Etichetă: credinta

  • 5 August 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să ne străduim deci să intrăm în odihna aceea, pentru ca nimeni să nu cadă după același exemplu de neascultare.

    Evrei 4.11

    Atenționări în Epistola către Evrei (2) – Nu vă împietriți inimile

    Există cel puțin cinci pasaje de atenționare în Epistola către Evrei, în capitolele 2, 4, 6, 10 și 12. Am privit deja la pasajul din capitolul 2, unde suntem îndemnați să dăm atenție întregii învățături cu privire la Hristos, astfel încât să nu alunecăm. Aici, în capitolul 4, avem o atenționare – care începe de fapt de la jumătatea capitolului 3 – cu privire la pericolul de a avea o inimă împietrită și neascultătoare.

    După ce a prezentat suferințele și gloria lui Hristos în capitolul 2, Duhul lui Dumnezeu vorbește despre El ca fiind „Apostolul și Marele-Preot al mărturisirii noastre“ (capitolul 3.1) și ca fiind Fiu peste casa lui Dumnezeu. Urmează un îndemn: noi suntem această casă, „dacă, într-adevăr, păstrăm cu tărie până la sfârșit îndrăzneala și lauda speranței“ (versetul 6). Este oferit exemplul israeliților din trecut, care nu au fost ascultători în pustie, ci s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Ei au auzit glasul Lui și au văzut lucrările Lui, însă și-au împietrit inimile. Drept rezultat, n-au intrat în odihna lui Dumnezeu, în țara promisiunii, ci au murit în pustie. Necredința a făcut ca inimile lor să fie rele, iar înșelăciunea păcatului a făcut ca aceste inimi să fie împietrite (versetele 7-19). Deși auziseră cuvântul lui Dumnezeu, n-au profitat de el, din cauză că nu aveau credință (capitolul 4.2).

    Rămâne o odihnă viitoare pentru poporul lui Dumnezeu astăzi (capitolul 4.9). Prin urmare, Dumnezeu încă dă atenționări împotriva neascultării și necredinței. Să ne dăm deci toată silința să intrăm în odihna Lui! Silința în sine nu oferă nicio poziție înaintea lui Dumnezeu, însă, având această poziție prin credința în Hristos, silința noastră de a răspunde glasului Său dovedește realitatea credinței noastre. Deși întreaga Biblie este vie și plină de putere (capitolul 4.12), în acest context ea este cea care ne cheamă să-L urmăm pe Hristos, așa cum Israel trebuia să-l urmeze pe Moise. Vom asculta, sau ne vom împietri inimile?

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nelegiuirile mele au trecut peste capul meu ca o povară apăsătoare, sunt prea grele pentru mine.

    Psalmul 38.4

    Macaraua

    Ridicarea și transportul încărcăturilor grele era o adevărată provocare în antichitate. Doar gândiți-vă la piramidele din Egipt… Din epoca romană avem păstrate ilustrații ale unor macarale enorme, dintre care, de exemplu, un exponat ce făcuse parte din monumentul unui mormânt din secolul al II-lea d.Hr. este păstrat în Muzeul Vaticanului. În stânga este reprezentată o macara uriașă, care funcționa ca o bandă rulantă, ilustrând peste veacuri tehnicile de care dispuneau oamenii în antichitate și cum erau ele aplicate în construcții. Macaraua dezvăluie o tehnologie ingenioasă, care, cu ajutorul scripeților, a cuplajelor, a contragreutăților și a numeroaselor frânghii, face posibilă ridicarea chiar și a unor blocuri de stâncă uriașe.

    Pe lângă greutățile fizice însă, există greutăți care ne apasă sufletele. Acestea sunt cu mult mai greu de purtat. Nu le putem nici purta și nici depăși singuri. Iar cât despre „tehnologia“ inteligentă din sferele filosofiei, ale psihologiei sau ale religiei, nici vorbă să ne poată ajuta. Dar ce bine că putem veni la Isus cu cea mai mare povară din viață, cu păcatele noastre! Oricine le mărturisește sincer înaintea Lui experimentează iertarea. El ne eliberează complet de această povară teribilă. Cum este posibil? Hristos a purtat povara păcatelor noastre pe Golgota. Copiii lui Dumnezeu nu mai trebuie să poarte singuri poverile. Zi de zi, ei experimentează că Dumnezeul lor îi ajută să le poarte. „La cruce! La cruce, unde am văzut pentru prima dată lumina, acolo s-a rostogolit povara inimii mele!“

    Citirea Bibliei: Iov 14.1-22 · Fapte 9.31-43

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 18:26-37

    Mai-marele paharnicilor îşi desfăşoară discursul uzând rând pe rând de ameninţări, de ironii şi de minciuni. Pretin­de în mod fals că a primit poruncă de la Domnul să se ridice împotriva lui Iuda şi să-l ni­mi­cească (v. 25). Pentru moment încearcă seducţia. Împrumutând lim­bajul poporului (după cum Satan ştie să-l folosească pe al nostru), descrie în culori stră­lu­citoare bogă­ţii­le   Asi­ri­ei în care propune să-i ducă: grâu, pâine, vii etc. Pe scurt – îi asigură el – este „o ţară ca ţara voas­tră“.

    Într‑ade­văr, dacă comparăm aceste resur­se ale Asi­riei cu cele ale Canaanului, aparent nu sunt diferenţe. Totuşi există una! şi esenţială: Ţara vrăjmaşului nu este ca cea a Domnului, „ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu ape adânci care ţâşnesc în văi şi munţi“ (Deu­teronom 8.7, 8). O ţară ca ţara voastră? Cu si­gu­ranţă nu! Isus nu d㠄cum dă lumea“ (Ioan 14.27). Dacă vrăjmaşul nu reu­şeşte să-l deter­mi­ne pe credincios să-i accepte resursele sale înşe­lă­toare, va căuta să-l înde­părteze de Resursa su­premă: de Atotputernicul său Dumnezeu (vezi v. 33-35). Ce răs­puns trebuie să dea cel credin­cios? Pur şi simplu să tacă. Nu discutaţi deloc cu diavolul! Fugiţi de el!

    IERTAREA ESTE O PROVOCARE | Fundația S.E.E.R. România

    „Lasă mânia…” (Psalmul 37:8)

    Ofensele mici pot fi iertate cu ușurință. Dar atunci când cineva ne rănește grav și pare să scape nepedepsit, iertarea este o adevărată provocare. Până când nu vei ierta și nu vei trece peste această ofensă, vei simți în permanență greutatea ei ca pe o povară. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poți face când vine vorba despre iertare este să crezi că, dacă sentimentele tale nu se schimbă imediat față de cineva, nu l-ai iertat cu adevărat!

    Nu, iertarea este o decizie. Este un act al voinței tale. Este posibil să continui să te lupți cu sentimente de durere și cu resentimente. Dar asta nu invalidează decizia ta de a ierta; înseamnă doar că vindecarea necesită timp. Iar vindecarea ta începe în momentul în care decizi să ierți.

    Biblia spune: „Orice… mânie… să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos!” (Efeseni 4:31-32) Odată ce ți-ai făcut partea ta: să ierți, ai încredere că Dumnezeu Își va face partea Lui: să-ți vindece emoțiile și să-ți redea pacea și bucuria. Ai puterea să iei decizia de a ierta, dar numai Dumnezeu are puterea să-ți schimbe sentimentele față de persoana care te-a rănit. Așadar, ai încredere că Dumnezeu îți va schimba inima. Apoi vor urma sentimentele tale care se vor alinia cu deciziile tale.

    Între timp, fă ce spune Scriptura (Psalmul 37:7-8): „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El! Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele! Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău!”

  • 25 Iulie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru puțin, acum, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, mult mai prețioasă decât aurul care piere, deși încercat prin foc, să fie găsită spre laudă și glorie și onoare, la descoperirea lui Isus Hristos.

    1 Petru 1.6,7

    Chiar dacă încercările ne împovărează, ele sunt totuși din partea lui Dumnezeu. Pentru noi, cei credincioși, încercările vin întotdeauna din inima Sa plină de dragoste. Aceasta înțelegem din Evrei 12.6, unde citim că „Domnul îl disciplinează pe acela pe care-l iubește“. Acest loc ne mai ajută să înțelegem că, în mâna lui Dumnezeu, încercările sunt mijlocul pentru educarea noastră.

    În scrisoarea către adunarea din Laodiceea este surprinsă starea ei spirituală rea (Apocalipsa 3.14-22). Oamenii de acolo nu erau nici reci, nici în clocot. Simțămintele lor pentru Domnul erau căldicele. Astfel, El a permis să li se scrie că această atitudine Îl dezgustă și că va fi nevoit să îi verse din gura Sa, dacă nu se vor pocăi. Dar imediat citim și ce le scrie celor credincioși care prin comportamentul lor au atras dragostea Domnului: „Eu îi mustru și îi disciplinez pe toți câți îi iubesc“.

