteptăm în prezenţa Sa până ce-L auzim!

Atunci, şi numai atunci, putem şi noi să alergăm şi să ne întoarcem, „ca fulgerul” (v.14), îndreptându-ne „încotro vrea Duhul” (v.20).

 

Fii liniştit! Măcar acum fii liniştit!

Ceva ce sufletul tău n-a auzit niciodată,

Ceva necunoscut oricărui cântec de pasăre,

Ceva neştiut de vreun vânt, ori val, ori stea,

Un mesaj din ţara îndepărtată a Tatălui,

Ce va face să tresară sufletul plin de dor după dulcea bucurie,

Şi care vine la tine numai când eşti liniştit.

 

Fii liniştit! Măcar acum fii liniştit!

O dulce şi preablândă prezenţă vine;

Sandalele-I albe păşesc fără zgomot.

Este Mângâietorul trimis de Isus

Să-ţi explice ce înseamnă cuvintele ce le-a spus.

El umple duhul binevoitor, care-L aşteaptă.

Dacă vrei să auzi mesajul Său,

Dragă suflete, fii liniştit!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 53.1-12

    Acesta este pasajul «de neînţeles» pe care-l citea, în carul său, famenul împărătesei Candace a etiopienilor, însă Filip, „începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia lui Isus” (Fapte 8.27…). Şi pentru noi, tot aici se află începutul tuturor cunoştinţelor: în Isus Mântuitorul. Noi apucasem fiecare pe drumul neascultării lui (v. 6), dar Mielul lui Dumnezeu, pentru a ne mântui, a urmat calea ascultării depline şi a supunerii totale. Pe această cale, El a fost dispreţuit, părăsit, asuprit, chinuit şi, în final, şters de pe pământ, de către oameni (v. 3,7,8). În acelaşi timp însă a fost rănit, zdrobit, bătut şi supus suferinţelor, de către Dumnezeu însuşi (v. 4,5,10). Cine va putea pătrunde vreodată infinitul acestei expresii: „Domnului I-a plăcut să-L zdrobească”? (v. 10). Neputinţele şi durerile noastre (v. 4 notă), fărădelegile şi nelegiuirile noastre (v. 5), păcatul nostru sub toate formele sale – de la cele mai subtile până la cele mai evidente – împreună cu toate consecinţele lor îngrozitoare: ce povară inexprimabilă a fost cea cu care S-a încărcat acest „Om al durerii”…!

    Aceasta a fost munca sufletului Tău, scump Mântuitor! Dar dincolo de moartea la care Tu Te-ai dat de bunăvoie, Tu guşti de acum, din rodul suferinţelor Tale, bucuria de negrăit a iubirii împlinite, pentru totdeauna (Evrei 12.2).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 13:1-11

„Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Ioan 13:7

INTR-O ZI VOM PRICEPE

Copiilor le vine adesea greu să înţeleagă de ce părinţii fac anumite lucruri. De pildă, îmi aduc aminte că la un Crăciun îmi doream o pereche de schiuri cadou, din partea părinţilor. Când s-au deschis cutiile cu daruri, în loc de schiuri am găsit o trompetă. Deşi îmi plăcea, m-am întrebat totuşi, de ce părinţii îmi dăduseră un instrument muzical şi nu o pereche de schiuri pe care mi le dorisem atât de mult. Pe măsură ce au trecut anii, am început să-mi dau seama că fusese mult mai important să-mi dezvolt abilităţile muzicale, pe care le puteam folosi în lucrarea lui Dummezeu, decât să-mi îmbunătăţesc tehnica în a schia. In mod similar, pentru Petru era dificil să înţeleagă faptul că Isus voia să spele picioarele ucenicilor Săi. El credea că lucrurile ar trebui să se petreacă invers; ca ei să spele picioarele învăţătorului.

Petru nu a putut să vadă importanţa faptului de a-L lăsa pe Isus să-i înveţe una din lecţiile de neuitat. De aceea, Isus i-a spus: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea”. Cât de des ne punem întrebări cu privire la ceea ce face Tatăl nostru ceresc! Ne întrebăm de ce lasă El ca anumite lucruri să se întâmple în viaţa noastră. Devenim atât de preocupaţi de aceste întrebări încât uităm de adevăratele scopuri pe care le are El în vieţile noastre. Să nu uităm deci, că El ne ştie toate nevoile noastre şi cunoaşte şi calea pe care trebuie să pornim. Prin credinţă putem să ne uităm dincolo de împrejurări şi să fim siguri că Dumnezeu este stăpân pe situaţie. Scopurile Sale eterne pentru noi sunt întot- deauna mai bune decât orice ne-am imagina noi sau ne-am putea dori, şi într-o zi vom pricepe aceasta.       – P.R.V.

Tot ce e mai bun în lume pentru tine,
Iubirea Lui ţi le planifică în cale,
Binecuvântări şi haruri fără număr
Care stau ascunse azi privirii tale.  – Chambers

Nu te teme să încredinţezi un viitor necunoscut în mâinile unui Dumnezeu atotcunoscător.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Ferice de omul căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!” Psalmul 32.2

O fericire împătrită (2)

Cea dea treia fericire aparţine omului „căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea„. Adică nelegiuirea sa nui este pusă în cont. Dacă Domnul Isus miar şterge păcatele comise până la momentul când am crezut în El, iar apoi ar începe să mi le pună în cont pe cele comise după aceea, aş fi întro stare cu nimic mai bună ca cea din trecut. „Ferice de omul căruia Domnul nui socoteşte nelegiuirea.” Dumnezeu nu pune în contul alor Săi păcatele comise, ca ei să dea socoteală pentru ele în ziua judecăţii. Din momentul în care am crezut în Isus, sângele Său preţios şterge tot, de la leagăn până la mormânt.

Înseamnă aceasta că pot păcătui de acum, fără ca acest lucru să mai conteze? Nu! Din momentul în care responsabilitatea mea ca om păcătos, care are dea face cu Dumnezeul judecăţii, a luat sfârşit pentru totdeauna, a început responsabilitatea mea ca şi copil al Tatălui. Acum am dea face cu Tatăl şi trebuie să fiu un copil ascultător. „Domnul îl disciplinează pe acela pe carel iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe carel primeşte” (Evrei 12.6). Însă El nu impută fărădelegea unui copil al Lui. Fiecare dintre cei credincioşi este făcut „dreptatea lui Dumnezeu în Hristos”.

A patra fericire este a omului „în duhul căruia nu este viclenie„. Un om în duhul căruia nu este viclenie nu este un om care nu mai păcătuieşte niciodată. Na existat decât un singur Om care nu a păcătuit niciodată – Domnul Isus Hristos. „Toţi au păcătuit şi nau ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Nu există niciun om care să facă binele şi să nu păcătuiască. Acest lucru este adevărat şi pentru cei credincioşi şi pentru cei necredincioşi.

Totuşi, omul în al cărui duh nu este viclenie este omul care nu încearcă săşi ascundă păcatul. Atâta vreme cât omul îşi ascunde păcatul, există viclenie. Când David şia ascuns păcatul, a avut viclenie în duh, dar atunci când şia recunoscut cu sinceritate păcatul şi a spus: „Am păcătuit împotriva Domnului”, na mai existat viclenie în duhul lui.

H. A. Ironside

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!” Psalmul 32.1

Fărădelegea iertată

Aruncând o piatră, un băiat de 12 ani a omorât din greșeală o gâscă, ce umbla prin curtea părinților săi. Pentru că se simțea neobservat, ascunse în pământ animalul pentru a nu fi pedepsit. Dar seara, sora lui îi spuse: „Astăzi este rândul tău la spălatul vaselor, altfel îi spun mamei ce ai făcut”. Băiatul s-a supus de teamă să nu fie pârât. Dar în ziua următoare, când sora lui a vrut din nou să-l șantajeze, el îi răspunse: „Nu, astăzi speli tu vasele. I-am spus mamei tot și m-a iertat”. El s-a simțit așa de eliberat și de ușurat; conștiința lui nu îl mai acuza; și nimeni nu putea să-l pună sub presiune din cauza celor întâmplate.

Dacă ne-am încărcat cu vină, cei care știu în ascuns vina noastră pot să folosească anumite situații și să ne șantajeze. Dar să recunoaștem înaintea lui Dumnezeu vina noastră! El ne iartă cu mare bucurie. Și dacă este posibil, ar trebui să recunoaștem greșeala noastră și în fața aceluia pe care l-am rănit sau l-am păgubit.

Dar de unde luăm putere să ne îndepărtăm de rău și să recunoaștem sincer înaintea lui Dumnezeu totul? Această putere o primim, dacă ne încredem pe deplin în Isus Hristos. El a suportat moartea de cruce, pentru a ispăși păcatele noastre. Dacă ne întoarcem în credință la El, vom fi eliberați de povara vinei noastre – înainte de toate, de ceea ce ne ține legați și ne apasă conștiința. Și apoi, dacă mergem în viața noastră cu Isus, El ne poate păzi, ca să nu mai cădem în greșelile de odinioară.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUVÂNTUL Șl RUGĂCIUNEA

„Omul chibzuit vede răul și se ascunde” (Proverbe 27:12)

Half Dome este un pisc de granit care se înalță deasupra văii Parcului Național Yosemite. Ascensiunea finală se face ținându-te de cabluri fixate în stâncă; ele au fost puse acolo pe post de balustradă pentru a te proteja și a te ajuta să ajungi în vârf. Mary Hunt scrie: „Ascensiunea finală pe suprafața de granit abruptă este de departe cea mai provocatoare. De îndată ce vezi frânghiile simți un sentiment de groază cum nu ai mai cunoscut niciodată, dar nu ai de ales, decât să-ți termini ascensiunea. în acele clipe ești recunoscător că există balustrada de care ai nevoie ca să te tragi până în vârf. Secretul continuării atunci când simți că vrei să renunți este să instalezi „frânghii” în viața ta înainte de-a avea nevoie de ele, așa încât, la confruntarea cu situații dificile, ajutorul necesar pentru a reuși să fie acolo, pentru a te proteja de propriile tare temeri și atitudini care îți dăunează”.

Solomon a spus: „Omul chibzuit vede răul și se ascunde; dar proștii merg spre el și sunt pedepsiți”. Mai devreme sau mai târziu, te vei confrunta cu un munte pe care nu-l poți cuceri singur. Dacă, însă, acele „frânghii” de care ai nevoie sunt la locul lor, îl vei cuceri.

Care sunt ele?

1) Cuvântul lui Dumnezeu. Ieremia a zis: „cuvintele Tale au fost…veselia inimii mele” (leremia 15:16). Citește Cuvântul lui Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu te va întări. Astfel, când vin necazurile, vei putea să le ții piept. Cuvântul ,,te va însoți în mersul tău, te va păzi în pat, și îți va vorbi la deșteptare!” (Proverbe 6:22).

2) O viată de rugăciune solidă. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (lacov 5:16). Timpul petrecut cu Dumnezeu te schimbă; te face mai asemănător cu Domnul Isus și te întărește pentru ceea ce va urma.

 

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: