Fiți supuși deci, pentru Domnul, oricărei instituții omenești, fie împăratului, ca autoritate supremă, fie guvernatorilor, ca trimiși de el să-i pedepsească pe cei răufăcători și să-i laude pe cei care fac bine. Fiindcă așa este voia lui Dumnezeu, ca, făcând binele, să reduceți la tăcere neștiința oamenilor fără minte; [purtați-vă] ca fiind liberi, dar nefăcând din libertate o haină a răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu.
1 Petru 2.13-16
Mărturia acestor creștini îi scotea complet din sistemul de idei, de principii și de obiceiuri iudaice, dar ei erau în aceeași măsură străini de obiceiurile celor dintre națiuni, ceea ce ar fi putut face să se creadă că ei ar fi fost încurajați să disprețuiască rânduielile omenești de guvernare. Nimic de felul acesta! Dimpotrivă, ei trebuia să fie supuși oricărei instituții omenești, pentru Domnul.
În dragostea lor, ei Îl recunoșteau pe Hristos nu numai ca Mântuitor, ci și ca Domn, iar dragostea lor pentru El punea în ordine toate legăturile lor cu oamenii, potrivit rânduielii de guvernare a lui Dumnezeu. Mai întâi, ei trebuia să fie supuși împăratului, ca autoritate supremă în această lume, fiind așezat deasupra tuturor; apoi guvernatorilor, ca trimiși ai autorității pentru a-i pedepsi pe cei răi și pentru a-i lăuda pe cei ce fac binele.
Dar, ar putea cineva să întrebe, ce se întâmplă dacă acești reprezentanți ai autorității îi persecută pe cei ce fac binele, în loc să-i laude? Acest lucru nu schimbă cu nimic obligațiile noastre față de Dumnezeu. Noi nu trebuie decât să facem binele, pentru a închide gura oamenilor. Aceștia sunt caracterizați de lipsă de minte și de incapacitatea de a face deosebirea dintre bine și rău: „Dacă am vorbit rău, mărturisește despre răul acesta; iar dacă am vorbit bine, de ce Mă lovești?“ (Ioan 18.23). Această supunere față de autoritate nu are nimic de-a face cu o lașitate slugarnică. Dimpotrivă, noi suntem liberi, nicidecum sub robia oamenilor. Libertatea noastră nu favorizează nicidecum răutatea, nici nu-i slujește acesteia drept haină, ci face din noi niște robi ai lui Dumnezeu care știu că toate lucrurile bune sunt cuprinse în această robie. Astfel, întreaga noastră viață se reduce la „ascultarea lui Hristos“, care, în această epistolă, este o regulă absolută a vieții creștine.
H. Rossier
Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“.
Luca 12.20
Trei erori cu privire la bogăție
Parabola despre bogatul nebun conține avertizări adresate atât celor care nu și-au pus în ordine viața și nu L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, cât și ucenicilor Domnului. Ea ne arată cel puțin trei erori pe care oricare dintre noi le putem face cu ușurință, indiferent dacă avem „multă“ sau „puțină“ bogăție:
Prima eroare: Credem că bogăția oferă siguranță. Desigur, nu este greșit să ne luăm măsuri de precauție. Dar să nu uităm cât de ușor „molia și rugina“ – pentru noi astăzi inflația, criza – ne pot devora și distruge presupusa noastră securitate. Siguranța nu se găsește în bani, ci la Domnul nostru.
A doua eroare: Credem că bogăția aduce odihnă sufletului. Ce naivitate! Domnul Isus vorbește nu numai de „molie și rugină“ care distrug bogăția, ci și de hoți. Cu cât cineva are mai multă avere, cu atât este nevoie de mai multă vigilență. Adevărata pace și adevărata odihnă a sufletului le găsim doar la Domnul Isus.
A treia eroare: Credem că bogăția potolește lăcomia. Zicala populară spune: „Cu cât omul are mai mult, cu atât vrea mai mult“. Oamenii care gândesc și trăiesc ca bogatul nebun nu au niciodată „destul“. În cele din urmă, totul se învârte în jurul propriului lor eu. La fel s-a întâmplat și cu bogatul nebun. El s-a gândit numai la el însuși, nicidecum și la ceilalți. Nu vom primi niciodată „destul“ de la bani, ci numai de la Domnul nostru.
Citirea Bibliei: 2 Împărați 7.1-20 · Ioan 19.7-16
de Jean Koechlin
Deuteronom 4:1-13
Un singur act de neascultare l-a lipsit pe Moise de a intra în ţara cea bună, promisă de Domnul. De aceea el este cel mai în măsură să îndemne poporul să asculte rânduielile Domnului: „şi acum − spune el − să intraţi şi să stăpâniţi ţara …“ (v. 1). Este ca şi cum le-ar fi spus: «Aveţi grijă să nu vi se întâmple ce mi s-a întâmplat mie; ascultaţi şi împliniţi întocmai poruncile Domnului!» „Aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră“ (v. 6). Ascultând de voia lui Dumnezeu, punem deoparte voinţa noastră, făcând loc înţelepciunii de sus care o înlocuieşte pe cea a noastră (Iacov 3.17). A veghea asupra Cuvântului înseamnă în acelaşi timp: „păzeştete şi fereşteţi bine sufletul“ (v. 9).
Autoritatea acestui Cuvânt divin este confirmată; Moise îşi aminteşte în ce împrejurări şi cu câtă solemnitate i-a fost el transmis.
„Să nu adăugaţi la cuvântul pe care vi-l poruncesc eu şi să nu scădeţi din el“ (v. 2; vezi şi cap. 12.32). Mulţi oameni care îşi spun creştini adaugă la Scriptură tradiţii, superstiţii şi moduri de vedere omeneşti. Alţii scot pagini care îi deranjează sau pe care nu le înţeleg. Şi unii şi alţii sunt la fel de vinovaţi (citiţi Apocalipsa 22.18, 19).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
REVELAȚIA SPIRITUALĂ | Fundația S.E.E.R. România
„Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său…” (1 Corinteni 2:10)
Biblia spune: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său.” (1 Corinteni 2:9-10) Duhul Sfânt compensează limitele noastre senzoriale, împuternicindu-ne să pricepem lucruri pe care nu le putem percepe cu cele cinci simțuri. Gândește-te la Duhul Sfânt ca la un al șaselea simț. Acest simț trebuie cultivat, maturizat și reglat; iar asta se poate întâmpla doar atunci când petrecem timp meditând la Sfintele Scripturi și având părtășie cu Dumnezeu în rugăciune. Până când nu suntem treziți de Duhul Sfânt, nu suntem conștienți de nevoia noastră de Dumnezeu, de războiul spiritual care se duce în jurul nostru și de ceea ce face Dumnezeu în viața noastră. Într-o noapte, Iacov – cel ce avea să devină Israel – a avut un vis în care Dumnezeu i S-a arătat și i-a spus: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.” (Geneza 28:15) Când s-a trezit a doua zi dimineața, Iacov a spus: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n-am ştiut!… aici este poarta cerurilor!” (Geneza 28:16-17). Iacov s-a culcat, și s-a trezit în același loc, dar complet schimbat. După ce a auzit chemarea Domnului, Iacov Îl vedea pe Dumnezeu oriunde se uita! Așadar, dacă vrei să fii schimbat ca Iacov, cere-I lui Dumnezeu o revelație spirituală. Roagă-te: „Doamne, arată-mi ce vrei să văd, învață-mă ce vrei să știu, și condu-mă pas cu pas pe calea voinței Tale desăvârșite!” Aceasta este o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde!