    Deci, dacă vine o încercare în viața ta, atunci poți fi convins de două lucruri:

    • Că tu nu ești un oarecare – ci ești un fiu al Dumnezeului și Tatălui tău din cer, care dorește să încurajeze dezvoltarea spirituală a copiilor Săi. El te iubește și Se poartă cu tine cu toată dragostea inimii unui Tată față de copilul Său (Evrei 12.6-8).

    • Că în viața ta există o atitudine spirituală bună, pe care Dumnezeu o iubește și o apreciază (Apocalipsa 3.19). Aceasta Îl determină să Se preocupe cu tine. Este deci în gândul Lui să te treacă prin încercarea credinței.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Oricine se luptă se înfrânează în toate; ei, într-adevăr, ca să primească o cunună care se veștejește, dar noi, una care nu se veștejește.

    1 Corinteni 9.25

    Mărturisirea unui atlet

    „Locuiam în Maroc și iubeam atletismul. Mă supuneam la tot felul de restricții, cu gândul să câștig premiul. Eram tare mândru când ajungeam primul la țintă și primeam premiu după premiu. Dar a venit o zi când a trebuit să fac un efort mult prea mare. Am reușit să câștig, dar m-am prăbușit. A urmat un timp lung de spitalizare. Mama mi-a citit un verset din Biblie în care era vorba de două cununi: una care se veștejește și alta care nu se poate veșteji. Am cugetat mult asupra celor două cununi. La următoarea vizită a mamei i-am spus: «În trecut am dorit să câștig cununa care se veștejește. Dar acum doresc să alerg pentru cununa veșnică, urmându-L pe Mântuitorul». După ce am părăsit spitalul, am fost întrebat: «Este adevărat că nu mai dorești să practici atletismul?». Am dat același răspuns pe care l-am dat și mamei mele.“

    Acest tânăr a devenit un alt fel de atlet. De atunci a străbătut multe localități din Maroc, din Algeria și din Franța, oferind oamenilor literatură creștină, și astfel mulți au aflat despre mântuirea adusă în dar de Domnul și Mântuitorul Isus Hristos. Și tu ești chemat la o astfel de cunună care nu se poate veșteji. Merită să alergi pe calea credinței. Nu asculta de glasul care dorește să te piardă pe drumurile lumii! Mântuitorul va dărui cununa vieții veșnice tuturor celor care și-au pus încrederea în El, pentru timp și pentru veșnicie.

    Citirea Bibliei: Iov 3.1-26 · Fapte 5.33-42

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 12:1-16

    Moartea lui Iehoiada marchează un punct de cotitură în lunga domnie a lui Ioas. Cartea 2 Cronici ne relatează sfârşitul trist al vieţii lui. Dar aici, până la v. 16, se derulează perioada fericită a domniei lui. Un singur lucru pare să umple inima împăratului: restaurarea casei Domnului. După domnia lui Solomon, templul se degradase. Însă Ioas, crescut în preajma preoţilor, în încăperile învecinate sanctuarului, păstrase un interes profund pentru această casă încă din tinereţe. Totodată avusese prilejul să cunoască fiecare crăpătură a construcţiei.

    Cât despre voi, tineri (sau tinere) crescuţi în adevă­rurile privind Adunarea, puteţi voi spune că Adunarea are un loc important în inima voastră? Fără îndoială că şi voi cunoaşteţi unele „spărturi“ ale ei: neînţelegeri, delăsare, lipsă de zel, asemănare cu lumea … Oare nu este un serviciu frumos şi de dorit să devenim, ca şi Ioas, „reparatori de spărturi“ (Isaia 58.12)? O persoană tânără poate deja să înveţe să facă aceasta. Ce fel de ciment este necesar să folosim cu pricepere în acest scop? Dragostea, bunăvoinţa, îngăduinţa, blândeţea şi inestimabila „legătură a păcii“ (Ef. 4.2,3)!

    MODURI ÎN CARE NE VORBEȘTE DUMNEZEU

    „Vorbeşte pământului, şi te va învăţa; și peștii mării îți vor povesti…” (Iov 12:8)

    Patriarhul Iov a spus: „Vorbește pământului și te va învăța…” George Washington Carver a fost una dintre cele mai mari minți științifice ale istoriei – în ciuda faptului că a fost sclav, afro-american și sărac. Pe la începutul secolului al XX-lea, agricultura statelor sudice ale Americii avea mult de suferit. Gărgărița distrugea culturile de bumbac, iar solul era golit de nutrienți deoarece fermierii plantau bumbac an după an. George Washington Carver a fost pionierul ideii de rotație a culturilor. El i-a îndemnat pe fermieri să planteze aluni de pământ și soia, iar aceștia l-au ascultat… Planul a revitalizat solul, dar agricultorii au fost supărați pentru că nu exista o piață pentru alunele de pământ. Recoltele lor abundente de alune de pământ putrezeau în depozite. Când i s-au plâns lui Carver, el a făcut ceea ce făcea întotdeauna: s-a rugat… Se trezea în mod regulat la 4 dimineața, mergea prin pădure și Îi cerea lui Dumnezeu să-i dezvăluie misterele naturii. Unul din versetele sale preferate era chiar acesta: „Vorbește pământului și el te va învăța…” Carver i-a cerut literalmente lui Dumnezeu să-i dezvăluie secretele naturii… iar Dumnezeu a făcut-o! Ca urmare, Carver a descoperit mai mult de trei sute de utilizări ale arahidelor. Sau mai exact spus, Domnul i-a descoperit mai mult de trei sute de utilizări ale alunelor de pământ (arahidele). Acestea se regăseau peste tot; de la crema de ras la lipici, de la cosmetice la săpun, de la sosuri la insecticide, de la linoleum la ulei pentru lemn sau îngrășăminte. Iar cel mai important și cunoscut produs a ajuns untul de arahide. El a reușit de asemenea să obțină prin călăuzire divină 118 produse derivate din cartoful dulce! Uimitor, nu-i așa? Carver spunea: „Îmi place să mă gândesc la natură ca la o stație de radio prin care Dumnezeu ne vorbește în fiecare zi, în fiecare ceas și în fiecare clipă a vieții noastre, doar să ne fixăm pe frecvență!” Și astăzi, Dumnezeu e gata și vrea să-ți vorbească în multe și diferite moduri; tu trebuie doar să fii sensibil, să aștepți… și să asculți!

  • 23 Iulie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, Acela va mărturisi despre Mine.

    Ioan 15.26

    Într-o lume care îi persecută pe ucenicii lui Hristos și îi urăște cu o ură oarbă, cum poate fi menținută mărturia pentru El? Sfera creștină este mică, iar cei care o compun sunt slabi. Domnul Însuși îi aseamănă cu niște miei aflați în mijlocul lupilor. Prin ce putere vor fi ei făcuți capabili să reziste urii lumii și să dea mărturie pentru Hristos? Ei pot rezista, și vor rezista, de bună seamă, prin puterea Duhului Sfânt, Persoana divină care a venit de la Tatăl.

    Cât de bine cunoștea Domnul caracterul cumplit al lumii și ura ei neîmpăcată, fiindcă vrăjmășia ei s-a revărsat pe deplin asupra Lui! El cunoștea bine, de asemenea, slăbiciunea celor care Îl iubeau și care Îl urmaseră, fiindcă știa prea bine că Petru urma să se lepede de El și că ceilalți aveau să-L părăsească. Cât de bine știa El că ei, prin propria lor putere, nu aveau să fie niciodată capabili să mențină o mărturie pentru El, după ce avea să plece din mijlocul lor! Cunoscând nelegiuirea lumii și slăbiciunea ucenicilor săi, El le spune că avea să le trimită un „Mângâietor“, despre care spune: „El va mărturisi despre Mine“.

    Oricât de slabi erau ucenicii și oricât de puternică era lumea, Duhul Sfânt avea să mărturisească despre Domnul. Oricât de mult aveau ei să falimenteze și oricât de mult avea lumea să-i persecute, Duhul Sfânt avea să mărturisească pe pământ despre gloria Fiului din cer. Lumea urma să-L răstignească și să-I dea locul cel mai de jos pe pământ, însă cerul avea să-L încununeze în cel mai înalt loc din glorie, iar Duhul Sfânt urma să dea mărturie despre gloria Lui. Fiul venise de la Tatăl ca să dea mărturie despre Tatăl; Duhul Sfânt venea de la Tatăl ca să dea mărturie despre Fiul.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

    Matei 26.53

    Fără apărare pe drumul crucii

    Domnul Isus Se rugase în grădina Ghetsimani. Când El părăsea grădina, o mulțime a venit la El, înarmată cu săbii și ciomege, ca să Îl aresteze. Era condusă de Iuda, care Îl trădase pe Domnul pentru 30 de arginți. Când s-a apropiat mulțimea, Petru și-a scos sabia și a tăiat urechea unui om. În timp ce Domnul Se rugase, Petru dormise; acțiunea lui agresivă de acum era total greșită. Domnul i-a spus să își pună sabia în teacă și a adăugat: „Gândești că nu pot să-L rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână …?“. Bineînțeles că putea, dar Domnul Se rugase să se facă voia Tatălui Său. Apărarea umană era complet deplasată aici. O legiune romană era alcătuită din 6.000 de soldați, așa că Domnul ar fi putut avea 72.000 de soldați care să Îl apere. În Vechiul Testament, un singur înger a ucis într-o noapte 185.000 de soldați aflați sub un general fără Dumnezeu (2 Împărați 19.35). Mulțimea care Îl căuta pe Domnul aici era cu mult mai mică, însă El nu dorea niciun ajutor. El avea de făcut o lucrare la Calvar, de o importanță crucială, pe care trebuia să o împlinească singur.

    Când copiii lui Dumnezeu Îi cer Tatălui Ceresc să Își folosească puterea pentru ei, El uneori refuză, deoarece are altceva în plan. El știe deznodământul mai dinainte, însă noi nu îl știm. Dar putem fi siguri că rezultatul va fi pentru binecuvântarea noastră, chiar dacă implică răbdare sau poate suferință temporară. Ce binecuvântare pentru omenire a rezultat din moartea lui Hristos pe cruce!

    Citirea Bibliei: Iov 1.13-22 · Fapte 5.12-24

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 10:28-37; 11:1-3

    Considerându-l pe Iehu executor al răzbunării Dom­nu­lui, ne gândim la Împăratul, la Omul vi­teaz (Hristos) că­ruia I se adresează Ps. 45: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus de­cât pe tovarăşii Tăi …“ (Ps. 45.7; compară cu 2 Împ. 9.6). „Şi, victorios în măreţia Ta, înaintează …“ (Ps. 45. 4 – comp. cu 2 Împ. 9.16). „Dreapta Ta îţi va arăta fapte în­fri­coşă­toa­re. Săgeţile Tale sunt ascuţite … îninima vrăj­ma­şilor Îm­pă­ratului“ (Ps. 45.4,5 – comp. cu 2 Împ.9.24). În conse­cinţă, tronul Îi este conferit nu pentru un timp (ca lui Iehu pentru patru generaţii – v. 30), ci în vecii vecilor (Ps. 45.6).

    Însă v. 31 subliniază contrastul şi ne învaţă o lecţie serioasă: este posibil să mani­fes­tăm un mare zel pentru Dumnezeu, să facem lu­cruri spectaculoase, care toate pot avea aparenţa cre­dinţei, şi, cu toate acestea, să ne căutăm propri­ile interese.

    Capitolul 11 ne readuce în împărăţia lui Iuda, unde o vedem pe dezgustătoarea Atalia, fiica ade­vă­rată a lui Ahab şi a Izabelei, care, pentru a ajunge la coroană, ucide toţi descendenţii de parte bărbătească.

    DRUMUL CREDINȚEI | Fundația S.E.E.R. România

    „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

    Antilopa tsipi (sau săritoare) este una dintre cele mai sprintene animale din Africa. Ea poate sări vreo 15 m în lungime și peste 3,5 înălțime… Cu toate acestea, ea poate fi ținută închisă într-un țarc înconjurat cu un gard care nu are mai mult de 1 m. înălțime. De ce? Pentru că ea nu va sări decât dacă poate vedea unde îi vor ateriza picioarele!

    Într-un fel, această gazelă umblă prin vedere, nu prin credință! Ce înseamnă să „umbli”? Să pui un picior în fața celuilalt și să continui să mergi înainte, pas cu pas. Ce înseamnă să ai „credință”? Să te încrezi în Dumnezeu și să asculți de Cuvântul Său, indiferent cum arată problemele sau cum ți se pare situația. Acum, credința nu elimină gândirea inteligentă și rațiunea. Dar există o diferență.

    Atunci când gândirea inteligentă și rațiunea nu te duc mai departe, credința continuă să meargă. De ce? Pentru că gândirea inteligentă și rațiunea țin de mână o persoană și merg doar până unde poate merge ea, în timp ce credința Îl ține de mână pe Dumnezeu… pe Dumnezeul care face o cale acolo unde pare că nu există niciuna!

    Iar istoria lui Avraam confirmă acest lucru: „Prin credință (impulsionat de ea), Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.” (Evrei 11:8)

    Ești neliniștit cu privire la viitor? Nu fi! Fă doar următorul pas al credinței și vei fi cu un pas mai aproape de binecuvântările și recompensele pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine!

  • 14 Iulie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viață și evlavie, prin cunoștința Celui care ne-a chemat prin glorie și virtute, prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari și prețioase, ca prin acestea să vă faceți părtași naturii divine, după ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă.

    2 Petru 1.3,4

    Prin glorie și prin virtute, Dumnezeu ne-a dat „promisiunile cele mai mari și prețioase“, promisiuni care nu sunt legate de moștenirea și de binecuvântările iudaice, care sunt pământești. Promisiunile iudaice – oricât de valoroase ar fi ele – nu sunt nici cele mai mari, nici cele nespus de prețioase, în timp ce promisiunile de aici sunt legate de lucrurile cerești și divine. Într-adevăr, prin însușirea acestor promisiuni ne facem „părtași naturii divine“. Iată-ne deci neavând gloria decât ca obiect al speranței, dar având o natură divină, care poate să ia în stăpânire aceste lucruri și să se bucure de ele în mod anticipat. Așadar, avem gloria înaintea noastră, iar în inimile noastre avem puterea de a ajunge la ea. Dar, pentru a ajunge cu siguranță la ea, mai este necesar un lucru: „După ce ați scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă“.

    Pofta este ceea ce caracterizează în mod specific lumea, ca și „trufia vieții“. Pofta se adresează simțurilor și vederii, de aceea Ioan o numește „pofta cărnii și pofta ochilor“ (1 Ioan 2.16). De îndată ce și-a găsit loc în inimă și a pus stăpânire pe ea, pofta aduce cu sine stricăciunea; duhul lumii pune stăpânire pe om, care devine astfel un biet rob al patimilor sale; aceste două valori de excelență – gloria și virtutea – își pierd întreaga lor putere, iar sărmanul suflet captiv cade din nou sub jugul stăpânitorului acestei lumi. Aici, pe pământ, în loc de virtute, el are parte de întinarea lumii, iar sus, în loc de speranța gloriei, el nu vede decât un cer gol, un cer fără Hristos, fiind un om total incapabil de a atinge lucrurile cerești.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iar când ei vă aduc înaintea sinagogilor și a stăpânirilor și a autorităților, nu vă îngrijorați cum sau ce veți răspunde sau ce veți spune; pentru că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în acel ceas ce trebuie să spuneți.

    Luca 11.11,12

    Arestat pentru credință

    Un creștin din China a fost arestat pentru credința sa și a fost reținut mult timp într-o închisoare înainte de a fi audiat în instanță. „Mai crezi în creștinism?“, l-a întrebat judecătorul pe un ton ironic. — „Nu în creștinism cred eu“, a răspuns bărbatul. — „Nu? Atunci în ce crezi?“ — „Cred în Isus Hristos! Într-o Persoană, nu într-o religie“, a răspuns credinciosul. — „Nu te mai lega de orice cuvințel“, a replicat judecătorul. — „Nu m-ați înțeles“, a răspuns creștinul. „Puteți să închideți bisericile, să-i închideți sau să-i ucideți pe creștini, să interziceți serviciile religioase și chiar să distrugeți Bibliile, dar nu vă puteți atinge de Isus Hristos. El este viu pentru totdeauna: El trăiește în inima mea. Nu-L puteți îndepărta de acolo. Iar dacă mă veți ucide, voi fi cu El pentru eternitate.“

    Nu era o chichiță, ci o distincție fină, dar importantă!

    O religie este un sistem de ritualuri și de convingeri, influențat de mediul social și cultural; de asemenea marcat de greșelile și de slăbiciunile oamenilor.

    Credința biblică, pe de altă parte, este o relație reală și personală cu Dumnezeul cel viu și cu Fiul Său Isus Hristos. Ea constă în cunoașterea lui Hristos, încrederea în El și trăirea pentru El.

    Citirea Bibliei: Daniel 8.15-27 · Fapte 2.37-47

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 6:1-17

    „Locul în care stăm … este prea strâmt“, îi spun lui Elisei fiii pro­fe­ţilor. Este ceea ce auzim uneori cu privire la creştinism. În ochii lumii, cu siguranţă, viaţa credin­ciosului pare prea strâmtă: se privează de atâtea lucruri! Dacă ajungem să judecăm în felul acesta, este pentru că privim prea jos. În realitate, „cerul”, în toată vastitatea lui, se întinde în faţa noastră.

    Micul incident care urmează este mişcător în simplitatea lui. Elisei este deopotrivă preocupat să redea o unealtă celui care o foloseşte şi un copil mamei sale, înviindu-l. La fel Îl vedem pe Dom­nul gloriei spălând picioarele ucenicilor Săi sau pregă­tindu-le o masă (Ioan 13.5; 21.13). Nimic nu este prea mic pentru Domnul Isus. N-am experimentat oare deja fiecare dintre noi lucrul acesta?

    Apoi începe războiul dintre Israel şi sirieni. Dar în apropiere există o a treia armată, de care numai profetul are cunoştinţă. Aceştia sunt răz­boinicii cereşti: îngeri pe care Dumnezeu i-a aşe­zat ca un zid de foc împrejurul slujitorului Său (vezi Psalmul 34.7 şi Judecători 5.20). Pentru a-i vedea, sunt necesari ochii credinţei. Ca şi în cazul lui Elisei aici, Isus în Ghetsimani a îndreptat gândurile ucenicului Său Petru spre cele douăsprezece le­gi­uni de în­geri pe care Tatăl Său I le-ar fi pus la dispoziţie, dacă ar fi vrut să le ceară (Matei 26.53).

    CE SPUNE BIBLIA DESPRE DĂRNICIE (2)

    „Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7)

    Iată cum sună integral acest verset scris de apostolul Pavel: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Dărnicia pe care Dumnezeu o răsplătește este dărnicia deliberată, făcută cu o atitudine de bucurie.

    Iată trei premize prin care poți ajunge să faci asta:

    1) Pune-i pe ceilalți mai presus de tine. Fiecare dintre lucrurile acestei lumi are caracter temporar, inclusiv faima și averea; oamenii sunt cei care contează! Slujba ta, pasiunile și alte interese vor muri odată cu tine. Oamenii îți supraviețuiesc! Adevărata măsură a succesului nu constă în numărul de persoane care te ajută, ci în numărul de persoane pe care le ajuți tu! (vezi Galateni 5:13)

    2) Nu lăsa ca lucrurile să pună stăpânire pe tine. Nimeni nu ar trebui să devină vreodată robul propriilor bunuri. Nimeni nu ar trebui să muncească doar pentru simplul fapt de a obține mai mult și de dragul de a avea mai multe. Dacă vrei să fii în controlul inimii tale, nu lăsa lucrurile să preia controlul asupra ta! Întrebarea este: „Tu ești stăpânul bunurilor tale sau bunurile tale sunt stăpânul tău?” Cei ce dăruiesc folosesc ceea ce dețin ca pe o resursă pentru a face din această lume un loc mai bun de trăit. Și fac acest lucru indiferent cât de mult sau de puțin au… De ce? Deoarece ei își strâng comori în cer! (vezi Matei 6:21)

    3) Definește succesul în termenii semănatului, nu ai culesului. Robert Louis Stevenson, romancier scoțian din secolul al XIX-lea a spus: „Eu apreciez succesul unei zile în funcție de semințele pe care le semăn, nu de recolta pe care o culeg!” Pasajul din 2 Corinteni 9:6-10 ar trebui să fie exemplul și stimulentul de generozitate pentru fiecare dintre noi.

    Dacă îți trăiești viața cu intenția de a îmbogăți viața altora, viața ta va fi plină, nu goală!

  • 13 Iulie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Totuși Domnului I-a plăcut să-L zdrobească; L-a supus suferinței. Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță, Își va lungi zilele și plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui.

    Isaia 53.10

    Faptul că Domnul a trebuit să-L zdrobească pe Fiul Său este un lucru cu totul solemn și mișcător. Jertfa lui Hristos a fost de o mireasmă plăcută lui Dumnezeu, însă aici se spune că scopul lui Dumnezeu, sau buna plăcere a voii Sale, a fost să-L zdrobească și să-L supună suferinței. Cuvântul „suferință“ înseamnă aici „boală“, iar el descrie agonia profundă pe care Mesia a îndurat-o pe cruce. Sufletul însuși al lui Hristos a fost adus ca jertfă pentru vină.

    Duhul Sfânt, prin intermediul lui Isaia, ne îndreaptă apoi atenția asupra învierii lui Mesia – măreț adevăr! El a fost înviat dintre cei morți „potrivit Scripturilor“ (1 Corinteni 15.4), iar Isaia 53.10 este una dintre aceste Scripturi. El va vedea „o sămânță“, adică pe cei pentru care lucrarea Sa a fost împlinită. În dimineața învierii, El Și-a strâns laolaltă oile împrăștiate pentru care murise. I-a vizitat pe cei ai Săi, și la fel pe toți cei care au crezut în El de atunci încoace. Lucrarea Lui n-a rămas fără răsplată și fără rod.

    Mesia „Își va lungi zilele“. Nu ni se spune aici până când, însă noi știm că El trăiește pururea, ca Om înviat și ca Preot al nostru (Evrei 7.24,25). Plăcerea (sau scopul) lui Dumnezeu va prospera în mâna Lui. „Tatăl Îl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui“ (Ioan 3.35; 13.3). Cât de încurajator este să știm că toate lucrurile din cer și de pe pământ sunt în mâinile Celui înviat!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Este Împăratul lui Israel: să coboare acum de pe cruce și vom crede în El!

    Matei 27.42

    „Este Împăratul lui Israel“

    Nemulțumirea conducătorilor evrei a mers și mai departe. Acum ei spuneau că „este Împăratul lui Israel“. Aceasta fusese acuzația lor înaintea guvernatorului Pilat, pe care au folosit-o ca să împiedice eliberarea lui Isus. Acuzația scrisă deasupra crucii Lui a fost: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“ (Matei 17.11,37). Pretindeau că, dacă Domnul Isus ar fi coborât de pe cruce, ei ar fi crezut în El. De fapt doreau să vadă alt miracol. Credința lor avea nevoie de dovezi palpabile, ceea ce contrasta cu descrierea biblică potrivit căreia: „Credința este … o convingere despre lucrurile nevăzute“ (Evrei 11.1). Adevărata credință, fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu, recunoaște că Dumnezeu S-a revelat în Isus Hristos și că învierea Lui demonstrează că El este Fiul lui Dumnezeu. În ceea ce privește lucrurile care nu se văd, cel care are credință se încrede în Dumnezeu și în promisiunile Sale.

    Obiecțiile ridicate cu privire la Persoana lui Hristos sunt similare și în zilele noastre. Oamenii sunt pregătiți să creadă în Dumnezeu doar dacă dorințele lor sunt îndeplinite, dacă au succes și dacă experimentează miracole. Credința însă trebuie să fie prezentă înainte ca dovezile a ceea ce trebuie crezut sau sperat să fie în fața ochilor noștri. Conducătorii poporului evreu avuseseră suficiente dovezi că Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, și nu „un păcătos“, așa cum murmurau ei.

    Bucuria și puterea vieții eterne, care vin odată cu credința în lucrarea Sa de răscumpărare, sunt incontestabile.

    Citirea Bibliei: Daniel 8.1-14 · Fapte 2.25-36

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 5:15-27

    Primul lucru pe care îl face Naaman după vin­decare este să meargă să-i mulţumească celui care a contribuit la aceasta − fapt ce ne aminteşte de acel unul dintre cei zece leproşi curăţiţi de Domnul, care, „văzând că a fost vindecat, s-a întors (înapoi), glorificându-L pe Dumnezeu cu glas tare“ (Luca 17.15). Şi era tot un străin.

    Naaman trebuie apoi să înveţe că mântuirea este absolut gratuită. Atât de mulţi oameni nu ajung niciodată să accepte acest fapt care este cu atât mai clar cu cât ei îi văd pe unii membri ai cle­rului trăgând profit personal din religie: cel nu­mit „câştig josnic“ (1 Timotei 3.8; Tit 1.7;  1 Pe­tru 5.2). Ghehazi ne face să ne gândim la aceasta. Purtarea lui, dictată de dragostea de bani, a prejudiciat înţelegerea lui Naaman cu privire la gra­tuita­tea darului lui Dumnezeu. Inima omu­lui lui Dumnezeu, preocupată de acest „nou con­vertit“, a urmă­rit în între­gime scena. Fapta ne­cin­stită este adusă la lumină şi laco­mul îşi pri­meşte pedeapsa (comp. cu Fapte 5.1-11). „Este timp de luat argint, … haine?“ întrea­bă Elisei, a cărui întreagă avere era mantaua sa de profet. În­trebare serioasă pentru fiecare dintre noi! Ca ucenici ai unui În­vă­ţător care a fost „Cel sărac“, veghind la întoarcerea Sa, nu este timpul să ne îmbogăţim şi să căutăm sa­tisfacţii aici jos! (vezi şi Iacov 5.3 şi Hagai 1.4).

    CE SPUNE BIBLIA DESPRE DĂRNICIE (1)

    „Daţi, şi vi se va da…” (Luca 6:38)

    Dacă vrei să devii o persoană darnică, gândește-te la tine ca la un râu și nu ca la un rezervor. Rezervoarele primesc apă în mod continuu, dar numai pentru a se umple. În schimb, râul curge – orice apă pe care o primește, o dăruiește.

    Să reținem ce a spus Domnul Isus despre dărnicie: „Daţi, şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38).

    Atunci când îți oferi timpul, experiența și resursele fără să aștepți nimic în schimb, pui în practică ceea ce a predicat Isus. Și iată un adevăr interesant: atunci când te concentrezi mai mult pe dorințele și nevoile celorlalți, vei vedea că mai multe din propriile tale dorințe și nevoi sunt satisfăcute!

    În schimb, atunci când alegi doar să acumulezi în loc să și dăruiești, devii centrul stingher al propriului tău univers singuratic! Și devii mai puțin mulțumit, nu mai mult! Ca urmare, respingi atât oamenii, cât și potențiala binecuvântare a lui Dumnezeu. Amintirea bunătății lui Dumnezeu față de tine trebuie să te conducă întotdeauna la recunoștință! (vezi Psalmul 103:1-5) Iar recunoștința duce la dărnicie.

    Oamenii nerecunoscători nu sunt darnici; ei se gândesc doar la ei înșiși, și rareori la alții… Viața lor se învârte doar în jurul propriilor interese. Ei caută persoane care să-i ajute, să le dea și să le împlinească așteptările. Și ori de câte ori ceilalți nu reușesc să îndeplinească aceste așteptări, se întreabă de ce. Egoismul lor îi împiedică să semene, iar lipsa lor de mulțumire îi face să se întrebe de ce nu culeg.

    În ce fel îți poți arăta recunoștința? Luând o parte din binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat în viața ta și turnându-le în viața altora. Cu alte cuvinte, fii darnic!

  • 12 Iulie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar înțelepciunea de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare și neprefăcută.

    Iacov 3.17

    Noul Testament pe scurt (20) – Iacov

    Iacov nu se adresează Adunării, ci „celor douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere“. Prin urmare, tema epistolei lui este creștinismul timpuriu privit prin prisma credincioșilor iudei. La vremea scrierii ei nu avusese încă loc separarea de sinagogile iudaice (capitolul 2.2), separare asupra căreia a insistat mai târziu Epistola către Evrei.

    Din acest motiv, Epistola lui Iacov a fost numită leagănul creștinismului. Ea tratează chestiuni elementare. Totuși să nu credem că, dacă am avansat în adevăr, ea nu ne-ar mai fi necesară. Dacă nu învățăm principiile elementare așa cum trebuie, nu vom putea învăța corect nici adevărurile avansate. De asemenea, este important ca aceste adevăruri de bază să fie reluate încontinuu, pentru a beneficia de o aplicație consecventă a creștinismului în viața noastră practică. Un elev din clasele mari învață lucruri complicate, însă el poate ușor uita ceea ce a învățat odinioară în clasele mici. Aceste adevăruri elementare nu sunt învățate însă doar cu înțelepciunea naturală, ci au nevoie de o înțelepciune de sus. Cel credincios știe bine că doar comuniunea reală și continuă cu Domnul poate menține vii aceste adevăruri în inima sa.

    Această epistolă insistă asupra credinței arătate prin intermediul faptelor. Faptele nu îndreptățesc pe nimeni înaintea lui Dumnezeu, însă îndreptățesc înaintea oamenilor. Nu este altceva decât ipocrizie să spui că ai credință și să n-o arăți în purtare. Această epistolă este deci foarte necesară pentru ca cel credincios să se verifice înaintea lui Dumnezeu cu privire la responsabilitatea sa în umblare.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și ucenicii au fost numiți creștini pentru întâia dată în Antiohia.

    Fapte 11.26

    Creștin

    Denumirea de „creștin“ apare doar de trei ori în Noul Testament.

        În Antiohia, un oraș din Siria de astăzi. Credința creștină se răspândise în afara granițelor Israelului, iar cei dintre națiuni Îl acceptau pe Hristos, ca aici, în Antiohia. Faptul că erau adepți ai lui Isus Hristos era recunoscut de cei din jurul lor; de aceea au fost numiți creștini.

        În fața regelui Agripa. Irod Agripa al II-lea domnea peste nordul și nord-estul Israelului. Înainte de convertirea sa, Pavel îi persecutase pe creștini. Acum el însuși se afla înaintea regelui, ca întemnițat al lui Hristos, mărturisindu-și convertirea. Agripa a spus: „Mă vei convinge în puțin timp să devin creștin“ (Fapte 26.28).

        Câțiva ani mai târziu, credincioșii erau persecutați și uciși de împăratul roman Nero. Apostolul Petru le-a scris: „Dacă cineva suferă pentru că este creștin, să nu se rușineze, ci să-L glorifice pe Dumnezeu în Numele acesta“ (1 Petru 4.16).

    În niciuna dintre cele trei situații, creștinii nu și-au dat singuri acest nume. Alții au constatat că Îl urmau pe Isus Hristos și astfel i-au numit creștini. În zilele noastre, mulți oameni pretind că sunt creștini. Cu toate acestea, doar puțini dintre ei Îl urmează cu adevărat. Tu L-ai acceptat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor? Atunci tu porți pe drept frumosul nume de creștin!

    Citirea Bibliei: Daniel 7.15-28 · Fapte 2.14-24

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 5:1-14

    Iată-l pe Naaman, căpetenia oştirii împăratu­lui Siriei, un erou acoperit de glorie şi de dis­tinc­ţii. Şi totuşi există ceva care face din acest măreţ personaj cel mai de plâns din­tre oameni: fru­moa­sa-i uniformă acoperă un trup ros de lepră. În a­celaşi fel, boala păcatului a corupt orice fiinţă ome­nească, inclusiv pe cei mai distinşi oameni.

    În casa lui Naaman locuieşte însă un tânăr mesa­ger al veştii bune. O fetiţă luată cap­tivă îşi depune simpla măr­tu­rie despre puterea omului lui Dumnezeu. Nimeni nu este vreodată prea tânăr ca să fie un martor al Domnului Isus.

    Naaman se pune la drum şi, după un ocol pe la palatul lui Ioram, primeşte mesajul lui Elisei. Şi astăzi încă, Dumnezeu are un mesaj pentru pă­că­toşi: Cuvântul Lui scris. Mulţi nu cred că Dum­ne­zeu Se adresează lor în felul acesta şi nu acceptă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumne­zeu. De asemenea, mulţi găsesc că mântuirea este prea simplă. Îndrumarea dată lui Naaman este ace­eaşi cu cea pe care Isus a dat-o omului născut orb: „Mergi şi spală-te“ (v. 10; Ioan 9.7). Dum­nezeu nu cere omului lucruri mari (v.13), ci numai atât: să se re­cunoască mur­dar, mort în greşelile lui (E­fe­seni 2.1, 5; Coloseni 2.13). Cât despre lucrurile mari, Dum­ne­zeu Însuşi le-a împlinit pentru sărmanii păcătoşi printre care ne număram şi noi.

    LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ TE MÂNGÂIE!

    „Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne mângâie în toate necazurile noastre…” (2 Corinteni 1:3-4)

    Dumnezeu te poate face să te simți confortabil în cele mai neplăcute locuri! El te poate scoate din situații în care credeai că vei fi blocat pentru totdeauna. El îți poate da pace, chiar și în mijlocul traumei. Înainte ca viața ta să se termine, vei trăi, vei iubi și vei experimenta pierderi. Pierderea unor lucruri te va ajuta de fapt să apreciezi lucrurile pe care încă le ai! Gustul eșecului este cel care face succesul atât de dulce. Cum poți sărbători victoria, dacă nu ai cunoscut înfrângerea?

    Vei trăi fiecare zi fără să știi ce-ți rezervă ziua de mâine, dar știind că Dumnezeu deține toate zilele de mâine! Ele nu sunt în mâinile șefului tău, ale brokerului tău, ale soțului tău, sau ale altcuiva… Nici în mâinile tale nu sunt, ca să le manipulezi și să le controlezi… Nu, toate zilele tale de mâine sunt în mâinile lui Dumnezeu!

    Așa că, orice ai face, cunoaște-L, pentru că vei avea nevoie de El! Și El va fi acolo pentru tine. El va fi acolo când toți și toate vor dispărea… El va fi acolo cu tine chiar și în locurile întunecoase. Promisiunea Lui pentru tine este că, dacă „seara vine plânsul… dimineaţa (vine) veselia.” (Psalmul 30:5). Oricât de lungă ar fi noaptea, dimineața vine întotdeauna, și cu ea bucuria Sa. Gândește-te că, indiferent cât de întunecată a fost noaptea, ai trăit întotdeauna și ai văzut dimineața. Nu-i așa? Cumva, harul Său te-a protejat, ți-a purtat de grijă, ți-a oferit siguranță, te-a liniștit, te-a mângâiat și te-a făcut să treci peste… Vremurile și anotimpurile se schimbă, dar nu și Dumnezeu! El este întotdeauna „Dumnezeul oricărei mângâieri”, și El te veghează și vrea să te mângâie ta și astăzi!

  • 10 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere: Salut!

    Iacov 1.1

    Epistola lui Iacov este de o mare solemnitate și are o anumită strictețe. Când trebuie să judece ceva, folosește cuvinte foarte directe. Deoarece se adresează vieții practice, din ea nu lipsesc nici îndemnurile.

    Iacov le scrie celor douăsprezece seminții (Iacov 1.1), prin urmare el are înaintea sa întregul popor Israel. El face însă deosebire între grupări de oameni luate în parte din mijlocul poporului:

    • Îi cunoștea pe unii care erau creștini adevărați. Acestora li se adresează cu „frații mei“ (Iacov 1.2).

    • El știa însă că în poporul Israel existau și dintre aceia care erau creștini numai formal. Nu se pocăiseră niciodată cu adevărat. De aceea îi numește „oameni deșerți“ (Iacov 2.20) și le explică faptul că viața din Dumnezeu și adevărata credință trebuie să se dovedească prin fapte ale credinței.

    • În cele din urmă, li se adresează și acelora care trăiau în totalitate fără Dumnezeu. El li se adresează: „bogaților“ (Iacov 5.1), și are o veste deosebit de solemnă pentru ei.

    Uneori el îi vorbește în mod direct uneia dintre aceste trei grupe. Se întâmplă să facă însă și afirmații generale și să se refere la toate trei grupele.

    Pentru a înțelege corect Epistola lui Iacov, este important să-i recunoaștem subiectul central. Este vorba despre viața practică de credință, dar despre o astfel de viață care poate fi trăită atât pe terenul iudaismului, cât și pe terenul creștinismului. El a scris epistola în anii de tranziție de la timpurile iudaice la cele creștine. De aceea el nu vorbește despre viața de creștin practică, ci despre viața de credință practică ce poate fi realizată în toate timpurile. Acesta este firul roșu al epistolei sale.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada.

    Isaia 1.18

    Titlul din ziar

    „Lista păcatelor devine tot mai lungă“ era titlul unui articol din ziar care făcea referire la deciziile eronate și la neglijența guvernului, în opinia opozanților. Surprinzător este faptul că s-a folosit cuvântul „păcat“, deși el este evitat pe cât posibil în ziua de azi, atunci când vine vorba de valori morale sau de modul de viață al unei persoane. Iar dacă totuși termenul este folosit, „păcatul“ este asociat, de obicei, cu greșeli alimentare sau cu nerespectarea regulilor de dietă. Aici era menționată o întreagă listă de „păcate“. Dacă reproșurile aduse politicienilor erau justificate, atunci următoarele alegeri aveau să le ofere cetățenilor ocazia de a acționa mai responsabil. Pentru anumite decizii ce reflectau o administrare greșită, avea să fie nevoie de audieri în fața comisiilor.

    Dar nu numai în viața politică sau profesională suntem răspunzători de greșelile făcute, ci în toate aspectele vieții. Adevărul acesta le provoacă multora neplăceri așa de mari, încât Îl izgonesc pe Dumnezeu și alungă conceptul de păcat din gândurile lor. Însă aceasta nu schimbă cu nimic nici faptul că Dumnezeu există și nici responsabilitatea noastră înaintea Lui. Oricine își ascunde vina nu va avea trecere înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. Acolo vor fi primiți numai aceia care și-au mărturisit în timpul vieții „lista de păcate“. După ce fac aceasta, ei află că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei și al iertării. Datorită faptului că Isus Hristos a luat asupra Lui vina lor prin moartea Sa pe cruce, toți cei care cred în El sunt curățiți de păcate și primesc eliberare deplină.

    Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 12:16-33

    Ca rezultat al intransigenţei lui Roboam, zece seminţii s-au separat. Ieroboam devine împăratul lor. În ce-i priveşte pe descendenţii lui Solomon, ei păstrează numai seminţia lui Iuda şi pe cea a lui Beniamin. De aici înainte vom urmări istoria celor două împărăţii în paralel. Până la sfârşitul cărţii 2 Împăraţi, întâie­ta­te va avea împărăţia lui Israel (cele zece seminţii), în timp ce cartea 2 Cro­nici va relua relatarea despre împărăţia lui Iuda.

    Printr-o propoziţie scurtă, Dumnezeu opreşte războiul civil care era gata să înceapă: „De la Mine este lucrul acesta“ (v. 24). Este o propoziţie mică, dar atât de impor­tantă şi pentru noi! Stă oare vreo dificultate sau vreun obstacol în calea pla­nu­rilor noastre? Atunci să ascultăm cu atenţie! Vom auzi fără îndoială aceeaşi voce spunându-ne: „De la Mine estelucrul acesta!“

    Apoi ne sunt relatate primele fapte ale lui Iero­boam. El face doi viţei de aur (comparaţi cu­vin­tele sale din v. 28 cu cele ale lui Aaron din Exod 32.4). Acestea sunt elementele caracteristice ale unei închinări în întregime inventate de om – expert în a implica religia în scopuri personale (citiţi Osea 8.4, 5). Şi, domnie după domnie, vom auzi vorbindu-se de acest păcat al lui Ieroboam.

    ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (2)

    „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului…” (Faptele apostolilor 27:24).

    În aceste zile ne întărim în convingerea că suntem ancorați în planul și scopul lui Dumnezeu. A doua ancoră, pentru momentele de criză, o găsim în Faptele apostolilor 27:24, unde apostolul Pavel îl citează pe îngerul lui Dumnezeu: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului, şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine!”

    Cu alte cuvinte: „Tu te afli în această corabie pentru că am un scop în acest sens… Iar scopul Meu etern pentru viața ta este mai mare decât această furtună temporară!”

    Ai descoperit deja scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață? Dacă nu l-ai descoperit sau nu ești foarte sigur, trebuie să știi că nu ești pe pământ doar pentru a ocupa spațiu; Dumnezeu are un plan specific pentru tine. Furtuna în care ești prins (sau vei fi prins) este doar un test (și chiar eșecul, este temporar!)… Absolut nimic nu poate schimba planul lui Dumnezeu pentru viața ta, decât dacă alegi să nu-L asculți! Și da, poți face asta.

    Dar Sfânta Scriptură ne învață că nicio persoană sau forță exterioară nu poate schimba planul lui Dumnezeu pentru viața ta și nici nu poate modifica scopul Său divin, atâta timp cât ești dispus să spui: „Doamne, vreau să fac voia Ta!” La fel de sigur cum Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine”, El îți va spune și ție: „Te voi scoate din această furtună!” Atunci când te concentrezi asupra scopului pe care ți l-a dat Dumnezeu, El îți dă puterea de a trece cu bine și de a depăși problemele.

    Pentru acest motiv apostolul Pavel a scris: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13-14)

    Așadar, nu te teme, tu ești ancorat în planul și scopul lui Dumnezeu!

  • 24 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.

    Evrei 11.7

    Noe este un frumos exemplu al trăirii unei vieți caracterizate de speranță. El a trăit într-o lume în care oamenii Îl uitaseră complet pe Dumnezeu. Domnul Isus descrie astfel acel timp: „Cum au fost zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Pentru că, așa cum erau oamenii în zilele dinainte de potop, mâncând și bând, însurându-se și măritându-se, până în ziua când a intrat Noe în corabie“ (Matei 24.37,38). Oamenii trăiau o viață în care Dumnezeu nu avea niciun loc. Astăzi lucrurile nu stau mult diferit. Noe este deci un exemplu cu privire la ce înseamnă să trăiești o viață caracterizată de speranță.

    Noe nădăjduia în Dumnezeu chiar și atunci când totul în jurul lui era complet nepotrivit și neplăcut. În Geneza 6 citim despre starea inimii omului în timpul lui Noe. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua“ (Geneza 6.5). Însă, în ciuda împrejurărilor, Noe și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu, a crezut cuvântul Lui și a făcut totul exact așa cum El i-a poruncit (Geneza 6.22).

    Atunci, ca și astăzi, a nădăjdui în Dumnezeu a fost și a rămas un lucru nepopular. Petru îl descrie pe Noe ca fiind „un predicator al dreptății“ (2 Petru 2.5), nu numai pentru ceea ce a vorbit, dar și pentru felul în care a trăit și a nădăjduit în Dumnezeul său. Noe a lucrat mult timp la construirea corabiei, vreme de aproximativ o sută douăzeci de ani, perioadă în care, cu siguranță, mulți l-au ridiculizat. La fel ca Noe, și noi ne putem pune nădejdea în Dumnezeul nostru cu privire la viitor. Poate nu cunoaștem toate detaliile cu privire la acest viitor, însă el este unul sigur, fiindcă se află în mâinile Sale pline de dragoste și de putere.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt.

    Romani 15.13

    Siguranța speranței creștine

    Din momentul în care cineva își pune încrederea în Isus Hristos, acesta este mântuit. Apoi el are o speranță, care este parte integrantă din mântuirea lui.

    În limbajul nostru de zi cu zi, speranța implică incertitudine. Dar, în speranța creștină, nu există nicio incertitudine, căci „credința este siguranța cu privire la lucrurile sperate“ (Evrei 11.1). Este siguranța că într-o zi vom contempla gloria Fiului lui Dumnezeu și vom fi ca El pentru totdeauna (1 Ioan 3.2; Ioan 17.24; 1 Tesaloniceni 4.17; Romani 5.2). Aceasta include, de asemenea, așteptarea de a fi cu Isus în casa Tatălui, unde El a pregătit un loc pentru ai Săi (Ioan 14.1-3). Casa Tatălui este locul de odihnă și de siguranță, un loc unde domnește dragostea. Este casa copiilor lui Dumnezeu, destinația finală a drumului lor aici pe pământ.

    Predicatorul C. H. Spurgeon a spus odată: „Nădejdea noastră în Hristos pentru viitor este motivul și baza bucuriei noastre pe pământ. O astfel de speranță ne va face să ne gândim frecvent la cer, deoarece acolo ni se promite tot ceea ce ne putem dori. Aici suntem obosiți și împovărați, dar locul de odihnă este sus“.

    Speranța noastră este bazată pe credința în înviere. De aceea, chiar și atunci când plângem, nu suntem întristați „ca ceilalți care nu au speranță“ (1 Tesaloniceni 4.13).

    Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:19-38

    Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „„Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc…“” (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi ini­ţia­tiva la care ne dăm mâna, să fim siguri, îna­inte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta. Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să înte­meieze un cămin.

    Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători. Perdeaua care le se­pa­ra nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese aco­perită în întregime fiecare părticică. Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: „în templul Său, totul spune: „Glorie!”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ AI MEREU MINTEA DESCHISĂ! (1)

    „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” (Proverbele 24:32)

    Regele Solomon este considerat unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit vreodată. El este autorul a trei scrieri incluse în Biblie, și este citat în mod regulat; a fost un ucenic, un om dornic să cunoască, și un căutător al adevărului în viață. Ați auzit cuvintele lui: „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” Merită reținute cuvintele „m-am uitat bine”… Aceasta trebuie să fie atitudinea ta constantă în viață.

    Planul lui Dumnezeu pentru tine este să continui să înveți, să te schimbi, să crești și să te maturizezi – până la ultima suflare. Asta înseamnă să fii mereu deschis la minte. Gândește-te la farisei: ei erau dedicați 100% sistemului lor de credințe. Erau, de asemenea, printre cei mai educați oameni din societate. Cu toate acestea, s-au împotrivit la fiecare pas Domnului Isus și adevărului împărtășit de El.

    De ce? Din trei motive, des întâlnite:

    1) Mândria; gândeau ei: „Dacă ceea ce spune Isus este corect, înseamnă că noi greșim!”

    2) Siguranța: „Dacă acceptăm ce ne învață El, ce se va întâmpla cu reputația noastră și cu veniturile noastre?”

    3) Tradiția: „Noi credem și facem lucrurile în felul acesta de generații!”

    Înțelegi încotro ne îndreptăm cu această linie de gândire? Și înțelegi cum se aplică ea la viața ta?

    Un pastor a spus odată: „Este bine să fii mântuit și sfințit, atâta timp cât nu ești mântuit, sfințit, și blocat!” Creșterea spirituală necesită două lucruri: o foame după adevăr, și smerenia de a recunoaște că mai ai multe de învățat!

    Sunt două calități pe care Dumnezeu le onorează întotdeauna. Psalmistul David scria: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9).

    Așadar, fii mereu cu mintea deschisă!

  • 19 Mai 2025


    Domnul este aproape

    Credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.

    Evrei 11.1

    Ai credință în Dumnezeu? Îl cunoști? Există o legătură între sufletul tău și El? Te poți încrede în El pentru orice lucru? Te sprijini în momentul acesta pe El, pe Cuvântul Lui și pe brațul Lui? Ia seama bine că, dacă există orice îndoială sau ezitare în privința acestor lucruri, atunci nu poate fi vorba de niciun devotament. Orice devotament adevărat se bazează pe temelia solidă a credinței personale în Dumnezeul cel viu. Nu putem insista prea mult asupra acestui aspect în zilele pe care le trăim, caracterizate de o mărturisire superficială de credință. Nu este suficient să spunem că noi credem; există mult prea multă mărturisire goală, făcută doar cu buzele.

    Este ușor să spunem că avem credință, însă, așa cum Iacov scrie, „ce îi folosește cuiva să spună că are credință?“. Credința este o realitate divină, nu un efort omenesc. Ea se întemeiază pe revelația divină, nu pe lucrarea rațiunii omenești. Credința leagă sufletul de Dumnezeu cu o legătură vie și puternică, pe care nimic nu o poate rupe. Ea înalță sufletul și-l poartă în biruință, orice ar veni. Pot veni tot felul de lucruri de natură să clatine încrederea și să dărâme sufletul – faliment și confuzie, greșeli și căderi, stare de răceală și de moarte, certuri și diviziuni, cedare și renunțare, poticniri și inconsecvențe –însă credința va continua să meargă pe calea ei, neclintită și plină de pace, neabătută și netulburată. Credința se sprijină doar pe Dumnezeu și își găsește toate izvoarele în El. Nimic nu poate schimba credincioșia lui Dumnezeu și nimic nu poate zdruncina încrederea inimii care, în mod simplu, Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt.

    Credința înseamnă să crezi ceea ce Dumnezeu a spus, fiindcă El a vorbit. Înseamnă să gândești gândurile lui Dumnezeu, nu gândurile tale. Ce simplu! Dumnezeu S-a revelat, iar credința umblă în lumina acestei revelații. Dumnezeu a vorbit, iar credința crede Cuvântul Lui.

    C. H. Mackintosh

    Sămânța bună

    În ceea ce privește purtarea de mai înainte, v-ați dezbrăcat de omul vostru cel vechi … și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este creat potrivit cu Dumnezeu, în dreptatea și în sfințenia adevărului.

    Efeseni 4.22-24

    Conversația cu omul de afaceri

    În timpul uneia dintre călătoriile sale, un predicator a avut odată o conversație cu un om de afaceri. „Sunt de acord cu morala creștină“, a spus antreprenorul, dar „mă lipsesc de toate dogmele“. Predicatorul i-a răspuns: „Fiind un întreprinzător, știți că niciodată cheltuielile nu trebuie să depășească veniturile. Or, morala creștină ne cere să dăm, nu să primim! Trebuie să iubim. Trebuie să slujim. Trebuie să ajutăm. De unde vine puterea să îndeplinim toate acestea? Nu de la noi înșine! Pentru a ne feri de datorii și de faliment înaintea lui Dumnezeu, o singură formă de venit poate ajuta, iar aceasta vine de sus“. „În aceasta este dragostea, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre“ (1 Ioan 4.10).

    Ce comparație inspirată! De acest „venit“ beneficiază toți cei care acceptă darul iertării și al iubirii lui Dumnezeu. Nu există nicio altă cale prin care se poate manifesta dragostea lui Dumnezeu într-o lume lipsită de iubire. Apostolul Pavel a fost nevoit (în Efeseni 4) să corecteze gândirea greșită strecurată în rândul acelora care se considerau creștini doar pentru că erau botezați sau pentru că respectau anumite principii morale; în orice caz, Hristos Însuși nu reprezenta mai nimic pentru ei. Așa că nu e de mirare că lor le lipsea puterea să trăiască o viață de credință.

    Citirea Bibliei: Geneza 28.1-22 · Psalmul 14.1-7

    Scripturile in fiecare zi

    1 Împăraţi 3.16-28

    În Israel, împăratul era şi judecătorul suprem, imagine a Domnului Hristos care, în viitor, va exer­cita ambele funcţii în acelaşi timp. Împăratul Solomon are cu atât mai multă nevoie de înţelepciunea divină pentru aceas­tă dublă misiune, de a guverna şi de a judeca popo­rul, cu cât era şi tânăr. Dar pro­mi­siu­nea lui Dumnezeu se împlineşte fără întâr­ziere, iar celebrul verdict pronunţat de Solomon în ca­zul celor două femei îl face cunoscut în tot Israe­lul, că primise „înţelepciunea lui Dumnezeu … ca să facă ju­decat㓠(v.28). Nu acesta a fost modul în care Ab­salom se străduise să-şi stabi­lească reputaţia de jude­că­tor (2 Sa­mu­el 15.4). Cum ar fi putut drep­tatea să domnească, dacă omul acesta neevlavios, re­bel şi uci­gaş, ar fi reuşit să pună stăpânire pe tronul pe care Dum­ne­zeu îl destinase fratelui său mai tânăr, Solomon?

    Unul singur a fost mai înţelept decât Solomon. Să-L contemplăm pe Isus, copil „plin de înţe­lep­ciu­ne“, uimindu-i pe învăţaţii legii prin inteligenţa Sa (Luca 2.40, 47), iar mai apoi, în timpul servirii Sale, răs­pun­zând fie­că­ruia după inima lui, discer­nând cursele care-I erau pregătite şi uluindu-Şi adversarii. El este cu totul de admirat în situaţia în care-Şi expri­mă judeca­ta cu privire la fe­meia adulteră: „Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra în ea“ – le răspunde El acuzatorilor (Ioan 8.7). „Ce (este această) înţelepciune dată Lui?“ – se întrebau ei cu privire la El (Marcu 6.2).

    Cuvantul Lui Dumnezeu pentru astazi

    Fundatia SEER

    ESTE O NOUĂ ZI PENTRU TINE

    „Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:19)

         Nu lăsa ca durerea din trecut să-ți încețoșeze vederea și să-ți fure binecuvântarea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru tine, azi sau în viitor. Dumnezeu spune: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Dacă ai fost rănit în relațiile anterioare, Dumnezeu are altele noi care te așteaptă. Citim în Scriptură că: „Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.” (1 Samuel 16:1).

    Să-ți jelești pierderile poate fi sănătos. Dar atunci când rămâi blocat în trecut, o faci întotdeauna în detrimentul viitorului! Vine o vreme când trebuie să încetezi să mai vorbești despre ceea ce nu poate fi schimbat. În plus, dacă îți tot tratezi prietenii cu lecții de istorie, îi vei pierde – pentru că vorbele tale vor crea un climat inconfortabil pentru ei.

    Soluția lui Dumnezeu pentru durere este scopul. Soluția lui Dumnezeu pentru rănile vechi este angajamentul de a umbla în dragoste. C.M. Parkes, psihiatru britanic, a spus: „Durerea este prețul pe care îl plătim pentru iubire”. Cei pe care îi iubim cel mai mult ne pot răni cel mai tare.

    Dar iată soluția Scripturii: „Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” (Matei 18:21-22). Pentru a-ți recăpăta pacea și bucuria, trebuie să ierți, și să continui să ierți… până când trecutul își pierde stăpânirea asupra ta! Iar când se întâmplă asta, este cu adevărat o nouă zi pentru tine!

  • 10 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    O, Timotei, păzește ce ți s-a încredințat!

    1 Timotei 6.20

    Timotei este un exemplu foarte încurajator pentru tinerii credincioși din zilele noastre. El era tânăr, cu o constituție fizică nu prea puternică și știa probabil ce înseamnă să fii disprețuit. De asemenea, el era timid și avea uneori nevoie să fie încurajat. Știa ce înseamnă lacrimile și ce înseamnă ispita de a fi laș (2 Timotei 1). Cu toate acestea, Pavel nu și-a găsit plăcerea în a-l onora pe niciun alt împreună-lucrător cu el așa cum a făcut cu Timotei. El îl numește copil al său preaiubit (2 Timotei 1.2) și copil preaiubit și credincios în Domnul (1 Corinteni 4.17), și spune despre el că făcea lucrarea Domnului, așa cum el însuși o făcea (1 Corinteni 16.10).

    Timotei l-a însoțit pe Pavel în Filipi, în Tesalonic, în Berea, în Corint, în Troa, în Milet și în multe alte locuri. În timpul ultimei sale detenții, chiar înainte de moartea sa, Pavel tânjea de dorul de a-l revedea pe Timotei. Nu știm dacă Timotei a ajuns să-l mai vadă în viață sau nu. Acest frate tânăr a fost asociat cu Pavel în scrierea a șase epistole, iar numele său este inclus în salutarea dintr-o a șaptea epistolă. Avem de asemenea două epistole scrise către el de apostol. Știm că a fost prizonier pentru un timp și că a fost eliberat (Evrei 13.23).

    Pavel a avut mai mulți însoțitori, însă acest tânăr, slab în trup, dar puternic în duh, pare să fi fost cel mai drag lui și cel în care s-a încrezut cel mai mult. Pavel l-a ales pentru a-l trimite la adunarea din Filipi, atunci când el însuși n-a putut merge acolo. Nu citim despre faptul că Timotei ar fi avut vreun dar nespus de mare, deși este clar că a avut daruri speciale (1 Timotei 4.14; 2 Timotei 1.6), însă, așa cum a spus cineva: «Dumnezeu nu are nevoie de oameni foarte talentați, erudiți sau pricepuți în a predica, ci de oameni sfinți, care să aibă credință, dragoste și credincioșie față de El». Să căpătăm curaj privind la exemplul lui Timotei și să căutăm să fim acei oameni de care Dumnezeu are nevoie!

    G. C. Willis

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuși,  în care toată zidirea, îmbinată împreună, crește spre a fi un templu sfânt în Domnul,  în care și voi sunteți zidiți împreună.

    Efeseni 2.20-22

    Guido

    În tinerețe, Guido fusese agricultor în Italia. Din cauza greutăților financiare cu care s-a confruntat, a imigrat în Franța, unde a lucrat toată viața pe șantiere, ca zugrav. Guido a avut întotdeauna un respect profund pentru Dumnezeu. Fie pe câmp, fie printre muncitorii din construcții, nu suporta batjocurile sau glumele despre religie. Într-o zi, pe când avea treizeci de ani, cineva i-a dat o Biblie. A citit-o și viața lui spirituală s-a schimbat: a trecut de la un respect temător față de Domnul la o cunoaștere încrezătoare în iubirea Sa.

    A început să frecventeze Adunarea împreună cu alți credincioși și a înțeles adevăruri legate de Biserică. În ciuda fragmentării ei, Biserica este în realitate un edificiu spiritual alcătuit din materiale spirituale, care sunt credincioșii înșiși. „Ca niște pietre vii, voi sunteți zidiți într-o casă spirituală“, ne spune apostolul (1 Petru 2.5). Guido a pus în practică ceea ce înțelesese, spunând: „Și eu sunt o piatră mică în casa Domnului“. Pietrele mari sunt necesare pentru fațade și colțuri, dar e nevoie și de pietre mici, pentru a le fixa pe cele mari. Niciuna dintre ele nu este nefolositoare, ci fiecare își are utilitatea ei.

    În ce privește Biserica, același lucru este valabil pentru orice creștin. Fiecare dintre noi are un rol special, o misiune care își găsește adevăratul sens doar în raport cu întregul. Credința se îmbogățește participând activ la viața Bisericii. Un tăciune într-o sobă se menține roșu doar dacă le aprinde și pe cele din jur. Altfel se stinge repede. Cărbunele care aprinde pe altul arde și el! Ori crești, ori scazi…

    Citirea Bibliei: Geneza 24.15-31 · Psalmul 7.9-17

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 23:1-12

    Viaţa lui David se apropie de sfârşit. Biblia îi reţine cele din urmă cuvinte ale sale pline de inspiraţie. „Psal­mistul plăcut al lui Israel“ evocă trecutul: el ştie că nu şi-a condus casa aşa cum ar fi trebuit! Dar se odihneşte deplin în harul lui Dum­nezeu. Acesta a pregătit pen­tru Israel şi pentru lume un viitor glorios sub guvernarea Dom­nului Hristos, Împăratul dreptăţii şi al păcii. Va fi ca lumina dimineţii izbucnind după noaptea sumbră, măturând întunericul care domneşte acum în lume. Sub această guvernare, oamenii se vor teme şi-L vor sluji pe Dumnezeu, aducând fructe ca cele crescând pe un teren fertil şi bine udat.

    Fără a aştepta sfârşitul vieţii, este necesar din când în când să ne determinăm poziţia pe „hartă“, asemeni unui marinar pe vaporul său. Trecutul: este trista mea istorie, dar în acelaşi timp şi emoţionanta istorie a harului Domnului faţă de mine. Prezentul este marcat de două datorii primordiale: să-L ascult pe Domnul şi numai în El să mă încred. Cât despre viitorul credincioşilor, îl ştim, este gloria. Domnul Hristos va împărtăşi gloria Lui cu ei, după cum I-a promis Tatălui Său (Ioan 17.22).

    DUMNEZEU VA REZOLVA LUCRURILE PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

    „O, Dumnezeul nostru… nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12)

    Eroii din Scriptură s-au confruntat adesea cu circumstanțe imposibile și situații copleșitoare. Gândește-te la Moise care l-a înfruntat pe Faraon, și la David care s-a luptat cu Goliat… Gândește-te la regele Iosafat care s-a confruntat cu forța copleșitoare a trei armate aliate, hotărâte să-i distrugă poporul. Rețineți ce I-a spus el lui Dumnezeu: „Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12).

    Dar să observăm și cum i-a răspuns Dumnezeu: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu… Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul… nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!’” (2 Cronici 20:15-17).

    Dumnezeu nu-ți va da niciodată o sarcină care să nu necesite puterea, înțelepciunea, resursele și, uneori, intervenția Sa miraculoasă. Cine le-a poruncit ucenicilor să urce în barcă și să meargă în cealaltă parte a Galileii? Domnul Isus. Ce s-a întâmplat? Ascultarea de El a implicat traversarea uneia dintre cele mai mari furtuni din viața lor. Dar, în timp ce Îl priveau cum oprește furtuna, credința lor a crescut la un nou nivel, și i-a pregătit să facă lucruri mai mari pentru Dumnezeu în viitor (vezi Marcu 4:35-41).

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Așază-te, stai acolo şi vei vedea izbăvirea pe care ți-o va da Domnul, nu te teme… ieşi-le înainte, şi Domnul va fi cu tine.” Amin! – ce altceva mai putem spune?!

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne